Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARIRE Nr. 12 din 11 decembrie 1996 pentru acordarea increderii Guvernului
Avînd în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 11 decembrie 1996, asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, prezentate de cãtre domnul Victor Ciorbea, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 11 decembrie 1996, în temeiul art. 102 alin. (3) din Constituţia României,
Parlamentul României adopta prezenta hotãrîre.
ARTICOL UNIC Se acorda încredere Guvernului, în componenta prevãzutã în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului sau de guvernare prevãzut în anexa nr. 2.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ION DIACONESCU
PREŞEDINTELE SENATULUI PETRE ROMAN
ANEXA 1
COMPONENTA GUVERNULUI ROMÂNIEI
1. Victor Ciorbea - Prim-ministrul României 2. Mircea Ciumara - Ministru de Stat, Ministrul finanţelor 3. Adrian Severin - Ministru de Stat, Ministrul de Externe 4. Ulm Spineanu - Ministru de Stat, Ministrul Reformei 5. Calin Popescu-Tariceanu - Ministru de Stat, Ministrul Industriei şi Comerţului 6. Alexandru Athanasiu - Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale 7. Valeriu Stoica - Ministrul Justiţiei 8. Victor Babiuc - Ministrul Apãrãrii 9. Gavril Dejeu - Ministrul de Interne 10. Dinu Gavrilescu - Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei 11. Traian Basescu - Ministrul Transporturilor 12. Sorin Pantis - Ministrul Comunicaţiilor 13. Akos Birtalan - Ministrul Turismului 14. Nicolae Noica - Ministrul lucrãrilor Publice şi Amenajãrii Teritoriului 15. Ion Oltean - Ministrul Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului 16. Virgil Petrescu - Ministrul Învãţãmîntului 17. Bujor Bogdan-Teodoriu - Ministrul Cercetãrii şi Tehnologiei 18. Ştefan Iosif Dragulescu - Ministrul Sãnãtãţii 19. Ion Caramitru - Ministrul Culturii 20. Sorin Stanescu - Ministrul Tineretului şi Sportului 21. Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz - Ministrul pentru Relaţiile cu Parlamentul 22. Remus Opris - Ministru delegat pe lîngã Primul Ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi a Departamentului pentru Administraţie Publica Localã 23. Alexandru Herlea - Ministru delegat pe lîngã Primul Ministru pentru Integrare Europeanã 24. Radu Boroianu - Ministru delegat pe lîngã Primul Ministru pentru Informaţii Publice 25. Gyorgy Tokay - Ministru delegat pe lîngã Primul Ministru pentru Minoritãţi Naţionale 26. Dan Radu Rusanu - Secretar de Stat la Ministerul Finanţelor, Membru al Guvernului 27. Constantin Dudu Ionescu - Secretar de Stat la Ministerul Apãrãrii, Membru al Guvernului 28. Florin Buruiana - Secretar de Stat la Ministerul Industriei şi Comerţului, Membru al Guvernului
ANEXA 2
Program socio-economic pe termen scurt
Mãsuri prioritare pentru primele şase luni de guvernare
Programul de baza de macro-stabilizare şi de dezvoltare a României pînã în anul 2000
PROGRAM SOCIO-ECONOMIC PE TERMEN SCURT
Mãsuri prioritare pentru primele şase luni de guvernare
Parte integrantã a programului de guvernare, acest program cuprinde prioritãţile de acţiune pentru primele şase luni de guvernare şi factorii pregatitori pentru evolutiile economico-sociale pe termen lung.
Programul pe termen scurt acoperã, în primul rind, iarna 1996-1997. Coalitia de guvernare considera ca prioritate absolutã traversarea iernii fãrã obisnuitele sacrificii şi privatiuni din partea populaţiei, cu nimic vinovata de greşelile sau calculele politice ale fostei guvernari. Acest obiectiv va fi realizat în paralel cu mãsuri de corectare a dezechilibrelor în plan macroeconomic, precum şi în cel al economiei reale.
Atît economia cît şi societatea româneascã se afla într-o criza profunda, cauzatã de proasta administrare a resurselor şi a potenţialului naţional. Programul de şase luni are ca obiectiv principal gestionarea situaţiei pentru pregãtirea iesirii din criza, stoparea degradãrii socio-economice, ameliorarea vieţii populaţiei şi, în special, a categoriilor sociale defavorizate. Se va urmãri realizarea condiţiilor minimale necesare creşterii economice durabile.
Programul socio-economic de mãsuri pentru primele şase luni are, de asemenea, ca obiectiv demararea în regim de urgenta a acelor reforme care sa asigure sprijin din partea organismelor financiare internaţionale şi crearea mediului economic necesar pregãtirii în vederea integrãrii în Uniunea Europeanã şi în NATO.
Acest program urmãreşte îndeplinirea obligaţiilor pe termen scurt asumate prin: "Contractul cu România" al Convenţiei Democrate, programul USD, "Mai întîi, pentru oameni", şi programul electoral al UDMR, "Împreunã vom reusi".
I. Mãsuri sociale şi economice Depãşirea stãrii critice în care se gãseşte economia României în prezent nu se poate realiza într-un termen scurt. Anumite dezechilibre necesita, însã, soluţii imediate. Urgentele programului de guvernare vizeazã:
A. Mãsuri iniţiale pentru combaterea saraciei În domeniul asistenţei sociale, Guvernul va proceda la îndeplinirea imediata a angajamentului privind creşterea alocaţiei de stat pentru copii, pînã la nivelul de 50.000 lei/luna/copil, diferenţiat în funcţie de dificultãţile materiale ale familiei. De asemenea, corespunzãtor obligaţiilor asumate, va iniţia procesul de majorare a pensiilor taranilor cooperatori, asigurindu-se nivelul minim de 50.000 lei/luna. Guvernul se obliga, în egala mãsura, sa elaboreze reglementãri privind indexarea automatã a pensiilor în raport cu rata inflaţiei. Guvernul va analiza imediat posibilitatea extinderii programelor de combatere activa a somajului, în special în rindul tinerilor. Se va completa şi revizui cadrul legislativ pentru asigurarea de locuinţe destinate tinerilor, punîndu-li-se la dispoziţie credite pe termen lung şi terenurile necesare. Guvernul va întãri sistemul de protecţie socialã, astfel încît sa reducã socurile pe care viitoarele reforme le vor produce asupra nivelului de trai.
B. Importul de resurse energetice Finanţarea importului de resurse energetice fiind dificila, Guvernul va adopta urmãtoarele mãsuri: - Evaluarea stocurilor de resurse energetice existente şi identificarea, în colaborare cu regiile autonome din domeniu, a necesarului de aprovizionat; - Stabilirea, împreunã cu Banca Nationala şi cu bãncile comerciale, a surselor şi a mecanismelor de finanţare a importurilor energetice pentru iarna 1996-1997; - Importul de combustibil în cantitãţi suficiente, în special pentru asigurarea confortului termic al populaţiei.
C. Preţul energiei Preţul energiei nu va fi liberalizat, cel puţin pînã în anul 1998. Se va iniţia, însã, alinierea preţului la energie pînã la nivelul prevãzut în acordurile internaţionale pe care guvernul anterior le-a semnat deja, dar nu le-a onorat la termenele prevãzute. Aceasta obligaţie, care implica mãsuri nepopulare, revine actualului Guvern. Alinierea preţului la energie vizeazã: - Analiza realista a momentului potrivit pentru demararea procesului; - Protejarea exclusiva a grupurilor sociale defavorizate, în funcţie de mijloacele de trai ale acestora; Guvernul considera ca cei cu venituri mai mari pot suporta mai uşor noile preţuri la energie, astfel încît aceştia nu mai trebuie protejati; - Iniţierea unor programe de dezvoltare localã menite sa conducã la crearea de noi locuri de munca în zonele care, eventual, vor fi mai afectate de restructurarea industriala; - Consolidarea dialogului social la nivel naţional şi local, în vederea gasirii de soluţii realiste, cu suport financiar, pentru reorientarea miinii de lucru. Alinierea preţurilor la energie va induce o serie de efecte favorabile în plan economic, concretizate în: - Diminuarea pierderilor şi trecerea pe profit a unitãţilor economice din sfera producţiei de energie; - Reducerea consumului energetic pe unitatea de produs şi, totodatã, creşterea competitivitatii multora dintre produsele româneşti la export; - Diminuarea semnificativã a volumului arieratelor, în special pe relaţia dintre producãtorii şi beneficiarii de energie; - Restructurarea sectorului real din economie.
D. Iniţiative în domeniul politicii agricole Guvernul considera ca sînt necesare mãsuri pentru dezvoltarea unei reforme de fond în agricultura. Nu toate sînt realizabile imediat. Se impune, însã, mãsuri urgente pentru diminuarea presiunilor inflationiste, fãrã a fi periclitata producţia agricolã a anului 1997, care se vor înscrie într-o tendinta generalã de modernizare a agriculturii. În urmãtoarele şase luni, Guvernul va iniţia urmãtoarele mãsuri: - Stimularea producţiei agricole prin: * anularea impozitului agricol pînã în anul 2000; * crearea de facilitãţi pentru stimularea exportului. - Constituirea pieţei funciare, stimularea concurentei şi întãrirea gospodariilor rurale prin iniţierea unui set de reglementãri care vor permite: * punerea în posesie a proprietarilor terenurilor care nu se afla în litigiu şi eliberarea titlurilor de proprietate persoanelor al cãror drept de proprietate a fost reconstituit; * vînzarea şi cumpãrarea pãmîntului; * iniţierea unui program special de privatizare şi de restructurare a unor societãţi comerciale şi a unor regii autonome din agricultura şi din domenii conexe. - Reformarea globalã a sistemului de finanţare a agriculturii prin: * stabilirea unui mecanism neadministrativ al preţurilor la produsele agricole, care va fi încadrat în tendinta generalã de liberalizare şi de privatizare din sectorul agricol; * precizarea mecanismelor de finanţare a agriculturii în anul 1997 şi, în primul rind, a campaniei agricole de primavara; * criteriul general al mecanismului de finanţare a agriculturii va fi obţinerea de efecte maxime în planul producţiei, cu resurse financiare minime; * se va urmãri unificarea diferitelor forme de subventie, în scopul reducerii costului de administrare a acestora şi al minimizarii scurgerilor de resurse financiare spre alte utilizãri; * finanţarea agriculturii din resurse publice nu va periclita cerinţele stabilitatii macroeconomice. - Adoptarea unor mãsuri pentru dezvoltarea localã şi pentru stabilizarea miinii de lucru la sate; - Iniţierea de programe pentru crearea de noi locuri de munca în sectorul neagricol din mediul rural.
E. Controlul deficitului bugetar şi finanţarea neinflationista a acestuia Avîndu-se în vedere nivelul deficitului public fiscal, estimat la circa 10%, precum şi implicatiile în planul accelerarii inflaţiei, Guvernul va acţiona pentru: - Asigurarea execuţiei bugetului public naţional pe anul 1996, prin derularea corespunzãtoare a încasãrilor şi a cheltuielilor bugetare în luna decembrie şi în primul trimestru al anului 1997; - Utilizarea maximala a posibilitãţilor de finanţare neinflationista a deficitului public pe anul 1996, prin: * identificarea de cãtre Guvern, în colaborare cu Banca Nationala, cel mai tirziu pînã la adoptarea bugetului pe anul 1997, a surselor de finanţare neinflationista a deficitului bugetului public naţional pe anul 1996; * asigurarea de dobinzi competitive pentru bonurile de tezaur, astfel încît acestea sa devinã atractive pentru investitorii privati şi sa evite monetizarea emisiunilor de cãtre Banca Nationala. - Verificarea veridicitatii datelor economico-financiare şi statistice pentru a se obţine o evaluare cît mai realista a situaţiei economiei şi elaborarea urgenta a unui nou proiect al bugetului public naţional pe anul 1997.
F. Diminuarea blocajului financiar Anul 1996 a marcat inrautatirea disciplinei financiare a întreprinderilor din sectorul de stat. Blocajul financiar a ajuns sa reprezinte circa 17% din produsul intern brut. Un rol important în acumularea blocajului financiar l-au avut regiile autonome şi societãţile comerciale, care deţin majoritatea pierderilor înregistrate de sectorul de stat. În consecinta, Guvernul va analiza situaţia acestora în vederea intaririi disciplinei financiare şi a îmbunãtãţirii activitãţii lor.
G. Stimularea investiţiei de capital strãin Constient de faptul ca resursele naturale, materiale şi umane ale tarii nu pot fi valorificate decît printr-o puternica infuzie de capital, Guvernul va duce o politica de stimulare a mediului de afaceri şi, în special, de facilitare a investiţiilor de capital strãin.
H. Combaterea coruptiei Politica în domeniul justiţiei şi al ordinii publice va avea ca obiectiv comun prevenirea şi combaterea coruptiei. Guvernul va declansa un rãzboi total impotriva tuturor funcţionarilor corupti, precum şi impotriva coruptiei care se manifesta la cel mai înalt nivel. În acest sens, va fi înfiinţat un Departament Anticoruptie subordonat direct Primului Ministru.
I. Dezvoltarea parteneriatului social Guvernul va iniţia de urgenta dialogul cu partenerii sociali în vederea perfecţionãrii cadrului institutional al cooperãrii cu aceştia şi al încheierii unui Pact social. Guvernul va incuraja crearea unor grupuri consultative, formate din reprezentanţi de marca ai societãţii civile, va infiinta linii telefonice directe cu cetãţenii şi va organiza un centru de informare şi de documentare privind activitatea Executivului. Totodatã, Guvernul va asigura o totalã transparenta a activitãţii sale prin instituirea unei modalitãţi radical noi de colaborare cu presa.
II. Mãsuri în domeniul relaţiilor externe - Guvernul va intensifica demersurile diplomatice referitoare la integrarea României în Uniunea Europeanã şi aderarea la NATO, ţinînd seama de faptul ca, în anul 1997, instanţele competente ale organizaţiilor respective urmeazã sa adopte decizii esenţiale ce intereseazã ţara noastrã. - Guvernul va relua negocierile cu FMI şi cu Banca Mondialã spre a încheia un nou acord "stand-by" şi respectiv spre a relua executarea Acordului FESAL în condiţiile atingerii parametrilor conveniti. - Guvernul va accelera negocierile în vederea încheierii în cel mai scurt timp posibil a Acordurilor de baza cu statele vecine şi va adopta mãsurile ce se impun pentru aplicarea corecta a Acordurilor semnate şi ratificate.
III. Mãsuri legislative şi programe guvernamentale
Mãsuri legislative Guvernul va elabora proiecte de legi şi va declansa procedurile constituţionale în vederea adoptãrii lor de cãtre Parlament în urmãtoarele sectoare:
A. Agricultura şi fond funciar - Modificarea dispoziţiilor Legii fondului funciar (nr. 18/1991) în legatura cu: * limitele juridice ale transferului dreptului de proprietate asupra terenurilor; * statutul terenurilor care au aparţinut fostelor IAS-uri; * statutul terenurilor din administrarea institutelor de cercetãri şi a fermelor de cercetare; * regimul juridic al izlazurilor şi pãdurilor; * terenurile atribuite pentru construcţia de locuinţe destinate tinerilor, familiilor ţinere sau celor cu situaţie socialã deosebita, precum şi învãţãtorilor, medicilor şi preoţilor care se stabilesc la sat; * regimul juridic al terenurilor pe care se afla construcţii. - Proiectul de lege privind desfiinţarea impozitului agricol. - Proiectul de lege privind asigurarea impotriva calamitãţilor naturale care afecteazã recoltele. - Proiectul de lege privind stabilirea inventarului agricol la înfiinţarea CAP-urilor şi modul de despãgubire a foştilor proprietari. - Proiectul de lege privind stimularea reluarii ciclului tehnologic şi dotarea cu utilaje în favoarea producãtorilor agricoli prin creditare preferentiala. - Proiectul de lege privind stimularea sistemului de achiziţie a produselor agricole prin burse locale de produse agricole şi asimilarea producţiei de export.
B. Economie - Finanţe - Proiectul de lege privind sistemul de taxe şi impozite în perioada 1997-2000 în funcţie de direcţiile de dezvoltare economico-sociale. - Proiectul de lege privind interzicerea jocurilor de ajutorare (tip "piramidal"). - Modificarea Legii Finanţelor Publice.
C. Sectorul Social - Învãţãmînt - Proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Naţional de Locuinţe şi ajutorarea tinerilor şi a familiilor ţinere, de la sate şi oraşe, în vederea construirii de locuinţe, cu credite pe termen lung. - Proiectul de lege a pensiilor şi stabilirea criteriilor pentru recalcularea pensiilor taranilor care au fost membri cooperatori. - Proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Caselor Autonome de Pensii. - Finalizarea proiectului de lege privind Asigurãrile Sociale de Sãnãtate. - Proiectul de lege privind stimularea natalitatii, protecţia copilului şi a mamei. - Finalizarea şi adoptarea proiectului de lege privind statutul personalului didactic. - Proiectul de lege privind modificarea Legii contractului colectiv de munca, a Legii conflictelor colective de munca şi a Legii sindicatelor. - Proiectul de lege privind Consiliul Economic şi Social.
D. Administraţia publica - Proiectul de lege privind reimpartirea administrativã a teritoriului. - Proiectul de lege privind modificarea Legii administraţiei publice locale. - Proiectul de lege privind bugetele locale. - Proiectul de lege privind patrimoniul statului şi patrimoniile comunitãţilor locale.
E. Stimularea investiţiilor strãine Vor fi introduse reglementãri privind: delimitarea clara, în regimul investiţiilor strãine, între investiţiile directe şi cele de portofoliu; eliminarea restrictiilor privind repatrierea cistigului realizat; garantarea liberului transfer al devizelor la cumpãrarea şi vînzarea valorilor mobiliare; regimul proprietãţii; eliminarea barierelor birocratice; alte reglementãri.
Programe guvernamentale
Guvernul va adopta urmãtoarele programe: - Programul guvernamental privind mãsurile necesare pentru accelerarea procesului de punere în posesie a proprietarilor de terenuri pe baza Legii fondului funciar (nr. 18/1991) şi încheierea acestui proces pînã la data de 30 iunie 1997, cu excepţia terenurilor cu privire la care exista litigii. - Programul de garantare guvernamentalã a integrãrii economice a tinerilor şi a persoanelor nou angajate. - Stabilirea indicatorilor sociali minimali pentru determinarea costului vieţii, a unui nivel de trai decent, pe baza negocierilor cu sindicatele, uniunile patronale şi organizaţiile pensionarilor, în scopul stabilirii corecte a salariilor, pensiilor, alocaţiilor, ajutoarelor sociale şi indexarilor. - Programul guvernamental privind pietruirea şi iluminarea drumurilor sãteşti, asigurarea alimentarii cu apa a satelor şi conectarea satelor la reţelele telefonice. - Programul guvernamental pentru construirea cãminelor studenţeşti cu 10.000 locuri. - Programul guvernamental pentru restructurarea ministerelor şi departamentelor, în conformitate cu principiul descentralizãrii activitãţii administrative şi economice. - Programul guvernamental privind corelarea bugetului de stat cu prioritãţile justiţiei, apãrãrii, învãţãmîntului, sãnãtãţii şi culturii. - Programul guvernamental de dezvoltare şi refacere a infrastructurilor (şosele, cai ferate, aeroporturi, porturi, reţele). - Programul guvernamental pentru consolidarea parteneriatului economic şi social. - Programul guvernamental privind sistemul de aliante al României. - Programul guvernamental privind mãsurile de accelerare a restructurãrii în plan economic şi social în vederea integrãrii în Uniunea Europeanã.
PROGRAMUL DE BAZA DE MACRO-STABILIZARE ŞI DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI PÎNĂ ÎN ANUL 2000
Programul de guvernare 1997-2000
SUMAR
I. Starea naţiunii
II. Opţiunea actualei guvernari 1. Principii de guvernare 2. Obiectivele fundamentale ale programului de guvernare 3. Coordonatele dezvoltãrii economice a României în perioada 1997-2000
III. Politica macroeconomica 1. Politici monetar-valutare şi de consolidare a pieţelor financiare 2. Politica fiscalã şi bugetarã 3. Politici comerciale
IV. Politici de restructurare a economiei 1. Politici de consolidare a mecanismelor concurentiale a. protecţia concurentei b. flexibilizarea pieţei muncii 2. Politici industriale, de privatizare şi de restructurare a. politici industriale b. privatizarea şi restructurarea întreprinderii 3. Politica de dezvoltare regionala şi localã; întreprinderile mici şi mijlocii 4. Politici energetice 5. Politici în domeniul utilizãrii capitalului natural 6. Politici agricole şi de dezvoltare ruralã 7. Politica pentru dezvoltarea infrastructurilor 8. Politica în domeniul turismului
V. Politica socialã 1. Relaţiile de munca 2. Asigurãrile sociale 3. Somajul 4. Asistenta socialã
VI. Politica de parteneriat cu societatea civilã
VII. Politici privind capitalul uman 1. Sãnãtate 2. Învãţãmînt 3. Cultura 4. Culte 5. Cercetare 6. Tineret şi sport
VIII. Politici de reforma a administraţiei publice 1. Administraţia publica centrala 2. Administraţia publica localã
IX. Politici privind justiţia şi ordinea publica 1. Justiţia 2. Ordinea publica 3. Combaterea coruptiei
X. Politica externa şi de securitate nationala 1. Politica externa 2. Politica de integrare euro-atlantica şi europeanã a. Aderarea la NATO b. Integrarea în Uniunea Europeanã 3. Politica de securitate nationala a. Apãrarea nationala b. Siguranta nationala
CAP. 1 Starea naţiunii
I. Starea naţiunii I.1. Situaţia politicii Pentru prima data dupã zeci de ani, schimbarea regimului din România s-a produs pe cale democratica, ca intruchipare a dorintei legitime a poporului pentru o viata mai buna şi mai dreapta. Prin votul exprimat de electorat în 3 şi 17 noiembrie 1996, a devenit posibila relansarea reconcilierii naţionale, pe baza cãreia toate fiicele şi toţi fiii patriei romane, indiferent de profesie, avere, statut social, trecut, virsta, sex, etnie, religie, pot sa contribuie la bunãstarea comuna şi personalã. În acelaşi timp, pot sa beneficieze de protecţia statului cãruia ei înşişi îi sînt loiali. Cei care au condus destinele tarii în ultimii ani nu au reuşit sa rupa convingator legatura cu mentalitatile şi practicile regimului dictatorial şi nici sa apropie în mod real România de valorile şi de circuitul european şi mondial al ţãrilor democratice dezvoltate. "Nimeni nu este mai presus de lege" - a rãmas o fraza prezenta doar formal în Constituţie, în timp ce clasa conducatoare a transformat dictatura politica a lui Nicolae Ceauşescu într-o dictatura economicã ce a sufocat de la o zi la alta speranta de mai bine a omului de rind. Unii funcţionari publici, corupti, s-au transformat treptat în clientela politica a fostului partid de guvernãmînt pentru care interesele tarii şi cele ale cetãţeanului deveneau subordonate intereselor partizane. Foştii conducatori ne-au promis democratie şi ne-au oferit oligarhie. Ne-au promis statul de drept şi au deschis larg porţile crimei organizate. Ne-au promis dreptate socialã şi ne-au oferit corupţie, saracie şi practici de tip poliţie polica. Partidul-Stat a mimat doar parteneriatul cu societatea civilã, în timp ce pe mai multe cai a subminat structurile de organizare ale acesteia. Starea de nesiguranta şi lipsa de speranta au fost consecinţele unei asemenea politici de stat. Spre lauda ei, populaţia, ce pãrea lipsitã de prea mari griji, în conformitate cu statisticile oficiale, a dat dovada de maturitate politica, reusind în timp sa marginalizeze mesajele stridente de tip extremist, revansard şi sovin, gãsind calea spre reconciliere nationala. Pe de alta parte, deşi s-au cheltuit sume mari pentru cosmetizarea imaginii externe a pseudoreformelor şi a gafelor guvernantilor, ce nu ratau participarea formala la importantele reuniuni internaţionale. România era izolata de restul ţãrilor civilizate şi lipsitã de sanse reale de integrare în Uniunea Europeanã şi de aderare la NATO. Demagogia şi falsitatea mesajelor pe care le clamau foştii guvernanti au creat imaginea complicitatii foştilor demnitari cu forţele corupte, oculte sau cu crima organizatã. Prin vointa exprimatã democratic în toamna anului 1996, populaţia României a votat pentru schimbarea în bine, constienta însã de sacrificiile economice necesare iesirii din dezastrul generat cu iresponsabilitate de foştii guvernanti ai tarii. Coalitia guvernamentalã îşi propune sa creeze în România o societate deschisã şi libera, caracterizatã prin respectul diversitatii şi al pluralismului, în care democraţia, statul de drept şi drepturile omului sa constituie fundamentul prosperitatii şi demnitãţii fiecãruia, al justiţiei şi al solidaritãţii sociale. În acest sens, Guvernul va promova, în condiţii de responsabilitate şi transparenta, o politica ce va fi orientata spre urmãtoarele obiective principale: descentralizarea, reducerea birocratiei, privatizarea (dezetatizarea), eliminarea monopolurilor şi creşterea concurentei, reducerea impozitelor şi taxelor. De asemenea, se va asigura ocrotirea şi asistenta socialã pentru categoriile de populaţie defavorizate, marginalizate sau vulnerabile.
I.2. Situaţia instituţiilor În ultimii 7 ani, au fost elaborate şi adoptate Constituţia şi legile care constituie cadrul normativ al organizãrii şi functionarii instituţiilor statului de drept şi al economiei de piata. Asimilarea insuficienta a conceptiilor şi a principiilor care fundamenteazã aceste instituţii de cãtre guvernarea anterioarã a determinat însã numeroase ezitari şi intirzieri în adoptarea unor legi vitale pentru funcţionarea democraţiei, cum este cazul Legii privind Avocatul Poporului. Dimpotriva, alteori au fost aplicate în mod grabit soluţii neadecvate realitatilor româneşti, exemplul cel mai relevant sub acest aspect fiind punerea în practica a Legii fondului funciar, care a generat nenumarate abuzuri şi litigii cu privire la punerea în posesie şi la eliberarea titlurilor de proprietate. Lipsa de corelare legislativã şi voinţei politice intregesc lista cauzelor care impiedica încã funcţionarea eficienta a instituţiilor democratice. De asemenea, exista paralelismul între atribuţiile unor instituţii, cum este cazul atribuţiilor Ministerului de Finanţe şi ale Curţii de Conturi, ceea ce a condus la soluţii contradictorii în materie fiscalã, creind o stare de nesiguranta în rindul investitorilor şi descurajind astfel, mai ales investitorii strãini strategici. Pe de alta parte, refuzul de a adopta reglementãri esenţiale, cum sînt cele referitoare la responsabilitatea ministerialã şi la statului funcţionarului public, a incurajat corupţia şi a justificat neincrederea societãţii civile fata de structurile puterii. Tot astfel, respingerea oricãrei iniţiative avînd ca obiect Legea bugetelor locale explica dificultãţile uriase cu care se confrunta comunitatile locale. Ignorarea problemelor reale ale justiţiei, ale administraţiei de stat şi, în special, ale Ministerului de Interne a generat exodul specialiştilor din instituţiile care au ca atribuţie prevenirea şi combaterea coruptiei, avînd drept consecinţe criza de personal, excesul de birocratie, apariţia unor reţele de tip mafiot, sporirea şi diversificarea fenomenului infractional şi reducerea interesului pentru apãrarea valorilor fundamentale ale statului de drept. Soluţiile controversate pronunţate de Curtea Suprema de Justiţie şi de Curtea Constituţionalã au contribuit la scãderea credibilitatii acestor instituţii cu funcţii vitale pentru consolidarea democraţiei. Reactiile tardive fata de cursul proceselor internaţionale şi temporizarea reformei economice au mãrit handicapul în cursa pentru integrarea în Uniunea Europeanã şi aderarea la NATO, astfel încît România se afla într-o situaţie dezavantajoasa în raport cu alte tari post-comuniste din Europa Centrala.
I.3. Situaţia economicã Tranzitia în România s-a dovedit mai dureroasa decît în majoritatea celorlalte tari central şi est-europene. Politica guvernamentalã a aplicat cu precãdere soluţii graduale de reforma. Deşi ele au asigurat menţinerea, în parte, a locurilor de munca, au condus la o rapida deteriorare a puterii reale de cumpãrare a veniturilor, concomitent cu o creştere rapida a preţurilor, mai mare decît în majoritatea ţãrilor post comuniste. Principala ratiune care a stat la baza deteriorarii economice şi sociale, a pierderii continue a puterii reale de cumpãrare a veniturilor şi a creşterii saraciei, a constituit-o incapacitatea administrãrii evolutiilor proceselor economice şi a restructurãrii evoluţiei politice, a politicilor necesare trecerii de la economia de plan la economia de piata. Consecinţele acestei politici, în mod sintetic, sînt urmãtoarele: 1. O inflaţie într-o permanenta creştere, de peste 45% la finele anului 1996, adicã de doua ori mai mare decît inflatia stabilitã ca parametru de performanta în acordul "stand by" - FMI. 2. Un imens deficit al bugetului de stat - 5.609 miliarde de lei (circa 5% din PIB, preliminat 1996) - pentru care nu exista o finanţare neinflationista certa. Deficitul real este mult mai ridicat. În acesta cifra nu sînt incluse activitãţile din sectorul public aferent regiilor autonome. Pierderile RENEL-ului şi ale CFR-ului maresc deficitul cu încã 1-2% din PIB. Operaţiunile cvasifiscale adauga deficitului alte 4% din BIP. În concluzie, deficitul total al sectorului public poate fi de ordinul a 9-10% din PIB. Consecutiv s-au acumulat mari presiuni inflationiste în sistemul economic. Acţiunile de finanţare ale acestui deficit efectuate în principal de cãtre BNR prin conturile sale de refinantare, au fãcut ca masa monetara sa creascã cu 65% în anul 1996, pînã în luna septembrie. 3. Datoria publica interna, preliminata pentru finele anului 1996 este de 6.065 miliarde de lei, comparativ cu 2.808 miliarde de lei la finele anului 1995. 4. Datoria publica externa efectivã a tarii la data de 30 septembrie 1996 este de 5.696 milioane dolari SUA, din care 4.020 milioane dolari SUA reprezintã datoria angajata direct de stat, iar 1.677 milioane dolari SUA - de cãtre agenţii economici cu garanţia statului. La 31 decembrie 1996, este preliminata o datorie publica externa efectivã de circa 6.383 milioane dolari SUA, din care 4.550 milioane dolari SUA angajata direct de stat, iar 1.833 milioane dolari SUA de cãtre agenţii economici, cu garanţia statului. 5. Un deficit al balanţei comerciale (FOB/CIF) de circa 2 miliarde dolari SUA în lipsa imediata şi pe termen scurt a unor surse de finanţare suficiente. Totodatã, rezerva internationala a tarii la finele lunii septembrie 1996 era cu puţin mai mare de 1,2 miliarde dolari SUA. 6. O puternica supraevaluare a leului în raport cu dolarul SUA. 7. Lipsa acuta de valuta de pe piata valutarã interbancara este o consecinta a supraevaluarii monedei naţionale şi a politicilor industriale, agricole şi comerciale neadecvate. Piata valutarã şi piata de licitaţie a creditului a BNR, nu au fost lãsate sa funcţioneze. Au fost impuse restrictii oficiale şi neoficiale care au împiedicat piata sa stabileascã în mod liber nivelul cursului de schimb, respectiv al dobinzii de refinantare. S-a impus rationalizarea, prin mijloace netransparente, atît a valutei cît şi a creditului, cu consecinta dezorganizarii economiei. Importatorii nu pot obţine liber valuta necesarã. Exporturile au fost lovite de lipsa accesului la intrãrile necesare din import, ceea ce a fãcut ca exportatorii sa evite repatrierea imediata cistigului valutar realizat (un fel de "fuga de capital", aproximata la 600-800 milioane dolari SUA). 8. Un volum mare şi descurajant al arieratelor de plati, inclusiv pe fondul unei puternice indiscipline financiare şi a unor pierderi semnificative prin distrugerea capitalului construit şi a capacitãţilor proprii de plati, care tinde sa depãşeascã 20.000 de miliarde de lei (cca. 18% PIB, preliminat 1996). 9. Consumul energetic pe unitatea PIB este de 4-6 ori mai mare fata de ţãrile UE şi 2-3 ori mai mare decît în ţãrile central şi este-europene. 10. O finanţare externa suspendatã datoritã neîndeplinirii angajamentelor convenite de guvernul anterior cu FMI şi Banca Mondialã. O scurta privire asupra unor cifre ilustreaza natura şi dimensiunea pierderilor suferite de agenţii economici cu capital de stat sau majoritar de stat. Astfel: - din cei 6770 agenţi economici cu capital de stat sau majoritar de stat existenţi la sfîrşitul anului 1995 (an în care s-a declansat Programul de Privatizare în Masa), circa 2550 au înregistrat pierderi. La nivelul primelor 9 luni ale anului 1996, situaţia era aceeaşi, cu mici excepţii; - pierderile acestor 2550 de agenţi economici (anterioare subventionarii), numai pe anul 1995 s-au ridicat la 4800 miliarde de lei (6,6% PIB). Subvenţiile guvernamentale, explicite şi implicite, acordate la nivelul anului 1995 au fost de 4200 miliarde lei (5,8% PIB) pentru acoperirea acestor pierderi; - în pofida unor stergeri repetate ale arieratelor, şi, mai recent, ale restantelor de plata ale agenţilor economici aflaţi în supraveghere financiarã, arieratele au crescut la 12300 miliarde lei (17% PIB) în 1995 şi la peste 20000 miliarde lei (peste 18% PIB) în 1996. Din total, 25% reprezintã suma datoratã la buget, 15% suma datoratã bãncilor, iar cca. 60% datorie fata de alţi agenţi economici cu capital de stat sau majoritar de stat şi privati; - cca 60% din pierderi provin de la 26 de regii autonome, din care 10 regii activeazã în domenii în care concurenta exista sau poate exista cu usurinta (agricultura, industria miniera), iar restul de 16 regii sînt din domeniul utilitãţilor publice traditionale; - cca. 30% din totalul pierderilor sînt înregistrate de 35 de agenţi economici (75 de mii de angajaţi). Concluzia este ca pierderile se accentueaza într-un numãr relativ mic de regii şi societãţi comerciale cu capital de stat sau majoritar de stat, însã nu s-a operat nimic convingator privitor la restructurarea sau privatizarea lor. Supravegherea lor financiarã, ca metoda, s-a dovedit, în final, un esec. Resursele financiare alocate pentru restructurare sub supravegherea financiarã, s-au consumat, iar regiile şi agenţii economici de stat au continuat sa producã pierderi. Agricultura României are un enorm potenţial de satisfacere a majoritãţii nevoilor populaţiei. Din export, ea poate contribui la obţinerea de valuta. Este o sursa potenţiala de creştere economicã durabila, o sursa semnificativã a creşterii veniturilor interne şi, în acest fel, de reducere a saraciei. - controlul preţurilor şi distorsiunile cursului de schimb au fãcut ca preţurile la nivelul producãtorilor sa fie foarte mici, reducind stimulentele de creştere a ofertei (în anul 1996, producãtorii de grîu au obţinut 70% din preţul mondial; producãtorii de lapte - 60% din preţul pe care l-ar fi încasat dacã piata ar fi fost libera). Impozitarea implicita, realizatã prin preţurile controlate de guvern a depãşit permanent sprijinul acordat sub forma primelor şi a subvenţiilor; - vasta reţea de subvenţii, plus preţurile şi adaosurile controlate, sub motivatia protejãrii consumatorilor s-au dovedit a avea o eficacitate minima sau au promovat efecte nedorite. Tarifele vamale la produsele agricole şi alimentare sînt cele mai ridicate din Europa Centrala şi de Est. Sînt în medie de 75% şi, mai ales, sînt instabile. Astfel, au sporit mult preţurile la consumator, protejind în schimb, producãtorii ineficienti (consumatorii de carne de porc plãtesc preţuri cu 30% mai mari decît cele ce ar fi existat în condiţiile unui comerţ liber); - fermele de stat s-au constituit într-un puternic grup de interese opuse reformei. Contribuţia lor la producţia agricolã este de sub 20%; valoarea adãugatã pe hectar este mai mica în fermele de stat decît în cele private. Fermele de stat, integratorii de stat şi alte unitãţi de stat reprezintã cel mai mare grup de interese care au solicitat şi au primit subvenţiile guvernamentale, introducînd un cost considerabil pentru buget şi pentru economie în general. - valurile succesive de credit dirijat, subventionat prin agenţi sau unitãţi de stat, au generat o creştere accentuata a inflaţiei, au destabilizat sistemul financiar, au incurajat cultura delincventei, au împiedicat dezvoltarea unui sistem sanatos şi puternic de finanţare ruralã. Creditul subventionat a însemnat permanent suplimentarea deficitului fiscal, care, fiind monetizat, a sporit presiunea asupra preţurilor şi a cursului de schimb. Creditul subventionat a ocolit practic cele trei milioane de agricultori privati îndreptãţiţi sa îl primeascã. - Desfiinţarea Romcereal-ului este o afacere neterminatã. Agenţia Nationala de Produse Agricole deţine în continuare 35% din silozurile cu cel mai bun amplasament din ţara - mult pentru ceea ce îi este necesar ca depozitar al rezervei strategice naţionale. Comcereal-urile nu s-au privatizat şi formeazã una din principalele cauze care impiedica dezvoltarea unei pieţe dinamice şi competitive a produselor agricole. - S-a împiedicat dezvoltarea unui sistem privat de furnizare a input-urilor (seminţe, îngrãşãminte, pesticide etc.). Nu s-au permis nici surse alternative de credit comercial şi de consultanţa cu privire la metodele de practicare a agriculturii. - Agricultorii nu pot sa cumpere şi sa vinda pãmîntul, la şase ani de la aplicare Legii 18/1991. - Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei consuma cca. 25% din bugetul sau plãtind dobinzi subvenţionate. Adevaratele funcţii ale ministerului (difuzare a informaţiilor pieţei, dezvoltarea cercetãrii agricole, dezvoltarea cunoştinţelor de specialitate ale agricultorilor, elaborarea unor programe de dezvoltare ruralã etc.) au fost relativ neglijate. În ceea ce priveşte capacitatea sa de administrare a diferitelor programe - finanţate de donatori internationali - în domenii specifice aceasta s-a dovedit necorespunzãtoare. România se confrunta cu grave probleme la nivelul stabilitatii macroeconomice. Economia tarii a ajuns la nivelul de neperformanta, asa cum se vede prin cea mai simpla analiza a celor de mai sus, prin reluarea unei politici excesive a "producţiei de dragul producţiei". Sînt semnificativi anii 1995 şi 1996 în contextul aminarii reformei structurale a economiei. Politica guvernului a dus numai la creşterea producţiei totale mãsurate, periclitindu-se astfel calitatea creşterii economice. Altfel spus, deşi agenţii economici cu capital de stat sau majoritar de stat au produs mai mult, o buna parte din aceasta producţie a însemnat "producţie pe stoc" - o producţie rãmasã nevinduta sau vinduta în pierdere. Pe de alta parte, continuitatea şi creşterea producţiei au însemnat conservarea unei baze industriale slabe, neperformante, tolerarea indisciplinei financiare, sporirea continua a pierderilor şi arieratelor. Urmarea nu putea fi alta decît: - deficit fiscal şi cvasifiscal ridicat (în anul 1996 de cca. 10% din PIB); - expansiune monetara inflationista pentru finanţarea acestui deficit; - inflaţie sporitã, cu mult mai mare decît cea stabilitã ca indice de performanta; - mãsuri de control aplicate pieţei valutare şi pieţei creditului, de fiecare data autoritãţile evitind sa accepte cursul pieţei.
I.4. Situaţia socialã Politicile sociale în perioada de tranzitie au constituit un esec, atît datoritã deteriorarii reformei economice de la sensul primordial - adaptarea rapida şi în condiţiile de competitivitate a economiei la exigenţele mecanismelor pietii - cît şi datoritã modului defectuos de concepere a reformei sociale prin formarea unei legislaţii de tip "reactiv" lipsitã de viziune strategica avînd o clasa componenta demagogica. Totodatã, intirzierea în luarea deciziei politice şi legislative avînd drept obiect adoptarea unor politici de natura a echilibra social costurile reformei economice, a condus la extinderea categoriilor defavorizate ale populaţiei. În consecinta, toate mãsurile luate de Guvern au determinat în mod esenţial: - scãderea dramatica a puterii de cumpãrare a salariilor; - deteriorarea securitãţii financiare a fondurilor de asigurãri sociale, ca urmare a diminuãrii raportului între populaţia activa (în principal salariaţi) şi pensionari; - aplatizarea şi scãderea puterii de cumpãrare a pensiilor; - ajustarea (indexarea) anarhica şi ineficienta a veniturilor populaţiei (salarii, pensii) la rata inflaţiei exprimatã prin evoluţia preţurilor de consum; - directionarea asistenţei sociale spre soluţii globaliste, de tip indemnitar, ineficiente şi nefundamentate pe criterii riguroase de stabilire a pragului de saracie; - gestionarea abuzivã şi ineficienta a fondurilor d asigurãri sociale şi fãrã consultarea partenerilor sociali, a modului de utilizare a acestora; - absenta unor politici coerente de combatere activa a somajului; - lipsa unui dialog real, transparent şi eficient cu partenerii sociali în conceperea unor soluţii adecvate insertiei sociale; - adincirea fenomenului de excludere socialã (creşterea numãrului copiilor abandonaţi, infractionalitatea juvenila etc.). În România, circa 28% din totalul gospodariilor familiale şi 36% din populaţia tarii se afla sub pragul saraciei relative, iar 7% se situeaza sub pragul de subzistenta. Majoritatea celor saraci - aproximativ 2/3 - provine din zonele rurale, cu preponderenta în nord-estul tarii. Caracteristic familiilor sarace este faptul ca acestea sînt formate din persoane care cuprind putini salariaţi şi mulţi copii, au o alimentaţie saraca în calorii (cel mult 1500 de calorii pe zi), deţin putine bunuri în proprietate şi au un nivel de sãnãtate, educaţie familialã şi de instrucţie şcolarã redus. Saracia este localizata şi are caracter permanent cu deosebire în rindul agricultorilor, în special în familiile care nu beneficiazã de pensii; de asemenea, în cazul familiilor cu mai mult de doi copii şi monoparentale. Cît priveşte dezvoltarea umanã, evaluatã pe baza indicatorului dezvoltãrii umane, valoarea acesteia pentru România este de 0,738 fapt ce o situeaza pe locul 74 din 150 de tari luate în consideraţie şi în urma ţãrilor est şi central europene (Ungaria - 46, Cehia - 37, Polonia - 56, Rusia - 57, Slovacia - 41, Bulgaria - 62) în conformitate cu PNUD Human Developement Report 1996. În permanenta, criza constanta din sectorul monetar-valutar a creat şi întreţinut criza din sectorul real, economia realã. În evoluţia structurii valorii adãugate - industrie, agricultura, servicii - a Produsului Intern Brut nu au intervenit, în ultimii şapte ani, schimbãri stabile şi semnificative. De altfel, România, cu un Produs Intern Brut pe locuitor de 1480 dolari SUA, a pierdut, am putea spune, semnificativ, contactul cu ţãrile central şi est-europene. Pentru comparatie, menţionãm Produsul Intern Brut pe locuitor în anul 1995 al acestor tari: Ungaria - 4130 dolari SUA, Cehia - 3870 dolari SUA, Slovacia - 2940 dolari SUA, Polonia - 2800 dolari SUA, Slovenia - 8070 dolari SUA (dupã Banca Mondialã, Annual Report 1996, 26 septembrie 1996). Toate aceste tari formeazã asa-numitul "grup Visegrad"/piata regionala CEFTA. Totodatã, nu s-a înţeles ca interesul naţional este incompatibil cu sporul de producţie pe alte considerente decît acelea privind caracterul durabil al dezvoltãrii economice. Pe de alta parte, s-a neglijat permanent necesitatea creãrii, mai întîi prin politici de reforma adecvate, a condiţiilor necesare dezvoltãrii economice durabile. Aceasta neînţelegere s-a reliefat prin aplicarea unor politici reactive, printr-o creştere economicã forţatã, prin intervenţia discretionara guvernamentalã în alocarea resurselor, în primul rind a celor de natura financiarã, şi prin "producţia de dragul producţiei". Efectele acestei situaţii a avut drept corolar dramatic a accelerata saracire a populaţiei în toate categoriile sale sociale. Saracia, ca fenomen social, a cãpãtat o dimensiune globalã şi un caracter permanent.
