Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Guvernul României hotãrãşte:
ART. 1
<>Hotãrîrea Guvernului nr. 389/1996 privind transmiterea unor spaţii comerciale aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome cãtre actualii deţinãtori, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 31 mai 1996, se modifica dupã cum urmeazã:
1. Articolul 1 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 1. - Spaţiile comerciale proprietate a statului, altele decît cele reglementate prin Legea nr. 85/1992, republicatã, aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome, se transmit cu plata persoanelor fizice sau juridice care le folosesc în prezent, în temeiul unor contracte de închiriere, de locatie de gestiune sau de asociere, la solicitarea acestora, cu condiţia menţinerii actualei destinaţii."
2. Articolul 2 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 2. - Transmiterea spaţiilor comerciale prevãzute la art. 1 se face în temeiul contractelor, sub condiţie rezolutorie, încheiate între proprietar, reprezentat prin unitãţile care administreazã spaţiile, şi cumpãrãtorul definit de prezenta hotãrîre, cu negocierea preţului pornind de la valoarea actualizatã la data transmiterii, stabilitã prin raportul de expertiza întocmit de un organ abilitat legal, expertiza efectuatã pe cheltuiala cumpãrãtorului."
ART. 2
<>Hotãrîrea Guvernului nr. 389/1996 se va republica în Monitorul Oficial al României.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneazã:
---------------
Secretar de stat,
şeful Departamentului pentru
Administraţie Publica Localã,
Octav Cozmanca
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: