Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 861 alin. (3) şi art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 333 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se aprobă închirierea imobilului 2542, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea desfăşurării unor activităţi de parcare şi întreţinere autovehicule, depozitare şi manipulare mărfuri. (2) Închirierea imobilului prevăzut la alin. (1) se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii. (3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani. (4) Preţul minim al închirierii este de 6.561 euro/lună. ART. 2 Sumele obţinute din închirierea imobilului prevăzut la art. 1 alin. (1) se varsă integral la bugetul de stat. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare Bucureşti, 28 aprilie 2021. Nr. 495. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului 2542, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, care se închiriază
┌──────┬────────────┬─────────┬──────────┬────────────────┬────────────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │Elementele-cadru│ │ │
│ │ │ │ │de descriere │ │ │
│ │ │ │ │tehnică, nr. │ │ │
│ │ │ │ │carte funciară/ │Elementele-cadru│ │
│ │ │ │ │nr. cadastral, │de descriere │Persoana │
│ │ │Denumirea│ │valoarea de │tehnică ale │juridică în │
│Nr. │Codul de │bunului │Adresa │inventar a │imobilului care │administrarea│
│MFP │clasificaţie│imobil │ │imobilului │se închiriază şi│căreia se │
│ │ │ │ │înscrisă în │valoarea de │află imobilul│
│ │ │ │ │inventarul │inventar │ │
│ │ │ │ │centralizat al │ │ │
│ │ │ │ │bunurilor din │ │ │
│ │ │ │ │domeniul public │ │ │
│ │ │ │ │al statului │ │ │
├──────┼────────────┼─────────┼──────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │
├──────┼────────────┼─────────┼──────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │Teren* │ │ │
│ │ │ │Oraşul │Carte funciară │ │ │
│ │ │ │Bragadiru,│nr. 128412 │Teren - 10.935 │Ministerul │
│103646│8.19.01 │Imobil │Şoseaua de│Nr. cadastral │mp Valoarea de │Apărării │
│ │ │2542 │Centură, │128412 │inventar - │Naţionale CUI│
│ │ │ │judeţul │Valoarea de │1.627.374 lei │- 4183229 │
│ │ │ │Ilfov │inventar - │ │ │
│ │ │ │ │1.627.374 lei │ │ │
└──────┴────────────┴─────────┴──────────┴────────────────┴────────────────┴─────────────┘
*Conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.