CAP. 2 Opţiunea actualei guvernari
1. Principii de guvernare 1.1. Principiul responsabilitãţii politice Scopul fundamental al Guvernului, ca autoritate publica, este realizarea intereselor naţionale. Responsabilitatea politica a acestuia conferã valoare şi conţinut contractului social încheiat, pe baza alegerilor, între clasa politica şi natiune. Aceasta responsabilitate asigura convergenta de interese între clasa politica, delegatã sa gestioneze puterea, şi naţiunea care i-a încredinţat acest drept, impiedicind abuzul de putere şi transformarea guvernantilor într-o categorie privilegiatã.
1.2. Principiul legalitãţii Toate actele Guvernului, precum şi toate formele de organizare a sistemului prin care aceste acte sînt aduse la îndeplinire, se întemeiazã pe lege. Din aceasta perspectiva, Executivul este expresia legii şi instrumentul acesteia. De aceea, în orice situaţie, Guvernul va acţiona numai în temeiul legii, şi va respecta rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare a tarii.
1.3. Principiul alocãrii eficiente a resurselor şi al promovãrii interesului public Potrivit programului sau, în forma acceptatã de cãtre Parlament, Guvernul realizeazã politica interna şi externa a tarii. În acest scop, Executivul are menirea de a fi un serviciu public, fiind obligat sa serveascã interesului public. Guvernul asigura cadrul şi mãsurile ce se impun pentru redresarea economicã, creşterea economicã durabila şi de calitate, pentru un înalt grad de convergenta a performantelor economice, pentru protecţia mediului natural, folosirea raţionalã a miinii de lucru, protecţia socialã, ridicarea standardului de viata, coeziunea economicã şi socialã, precum şi solidaritatea între grupurile sociale.
1.4. Principiul parteneriatului social Temporizarea reformei economice şi politice a generat în ultimii ani modele comportamentale inadecvate. Guvernul va asigura circulaţia informatiei şi transparenta activitãţii sale. De asemenea, va identifica obiectivele strategice şi pe termen scurt ale tarii, în funcţie de resurse, stabilind relaţii politice, juridice şi financiare cu societatea civilã, potrivit exigenţelor parteneriatului social. Prin urmare, Guvernul va realiza un pact cu societatea civilã asupra obiectivelor politicii sale şi o împãrţire a competentelor şi a riscurilor pe durata mandatului sau. Pactul, ce consfinţeşte parteneriatul institutional, asociaza sectorul public cu cel privat, ca forma de cooperare de tip mutual.
1.5. Principiul garantarii proprietãţii private Proprietatea privatã, fundament al bunastarii sociale, conferã oricãrei persoane posibilitatea de a accede la resursele necesare existenţei sale. Proprietatea are o dimensiune individualã şi una socialã, fiind o premisa a libertãţii persoanei şi un obstacol în calea concentrarii şi a centralizarii puterii economice şi politice, precum şi o dimensiune economicã exprimatã prin interesul personal, autonomia decizionala şi ideea de competiţie. De aceea, garantarea proprietãţii private are ca scop limitarea autoritãţii pe care o exercita instituţiile publice asupra persoanei, armonizindu-se astfel interesele individuale cu cele comunitare.
1.6. Principiul justiţiei şi coeziunii sociale Ideea de justiţie socialã întemeiazã actul de guvernare, la nivelul întregii societãţi şi, cu precãdere, în domeniul educaţiei, protecţiei sociale şi al asigurãrii sãnãtãţii. Justiţia socialã nu presupune însã egalitarism, ci acordarea de sanse egale tuturor. Actul de guvernare înseamnã, totodatã, realizarea unei coeziuni sociale, asigurind astfel creşterea economicã de ansamblu şi reducerea disparitatilor între nivelurile de dezvoltare a regiunilor, a zonelor urbane şi rurale. Pe acest temei, Guvernul va sprijini depãşirea principalelor dezechilibre regionale, prin dezvoltare, ajustari structurale şi conversia zonelor industriale în declin.
1.7. Lupta impotriva coruptiei Corupţia este unul dintre cele mai grave fenomene ale societãţii româneşti contemporane. De aceea, Executivul va declansa imediat un rãzboi total impotriva coruptiei la virf, precum şi impotriva tuturor funcţionarilor corupti.
1.8. Principiul autonomiei locale şi al descentralizãrii Guvernul va exercita conducerea generalã a administraţiei publice şi va iniţia reforma administraţiei publice locale, în scopul aplicãrii principiului autonomiei locale şi al descentralizãrii, respectînd atît organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gestionarea financiarã autonomã şi interesele comunitãţilor locale, potrivit prevederilor constituţionale care consacra caracterul de stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al României. În conformitate cu aceste principii, Guvernul intervine, în mod subsidiar, potrivit competentelor sale, pentru a servi interesului public cu maxima eficienta.
2. Obiectivele fundamentale ale programului de guvernare
Principalele obiective ale programului de guvernare, la orizontul anului 2000, sînt dezvoltarea economicã durabila şi, pe aceasta baza, diminuarea saraciei şi crearea condiţiilor pentru admiterea României în NATO şi pentru negocierea integrãrii României în Uniunea Europeanã. În plan social, Guvernul are ca obiectiv strategic sprijinirea apariţiei şi consolidãrii clasei mijlocii. Dezvoltarea economicã durabila este un proces de creştere economicã ce asigura prosperitatea, bunãstarea, protecţia mediului şi creşterea calitãţii vieţii, în mod constant şi pe termen lung. Guvernul va adopta politici economice şi sociale prin care se vor asigura condiţiile pentru o dezvoltare economicã durabila, astfel încît, de la situaţia de astãzi, în care exista un grup de bogati şi o masa imensa de saraci, se va ajunge la situaţia în care cea mai mare parte a cetãţenilor va avea venituri medii relativ înalte şi stabile pe termen lung - formind clasa mijlocie. În condiţiile României, atingerea obiectivului dezvoltãrii economice durabile necesita promovarea rapida, consecventa şi coerenta a reformelor pentru trecerea la economia de piata. Fixarea acestor obiective porneşte de la realitati, de la condiţiile concrete ale României şi, în primul rind, de la faptul ca România trebuie sa realizeze aceste reforme fiind, încã, o ţara în tranzitie care înregistreazã mari decalaje fata de ţãrile dezvoltate. Resursele tarii - de altfel, limitate - trebuie alocate şi utilizate în mod eficient. Guvernul considera ca este atît o urgenta cît şi o prioritate a programului de guvernare, procesul de accelerare a reformelor, în primul rind, în sensul creãrii şi consolidãrii sistemului integrat de pieţe - piata reprezentind cel mai eficient mecanism de alocare a resurselor. Numai reducindu-se rolul statului în alocarea resurselor vor fi posibile atît creşterea capitalului naţional cît şi creşterea eficientei utilizãrii acestuia. Guvernul considera necesarã definirea clara a poziţiei sale fata de rolul statului în economie. În vederea asigurãrii condiţiilor dezvoltãrii economice durabile, Guvernul considera ca rolul statului trebuie sa se rezume la:
A. Reglementarea cadrului activitãţilor economice, adecvat functionarii fãrã distorsiuni a pieţelor, pornind de la premisa superioritatii pieţei fata de stat în alocarea eficienta a resurselor; B. Intervenţia statului pentru corectarea situaţiilor de esec al pieţelor (respectiv, situaţiile în care piata nu aloca resursele mai eficient decît statul); Guvernul are în vedere, în principal: - Reglementarea monopolurilor naturale; - Politica privind protecţia mediului înconjurãtor; - Politica privind învãţãmîntul şi cultura; - Politica privind ocrotirea sãnãtãţii; - Politica privind cercetarea ştiinţificã şi oferta de informaţii; - Politica privind: apãrarea nationala, ordinea publica, politica externa, justiţia, serviciile administraţiei publice. C. Redistribuirea veniturilor; Guvernul are în vedere politica bugetarã şi fiscalã; reducerea poverii fiscale şi stabilirea de prioritati clare, favorabile reformei, ale cheltuielilor bugetare, inclusiv protecţia socialã (alocarea cheltuielilor publice în direcţia satisfacerii serviciilor de baza pentru saraci constituind, de altfel, o urgenta a reformei), în acord cu rolul statului în condiţiile economiei de piata. Prin aceste obiective, Guvernul defineste direcţia strategica a reformelor pe care la va promova cu consecventa, precum şi instrumentele economice pe care le va utiliza în cadrul politicilor economice şi sociale.
