Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
INCHEIERE DE SEDINTA din 2 aprilie 2012 privind stabilirea criteriilor de repartizare a remuneratiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert, a fonogramelor publicate in scop comercial si a reproducerilor acestora de catre organismele de radiodifuziune cuvenite organismului beneficiar ADPFR si a comisionului datorat colectorului unic UPFR
EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 15 mai 2012
Arbitraj având drept obiect stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune cuvenite organismului beneficiar ADPFR şi a comisionului datorat colectorului unic UPFR.
La întâlnirea care a avut loc la sediul ORDA din Calea Victoriei nr. 118, sectorul 1, Bucureşti, au fost prezenţi urmãtorii arbitri:
● Ştiolicã Florin
● Nemeş Vasile
● Ciubotã Cãtãlin Ion
● Babiuc Victor
● Onofrei Manolache Tatiana
La apelul nominal au rãspuns în şedinţa publicã urmãtorii: din partea UPFR: Adina Scriosteanu - director executiv, Andreea Stratula - avocat, Catalina Lungu - avocat, iar din partea ADPFR: Sorinel Chelariu - preşedinte, Gabriela Dimofte - avocat.
Secretariatul corpului de arbitri aratã cã au fost comunicate toate înscrisurile depuse de cele douã pãrţi pânã la acest termen, astfel cum le-a fost pus în vedere prin încheierea de şedinţã din 16 martie 2012.
Nemaifiind chestiuni prealabile ori excepţii de discutat, Completul acordã cuvântul pe fond.
UPFR aratã cã obiectul arbitrajului constã în stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune, cuvenite organismelor ADPFR şi UPFR pentru perioada 1 iulie 2011 - 31 decembrie 2012 şi stabilirea comisionului datorat colectorului unic UPFR, pentru perioada 1 iulie 2011 - 31 decembrie 2012.
UPFR solicitã ca prin hotãrârea arbitralã ce se va pronunţa Completul arbitral sã dispunã stabilirea pentru perioada 1 iulie 2011 - 31 decembrie 2012 a urmãtoarelor criterii de repartizare a remuneraţiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune, cuvenite organismelor ADPFR şi UPFR:
- criteriul utilizãrii reale a fonogramelor, astfel cum aceasta este reflectatã de playlisturile provenite de la organismele de radiodifuziune în formatul corespunzãtor prevãzut de normele metodologice în vigoare;
- criteriul coşului radio, cuprinzând totalitatea playlisturilor disponibile şi prelucrabile, transmise de organismele de radio, ponderate cu audienţa - criteriu subsecvent, incident numai în ipoteza în care organismele de radiodifuziune nu transmit playlisturi sau playlisturile înaintate nu permit identificarea repertoriului utilizat.
Solicitã stabilirea unui comision de colectare şi de repartizare cuvenit UPFR în cuantum de 11% şi respingerea cererii de arbitraj formulate de ADPFR ca inadmisibilã şi netemeinicã.
Depune concluzii scrise.
Solicitã cheltuieli de arbitraj.
ADPFR aratã cã perioada de referinţã vizatã este 2009-2012, pentru urmãtoarele motive:
- repertoriul extins;
- toate metodologiile emise pânã la acest moment se referã la toate fonogramele, nu numai la cele care aparţin UPFR ori ADPFR;
- art. 106^5 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevede o remuneraţie echitabilã unicã;
- playlisturile transmise de organismele de radiodifuziune aratã cã fonogramele aparţin atât UPFR, cât şi ADPFR;
- negocierile s-au purtat între ambele organisme.
Poziţia duplicitarã pe care o are UPFR rezultã din hotãrârea arbitralã din septembrie 2010 împotriva cãreia UPFR a formulat apel, susţinând cã gestiunea este obligatorie.
Pe de altã parte, ADPFR aratã cã cele douã organisme s-au înţeles în privinţa celor douã criterii de repartizare, elementul care face diferenţa fiind relativ la modalitatea de prelucrare a playlisturilor.
Criteriul hologramelor se aplicã doar asupra pieselor neidentificate şi divergente.
Prelucrãrile au fost fãcute doar pentru anii 2010 şi 2011.
Solicitã un procent de 7,35% şi un comision de administrare de 6%.
Posturile mãsurate de cãtre ARA sunt în numãr mic, remuneraţia datoratã de acestea este micã; producãtorii UPFR care sunt nemembri sunt 6, şi nu 22, cum a susţinut UPFR; în şedinţa AGA a UPFR care a avut loc sãptãmâna trecutã s-a luat hotãrârea în sensul introducerii criteriului hologramelor în statutul UPFR; solicitã sã fie avute în vedere deciziile ORDA nr. 21 şi 22 din 13 martie 2012, Decizia ORDA nr. 91, decizia ORDA din 2011, protocoalele încheiate între organismele de gestiune colectivã pe acest aspect, proiectul de modificare a Legii nr. 8/1996 - 10%, deci se încearcã o diminuare a comisionului de administrare.
În replicã, UPFR solicitã sã fie avutã în vedere hotãrârea arbitralã din 3 octombrie 2011 în domeniul tv; aratã cã piesele neidentificate nu sunt ale UPFR şi acestea nu se pot repartiza altfel decât în timp; nu are nicio legãturã ce se vinde pe piaţã cu ce se difuzeazã la radio; pentru perioada 2009-2011 nu existã noţiunea de repertoriu extins, este prevãzutã exclusiv gestiunea facultativã; niciodatã din 2004 - de când face repartiţii UPFR - la radio nu s-a repartizat pe criteriul hologramelor.
În replicã, ADPFR aratã cã şi UPFR recunoaşte cã pentru neidentificate trebuie sã repartizeze şi ADPFR, iar în perioada 2009-2010 au colectat şi cãtre ADPFR.
Solicitã cheltuieli de arbitraj.
Faţã de acestea, pentru a da posibilitate ADPFR sã depunã concluzii scrise şi având nevoie de timp pentru a delibera,
Completul arbitral
dispune:
Amânã pronunţarea la data de 5 aprilie 2012.
Arbitri:
Ştiolicã Florin
Nemeş Vasile
Ciubotã Cãtãlin Ion
Babiuc Victor
Onofrei Manolache Tatiana
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: