Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARIREA 63 din 22 februarie 1994 (REGULAMENT *** Republicat) privind organizarea licitatiilor pentru achizitiile publice de bunuri
REGULAMENT *) privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri
*) Republicat în temeiul <>art. IV din Hotãrîrea Guvernului nr. 414/1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3 iulie 1995. Regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri a fost aprobat prin <>Hotãrîrea Guvernului nr. 63/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 24 martie 1994, şi a mai fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 septembrie 1994.
1. Dispoziţii generale ART. 1.1 Potrivit prevederilor prezentului regulament, bunurile pentru care se organizeazã licitaţii în vederea achiziţiilor publice sunt: produsele, echipamentele şi orice alte obiecte fizice, de orice fel şi cu orice fel de descriere, inclusiv bunurile imobiliare, finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile special constituite prin lege în afarã acestor bugete şi din credite externe garantate sau contractate direct de stat. ART. 1.2 Prezentul regulament nu se aplica în cazul: a) achiziţiilor publice de bunuri care implica apãrarea tarii, ordinea publica şi siguranta nationala, de natura armamentului, tehnicii de lupta, mijloacelor şi instalaţiilor speciale, precum şi cele care, datoritã caracteristicilor specifice, nu pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate, cuprinse în anexa, care face parte integrantã din prezentul regulament. De asemenea, vor fi excluse de la prevederile prezentului regulament achiziţiile de piese, accesorii, ansambluri, subansambluri, agregate sau instalaţii care constituie pãrţi componente ale bunurilor prevãzute la alineatul precedent sau care sunt folosite exclusiv la repararea ori exploatarea acestora, precum şi ambalajele destinate exclusiv conservãrii bunurilor de mai sus; b) achiziţiilor publice de bunuri care fac obiectul unor excluderi în baza unor prevederi legale. Achiziţionarea bunurilor destinate pãstrãrii indelungate în rezervele materiale naţionale şi vînzarea acestora se vor face în conformitate cu prevederile <>art. 6 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele materiale naţionale şi cu prevederile <>Hotãrîrii Guvernului nr. 372/1992 privind modul de achizitionare şi valorificare a produselor din rezervele materiale naţionale.
2. Organizarea procedurilor de licitaţii ART. 2.1 Pentru organizarea licitaţiilor privind achiziţiile publice de bunuri, astfel cum au fost stabilite la art. 1.1, funcţia de îndrumare metodologicã unitarã revine Ministerului Finanţelor, care va elabora norme şi reglementãri pentru conţinutul documentelor licitaţiilor, conţinutul ofertelor, organizarea, desfãşurarea licitaţiilor şi încheierea contractelor. ART. 2.2 În executarea funcţiei de îndrumare metodologicã unitarã, Ministerul Finanţelor are urmãtoarele atribuţii: a) controleazã respectarea regulilor de organizare şi desfãşurare a licitaţiilor stabilite prin prezentul regulament; b) constata contravenţiile şi aplica sancţiunile - stabilite la art. 18, respectiv <>art. 19 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1993 - persoanei juridice achizitoare sau persoanelor vinovate; c) avizeazã deciziile luate de persoana juridicã achizitoare ca rãspuns la contestaţiile ofertanţilor; d) desemneazã reprezentanţii sãi în comisiile de licitaţie; e) organizeazã evidenta activitãţilor de licitaţii pentru achiziţiile publice de bunuri; f) indruma activitatea de informare privind pregãtirea şi organizarea licitaţiilor, obiectul acestora, organizatorii, termenele, precum şi alte informaţii referitoare la licitaţii. ART. 2.3 Pentru desfãşurarea corespunzãtoare a activitãţii de licitaţie, persoana juridicã achizitoare numeşte, prin decizie, pentru fiecare achiziţie publica de bunuri, o comisie de licitaţie. ART. 2.4 Comisia de licitaţie verifica respectarea condiţiilor referitoare la publicitatea licitaţiei, prevãzute în prezentul regulament, rãspunde de activitatea de deschidere, examinare, clarificare, evaluare şi acceptare a ofertelor, precum şi de respectarea procedurii de desfãşurare a licitaţiei. ART. 2.5 Comisia de licitaţie este compusa din minimum 5 membri şi va cuprinde: - preşedintele comisiei, care este, de regula, un specialist al persoanei juridice achizitoare; - reprezentantul desemnat al Ministerului Finanţelor; - reprezentantul Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, în cazul achiziţiilor publice de bunuri pentru stocul de mobilizare de la agenţii economici; - reprezentantul Ministerului lucrãrilor Publice şi Amenajãrii Teritoriului, în cazul achiziţiilor publice de bunuri imobiliare; - reprezentantul ministerului de resort, pentru licitaţiile organizate de regiile autonome, în conformitate cu <>art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 15/1993 ; - alţi reprezentanţi, ca membri în comisia de licitaţie, care vor fi specialişti cu experienta profesionalã în domeniul achiziţiei publice respective şi cu probitate morala. ART. 2.6 Onorariile participanţilor în comisia de licitaţie, care nu sunt angajaţi permanenţi ai persoanei juridice achizitoare, se suporta de cãtre persoana juridicã achizitoare, iar cuantumul acestora se va stabili de cãtre Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în condiţiile legii. ART. 2.7 Organizatorul licitaţiei este persoana juridicã achizitoare care rãspunde de pregãtirea şi desfãşurarea licitaţiei. ART. 2.8 Achiziţionarea de bunuri prin organizarea de licitaţii publice este obligatorie pentru bunurile de acelaşi fel care urmeazã a fi achiziţionate în vederea satisfacerii nevoilor persoanelor juridice achizitoare pentru un an întreg, în limita creditelor bugetare aprobate, bunuri a cãror valoare totalã este de peste 30 milioane lei; în asemenea cazuri prin contracte se va prevedea şi eşalonarea livrãrilor potrivit necesitãţilor. Pentru achiziţionarea de bunuri a cãror valoare este inferioarã limitei specificate la alineatul precedent, se poate folosi procedura selecţiei de oferte de preţ, potrivit prevederilor <>art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1993 . Nu este admisã achiziţionarea de bunuri ale cãror caracteristici depãşesc necesitãţile concrete de utilizare ale persoanei juridice achizitoare. Pentru cheltuielile suplimentare ocazionate de realizarea unor achiziţii nejustificate se fac rãspunzãtoare persoanele vinovate, potrivit reglementãrilor în vigoare. În cazul achiziţiei de bunuri de acelaşi fel, necesare persoanelor juridice achizitoare pentru a acoperi nevoile unui an, a cãror valoare este sub 30 milioane lei, dacã nu este posibila obţinerea a cel puţin 3 oferte de preţ, se va proceda astfel: - vor fi solicitate oferte de preţ în scris, potrivit prevederilor <>art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1993 , de la cel puţin trei agenţi economici; - dacã în termenul menţionat în adresa prin care s-a solicitat oferta au fost fãcute numai doua oferte, vor fi achiziţionate bunurile pentru care s-a prezentat preţul cel mai avantajos şi care corespund calitativ cerinţelor persoanei juridice achizitoare; - dacã un singur ofertant a rãspuns la solicitare, persoana juridicã achizitoare va putea achizitiona bunurile de la aceasta sau va putea repeta cererea de oferta de preţ. Pentru achiziţionarea de bunuri cu valori mici, pentru care ofertanţii refuza sa prezinte oferte de preţ în scris purtind semnatura şi ştampila acestora, conducãtorul persoanei juridice achizitoare poate desemna salariaţi din subordinea sa care sa testeze preţurile practicate la data respectiva şi sa le consemneze sub semnatura proprie cu viza salariatului cu atribuţii de control preventiv din unitate. ART. 2.9 În cazul achiziţiei publice de bunuri a cãror valoare depãşeşte 267.000.000 lei, contractanţii strãini pot participa la procedura de achiziţie, dacã şi contractanţii romani se bucura de un tratament similar în cadrul procedurilor de achiziţie organizate de persoanele juridice achizitoare din ţãrile a cãror naţionalitate o are contractantul (ofertantul) strãin. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul Comerţului, dupã caz, va atesta, la cererea persoanei juridice achizitoare, îndeplinirea condiţiei de reciprocitate, prevãzutã în alineatul precedent. Cuantumul sumei prevãzute la alin. 1 se va actualiza periodic de cãtre Ministerul Finanţelor, în funcţie de evoluţia cursului de schimb valutar al D.S.T. ART. 2.10 Licitaţia publica deschisã fãrã preselecţie este licitaţia care se organizeazã într-o singura etapa, pentru achiziţii de bunuri la care pot participa, în numãr nelimitat, ofertanţi interni sau externi care îndeplinesc condiţiile cuprinse în documentele licitaţiei impuse de organizatori. ART. 2.11 Licitaţia publica deschisã cu preselecţie este licitaţia organizatã în doua etape distincte: în prima etapa participa toţi ofertanţii interesaţi şi care rãspund anunţului publicitar, iar în a doua etapa participa numai ofertanţii selecţionaţi de comisia de licitaţie pe baza competitivitatii lor. Aceasta procedura se aplica pentru bunurile la care persoana juridicã achizitoare doreşte sa selecţioneze în prealabil ofertanţii competenţi şi potenţiali, scopul primei etape constituindu-l întocmirea listei ofertanţilor selecţionaţi. ART. 2.12 Licitaţia publica restrînsa este licitaţia în care: - bunul, datoritã specificului sau, poate fi achiziţionat, de regula, de la un numãr restrîns de ofertanţi; sau - a existat o licitaţie publica anterioarã, nefinalizatã prin încheierea unui contract. Anunţarea licitaţiei publice restrînse se face prin invitaţii adresate direct contractanţilor care rãspund condiţiilor prevãzute la alineatul precedent. Numãrul de participanţi la licitaţia publica restrînsa trebuie sa fie de minimum 3 (trei). ART. 2.13 În situaţia în care persoana juridicã achizitoare a îndeplinit una din procedurile de licitaţie prevãzute la art. 2.10 - 2.12 şi s-au prezentat mai puţin de trei ofertanţi cu oferte corespunzãtoare condiţiilor din caietul de sarcini, comisia poate aproba achiziţia de la ofertantul care a oferit bunuri la preţul cel mai avantajos sau, dupã caz, de la unicul ofertant. Preţul din oferta acceptatã în urma desfãşurãrii unei proceduri de licitaţie publica este ferm şi nu poate fi modificat la încheierea contractului de achiziţie şi nici ulterior, pe toatã perioada derulãrii contractului. În cazul în care nu s-a prezentat nici un ofertant sau dacã ofertele prezentate nu corespund condiţiilor din caietul de sarcini, comisia va putea hotãrî fie repetarea procedurilor de licitaţie, fie întocmirea notei justificative de cãtre conducãtorul persoanei juridice achizitoare pentru achiziţia dintr-o singura sursa, potrivit <>art. 16 şi 17 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1993 , ca singura alternativa.
3. Publicitatea ART. 3.1 Organizatorul licitaţiei va face anunţuri publicitare în presa interna sau, dupã caz, în presa internationala, cu minimum 15 zile înainte de data stabilitã pentru depunerea ofertei. ART. 3.2 Publicarea anunţului referitor la licitaţie se face în cotidianul Guvernului "Vocea României", la tariful stabilit de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", cu acordul Ministerului Finanţelor, şi, dupã caz, într-o publicaţie de raspindire localã. ART. 3.3 În situaţia în care se urmãreşte şi atragerea ofertanţilor strãini, licitaţia va fi cu participare internationala, caz în care publicarea anunţului publicitar de licitaţie se face în cel puţin un cotidian de larga circulaţie internationala sau, dupã caz, într-o publicaţie internationala de specialitate. ART. 3.4 Conţinutul minim al anunţului publicitar al licitaţiei va fi: - denumirea persoanei juridice achizitoare şi sediul acesteia; - condiţiile de participare; - locul de unde se pot obţine documentele licitaţiei şi alte informaţii; - forma