Guvernul României hotărăşte: Se aprobă procedurile de aplicare a prevederilor art. 2 lit. d), e), f), g), i), k), l) şi m) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, conform anexelor nr. 1-19. p. PRIM-MINISTRU DAN MIRCEA POPESCU Contrasemnează: --------------- Ministrul economiei şi finanţelor, George Danielescu Ministrul bugetului, veniturilor statului şi controlului financiar, Florian Bercea p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Gheorghe Brehoi, secretar de stat p. Şeful Departamentului pentru Strategia Reformei şi Integrare Economică, Laurenţiu Tarchiciu Bucureşti,20 noiembrie 1992. Nr. 757. ANEXA 1
GUVERNUL ROMÂNIEI GUVERNUL ROMÂNIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ
Nr. 1/93/14.X.1992 Nr. 81/14.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Biroul Român de Metrologie Legală în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.01.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Biroul Român de Metrologie Legală, la nivel central şi teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi cu art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea în comun de acţiuni periodice şi inopinate în locurile unde se afla produsele sau se prestează serviciile destinate populaţiei, pentru informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi pentru colaborarea la elaborarea unor reglementări sau efectuarea unor studii în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Legea nr. 12/1990 - republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 - privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; - Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie; - Hotărîrea Guvernului nr. 481/1992 privind organizarea şi funcţionarea Biroului Român de Metrologie Legală; - Codul penal - art. 17, 18, 19 şi 296; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15. III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea unor acţiuni de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii, directorii celor doua organe teritoriale ale administraţiei publice stabilesc tematicile comune, obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipelor de inspecţie. Directorul organului teritorial care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfăşurate de organele teritoriale ale Biroului Român de Metrologie Legală sau ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii celor doua organe vor participa la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide de comun acord modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. Depistarea unor infracţiuni sau apariţia unor consecinţe grave privind viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor se considera acţiuni cu caracter de urgenta. c) Activitatea personalului de specialitate al organelor teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi ale Biroului Român de Metrologie Legală care participa la acţiuni comune, se va desfăşura în conformitate cu prevederile procedurilor şi instrucţiunilor proprii. III.2. Situaţiile care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni la nivel teritorial ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi ale Biroului Român de Metrologie Legală a) Atunci cînd, în acţiunile desfăşurate de organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sau în urma reclamatiilor de la consumatori se constata ca produsele şi serviciile oferite consumatorilor nu se măsoară cu mijloacele de măsurare şi control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale (conducind la vînzarea cu lipsa la cintar sau măsurătoare). b) Atunci cînd, în acţiunile desfăşurate de organele teritoriale ale Biroului Român de Metrologie Legală, se constata ca, datorită mijloacelor de măsurare neadecvate, neverificate metrologic sau defecte, nu se asigura păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiţii care sa nu pericliteze viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. În toate cazurile de mai sus, deficientele depistate se comunica operativ între cele doua organe teritoriale, care le vor analiza şi rezolva, fiecare în domeniul propriu de competenta. În situaţiile cînd deficientele persista, cele doua organe se vor sesiza reciproc şi vor informa organele centrale proprii pentru acţiuni în consecinţa. c) La elaborarea, de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, a unor reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor va consulta Biroul Român de Metrologie Legală privind problemele referitoare la mijloacele de măsurare şi utilizarea acestora. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea documentelor de constatare În acţiunile efectuate de organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi ale Biroului Român de Metrologie Legală, în colaborare, acestea vor încheia documente separate, potrivit atribuţiilor şi competentelor ce le revin prin lege, conform metodologiei proprii, menţionînd participarea celeilalte părţi la constatare. Măsurile se stabilesc de către fiecare organ, în conformitate cu reglementările proprii (Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992). IV. Informaţii transmise de Biroul Român de Metrologie Legală Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, Biroul Român de Metrologie Legală va transmite la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, la nivel local, informări cu privire la abaterile de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 şi Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 (art. 11 şi 27), care au afectat sau puteau afecta sănătatea, securitatea sau interesele consumatorilor. Informaţiile transmise vor cuprinde următoarele date: - denumirea agentului economic şi adresa; - denumirea produselor sau serviciilor afectate de mijloacele de măsura neconforme; - detalii cu privire la abaterile constatate şi la consecinţele acestora asupra consumatorilor; - măsurile stabilite. Prezenta procedură va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Biroul Român de Metrologie Legală tuturor unităţilor din subordine, care răspund de aplicarea prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ Director general, ing. Gabriel Iordăchescu ANEXA 2
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR GARDA FINANCIARĂ
Nr. 1/65/06.X.1992 Nr. 162629/15.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Garda financiară în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.02.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Garda financiară, la nivel central şi teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi cu art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea în comun de acţiuni periodice şi inopinate în locurile unde se afla produsele sau se prestează serviciile destinate populaţiei, pentru informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, pentru elaborarea unor reglementări sau efectuarea unor studii în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Legea nr. 12/1990 - republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 - privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; - Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare; - Codul penal - art. 17, 18, 19, 297 şi 313; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor în vederea protecţiei consumatorilor (PC.01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea desfăşurării unor acţiuni tematice de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii, conducerile celor doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfăşurate de Garda financiară sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii celor doua organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu specialiştii Gărzii financiare, se va desfăşura în conformitate cu prevederile procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Gărzii financiare a) Atunci cînd, în acţiunile desfăşurate de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor sau în urma reclamatiilor de la consumatori, se constată: - lipsa elementelor de identificare şi a documentelor de însoţire a mărfurilor, care trebuie sa dovedească provenienta acestora (producător sau importator); - neexpunerea la vînzare a mărfurilor existente sau vînzarea preferentiala ori refuzul nejustificat al vinzarii acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al agentului economic; - vînzarea cu lipsa la cintar sau măsurătoare a mărfurilor; - falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vînzare sau vînzarea de asemenea bunuri, cunoscind ca sînt falsificate sau substituite; - expunerea spre vînzare sau vînzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat; - omisiunea afişării în unităţi, în locurile de desfacere sau servire, de către agenţii economici, a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor; - abateri de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, care impun confiscarea produselor şi preluarea profiturilor obţinute ilicit de agentul economic. b) Cînd, în acţiunile desfăşurate de Garda financiară, se constata: - comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elementele de identificare prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - produse sau servicii asupra cărora sînt prezumţii de falsificare sau substituire; - producerea sau comercializarea produselor sau prestarea serviciilor cu abateri calitative potenţial periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor sau care pot afecta interesele acestora; - păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiţii în care nu se asigură calitatea acestora, dacă în acest fel se pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; - folosirea practicilor abuzive la vînzarea produselor şi prestarea serviciilor, prevăzute la art. 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, altele decît cele menţionate la art. 1 lit. c) şi k) din Legea nr. 12/1990, republicată. Situaţiile constatate la lit. a) şi b) vor fi comunicate conducerilor celor două organe teritoriale, urmînd ca acestea să stabilească oportunitatea unor acţiuni comune sau separate, în consecinţă. c) Cele doua organe vor colabora la: - elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie a) În toate acţiunile efectuate de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, în colaborare cu Garda financiară, se vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie, conform anexei nr. 3 la PC 01.01.01.92, mentionindu-se în document participarea comisarilor (nume, prenume, funcţie) şi a delegatului Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. b) Măsurile privitoare la răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi se vor stabili în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. c) Ori de cîte ori, ca urmare a constatării săvîrşirii unei contravenţii ce obliga, după lege, la luarea măsurilor de confiscare a mărfurilor, preluarea şi valorificarea acestora, precum şi preluarea profiturilor obţinute ilicit, prevăzute de art. 54 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, actul constatator se va face de Garda financiară în conformitate cu reglementările legale, cu menţiunea participării la constatare şi a delegatului Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. d) Constatările care privesc abateri de la prevederile Legii nr. 12/1990, republicată, altele decît cele sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, vor fi menţionate numai în documentul de control încheiat de personalul Gărzii financiare. IV. Informaţii transmise de Garda financiară Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor privind nerespectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, Garda financiară va transmite trimestrial Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, la nivel local, următoarele informaţii: a) cazuri de falsificări sau substituiri ale produselor; b) mărfuri cu termen de valabilitate depăşit; c) exemple de agenţi economici la care s-au constatat abateri privind modul de afişare a preţurilor şi tarifelor. Informaţiile transmise, grupate pe cazurile a), b) şi c) vor cuprinde datele de mai jos: - denumirea agentului economic şi adresa; - denumirea produsului sau serviciului; - cantitatea şi valoarea produselor/serviciilor cu deficiente; - detalii cu privire la abaterile constatate şi la consecinţele acestora asupra consumatorilor; - măsurile stabilite. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Garda financiară tuturor unităţilor din subordine care răspund de aplicarea prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin GARDA FINANCIARĂ Comisar general, Gheorghe Florica ANEXA 3
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR GUVERNUL ROMÂNIEI
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
Nr. 16028/22.X.1992 Nr. 1/124/22.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia Generală a Vămilor privind supravegherea în unităţile vamale a calităţii produselor din import destinate populaţiei - PGC 01.03.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare În temeiul art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi al art. 2 lit. f) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, se stabileşte procedura de colaborare, care se aplica în unităţile vamale, pentru efectuarea de acţiuni periodice şi inopinate, de supraveghere a calităţii produselor din import destinate populaţiei, de către reprezentanţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Legea nr. 30/1978 privind Codul vamal al României, cu modificările ulterioare şi Decretul nr. 337/1981 privind aprobarea Regulamentului vamal. III. Reguli de procedură 1. Calitatea produselor destinate populaţiei se inspecteaza, în unităţile vamale, de către organele de specialitate ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor în procesul de vamuire la import a acestora, respectiv după depunerea la unitatea vamală, de către titularul importului, direct sau prin reprezentant, a declaraţiei vamale de import. 2. Produsele din import supuse supravegherii de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor în unităţile vamale sînt cele cuprinse în anexa nr. 1 la PC 01.01.01.92. 3. Organele de specialitate ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor vor solicita efectuarea inspecţiei pentru produsele la care s-au depus declaraţii vamale de import, în regim definitiv. 4. Inspectarea şi prelevarea de eşantioane în unităţile vamale de către specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor se realizează în prezenta organelor vamale. Procesul-verbal se vizează de către organul vamal care a efectuat controlul vamal. 5. Pentru produsele inspectate, ca şi pentru esantioanele prelevate, organele de specialitate ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor depun la unitatea vamală un exemplar după procesul-verbal încheiat, care devine anexa la declaraţia vamală de import definitiv. 6. Esantioanele prelevate se considera ca rămase în întreaga încărcătura şi se cuprind în declaraţia vamală de import definitiv. 7. Produsele de import interzise pentru comercializare către populaţie, prin procesul-verbal încheiat de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, intra sub incidenta art. 54 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. 8. Directorii oficiilor teritoriale pentru protecţia consumatorilor vor numi şi comunica persoanele împuternicite cu efectuarea, în unităţile vamale, a acţiunilor de supraveghere a calităţii produselor destinate populaţiei. 9. Persoanele împuternicite de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor vor respecta regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Generale a Vamilor, precum şi normele de confidenţialitate privind informaţiile şi documentele de care au luat cunoştinţa în unităţile vamale. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Direcţia Generală a Vamilor organelor teritoriale din subordine care răspund de aplicarea prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR Subsecretar de stat, Mihai Pânzariu ANEXA 4
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL DE INTERNE
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI
Nr. 1/92/14.X.1992 Nr. 45804/13.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Inspectoratul General al Poliţiei în organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice, pentru asigurarea protecţiei consumatorilor - PGC 01.04.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Prezenta procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul General al Poliţiei, la nivel central şi teritorial, conform prevederilor art. 30, 49 şi 51 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art. 2 lit. d), h), k) şi l) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea în comun de acţiuni şi controale în locurile unde se afla produsele sau se prestează serviciile destinate populaţiei, în scopul prevenirii şi descoperirii unor infracţiuni şi altor încălcări ale normelor legale cu privire la protecţia şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, schimbul reciproc de date, precum şi pentru elaborarea unor studii şi reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne; - Legea nr. 12/1990 - republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 - privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; - Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice; - Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale; - Codul penal şi Codul de procedură penală (prevederile privind faptele date în competenta organelor de poliţie); III. Reguli procedurale III.1. Condiţii, cazuri şi modalităţi de colaborare a) În vederea desfăşurării unor acţiuni, controale şi verificări ale unor reclamaţii cu privire la respectarea normelor legale privind protecţia consumatorilor, conducerile sau împuterniciţii celor doua organe stabilesc obiectivele, durata, modul de acţiune şi persoanele pentru formarea echipelor de control; conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea, stabileşte agenţii economici şi locurile unde se vor efectua controale, mijloacele necesare şi asigura documentarea şi instruirea echipelor ce vor acţiona. b) În cazul unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfăşurate de Inspectoratul General al Poliţiei sau Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de formaţiunile de specialitate din subordinea acestora, se vor stabili, de comun acord, modalităţile concrete de desfăşurare a acţiunilor şi controalelor preconizate şi de asigurare cu specialişti în domeniu. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu organele Inspectoratului General al Poliţiei sau unităţile teritoriale subordonate, se va desfăşura în conformitate cu prevederile procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). d) Pentru asigurarea probatiunii unor infracţiuni privind protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi a intereselor legitime ale acestora, specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, prin laboratoarele proprii, vor efectua analizele necesare şi vor prezenta organelor de cercetare penală ale poliţiei concluziile rezultate, descriind în ce constau elementele de fapt care lezeaza protecţia consumatorilor. e) Atunci cînd sînt sesizate din oficiu de comiterea unor infracţiuni privind protecţia vieţii, sănătăţii şi securitatea consumatorilor ori care lezeaza interesele legale ale acestora, a căror probaţiune necesita prelevări de probe şi analize de laborator ori constatări tehnico-ştiinţifice de specialitate, organele de poliţie vor solicita efectuarea acestor activităţi de către specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. În cazurile în care, din motive întemeiate, specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, la nivel central sau teritorial, nu pot da curs solicitării organului de poliţie, vor înştiinţa de îndată pe acesta, astfel încît ofiţerii specializaţi sa poată ridica sau preleva eşantioane care sa dovedească infracţiunile săvîrşite, cu respectarea dispoziţiilor din Codul de procedură penală, urmînd ca acestea sa fie depuse în timp util pentru examinare şi stabilirea de concluzii în laboratoarele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sau la Institutul de Criminalistica din Inspectoratul General al Poliţiei ori, după caz, la formaţiunile de profil ale inspectoratelor judeţene de poliţie, abilitate în acest scop. III.2. Situaţii în care se pot organiza şi desfăşura unele acţiuni comune a) La solicitarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, pentru organizarea şi efectuarea de acţiuni comune, sau cînd împuterniciţii acestuia, actionind independent, constata: - imposibilitatea stabilirii identităţii persoanelor controlate sau refuzul acestora de legitimare; - împiedicarea, sub orice forma, de către agentul economic sau de alte persoane, a reprezentanţilor împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sa-si exercite atribuţiile de serviciu; - neprezentarea sau ascunderea documentelor de provenienta, însoţire sau de calitate a mărfurilor, ori prezentarea unor astfel de documente falsificate; - vînzarea cu lipsa la cintar sau măsurătoare a mărfurilor; - falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vînzare sau vînzarea de asemenea bunuri, cunoscind ca sînt falsificate sau substituite; - în cazul constatării altor infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare, date în competenta poliţiei. b) La solicitarea organelor de poliţie pentru organizarea şi efectuarea de acţiuni comune sau în cazurile cînd acestea constata, prin activităţile specifice desfăşurate, fapte de competenta reprezentanţilor împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, astfel: - comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elementele de identificare prevăzute la art. 19-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 sau cu caracteristici calitative neconforme celor prescrise; - identificarea unor produse sau servicii cu privire la care exista suspiciuni de falsificare sau substituire; - producerea sau comercializarea de bunuri sau prestarea de servicii cu abateri calitative, potenţial periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor sau care pot afecta interesele acestora; - păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiţii în care nu este asigurata calitatea acestora, dacă în acest fel se pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; - repunerea în vînzare, de către agenţii economici, a unor produse pentru care organele de control abilitate au dispus oprirea comercializării; - folosirea practicilor abuzive la vînzarea produselor şi prestarea serviciilor, prevăzute la art. 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, altele decît cele menţionate la art. 1 lit. c) şi k) din Legea nr. 12/1990, republicată. c) Cele doua organe vor colabora pentru: - iniţierea şi efectuarea unor controale tematice sau inopinate; - elaborarea unor reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor; - efectuarea de studii şi documentări de specialitate în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor. III.3. Stabilirea de măsuri comune şi modalităţi de întocmire a actelor de constatare A. În cazul efectuării unor acţiuni comune În toate acţiunile efectuate de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, în colaborare cu formaţiunile specializate din Inspectoratul General al Poliţiei sau unităţile teritoriale de profil, se vor încheia, după caz: a) procese-verbale de constatare a infracţiunilor, conform prevederilor din Codul de procedură penală, urmînd ca organele de poliţie sa continue cercetările în cauza; b) procese-verbale de constatare-contravenţie, întocmite de împuterniciţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, conform anexei nr. 3 la PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15, pentru contravenţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, care vor fi valorificate şi finalizate în baza legislaţiei în vigoare; c) procese-verbale de constatare, întocmite de organele de poliţie, în cazul unor infracţiuni ori contravenţii date prin lege în competenta exclusiva a acestora. În cazurile în care echipele mixte de control sînt compuse din reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi lucrătorii de poliţie, procesele-verbale întocmite vor trebui sa cuprindă, după caz, elementele procedurale prevăzute în art. 91 din Codul de procedură penală sau în Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, astfel: Pentru faptele cu caracter penal: a) data şi locul unde este încheiat procesul-verbal; b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie; c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, cînd exista; d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate; e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora; f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale. Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina şi la sfîrşit de către organul constatator şi de către persoanele menţionate în acesta. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face menţiune despre aceasta. Pentru fapte cu caracter contravenţional: Se vor consemna aceleaşi elemente, adăugîndu-se, în plus, următoarele: - numărul şi data actului de identitate al contravenientului şi organul emitent; - menţionarea datei şi orei comiterii contravenţiei şi prezentarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii acesteia şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; - indicarea actului normativ încălcat; - la cererea contravenientului se pot menţiona obiecţiile acestuia şi mijloacele de proba de care înţelege sa se servească în cauza. B. Cînd se acţionează independent, în virtutea atribuţiilor de serviciu specifice a) Dacă reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, cu ocazia controlului, constata fapte de natura penală sau contravenţională, vor solicita sprijin organului de poliţie competent, pentru a întocmi în comun, după regulile procedurale menţionate, actul de constatare, urmînd ca finalizarea constatărilor şi măsurile legale ce se impun sa fie luate de poliţie. În situaţiile în care, din motive întemeiate, organele de poliţie nu pot răspunde solicitării reprezentanţilor împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, aceştia vor întocmi procese-verbale de constatare a faptelor în conformitate cu prevederile art. 91 din Codul de procedură penală ori în Legea nr. 32/1968, după caz. b) În vederea aplicari prevederilor art. 49 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, aflaţi în exerciţiul funcţiunii, pot solicita sprijinul necesar poliţiei, dacă aceştia se confrunta cu una din situaţiile prevăzute la cap. III.2. din prezenta procedura. c) Pentru cazurile care fac obiectul art. 51 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, organele de poliţie solicitate de reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sa acorde sprijin vor analiza actele întocmite si, în raport de fapta săvîrşită, apreciind legalitatea, temeinicia şi oportunitatea măsurii propuse de agentul constatator, împreună cu acesta, îl vor conduce de îndată pe făptuitor înaintea instanţei de judecata. În cazul în care, din motive obiective, trimiterea contravenientului în fata instanţei de judecata nu se poate face, se va proceda conform alin. 3 din art. 51 ai ordonanţei, cu menţiunea ca măsura reţinerii prevăzută în aceasta reglementare se va lua conform procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publicii, la cererea expresă şi motivată a organului constatator. d) Aplicarea măsurii confiscării produselor care au servit sau au fost destinate sa servească la săvîrşirea vreunei fapte sancţionate prin ordonanţa, preluarea şi valorificarea acestora, a sumelor de bani, a produselor dobîndite prin săvîrşirea de infracţiuni sau contravenţii, precum şi a profiturilor obţinute din încălcarea dispoziţiilor legale se vor face potrivit prevederilor art. 54 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, tinindu-se cont, totodată, de natura faptei constatate şi de competentele agentului constatator, astfel: - în situaţiile în care se va acţiona în echipe mixte, aceste măsuri vor fi luate de organele de poliţie potrivit legii şi în conformitate cu Instrucţiunile Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 2387/07.02.1992, privind reglementarea bunurilor care au devenit proprietate de stat potrivit legii, şi modul de valorificare a acestora; - în cazul în care reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor acţionează independent şi constata fapte care impun şi luarea unor măsuri complementare, de natura celor menţionate în alin. 1, aceştia vor acţiona potrivit competentelor ce le revin din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992; - dacă măsura este de competenta organelor de poliţie, reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor vor întocmi actele de constatare, sesizind organul competent şi luind, totodată, măsuri pentru asigurarea produselor şi valorilor care fac obiectul confiscării. IV. Schimbul reciproc de date şi informaţii privind protecţia consumatorilor În scopul transpunerii în practica a prezentei proceduri de colaborare, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul General al Poliţiei vor proceda, periodic, la un schimb reciproc de date şi informaţii privind protecţia consumatorilor, astfel: - Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor va sesiza organele de poliţie în toate cazurile constatate cu ocazia acţiunilor şi controalelor efectuate de reprezentanţii împuterniciţi ai acestuia referitoare la infracţiunile şi contravenţiile de competenta poliţiei: falsificări sau substituiri de alimente ori alte produse, inselaciuni la măsurătoare ori cu privire la calitatea produselor, falsificarea unor documente care atesta calitatea ori provenienta produselor, concurenta neloială, mărfuri cu termen de garanţie ori valabilitate depăşit, improprii consumului, ce au fost puse în vînzare, nereguli în practicarea preţurilor ori a adaosurilor comerciale practicate la unele produse; repunerea în vînzare a unor mărfuri care au făcut obiectul confiscării, precum şi orice alte fapte şi date de natura penală ori contravenţională ce sînt de competenta organelor de poliţie. - Inspectoratul General al Poliţiei, la nivel central, şi inspectoratele judeţene de poliţie, la nivel local, vor informa la nivel central si, respectiv, local oficiile pentru protecţia consumatorilor cu privire la modul de soluţionare a tuturor cauzelor penale ori contravenţionale primite spre rezolvare, cauzele şi condiţiile care au favorizat ori generat încălcarea dispoziţiilor legale şi măsurile luate, iar concluziile ce se desprind cu privire la încălcare vor face şi obiectul unor analize, informări, precum si, după caz, pentru elaborarea unor reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Inspectoratul General al Poliţiei tuturor unităţilor din subordinea acestora. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI general Costică Voicu ANEXA 5
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL COMERŢULUI ŞI TURISMULUI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR DEPARTAMENTUL REGLEMENTĂRII COMERŢULUI
Nr. 1/77/9.X.1992 ŞI TURISMULUI
Nr. 73/2800/8.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Ministerul Comerţului şi Turismului, în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.05.0092 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Comerţului şi Turismului - Departamentul reglementării comerţului şi turismului, în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi cu art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea în comun de acţiuni tematice sau inopinate în locurile unde se afla produsele şi unde se prestează servicii destinate populaţiei, pentru informări reciproce privind respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi pentru colaborarea la elaborarea unor reglementări sau efectuarea unor studii în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 805/1990 privind organizarea şi atribuţiile Ministerului Comerţului şi Turismului; - Hotărîrea Guvernului nr. 233/1992 privind clasificarea pe categorii de încadrare a unităţilor de cazare şi de alimentaţie publica; - Hotărîrea Guvernului nr. 538/1992 privind modificarea structurii organizatorice a Ministerului Comerţului şi Turismului; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea unor acţiuni tematice de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii, conducerile celor doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie, incluzind şi specialişti ai altor organe ale administraţiei publice, după caz. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigatie şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta desfăşurate de Departamentul Reglementării Comerţului şi Turismului din cadrul Ministerului Comerţului şi Turismului sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii celor doua organe vor participa la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu specialiştii Ministerului Comerţului şi Turismului, se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III.2. Situaţiile care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune a) Atunci cînd în acţiunile desfăşurate de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor sau în urma sesizarilor şi reclamatiilor de la consumatori se constată: - neexpunerea la vînzare a mărfurilor existente sau vînzarea preferenţială ori refuzul nejustificat al vînzarii acestora sau prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al agentului economic; - nerespectarea condiţiilor legale privind clasificarea pe categorii de încadrare a unităţilor de cazare şi de alimentaţie publica; - neasigurarea activităţii de service şi a pieselor de schimb pe toată durata medie de utilizare a produselor; - folosirea practicilor abuzive la vînzarea produselor sau comportarea incorectă a agenţilor economici în relaţiile cu consumatorii. b) Cînd, în acţiunile desfăşurate de organele proprii ale Ministerului Comerţului şi Turismului sau în urma reclamatiilor de la consumatori, se constata: - comercializarea mărfurilor sau prestarea de servicii fără elementele de identificare prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992; - produse sau servicii asupra cărora exista prezumţii de falsificare sau substituire; - prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile, decît cele efective realizate; - producerea sau comercializarea mărfurilor sau prestarea serviciilor cu abateri calitative potenţial periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, ori cu deficiente care afectează interesele legitime ale consumatorilor; - păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiţii care nu asigura calitatea acestora şi care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. c) Cele doua organe ale administraţiei publice vor colabora la: - elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor; - informarea şi educarea consumatorilor cu privire la drepturile acestora de a fi despăgubiţi pentru produse sau servicii necorespunzătoare calitativ. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie În toate acţiunile efectuate de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor în colaborare cu Ministerul Comerţului şi Turismului, se vor încheia procese-verbale comune de constatare-contravenţie, conform anexei nr. 3 la Procedura-cadru 01.01.01.92, mentionindu-se în document participarea ambelor părţi. Măsurile privitoare la răspunderea materială, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi se vor stabili în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. Confiscarea mărfurilor, preluarea sau valorificarea acestora, precum şi preluarea profiturilor obţinute ilicit ca venit la bugetul de stat se vor face, în toate cazurile, de organele Gărzii financiare sau de Poliţia sanitar-veterinara, după caz, care vor fi sesizate, în acest scop, de îndată ce se vor constata încălcări ale legii ce impun luarea unor astfel de măsuri. IV. Informaţii transmise de către Departamentul reglementării comerţului şi turismului din Ministerul Comerţului şi Turismului Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/24.08.1992, Departamentul reglementării comerţului şi turismului din cadrul Ministerului Comerţului şi Turismului va transmite trimestrial Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor următoarele informaţii: a) cazurile de produse sau servicii cu abateri calitative, care, prin comercializare, puteau afecta viaţa, sănătatea sau interesele consumatorilor; b) cazurile de unităţi hoteliere şi de alimentaţie publica care au fost declasate ca urmare a nerespectării normelor de clasificare pe categorii de încadrare. Informaţiile transmise, grupate pe cazurile a) şi b), vor cuprinde datele de mai jos: - denumirea agentului economic şi adresa; - denumirea produsului sau serviciului; - cantitatea/valoarea produselor cu deficiente; - detalii cu privire la abaterile constatate; - măsurile stabilite. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Departamentul reglementării comerţului şi turismului din cadrul Ministerului Comerţului şi Turismului organelor prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin DEPARTAMENTUL REGLEMENTĂRII COMERŢULUI ŞI TURISMULUI Director general, Dragoş Petrescu ANEXA 6
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR DIRECŢIA MEDICINEI PREVENTIVE
Nr. 1/128/22.X.1992 Nr. IV/35058/22.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.06.00.90 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii la nivel central şi teritorial, în conformitate cu prevederile art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Procedura se aplică pentru efectuarea, în comun, de acţiuni periodice şi inopinate în locurile unde se află produse alimentare şi băuturi sau se prestează servicii de alimentaţie destinate populaţiei, prin informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi pentru elaborarea unor reglementări sau efectuarea unor studii în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Legea privind asigurarea sănătăţii populaţiei nr. 3/1978; - Hotărîrea Guvernului nr. 961/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii; - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 184/1972 privind stabilirea Normelor de igiena pentru produse alimentare şi băuturi; - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 91/1974 pentru aprobarea Normelor de igiena privind producţia, prepararea, transportul şi desfacerea alimentelor şi băuturilor; - Codul penal - art.17, 18, 19, 297 şi 313; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr.15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea unor acţiuni tematice de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii, cele doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. Organul care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfăşurate de Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii nominalizaţi de cele doua organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului de Protecţia Consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu specialiştii Direcţiei medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii, se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). d) Conform prevederilor art. 29 alin. 2 al Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii şi instituţiile din subordinea sa sînt abilitate sa aplice prevederile acesteia în domeniul sanitar, conform Legii nr. 3/1978 şi Hotărîrii Guvernului nr. 961/1990. III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune a) Atunci cînd Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii, prin acţiunile proprii sau în urma unor reclamaţii de la consumatori, constata: - comercializarea sau utilizarea de produse alimentare sau băuturi la care sînt prezumţii de falsificare sau substituire; - comercializarea de produse alimentare, băuturi sau prestarea de servicii de alimentaţie cu deficiente calitative, de natura a afecta interesele consumatorilor, altele decît cele care pot afecta sănătatea sau viaţa acestora; - comercializarea de produse alimentare sau băuturi ori prestarea de servicii de alimentaţie fără elemente de identificare sau caracterizare, respectiv fără informaţiile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. b) Atunci cînd Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, prin acţiunile proprii de supraveghere pe piaţa sau în urma unor reclamaţii de la consumatori, constata: - produse alimentare sau băuturi care incorporeaza aditivi, fără a avea avizul Ministerului Sănătăţii, sau depăşesc limitele admise pentru aceştia; - comercializarea de produse alimentare sau băuturi ori prestarea de servicii de alimentaţie în condiţii care pun în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor; - comercializarea sau utilizarea de produse alimentare sau băuturi la care sînt prezumţii de impurificare cu substanţe dăunătoare sănătăţii sau vieţii consumatorului (pesticide, conservanţi, metale grele etc.), depăşind limitele maxime avizate de Ministerul Sănătăţii; - comercializarea sau utilizarea de produse alimentare sau băuturi care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor, ca urmare a modificărilor organoleptice, fizico-chimice sau microbiologice. c) Cele doua organe ale administraţiei publice vor colabora la: - elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor; - informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor alimentare şi băuturilor, astfel încît sa fie în măsura sa le utilizeze corect, în deplina securitate, potrivit destinaţiei acestora. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie a) În toate acţiunile efectuate de oficiile teritoriale pentru protecţia consumatorilor, în colaborare cu organele teritoriale ale Direcţiei medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii, se vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie, conform anexei nr. 3 la Procedura-cadru 01.01.01.92 (anexa nr. 15), mentionindu-se în document participarea ambelor părţi. b) Măsurile privitoare la răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi se vor stabili în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. c) Constatările care privesc abateri de la reglementările Ministerului Sănătăţii, altele decît cele care afectează în mod direct consumatorii şi care nu au legătura cu tematica acţiunii comune, vor fi menţionate separat într-un document încheiat de reprezentanţii Direcţiei medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii. IV. Informarea reciprocă cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, între Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, la nivel local şi central se vor transmite trimestrial următoarele informaţii: a) cazurile de produse sau servicii care, datorită deficienţelor, au constituit cauza vatamarii sănătăţii sau vieţii consumatorilor; b) cazurile de produse sau servicii cu abateri calitative sau cu termen de valabilitate expirat, care prin comercializare puteau pune în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor; Informaţiile transmise, grupate pe cazurile de mai sus, vor cuprinde datele de mai jos: - denumirea agentului economic şi adresa; - denumirea produsului (grupa de produse) sau a serviciului; - cantitatea şi valoarea produselor/serviciilor găsite ca necorespunzătoare; - deficientele constatate şi consecinţele acestora; - măsurile stabilite (oprirea comercializării, confiscare, amenzi etc.), în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii va comunica Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor lista aditivilor sau produselor avizate sau interzise pentru introducerea în fabricaţia produselor alimentare sau pentru comercializare pentru consum uman şi caracteristicile principale ale celor avizate. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Direcţia medicinei preventive din cadrul Ministerului Sănătăţii tuturor unităţilor din subordine care răspund de aplicarea prevederilor acesteia la nivel local. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin DIRECŢIA MEDICINEI PREVENTIVE Director, dr. Nicolae Beldescu ANEXA 7
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR INSTITUTUL PENTRU CONTROLUL DE
Nr. 1/71/7.X.1992 STAT AL MEDICAMENTULUI SI
CERCETĂRI FARMACEUTICE
Nr. 7765/21.X.1992
DIRECŢIA FARMACEUTICA Nr. VI/34.826/21.X.1992 PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Direcţia farmaceutica şi cu Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii - PGC 01.07.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte condiţiile şi modul de colaborare a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Direcţia farmaceutica şi cu Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii, la nivel central şi teritorial, pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea în comun de acţiuni de control periodice şi inopinate, în toate locurile unde se afla medicamente sau produse de uz uman dietetice, cosmetice, parafarmaceutice, stomatologice, pentru informarea reciprocă cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, pentru elaborarea unor reglementări sau elaborarea unor studii în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă: 1. Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; 2. Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; 3. Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei; 4. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 949/1991 - Directive privind autorizarea, înregistrarea şi supravegherea medicamentelor şi a altor produse de uz uman; 5. Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului chimiei nr. 588/1973 pentru aprobarea Normelor generale privind fabricarea, controlul, depozitarea şi difuzarea produselor farmaceutice, materialelor de sutura şi pansament şi pentru uz stomatologic; 6. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 560/1991 pentru aprobarea Normelor privind eliberarea autorizaţiei de înfiinţare a unităţilor farmaceutice precum şi funcţionarea acestora; 7. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 141/1992 pentru completarea prevederilor Normelor privind eliberarea autorizaţiei de înfiinţare a unităţilor farmaceutice, precum şi funcţionarea acestora; 8. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1010/12.10.1992 privind unele măsuri pentru supravegherea calităţii medicamentului şi a unor produse de uz uman; 9. Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea desfăşurării unor acţiuni tematice de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii, conducerile celor trei organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta desfăşurate de Direcţia farmaceutica şi Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii acestor organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu specialiştii Direcţiei farmaceutice si/sau Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). d) Direcţia farmaceutica şi Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii, ca organe de specialitate, sînt abilitate sa aplice prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 în unităţile farmaceutice, conform regulamentului propriu aprobat de ministrul sănătăţii cu Ordinul nr. 1010/12.10.1992. e) În unităţile care comercializează produse pentru uz uman - dietetice, cosmetice, parafarmaceutice - controalele, verificările şi inspectiile vor fi efectuate de personalul specializat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor împreună cu organele Ministerului Sănătăţii, respectînd prevederile regulamentului aprobat de ministrul sănătăţii prin Ordinul nr. 1010/12.X.1992. III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea acţiunilor comune ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Direcţia Farmaceutica si/sau cu Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice a) Constatarea, în cadrul acţiunilor proprii sau în urma reclamatiilor de la consumatori, a următoarelor aspecte: - lipsa elementelor de identificare, a instrucţiunilor de folosire (prospecte) şi a documentelor de însoţire, care trebuie sa dovedească provenienta acestora (producător, importator); - vînzarea, în locuri neautorizate de Ministerul Sănătăţii, a medicamentelor şi a altor produse de uz uman (dietetice, cosmetice, parafarmaceutice, stomatologice); - prepararea si/sau comercializarea altor produse în afară celor aprobate de Ministerul Sănătăţii pentru a circula pe teritoriul ţării; - falsificarea ori substituirea produselor care fac obiectul prezentei proceduri; - comercializarea unor produse fără termen de valabilitate sau cu termen de valabilitate expirat; - păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiţii care nu asigura calitatea acestora, dacă în acest fel se pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; - comercializarea de produse asupra cărora exista prezumţia de degradare a calităţii, se poate afecta viaţa sau sănătatea consumatorilor; - prezentarea, prin publicitate, a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile (farmaceutice, cosmetice) decît cele efectiv realizate. b) Cele trei organe vor colabora la: - elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau au favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor; - organizarea de acţiuni comune de informare şi educare a consumatorilor asupra riscurilor la care pot fi supuşi în utilizarea medicamentelor şi asupra modului de a le evita. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie a) În toate acţiunile efectuate de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor în colaborare cu Direcţia farmaceutica si/sau cu Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice, se vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie, conform anexei nr. 3 la PC 01.01.01.92 (anexa nr. 15), mentionindu-se în document participarea reprezentanţilor organelor respective (nume, prenume, funcţie). b) Măsurile privitoare la răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi, se vor aplica în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. c) Constatările care privesc abateri de la reglementările sanitare în vigoare, altele decît cele sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, vor fi menţionate numai în documentul de control încheiat de reprezentanţii Direcţiei farmaceutice si/sau Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice, dar cu precizarea participării la constatare şi a specialistului de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. IV. Informaţii transmise de Direcţia farmaceutica şi Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice privind respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, Direcţia farmaceutica şi Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetării Farmaceutice vor transmite trimestrial Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor următoarele informaţii privind prepararea sau comercializarea medicamentelor, produselor parafarmaceutice, cosmetice, stomatologie şi dietetice: a) accidente provocate de utilizarea unor produse necorespunzătoare; b) produse comercializate în afară termenului de valabilitate; c) cazuri de falsificări sau substituiri ale produselor; d) cazuri de agenţi economici care, prin publicitate, au dezinformat consumatorii. Informaţiile transmise, grupate pe cazurile a), b), c) şi d) vor cuprinde datele de mai jos: - denumirea agentului economic şi adresa; - denumirea produsului sau serviciului; - cantitatea şi valoarea produselor sau serviciilor cu deficiente; - detalii cu privire la abaterile constatate şi la consecinţele acestora asupra consumatorilor; - măsurile stabilite. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia farmaceutica şi Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice tuturor unităţilor din subordine care răspund de aplicarea prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin DIRECŢIA FARMACEUTICĂ Director general, farm. pr. Marin Vasile INSTITUTUL PENTRU CONTROLUL DE STAT AL MEDICAMENTULUI ŞI CERCETĂRI FARMACEUTICE Director general, prof. dr. doc. Dumitru Dobrescu ANEXA 8
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR DIRECŢIA GENERALĂ SANITARĂ
Nr. 1/135/23.X.1992 VETERINARĂ
Nr. 50770/22.X.1992
ACORD DE COLABORAREîntre Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia generală sanitară veterinară - PGC 01.08.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Colaborarea dintre Direcţia generală sanitară veterinara şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor vizează aplicarea şi respectarea prevederilor legale privind calitatea şi salubritatea alimentelor de origine animala destinate consumului public, în scopul apărării sănătăţii consumatorilor. II. Documente de referinţă: - Legea sanitară veterinara nr. 60/1974 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 30 decembrie 1991; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Normele sanitare veterinare elaborate în baza Legii nr. 60/1974; - Hotărîrea Guvernului nr. 789/1991 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare; - Regulamentul nr. 47.800/1992 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor sanitare veterinare. III. Obiectivele colaborării 1. Elaborarea sau reactualizarea unor reglementări specifice din domeniul protecţiei consumatorilor. 2. Efectuarea de studii şi cercetări asupra cauzelor care generează sau favorizează încălcări ale prevederilor legale privind calitatea şi salubritatea alimentelor de origine animala. 3. Informarea reciprocă în cazul unor reclamaţii sau sesizări din partea consumatorilor, privind falsificarile sau substituirile de produse, precum şi al altor situaţii necorespunzătoare constatate. IV. Procedura de colaborare 1. Acţiunile de colaborare se stabilesc de comun acord, la nivel central şi judeţean, pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute. 2. Schimbul de informaţii între cele doua părţi se face în mod operativ, prin telefon sau direct, pentru remedierea urgenta a deficienţelor semnalate. 3. La solicitarea reprezentanţilor Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, se pot trimite laboratoarelor veterinare de stat probe de produse pentru examinare, cheltuielile fiind suportate conform prevederilor art. 4 din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992. 4. Confiscarea sau sechestrarea produselor necorespunzătoare, oprirea sau suspendarea activităţii unor unităţi care prelucreaza, depozitează, transporta sau valorifica produse de origine animala se fac numai de către autorităţile sanitare veterinare. Prezentul acord înlocuieşte Acordul de colaborare nr. 39.277/678 din 30 octombrie 1991, stabilit între Direcţia generală sanitară veterinara şi Comisia Naţionala pentru Standarde, Metrologie şi Calitate. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin DIRECŢIA GENERALĂ SANITARĂ VETERINARĂ Director general, dr. Horaţiu Olaru ANEXA 9
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA DIRECŢIA PENTRU CHIMIZARE, PROTECŢIA
CONSUMATORILOR PLANTELOR ŞI CARANTINĂ FITOSANITARĂ
Nr. 1/105/16.X.1992 Nr. 33240/16.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Direcţia pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în desfăşurarea acţiunilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.09.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei la nivel central şi teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea, în comun, de acţiuni periodice şi inopinate în locurile unde se afla produsele (vegetale sau de uz fitosanitar) sau se prestează serviciile de protecţie a plantelor destinate populaţiei, pentru informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi pentru îmbunătăţirea şi elaborarea de reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Legea nr. 5/1982 privind protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor şi regimul pesticidelor; - Hotărîrea Guvernului nr. 884/1990 privind organizarea şi atribuţiile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, cu modificările ulterioare; - Ordinul nr. 1/1992 al ministrului agriculturii şi alimentaţiei privind limitele de competenta şi organizare pe sectoare a activităţii direcţiilor din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea unor acţiuni tematice de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii, conducerile celor doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta desfăşurate de Direcţia de chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii celor doua organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor care participa la acţiuni comune cu Direcţia pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara a) Atunci cînd în acţiunile de supraveghere pe piaţa sau în urma reclamatiilor de la consumatori se constata: - comercializarea unor produse de origine vegetala (legume, fructe, seminţe etc.) destinate consumului, cu urme vizibile de pesticide, îngrăşăminte, atac de boli sau daunatori, ce pot afecta viaţa, sănătatea sau interesele consumatorilor; - comercializarea unor produse de origine vegetala, destinate insaminţării sau inmultirii, care nu corespund condiţiilor minime de calitate prevăzute de actele normative obligatorii; - prestarea unor servicii de protecţia plantelor (tratamente, stropiri etc.) de calitate necorespunzătoare, nerespectindu-se prevederile din norme şi care pot afecta viaţa şi sănătatea consumatorilor sau interesele acestora; - comercializarea şi utilizarea unor produse de origine vegetala pentru care exista prezumţia depăşirii limitelor maxime admise de substanţe chimice toxice pentru sănătatea consumatorilor; - folosirea de ambalaje, pentru produsele de uz fitosanitar, neavizate sau fără elementele de identificare şi caracterizare prevăzute de actele normative în vigoare; - comercializarea unor produse de origine vegetala neincadrate corect pe clase de calitate, afectind în acest fel interesele consumatorilor. Cînd în timpul unor acţiuni de supraveghere pe piaţa, efectuate separat sau în comun, organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor constata produse de origine vegetala asupra cărora exista prezumţii ca pot afecta viaţa sau sănătatea consumatorilor, echipa de inspecţie poate preleva probe, ce vor fi transmise pentru analize la laboratoarele de specialitate ale Direcţiei pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara. b) Cele doua organe ale administraţiei publice vor colabora la: - elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau a favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor; - informarea şi educarea consumatorilor, prin mass-media, privind utilizarea şi consumarea produselor de origine vegetala supuse tratamentelor cu substanţe de uz fitosanitar. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie a) În toate acţiunile efectuate în colaborare, specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie, conform anexei nr. 3 la PC 01.01.01.92, mentionindu-se în document participarea ambelor părţi. b) Măsurile privitoare la răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi se vor stabili în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. c) Constatările care privesc abateri de la reglementările specifice activităţii desfăşurate de Direcţia de chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara, altele decît cele care afectează în mod direct consumatorii, vor fi menţionate numai în documentul de control încheiat de organele Direcţiei de chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara. d) Luarea măsurii de confiscare a mărfurilor, preluarea şi valorificarea acestora se vor face, în toate cazurile, de organele administraţiei publice abilitate în acest scop. IV. Informaţii transmise Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor de către Direcţia pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, Direcţia pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara va transmite trimestrial la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, la nivel judeţean şi central, următoarele informaţii rezultate din propriile constatări: a) produse de uz fitosanitar fabricate în ţara sau importate, neavizate conform legislaţiei în vigoare; b) folosirea de uz fitosanitar în alte condiţii sau pentru alte scopuri, în afară celor prevăzute prin reglementări obligatorii; c) produse de origine vegetala sau de uz fitosanitar comercializate cu abateri de la caracteristicile tehnico-calitative prescrise, care au afectat sau puteau afecta viaţa şi sănătatea consumatorilor; d) ambalarea şi etichetarea produselor în afară prevederilor legale. Informaţiile transmise, grupate pe cazurile a)-d) vor cuprinde datele de mai jos: - denumirea agentului economic şi adresa; - denumirea produsului sau serviciului; - cantitatea şi valoarea produselor/serviciilor cu deficiente; - detalii cu privire la abaterea constatată şi consecinţele asupra consumatorilor; - măsurile stabilite (amenzi, confiscari de produse etc.). Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia pentru chimizare, protecţia plantelor şi carantina fitosanitara organelor teritoriale din subordine care răspund de aplicarea acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin DIRECŢIA PENTRU CHIMIZARE, PROTECŢIA PLANTELOR ŞI CARANTINĂ FITOSANITARĂ Director general, Petre George ANEXA 10
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA DIRECŢIA GENERALĂ DE CONTROL ŞI INSPECŢII,
CONSUMATORILOR DIRECŢIA INSPECŢII DE STAT,
Nr. 1/108/19.X.1992 INSPECŢIA DE STAT PENTRU CALITATEA
SEMINŢELOR ŞI MATERIALULUI SĂDITOR
Nr. 75741/16.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.10.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor la nivel central şi teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea, în comun, de acţiuni periodice şi inopinate în locurile unde se afla produsele (seminţe şi material săditor) sau unde se prestează servicii destinate populaţiei, pentru informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi pentru colaborarea la îmbunătăţirea şi elaborarea de reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Legea nr. 13/1971 privind producerea, folosirea şi controlul calităţii seminţelor şi materialului săditor pentru producţia agricolă vegetala; - Hotărîrea Guvernului nr. 884/1990 privind organizarea şi atribuţiile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, cu modificările ulterioare; - Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 1/1992 privind limitele de competenta şi organizare pe sectoare a activităţii direcţiilor din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei; - Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 37/1988 privind aprobarea metodologiei de control în cîmp al culturilor pentru producerea seminţelor şi materialului săditor; - Alte acte normative în domeniu, pe măsura intrării lor în vigoare; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea desfăşurării unor acţiuni tematice de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii de la consumatori, codurile celor doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfăşurate de Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, la nivel central sau local, specialiştii celor doua organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor care participa la acţiuni comune cu Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, la nivel central sau local, se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor Atunci cînd în acţiunile de supraveghere la producători sau pe piaţa, sau în urma reclamatiilor din partea consumatorilor se constata: - transportul sau comercializarea unor produse de origine vegetala (seminţe şi material săditor) care nu sînt însoţite de documente de calitate sau a căror calitate nu corespunde documentelor de certificare şi de analiza a calităţii emise de inspectoratele judeţene sau al municipiului Bucureşti pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor sau de Laboratorul central pentru controlul calităţii seminţelor; - comercializarea seminţelor şi a materialului săditor fără elemente de identificare şi caracteristici prevăzute de actele normative în vigoare, sau în ambalaje neavizate; - prestarea unor servicii în procesul de producere a seminţelor şi materialului săditor, de condiţionare, de transport şi de comercializare a acestora de calitate necorespunzătoare, care pot afecta interesul consumatorilor; - acordarea de sprijin reciproc în punctele vamale sau de frontiera, la solicitarea uneia dintre părţi. Situaţiile constatate, prezentate mai sus, se vor comunica imediat conducerilor teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor si, respectiv, inspectoratelor judeţene sau ale municipiului Bucureşti pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor, urmînd ca acestea sa stabilească oportunitatea unor acţiuni comune sau separate, în consecinţa. Cînd în timpul unor acţiuni de supraveghere pe piaţa, separat sau în comun, organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor depistează produsele (seminţele sau materialul săditor) asupra cărora exista prezumţii ca pot afecta interesele consumatorilor, echipa de inspecţie poate preleva probe, ce vor fi transmise pentru analize la laboratoarele de specialitate ale Inspecţiei de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor. III.3. Cele doua organe ale administraţiei publice vor colabora la: - elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări specifice domeniului de protecţie a consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau au favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor; - informarea consumatorilor, prin mass-media, privind utilizarea şi folosirea produselor de origine vegetala (seminţe şi material săditor); - instruirea personalului de supraveghere a pieţelor tuturor localităţilor. III.4. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie În toate acţiunile efectuate în colaborare cu specialiştii, Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor şi inspectoratele judeţene sau al municipiului Bucureşti pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor, specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie conform anexei nr. 3 la P.C. 01.01.00.92, mentionindu-se în document participarea ambelor părţi. Măsurile privitoare la răspunderea materială, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi, se vor stabili în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. Constatările care privesc abateri de la reglementările specifice activităţii desfăşurate de Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor, altele decît cele care afectează în mod direct consumatorii, vor fi menţionate numai în documentul de control încheiat de organele Inspecţiei de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor. Luarea măsurilor de confiscare a mărfurilor, preluarea şi valorificarea acestora se vor face, în toate cazurile, de organele Gărzii financiare, care vor fi sesizate în acest scop şi care vor încheia şi actul de constatare a contravenţiei. IV. Schimbul de informaţii între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor Schimbul de informaţii se va face între cele doua organe, la nivel local şi central, trimestrial, vizind: a) Cazuri de falsificări sau substituiri ale produselor (seminţelor şi material săditor). b) Mărfuri cu termen de valabilitate depăşit sau fără termen de valabilitate. c) Produsele obţinute în ţară sau importate, neavizate conform legislaţiei în vigoare. Informaţiile transmise, grupate pe cazurile a)-c) vor cuprinde datele de mai jos: - denumirea agentului economic şi adresa; - denumirea produsului sau serviciului; - cantitatea şi valoarea produselor/serviciilor cu deficiente; - detalii cu privire la abaterea constatată şi consecinţele asupra consumatorilor; - măsurile stabilite (amenzi, confiscari de produse etc.). Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor, tuturor unităţilor în subordine. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI DIRECŢIA GENERALĂ DE CONTROL ŞI INSPECŢII Director general, Nicolae Badea ANEXA 11
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Nr. 2362/MB/23.X.1992
Nr. 1/122/20.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu compartimentele reglementare, monitoring şi inspecţie din cadrul Ministerului Mediului în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.11.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi compartimentele reglementare, monitoring şi inspecţie din cadrul Ministerului Mediului, în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi cu art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea de acţiuni comune, pentru informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi pentru colaborarea la elaborarea unor reglementări sau efectuarea unor studii în domeniul protecţiei consumatorilor. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15); - Hotărîrea Guvernului nr. 264/1991 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului; - Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător; - Legea apelor nr. 8/1974; - Hotărîrea Guvernului nr. 340/1992, completată şi modificată prin Hotărîrea Guvernului nr. 437/1992 privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de orice natura, precum şi a altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător. III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare În vederea colaborării, Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi compartimentele reglementare, monitoring şi inspecţie din cadrul Ministerului Mediului convin următoarele: a) În vederea unor acţiuni de inspecţie sau în cazul cercetării unor reclamaţii, conducerile celor doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele împuternicite. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfăşurate de compartimentele reglementare, monitoring şi inspecţie din cadrul Ministerului Mediului sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii celor doua organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura un care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor care participa la acţiuni comune se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15), iar a personalului împuternicit din Ministerul Mediului - după reglementările specifice domeniului protecţiei mediului. III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune a) Atunci cînd acţiunile de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor sau în urma reclamatiilor de la consumatori, organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor constata: - comercializarea de produse care pot afecta mediul înconjurător; - prestarea de servicii către populaţie în care se utilizează produse sau rezulta reziduuri care polueaza mediul înconjurător; - comercializarea de produse sau utilizarea acestora pentru prestarea serviciilor către populaţie care, datorită conţinutului de substanţe dăunătoare, provenite din poluarea mediului, pot afecta sănătatea, viaţa sau securitatea consumatorilor. b) Atunci cînd în acţiunile Ministerului Mediului se constata: - cazuri de poluare a mediului care pot conduce la realizarea de produse sau prestarea de servicii în zona respectiva, care pot deveni periculoase pentru viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; - cazuri în care se depistează substanţe poluante, rezultate în urma efectuării incorecte a unor servicii către populaţie. În afară acestor cazuri, cele doua organe ale administraţiei publice pot desfăşura în colaborare şi alte acţiuni programate, pe baza unor tematici sau obiective puse de acord de ambele părţi. c) Cele doua organe vor colabora la: - elaborarea unor reglementări specifice în domeniile respective privind protecţia consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale în domeniile respective privind protecţia consumatorilor. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie si, respectiv, a documentelor specifice Ministerului Mediului În toate acţiunile efectuate de reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, în colaborare cu persoanele împuternicite din Ministerul Mediului, se vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie, conform modelului din anexa nr. 3 la PC 01.01.01.92 (anexa nr. 15), mentionindu-se în document participarea împuternicitului Ministerului Mediului (nume, prenume, funcţie), respectiv conform documentelor de reglementare specifice Ministerului Mediului, mentionindu-se participarea reprezentantului Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (nume, prenume, funcţie). Măsurile privitoare la răspunderea materială, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi se vor aplica în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, respectiv cu legislaţia specifica protecţiei mediului. IV. Informaţii cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor a) Situaţiile constatate la cap. III.2 a) şi b) vor fi comunicate operativ, urmînd a se stabili, de către conducerile organelor teritoriale, oportunitatea unor acţiuni, comune sau separate, în consecinţa. b) Pentru aplicarea art. 2 lit.k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, oficiile teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor primesc informaţii periodice de la agenţiile pentru supravegherea şi protecţia mediului din teritoriu privind cazurile de poluare a mediului care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. Informaţiile vor conţine, în principal, următoarele date: a) cauzele poluarii; b) substanţele poluante; c) localizarea poluarii; d) consecinţele posibile ale poluarii asupra produselor fabricate în zona. Organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor vor informa periodic ori de cîte ori este necesar agenţiile pentru supravegherea şi protecţia mediului despre evenimentele deosebite din teritoriu cu implicaţii asupra stării mediului înconjurător. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Mediului tuturor unităţilor din subordine care răspund de aplicarea acesteia, putind fi revizuită ori de cîte ori este necesar, cu acordul ambelor părţi. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin MINISTERUL MEDIULUI Ministru, Marcian Bleahu ANEXA 12
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR AMENAJĂRII TERITORIULUI
Nr. 1/134/23.X.1992 INSPECŢIA DE STAT ÎN CONSTRUCŢII,
LUCRĂRI PUBLICE, URBANISM ŞI
AMENAJAREA TERITORIULUI
Nr. 278/ADS/23.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspecţia de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.12.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspecţia de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, la nivel central şi teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea în comun de acţiuni în domeniul construcţiilor, în vederea realizării strategiei, politicii şi obiectivelor guvernamentale privind protecţia vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor legitime ale consumatorilor, inclusiv îmbunătăţirea sau elaborarea unor reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor privind calitatea construcţiilor şi materialelor de construcţii, iniţiate de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Legea nr. 8/1977 privind asigurarea durabilităţii, siguranţei în exploatare, functionalitatii şi calităţii construcţiilor; - Codul penal (art. 17, 18, 19, 296, 297, 311 şi 313); - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea desfăşurării unor acţiuni tematice de supraveghere a calităţii construcţiilor şi serviciilor în acest domeniu sau de cercetare a unor reclamaţii, conducerile celor doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea, stabileşte locul acţiunii, iar mijloacele de investigare, de instruire şi de documentare a echipei de inspecţie se asigura în comun. b) În cazul acţiunilor de inspecţie ce necesita urgenta, conducerile celor doua organe centrale sau, în funcţie de situaţie, ale celor teritoriale, vor stabili, de comun acord, modul de desfăşurare a acţiunii respective şi vor asigura specialiştii necesari în timp util. Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu organele Inspecţiei de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, se va desfăşura în conformitate cu prevederile din Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor, (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspecţia de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a) Atunci cînd, în acţiunile desfăşurate de cele doua organe sau în urma reclamatiilor de la consumatori, sînt depistate fenomene negative care pot constitui un pericol pentru viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori care prejudiciază interesele legitime ale acestora, atît în proiectarea, sau postutilizarea construcţiilor, cît şi în efectuarea serviciilor în acest domeniu. b) Aprecierea fenomenelor negative se va face ţinînd seama de documentele tehnice normative în construcţii referitoare la exigenţele de performanta ale construcţiilor şi serviciilor din acest domeniu, valabile la data producerii fenomenului analizat, precum şi de legislaţia în vigoare privind protecţia consumatorilor. c) Cele doua organe vor colabora şi la: - elaborarea unor reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor; - efectuarea unor studii în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat apariţia situaţiilor care pun în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori prejudiciază interesele legitime ale acestora; - informarea şi educarea consumatorilor pentru prevenirea sau eliminarea unor asemenea situaţii. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare În toate acţiunile efectuate în comun de cele doua organe se vor încheia procese-verbale de constatare, conform procedurii specifice a organului care a iniţiat acţiunea, mentionindu-se în document participarea specialiştilor celuilalt organ. Măsurile stabilite prin procesul-verbal de constatare, privitoare la răspunderea materială, civilă sau penală a celor vinovaţi, se vor aplica în conformitate cu prevederile legislaţiei organului care a iniţiat acţiunea. Constatările care privesc abateri de la reglementările privind lucrările de construcţii sau serviciile din acest domeniu, altele decît cele care afectează direct consumatorii în sensul celor stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, vor fi menţionate numai în documentele încheiate de Inspecţia de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului. IV. Schimbul reciproc de informaţii Cele doua organe se vor informa reciproc, la perioade stabilite de comun acord, cu privire la cazurile constatate privind nerespectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, în vederea raporţării la Guvern sau sesizării Fondului Proprietăţii de Stat, ministerelor de resort, organelor de specialitate ale administraţiei publice ori, după caz, autorităţilor administraţiei publice locale, pentru luarea măsurilor legale ce se impun, fără a se crea subordonarea Inspecţiei de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului fata de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. Informaţiile transmise reciproc vor cuprinde următoarele date: - denumirea agentului economic, sediul sau adresa; - denumirea lucrării de construcţie sau a serviciului; - valoarea materialelor de construcţii reclamate sau cumpărate cu deficiente; - detalii cu privire la abaterea constatată şi consecinţele acesteia asupra consumatorilor; - măsurile stabilite (amenzi, caz penal etc.). Prezenta procedura va fi difuzată de cele doua organe semnatare organelor teritoriale din subordine, în vederea aplicării prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin INSPECŢIA DE STAT În CONSTRUCŢII, LUCRĂRI PUBLICE, URBANISM ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI Inspector de stat şef, conf. dr. ing. Rusu Gh. Constantin ANEXA 13
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL TRANSPORTURILOR
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA REGISTRUL AUTO ROMÂN - R.A.
