Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 511 din 5 mai 2021 pentru completarea art. 40 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 474 din 6 mai 2021
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
La articolul 40 alineatul (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
"e) sumele neeligibile, altele decât cele prevăzute la lit. c), apărute în procesul de implementare şi determinate de evenimente imprevizibile la data semnării acordurilor/deciziilor de finanţare, necesare pentru finalizarea proiectelor, cu avizul ministerului responsabil de politica în domeniul de activitate în care se implementează proiectul şi în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie."
ART. II
Hotărârea Guvernului nr. 93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Ilie-Dan Barna
Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Cristian Ghinea
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Cătălin Drulă
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 5 mai 2021.
Nr. 511.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: