Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARIRE nr. 701 din 10 octombrie 1991  privind organizarea unor centre de inginerie tehnologica si proiectare din subordinea Ministerului Industriei, ca societati comerciale pe actiuni    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARIRE nr. 701 din 10 octombrie 1991 privind organizarea unor centre de inginerie tehnologica si proiectare din subordinea Ministerului Industriei, ca societati comerciale pe actiuni

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 22 noiembrie 1991
    In temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, precum şi al Hotărîrii Guvernului nr. 1284/18 decembrie 1990 privind unele măsuri de organizare şi finanţare a unităţilor de cercetare-dezvoltare,

    Guvernul României hotărăşte:

    ART. 1
    Se înfiinţează societăţile comerciale pe acţiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
    ART. 2
    Societăţile comerciale pe acţiuni, înfiinţate potrivit prezentei hotărîri, se vor organiza şi vor funcţiona în conformitate cu statutul prevăzut în anexa nr. 2 (2.1 şi 2.2)*).
    ART. 3
    Societăţile comerciale nou înfiinţate îşi vor definitiva capitalul social pe baza reevaluarii patrimoniului, în condiţiile prevăzute de lege, în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei hotărîri.
    ART. 4
    Pe data înfiinţării societăţilor comerciale pe acţiuni, unităţile din anexa nr. 1 îşi încetează activitatea.
    Activul şi pasivul unităţilor de stat care îşi încetează activitatea se preiau de către societăţile comerciale nou înfiinţate.
    Personalul care trece la societăţile comerciale nou înfiinţate se considera transferat în interesul serviciului şi beneficiază, timp de 3 luni, de diferenţa pînă la salariul tarifar avut şi sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcţii cu niveluri de salarizare mai mici.
    ART. 5
    Anexele nr. 1 şi nr. 2(2.1 şi 2.2) fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
--------------------
    *) Anexele nr. 2.1 şi 2.2 se comunica celor interesaţi. Statutul cadru al societăţilor comerciale înfiinţate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.

                PRIM-MINISTRU
                 PETRE ROMAN

    ANEXA 1

                      LISTA
societăţilor comerciale care se înfiinţează în baza Legii nr. 15/1990


────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Denumirea Forma Sediul, Principalul Capital social
crt. societăţii juridică localitatea, obiect de iniţial
     comerciale judeţul activitate --------------
                                                                                  structura *) Denumirea unităţilor
                                                                                  conform care îşi încetează
                                                                                  bilanţului la activitatea
                                                                                  31.12.1990
                                                                                  - mil. lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 0 1 2 3 4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 1. "IPCM" - Societate Bucureşti, Realizarea şi comercializarea de studii 58,9 Centrul de inginerie tehnologică
    S.A. comercială Calea şi proiecte pentru obiecte şi obiective ----------- şi proiectare pentru întreprinderi
                pe acţiuni Victoriei industriale, civile, surse energetice; 43,5 + 23,5 constructoare de maşini
                           nr. 218, engineering; furnizor general si
                           sector 1 antreprenor general; formarea de personal
                                      şi specialişti; studii geo-topo;
                                      expertize tehnice; service şi asistenta
                                      tehnica; operaţiuni de import-export;
                                      servicii pentru societăţi comerciale si
                                      persoane fizice, în ţara şi în
                                      străinătate; consulting; marketing;
                                      informatica.
 1. "IPCMG" - Societate Bucureşti, Realizarea şi comercializarea în ţara si 42,7 Centrul de inginerie tehnologică
    S.A. comercială Calea străinătate de studii, documentaţii ------------- şi proiectare pentru industria
                pe acţiuni Victoriei tehnico-economice de investiţii pentru 31,0 + 21,1 de utilaj greu
                           nr. 218, construcţia de maşini, surse energetice,
                           sector 1 obiective industriale, civile, drumuri,
                                      cai ferate; amenajări de teren; produse
                                      informatice de tip soft, inclusiv
                                      asistenta tehnica şi servicii; activitate
                                      de furnizor general sau antreprenor
                                      general; efectuarea de operaţiuni de
                                      comerţ intern şi extern.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    *) Mijloace fixe + mijloace circulante.

    ANEXA 2

                  STATUTUL *)
    Societăţii comerciale ".............." - S.A.

    *) Denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social pentru fiecare societate în parte sînt cele prevăzute în anexa nr. 1 la hotărîre.

    CAP. 1
    Denumirea, forma juridică, sediul, durata

    ART. 1
    Denumirea societăţii
    Denumirea societăţii este Societatea comercială "................" - S.A.
    In toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile şi alte acte emanind de la societate, denumirea societăţii va fi precedată sau urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau initialele "S.A.", de capitalul social şi numărul de înregistrare.
    ART. 2
    Forma juridică a societăţii
    Societatea comercială ".................." - S.A. este persoana juridică romana, avînd forma juridică de societate pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile romane şi cu prezentul statut.
    ART. 3
    Sediul societăţii
    Sediul societăţii este în România, localitatea ......, str. ....., nr. ..., sector .... Sediul societăţii poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor, potrivit legii.
    Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agenţii situate şi în alte localităţi din ţara şi străinătate.
    ART. 4
    Durata societăţii
    Durata societăţii este nelimitată.

    CAP. 2
    Scopul şi obiectul de activitate al societăţii

    ART. 5
    Scopul societăţii este producerea şi comercializarea de documentaţii, produse, servicii la intern şi export, realizarea de profit.
    ART. 6
    Obiectul de activitate al societăţii este:
    - realizarea şi comercializarea de studii şi proiecte pentru obiective şi obiecte industriale, inclusiv proiectare de tehnologii şi S.D.V., de studii şi proiecte pentru obiective şi obiecte industriale, inclusiv proiectare de surse energetice, de studii şi proiecte pentru obiecte civile;
    - consulting pentru marea şi mica industrie, marketing, engineering, informatica;
    - furnizor general şi antreprenor general pentru obiective şi obiecte din specific; proiectare, producere şi comercializare de utilaje şi instalaţii specifice, inclusiv pentru protecţia mediului, de mecanizari ca şi de piese şi subansamble din metal, cauciuc, masa plastica;
    - efectuarea de studii şi cercetări în scopul promovării şi punerii în aplicare a iniţiativelor de interes naţional în sectorul industriei construcţiilor de maşini;
    - efectuarea de operaţii de comerţ exterior (import-export) în nume propriu sau prin intermediar pentru documentaţii tehnice, utilaje şi instalaţii, aparatura sau orice alte produse admise de lege;
    - studii geo-topo;
    - expertize tehnico-economice şi juridice;
    - service şi asistenta tehnica şi furnizare de specialişti;
    - administrare, întreţinere, reparaţii de clădiri şi instalaţii;
    - prestare de servicii pentru societăţi comerciale şi persoane particulare;
    - alte operaţiuni comerciale, inclusiv investiţii de capital în România sau străinătate, operaţiuni de transport, compensaţii, barter, lohn, design, leasing şi de cooperare în nume propriu sau prin intermediere;
    - societatea poate întreprinde alte acte şi fapte de comerţ, operaţiuni publicitare, financiare, mobiliare sau imobiliare şi sa desfăşoare activităţi de orice natura pentru realizarea directa sau indirecta a obiectului sau de activitate, putind, de asemenea, sa participe la constituirea de alte societăţi în România şi în străinătate, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.

    CAP. 3
    Capitalul social, acţiunile

    ART. 7
    Capitalul social
    Capitalul social iniţial de .... mil. lei, împărţit în .... acţiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de acţionar.
    Capitalul social iniţial, împărţit în acţiuni nominative de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul roman, în calitate de acţionar unic, şi vărsat în întregime la data constituirii societăţii.
    Capitalul social iniţial este deţinut integral de statul roman, ca acţionar unic, pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terţe persoane fizice sau juridice, romane sau străine, în condiţiile legii.
    ART. 8
    Acţiunile
    Acţiunile nominative ale societăţii vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.
    Acţiunile vor purta timbrul sec al societăţii şi semnătura a doi administratori.
    Societatea va tine evidenta acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie, care se păstrează la sediul societăţii.
    ART. 9
    Reducerea sau mărirea capitalului social
    Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărîrii adunării generale extraordinare a acţionarilor, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
    ART. 10
    Drepturi şi obligaţii decurgînd din acţiuni
    Fiecare acţiune subscrisă şi vărsată de acţionari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profiturilor, conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.
    Deţinerea acţiunii implica adeziunea de drept la statut.
    Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmează acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
    Obligaţiile societăţii sînt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acţionarii răspund în limita valorii acţiunilor ce le deţin.
    Patrimoniul societăţii nu poate fi grevat de datorii sau alte obligaţii personale ale acţionarilor. Un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asupra partii din beneficiul societăţii ce i se va repartiza de către adunarea generală a acţionarilor sau a cotei-părţi cuvenite acestuia la lichidarea societăţii, efectuate în condiţiile prezentului statut.
    ART. 11
    Cesiunea acţiunilor
    Acţiunile sînt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaşte decît un proprietar pentru fiecare acţiune.
    Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari sau terţi se face în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.
    ART. 12
    Pierderea acţiunilor
    In cazul pierderii unor acţiuni, proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie şi sa facă public faptul prin presa, în cel puţin 2 ziare de larga circulaţie în localitatea în care se afla sediul societăţii. După 6 luni va putea obţine un duplicat al acţiunii.

    CAP. 4
    Adunarea generală a acţionarilor

    ART. 13
    Atribuţii
    Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societăţii, care decide asupra activităţii acesteia şi asigura politica ei economică şi comercială.
    Adunările generale ale acţionarilor sînt ordinare şi extraordinare şi au următoarele atribuţii principale:
    a) aproba structura organizatorică a societăţii şi numărul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie;
    b) aleg membrii consiliului de administraţie şi ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanţi, le stabilesc remuneraţia, ii descarca de activitate şi ii revoca;
    c) numesc directorul general şi adjunctii acestuia, îl descarca de activitate şi îl revoca; directorul general este şi preşedintele consiliului de administraţie;
    d) stabilesc competentele şi răspunderile consiliului de administraţie şi ale comisiei de cenzori;
    e) stabilesc salarizarea personalului angajat, în funcţie de studii şi munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;
    f) stabilesc nivelul de salarizare a membrilor consiliului de administraţie, directorului general, a membrilor comitetului de direcţie şi ai comisiei de cenzori, în conformitate cu prevederile legii;
    g) stabilesc bugetul de venituri şi cheltuieli si, după caz, programul de activitate pe exerciţiul următor;
    h) examinează, aproba sau modifica bilanţul şi contul de profit şi pierderi după analizarea raportului consiliului de administraţie şi al comisiei de cenzori, aproba repartizarea profitului;
    i) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabilesc competentele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale şi a garanţiilor; aproba orice fel de credit financiar acordat de societate;
    j) hotărăsc cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea de sucursale, filiale şi agenţii;
    k) hotărăsc cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora, precum şi la cesiunea acţiunilor;
    l) hotărăsc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum şi la transformarea formei juridice a societăţii;
    m) hotărăsc cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţii;
    n) analizează rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele societăţii cu referire la profit şi dividende, poziţia pe piaţa interna şi internaţionala, nivelul tehnic, calitatea, forta de munca, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii;
    o) hotărăsc cu privire la actionarea în justiţie a membrilor consiliului de administraţie, directorului general şi a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societăţii;
    p) hotărăsc în orice alte probleme privind societatea.
    Atribuţiile adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor se diferenţiază potrivit legii.
    Adunarea generală a acţionarilor se convoacă de preşedintele consiliului de administraţie sau de unul dintre vicepreşedinţi, pe baza împuternicirii date de preşedinte.
    Adunarea generală ordinară are loc cel puţin o data pe an, la doua luni de la încheierea exerciţiului economico- financiar, pentru examinarea bilanţului şi a contului de profit şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului pe anul în curs.
    Adunarea generală extraordinară se convoacă la cererea acţionarilor, reprezentind cel puţin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum şi în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepţia primilor 2 ani de la înfiinţarea societăţii.
    Adunarea generală extraordinară va fi convocată de administratori de cîte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispoziţiile din statut, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.
    Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial şi într-unul din ziarele de larga circulaţie din localitatea în care se afla sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate.
    Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu arătarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
    Cînd în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea trebuie sa cuprindă textul integral al propunerilor.
    Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte la sediul societăţii sau în alt loc din aceeaşi localitate.
    ART. 15
    Organizarea adunării generale a acţionarilor
    Adunarea generală ordinară este constituită valabil şi poate lua hotărîri, dacă la prima convocare acţionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social.
    Adunarea generală extraordinară este constituită valabil şi poate lua hotărîri, dacă la prima convocare acţionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social.
    Adunarea generală a acţionarilor este prezidata de preşedintele consiliului de administraţie, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de preşedinte.
    Preşedintele consiliului de administraţie desemnează, dintre membrii adunării generale, doi secretari care sa verifice lista de prezenta a acţionarilor şi sa întocmească procesul-verbal al adunării.
    Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat şi parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretarul care l-a întocmit.
    La şedinţele ordinare şi extraordinare ale adunării generale a acţionarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de munca cu personalul societăţii, pot fi invitaţi şi reprezentanţii salariaţilor.
    ART. 16
    Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilor
    Hotărîrile adunărilor se iau prin vot deschis.
    Acţionarii votează, de regula, prin ridicare de miini.
    La propunerea persoanei care prezidează, sau a unui grup de acţionari prezenţi sau reprezentaţi, ce deţin cel puţin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul sa fie secret.
    Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea şi pentru luarea hotărîrilor referitoare la răspunderea administratorilor.
    Hotărîrile adunării generale sînt obligatorii chiar pentru acţionarii absenţi sau nereprezentati.
    ART. 17
    In perioada în care statul este acţionar unic, atribuţiile adunării generale a acţionarilor vor fi exercitate de consiliul imputernicitilor statului, alcătuit şi numit potrivit legii.
    Consiliul imputernicitilor statului este constituit din 7 persoane numite, potrivit legii, de Ministerul Industriei astfel: cîte un reprezentant al Ministerului Industriei, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ingineri, economişti, jurişti, alţi specialişti din domeniul de activitate al societăţii.
    Membrii consiliului imputernicitilor statului, numiţi pînă la constituirea adunării generale a acţionarilor, îşi păstrează calitatea de angajaţi la unitatea sau instituţia de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile derivînd din aceasta calitate.
    Membrii consiliului imputernicitilor statului nu pot face parte din mai mult de doua consilii sau sa participe la societăţile comerciale în care sînt numiţi ca împuterniciţi şi cu care respectivele societăţi întreţin relaţii de afaceri sau au interese contrare.
    Consiliul imputernicitilor statului prezintă, semestrial, Ministerului Industriei un raport asupra activităţii desfăşurate de societatea comercială şi un program de activitate pentru perioada viitoare.
    Consiliul imputernicitilor statului se va desfiinţa, de drept, la data la care se va tine şedinţa de constituire a adunării generale a acţionarilor.

    CAP. 5
    Consiliul de administraţie

    ART. 18
    Organizare
    Societatea de acţiuni este administrată de către consiliul de administraţie, compus din 3 administratori aleşi de adunarea generală a acţionarilor pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acţionari.
    Cînd se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generală a acţionarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant.
    Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rămas pînă la expirarea mandatului predecesorului sau.
    Sînt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administraţie, comisiei de cenzori şi director general, persoanele care, potrivit legii, sînt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege referitor la societăţile comerciale.
    Pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terţe persoane fizice sau juridice, consiliul de administraţie al societăţii comerciale va fi numit de consiliul imputernicitilor statului, cu acordul Ministerului Industriei.
    Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte.
    La prima şedinţa, consiliul de administraţie alege, dintre membrii săi, un preşedinte şi un vicepreşedinte.
    Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul societăţii, ori de cîte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a altui membru al consiliului de administraţie. El este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedinte. Preşedintele numeşte un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afară acestuia.
    Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenta a cel puţin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administraţie şi deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi.
    Dezbaterile consiliului de administraţie au loc, conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de preşedinte, cu cel 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretar.
    Consiliul de administraţie poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate şi poate recurge la experţi pentru studierea anumitor probleme.
    In relaţiile cu terţii, societatea este reprezentată de către preşedintele consiliului de administraţie, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acţionarilor, sau în lipsa lui, de către vicepreşedinte. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează fata de terţi.
    Membrii consiliului de administraţie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societăţii în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.
    Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa pună la dispoziţia acţionarilor şi comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societăţii.
    Membrii consiliului de administraţie, în general preşedintele, vicepreşedintele, directorul general, răspund individual sau solidar, după caz, fata de societate, pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la dispoziţiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greşeli în administrarea societăţii. In astfel de situaţii, ei vor putea fi revocaţi prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor.
    ART. 19
    Atribuţiile consiliului de administraţie
    Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) angajează şi concediază personalul şi stabileşte drepturile şi obligaţiile acestuia;
    b) stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului societăţii pe compartimente;
    c) aproba operaţiunile de încasări şi plati, potrivit competentelor acordate;
    d) aproba operaţiunile de cumpărare şi vînzare de bunuri, potrivit competentelor acordate;
    e) aproba încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);
    f) stabileşte tactica şi strategia de marketing;
    g) aproba încheierea sau rezilierea contractelor, potrivit competentelor acordate;
    h) supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii, bilanţul şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget al societăţii pe anul în curs;
    i) rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor.

    CAP. 6
    Gestiunea societăţii

    ART. 20
    Comisia de cenzori
    Gestiunea societăţii este controlată de acţionari şi de comisia de cenzori, formată din 3 membri, care trebuie sa fie asociaţi cu excepţia cenzorilor contabili. Cenzorii se aleg de adunarea generală a acţionarilor.
    In perioada în care statul este acţionar unic, cenzorii sînt reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor.
    Adunarea generală alege, de asemenea, acelaşi număr de cenzori supleanţi care vor înlocui, în condiţiile legii, pe cenzorii titulari.
    Pentru a putea exercita dreptul de control, acţionarilor li pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societăţii, situaţia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor.
    Comisia de cenzori are următoarele atribuţii principale:
    a) în cursul exerciţiului financiar verifica gospodărirea fondurilor fixe şi a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa şi registrele de evidenta contabila şi informează consiliul de administraţie asupra neregulilor constatate;
    b) la încheierea exerciţiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor societăţii, a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi, prezentind adunării generale a acţionarilor un raport scris;
    c) la lichidarea societăţii controlează operaţiunile de lichidare;
    d) prezintă adunării generale a acţionarilor punctul sau de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi obiectului societăţii.
    Comisia de cenzori se întruneşte la sediul societăţii şi ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitate, raportul cu divergenţe se înaintează adunării generale.
    Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administraţie, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepţia primilor 2 ani de la constituirea societăţii), sau ori de cîte ori considera necesar pentru alte situaţii privind încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare.
    Atribuţiile şi modul de funcţionare a comisiei de cenzori, precum şi drepturile şi obligaţiile cenzorilor se completează cu dispoziţiile legale în acest domeniu.
    Cenzorii şi cenzorii supleanţi se numesc pe o perioada de maximum 3 ani şi pot fi realeşi; numărul cenzorilor trebuie sa fie impar.
    Sînt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele care intra sub incidenta art. 18 alin. 4, precum şi cei care sînt rude sau afini pînă la al patrulea grad sau sotii administratorilor, cei care primesc sub orice forma, pentru alte funcţii decît aceea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate.