CONSUMATORILOR NR. 2578/13.X.1992
Nr. 1/96/15.X.1992
PROCEDURA DE COLABORARE a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor cu Registrul Auto Român - R.A. în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.13.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Registrul Auto Român - R.A. la nivel central şi teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea, în comun, de acţiuni periodice şi inopinate în locurile unde se afla vehicule rutiere pentru populaţie, piese de schimb şi echipamente destinate acestora sau se prestează service auto pentru populaţie şi pentru informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi la activităţile ce se derulează pentru populaţie şi pentru îmbunătăţirea sau elaborarea reglementărilor în domeniul protecţiei consumatorilor. Fac obiectul prezentei proceduri toate acţiunile legate de autoturisme, autorulote, motociclete, motorete, popede, biciclete, remorcile şi piesele de schimb aferente acestor categorii de vehicule rutiere, destinate populaţiei (persoane fizice). II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 768/1991 privind înfiinţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Registrul Auto Român"; - Hotărîrea Guvernului nr. 167/1992 privind constituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de certificare a calităţii; - Hotărîrea Guvernului României nr. 594/1991 privind verificarea îndeplinirii condiţiilor tehnice de către autovehiculele şi remorcile acestora care circula pe drumurile publice; - Ordinul nr. 172/1992 al ministrului transporturilor şi nr. 4092/1992 al ministrului de interne pentru aprobarea condiţiilor tehnice pentru vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România; - Ordinul nr. 172/1991 al ministrului transporturilor şi nr. 180/1992 al ministrului de interne pentru aprobarea normelor privind inspecţia periodică a autovehiculelor şi remorcilor acestora; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare În vederea efectuării de controale, verificări şi inspecţii la agenţii economici care comercializează, produc, reconditioneaza piese şi subansambluri de schimb sau prestează service auto, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Registrul Auto Român - R.A. convin următoarele: a) În vederea unor acţiuni tematice de supraveghere pe piaţa sau de cercetare a unor reclamaţii, conducerile celor doua organe stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta desfăşurate de Registrul Auto Român - R.A. sau de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, specialiştii celor doua organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; conducerile vor decide, de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) După caz, specialiştii Registrului Auto Român - R.A. vor efectua testări şi verificări ale produselor care fac obiectul controlului/inspecţiei. Cheltuielile ocazionate de încercarea şi verificarea produselor şi serviciilor efectuate de specialiştii Registrului Auto Român - R.A., stabilite pe baza taxelor şi tarifelor proprii, vor fi suportate conform prevederilor art. 4 din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992. d) Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu Registrul Auto Român - R.A., se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15), precum şi după proceduri specifice elaborate în comun de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Registrul Auto Român - R.A. III.2. Situaţii care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Registrul Auto Român - R.A. a) Atunci cînd, în acţiunile desfăşurate de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor sau ca urmare a reclamatiilor de la consumatori, se constata: - comercializarea sau utilizarea de echipamente şi piese de schimb, precum şi a autovehiculelor şi remorcilor neomologate si/sau netestate conform reglementărilor în vigoare; - prestarea serviciilor de service auto, inclusiv verificările tehnice şi inspectiile periodice în condiţii în care nu se asigura calitatea acestora, punîndu-se în acest fel în pericol siguranţa circulaţiei rutiere sau protecţia mediului înconjurător; - comercializarea sau utilizarea unor piese, subansambluri şi echipamente auto cu deficiente calitative, care pun în pericol siguranţa circulaţiei şi protecţia mediului înconjurător; - agenţi economici care nu respecta standardele obligatorii referitoare la vehiculele rutiere şi echipamentele acestora sau normele de siguranţa a circulaţiei şi de protecţie a mediului înconjurător; - produse sau servicii auto asupra cărora sînt prezumţii de falsificare sau substituire; - expertize tehnice, în cazul unor vicii ascunse la vehiculele rutiere şi echipamentele acestora. b) Atunci cînd, în acţiunile desfăşurate de specialiştii Registrului Auto Român - R.A. se constata: - agenţi economici care comercializează echipamente sau piese de schimb auto pentru populaţie fără elemente de identificare şi documente de însoţire referitoare la calitate conform prevederilor din ordonanţa; - utilizarea unor piese, subansambluri sau echipamente auto la care s-au constatat termene de garanţie depăşite sau abateri de la caracteristicile tehnico-calitative prescrise, de natura a afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; - prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile decît cele efectiv realizate. În afară cazurilor de la lit. a) şi b), Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Registrul Auto Român - R.A. vor desfăşura, în colaborare, şi alte acţiuni programate, avînd ca obiective analizarea şi cercetarea unor reclamaţii sau sesizări din partea consumatorilor, efectuarea unor expertize tehnice în cazul unor vicii ascunse la produsele şi reparaţiile auto. Cele doua organe vor colabora la: - elaborarea de standarde referitoare la vehicule rutiere şi echipamentele acestora, regulamente de securitate rutieră şi privind poluarea; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind siguranţa circulaţiei rutiere. III.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie În toate acţiunile efectuate de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor în colaborare cu reprezentanţii Registrului Auto Român - R.A. se vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie, conform anexei nr. 3 la PC 01.01.01.92, mentionindu-se în document participarea ambelor părţi (nume, prenume, funcţia). Măsurile privitoare la răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi se vor aplica în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. IV. Informaţii transmise de Registrul Auto Român - R.A. Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor privind nerespectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, Registrul Auto Român - R.A. va transmite, atunci cînd apar situaţiile prevăzute la cap. III.2, Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, la nivel central sau local, următoarele informaţii: a) cazuri de accidente de circulaţie datorate unor deficiente calitative sau stării tehnice necorespunzătoare ale vehiculelor rutiere sau echipamentelor acestora; b) exemple de agenţi economici care au comercializat si/sau utilizat autovehicule sau piese de schimb care nu se încadrează în prevederile standardelor obligatorii, cu deficiente calitative, termene de garanţie expirate, falsificate, neomologate sau netestate conform reglementărilor legale, potenţial periculoase pentru circulaţia rutieră sau pentru mediul înconjurător; c) exemple de agenţi economici prestatori de service auto care nu respecta tehnologiile şi prescripţiile tehnice pentru efectuarea acestor lucrări, dacă în acest fel se pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere şi protecţia mediului înconjurător; d) cazuri de suspendare sau retragere a certificatului de omologare pentru circulaţie. Informaţiile transmise, grupate pe cazurile a) şi b), vor cuprinde următoarele date: - denumirea agentului economic, sediul sau adresa; - denumirea produsului sau serviciului; - cantitatea şi valoarea produselor (piese de schimb, echipamente etc.) cu deficiente; - detalii cu privire la abaterile (deficientele) calitative constatate şi consecinţele asupra consumatorilor; - măsurile stabilite; - locul şi împrejurările în care s-a comis accidentul de circulaţie, cauzele tehnice şi urmările. Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Registrul Auto Român - R.A. tuturor unităţilor din subordine care răspund de aplicarea prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin REGISTRUL AUTO ROMÂN - R.A. Director general, ing. Ioan Ţigănaş ANEXA 14
GUVERNUL ROMÂNIEI DEPARTAMENTUL PENTRU
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR ADMINISTRAŢIE PUBLICA LOCALĂ
Nr. 1/132/22.X.1992
PROCEDURA-CADRU DE COLABORARE între oficiile teritoriale pentru protecţia consumatorilor şi consiliile judeţene şi primării municipiilor în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor - PGC 01.14.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare între oficiile teritoriale pentru protecţia consumatorilor şi consiliile judeţene şi primării municipiilor, în conformitate cu art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi cu art. 2 lit. d) şi k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica pentru efectuarea, în comun, de acţiuni periodice şi inopinate în locurile unde se afla produsele sau se prestează serviciile destinate populaţiei, pentru informarea reciprocă cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi pentru colaborarea la îmbunătăţirea unor reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor. NOTA: Prezenta procedura-cadru de colaborare, avînd obiectul definit în alineatele precedente, se încheie, la nivel central, între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor - organ al administraţiei publice centrale, şi Departamentul pentru Administraţia Publica Locală. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 1290/1990 privind organizarea şi funcţionarea corpului de control comercial în cadrul primăriilor şi prefecturilor; - Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991; - Legea nr. 12/1990 - republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 - privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii şi modalităţi de colaborare a) În vederea unor acţiuni comune tematice de supraveghere pe piaţa a calităţii produselor şi serviciilor sau de cercetare a unor reclamaţii, conducerile celor doua organe teritoriale ale administraţiei publice stabilesc obiectivele, durata şi nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecţie. Conducerea organului care iniţiază acţiunea şi solicita colaborarea stabileşte locul acţiunii, mijloacele de investigare şi asigura instruirea şi documentarea echipei de inspecţie. b) În cazurile unor acţiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfăşurate de Corpul de control comercial sau de oficiul judeţean şi al municipiului Bucureşti, pentru protecţia consumatorilor, specialiştii celor doua organe vor participa, la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide de comun acord, modalităţile de desfăşurare a acţiunii şi de asigurare cu specialişti în cel mai scurt timp posibil. c) Activitatea personalului de specialitate al oficiului judeţean pentru protecţia consumatorilor, care participa la acţiuni comune cu Corpul de control comercial, se va desfăşura în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). III.2. Situaţiile care pot declanşa desfăşurarea unor acţiuni comune ale oficiului judeţean şi al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor şi Corpului de control comercial a) Atunci cînd, în acţiunile desfăşurate de oficiul judeţean pentru protecţia consumatorilor sau în urma reclamatiilor de la consumatori, se constata: - comercializarea produselor fără documentele de însoţire care trebuie sa dovedească provenienta acestora (producător sau importator); - neexpunerea la vînzare a mărfurilor existente sau vînzarea preferentiala ori refuzul nejustificat al vinzarii acestora sau prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al agentului economic; - vînzarea cu lipsa la cintar sau măsurătoare a mărfurilor; - falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vînzare sau vînzarea de asemenea bunuri, cunoscind ca sînt falsificate sau substituite; - vînzarea ambulanta a oricăror mărfuri în alte locuri decît cele autorizate de primari. b) Cînd în acţiunile desfăşurate de Corpul de control comercial se constata: - comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elemente de identificare prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992; - produse sau servicii asupra cărora sînt prezumţii de falsificare sau substituire; - producerea sau comercializarea produselor sau prestarea serviciilor cu abateri calitative potenţial periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor ori cu deficiente care afectează interesele consumatorilor; - păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiţii care nu asigura calitatea acestora, dacă în acest fel se pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. În afară cazurilor de la lit. a) şi b), cele doua organe ale administraţiei publice pot desfăşura, în colaborare şi alte acţiuni programate, pe baza unor tematici sau obiective puse de acord cu ambele părţi. c) Cele doua organe ale administraţiei publice vor colabora la: - elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări specifice în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor; - efectuarea de studii în legătura cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor; - informarea şi educarea consumatorilor cu privire la drepturile legitime ale acestora, pentru prevenirea unor fapte de natura a afecta viaţa, sănătatea sau interesele consumatorilor. III.3. Stabilirea măsurilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare-contravenţie a) În toate acţiunile desfăşurate în colaborare cu Corpul de control comercial, specialiştii oficiului judeţean şi al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor vor încheia procese-verbale de constatare contravenţie, conform anexei nr. 3 la PC 01.01.01.92, mentionindu-se în document participarea ambelor părţi. b) Măsurile privitoare la răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi se vor stabili în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. c) Luarea măsurilor de confiscare a mărfurilor, preluarea şi valorificarea acestora se vor face în conformitate cu reglementările legale. d) Constatările care privesc abateri de la Legea nr. 12/1990 - republicată, altele decît cele sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, vor fi menţionate numai în documentul de control încheiat de corpurile de control comercial, cu menţiunea prezentei împuternicitului Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. IV. Informaţii transmise de Corpul de control comercial oficiului judeţean şi al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor, privind respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, Corpul de control comercial va transmite trimestrial oficiului judeţean pentru protecţia consumatorilor, la nivel local, următoarele informaţii: a) cazurile la falsificări sau substituiri ale produselor ; b) mărfuri comercializate cu termen de valabilitate depăşit, sau fără termen de valabilitate; c) exemple de agenţi economici la care s-au constatat abateri de la prevederile legale privind modul de afişare a preţurilor şi tarifelor; d) agenţi economici cărora le-a fost suspendată sau retrasă autorizaţia data de primării sau consilii locale şi de prefecturi, ca urmare a nerespectării reglementărilor legale. Informaţiile transmise, grupate pe cazurile a), b), c) şi d), vor cuprinde datele de mai jos: - denumirea agentului economic, sediul sau adresa; - denumirea produsului sau serviciului; - cantitatea şi valoarea produselor/serviciilor cu deficiente; - detalii cu privire la abaterea constatată şi consecinţele acestora; - măsurile stabilite. Prezenta procedura va fi adusă la cunoştinţa personalului din cele doua organe care răspund de aplicarea prevederilor acesteia. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin DEPARTAMENTUL PENTRU ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ LOCALĂ p. Secretar de stat, Paul Jerbas ANEXA 15
GUVERNUL ROMÂNIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
Nr. 1/131/22.X.1992
PROCEDURA-CADRU de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor - PC 01.01.01.92 - I. Scopul II. Domeniul de aplicare III. Documente de referinţă IV. Terminologie V. Reguli de procedură V.1. Condiţiile prealabile V.2. Pregătirea acţiunilor de supraveghere V.3. Desfăşurarea inspecţiei V.4. Testarea (analiza) eşantioanelor prelevate V.5. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie VI. Dispoziţii finale Anexa nr. 1. Lista produselor şi serviciilor supuse supravegherii de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. Anexa nr. 2. Angajament de respectare a normelor şi obligaţiilor specifice activităţii profesionale a inspectorului desemnat cu supravegherea calităţii produselor şi serviciilor, pentru protecţia consumatorilor. Anexa nr. 3. Proces-verbal de constatare-contravenţie Anexa nr. 4. Etichete pentru eşantion Anexa nr. 5. Extras din codul penal Anexa nr. 6. Extras din Legea nr. 32/1968 I. Scopul Procedura stabileşte condiţiile şi modalităţile de efectuare a supravegherii calităţii produselor şi serviciilor destinate populaţiei, pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale Hotărîrii Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. II. Domeniul de aplicare Procedura se aplica de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de organele sale teritoriale judeţene şi al municipiului Bucureşti, care supraveghează pe piaţa şi în unităţile vamale respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor prin efectuarea de inspecţii periodice şi inopinate în locurile în care se afla produsele sau se prestează serviciile menţionate în anexa nr. 1. III. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (art. 4, 5, 7, 9, 10, 13-25 şi 46-52); - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (art. 2lit. e), f), g) şi i); - Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor (extrase în anexa nr. 6); - Codul penal - art. 17, 18, 19, 296, 297, 302^2, 311 şi 313 (reproduse în anexa nr. 5); - STAS 6085/1986 - metoda de prelevare a eşantioanelor. IV. Terminologia Fata de terminologia definită în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, se descriu şi următorii termeni: - falsificare sau substituire (în domeniul calităţii) - orice înşelăciune sau tentativa de înşelăciune privind natura, originea, caracteristicile calitative, compoziţia sau identitatea mărfurilor sau serviciilor care constituie obiectul unor tranzacţii comerciale; - neconformitate - abatere de la caracteristicile calitative, declarate sau garantate de producător sau prestator, de la condiţiile contractuale sau de la alte cerinţe devenite obligatorii, privind calitatea produselor sau serviciilor oferite consumatorilor; - defect - nesatisfacerea cerinţelor de utilizare prevăzute (se referă atît la abaterea cît şi la inexistenta uneia sau mai multor caracteristici calitative, în raport cu cerinţele specifice); - eşantion - porţiunea sau cantitatea de marfa (produse) extrasa dintr-un anumit lot, pe baza unor criterii stabilite prin standarde sau proceduri specifice şi care, ca urmare a probelor (încercărilor, verificărilor, analizelor), efectuate asupra sa, permite sa se estimeze calitatea întregului lot; - prelevare de eşantioane - acţiunea executată pentru extragerea eşantioanelor dintr-unul sau mai multe loturi de mărfuri supuse supravegherii calităţii sau suspectate de neconformitate. În lipsa altor prevederi ale unor proceduri specifice, modul de prelevare va fi în conformitate cu metodele prevăzute de STAS nr. 6085/1986: - specificaţie - documentul care prescrie cerinţele la care produsul sau serviciul trebuie sa se conformeze; - inspecţie - activitatea de examinare, măsurare, încercare a uneia sau mai multor caracteristici sau condiţii de transport, depozitare, comercializare, conservare şi ambalare a unui produs sau a caracteristicilor unui serviciu şi compararea acestora cu cerinţele specifice în documentaţii, norme, etichete etc., în vederea determinării conformităţii lor cu acestea; - supravegherea pe piaţa a calităţii produselor şi serviciilor - ansamblul de inspecţii efectuate pe piaţa, în conformitate cu reglementările legale, asupra modului în care sînt respectate, de către agenţii economici, cerinţele de protejare a cetăţenilor, în calitatea lor de consumatori, şi măsurile luate de organele administraţiei publice pentru respectarea legislaţiei de protecţie a consumatorilor; - laborator autorizat - laboratorul căruia ii este recunoscuta, de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, competenta de a realiza încercări (analize) sau tipuri de încercări determinate, privind calitatea produselor sau serviciilor; - laborator acreditat - laborator căruia ii este recunoscuta, de către un organism notificat de Institutul Român de Standardizare, competenta de a realiza încercări (analize) sau tipuri de încercări determinate privind calitatea produselor sau serviciilor; - raport de încercări/analize - documentul care prezintă rezultatele şi concluziile tuturor încercărilor (analizelor) şi toate celelalte informaţii care se referă la acestea; - buletin de încercări/analize - documentul care prezintă rezultatele şi concluziile unei încercări-analize, în conformitate cu documentele tehnice normative de încercare (analiza). V. Reguli de procedură V.1. Condiţii prealabile a) La începutul oricărei inspecţii, personalul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor împuternicit cu supravegherea va prezenta legitimaţia de serviciu. b) Împuternicirea personalului de supraveghere pe piaţa a calităţii produselor şi serviciilor se face după semnarea angajamentului de respectare a normelor şi obligaţiilor specifice activităţii profesionale a inspectorilor (anexa nr. 2). c) Organele de supraveghere ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, ori de cîte ori apreciază ca necesar, pot solicita colaborarea specialiştilor altor organe ale administraţiei publice cu sarcini în domeniul protecţiei consumatorilor, în conformitate cu procedurile de colaborare. d) Personalul împuternicit cu supravegherea are dreptul de acces în locurile unde se comercializează, se conserva, se transporta şi se depozitează produsele sau se prestează serviciile. Dacă locurile respective sînt utilizate şi ca locuinţe, iar producătorul sau prestatorul de servicii refuza accesul inspectorului împuternicit, se va solicita sprijinul sau, după caz, participarea la inspecţie a organelor poliţiei. e) Organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor pot extinde acţiunile de supraveghere prin inspecţii la producător sau importator, în locurile unde se afla produsele sau se prestează serviciile, ca urmare a constatărilor proprii sau a primirii de informaţii de la alte organe specializate ale administraţiei publice, direct de la consumatori ori prin asociaţiile de protecţie a consumatorilor, precum şi prin semnalele critice din presa şi mijloacele de comunicare audiovizuale, informaţii confirmate prin supravegherea pe piaţa privind comercializarea de produse sau prestarea de servicii, care: - au constituit, datorită deficienţelor, cauza vatamarii sănătăţii sau vieţii consumatorilor, constatare rezultată din documentele oficiale emise de instituţii sau organe de specialitate; - pun în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor ca urmare a unor abateri calitative; - constituie falsificări sau substituiri; - au beneficiat de o publicitate comercială cu conţinut de afirmaţii false care, inducind în eroare consumatorii, pot dăuna sănătăţii sau vieţii acestora; - nu au certificarea de conformitate cu standardele române obligatorii referitoare la protecţia vieţii, sănătăţii sau securităţii consumatorilor; - nu au asigurate activităţi de service şi piesele de schimb necesare întreţinerii sau reparării pe toată durata medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice sau declarata de către producători ori convenită de părţi; - nu au fost remediate în termenul stabilit sau au fost remediate necorespunzător. f) Organele de supraveghere au dreptul sa consulte documentele, înregistrările pe calculator sau alte aparate, necesare pentru îndeplinirea misiunilor lor (documente tehnice sau comerciale referitoare la fabricaţie, la compoziţia produsului sau la sfera de întindere a serviciului etc.). Organele de supraveghere pot ridica, pe baza de proces-verbal, documente fie pentru a le folosi în afară sediului agentului economic inspectat, fie cu titlu de probe sau măsura de siguranţa, pînă la încheierea acţiunii, în cazul cînd se constata încălcări ale reglementărilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor. Dacă datele sînt înregistrate pe calculator, se va solicita redactarea într-o forma care sa permită preluarea lor. V.2. Pregătirea acţiunilor de supraveghere Cuprinde stabilirea obiectivelor, a echipei de inspecţie (de regula doua persoane), a locului de desfăşurare, a perioadei, documentelor şi mijloacelor de investigare, în funcţie de specificul produselor sau serviciilor supuse supravegherii. V.3. Desfăşurarea inspecţiei V.3.1. În cadrul acţiunilor desfăşurate, echipele de inspecţie vor urmări, atît la produsele şi serviciile din ţara, cît şi la cele din import, în principal: a) identitatea mărfurilor şi a serviciilor, existenta şi corectitudinea elementelor de identificare şi caracterizare; b) existenta şi valabilitatea documentelor de însoţire a mărfurilor, cu referiri la standarde române obligatorii, la calitate, garanţii, instrucţiuni de utilizare etc. (declaraţii de conformitate sau certificate de calitate, buletine de analiza şi încercări etc.); c) modul de ambalare, etichetare, marcare, conservare, depozitare, transport, manipulare a produselor, în conformitate cu cerinţele specifice şi reglementările legale; d) existenta şi încadrarea în termenul de valabilitate; e) conformitatea caracteristicilor calitative ale produselor şi serviciilor cu cele declarate de producător sau prestator (înscrise pe etichete, pe ambalaj sau în documentele de însoţire) si/sau cu standardele române obligatorii sau cu publicitatea făcuta; f) dacă preţurile şi tarifele sînt afişate în mod vizibil şi într-o forma neechivoca, uşor de citit; g) existenta şi conformitatea informaţiilor obligatorii referitoare la serviciile prestate. NOTA: Pentru verificarea calităţii prin constatări directe asupra produselor se vor aplica metode standardizate de eşantionare sau proceduri specifice elaborate de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. V.3.2. În cazul cînd exista prezumţii ca unele produse sau servicii pot afecta sănătatea consumatorilor ori de falsificare sau substituire şi care nu pot fi dovedite fără încercări (analize) de laborator, echipa de inspecţie va atrage atenţia în procesul-verbal de constatare-contravenţie (anexa nr. 3), agentului care comercializează produsele sau prestează serviciile, asupra riscurilor pe care şi le asuma în cazul continuării comercializării produselor sau prestării serviciilor respective, pînă la sosirea rezultatelor încercărilor de laborator ale eşantioanelor prelevate de agentul constatator. V.3.3. Prelevarea eşantioanelor: Orice prelevare conţine, de regula, 3 eşantioane identificabile oricind, în afară cazurilor cînd natura produselor sau cantitatea lor nu permite prelevarea decît a unui singur eşantion. Din aceste eşantioane, unul este destinat verificării în laboratorul de încercări, al doilea este destinat păstrării la laborator ca proba-martor, iar al treilea - păstrării, de către deţinătorul produselor, de asemenea, ca proba-martor. Posesorii celor trei eşantioane nu au dreptul, sub nici un pretext, sa modifice starea eşantionului dat în grija lor. Mărimea eşantioanelor, modul de prelevare, ambalare, transport şi păstrare a acestora vor fi în stricta conformitate cu standardele sau normele de produs şi cu metodele de încercări ale laboratoarelor acreditate sau autorizate. Mărimea eşantioanelor şi parametrii calitativi care vor fi verificaţi la laborator vor fi menţionaţi în procesul-verbal de constatare-contravenţie - model (anexa nr. 3). Cînd nu exista prevederi specifice, modul de prelevare se va face în conformitate cu metodele precizate de STAS nr. 6085/1986. Esantioanele prelevate vor fi corect sigilate. Aceste sigilii se vor aplica pe o eticheta compusă din doua taloane (anexa nr. 4), ce se vor separa după completare şi semnare, astfel: - un talon va fi preluat de către specialistul laboratorului, după ce acesta verifica integritatea sigiliului; - cel de-al doilea talon rămîne la agentul constatator. V.4. Testarea şi analiza eşantioanelor prelevate Pentru efectuarea încercărilor (analizelor) se va apela la laboratoarele proprii, laboratoarele "LAREX" sau alte laboratoare autorizate sau acreditate. Laboratoarele de încercări autorizate sau acreditate sînt obligate sa efectueze de îndată analiza sau încercarea eşantioanelor transmise de organele de inspecţie spre verificare. Pentru verificarea eşantioanelor, laboratoarele vor folosi numai metodele precizate în procedurile (instrucţiunile) tehnice specifice, menţionate în documentele de autorizare sau de acreditare a laboratoarelor respective. V.5. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie-model a) În toate acţiunile efectuate de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sau în colaborare cu alte organe specializate ale administraţiei publice se vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie - model (anexa nr. 3), cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, privitoare la răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi, potrivit atribuţiilor Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, stabilite în Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992. b) Pentru aplicarea măsurilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 se vor consulta, în prealabil, prevederile articolelor din Codul penal menţionate în anexa nr. 5. c) La stabilirea sancţiunilor se va avea în vedere dacă faptele au fost săvîrşite în împrejurările menţionate la art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. V.5.1. Aplicarea amenzilor a) Contravenţiile prevăzute la art. 46 se sancţionează cu amenzi conform prevederilor art. 47 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, de către personalul împuternicit al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de către specialiştii autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competentelor. Cînd contravenţiile au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît pot fi considerate infracţiuni, se sesizează organele de urmărire penală. b) Comercializarea produselor în afară termenului de valabilitate stabilit (încălcarea art. 5 alin. 1), precum şi neafisarea preţurilor şi tarifelor în mod vizibil şi într-o forma neechivoca (încălcarea art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992), se sancţionează conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 12/1990 - republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 - de către organele abilitate în aplicarea acestei legi, Garda financiară, Direcţia economică din Inspectoratul General al Poliţiei şi Corpurile de control comercial. Constatările personalului Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor asupra acestor contravenţii vor fi aduse la cunoştinţa organelor menţionate, conform procedurilor de colaborare cu acestea. NOTA: 1. Amenzile se aplica atît persoanelor fizice, cît şi persoanelor juridice. În acest ultim caz, limitele minime şi maxime se dublează, fără a putea depăşi suma de 1.000.000 lei. 2. Oficiile teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor vor urmări dacă s-au achitat amenzile, aplicîndu-se, după caz, prevederile art. 52 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. V.5.2. Stabilirea măsurilor de limitare a consecinţelor încălcării grave a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 V.5.2.1. Se opreşte comercializarea şi se dispune retragerea de pe piaţa şi de la consumatori în cazurile în care produsele: a) au constituit cauza vatamarii sănătăţii sau vieţii consumatorilor, datorită deficienţelor calitative confirmate prin documente oficiale emise de organe de specialitate; b) sînt interzise consumului prin reglementări legale; c) prezintă abateri calitative care pun în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor, confirmate prin constatări directe si/sau buletine de analiza/încercări; d) sînt confirmate ca falsificate sau substituite; e) au termen de valabilitate expirat. NOTA: 1. În cazurile menţionate la lit. a), b), c) şi d), directorul oficiului teritorial pentru protecţia consumatorilor va lua măsuri de extindere a inspecţiei în locurile unde se afla produsele respective (la producători sau importatori), dispunînd oprirea livrărilor si, după caz, a importurilor, respectiv retragerea de pe piaţa si/sau de la beneficiari a produselor în cauza, dacă rezultatele inspecţiei confirma constatările de la lit. a), b), c) şi d). Cu aceasta ocazie se atentioneaza producătorii asupra riscurilor continuării fabricării şi comercializării produselor cu aceleaşi deficiente. În cazul prevăzut la lit. e), dispunerea retragerii de la consumatori a produselor, precum şi extinderea inspectiilor la furnizori (producător, importator sau angrosist) se face numai dacă se constata ca produsele au avut termenul de valabilitate depăşit la data achiziţiei. Dacă producătorii sau importatorii se afla în alt judeţ, situaţiile de mai sus se vor aduce la cunoştinţa oficiilor teritoriale pentru protecţia consumatorilor, care vor aplica măsurile legale. 2. În cazurile de la lit. d) şi e), în afară de măsurile de mai sus, se sesizează, de îndată, organele competente sa aplice sancţiunile prevăzute în Legea nr. 12/1990, republicată (Garda financiară, Direcţia economică a Inspectoratului General al Poliţiei sau corpurile de control comercial). V.5.2.2. Se dispune oprirea temporară a comercializării sau a importului dacă: a) produsele nu au certificate de conformitate cu standardele române obligatorii; b) produsele sau serviciile nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise, chiar dacă nu pun în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor şi nici nu constituie falsificări sau substituiri; c) se comercializează produse fără elementele de identificare si/sau documentele de însoţire, conform reglementărilor legale. V.5.2.3. Se dispune oprirea temporară a prestării serviciilor dacă: a) prin prestarea serviciilor se pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; b) la prestarea serviciilor se utilizează produsele menţionate la capitolul V.5.2.1. V.5.2.4. Se dispune oprirea temporară a fabricaţiei produselor în cazurile în care se produc si/sau se comercializează în continuare produsele la care s-au constatat abateri de la caracteristicile tehnico-calitative prescrise, de natura a afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, pentru care organele de control abilitate au dispus oprirea comercializării acestora. Se procedează la fel pentru încălcarea art. 7 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. NOTA: 1. În cazul măsurilor de la subcapitolul V.5.2., se va menţiona în procesul-verbal ca oprirea comercializării, importului, prestării serviciului sau fabricaţiei acţionează pînă la remedierea deficienţelor care au stat la baza măsurilor şi intrarea în legalitate a agentului economic. 2. În cazul opririi de la comercializare, import, prestare de servicii sau fabricaţie, agentul economic poate relua activitatea, pe proprie răspundere, după remedierea deficienţelor şi după anunţarea oficiului teritorial pentru protecţia consumatorilor care a dispus măsura de oprire. Oficiul teritorial pentru protecţia consumatorilor are obligaţia ca, în cel mai scurt timp, sa verifice modul de remediere a deficienţelor care au stat la baza măsurii de oprire a comercializării, importului, prestării de servicii sau fabricaţiei şi sa ia măsuri în consecinţa, menţionate în procesul-verbal iniţial sau, după caz, întocmind un nou proces-verbal. V.5.2.5. Suspendarea autorizaţiei de funcţionare şi trimiterea la judecătorie a procesului-verbal de constatare-contravenţie. În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 46 lit. a) - g) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, în aprecierea dacă sancţiunea amenzii este îndestulătoare sau nu, agentul constatator, în principiu, va avea în vedere următoarele: a) dacă produsele sau serviciile au constituit cauza vatamarii vieţii sau sănătăţii consumatorilor ori au adus prejudicii grave acestora, datorită deficienţelor calitative dovedite prin documente emise de organe competente; b) dacă produsele sau serviciile sînt interzise prin reglementări legale; c) dacă, după aplicarea amenzii pentru contravenţia prevăzută la art. 46 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi reluarea măsurii de oprire a comercializării şi retragerii de pe piaţa a produselor, agentul economic continua comercializarea produselor sau prestarea serviciilor respective; d) faptele prevăzute de art. 46 lit. a) -g) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 sînt desfăşurate în împrejurări considerate de lege circumstanţe agravante, respectiv: - sînt comise în timpul unei calamitaţi; - determina daune individuale sau colective importante; - victimele sînt persoane sub 18 ani sau peste 60 de ani ori handicapate. În toate cazurile în care agentul constatator apreciază ca necesară trimiterea la judecătorie a procesului-verbal de constatare-contravenţie-model (anexa nr. 3), va putea dispune şi suspendarea autorizaţiei de funcţionare. Procesul-verbal se trimite la judecătorie cu o nota de inaintare, semnată de directorul oficiului teritorial pentru protecţia consumatorilor. NOTA: 1. Procesul-verbal este lovit de nulitate, conform art. 17 alin. 3 din Legea nr. 32/1968, dacă lipsesc din acesta menţiunile privind: - numele şi prenumele contravenientului (datele de identificare completa a agentului economic); - descrierea clara şi temeinica (motivată) a faptelor săvîrşite; - data comiterii acestora; - semnătura agentului constatator. 2. Conform art. 19 alin. 1 al aceleiaşi legi, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina şi la sfîrşit de cel care-l încheie şi de contravenient. 3. În cazul cînd contravenientul nu este de fata, refuza sau nu poate sa semneze, se va proceda conform prevederilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968. VI. Dispoziţii finale a) Pentru supravegherea în unităţile vamale a calităţii produselor din import destinate populaţiei, prezenta procedura se completează cu prevederile procedurii conexe PC 01.01.01.01.92 (anexa nr. 16). b) Dacă în activitatea de supraveghere echipa de inspecţie constata încălcări ale prevederilor art. 11, 26 şi 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, se vor informa organele administraţiei publice specializate în domeniile respective ale protecţiei consumatorilor conform procedurilor de colaborare de la PGC 01.01.00.92 la PGC 01.14.00.92. c) Oficiile teritoriale pentru protecţia consumatorilor vor anunţa cu operativitate, în baza procedurii-cadru PC 01.02.00.92 (anexa nr. 17), autorităţile administraţiei publice locale, în legătura cu propunerile făcute sau măsurile luate în baza art. 2 lit. e) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, arătînd cauzele care le-au determinat. d) Un exemplar din procesul-verbal de constatare-contravenţie-model se trimite la Direcţia teritoriu şi supraveghere pe piaţa din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. e) În situaţia în care contravenientul amendat nu a prezentat la oficiul teritorial pentru protecţia consumatorilor dovada achitării amenzii în termen de 15 zile de la data comunicării sancţiunii, procesul-verbal se va comunica, din oficiu, pentru executare silită, organului financiar al localităţii în care domiciliază sau îşi are sediul contravenientul. Aceste situaţii vor fi menţionate la lit. F. "Observaţii" din procesul-verbal de constatare-contravenţie - model (anexa nr. 3). OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin ANEXA 1 ------- la PC 01.01.01.92 GRUPELE DE PRODUSE ŞI SERVICII supuse supravegherii de către oficiul pentru protecţia consumatorilor Produse alimentare de origine animala * 1. Carne, pasare, peste şi grăsimi * 2. Lapte şi produse lactate proaspete * 3. Oua * 4. Miere şi produse apicole Produse alimentare de origine vegetala * 5. Legume, fructe, cereale şi plante tehnice 6. Flori şi plante decorative * 7. Plante medicinale, silvice şi fructe de pădure * 8. Seminţe şi material săditor * 9. Legume şi fructe deshidratate şi semiindustrializate Produse alimentare transformate *10. Produse şi semipreparate din carne şi peste *11. Produse lactate fermentate *12. Conserve de legume, fructe, mixte *13. Pîine şi produse de panificatie, inclusiv făina de grîu, porumb etc. *14. Zahăr şi produse zaharoase *15. Grăsimi de origine vegetala *16. Băuturi racoritoare, siropuri şi nectaruri *17. Ape minerale şi carbogazoase * 18. Vinuri bere şi băuturi alcoolice * 19. Cafea, cacao şi ingrediente alimentare Produse textile 20. Fire şi tesaturi 21. Lenjerie de corp şi de pat 22. Tricotaje şi ciorapi 23. Confecţii textile 24. Articole de galanterie şi pasmanterie 25. Alte articole textile de uz gospodăresc (paturi, covoare, fete de masa, prosoape, huse) *26. Jucarii textile Incaltaminte şi pielarie 27. Incaltaminte din piele şi inlocuitori 28. Confecţii din piele şi blana 29. Articole de marochinarie *30. Jucarii din piele Mobilier, sticlarie, hirtie şi materiale de construcţii 31. Mobilier din lemn pentru locuinţe 32. Sticlarie, portelan şi ceramica de menaj *33. Parbrize şi repere auto din sticla *34. Geamuri de securitate (armate, duplex, securizate) 35. Sticlarie de ambalaj 36. Hirtie şi cartoane 37. Articole şcolare şi de papetarie 38. Produse termo şi hidroizolatoare 39. Obiecte sanitare din portelan *40. Materiale de construcţii destinate populaţiei *41. Jucarii din lemn, sticla, hirtie Produse mecanice şi electromecanice de uz gospodăresc *42. Produse electrocasnice destinate uzului casnic, gospodăresc şi altor scopuri similare (maşini de spălat rufe, frigidere, congelatoare, radiatoare, mixere etc.) *43. Instalaţii de agrement şi distracţii cu acţionare electromecanica (calusei, masinute etc.) *44. Aparate de încălzit cu gaze naturale şi lichefiate pentru camere şi prepararea hranei *45. Butelii, gaze lichefiate 46. Produse destinate uzului menajer (vesela, vase alimentare etc.) 47. Aparate optice şi articole foto 48. Utilaje şi unelte de uz gospodăresc *49. Jucarii mecanice şi electromecanice Produse chimice *50. Produse chimice de uz gospodăresc (detergenti, sapunuri, sodice, toxice etc.) *51. Produse chimice de uz agrogospodaresc (ierbicide, insecticide, fungicide, îngrăşăminte etc.) 52. Combustibili gazosi, lichizi şi solizi pentru populaţie *53. Articole tehnice din cauciuc şi mase plastice cu rol funcţional şi de securitate 54. Produse chimice şi petrochimice auto (uleiuri auto, antigel, benzine, motorina, lichid frina etc.) *55. Anvelope şi camere de aer auto-moto-velo *56. Materiale foto *57. Lacuri, vopsele, solventi *58. Substanţe toxice de uz casnic *59. Jucarii din mase plastice Produse electronice şi electrotehnice *60. Produse electronice, audiovizuale destinate uzului casnic, gospodăresc şi manifestărilor social-culturale 61. Corpuri de iluminat, becuri electrice şi surse de lumina *62. Aparate electrice de joasa tensiune de uz casnic şi gospodăresc (cuptoare şi plite electrice, storcatoare, risnite etc.) *63. Aparatura electronica de informatica şi birotica *64. Aparatura medicală electrica şi electronica *65. Jucarii electronice Alte produse nealimentare 66. Articole şi echipament sportiv şi de agrement din lemn, cauciuc, textile etc. 67. Articole tehnice din cauciuc, mase plastice, textile şi sticla *68. Echipamentul de protecţie şi de lucru din textile, cauciuc şi pielarie *69. Piese auto cu rol de siguranţa 70. Autoturisme, rulote, remorci pentru autoturisme Prestări servicii către populaţie 71. Prestaţii tehnice asupra produselor (electronice, electrotehnice, mecanice, orologerie, chimice, textile-pielarie etc.) 72. Prestaţii pentru persoane (turism, hoteluri, alimentaţie publica, divertisment, frizerie-coafura, sifoane etc.) 73. Servicii publice (transport în comun, alimentare cu apa, energie electrica, energie termica, posta, telecomunicaţii, salubritate etc.)----------------- * Produse care pot afecta viaţa sau sănătatea consumatorilor, supuse supravegherii şi în unităţile vamale, în cazul importului. ANEXA 2 ------- la PC 01.01.01.92 ANGAJAMENT de respectare a normelor şi obligaţiilor specifice activităţii profesionale a inspectorului desemnat cu supravegherea, pe piaţa şi în unităţile vamale, a calităţii produselor şi serviciilor pentru protecţia consumatorilor În cadrul activităţii mele, subsemnatul_______________, avînd funcţia de____ ___________ la___________, ma angajez în mod liber: 1. Sa informez ierarhic conducerea oficiului din care fac parte, înainte de a accepta o misiune, despre orice relatie (oficială, particulară, familială) pe care o am cu agentul economic la care urmează sa execut misiunea, care ar putea pune la indoiala independenta mea de gindire (de apreciere) şi de acţiune. 2. Sa nu accept nici o plata, cadou, comision sau alt avantaj personal direct sau indirect, din partea agentului economic inspectat (supravegheat), a reprezentanţilor acestuia sau a oricărei părţi. 3. Sa pun în evidenta faptele cu toată obiectivitatea, onestitatea şi echitatea. 4. Sa respect şi sa aplic cu stricteţe reglementările legale în domeniul meu de activitate, actionind numai în cadrul legilor române în vigoare. 5. În relaţiile cu colegii, cu colaboratorii din alte organe sau organisme şi cu agenţii economici sa am o atitudine civilizata, calma, politicoasa, dar ferma şi intransigenta, în apărarea adevărului şi legalităţii. 6. Sa nu divulg date cu privire la acţiunile de inspecţie proprii sau ale colegilor de serviciu, conţinutul documentelor sau informaţiilor de care iau cunoştinţa în cadrul activităţilor mele profesionale. 7. Sa actionez astfel încît sa promovez o imagine pozitiva de obiectivitate şi neutralitate a instituţiei din care fac parte. 8. Sa raportez ierarhic, în termenul stabilit de conducerea oficiului, asupra rezultatului acţiunilor pe care le-am întreprins în cadrul relaţiilor de serviciu, cît şi asupra modului în care imi propun sa actionez, în continuare, fata de cele constatate. 9. Sa fac cunoscută experienţa mea profesională întregului corp de inspectori căruia ii aparţin. 10. Sa nu ma folosesc de calitatea mea de inspector în scopuri străine misiunilor care imi sînt încredinţate de conducerea oficiului din care fac parte sau de conducerea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. 11. Sa particip la toate misiunile ce mi se încredinţează, indeplinindu-le la timp şi conform ordinelor conducerii oficiului teritorial din care fac parte şi conducerii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul în care apreciez ca măsura dispusă nu este legală. (Refuzul sarcinii încredinţate se va face în scris, arătîndu-se textul de lege încălcat.) 12. Sa ma documentez la zi în domeniul meu de activitate, urmărind permanent perfecţionarea mea profesională şi însuşirea întregii legislaţii specifice domeniului de activitate în care actionez. Cunosc faptul ca neîndeplinirea prevederilor prezentului angajament atrage, după sine, sancţionarea mea conform prevederilor Codului muncii, inclusiv desfacerea contractului de munca sau sesizarea organului de cercetare penală, după caz. Semnătura Data________ ANEXA 3 -------- la PC 01.01.01.92
O.J.P.C./O.M.B.P.C.__________________________
PROCES-VERBAL DE CONSTATARE-CONTRAVENŢIE - MODEL
Nr. _______________
Încheiat azi_______ 199___ orele _____ la(1) ___________ (contravenient:
a) persoana fizica, buletinul de identitate, domiciliul, ocupaţia,
locul de munca;
b) agent economic, nr. din Registrul comerţului, sediul social, telefonul,
contul în banca)___________________________________________________________
Subsemnaţii:____________________, funcţia _________________________
____________________, " _________________________
notificam ca la data de________________199____, orele____________, ne-am
prezentat la (2)_____________________în scopul____________, unde am fost pri-
miti de (3)_________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
A. Elemente referitoare la produsele sau serviciile supuse verificării
(4) ________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
B. S-au prelevat eşantioane (conform anexei "A" pentru analizarea/încercarea
în laboratorul (5) ________________________________________________________
C. Constatări făcute în timpul desfăşurării misiunii (6) ___________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
D. Măsuri stabilite în baza constatărilor (7)______________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
E. S-au aplicat următoarele amenzi: (8) ____________________________________
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. de cont al
agentului economic Art. din
Adresa sau actul de O.G. nr. Valoarea amenzii Luat
Contra- completa identitate al 21/1992 (conform art. 47 cunos-
venientul persoanei (serie, încălcat/ din O.G. nr. tinta:
nr. data, emitent) articol 21/92) Nr. chi
aplicat tanta
achitat
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA: 1. Conform Legii nr. 32/1968, contravenientul poate achită în termen de cel mult 48 de ore jumătatea minimului amenzii, adică suma de ______ lei, în contul M.F. nr. 60.22.1.03, iar chitanţa va fi prezentată la Oficiul teritorial pentru protecţia consumatorilor în termen de 15 zile, orice urmărire incetind. 2. În caz contrar, se va proceda la executarea silită prin Direcţia Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat cu amenda integrala. 3. Împotriva procesului-verbal de constatare-contravenţie, contravenientul poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicare. Plîngerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se va depune la oficiul judeţean (municipal) pentru protecţia consumatorilor, în a cărui raza teritorială a fost săvîrşită contravenţia.
MARTOR (9)
Dl(dna)_________________domiciliat(a) în ___________,_str _____________
______ nr. ________ bl. ________, sc. ____ap. ___ sector ___________,
telefon _________ act de identitate _____, seria _______ nr. _______,
emis de ____________, la data de ___________________ .
Semnătura,
Prezentul proces-verbal s-a întocmit in_________exemplare, din care au
fost difuzate la (10)_________________________________________________
______________________________________________________________________
AGENT CONSTATATOR, CONTRAVENIENT,
(numele, prenumele şi calitatea) Am luat cunoştinţa de conţinutul
procesului-verbal
.....(semnătura şi ştampila)....
Am următoarele obiecţiuni ........
..................................
F. Observaţii: (12) NOTA: (1) Dacă nu se poate face o identificare completa a contravenientului-agent economic, se specifica expres acest fapt şi se vor înregistra numele, prenumele, actul de identitate şi adresa persoanei care practica activitatea comercială sau prestează serviciul inspectat. (2) Locul unde se efectuează inspecţia, care poate fi, după caz, sediul agentului economic menţionat sau o unitate a acestuia - raion, sector, chiosc etc. (se va menţiona adresa, dacă este alta decît a agentului economic). (3) Numele, prenumele şi calitatea persoanei. (4) Denumirea produsului sau serviciului, producător-importator-prestator, cantitatea fizica şi valorică supusă verificării, metode de control aplicate şi mărimea eşantionului, documente care au stat la baza contractului. (5) Denumirea şi adresa laboratorului. Dacă nu se preleveaza eşantioane, se va menţiona expres. (6) Dacă spaţiul este insuficient, se continua pe o alta foaie numerotată, cu antetul oficiului judeţean sau al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor şi nr., data procesului-verbal, cu aceleaşi semnături ca în procesul-verbal. Se va menţiona "continuare în anexa b.". Se vor menţiona numai constatări care se referă la încălcarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. Se vor specifica expres documentele (ca mijloace de proba) care se anexează la procesul-verbal. (7) Se vor menţiona numai: - măsurile de limitare a consecinţelor încălcării prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, prevăzute la cap. V.5.2. din aceasta procedura; - atentionari ale agentului economic privind riscurile ce decurg din încălcarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, constatate şi consemnate în procesul-verbal. Nu se vor indica măsuri care reprezintă soluţii de rezolvare a deficienţelor constatate, acestea fiind de competenta exclusiva a agentului economic. (8) La aplicarea amenzii se vor avea în vedere prevederile cap. V.5.1. din prezenta procedura. Dacă amenda se aplica persoanei juridice, în tabel se scriu datele de identificare a acesteia. Dacă amenda se aplica unei persoane fizice, se va trece în tabel numele, prenumele şi funcţia acesteia, precum şi celelalte date, conform tabelului. (9) Acest punct se va completa numai în situaţia în care contravenientul nu este de fata, refuza sau este în imposibilitate de a semna procesul-verbal. (10) Inminarea copiei procesului-verbal împreună cu înştiinţarea de plata, mentionindu-se data, numele, prenumele şi calitatea persoanei. Transmiterea copiei procesului-verbal şi înştiinţarea de plata prin posta, recipisa, nr./data. Depunerea copiei procesului-verbal şi înştiinţarea de plata la registratura, nr./data. (11) Numele, prenumele, funcţia, semnătura. (12) Se vor înscrie (ulterior încheierii procesului-verbal), după caz: - nr./data şi rezultatul din buletinul de încercări/analize; - constatări la inspectiile de verificare a îndeplinirii măsurilor stabilite; - organele administraţiei publice sau judecătoreşti la care s-a transmis procesul-verbal şi data transmiterii (se noteaza numai pe exemplarul oficiului judeţean sau al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor şi pe cel transmis la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor). ANEXA "A" ---------- la procesul-verbal de constatare-contravenţie
Nr.─────/data──────
O.J.P.C./O.M.B.P.C.───────
EŞANTIOANE PRELUATE PENTRU VERIFICĂRI
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Produsul/ Cantitatea Mărimea Marcajul/ Persoane prezente la
crt. producătorul aflată la eşantionului sigiliul eşantionare, care au
deţinător primit spre păstrare
probele-martor (nume,
prenume, funcţie,
semnătura)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
A. S-a emis comanda nr. ────/────── de către ──────────────────────────
B. Esantioanele au fost expediate prin (nume, prenume, funcţie) ───────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Agenţi constatatori, Contravenient,
──────────────────────────── ───────────────
─────────────────────────────
ANEXA 4 -------- la PC 01.01.01.92
O.P.C.
Loc de sigiliu Loc de sigiliu
Oficiul judeţean (sau al Oficiul judeţean (sau al
municipiului Bucureşti) municipiului Bucureşti)
pentru protecţia consumatorilor pentru protecţia consumatorilor
ETICHETA PENTRU EŞANTION │ ETICHETA PENTRU EŞANTION
(talonul care rămîne pe eşantion) │ (talonul volant care rămîne la agentul
│ constatator)
│
Denumirea produsului---------- │ Denumirea produsului------------------
------------------------------ │ --------------------------------------
Data prelevării------ora------ │ Denumirea expeditorului produsului ----
│ ---------------------------------------
Numerele aplicate eşantioanelor │ Denumirea deţinătorului/proprieta-
prelevate---------------------- │ tarului mărfii-------------------------
------------------------------- │ ---------------------------------------
Proces-verbal de prelevare----- │ Denumirea laboratorului----------------
------------------------------- │ Nr. de înregistrare la laborator-------
Denumirea laboratorului-------- │ Data-------------ora-------------------
Nr. de înregistrare la laborator │
-------------------------------- │ Numele, funcţia şi semnătura agentului
data-----ora---valoarea eşanti- │ constatator----------------------------
oanelor declarate de deţinătorul/ │ ---------------------------------------
proprietarul mărfii------------- │ ---------------------------------------
-------------------------------- │ Semnătura destinatarului/proprietarului
│
Numele, funcţia şi semnătura agen- │ mărfii--------------------------------
tului constatator---------------- │ --------------------------------------
--------------------------------- │ Numele, funcţia şi semnătura primito-
│ rului de la laborator -----------------
Numele, funcţia şi semnătura │ ---------------------------------------
primitorului de la laborator----- │
--------------------------------- │ Nr. procesului-verbal de eşantionare
│ Se arhivează cu procesul-verbal de
│ constatare-contravenţie.
ANEXA 5 ------- la PC 01.01.01.92 EXTRAS DIN CODUL PENAL TITLUL I - LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE CAP. I - DISPOZIŢII PRELIMINARE Scopul legii penale Art. 1. - Legea penală apara, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenta şi unitatea statului, proprietatea, persoana şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept. TITLUL II - INFRACŢIUNEA CAP. I - DISPOZIŢII GENERALE Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii Art. 17. - Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Pericolul social al faptei Art. 18. - Fapta care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. Vinovăţia Art. 19. - Vinovăţie exista cînd fapta care prezintă pericol social este săvîrşită cu intenţie sau din culpa. 1) Fapta este săvîrşită cu intenţie cînd infractorul: a. prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvîrşirea acelei fapte; b. prevede rezultatul faptei sale si, deşi nu-l urmăreşte, accepta posibilitatea producerii lui. 2) Fapta este săvîrşită din culpa cînd infractorul: a. prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fără temei ca el nu se va produce; b. nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sa-l prevadă. Fapta constînd într-o acţiune săvîrşită din culpa constituie infracţiune numai atunci cînd în lege se prevede în mod expres aceasta. Fapta constînd într-o inacţiune constituie infracţiune fie ca este săvîrşită cu intenţie, fie din culpa, afară de cazul cînd legea sancţionează numai săvîrşirea ei cu intenţie. TITLUL VIII - INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE Înşelăciune la măsurătoare Art. 296. - Înşelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact, ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Tentativa se pedepseşte. Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor Art. 297. - Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vînzare sau vînzarea de asemenea bunuri, cunoscind ca sînt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă mărfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau substituire, vătămătoare sănătăţii, sînt aplicabile dispoziţiile art. 313. Tentativa se pedepseşte. Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri *) Art. 302^2. - Efectuarea oricăror operaţiuni de import de deşeuri ori reziduuri de orice natura sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, precum şi introducerea în orice mod sau tranzitarea acestora pe teritoriul ţării, fără respectarea dispoziţiilor legale, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.----------------------- *) Art. 302^2 a fost introdus prin Legea nr. 88/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 30 iulie 1992. Dacă faptele prevăzute în alineatul precedent au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 182 ori au cauzat o paguba materială importanta, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte. TITLUL IX - INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ CAP. II - INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE Infectarea apei Art. 311. - Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apa, dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda. Falsificarea de alimente sau alte produse Art. 313. - Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vînzare sau vînzarea unor astfel de alimente sau băuturi cunoscind ca sînt falsificate sau alterate ori, interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii. Punerea în consumul public de carne sau produse de carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. ANEXA 6 ------- la PC 01.01.01.92 EXTRAS DIN LEGEA NR. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor CAP. I Dispoziţii generale Art. 1. - Contravenţie este fapta săvîrşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decît infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor arătate în legea de fata. Art. 5. (alin. 1) - Contravenţiile se sancţionează cu avertisment sau cu amenda. Art. 6. - Prin avertisment se atrage atenţia contravenientului asupra pericolului faptei săvîrşite şi i se recomanda ca pe viitor sa respecte dispoziţiile legale. Avertismentul se aplica în cazurile în care fapta este de mica importanta şi se apreciază ca acela care a savirsit-o nu o va mai repeta chiar fără aplicarea unei amenzi. Avertismentul se poate aplica chiar dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede aceasta sancţiune. Art. 9. - Dacă aceeaşi persoana a savirsit mai multe contravenţii sancţionate cu amenda, sancţiunea se aplica pentru fiecare contravenţie în parte. Cînd contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, amenzile totalizate potrivit dispoziţiilor alin. 1 nu pot depăşi dublul maximului prevăzut prin actul normativ pentru contravenţia cea mai grava. În cazul în care la săvîrşirea unei contravenţii au luat parte mai multe persoane, sancţiunea se aplica fiecărui participant, separat. Art. 13. (alin. 1) - Aplicarea sancţiunii pentru contravenţii se prescrie în termen de 3 luni de la data săvîrşirii faptei. Art. 14. - Executarea sancţiunii se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei, precum si, cînd este cazul, înştiinţarea de plata a amenzii nu au fost comunicate celui sancţionat în termen de o luna de la data aplicării sancţiunii. Executarea sancţiunii se prescrie, de asemenea, în termenul de 1 an de la data aplicării ei, chiar dacă contravenientul a exercitat calea de atac. Prescripţia executării sancţiunii nu curge pe tot timpul, la cererea contravenientului, executarea a fost amînată sau esalonata. CAP. II Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii Art. 16. (alin. 1) - Contravenţia se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia (...) - alin. 7. - Dacă o persoana săvîrşeşte mai multe contravenţii, constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal. Art. 17. (alin. final) - Lipsa din procesul-verbal a mentiunilor privind numele şi prenumele contravenientului, fapta săvîrşită şi data comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu. Art. 19. - Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de cel care îl încheie şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie adeverite de cel puţin un martor. Procesul-verbal, în acest caz, va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul martorului, numărul şi data actului sau de identitate, cu menţionarea organului care l-a emis, precum şi semnătura martorului. În lipsa de martori, agentul constatator va arata în procesul-verbal din ce cauza acesta a fost încheiat astfel. Art. 21. - În cazul în care prin săvîrşirea contravenţiei s-a pricinuit o paguba şi exista tarif de evaluare a acesteia, agentul constatator, dacă are dreptul sa aplice sancţiunea, stabileşte şi despăgubirea pe baza de tarif, făcînd menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal. Dacă nu exista tarif de evaluare a pagubei, partea vătămată îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit legii civile. Art. 28. - Dacă, în cazurile prevăzute în art. 25, 26 şi 27, prin contravenţie s-a cauzat o paguba ori sînt lucruri supuse confiscării, organul competent potrivit dispoziţiilor prezentei legi stabileşte despăgubirea pe baza de tarif şi dispune confiscarea. Art. 29. - Dacă organul în drept sa aplice sancţiunea apreciază ca fapta socotită contravenţie a fost săvîrşită în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, ea constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent. CAP. III Căile de atac şi executarea sancţiunilor, a despăgubirilor stabilite pe baza de tarif şi a confiscării Art. 31. - Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face plîngere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia. Partea vătămată poate face plîngere numai în ceea ce priveşte despăgubirea stabilită pe baza de tarif, iar cel căruia ii aparţin lucrurile confiscate, altul decît contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării. Plîngerea suspenda executarea. Plîngerea persoanelor prevăzute în alin. 2 suspenda executarea numai în ceea ce priveşte măsura confiscării. Art. 36 (alin. 1) - Plîngerea se depune la organul din care face parte agentul constatator şi va fi însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Art. 37. - Plîngerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată organului în drept sa o soluţioneze (...) Art. 43. - Avertismentul se adresează oral ori de cîte ori contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator. În celelalte cazuri, avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei cu rezoluţia corespunzătoare, iar dacă sancţiunea a fost aplicată de organul care a soluţionat plîngerea, prin încunoştinţare scrisă. ANEXA 16
GUVERNUL ROMÂNIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
Nr. 1/136/23.X.1992
PROCEDURA CONEXĂ de supraveghere, în unităţile vamale, a calităţii produselor din import, în vederea protecţiei consumatorilor - PCC 01.01.01.01.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte condiţiile şi modul de efectuare, în unităţile vamale, a supravegherii calitative a produselor din import destinate populaţiei, pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale Hotărîrii Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura se aplica de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de organele sale teritoriale judeţene şi al municipiului Bucureşti, prin efectuarea de inspecţii periodice şi inopinate, în unităţile vamale, privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la calitatea produselor din import care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor (cuprinse în anexa nr. 1 la PC 01.01.01.92 şi a documentelor de atestare a calităţii acestora. Produsele şi mărfurile periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, care cad sub incidenta Hotărîrii Guvernului nr. 340/1992, modificată şi completa prin Hotărîrea Guvernului nr. 437/1992, fac obiectul normelor metodologice de aplicare a acestora, transmise cu adresa SG 705/9.VII.1992. II. Documente de referinţă 1. Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (art. 4, 5, 7, 18-20, 23, 46-52). 2. Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (art. 2 lit. f). 3. Hotărîrea Guvernului nr. 340/1992, modificată şi completată prin Hotărîrea Guvernului nr. 437/1992, privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de orice natura, precum şi al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător. 4. STAS 6085-86 - metoda de prelevare a eşantioanelor. 5. Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). 6. Procedura de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia Generală a Vamilor privind supravegherea, în unităţile vamale, a calităţii produselor din import destinate populaţiei (anexa nr. 3). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii prealabile a) Directorii oficiilor teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor pun la dispoziţia unităţilor vamale şi actualizează, ori de cîte ori este cazul, lista personalului împuternicit sa efectueze inspecţii calitative asupra produselor din import marcate cu asterisc în anexa nr. 1 la PC 01.01.01.92 (anexa nr. 15). Lista trebuie sa cuprindă: - numele şi prenumele inspectorilor; - nr. şi seria buletinului de identitate; - nr. ştampilei; - specimenul de semnătura. b) Directorii oficiilor teritoriale vor instrui personalul împuternicit asupra condiţiilor specifice de lucru în unităţile vamale. c) Inspectarea produselor şi prelevarea de eşantioane se efectuează în prezenta organelor vamale. III.2. Pregătirea acţiunilor de supraveghere (conform cap. V.2. din PC 01.01.01. 92 - anexa nr. 15) III.3. Desfăşurarea inspectiilor III.3.1. Inspectiile privind calitatea produselor din import în unităţile vamale se face în procesul de vamuire, după desigilarea mijloacelor de transport de către organele vamale şi numai la produsele la care s-au depus declaraţii vamale de import în regim definitiv. Întrucît, de regula, desigilarea mijloacelor de transport se face în unităţile vamale din teritoriu (în resedintele judeţene şi în municipiul Bucureşti), activitatea de supraveghere a calităţii produselor din import se va concentra în aceste unităţi. Inspectorii vor acţiona fără a se afecta desfăşurarea normală a controlului vamal. III.3.2. În cadrul acţiunilor de supraveghere, echipele de inspecţie vor desfăşura următoarele activităţi: a) verificarea documentelor de însoţire care atesta calitatea produselor (declaraţie de conformitate, certificat de calitate, buletin de analiza, buletin de încercări etc): - valabilitatea documentelor (antet, data, ştampila, conţinut lizibil); - dacă se referă la lotul de mărfuri importate; - dacă au referiri la respectarea standardelor de securitate obligatorii; b) verificarea existenţei pe produs, eticheta sau ambalaj a datelor de identificare a produsului, conform cerinţelor legale, a termenului de valabilitate şi a încadrării în acest termen, după caz, în limita accesibilitatii prin controlul vamal; c) verificarea modului de ambalare, conservare, transport, conform cerinţelor specifice şi reglementărilor legale; d) examinare organoleptica a produselor accesibile. III.4. Măsurile luate ca urmare a rezultatelor inspectiilor: a) În cazul în care produsele inspectate nu prezintă abateri de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, se consemnează acest fapt în procesul-verbal, mentionindu-se acceptarea acestora la import, un exemplar depunindu-se în unitatea vamală. b) În cazul produselor care prezintă neconformităţi (ex.: termen de valabilitate depăşit), ce determina încadrarea lor în categoriile prevăzute de Hotărîrea Guvernului nr. 340/1992, modificată şi completată prin Hotărîrea Guvernului nr. 437/1992, un exemplar din procesul-verbal cu aceasta constatare se preda organelor vamale, pentru luarea măsurilor în consecinţa. c) În cazurile în care produsele prezintă abateri de la prevederile art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, referitoare la elementele de identificare sau la documentele de însoţire, se înscriu aceste constatări în procesul-verbal, mentionindu-se acceptul la import, precum şi oprirea temporară a comercializării la beneficiarul de import, pînă la intrarea în legalitate. Cîte un exemplar din procesul-verbal se preda organului vamal şi reprezentantului importatorului, urmînd ca acesta din urma sa predea procesul-verbal importatorului, o data cu documentele de însoţire a produselor. III.5. Prelevarea eşantioanelor În cazul în care, în urma examinării organoleptice, apar prezumţii de depreciere calitativă, care poate pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor, echipa de inspecţie va preleva eşantioane pentru încercări în laboratoare (conform cap. V.3.3. din PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). Se vor consemna în procesul-verbal acceptul de import şi motivarea prezumţiei de depreciere calitativă, atragînd atenţia importatorului asupra riscurilor pe care şi le asuma în cazul comercializării produselor respective, pînă la prezentarea concluziilor încercărilor de laborator de către oficiul teritorial al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (fax, telex, telefon etc.). IV. Dispoziţii finale a) Toate procesele-verbale întocmite în unităţile vamale vor fi vizate de organul vamal care a efectuat controlul vamal. b) În situaţia de la pct. III.4.c) şi pct. III.5., de mai sus, organul constatator va comunica (fax, telex, telefon etc.) oficiilor teritoriale pentru protecţia consumatorilor, pe raza cărora se afla destinatarul mărfii, măsurile stabilite în procesele-verbale, pentru a acţiona în vederea intrării în legalitate a agenţilor economici respectivi. c) În toate cazurile cînd s-au încheiat procese-verbale, oficiile teritoriale pentru protecţia consumatorilor vor urmări rezolvarea măsurilor stabilite, atît pe teritoriul judeţului respectiv (municipiului Bucureşti), cît şi în alte judeţe, în funcţie de destinaţia mărfii, prin schimb reciproc de informaţii. NOTA: Prin proces-verbal se înţelege proces-verbal de constatare-contravenţie - model (anexa nr. 3 la PC 01.01.01.92). OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin ANEXA 17
GUVERNUL ROMÂNIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
Nr. 1/129/22.X.1992
PROCEDURA CADRU "Anunţarea/sesizarea Fondului Proprietăţii de Stat, a ministerelor de resort, a organelor de specialitate ale administraţiei publice, ori, după caz, a autorităţilor publice locale şi prezentarea de rapoarte la Guvern asupra incalcarilor dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor şi a mărfurilor luate" - PCC 01.02.00.92 - I. Scopul şi domeniul de aplicare Procedura stabileşte cadrul general şi modalităţile de realizare a atribuţiilor Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, cuprinse în Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 (art. 2 lit. i) şi k), privitoare la anunţarea/sesizarea Fondului Proprietăţii de Stat, a ministerelor de resort, a organelor de specialitate ale administraţiei publice, ori, după caz, a autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi de raportare la Guvern asupra incalcarilor dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor şi a măsurilor luate. Procedura se aplica de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de organele sale teritoriale, ca urmare a constatărilor proprii sau valorificind informaţiile primite de la celelalte organe ale administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, în baza procedurilor de colaborare. II. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15); - Procedura conexă de supraveghere, în unităţile vamale, a calităţii produselor din import, în vederea protecţiei consumatorilor (PCC 01.01.01.01.92 - anexa nr. 16); - Procedurile de colaborare cu organele administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor (de la PGC 01.01.00.92 la PGC 01.14.00 92). III. Reguli de procedură III.1. Condiţii prealabile a) Procedura cuprinde clasificarea, structura, ierarhizarea, tipul şi periodicitatea anunţurilor/sesizarilor, precum şi informaţiile pe care acestea trebuie sa le cuprindă, cît şi purtatorii (suportul) informaţiilor. b) Anunţurile/sesizările se fac în scris, cu antetul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (oficiilor teritoriale pentru protecţia consumatorilor). În cazul anunţurilor operative, acestea se pot face şi direct sau telefonic, prin telex sau fax, urmate de confirmarea prin documente, după caz. c) Documentele de anuntare/sesizare vor fi semnate de directorul general al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, respectiv de directorii oficiilor teritoriale pentru protecţia consumatorilor, şi vor purta elemente de identificare a elaboratorului şi a sursei informatiei. d) Anunţurile/sesizările vor fi înregistrate, evidenţiindu-se: - destinatarul; - domeniul; - produsele-serviciile; - elemente de identificare a documentelor care au stat la baza anunţului/sesizării. NOTA: Directorii oficiilor teritoriale pentru protecţia consumatorilor vor hotărî asupra oportunităţii transmiterii în copie a documentului care a stat la baza anunţului/sesizării. III.2. Clasificarea anunţurilor/sesizarilor Anunţurile/sesizările pot fi: a) operative, atunci cînd: - conţin elemente privitoare la produse si/sau servicii care pun în evidenta pericole iminente pentru viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor şi care au impus sau impun, în baza competentelor stabilite prin lege, pentru destinatar, măsuri şi acţiuni imediate pentru limitarea sau evitarea acestor pericole; - se stabileşte oprirea temporară a importului, a fabricaţiei produsului sau a prestării serviciului, oprirea temporară a comercializării si/sau retragerea de pe piaţa ori de la consumatori a produselor. Anunţurile/sesizările operative vor cuprinde elementele necesare care sa permită destinatarului aprecierea corecta a aspectelor semnalate, a măsurilor luate, a efectelor previzibile, în vederea determinării propriilor sale măsuri care se impun; b) periodice, care se transmit trimestrial şi conţin, de regula: - concluzii rezultate din studii, sinteze sau statistici asupra acţiunilor desfăşurate de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor sau organele sale teritoriale, independent sau în colaborare cu alte organe ale administraţiei publice, în domeniul protecţiei consumatorilor; - propuneri de măsuri vizind îmbunătăţirea activităţii în domeniul protecţiei consumatorilor, avînd în vedere atribuţiile din Legea nr. 69/1991 ce revin autorităţilor administraţiei publice locale (consiliilor judeţene, consiliilor locale, prefectului şi primarului). III.3. Tipuri de informaţii comunicate prin anunţuri/sesizări III.3.1. Pentru Fondul Proprietăţii de Stat Cazurile de societăţi comerciale cu capital integral sau parţial de stat, la care organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice au constatat: a) producerea si/sau comercializarea produselor care au standarde române obligatorii referitoare la protecţia vieţii, sănătăţii sau securităţii consumatorilor, fără ca acestea sa fie certificate conform actelor normative în vigoare; b) neîndeplinirea obligaţiilor privind oprirea livrărilor, respectiv retragerea de pe piaţa sau de la beneficiari, a produselor cu abateri de la caracteristicile calitative prescrise, potenţial periculoase pentru viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor; c) neasigurarea condiţiilor pentru păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării pentru menţinerea caracteristicilor calitative ale acestora, dacă în acest fel pot periclita viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; d) neasigurarea activităţii de service şi a pieselor de schimb pe toată durata medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau în contractele cu consumatorii; e) producerea sau comercializarea produselor falsificate sau substituite; f) prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile, decît cele efectiv realizate, dacă în acest fel sînt afectate interesele consumatorilor; g) cazuri de confiscare a produselor sau de preluare la bugetul de stat al veniturilor obţinute ilicit ca urmare a constatării faptelor menţionate la art. 46 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992; h) nerespectarea normelor metodologice, ce urmează a fi aprobate de Guvern, cu privire la conţinutul şi competenta de avizare a documentelor care atesta nivelul calitativ al produselor şi serviciilor. III.3.2. Pentru ministerele de resort Cazurile de agenţi economici la care organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice au făcut constatările de la cap. III.3.1. lit. a), c), h) de mai sus. III.3.3. Pentru autorităţile administraţiei publice locale (consiliile judeţene, consiliile locale, prefect sau primar după caz) Cazurile de agenţi economici, de pe raza teritorială a administraţiei publice locale, la care organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice au constatat: a) produse sau servicii care au afectat sau pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; b) comercializarea de produse care sînt interzise consumului prin reglementări legale sau au fost confirmate ca fiind falsificate sau substituite; c) folosirea practicilor abuzive la vînzarea produselor şi prestarea serviciilor, de natura a afecta interesele legitime ale consumatorilor; d) nerespectarea obligaţiilor agenţilor economici cu privire la condiţiile igienico-sanitare în prestarea serviciilor, pe timpul transportului, manipulării, depozitarii şi desfacerii produselor prevăzute prin normele sanitare în vigoare; e) folosirea de mijloace de măsurare neverificate metrologic, potrivit reglementărilor legale, care pot prejudicia sau au prejudiciat consumatorii; f) comercializarea produselor şi prestarea serviciilor în alte locuri decît cele autorizate de prefecturi sau consilii locale; g) oprirea fabricaţiei ori retragerea de pe piaţa a unor produse care ar putea sa prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; h) nerespectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor la prestarea unor servicii de interes public (transport în comun, alimentare cu apa, energie, combustibil, salubritate, asistenta medicală etc.). NOTA: 1. Anunţurile/sesizările transmise conform cap. III.3.1 - III.3.3. trebuie sa conţină, în principal, următoarele elemente: - denumirea agentului economic care a încălcat prevederile legale (adresa, telefon); - date de identificare şi cuantificare a produselor sau serviciilor; - detalii cu privire la abaterile constatate, cauzele acestora şi consecinţele asupra consumatorilor; - măsuri stabilite de organele de control. 2. Informarile/sesizările enunţate la pct. III 3.3. cu caracter operativ se transmit, după caz, la toate nivelurile, autorităţilor publice locale, iar cele cu caracter periodic se transmit numai la prefecturi. III.3.4. Pentru organele de specialitate ale administraţiei publice, informarea/sesizarea operativă sau periodică, precum şi colaborarea între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice se desfăşoară în conformitate cu prevederile procedurilor de colaborare aprobate de Guvern. III.4. Raportarea la Guvern Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor prezintă Guvernului, trimestrial, un raport cu privire la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, pe baza informarilor periodice primite de la celelalte organe ale administraţiei publice specializate în supravegherea calităţii produselor şi serviciilor şi a constatărilor proprii. Raportul cuprinde o sinteza a problemelor rezultate ca urmare a activităţii de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, desfăşurate de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, precum şi aspecte referitoare la informarea, educarea şi consilierea consumatorilor, sprijinirea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, necesitatea elaborării sau îmbunătăţirii unor reglementări în domeniu şi propuneri de includere în obiectivele şi strategia Guvernului a unor acţiuni privind protecţia consumatorilor. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin ANEXA 18
