Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARIRE Nr. 186 din 31 martie 1995 privind constituirea sistemului informational referitor la situatia numerica a personalului din institutiile publice
EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 65 din 10 aprilie 1995
În temeiul art. 4 din Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice şi al art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autoritãţile şi instituţiile publice,
Guvernul României hotãrãşte:
ART. 1
În vederea creãrii unei bãnci de date şi informaţii necesare cunoaşterii cu exactitate a situaţiei personalului plãtit din fonduri publice, instituţiile publice finanţate din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele fondurilor speciale, precum şi din bugetele instituţiilor publice ale cãror cheltuieli de funcţionare şi investiţii se asigura integral din venituri extrabugetare sau din venituri extrabugetare şi subvenţii acordate din bugetul de stat sau din bugetele locale, în funcţie de subordonare, vor depune semestrial, în termen de 15 zile de la data expirãrii fiecãrui semestru, date şi informaţii cu privire la numãrul de personal al acestora, valabile în ultima zi a semestrului respectiv, dupã cum urmeazã:
a) la Ministerul Finanţelor, pentru aparatul propriu al tuturor ordonatorilor principali de credite bugetare a cãror finanţare se asigura din bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, anexa la bugetul de stat şi la bugetul asigurãrilor sociale de stat;
b) la ordonatorii principali de credite din apãrarea nationala, ordinea publica şi siguranta nationala, pentru aparatul instituţiilor publice din subordinea acestora;
c) la serviciile publice descentralizate ale Ministerului Finanţelor în unitãţile administrativ-teritoriale, pentru:
- ordonatorii principali de credite bugetare din administraţia publica localã;
- ordonatorii secundari şi terţiari de credite bugetare, inclusiv instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri extrabugetare, cu excepţia celor prevãzuţi la lit. b).
ART. 2
(1) Urmãtoarele fapte constituie contravenţii la prezenta hotãrîre, dacã nu au fost sãvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii, sa constituie infracţiuni:
a) prezentarea de date eronate;
b) nerespectarea termenului de transmitere a datelor şi informaţiilor, prevãzut la art. 1.
(2) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) lit. a) se sancţioneazã cu amenda de la 500.000 lei la 750.000 lei, iar cele de la lit. b), cu amenda de la 250.000 lei la 500.000 lei.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de cãtre organele de specialitate din Ministerul Finanţelor şi unitãţile sale teritoriale.
(4) Contravenţiilor prevãzute la acest articol le sînt aplicabile dispoziţiile <>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificãrile ulterioare.
ART. 3
Ministerul Finanţelor împreunã cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor elabora norme metodologice în aplicarea prezentei hotãrîri, cu privire la datele şi informaţiile ce urmeazã a se comunica, precum şi machetele-model pentru prezentarea acestora.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneazã:
----------------
p. Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Dan Mogos,
secretar de stat
Ministru de stat,
ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Dan Mircea Popescu
---------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: