Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea contestaţiei privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, formulatã de domnul Niculae Cerveni, preşedintele Partidului Naţional Liberal - Convenţia Democratica, depusa la Biroul Electoral Central cu nr. 98 din 9 septembrie 1996.
Contestaţia a fost înaintatã Curţii Constituţionale cu adresa nr. 101 din 9 septembrie 1996 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 174 D/1996.
Curtea a decis soluţionarea contestaţiei fãrã citarea pãrţilor, avînd în vedere cerinta legalã a rezolvarii acesteia în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 , art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi <>art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la <>art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedura civilã.
Magistratul-asistent prezintã obiectul contestaţiei.
În motivarea contestaţiei, domnul Niculae Cerveni susţine, în esenta, ca domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze pentru funcţia de Preşedinte al României, deoarece prin <>Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 s-a prevãzut "alegerea tuturor conducãtorilor politici pentru unul sau cel mult doua mandate". Aceasta "dispoziţie" de ordin constituţional se pretinde ca a fost reconfirmata prin "<>art. 81 alin. (1)" din Legea nr. 69/1992 , (art. 10), şi art. 81 alin. (4) din Constituţie. Domnul Ion Iliescu a obţinut un prim mandat de şef al statului în decembrie 1989 (ca preşedinte al Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale), al doilea în anul 1990 în urma alegerilor desfãşurate în baza <>Decretului-lege nr. 92/1990 şi, în fine, al treilea mandat în anul 1992. Aceasta noua candidatura ar fi a patra, ceea ce incalca prevederile Constituţiei şi ale celorlalte acte normative sus-menţionate, deoarece depãşeşte durata maxima a doua mandate preşedinţiale de 8 ani. Pe de alta parte, domnul Ion Iliescu a declarat în repetate rinduri, în cursul mandatelor sale, ca "nimeni nu va putea deţine mai mult de doua mandate". De asemenea, considera ca domnul Ion Iliescu nu a vegheat la buna funcţionare a instituţiilor statului. Pentru aceste motive solicita invalidarea acestei candidaturi, care este contrarã legii, politicii, moralei şi chiar bunului simt.
Procurorul, avînd cuvintul în fond, apreciazã ca neîntemeiatã contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, sustinind, în esenta, urmãtoarele: <>Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu şi tranzitoriu, care nu se referã la noţiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcţiei de Preşedinte al României; definirea notiunii de mandat presedintial se realizeazã pentru prima data prin <>Legea nr. 69/1992 , adoptatã în temeiul Constituţiei din 1991, de unde rezulta ca singurul mandat presedintial, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. Pe de alta parte, prin contestaţie se invoca şi consideratii care nu pot fi avute în vedere la soluţionarea ei de cãtre Curtea Constituţionalã. În consecinta, solicita respingerea contestaţiei.
CURTEA,
luind în dezbatere contestaţia înaintatã de Biroul Electoral Central, constata ca este competenta sa o soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al <>art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .
Analizînd contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine urmãtoarele:
În legatura cu temeiurile contestaţiei, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Hotãrîrea nr. 1 din 8 septembrie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 septembrie 1996, şi nu exista motive sa se revinã asupra celor statuate.
În opinia contestatorului, domnul Ion Iliescu a îndeplinit trei "mandate" şi la alegerile din 3 noiembrie 1996 ar candida pentru al patrulea mandat. Se invoca, în acest sens: <>Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 şi <>Decretul-lege nr. 92 din 18 martie 1990 , acte normative preconstitutionale, care, între altele, au cuprins şi reglementãri cu privire la instituţia de şef al statului.
<>Decretul-lege nr. 2/1989 în nici una dintre prevederile sale nu indica funcţia de şef al statului sau mandatul presedintial. Art. 5 din acest act normativ se referã la preşedintele Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale, stabilindu-i sumar atribuţiile, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui şef de stat, altele, însã, neavînd nimic comun cu asemenea prerogative. Mai mult, însã, unele atribuţii dintre cele care ar fi putut aparţine unui şef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din acest act normativ, Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale, ca organ colegial de putere.
Cît priveşte invocarea <>art. 81 din Legea nr. 69/1992 , textul este improvizat, întrucît legea nu are decît 30 de articole.
Prin <>Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit într-adevãr funcţia de şef al statului, sub denumirea "Preşedintele României". În condiţiile date, reglementarea acestei instituţii se remarca prin elemente specifice esenţiale, diferite de Constituţie, îndeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. 2, art. 10 alin. 2, art. 81 şi art. 82 din acest act, privind virsta minima pentru a fi ales, interdicţia pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii şi momentul de la care cel ales este declarat preşedinte, precum şi cele care au stabilit atribuţiile preşedintelui şi raporturile sale cu celelalte autoritãţi publice. Mai mult, este de observat ca <>Decretul-lege nr. 92/1990 nu a stabilit durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte. Comparind acele reglementãri cu reglementãrile constituţionale actualmente în vigoare avînd ca obiect instituţia de Preşedinte al României, cuprinse la art. 35 şi la art. 80-100 din Constituţie, rezulta ca, deşi, formal, cît priveşte denumirea instituţiei, s-ar pãrea ca sintem în prezenta uneia şi aceleiaşi autoritãţi, în realitate cele doua instituţii sînt esenţial diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezulta, asadar, ca sub aceeaşi denumire au fost reglementate instituţii de autoritate publica esentialmente diferite, prima avînd un caracter tranzitoriu, cealaltã în condiţii de stabilitate constituţionalã.
Cele doua acte normative, <>Decretul-lege nr. 2/1989 şi <>Decretul-lege nr. 92/1990 , au avut, neîndoielnic, caracterul unor acte cu valoare constituţionalã. Dar tot atît de neindoielnica este şi constatarea ca ele nu au fost constituţii. Chiar <>Decretul-lege nr. 92/1990 în art. 99 evoca perspectiva adoptãrii unei constituţii.
Indiscutabil, respectivele acte normative au avut un caracter tranzitoriu. În acest sens sînt relevante prevederile "tranzitorii" de la <>art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990 : "Prezentul decret-lege se aplica pînã la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituţii". Constituţia României a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementãrilor anterioare. Astfel, art. 150 alin. (1) a prevãzut ca legile şi toate celelalte acte normative rãmîn în vigoare numai în mãsura în care nu contravin Constituţiei. Art. 151 alin. (1) a precizat, de asemenea, ca instituţiile republicii, existente la data intrãrii în vigoare a Constituţiei, rãmîn în funcţiune numai pînã la constituirea celor noi. Deşi textul constituţional se referã la "instituţiile republicii", aceasta locutiune implica neîndoielnic şi normele care au stat la baza organizãrii şi functionarii acelor instituţii, o "instituţie", ca structura organizatoricã şi funcţionalã, neputind exista în afarã cadrului juridic care o reglementeazã. De altfel, prin <>art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, <>Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa încît nici una dintre reglementãrile cuprinse în acel decret-lege nu poate fi revitalizata decît artificial şi anacronic, în afarã rigorilor juridice.
O alta constatare însã este deplin pertinenta şi concludenta pentru formularea unei judecati de valoare în problema litigioasa asupra cãreia urmeazã a se pronunţa Curtea Constituţionalã, şi anume ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra instituţia mandatului presedintial. Aceasta instituţie este pentru prima oara reglementatã prin Constituţia din 1991. De aceea este inexactã susţinerea din contestaţie în sensul ca prevederile Constituţiei ar fi reprodus "întocmai" o dispoziţie anterioarã acesteia.
Mandatul presedintial are determinãri constituţionale specifice şi inedite fata de reglementãrile anterioare. Acestea privesc mai ales funcţiile ce deriva din mandat, condiţiile de dobîndire, de validare şi de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitãţile şi imunitãţile pe care le antreneaza, atribuţiile ce deriva din mandat şi, implicit, raporturile în care se afla deţinãtorul acestuia cu celelalte autoritãţi publice, rãspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta funcţie, dobindita pe baza unor reglementãri anterioare Constituţiei, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa încît trebuie admis ca prevederile Constituţiei României marcheaza o soluţie de ruptura sau de reasezare esenţial diferita a instituţiei de şef al statului. Pe cale de consecinta, mandatul presedintial reglementat de Constituţia României nu poate fi aşezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte al României anterioare intrãrii în vigoare a legii fundamentale.
