Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Virgil Firuleasa - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea contestaţiei privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depusa la Biroul Electoral Central cu nr. 52 din 6 septembrie 1996, a domnilor Cristian Preda, Horia R. Patapievici, Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Ştefan Augustin Doinas, Dan Grigore, Ştefan Caltia, Radu Filipescu, a doamnei Rodica Palade, a domnilor Sorin Antohi şi Dan Cristian Comanescu.
Contestaţia a fost înaintatã Curţii Constituţionale la data de 7 septembrie 1996 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 169 D/1996.
Curtea a decis soluţionarea contestaţiei fãrã citarea pãrţilor, avînd în vedere cerinta legalã a rezolvarii în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 , art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi <>art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la <>art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedura civilã.
Magistratul-asistent prezintã obiectul contestaţiei.
În motivarea contestaţiei se susţine, în esenta, ca domnul Ion Iliescu a îndeplinit deja doua mandate de Preşedinte al României, dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, şi anume de la data de 8 decembrie 1991, cînd a avut loc referendumul de aprobare a Constituţiei, pînã la alegerile din 1992 şi, în urma acestor alegeri, pînã în prezent. De aceea, în temeiul art. 81 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãruia îndeplinirea funcţiei de Preşedinte al României este limitatã la cel mult doua mandate, se susţine ca, în prezent, domnul Ion Iliescu nu mai poate candida pentru un nou mandat. În motivarea contestaţiei se arata ca, asa cum s-a prevãzut în Hotãrîrea Curţii Constituţionale nr. 18 din 7 septembrie 1992, numãrul de mandate preşedinţiale trebuie luat în considerare începînd cu data referendumului constituţional de la 8 decembrie 1991 şi ca prin Constituţie nu s-a instituit o noua funcţie (sau instituţie) de preşedinte, diferita de aceea prevãzutã de <>Decretul-lege nr. 92/1990 , asa cum rezulta şi din hotãrîrea sus-menţionatã. În acelaşi sens, se considera ca perioada de la intrarea în vigoare a Constituţiei trebuie consideratã ca un prim mandat, întrucît Preşedintele României şi-a exercitat în aceasta perioada atribuţiile în temeiul noilor prevederi constituţionale.
Procurorul, avînd cuvintul în fond, apreciazã ca neîntemeiatã contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, deoarece perioada de la 8 decembrie 1991, cînd a intrat în vigoare Constituţia, şi pînã la alegerile din septembrie 1992, nu constituie mandat. Singurul mandat presedintial, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecinta, solicita respingerea contestaţiei.
CURTEA,
luind în dezbatere contestaţia înaintatã de Biroul Electoral Central, constata ca este competenta sa o soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al <>art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .
Analizînd contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine urmãtoarele:
Contestaţia, în fond, se întemeiazã pe un singur motiv esenţial şi anume ca funcţia de Preşedinte al României îndeplinitã de domnul Ion Iliescu la data aprobãrii Constituţiei prin referendumul din 8 decembrie 1991 şi pînã la alegerile din 1992 ar fi un prim mandat presedintial.
În legatura cu temeiurile contestaţiei, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Hotãrîrea nr. 1 din 8 septembrie 1996 şi nu exista motive sa se revinã asupra celor statuate.
Îndeplinirea funcţiei de Preşedinte al României, în perioada 8 decembrie 1991 - noiembrie 1992, s-a întemeiat pe prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Instituţiile republicii, existente la data intrãrii în vigoare a prezentei Constituţii, rãmîn în funcţiune pînã la constituirea celor noi". Prevederile menţionate au asigurat continuitatea vieţii statale a tarii prin prorogarea functionarii autoritãţilor publice existente pînã la constituirea celor noi, dupã regulile stabilite în Constituţie. În aceste condiţii şi-au desfãşurat activitatea Preşedintele României, Parlamentul, Guvernul, instanţele judecãtoreşti, organele de procuratura etc. Cît priveşte autoritãţile publice cu caracter electiv - Parlamentul şi Preşedintele României -, acestea şi-au continuat activitatea, în temeiul art. 151 alin. (1) din Constituţie, pe baza legitimãrii conferite anterior, în urma scrutinului din 20 mai 1990, conform <>Decretului-lege nr. 92/1990 .
Prin <>Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit într-adevãr funcţia de şef al statului, sub denumirea "Preşedintele României". În condiţiile date reglementarea acestei instituţii se remarca însã prin elemente specifice esenţiale, diferite de Constituţie, îndeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 81 şi 82 din acest act, privind virsta minima pentru a fi ales, interdicţia pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii şi momentul de la care cel ales este declarat preşedinte, precum şi cele care au stabilit atribuţiile preşedintelui şi raporturile sale cu celelalte autoritãţi publice. Mai mult, este de observat ca <>Decretul-lege nr. 92/1990 nu a stabilit durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte. Comparind acele reglementãri cu reglementãrile constituţionale actualmente în vigoare avînd ca obiect instituţia de Preşedinte al României, cuprinse la art. 35 şi la art. 80 - 100 din Constituţie, rezulta ca, deşi, formal, cît priveşte denumirea instituţiei, s-ar pãrea ca sintem în prezenta uneia şi aceleiaşi autoritãţi, în realitate cele doua instituţii sînt esenţial diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezulta, asadar, ca sub aceeaşi denumire au fost reglementate instituţii de autoritate publica esentialmente diferite, prima avînd un caracter tranzitoriu, cealaltã, în condiţii de stabilitate constituţionalã.
Nici un act normativ preconstitutional nu consacra instituţia mandatului presedintial. Aceasta instituţie este pentru prima oara reglementatã prin Constituţia din 1991.
Mandatul presedintial are determinãri constituţionale specifice şi inedite fata de reglementãrile anterioare. Acestea privesc mai ales funcţia ce deriva din mandat, condiţiile de dobîndire, de validare şi de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitãţile şi imunitãţile pe care le antreneaza, atribuţiile ce deriva din mandat şi, implicit, raporturile în care se afla deţinãtorul acestuia cu celelalte autoritãţi publice, rãspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta funcţie, dobindita pe baza unor reglementãri anterioare Constituţiei, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa încît trebuie admis ca prevederile Constituţiei României marcheaza o soluţie de ruptura sau de reasezare esenţial diferita a instituţiei de şef al statului.
De aceea este nefondata referirea exclusiv la funcţia de Preşedinte al României, ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementãrii cuprinse la art. 81 alin. (4) din Constituţie, şi anume instituţia "mandatului presedintial". Or, "funcţia de Preşedinte" nu poate fi abstrasa din cuprinsul reglementãrii, netinindu-se seama de conceptul de "mandat". Cu alte cuvinte, pentru compararea instituţiei de şef al statului, în reglementarea actuala, cu situaţii anterioare, trebuie sa se observe ca instituţia Preşedintelui României este definitiva, între altele, şi prin mandatul constituţional. În lipsa unui astfel de "mandat", anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei, orice asociere cu situaţii juridice premergãtoare Constituţiei este nefondata.
Art. 151 alin. (1) din Constituţie a prorogat funcţionarea autoritãţii publice existente, reprezentatã de Preşedintele României, potrivit <>Decretului-lege nr. 92/1990 , care, asa cum s-a arãtat, nu cuprindea instituţia mandatului presedintial, asa încît a susţine ca dupã intrarea în vigoare a Constituţiei şi prin efectul prevederilor acesteia Preşedintele României ar fi "cãpãtat" un asemenea mandat este contrar insesi prevederilor art. 151 alin. (1) din Constituţie.
În consecinta, numai prin alegerile din 1992, organizate înãuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituţiei, prevãzut de art. 80 alin. (2) combinat cu <>art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990 , autoritatea publica reprezentatã de Preşedintele României s-a constituit pentru prima oara ca o instituţie noua în sensul art. 151 din Constituţie.
Desigur, în ce priveşte atribuţiile Preşedintelui României, Constituţia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituţional, al acestei autoritãţi, avînd semnificatia unei rupturi fata de legitimitatea ei anterioarã, este, fãrã indoiala, consecinta alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsã între intrarea în vigoare a Constituţiei şi alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituţional prevãzut de art. 81 alin. (4) din Constituţie.
Se susţine în contestaţie ca, dacã ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depãşi limita maxima a doua mandate de cîte 4 ani prevãzutã de art. 81 alin. (4) şi de art. 83 alin. (1) din Constituţie, fãrã a se tine însã seama ca, în realitate, a fost exercitat un singur mandat constituţional, în urma alegerilor din septembrie 1992.
În sprijinul argumentarii din contestaţie s-a invocat şi referirea la funcţia de Preşedinte al României din Hotãrîrea nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, pronunţatã într-un litigiu ce interesa funcţiile îndeplinite de domnul Ion Iliescu ca preşedinte al Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale şi al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, nefacindu-se însã distincţia necesarã între aceasta funcţie anterioarã Constituţiei şi regimul ei definit prin mandatul constituţional prevãzut de art. 81 alin. (4).
Fata de cele arãtate, rezulta ca mandatul de Preşedinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituţional al domnului Ion Iliescu. În consecinta, contestaţia ce face obiectul judecaţii de fata urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele arãtate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a) şi ale <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 , precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi <>art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge ca neîntemeiatã contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulatã de domnii Cristian Preda, Horia R. Patapievici, Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Ştefan Augustin Doinas, Dan Grigore, Ştefan Caltia, Radu Filipescu, doamna Rodica Palade, domnii Sorin Antohi şi Dan Cristian Comanescu.
Hotãrîrea este definitiva şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
