Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Virgil Firuleasa - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea contestaţiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depuse la Biroul Electoral Central, dupã cum urmeazã:
- nr. 80 din 7 septembrie 1996, a domnului Marsu Gheorghe;
- nr. 84 din 7 septembrie 1996, a domnului Somacescu Iulian.
Contestaţiile au fost înaintate Curţii Constituţionale la data de 8 septembrie 1996 şi formeazã obiectul dosarelor nr. 171 D/1996 şi nr. 172 D/1996.
Curtea a decis soluţionarea contestaţiilor, fãrã citarea pãrţilor, avînd în vedere cerinta legalã a rezolvarii în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi <>art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la <>art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedura civilã.
Magistratul-asistent prezintã obiectul contestaţiilor.
În motivarea contestaţiei depuse de domnul Marsu Gheorghe, prezentatã sub forma unui act xeroxat dupã contestaţii anterioare soluţionate de Curtea Constituţionalã, se susţine ca: potrivit <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 , domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze, întrucît a îndeplinit de mai multe ori funcţia de Preşedinte al României; în decembrie 1989 a fost ales, ca "emanat al Revoluţiei", în funcţia de conducãtor al României, exercitind toate atribuţiile unui şef de stat; în februarie 1990 a fost ales ca Preşedinte al României de cãtre Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala; în mai 1990 a fost ales Preşedinte în urma alegerilor desfãşurate pe baza <>Decretului-lege nr. 92/1990 ; în decembrie 1991 a fost confirmat în funcţia de Preşedinte al României potrivit art. 121 din Constituţie; în decembrie 1992 a fost confirmat pentru un nou mandat ca Preşedinte al României pentru a patra oara şi în noiembrie 1996 doreşte sa participe din nou la alegeri.
În motivarea contestaţiei domnului Somacescu Iulian, se invoca, în esenta: încãlcarea prevederilor <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 , precum şi a celor ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 49 alin. (1) din Constituţie; în final propune o "soluţie de compromis", în sensul ca domnul Ion Iliescu "sa îndeplineascã, în continuare, funcţia preşedinţialã, pentru o perioada de încã un an şi opt luni, pînã la completarea duratei constituţionale de 4 ani a primului mandat". De asemenea, domnul Somacescu Iulian invoca amplu în motivarea sa <>art. 3 din Decretul-lege nr. 92/1990 , care prevede: "Parlamentul României, alcãtuit din Adunarea Deputaţilor şi Senat, precum şi Preşedintele României, se aleg prin vot universal, egal, direct şi secret, liber exprimat".
Deoarece contestaţiile au acelaşi obiect, şi anume înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu, iar între motivele invocate exista o strinsa legatura, preşedintele Curţii Constituţionale, pentru o mai buna administrare a justiţiei, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Procurorul este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 172 D/1996 la Dosarul nr. 171 D/1996, urmînd a se pronunţa asupra contestaţiilor printr-o singura hotãrîre.
Procurorul, avînd cuvintul în fond, apreciazã ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, sustinind, în esenta, urmãtoarele: <>Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu şi tranzitoriu, care nu se referã la noţiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcţiei de Preşedinte al României; definirea notiunii de mandat presedintial se realizeazã pentru prima data prin <>Legea nr. 69/1992 , adoptatã în temeiul Constituţiei din 1991, de unde rezulta ca singurul mandat presedintial, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecinta, solicita respingerea contestaţiilor.
CURTEA,
luind în dezbatere contestaţiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competenta sa le soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al <>art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .
Analizînd contestaţiile în raport cu prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine urmãtoarele:
Un prin motiv de contestare a înregistrãrii candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României l-ar constitui încãlcarea prevederilor <>art. 10 din Legea nr. 69 din 15 iulie 1992 , potrivit cãrora: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României".
Astfel cum rezulta din motivarea contestaţiilor, se invoca numai încãlcarea acelor prevederi ale <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 care se referã la imposibilitatea aceleiaşi persoane de a candida, dacã a fost aleasã anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României.
În legatura cu acest motiv, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, prin <>Hotãrîrea nr. 1 din 8 septembrie 1996 , neexistand temeiuri pentru a se reveni asupra celor statuate.
Prin <>Hotãrîrea nr. 1/1996 a Curţii Constituţionale s-a considerat şi, în cele din urma, s-a statuat ca invocarea prevederilor <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 , abstractie fãcînd de dispoziţiile legii fundamentale, chiar dacã este pertinenta, nu este concludenta. Potrivit art. 81 alin. (4) din Constituţie, "Nici o persoana nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decît pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi şi succesive". Asa fiind, deşi contestaţiile se întemeiazã pe încãlcarea prevederilor <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 , întrucît ele vizeazã implicit şi nesocotirea unor dispoziţii din Constituţie, aceasta împrejurare imprima litigiului cu care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã trãsãturile contenciosului constituţional. Or, în contenciosul constituţional, Curtea, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei, trebuie sa se raporteze la dispoziţiile acesteia, nu la cele ale unor acte normative subsecvente şi inferioare lor. Pe de alta parte, chiar dacã s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, considerindu-se ca ne-am afla în prezenta unui simplu contencios electoral, avînd în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, ca dimensiune a statului de drept, este de la sine înţeles ca norma legalã nu poate fi opusã normei constituţionale. Întrucît prevederile <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 au fost adoptate dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, aceste prevederi nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie, care privesc exclusiv mandatul constituţional de Preşedinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reţinutã, chiar dacã, sub aspect literal, textul ar permite-o.
Art. 81 alin. (4) din Constituţie consacra, pentru prima data, instituţia mandatului presedintial, avînd determinãri constituţionale specifice şi inedite fata de reglementãrile anterioare. Acestea privesc mai ales funcţiile ce deriva din mandat, condiţiile de dobîndire, de validare şi de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitãţile şi imunitãţile pe care le antreneaza, atribuţiile ce deriva din mandat şi, implicit, raporturile în care se afla deţinãtorul acestuia cu celelalte autoritãţi publice, rãspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia.
Nici un act normativ preconstitutional nu a consacrat instituţia mandatului presedintial. Pe cale de consecinta, mandatul presedintial nu poate fi aşezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte al României, anterioare intrãrii în vigoare a legii fundamentale. Pentru desprinderea sensului autentic al dispoziţiilor art. 81 alin. (4) din Constituţie trebuie, totodatã, sa nu se facã referire exclusiva la funcţia de Preşedinte al României, ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementãrii cuprinse la art. 81 alin. (4), adicã mandatul. Cu alte cuvinte, funcţia de preşedinte nu poate fi dislocata din cuprinsul reglementãrii, netinindu-se seama de conceptul de mandat. Asa cum s-a precizat şi în <>Hotãrîrea nr. 1/1996 a Curţii Constituţionale, pentru compararea instituţiei de şef al statului, în reglementarea actuala, cu situaţii anterioare, trebuie sa se observe ca instituţia Preşedintelui României este definitã între altele şi prin mandatul constituţional. În lipsa unui astfel de mandat, anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei, orice asociere cu situaţii juridice premergãtoare Constituţiei este nefondata.
Un alt motiv al uneia dintre contestaţii impotriva înregistrãrii candidaturii domnului Ion Iliescu este acela ca, dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, de la data de 8 decembrie 1991 şi pînã la alegerile din septembrie 1992, acesta a îndeplinit un alt mandat constituţional. Dar exercitarea funcţiei de preşedinte în aceasta perioada s-a fãcut în temeiul prevederilor art. 151 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Instituţiile republicii, existente la data intrãrii în vigoare a prezentei Constituţii, rãmîn în funcţiune pînã la constituirea celor noi".
Prevederile menţionate au asigurat continuitatea vieţii statale a tarii prin prorogarea functionarii autoritãţilor publice existente pînã la constituirea celor noi, dupã regulile stabilite în Constituţie. În aceste condiţii şi-au desfãşurat activitatea Preşedintele României, Parlamentul, Guvernul, instanţele judecãtoreşti, organele de procuratura etc. Cît priveşte autoritãţile publice cu caracter electiv - Parlamentul şi Preşedintele României -, acestea şi-au continuat activitatea, în temeiul art. 151 alin. (1) din Constituţie, pe baza legitimãrii conferite anterior, în urma scrutinului din 20 mai 1990, conform <>Decretului-lege nr. 92/1990 .
În consecinta, numai prin alegerile din 1992, organizate înãuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituţiei, prevãzut de art. 80 alin. (2) combinat cu <>art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990 , aceste autoritãţi publice s-au constituit pentru prima oara ca instituţii noi, în sensul art. 151 din Constituţie.