şi obiectul licitaţiei, precum şi descrierea bunurilor ce urmeazã a fi achiziţionate; natura, cantitatea şi calitatea acestora; termenele, condiţiile de livrare şi de plata; - data şi ora limita a depunerii ofertelor, locul de depunere a acestora, precum şi data, ora şi locul deschiderii ofertelor; limba de circulaţie internationala în care se redacteazã oferta (oferta se va redacta inclusiv în limba romana); - alte elemente ce se vor stabili prin norme metodologice de cãtre Ministerul Finanţelor, în funcţie de specificul achiziţiei publice de bunuri. Dupã caz, anunţul publicitar al licitaţiei poate fi completat cu: - denumirea ordonatorului de credite sau a finanţatorului; - forma şi volumul garanţiilor solicitate; - suma şi condiţiile de plata aferente documentaţiei referitoare la licitaţie. ART. 3.5 Publicarea anunţului pentru forma de licitaţie publica deschisã cu preselecţie se face în mod similar cu cel prezentat la art. 3.4., cu precizarea ca se organizeazã preselecţia ofertanţilor. În vederea preselecţiei, organizatorul licitaţiei transmite, prin posta sau prin ridicare directa de la sediul sau, informaţii tehnice şi economice privind licitaţia, precum şi instrucţiuni de prezentare a documentelor pentru preselecţie. De regula, documentele pentru preselecţie pe care ofertantul le transmite persoanei juridice achizitoare se referã la: informaţii privind caracteristicile tehnico-economice ale producţiei, calificarea personalului, documente privind situaţia financiarã, scrisori de recomandare. Dupã primirea documentelor pentru preselecţie de la ofertanţi, în prima etapa, comisia de licitaţie le studiazã, compara performanţele acestora şi întocmeşte lista ofertanţilor selecţionaţi. Organizatorul licitaţiei are obligaţia de a comunica tuturor ofertanţilor participanţi, în scris, rezultatul preselecţiei, pe baza hotãrîrii comisiei de licitaţie. Numãrul de ofertanţi selecţionaţi trebuie sa fie de minimum 3 (trei). ART. 3.6 Invitaţiile de participare la licitaţia publica restrînsa se transmit numai anumitor ofertanţi, selecţionaţi de persoana juridicã achizitoare. Ofertanţii care primesc invitaţia de participare la licitaţie, dacã doresc sa participe, transmit în scris organizatorului licitaţiei cererea de includere pe lista ofertanţilor potenţiali. Ofertanţii care nu primesc invitaţii nu pot sa participe la licitaţia publica restrînsa. Documentele licitaţiei se pun la dispoziţie, contra cost, numai ofertanţilor care au transmis organizatorului licitaţiei cererea de includere pe lista ofertanţilor potenţiali. ART. 3.7 Documentaţia referitoare la licitaţie, pusã la dispoziţia ofertanţilor interesaţi de cãtre persoana juridicã achizitoare, va cuprinde, în principal: a) sediul persoanei juridice achizitoare cãreia trebuie sa i se transmitã oferta; b) locul unde se pot solicita informaţii suplimentare; c) limbile de circulaţie internationala în care se poate depune oferta (oferta se va depune obligatoriu în limba romana); d) data limita pînã la care se poate depune oferta; e) condiţiile cu caracter economic şi tehnic, garanţiile financiare, precum şi alte informaţii şi documente solicitate ofertantului de persoana juridicã achizitoare; f) specificaţia completa a bunurilor supuse achiziţiei, inclusiv certificatele de conformitate la care trebuie sa rãspundã bunul respectiv; g) criteriile de acceptare a ofertei, inclusiv orice elemente, altele decît preţul, care se iau în considerare în evaluarea ofertelor, precum şi elementele de calcul care se includ în evaluarea preţurilor de oferta, cum ar fi: costul transportului, valoarea asigurãrii bunului, iar în cazul bunurilor din import, taxele vamale şi alte taxe şi impozite la frontiera, precum şi moneda de plata; h) modalitatea şi condiţiile de plata; i) orice alte termene şi/sau condiţii. ART. 3.8 Contravaloarea documentelor de licitaţie se stabileşte de cãtre persoana juridicã achizitoare, fãrã sa poatã depãşi costul multiplicãrii acestora.
4. Prezentarea, primirea, deschiderea şi acceptarea ofertelor ART. 4.1 Prezentarea şi primirea ofertelor se vor face în urmãtoarele condiţii: - ofertele se depun sau se transmit prin posta, cu scrisoare recomandatã, semnatã de persoanele împuternicite de ofertantul interesat; - ofertele depuse pînã la data şi ora precizate pentru depunere se vor pãstra de persoana juridicã achizitoare sub cheie, dupã ce persoana imputernicita de aceasta a verificat dacã plicurile şi sigiliile sunt intacte. ART. 4.2 Deschiderea ofertelor se va face în prezenta membrilor comisiei de licitaţie şi a reprezentanţilor ofertanţilor. La deschiderea licitaţiei, preşedintele comisiei de licitaţie va anunta numele sau, dupã caz, denumirea ofertanţilor, dupã care va deschide plicurile. În continuare, va anunta clar: numele sau, dupã caz, denumirea ofertanţilor; valorile ofertelor; propunerile de oferte alternative, inclusiv valorile şi caracteristicile principale ale acestora; notificãrile în scris referitoare la modificãrile sau retragerile de oferte, în cazul în care exista; existenta garanţiilor de participare solicitate; orice alte detalii pe care comisia de licitaţie le considera necesare. ART. 4.3 Dupã deschiderea ofertelor şi anunţarea ofertanţilor, comisia de licitaţie va întocmi, pentru propriile sale evidente, un proces-verbal în care se vor consemna datele menţionate la art. 4.2. alin. 3. Procesul-verbal se va citi în prezenta participanţilor şi va fi semnat de membrii comisiei de licitaţie şi de cãtre reprezentanţii ofertanţilor. ART. 4.4 Ofertele pentru care s-au transmis notificãri de retragere sau ofertele întîrziate se vor înapoia ofertanţilor fãrã a fi deschise. ART. 4.5 Dupã deschiderea în public a ofertelor, acestea se vor pãstra sub cheie. ART. 4.6 Comisia de licitaţie procedeazã, pe loc sau în zilele urmãtoare, la verificarea modului în care fiecare oferta rãspunde cerinţelor prevãzute în documentele licitaţiei şi ulterior trece la examinarea, clarificarea şi evaluarea în detaliu a ofertelor. ART. 4.7 În scopul examinãrii, evaluãrii şi comparãrii obiective a ofertelor, comisia de licitaţie poate cere ofertanţilor, individual, sa-şi clarifice sau sa-şi corecteze ofertele. Solicitarea de clarificare şi rãspunsul aferent se vor face în scris, dar nu se va permite nici o modificare a valorii sau a conţinutului ofertei, exceptind cazurile în care se solicita corecţia erorilor aritmetice sau a greşelilor materiale descoperite de comisia de licitaţie în cursul examinãrii ofertelor. ART. 4.8 În situaţia în care ofertantul nu poate corecta sau clarifica oferta ulterior, conform art. 4.7., erorile sau omisiunile din oferta, spre a deveni corespunzãtoare cu documentele licitaţiei, comisia de licitaţie va respinge oferta. ART. 4.9 Evaluarea ofertelor se face de cãtre comisia de licitaţie, prin simpla apreciere a calitãţilor tehnice şi valorice sau prin aprecierea prin punctaj, care reprezintã rezultatul aplicãrii unor coeficienţi stabiliţi în prealabil de cãtre persoana juridicã achizitoare la elementele principale ale ofertelor. ART. 4.10 Comisia de licitaţie întocmeşte o hotãrîre de acceptare a ofertei în 2 (doua) exemplare, din care un exemplar rãmîne la persoana juridicã achizitoare, iar un exemplar se transmite Ministerului Finanţelor. Hotãrîrea va cuprinde: - numele membrilor comisiei de licitaţie; - nominalizarea ofertantului a cãrui oferta a fost acceptatã; - justificarea criteriilor tehnice şi economice pe baza cãrora a fost acceptatã oferta; - semnãturile tuturor membrilor comisiei de licitaţie; - data întocmirii. ART. 4.11 În cazul evaluãrii ofertelor pe baza de simpla apreciere, hotãrîrea de acceptare a ofertei se adopta în favoarea ofertei cu preţul cel mai scãzut şi care întruneşte calitãţile tehnice minimale cerute prin caietul de sarcini. În sistemul de punctaj adoptat, ponderea preţului ofertei va fi de minimum 70% din numãrul total de puncte. În cazul în care sînt oferite atît produse indigene, cît şi produse din import, pentru produsele indigene se va acorda o marja de preferinta de 20% la punctajul realizat pentru preţ, dacã bunurile sînt oferite direct de producãtor, şi 10% în cazul în care sînt oferite de alt furnizor. ART. 4.12 Membrii comisiei de licitaţie, care nu sunt de acord cu hotãrîrea de acceptare a ofertei, vor preciza, în scris, anexat la hotãrîre, motivele de divergenta. ART. 4.13 Hotãrîrea de acceptare a ofertei în favoarea unui ofertant constituie actul în baza cãruia persoana juridicã achizitoare va încheia contractul de achiziţie publica a bunului. ART. 4.14 Dupã notificarea, printr-o scrisoare de acceptare, a ofertei cãtre ofertantul cîştigãtor se procedeazã la semnarea contractului de achiziţie publica înainte de expirarea termenului de valabilitate a ofertei. În termen de 10 zile de la data hotãrîrii de acceptare a ofertei, persoana juridicã achizitoare va transmite celorlalţi ofertanţi scrisori prin care sunt anuntati ca ofertele lor nu au fost acceptate.
5. Specificaţii tehnice ART. 5.1 La redactarea caietelor de sarcini sau a specificatiilor tehnice pentru bunurile ce urmeazã a fi achiziţionate prin licitaţii publice, persoana juridicã achizitoare va tine seama de: a) necesitatea definirii bunului în funcţie de parametrii tehnico-calitativi ai acestuia şi mai puţin în raport cu aspectul sau forma lui; b) încadrarea în standarde şi norme internaţionale sau în reglementãri şi norme naţionale recunoscute pe plan internaţional. ART. 5.2 Caietele de sarcini sau specificaţiile tehnice nu vor impune o anumitã marca de fabrica sau de comerţ, un model sau un tip de bun şi nici nu vor indica o origine a mãrfii sau un producãtor determinat. ART. 5.3 În scopul obţinerii de consultaţii şi date sau informaţii, necesare în elaborarea caietului de sarcini sau a specificatiilor tehnice, persoana juridicã achizitoare nu va apela la agenţi economici care ar putea avea interese în desfãşurarea licitaţiei.
6. Dispoziţii finale ART. 6.1 Pînã la aprobarea legii bugetului de stat, persoanele juridice achizitoare pot organiza proceduri de achizitionare de bunuri pentru consumul curent din prima parte a anului, ţinînd seama de nivelul creditelor bugetare ce pot fi utilizate cu acea destinaţie potrivit legii, în perioada respectiva. ART. 6.2 În termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului regulament, Ministerul Finanţelor va elabora norme metodologice*) în aplicarea acestuia. *) Ministerul Finanţelor a emis <>Normele metodologice nr. 46.544/1994 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 27 iulie 1994, şi este abilitat potrivit prevederilor <>art. III din Hotãrîrea Guvernului nr. 414/1995 , sa le modifice în mod corespunzãtor.