    CAP. 7
    Activitatea societăţii

    ART. 21
    Exerciţiul economico-financiar
    Exerciţiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exerciţiu începe la data constituirii societăţii.
    ART. 22
    Personalul societăţii
    Personalul de conducere al societăţii şi cenzorii sînt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. In perioada cît statul este acţionar unic, personalul de conducere şi cenzorii vor fi numiţi de consiliul imputernicitilor statului, cu acordul Ministerului Industriei.
    Restul personalului este angajat de către consiliul de administraţie sau de către directorul general al societăţii comerciale.
    Plata salariilor, impozitelor pe acestea şi a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.
    ART. 23
    Amortizarea fondurilor fixe
    Consiliul de administraţie stabileşte, în condiţiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.
    ART. 24
    Evidenta contabila şi bilanţul contabil
    Societatea va tine evidenta contabila în lei, va întocmi anual bilanţul şi contul de profit şi pierderi, avînd în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
    Bilanţul şi contul de profit şi pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial, conform legii.
    ART. 25
    Calculul şi repartizarea profitului
    Profitul societăţii se stabileşte pe baza bilanţului aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Profitul impozabil se stabileşte în condiţiile legii.
    Din profitul societăţii se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării şi dezvoltării de produse noi, investiţiilor, reparaţiilor, precum şi pentru alte destinaţii stabilite de adunarea generală a acţionarilor.
    Din profitul anual se stabileşte fondul de rezerva care va fi de cel mult 5% din totalul profitului prevăzut în bilanţul anual (constituirea lui efectuindu-se pînă se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum şi alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.
    Din profitul prevăzut în bilanţ se scade impozitul legal, rezultind profitul cuvenit acţionarilor, care se repartizează între aceştia proporţional cu aportul la capitalul social, precum şi pentru alte nevoi ale societăţii.
    Plata profitului cuvenit acţionarilor se face de societate, în condiţiile legii, în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanţului de către adunarea generală a acţionarilor.
    In cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acţionarilor va analiza cauzele şi va hotărî în consecinţa în vederea angajării răspunderii materiale şi recuperării prejudiciului.
    ART. 26
    Registrele societăţii
    Societatea tine registrele prevăzute de lege.

    CAP. 8
    Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii

    ART. 27
    Modificarea formei juridice
    Societatea va putea fi transformata în alta forma de societate prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor.
    Noua societate va îndeplini formalităţile legale de înregistrare şi publicitate cerute la înfiinţarea societăţilor.
    ART. 28
    Dizolvarea societăţii
    Următoarele situaţii duc la dizolvarea societăţii:
    - imposibilitatea realizării obiectului social;
    - falimentul;
    - pierderea unei jumătăţi din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
    - numărul de acţionari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
    - la cererea oricărui acţionar, dacă împrejurările de forta majoră şi consecinţele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acţionarilor constata ca funcţionarea societăţii nu mai este posibila;
    - în orice alte situaţii, pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor, luată în unanimitate.
    Dizolvarea societăţii comerciale trebuie sa fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial.
    ART. 29
    Lichidarea societăţii
    In caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.
    Lichidarea societăţii şi repartiţia patrimoniului se fac în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
    ART. 30
    Litigii
    Litigiile societăţii cu persoane fizice sau juridice romane sînt de competenta instanţelor judecătoreşti din România.
    Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate şi persoanele juridice romane pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii.

    CAP. 9
    Dispoziţii finale

    ART. 31
    Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale.

                        ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016