Desigur, în ce priveşte atribuţiile acestor autoritãţi, Constituţia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituţional, al acestor autoritãţi, avînd semnificatia unei rupturi fata de legitimitatea lor anterioarã, este, fãrã indoiala, consecinta alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsã între intrarea în vigoare a Constituţiei şi alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituţional prevãzut de art. 81 alin. (4) din Constituţie.
Este adevãrat, asa cum s-a mai arãtat, ca mandatele pe care le poate exercita Preşedintele României sînt cel mult doua, dar aceasta numai în condiţiile cuprinse în legea fundamentalã a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridicã limitãrii respective.
În contestaţia domnului Somacescu Iulian, dupã citeva asa-zise "comentarii de limba romana", formulindu-se "temeiurile juridice ale restrictionarii candidaturii pentru cel mult doua mandate", se invoca şi prevederile art. 15 alin. (1) şi cele ale art. 49 alin. (1) din Constituţie. În sensul art. 15 alin. (1) din Constituţie, cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea. Potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai în anumite situaţii. Aceste dispoziţii constituţionale, deşi nu au o legatura nemijlocitã cu problema legitimitatii constituţionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, dacã, totuşi, ar fi reţinute, ele ar confirma tocmai aceasta legitimitate, prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie neputind sa li se aducã o restringere în aplicare, neprevãzutã de lege.
Invocarea în aceasta contestaţie a prevederilor <>art. 3 din Decretul-lege nr. 92/1990 semnifica o grava eroare din partea autorului contestaţiei, întrucît acele prevederi se refereau la atribuţiile votului pentru alegerea Adunãrii Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României, nu la mandatul acestora.
În contextul motivelor aceleiaşi contestaţii sînt invocate şi prevederile <>Decretului-lege nr. 92/1990 .
Prin <>Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit într-adevãr funcţia de şef al statului, sub denumirea "Preşedintele României". Reglementarea acestei instituţii se remarca însã prin elemente specifice esenţiale, diferite de Constituţie, între care şi faptul ca nu s-a stabilit durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte. Comparind acele reglementãri cu reglementãrile constituţionale actualmente în vigoare, avînd ca obiect instituţia de Preşedinte al României, rezulta ca, deşi, formal, cît priveşte denumirea instituţiei, s-ar pãrea ca sintem în prezenta uneia şi aceleiaşi autoritãţi, în realitate cele doua instituţii sînt esenţial diferite, prima avînd un caracter tranzitoriu, cealaltã în condiţii de stabilitate constituţionalã.
<>Decretul-lege nr. 92/1990 , deşi a fost un act cu valoare constituţionalã, nu a fost totuşi o constituţie. Caracterul lui tranzitoriu a fost marcat prin chiar prevederile art. 99 din cuprinsul sau: "Prezentul decret-lege se aplica pînã la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituţii". Constituţia României, prin dispoziţiile art. 150 alin. (1) a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementãrilor anterioare. De altfel, prin <>art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, <>Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa încît nici una dintre reglementãrile cuprinse în acel decret-lege nu poate fi consideratã în vigoare decît artificial şi anacronic, contrar dispoziţiilor exprese şi imperative cu privire la abrogarea lui.
"Soluţia de compromis" pe care o oferã unul dintre contestatori, anume ca instanta de jurisdicţie constituţionalã sa-i permitã domnului Ion Iliescu îndeplinirea funcţiei preşedinţiale încã un an şi opt luni, "pînã la completarea duratei constituţionale de 4 ani a primului mandat întrerupt fãrã demisie", nu numai ca ar fi în vãditã contradictie cu intreaga reglementare în materie, sintetizata în considerentele acestei hotãrîri, dar ea ar şi excede competentei exprese şi limitative a Curţii Constituţionale.
În fine, considerentele de ordin moral cuprinse în una dintre contestaţii nu pot fi reţinute ca argumente juridice în fata Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţa în numele legii", iar, potrivit art. 29 din regulamentul ei de organizare şi funcţionare, ea "nu statueazã decît asupra problemelor de drept".
Fata de cele arãtate, contestaţiile care fac obiectul judecaţii de fata urmeazã sa fie respinse.
Pentru considerentele arãtate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B. a), ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi <>art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulate de domnii Marsu Gheorghe şi Somacescu Iulian.
Hotãrîrea este definitiva şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