ANEXA 1 --------- LISTA cuprinzînd grupele de produse din categoria tehnicii militare, armamentului, mijloacelor şi instalaţiilor speciale, precum şi a materialelor cu caracteristici specifice care implica apãrarea tarii, ordinea publica şi siguranta nationala
1. Avioane, elicoptere, parasute şi sisteme de parasute cu specific militar 2. Submarine, nave maritime de lupta, nave fluviale de lupta, tancuri maritime şi fluviale pentru alimentarea navelor, nave de asigurare de lupta (inclusiv şalupe, barci cu şi fãrã motor) 3. Tehnica de aerodrom, mijloace şi aparatura pentru navigaţie navala şi aerianã, echipamente de semnalizare pentru nave şi aeronave, cu specific militar 4. Tancuri, autotunuri, tunuri, obuziere, tunuri-obuziere şi alte categorii de guri de foc de toate tipurile şi calibrele 5. Rachete şi instalaţii de lansare rachete 6. Armament de infanterie, mitraliere şi aruncatoare 7. Arme albe 8. Bombe, torpile, rachete şi munitie pentru toate categoriile de armament 9. Mijloace şi materiale speciale pentru intervenţii şi control antiterorist, de împiedicare şi neutralizare a acţiunilor agresive (bastoane, scuturi, casti de protecţie, veste antiglont, aparate cu raze X, detectoare, sisteme de supraveghere a aeroporturilor şi alte produse specifice) 10. Tehnica specifica de instrucţie (aparatura pentru poligoane automatizate, simulatoare pentru pregãtirea de lupta, tinte) 11. Aparatura artileristica, sisteme şi subsisteme de conducere a focului 12. Puncte de comanda mobile şi de stat major 13. Maşini de lupta, autospeciale blindate, autospeciale cu dotãri specifice apãrãrii tarii, ordinii publice şi siguranţei naţionale 14. Autostatii, radiorelee, staţii complexe de radio şi staţii de radiolocatie destinate apãrãrii tarii, ordinii publice şi siguranţei naţionale 15. Aparatura, mijloace şi echipamente de transmisiuni destinate apãrãrii tarii, ordinii publice şi siguranţei naţionale: 15.1. Aparatura de multiplexare, comutare şi terminala pentru transmisiuni voce, date, fax cu posibilitatea de protecţie, criptare, secretizare a comunicaţiilor, inclusiv autospeciale ce conţin aceste tipuri de echipamente 15.2. Echipamente pentru criptarea şi decriptarea semnalelor analogice şi digitale şi sisteme de management ale cheilor de codificare 15.3. Aparatura de mãsura, control şi aparatura specifica utilizate în controlul antiinterceptare şi controlul radiatiilor parazite, emise de echipamentele de telecomunicaţii şi prelucrare a datelor 15.4. Staţii fixe, receptoare mobile şi portabile, convenţionale şi cu acces multiplu în VHF şi UHF prevãzute cu echipamente de secretizare cu grad sporit de criptare, inclusiv sisteme de antene 15.5. Radiorelee, statie în unde scurte, echipamente pentru transmisii de date, terminale de satelit pentru interconectarea şi extensia localã a punctelor de radiocomunicatii şi a nodurilor de transmisiuni cu posibilitãţi de criptare a semnalelor, inclusiv autospeciale ce conţin aceste tipuri de echipamente 15.6. Mijloace de determinare a poziţiei autospecialelor aflate în deplasare 15.7. Mijloace de paza şi alarmare a obiectivelor militare, precum şi sisteme de anuntare operativã a personalului 15.8. Receptoare de trafic, panoramice, de banda larga pentru analiza complexa şi criptografica a semnalelor analogice şi digitale 15.9. Aparatura de goniometrie fixa, mobila şi portabila, inclusiv autospeciale astfel echipate 16. Utilaje militare de geniu, mijloace pentru cercetare genistica, control tehnic şi materiale pentru mascarea genistica 17. Mijloace şi materiale pentru lucrãri de distrugeri şi minare-deminare 18. Mijloace explozive şi de dare a focului 19. Tehnica şi materiale pentru decontaminarea chimica, radioactiva şi biologica, precum şi materiale de protecţie individualã impotriva efectelor armelor de nimicire în masa 20. Tehnica şi materiale pentru controlul nuclear şi chimic cu specific militar 21. Produse pentru stocul de mobilizare, altele decît cele comune 22. Uniforme militare pentru protecţie impotriva factorilor nocivi, intervenţie şi lupta şi accesorii pentru acestea 23. Corturi militare pentru protecţie impotriva factorilor nocivi 24. Manusi şi costume compensatoare pentru piloti 25. Subansabluri, accesorii, piese de schimb şi componente pentru bunurile cuprinse în lista 26. Reparaţii, modernizãri, reconditionari şi revizii la produsele şi materialele specifice menţionate în lista 27. Prestaţii şi lucrãri ce se executa cu produsele şi mijloacele specifice menţionate în lista 28. Sigilii, ştampile, distincţii şi alte însemne care implica siguranta nationala. ----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email