GUVERNUL ROMÂNIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
Nr. 1/130/22.X.1992
PROCEDURA-CADRU privind cercetarea şi rezolvarea sesizarilor şi reclamatiilor primite de la persoane fizice sau prin asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, referitoare la calitatea produselor şi serviciilor - PC 01.04.00.92 - I. Scopul Procedura stabileşte condiţiile şi modul de efectuare a cercetării pentru rezolvarea sesizarilor şi reclamatiilor din partea consumatorilor, cu privire la calitatea produselor sau serviciilor care au afectat interesele acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 şi ale Hotărîrii Guvernului nr. 482/1992 (art.2 lit. l). II. Domeniul de aplicare Procedura se aplica de către specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi ai organelor sale teritoriale pentru protecţia consumatorilor care, ca urmare a unor sesizări sau reclamaţii din partea consumatorilor, direct sau prin intermediul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, pot pătrunde în locurile în care se afla produsele sau se prestează serviciile, pentru efectuarea verificărilor şi stabilirea măsurilor ce se impun, conform legii. III. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor; - Codul penal; - Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15); - Procedura de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor (PC 01.03.00.92 - anexa nr. 19). IV. Terminologie Fata de terminologia definită în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi de descrierea unor termeni uzitati în Procedura-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01. 92 - anexa nr. 15), se descriu şi următorii termeni specifici acestei activităţi: - sesizare: apeluri directe sau telefonice ori scrisori care cuprind nemultumiri ale consumatorilor cu privire la calitatea produselor sau serviciilor, care le afectează drepturile şi interesele legitime, fără formulare de pretenţii materiale sau băneşti; - reclamaţie: scrisori, inclusiv sub forma "fişelor de sesizare/reclamaţie" (ale asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor sau ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor - conform anexei nr. 1 la prezenta procedura), care privesc deficiente calitative ale produselor sau serviciilor sau alte încălcări ale drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi prin care se formulează pretenţii cu caracter material (restituirea contravalorii produselor sau serviciilor, înlocuirea sau remedierea produselor reclamate ori dezdăunare materială sau bănească). V. Reguli de procedură V.1. Condiţii prealabile a) Oficiile teritoriale pentru protecţia consumatorilor vor retine şi cerceta toate sesizările şi reclamaţiile care au ca obiect deficiente calitative ale produselor sau serviciilor prestate, de natura a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, dacă deficientele nu le sînt imputabile acestora. b) Sesizările sau reclamaţiile, primite direct de la persoane fizice sau prin asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, vor fi înregistrate la oficiile şi filialele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, în "Registrul de evidenta a sesizarilor şi reclamatiilor primite din partea consumatorilor" (conform modelului din anexa nr. 2 la prezenta procedura). c) Sesizarea sau reclamaţia trebuie sa conţină toate datele referitoare la produsul sau serviciul reclamat (conform anexei nr. 1 la prezenta procedura), necesare efectuării analizei la agentul economic respectiv, inclusiv menţiunea dacă acestea sînt însoţite de produsul reclamat sau de documente probatorii. d) În baza procedurilor de colaborare, la solicitarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi a organelor sale teritoriale, la analiza sesizării/reclamaţiei pot participa şi specialiştii asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, membrii acestora sau specialişti de la alte organe ale administraţiei publice. e) Directorii oficiilor teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor vor repartiza fişa de sesizare/reclamaţie inspectorilor de specialitate pentru începerea în termenul cel mai scurt, dar nu mai mult de 3 zile de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, a analizei de cercetare, echipa de cercetare fiind formată, de regula, din doua persoane. Durata cercetării nu trebuie sa fie mai mare de 30 de zile calendaristice. Pentru încadrarea în termen, se va cere, după caz, sprijinul altor organe specializate ale administraţiei publice sau al organelor teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. V.2. Desfăşurarea cercetării a) Echipa de cercetare va analiza conţinutul sesizării sau fisei de sesizare/reclamaţie, iar în măsura în care acestea nu cuprind toate elementele necesare cercetării, vor fi solicitate, telefonic sau în scris, de la reclamant, completările necesare. Termenul de 30 de zile pentru efectuarea cercetării curge de la data cînd echipa de cercetare intra în posesia tuturor elementelor necesare. b) În funcţie de natura reclamaţiei, pentru produsele alimentare aduse de consumatori, supuse deprecierii, se va decide asupra urgenţei testarii acestora în laboratoare autorizate, luind măsuri în consecinţa, urmînd ca cercetarea la agentul economic sa se facă ulterior, eventual după primirea rezultatelor testarii de laborator. c) În toate cazurile, echipa de cercetare va prezenta agentului economic conţinutul sesizării sau fisei de sesizare/reclamaţie, eventual rezultatele testelor de laborator, constatindu-se dacă acesta îşi însuşeşte cele reclamate. d) În situaţia în care agentul economic recunoaşte deficientele reclamate, explicaţiile date de acesta privind cauzele care le-au generat, precum şi propriile constatări, ca urmare a verificărilor efectuate, se vor menţiona în procesul-verbal ce se va încheia. e) În cazul cînd agentul economic nu recunoaşte cele reclamate, ca urmare a analizei argumentelor dovezilor prezentate de acesta, echipa de cercetare va proceda la: - oprirea cercetării, în cazul cînd se considera ca reclamaţia este neîntemeiată, consemnindu-se prin documentul încheiat motivele care au stat la baza acestei concluzii; - expertizarea tehnica a produsului sau serviciului reclamat, în cazurile cînd acest lucru este posibil, eventual prin teste şi analize de laborator. În cazurile cînd rezultatele expertizei sînt concludente, cercetarea poate fi încheiată, mentionindu-se în procesul-verbal concluzia şi măsurile ce se stabilesc în conformitate cu prevederile legale; - extinderea cercetării asupra produselor sau serviciilor din categoria celor reclamate - existente, respectiv prestate, în momentul controlului la agentul economic. f) În situaţiile de la lit. d) şi e), echipa de cercetare va extinde controlul asupra produselor existente la agentul economic sau la prestatorul de servicii, în conformitate cu prevederile Procedurii-cadru de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, în vederea protecţiei consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15). În procesele-verbale se vor consemna abaterile de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, evidenţiindu-se cele care confirma reclamaţia. g) În cazurile în care reclamaţia se referă la vicii ascunse, apărute în cadrul duratei medii de utilizare a produselor sau a termenului de valabilitate, se va proceda la expertizarea tehnica a produselor reclamate, avînd la baza Normele metodologice privind condiţiile de realizare a expertizelor tehnice în cazul unor vicii ascunse, pe categorii de produse şi servicii elaborate în acest sens şi care vor fi aprobate de Guvern. Cheltuielile ocazionate de efectuarea expertizelor tehnice, ca urmare a unor reclamaţii din partea consumatorilor, se suporta de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, dacă nu se constata vinovăţia agentului economic, în caz contrar acestea fiind suportate de agentul economic implicat. V.3. Stabilirea măsurilor şi încheierea procesului-verbal de constatare-contravenţie În toate acţiunile efectuate de organele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, avînd ca obiectiv cercetarea unor sesizări sau reclamaţii, se vor încheia procese-verbale de constatare-contravenţie - model (conform anexei nr. 3 la PC 01.01.01.92), cu aplicarea prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind răspunderea materială, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi. Constatările la agentul economic, precum şi toate datele şi deficientele referitoare la produsele reclamate se vor înscrie în procesul-verbal. În baza constatărilor făcute, echipa de inspecţie va menţiona pe documentul încheiat concluzia cercetării (confirmarea sau neconfirmarea celor reclamate). Înlocuirea, remedierea sau restituirea contravalorilor pentru produsele sau serviciile ale căror deficiente se confirma se va face în baza prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi a normelor metodologice elaborate în acest scop şi care vor fi aprobate de Guvern. VI. Informarea consumatorilor privind modul de soluţionare a reclamatiilor a) Concluzia cercetării, modul de soluţionare a reclamatiilor şi măsurilor stabilite vor fi înscrise în fişa de sesizare/reclamaţie, mentionindu-se data şi numărul procesului-verbal întocmit. b) Fişa de sesizare/reclamaţie, conţinînd concluzia cercetării, se va restitui filialelor teritoriale ale asociaţiei pentru protecţia consumatorilor care au emis-o. c) Concluzia cercetării, modul de soluţionare, precum şi data restituirii fisei de sesizare/reclamaţie se vor înscrie în "Registrul de evidenta a sesizarilor şi reclamatiilor consumatorilor" existent la toate oficiile sau filialele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (anexa nr. 2 la prezenta procedura). Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sau filialele lor teritoriale pot solicita documentul întocmit de specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor pentru consultare sau, după caz, o copie de pe acesta. d) În cazul în care reclamaţia a fost înregistrată direct la oficiile judeţene sau al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor (pentru care s-a întocmit o fişa conform anexei nr. 1 la prezenta procedura), aducerea la cunoştinţa reclamantului a concluziei cercetării, modului de soluţionare şi a măsurilor luate se va face prin grija acestora, cu semnare de luare la cunoştinţa. e) În cazul unei sesizări, aducerea la cunoştinţa autorului sesizării a concluziei cercetării şi a măsurilor stabilite, se va face numai la solicitarea acestuia. NOTA: Prin organe teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor se înţeleg oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Oficiul municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor; 2. Prin proces-verbal se înţelege procesul-verbal de constatare-contravenţie - model (anexa nr. 3 la PC 01.01.01.92 anexa nr. 15). OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin ANEXA 1 --------- la PC 01.04.00.92
OFICIUL JUDEŢEAN SAU AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
____________________________________ Nr. _____/ Data __________
FIŞA DE SESIZARE/RECLAMAŢIE
cu privire la calitatea produselor sau serviciilor
A. Date iniţiale
1. Numele şi Prenumele__________________________________
Adresa:_____________telefon_____________________________
2. Denumirea şi adresa agentului economic care a comercializat produsul sau
a prestat serviciul:
___________________________________________________________________________
3. Produsul sau serviciul reclamat (elemente de identificare şi
caracterizare) ____________________________________________________________
4. Data achiziţionării produsului/serviciului:______________________________
5. Detalii cu privire la deficienţele sesizate/reclamate:__________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
6. Prestaţiile reclamantului:_______________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
7. Documente probatorii anexate: ___________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
8. Produsele predate pentru efectuarea cercetării şi starea calitativă a
acestora: __________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
Semnătura reclamantului, Semnătura reprezentantului
O.J.P.C./O.M.B.P.C.
care preia fişa,
........................ ............................
B. Date finale
9. Decizia conducerii oficiului judeţean sau al municipiului Bucureşti
pentru protecţia consumatorilor, cu privire la cercetarea sesizării/
reclamaţiei:
____________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
10. Concluzia cercetării şi măsurile stabilite:____________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
11. Nr. şi data documentului care concluzionează cercetarea:________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
12. Date referitoare la informarea reclamantului şi stingerea sesizării/
reclamaţiei:
________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
Director, Semnătura reprezentantului O.J.P.C/O.M.B.P.C.
care a efectuat cercetarea
___________________ ____________________________
ANEXA 2 --------- la PC 01.04.00.92
OFICIUL JUDEŢEAN
SAU AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
REGISTRUL
de evidenţă a sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. şi data Denumirea Documente Numele şi
Nr. fişei de Numele şi produsului Agentul Deficienţe probatorii Pretenţiile prenumele
crt. sesizare/ prenumele şi/sau economic (pe scurt) şi produse reclamantului inspectorului
reclamaţie reclamantului serviciului reclamat predate care
reclamat efectuează
cercetarea
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2 3 4 5 6 7 8
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Semnătura de Concluzia Nr. şi data Reprezentantul asociaţiei pentru
preluare a fişei cercetării documentului Date despre protecţia consumatorilor care a
de sesizare/ şi care informarea primit fişa rezolvată Observaţii
reclamaţie, data măsurile concluzionează reclamantului ──────────────────────────────────
stabilite cercetarea Numele şi prenumele Semnătura/Data
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
9 10 11 12 13 14 15
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA: Se deschid două registre separat sau un registru cu două capitole: A. Primite direct de la consumatori; B. Primite prin asociaţiile pentru protecţia consumatorilor. ANEXA 19
GUVERNUL ROMÂNIEI
OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
Nr. 1/123/21.X.1992
PROCEDURA-CADRU privind sprijinirea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi participarea, împreună cu aceştia, la informarea şi educarea consumatorilor - PC 01.03.00.92 - I. Scopul Procedura stabileşte modul de sprijinire a înfiinţării şi dezvoltării organismelor neguvernamentale pentru protecţia consumatorilor potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 (cap. VI art. 37 şi 38) şi ale Hotărîrii Guvernului nr. 482/1992 (art. 2 lit. m). II. Domeniul de aplicare Procedura se aplica, de către specialiştii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, oficiilor judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor care acţionează pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi participa, împreună cu acestea, la informarea şi educarea consumatorilor. III. Documente de referinţă: - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor - cap. VI; - Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (art. 2 lit. m); - Legea nr. 12/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; - Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociaţiuni şi fundaţiuni); - Statutele asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor; - Procedura privind cercetarea şi rezolvarea sesizarilor şi reclamatiilor primite direct de la persoane fizice sau prin asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, referitoare la calitatea produselor şi serviciilor (PC 01.04.00.92 - anexa nr. 18). IV. Terminologie Se utilizează terminologia prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, art. 2 şi 31, precum şi în procedura privind cercetarea şi rezolvarea sesizarilor şi reclamatiilor primite direct de la persoane fizice sau prin asociaţiile pentru protecţia consumatorilor referitoare la calitatea produselor şi serviciilor. V. Reguli de procedură V.1. Condiţii prealabile a) pregătirea documentaţiei juridice pentru înfiinţarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor; b) luarea în evidenta de către organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor la solicitarea acestora; c) subvenţionarea activităţii asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor pentru dezvoltarea şi realizarea obiectivelor lor, în condiţiile art. 75 din Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice. V.1.1. Sistemul de luare în evidenta a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor Înregistrarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor se face în "Registrul de evidenta judeţean a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor" avînd conţinutul prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedura. La cererea de luare în evidenta se vor ataşa hotărîrea judecătorească, statutul asociaţiei şi tabelul cu componenta organelor de conducere. V.1.2. Aplicarea strategiei de sprijinire a înfiinţării şi dezvoltării asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor A. Pentru sprijinirea organizării, de jos în sus, a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, oficiile teritoriale: a) informează consumatorii prin mass-media privind dreptul acestora de libera asociere şi avantajele care decurg din exercitarea acestui drept în organizaţii care sa le promoveze interesele legitime; b) contacteaza în vederea sensibilizarii asupra problematicii protecţiei consumatorilor grupuri sociale (pensionari, femei, tineri, grupuri profesionale etc.) prin organizaţii specifice (ex. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, organizaţii ale femeilor, fundaţii de tineret, profesionale etc.); c) colaborează cu instituţii ce au atribuţii complementare (ex. Direcţia muncii şi protecţiei sociale) sau cu institute de învăţămînt superior şi mediu, de profil economic, în vederea dezvoltării şi perfecţionării activităţii asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor; d) colaborează cu organe ale administraţiei publice locale pentru sprijinirea dezvoltării asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, în vederea acordării de spaţii pentru sediu şi sprijinirii activităţii curente a acestora. B. Pentru acordarea subvenţiilor şi urmărirea gestionării acestora de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (procedurate în regulamentele de organizare şi funcţionare ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi ale oficiilor teritoriale), oficiile teritoriale: a) colaborează cu reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor la fundamentarea capitalului din bugetul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor destinat subventionarii acestora; b) urmăresc şi verifica modul de utilizare şi gestionare a subvenţiilor acordate asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor pentru atingerea obiectivelor statutare. C. Pentru sprijinirea juridică şi de specialitate a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, oficiile teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor: a) asigura grupurilor de initiativa documentaţia juridică şi le consiliaza în vederea înfiinţării de asociaţii; b) sprijină cu documentaţie sau consiliaza activitatea acestora pe probleme de specialitate în domeniu. D. La acţiunile comune cu asociaţiile pentru protecţia consumatorilor privind informarea şi educarea consumatorilor, oficiile teritoriale: a) asigura informarea completa, corecta şi precisa a consumatorilor prin mass-media, împreună cu asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici, astfel încît aceştia sa aibă posibilitatea de face o alegere raţională în conformitate cu interesele lor; b) sprijină editarea, de către asociaţii, a unor publicaţii şi a altor mijloace de informare proprii; c) sprijină organizarea, desfăşurarea de către asociaţii a unor activităţi (conferinţe, simpozioane etc.) de informare şi educare a consumatorilor. E. Primirea şi rezolvarea sesizarilor şi reclamatiilor transmise către oficiile judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor de asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sînt detaliate în procedura specifica (P.C. 01.04.00.92 - anexa nr. 18). F. Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, oficiile judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor sprijină asociaţiile pentru protecţia consumatorilor în colaborarea acestora cu organele administraţiei publice. G. Pentru sprijinirea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor în colaborare cu organizaţiile similare din străinătate, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi oficiile sale teritoriale: a) pun la dispoziţia asociaţiilor documentaţia privind organizaţii similare din alte ţări şi activitatea acestora; b) mediază legături cu organizaţii similare din alte ţări. V.1.3. Consultarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi oficiilor sale teritoriale cu privire la : a) propuneri legislative menite a contribui la completarea şi îmbunătăţirea cadrului juridic al activităţii de protecţie a consumatorilor; b) elaborarea strategiilor pe termen scurt, mediu şi lung cu privire la politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor; c) elaborarea strategiei de înfiinţare şi dezvoltare a unor organizaţii similare; d) elaborarea unor reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor (proceduri, norme metodologice, standarde etc.). OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Director general, Emil Bojin ANEXA 1 ------- la PC 01.03.00.92 OFICIUL JUDEŢEAN SAU AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Date privind luarea în evidenţă a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor Date privind luarea în evidenţă a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Hotarîre Numele Nr. Nr. membri Filiale Nr. membri
Nr. Denumirea Sediul judecătorească şi prenumele telefon ─────────────────── ─────────────────────── ─────────────────── Observaţii
crt. asociaţiei (adresa) (nr./data) (preşedinte, telex, înscrişi cotizanţi Sediu Preşedinte Tel. înscrişi cotizanţi
vicepreşedinţi) fax,
cont
bancă
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------------------