Art. 81 alin. (4) din Constituţie prevede: "Nici o persoana nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decît pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi şi succesive."
Pentru a se demonstra ilegitimitatea constituţionalã a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României se face referire constanta numai la aceasta "funcţie", ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementãrii cuprinse la art. 81 alin. (4), anume instituţia mandatului. Or, funcţia de Preşedinte nu poate fi abstrasa din cuprinsul reglementãrii, netinindu-se seama de conceptul de mandat. Cu alte cuvinte, pentru compararea instituţiei de şef al statului, în reglementarea actuala, cu situaţii anterioare, trebuie sa se observe ca instituţia Preşedintelui României este definitã între altele şi prin mandatul constituţional. În lipsa unui astfel de mandat, anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei, orice asociere cu situaţii juridice premergãtoare Constituţiei este nefondata.
Perioada de la 8 decembrie 1991 şi pînã la alegerile din septembrie 1992 nu constituie mandat presedintial în sensul dispoziţiilor constituţionale, deoarece numai prin alegerile din 1992, organizate înãuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituţiei, prevãzut de art. 80 alin. 2 combinat cu <>art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990 , autoritãţile publice, inclusiv Preşedintele României, s-au constituit pentru prima oara ca instituţii noi, în sensul art. 151 din Constituţie.
Desigur, în ce priveşte atribuţiile acestor autoritãţi, Constituţia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituţional, al acestor autoritãţi, avînd semnificatia unei rupturi fata de legitimitatea lor anterioarã, este, fãrã indoiala, consecinta alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsã între intrarea în vigoare a Constituţiei şi alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituţional prevãzut de art. 81 alin. (4) din Constituţie.
Se mai susţine prin contestaţie ca, dacã ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depãşi limita maxima a doua mandate de 4 ani, prevãzutã de art. 81 alin. (4) şi art. 83 alin. (1) din Constituţie, fãrã a se tine seama ca, în realitate, a fost exercitat un singur mandat constituţional, în urma alegerilor din septembrie 1992.
În sprijinul contestaţiei s-au invocat şi prevederile <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, potrivit cãrora" "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României".
Invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constituţionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, abstractie fãcînd de dispoziţiile legii fundamentale, chiar dacã este pertinenta, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestaţiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispoziţii din Constituţie, imprima litigiilor cu care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã trãsãturile contenciosului constituţional. Or, în contenciosul constituţional, Curtea, garant al supremaţiei Constituţiei, trebuie sa se raporteze la dispoziţiile acesteia, nu la cele ale unor acte subsecvente şi inferioare acestora.
Pe de alta parte, chiar dacã s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, socotindu-se ca ne aflam în prezenta unui simplu contencios electoral, avînd în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, este de la sine înţeles ca norma legalã nu poate fi opusã normei constituţionale. Fiind vorba de un text adoptat dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, prevederile sale nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie, referindu-se la aceeaşi interdicţie ce priveşte, astfel cum s-a reţinut deja, exclusiv mandatul constituţional de Preşedinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reţinutã, chiar dacã, sub aspect literal, textul ar permite-o.
Fata de cele arãtate, rezulta ca mandatul de Preşedinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituţional al domnului Ion Iliescu.
În fine, considerentele de ordin economic, politic şi moral, cuprinse în contestaţie, nu pot fi reţinute ca argumente juridice în soluţionarea contestaţiei, deoarece instanta constituţionalã, potrivit <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunţa în numele legii". Pe de alta parte, art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale precizeazã explicit şi imperativ: "Curtea nu statueazã decît asupra problemelor de drept".
Pentru considerentele arãtate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B. a), ale <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 , precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi <>art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge ca neîntemeiatã contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulatã de domnul Niculae Cerveni, preşedintele Partidului Naţional Liberal - Convenţia Democratica.
Hotãrîrea este definitiva şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