3. Coordonatele dezvoltãrii economice a României în perioada 1997-2000
Guvernul îşi propune dezvoltarea economicã a României în condiţiile realizãrii echilibrului dintre oferta şi cererea agregata. Referitor la oferta agregata, Guvernul considera ca, în perioada 1997-2000, este nu numai necesarã dar şi posibila o creştere a produsului intern brut însoţitã de modificãri semnificative ale structurii pe sectoare şi industrii a valorii adãugate: - Valoarea adãugatã în agricultura şi silvicultura va creste şi se va realiza redresarea durabila a acestora; - Ponderea industriei şi construcţiilor în valoarea adãugatã totalã se va reduce, întrucît: * consolidarea stabilizarii macroeconomice şi întãrirea disciplinei financiare a întreprinderilor vor antrena restructurari masive în cadrul industriei generind declinul industriilor necompetitive; * este de asteptat ca expansiunea relativã a industriilor competitive sa nu poatã compensa declinul relativ al activitãţilor neviabile; - Ponderea serviciilor în valoarea adãugatã totalã va spori prin dezvoltarea sectorului privat. Cererea interna se va redresa pe mãsura consolidãrii stabilitatii macroeconomice, ca efect al politicilor fiscale şi monetare prudente şi al controlului inflaţiei şi al deficitului bugetar, prin: * întãrirea disciplinei financiare a întreprinderilor; * menţinerea ratelor dobinzii la nivele pozitive în termeni reali; * stimularea expansiunii exportului prin nivel competitiv şi realist al cursului de schimb; * evitarea interventiilor pe piata valutarã. Se va adopta o administrare prudenta a datoriei publice interne şi externe. Guvernul va duce o politica de deschidere a economiei spre exterior. Se urmãreşte creşterea exportului prin întãrirea competitivitatii productiilor naţionale, stimularea penetrarii pieţelor externe, în special ale SUA şi ale Uniunii Europene, deja deschise României, utilizarea eficienta a resurselor disponibile în economie. Prin mãsurile de politica economicã se are în vedere creşterea mai rapida a exportului decît a importului, în condiţiile în care acesta din urma va creste mai repede decît produsul intern brut. În domeniul finanţãrii dezvoltãrii economice, politica economicã a Guvernului vizeazã: - consolidarea poziţiei de creditor net a sectorului privat (creşterea ponderii economiilor nete ale sectorului privat în Produsul Intern Brut); - reducerea treptata a rolului sectorului extern în creditarea economiei naţionale; - reducerea soldului contului curent pe baza influentei favorabile a îmbunãtãţirii balanţei comerciale; transferurile nete din strãinãtate, în primul rind din SUA şi din Uniunea Europeanã, se vor menţine la un nivel semnificativ; - consolidarea rezervelor valutare ale tarii; - realizarea de solduri pozitive semnificative ale contului de capital; reducerea creditelor externe nete în condiţiile menţinerii transferurilor de capital şi a unei expansiuni a investiţiilor strãine; - fluidizarea accesului pe pieţele internaţionale de capital prin diversificarea atît a emitentilor pe aceste pieţe cît şi a subscriitorilor abordati în acest scop, în vederea largirii bazei de investitori. Guvernul considera creşterea substantiala a investiţiilor strãine ca fiind nu numai imperios necesarã dar şi posibila, în condiţiile în care reformele vor fi accelerate. Guvernul va adopta mãsuri specifice în vederea creşterii investiţiilor strãine, în special, prin: 1) reforme instituţionale şi legislative (eliminarea barierelor birocratice în domeniu; recunoaşterea dreptului investitorilor strãini de a dobîndi în proprietate terenuri necesare realizãrii investiţiilor; delimitarea clara, sub aspect legislativ, în regimul investiţiilor din România, între investiţii directe şi cele de portofoliu; eliminarea restrictiilor privind repatrierea cistigului realizat; garantarea liberului transfer al devizelor la cumpãrarea şi vînzarea valorilor mobiliare; reglementãri privind regimul proprietãţii; descentralizare şi susţinerea iniţiativelor de dezvoltare localã etc.); 2) oferta de informaţii şi transparenta în domeniu; 3) stimularea creşterii rolului organizaţiilor neguvernamentale de sprijinire a sectorului privat la nivel local şi stimulare a parteneriatului internaţional în afaceri; 4) diversificarea ofertei de servicii în domeniul atragerii de investitori strãini şi stimularea concurentei; 5) promovarea imaginii României în exterior. Dezvoltarea economicã şi socialã durabila a României este pe cale sa fie compromisa pe termen lung ca efect al dezechilibrelor severe la care au condus politicile bugetare expansioniste şi amînarea reformelor decisive. În scopul soluţionãrii dezechilibrelor existente, Guvernul va adopta un set de politici economice coerente. Într-o prima etapa, Guvernul adopta un program de austeritate avînd ca principal obiectiv stabilizarea macroeconomica şi demararea reformelor structurale care au fost aminate, astfel încît România sa aibã un alt fel de guvernare decît aceea practicatã anterior. În acest sens, prioritãţile Guvernului se referã la: - alinierea preţurilor în domeniul energiei; - politici monetar-valutare restrictive; - întãrirea disciplinei financiare a întreprinderilor; - reforme şi concurenta în sistemul regiilor autonome; - reforme în sistemul pieţelor financiare; - reforme în agricultura (este urgenta conceperea unui nou sistem de finanţare a acesteia). - descentralizarea, dezvoltarea localã şi stimularea micilor întreprinderi; - reforme în sistemul asistenţei sociale şi combaterea saraciei; - extinderea dialogului social. La toate acestea se adauga urgente cuprinse în programul socio-economic pe termen scurt. Guvernul considera ca angajamentul sau ferm pentru realizarea de reforme constituie un factor de creştere a credibilitatii pentru obţinerea sprijinului comunitãţii internaţionale. Guvernul este constient ca unele mãsuri din programul de austeritate vor fi nepopulare. Programul de austeritate va fi însoţit de o politica de combatere eficienta a saraciei, care va include cu prioritate urmãtoarele acţiuni: - crearea unui sistem eficace şi transparent de monitorizare a saraciei; - îmbunãtãţirea sistemului alocaţiilor de sprijin în raport cu scopul, gradul de cuprindere, functionalitatea şi eficienta lor; - revederea programelor din domeniile educaţiei şi sãnãtãţii, în favoarea categoriilor sarace ale populaţiei; - examinarea programelor existente şi proiectarea unora noi, pentru creşterea capacitãţii categoriilor sarace ale populaţiei de a obţine venituri şi a-şi spori bunãstarea (scheme de dezvoltare ruralã, programe de ocupare temporarã, fonduri de dezvoltare socialã etc.); - implicarea mai larga a organizaţiilor neguvernamentale, a organizaţiilor financiare internaţionale şi a donatorilor în programele pentru eradicarea saraciei. Programul de austeritate propus de Guvern este singura cale pentru a asigura premisele dezvoltãrii economice durabile a României, la orizontul anului 2000. În baza reformelor declansate, Guvernul fixeazã un set de 10 obiective care asigura dezvoltarea economicã durabila a României, la orizontul anului 2000: - asigurarea stabilitatii macroeconomice şi consolidarea sistemului pieţei financiare; - orientarea spre exterior a economiei, în special din perspectiva integrãrii României în Uniunea Europeanã; - consolidarea mecanismelor concurentiale de alocare a resurselor în economie şi dezvoltarea sectorului privat; - restructurarea industriala şi dezvoltarea localã, regionala şi ruralã; - dezvoltarea durabila a agriculturii; - dezvoltarea infrastructurilor; - sporirea eficientei utilizãrii capitalului natural; - creşterea eficientei investiţiei în capitalul uman şi modernizarea sistemului de protecţie socialã; - modernizarea sistemului administraţiei publice şi creşterea eficientei producţiei de bunuri publice; - stimularea structurãrii societãţii civile şi consolidarea dialogului social. Politicile economice pe care Guvernul le va aplica pentru realizarea acestor obiective vor fi reflectate în prioritãţile cheltuielilor bugetare.
CAP. 3 Politica macro-economicã
1. Politici monetar-valutare şi de consolidare a pieţelor financiare Guvernul considera necesarã lansarea unui nou program macro-stabilizare caracterizat prin: 1. Politica monetara prudenta. 2. Liberalizarea pieţei valutare prin : - Participarea bãncilor ca dealeri pe piata valutarã în paralel cu îmbunãtãţirea activitãţii de supraveghere bancarã; - Unificarea cursurilor de schimb prin eliminarea treptata a restrictiilor care aseaza tranzacţiile valutare în categorii diferite şi integrarea segmentelor pieţei valutare; - Liberalizarea treptata a contului de capital în paralel cu realizarea condiţiilor de natura fiscalã, financiarã şi legislativã; 3. Respectarea unui program monetar corelat cu rata inflaţiei şi deprecierea leului propuse şi, de asemenea, Programul de guvernare. 4. Încetarea finanţãrii monetare a emisiunilor de bonuri de tezaur de cãtre Banca Nationala (emiterea de bonuri de tezaur se va face în condiţii atractive pentru investitorii privati, urmãrindu-se finanţarea neinflationista a deficitului bugetar); 5. Încetarea facilitãţilor financiare speciale de refinantare pentru agricultura oferite de cãtre Banca Nationala (orice subventie pentru agricultura se va face explicit prin Bugetul public în cadrul politicii bugetare adoptate); 6. Eliminarea controlului (formal sau informal) asupra ratei dobinzii, care limiteazã concurenta pe piata creditului - aceasta fiind, în realitate, în condiţiile functionarii pieţelor, singura politica economicã în stare sa reducã rata dobinzii (chiar dacã iniţial, pe termen scurt, o creste). Guvernul acorda atentie urmãtoarele probleme ale consolidãrii sistemului financiar-bancar: - Privatizarea bãncilor comerciale de stat; - Îmbunãtãţirea şi întãrirea activitãţii de supraveghere a bãncilor comerciale; - Consolidarea pieţei valutare interbancare; - Crearea condiţiilor pentru trecerea la convertibilitatea deplina a monedei naţionale; - Creşterea capacitãţii de reglementare şi supraveghere a Bãncii Naţionale a României; - Întãrirea prevederilor prudentiale în administrarea patrimoniului bãncilor; - Eliminarea din sistemul financiar a creditului directionat pentru agricultura, care a generat monetarizarea apreciabila a deficitului bugetar prin angajarea Bãncii Naţionale a României în operaţiuni în numele bugetului. Guvernul va acorda atentie deosebita functionarii şi largirii pieţei de capital (în mod deosebit, pieţei OTC şi Bursei de Valori Bucureşti). În acest scop, se vor promova reglementãri şi mãsuri privind: - Creşterea ofertei de informaţii în domeniu; - Stimularea societãţilor comerciale şi a municipalitatilor de a obţine şi ameliora sistematic clasificari de la agenţiile de rating recunoscute; - Perfecţionarea cadrului institutional şi armonizarea cadrului legislativ; - Lansarea de programe de educare şi instruire în domeniu; - Stimularea creşterii numãrului de participanţi pe piata de capital; - Diversificarea instrumentelor pe piata valorilor mobiliare. Se vor lua, de asemenea, mãsuri pentru dezvoltarea pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat emise în scopul finanţãrii neinflationiste a deficitului bugetar:
A. Dezvoltarea unui instrumentar diversificat de titluri de stat: - Faza iniţialã: certificate de trezorerie (cu scadente de pînã la un an). - Faza a II-a: titluri de stat pe termen mediu (cu scadente între 2 şi 5 ani). - Faza a III-a : titluri de stat pe termen lung (cu scadente de 10 ani şi mai mult).
B. Monitorizarea corecta şi în timp real a necesarului de finanţare pentru acoperirea deficitului bugetar (volum şi termene de rambursare) precum şi perfecţionarea sistemului trezoreriei statului.
C. Crearea pieţei secundare a titlurilor de stat cu acces liber atît pentru investitorii institutionali interni şi externi cît şi, dupã caz, pentru investitorii individuali - în scopul creãrii unor pieţe lichide şi diversificate pentru aceste titluri, precum şi în cel al creãrii unui instrument suplimentar de intervenţie indirecta a Bãncii Naţionale în vederea reglementãrii nivelului lichiditatilor în sistemul bancar.
2. Politica fiscalã şi bugetarã
Guvernul vizeazã o schimbare de fond în politica bugetarã. Politica fiscalã va urmãri stimularea dezvoltãrii economice, investirii şi creãrii de noi locuri de munca în sectorul privat, îmbunãtãţirea generalã a climatului de afaceri şi dezvoltarea spiritului intreprinzator. Prin modul de stabilire a prioritatilor cheltuielilor bugetare se va urmãri adincirea reformelor şi asigurarea condiţiilor dezvoltãrii durabile, consolidarea democraţiei şi creşterea coeziunii sociale. Ca urmare, vor fi avute în vedere investiţiile în capitalul uman (învãţãmînt, cultura şi arta, ocrotirea sãnãtãţii, protecţia socialã), producţia unor bunuri publice (apãrare nationala, ordine publica etc.), dezvoltarea infrastructurilor, sprijinirea agriculturii şi a exportului precum şi protecţia mediului. Politica fiscalã va stimula expansiunea sectorului privat ca efect al reducerii poverii fiscale. Se anticipeaza creşterea investiţiilor în sectorul privat, apariţia de noi locuri de munca, iar pe aceasta baza, sporirea resurselor pentru dezvoltare şi protecţie socialã. Cadrul actual de reglementare fiscalã în România afecteazã dezvoltarea sectorului privat: - Este lipsit de predictibilitate, modificindu-se foarte des normele "de aplicare" ale Ministerului Finanţelor; - Este supus interpretarilor abuzive ale autoritãţilor fiscale; interpretarile ajung sa contrazica textul legii; se resimte neincrederea în contribuabil; contestarea soluţiilor propuse de autoritãţi presupune proceduri birocratice şi costisitoare; - Conţine confuzii şi neclaritati; - Reflecta, în primul rind, funcţia de maximizare a veniturilor fiscale şi nu în primul rind pe aceea de instrument pentru stimularea dezvoltãrii economice; - Apasa inechitabil pe diferitele categorii sociale; - Stimuleaza investiţii în domenii care nu necesita calificare deosebita, (aceasta ca urmare a faptului ca rata maxima de impozitare a veniturilor salariale se aplica cu începere de la un nivel atît de redus încît majoreazã costurile salariale ale întreprinderii, ceea ce face ca întreprinzãtorii sa nu investeasca în activitãţi care necesita mina de lucru calificatã ce trebuie bine plãtitã); - Nu conţine un tip de impozit extrem de important: impozitul personal pe venitul global; - Nu stimuleaza angrenarea persoanelor în mai multe activitãţi şi mai ales în cele care necesita calificare inalta, deschizind totodatã drumul spre frauda (întrucît rata maxima de impozitare este prea mare şi aplicatã de la un nivel foarte redus); Guvernul considera necesarã o restructurare majorã în domeniul politicii fiscale, şi anume: - Creşterea transparenţei şi a predictibilitatii sistemului fiscal; - Introducerea impozitului pe venitul personal global; - Asigurarea unei baze stabile de impozitare; - Reducerea numãrului de trepte şi a ratei maxime ale impozitului pe salariu. - Reducerea impozitãrii producãtorilor agricoli în principal prin anularea impozitului pe venitul agricol; - Reducerea impozitului pe profit; - Suplimentarea reducerilor impozitului pe profitul reinvestit; - Stabilirea tarifului vamal în conformitate cu acordurile internaţionale ale României; - Reducerea unor accize; - Reglementãri pentru consolidarea bilanţurilor contabile şi pentru evitarea impozitãrii "în cascada" a profiturilor distribuite); - Perfecţionarea şi descentralizarea sistemului de colectare a taxelor şi impozitelor, precum şi reducerea costurilor acestuia prin trecerea administraţiilor financiare locale în subordinea directa a autoritãţilor locale. - Mãsuri de reducere şi prevenire a evaziunii fiscale; În privinta cheltuielilor bugetare, Guvernul îşi propune, de asemenea, o restructurare semnificativã, consecventa cu cerinţele realizãrii obiectivului principal al perioadei 1997-2000, şi anume, dezvoltarea economicã durabila. Politica de cheltuieli bugetare a Guvernului vizeazã: - Creşterea ponderii cheltuielilor bugetare pentru urmãtoarele prioritati: * învãţãmînt şi cercetare; * ocrotirea sãnãtãţii; * cultura şi arta; * apãrarea nationala; * ordinea publica; - Creşterea ponderii cheltuielilor bugetare destinate realizãrii obiectivelor de protecţie socialã; - Reducerea semnificativã a ponderii subvenţiilor în totalul cheltuielilor bugetare; cea mai mare parte a acestora va fi folositã pentru susţinerea noii politici economice privind sectorul agricol şi pentru promovarea exporturilor; - Diminuarea ponderii cheltuielilor de capital în totalul cheltuielilor bugetare; acestea vor avea ca destinaţie prioritara creşterea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurilor, protecţia mediului, învãţãmînt şi ocrotirea sãnãtãţii. Guvernul considera ca, în România, nevoia de descentralizare a finanţelor publice locale a ajuns într-un punct critic. În acest sens, Guvernul îşi propune sa realizeze o reforma cuprinzatoare a sistemului finanţelor locale care sa permitã dezvoltarea localã şi care sa stabileascã - simultan şi corelat - atît în cadrul general al regimului impozitelor locale cît şi pe cel al procedurilor pentru sistemul de transferuri bugetare. Guvernul considera ca sistemul finanţelor locale din România trebuie sa asigure: - Dezvoltarea rolului autoritãţilor administraţiei publice locale în conformitate cu principiile autonomiei locale şi cu mecanismele economiei de piata; - Stabilirea resurselor financiare totale ale autoritãţilor administraţiei publice locale în concordanta cu obligaţiile lor de administrare; - Autonomia de decizie a autoritãţilor administraţiei publice locale inclusiv cu privire la cheltuieli, în scopul creşterii eficientei cheltuielilor publice şi al sporirii responsabilitãţii fata de electorat a acestor autoritãţi; - Stimularea autoritãţilor administraţiei publice locale pentru depunerea de eforturi vizind mobilizarea de resurse proprii; - O administrare simpla a sa şi costuri reduse de funcţionare; - Un sistem transparent de transferuri bugetare bazate pe criterii obiective, stabile şi obligatorii; - Compensarea efectelor unor diferenţe de venituri între diferite administraţii locale asigurind oricãrui cetãţean cel puţin un nivel minim de acces la servicii de importanta vitala; - Mecanisme de sprijinire a dezvoltãrii infrastructurii publice şi finanţarea adecvatã a acesteia; - Concordanta cu cerinţele de stabilizare macroeconomica. Guvernul este constient de faptul ca reforma finanţelor locale este un proces dificil - care poate presupune situaţii tranzitorii, încercãri sau nereusite - dar considera ca acum este momentul pentru o ferma opţiune politica de reformare, de reinnoire. A continua cu un sistem fiscal bazat pe o multitudine de taxe şi impozite (multe cu potenţial relativ redus) şi pe completarea veniturilor bugetare locale prin apreciabile transferuri bugetare locale care atrag intervenţia centralista, masiva, uneori dincolo de lege, a autoritãţilor guvernamentale, înseamnã a reduce autonomia localã şi dreptul comunitãţilor locale de a-şi decide soarta, de a-şi dezvolta localitãţile şi de a spori bunãstarea fiecãruia. Guvernul considera ca România se afla într-un moment crucial în care trebuie sa opteze, de principiu, pentru un nou sistem fiscal local care sa permitã cu adevãrat dezvoltarea autonomã a localitãţilor. În acest sens, Guvernul propune un nou sistem fiscal bazat pe un numãr redus de surse de venituri, dar cu potenţial mare, stabil şi pe o reducere adecvatã a transferurilor bugetare. În acest fel se va reduce controlul guvernamental, crescind, în schimb, autonomia şi responsabilitatea autoritãţilor publice locale alese de electorat, precum şi rãspunderea acestora în fata cetãţeanului, a partenerului lor la dezvoltarea localitãţii. În conceptia Guvernului, reformarea cadrului fiscal trebuie sa se bazeze pe: - Suficienta flexibilitate, mai întîi pentru a se adapta la schimbãrile ce vor interveni în economie în urmãtorii ani, iar apoi pentru a conduce la reducerea considerabila a restrictiilor impuse autoritãţilor administraţiei publice locale în gestiunea finanţelor; - Stabilirea tipurilor de resurse la dispoziţia autoritãţilor administraţiei publice locale, pe baza unei evaluãri obiective şi realiste a potenţialului de venit actual şi viitor, furnizat de impozitele şi taxele existente (şi nu a încasãrilor efective), precum şi pe baza unei estimari obiective a nevoilor reale de resurse; - Reguli şi proceduri clare şi explicite de administrare a veniturilor fiscale locale, care sa stimuleze rationalizarea utilizãrii banului public, creşterea resurselor proprii şi a responsabilitãţii politice a autoritãţilor administraţiei publice locale pentru performanţele în administrarea finanţelor proprii; Guvernul considera ca se impune totodatã, perfecţionarea sistemului de transferuri de la bugetul de stat prin: - Adoptarea, de urgenta, a unor reguli transparente şi clare; - Adoptarea, de urgenta, a unor criterii de alocare a resurselor transferate; - Eliminarea confuziilor privind rolul consiliilor judeţene şi cel al consiliilor locale; - Creşterea predictibilitatii volumului de resurse probabil disponibilizabile; - Creşterea predictibilitatii momentului disponibilizarii volumului de resurse cãtre consilii; Întîrzierile înregistrate, în fiecare din aceşti ani, în prezentarea spre aprobare în Parlament a bugetului, sau întîrzierile în aprobarea acestuia, au fost permanent un factor perturbator în activitatea consiliilor locale şi judeţene; fãcînd chiar abstractie de toate celelalte neajunsuri ale sistemului finanţelor locale, şi tot se poate lesne deduce, numai dacã luam în considerare acest aspect, cîte dificultãţi au intimpinat autoritãţile publice locale în dezvoltarea localã. Dacã se are în vedere faptul ca, prin intirzierea disponibilizarii resurselor cãtre consilii, se intirzie de fapt cheltuieli ce trebuiau efectuate în teritoriu - stabilizarea macro-economicã - înseamnã, de fapt, o reducere a sanselor localitãţilor de a se dezvolta! - Sporirea capacitãţii de a asigura reducerea diferenţelor de venituri între diferite administraţii locale; - Sporirea capacitãţii sale de a stimula implicarea autoritãţilor administraţiei publice locale pentru a mobiliza venituri locale proprii şi/sau de a rationaliza cheltuielile; - Elaborarea unor proceduri de control al autoritãţilor administraţiei publice centrale asupra utilizãrii resurselor transferate, care sa aibã la baza respectarea principiului autonomiei decizionale şi al responsabilitãţii locale şi care sa elimine ingerintele administraţiei centrale în problemele celei locale, precum şi posibilitatea unor presiuni politice; - Încurajarea autoritãţilor administraţiei publice locale sa recurgã la surse complementare de finanţare, în special pentru investiţii în infrastructura; Guvernul va acorda permanent prioritate controlului deficitului bugetar (inclusiv cel cvasifiscal) şi finanţãrii neinflationiste a acestuia. În acest sens vor fi adoptate mãsuri vizind: - Eliminarea cauzelor structurale ale deficitului prin: * adincirea şi consolidarea liberalizarii preţurilor, în special în domeniile energiei şi agriculturii; * disciplina financiarã a întreprinderilor şi restructurarea financiarã a acestora; * privatizarea întreprinderilor; * demonopolizarea şi privatizare a în domeniile regiilor autonome, agriculturii şi bancare; * încetarea creditarii firmelor cu pierderi; * punerea în aplicare a procedurilor legale de faliment. - Rationalizarea cheltuielilor bugetare în funcţie de prioritãţile reformei şi ale politicii sociale; reevaluarea întregului sistem de subvenţii explicite şi implicite. - Reducerea drastica şi chiar stoparea creditarii şi subventionarii firmelor de stat care înregistreazã pierderi; se va realiza progresiv, pornind de la un numãr mic de firme care deţin o pondere mare în totalul pierderilor realizate de firmele de stat.
3. Politici comerciale
Guvernul considera ca necesitatea şi posibilitatea unor modificãri structurale ale cererii şi ofertei agregate impun, de urgenta, amplificarea deschiderii spre exterior a economiei româneşti, ceea ce va influenta pozitiv performanţele acesteia. Guvernul va stimula sporirea competitivitatii internaţionale a produselor şi serviciilor româneşti, în primul rind prin reducerea intensitatii consumului de factori de producţie pe unitatea de producţie şi, abia în al doilea rind, prin politica cursului de schimb. Un rol însemnat în creşterea competitivitatii internaţionale a producţiei naţionale îl va avea reducerea intensitatii energetice a acesteia. Orientarea spre exterior a economiei naţionale presupune adincirea reformelor privind liberalizarea atît a importului, cît şi a exportului.
1. Liberalizarea importului Guvernul considera ca cele mai importante mãsuri de politica economicã privind regimul importului şi care se impun de urgenta se referã la: - Asigurarea coerentei şi predictibilitatii regimului de import. Acestea se pot realiza prin ancorarea ferma a politicii comerciale la acordurile internaţionale la care România este parte semnatara. Acordul de Asociere la Uniunea Europeanã este o ancora mai pretentioasa comparativ cu prevederile GATT, şi mai eficienta din perspectiva credibilitatii. - Creşterea neutralitatii tarifului vamal. Estimari preliminare sugereaza ca rata medie ponderatã a tarifului vamal al României este de aproximativ 14% . Se anticipeaza ca, în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere, rata medie ponderatã a tarifului vamal pentru importurile industriale din Uniunea Europeanã se va reduce de la circa 14% în prezent la circa 5% în anul 2000. Industriile româneşti au nevoie de concurenta pentru a se putea restructura şi a deveni competitive. Adevarata protecţie a industriilor româneşti este concurenta şi accesul neingradit al întreprinderilor la importuri, în condiţiile în care sînt stimulate sa exporte.
2. Promovarea exporturilor Succesul strategiei de orientare spre exterior a economiei naţionale depinde de întãrirea capacitãţii industriilor româneşti de a exporta pe pieţele internaţionale. Majoritatea ţãrilor OECD au garantat concesii comerciale României. O importanta deosebita o prezintã includerea României în top-ul preferintelor comerciale ale Uniunii Europene pentru încheierea Acordului de Asociere. Acordul cu Asociaţia Europeanã a Liberului Schimb are de asemenea o semnificatie majorã pentru orientarea spre exterior a economiei României. Importanta Uniunii Europene ca destinaţie preponderenta a exporturilor României face ca prevederile Acordului de Asociere sa constituie standardul relaţiilor comerciale internaţionale ale economiei naţionale. Prin prevederile referitoare la eliminarea rapida a restrictiilor tarifare şi netarifare, acordul asigura o imbunatatire semnificativã a accesului României pe pieţele Uniunii Europene, dar exista şi opinii contrare. Promovarea agresiva a exportului reprezintã o prioritate a politicilor economice ale Guvernului în perioada 1996-2000. Cele mai importante mãsuri de politica economicã vizind promovarea exportului se referã la: - Eliminarea reglementãrilor care inhiba exportul; - Asigurarea accesului exportatorilor la sursele de finanţare; - Liberalizarea accesului la importuri; - Acordarea de stimulente pentru investiţiile româneşti şi strãine orientate cãtre export.
CAP. 4 Politici de restructurare a economiei
1. Politici de consolidare a mecanismelor concurentiale Guvernul considera consolidarea mecanismelor concurentiale ca fiind o cerinta fundamentalã pentru maximizarea eficientei alocãrii resurselor economice şi, pe aceasta baza, a bunastarii sociale. În conceptia Guvernului soluţia problemelor generate de insuficienta dezvoltare a pieţelor în perioada de tranzitie se gãseşte nu în amplificarea intervenţiei statului în economie, ci în accelerarea proceselor de liberalizare precum şi în conturarea unei politici viabile de creştere a concurentei interne, o contribuţie esenţialã avînd-o presiunile concurentei externe prin liberalizarea comerţului exterior. În cadrul procesului de consolidare a mecanismelor concurentiale, urmãtoarele elemente vor forma principalele obiective ale politicii Guvernului: 1. Protecţia concurentei 2. Flexibilizarea pieţei muncii
a. Protecţia concurentei În România, în domeniul protecţiei concurentei, se impune adoptarea unei politici flexibile, care sa asigure: limitarea barierelor de intrare pe piata, dereglementarea pieţelor şi stimularea inovarii prin politici specifice. Legislaţia şi politica în domeniul concurentei sînt de-abia la început în România. Pînã la acumularea unei anumite experienţe în implementarea lor, exista - în mod obiectiv - anumite incertitudini. Guvernul considera totuşi ca aceste incertitudini vor fi eliminate printr-o atitudine a autoritãţilor proconcurentiala şi favorabilã mecanismelor pieţei. Prin politica concurentei, Guvernul va sprijini liberalizarea economicã, libera competiţie între producãtorii şi consumatorii individuali şi va urmãri ca, pe mãsura privatizãrii, monopolurile de stat astfel desfiinţate sa nu lase loc apariţiei unor monopoluri private. Se vor evita fuziunile în societãţi holding, cu viabilitate indoielnica, dar şi deconcentrarea forţatã a întreprinderilor existente. Coerenta şi eficienta politicii de protecţie a concurentei presupune existenta stabilitatii macroeconomice, întrucît, în condiţiile inflaţiei ridicate şi, mai ales, volatile, este greu de diferenţiat între creşterile de preţuri determinate de comportamente anticoncurentiale ale agenţilor economici şi cele datorate creşterii generale a preţurilor ca rezultat al inflaţiei. Politica promovata de guvern în domeniul concurentei va urmãri respectarea urmãtoarelor principii: - Principiul eficientei în implementarea legii: autoritãţile concurentei se vor concentra asupra practicilor anticoncurentiale care afecteazã în mai mare mãsura structura pieţelor. - Principiul independentei politice: autoritãţile concurentei vor fi independente din punct de vedere politic pentru a se evita intervenţia discretionara în selectarea cazurilor ce urmeazã a fi investigate; astfel se va evita şi presiunea anumitor grupuri de interese atunci cînd acestea vor realiza ca politica concurentei le poate afecta anumite iniţiative profitabile. - Principiul transparenţei: se impune efectuarea - pe toate canalele posibile - a unei intense mediatizari a prevederilor legii, a regulamentelor şi a altor acte de legislaţie secundarã adoptate de autoritãţile concurentei, precum şi a sancţiunilor potenţiale sau efectiv aplicate în diferite cazuri. - Principiul coerentei instituţionale: se va urmãri prevenirea apariţiei unor disfunctionalitati în colaborarea ce trebuie sa existe între Oficiul Concurentei (cu rol de investigare) şi Consiliul Concurentei (cu rol de investigare şi deliberare) astfel încît sa asigure compatibilitatea interpretãrii şi aplicãrii legii în toate zonele tarii. În perspectiva integrãrii României în Uniunea Europeanã, Guvernul îşi propune identificarea, monitorizarea şi tratarea în spirit european a problemei ajutoarelor de stat. Intelegind prin ajutor de stat orice mãsura sau acţiune prin care o firma obţine nişte avantaje la care nu ar fi avut acces în condiţii de piata, Guvernul considera o urgenta efectuarea unui inventar al multiplelor şi, adesea, netransparentelor mãsuri de politica economicã luate pînã în prezent şi susceptibile de a fi încadrate în aceasta categorie (subvenţii, prime, dobinzi subvenţionate, iertari de datorii, amînarea plãţii datoriilor). În baza acestor analize, se va adopta, printr-o cooperare deschisã şi corecta cu organismele abilitate ale Comisiei Europene - în litera şi în spiritul Acordului de Asociere şi a regulilor de implementare (semnate de România) a prevederilor referitoare la ajutorul de stat - o politica coerenta a ajutoarelor de stat, în spiritul respectãrii principiilor concurentei. Guvernul considera ca sînt necesare acţiuni ferme, cu caracter de prioritate, în domeniul politicii de protecţie a concurentei, în special în ceea ce priveşte: - Alinierea preţului în domeniul energiei. - Diminuarea numãrului de regii autonome şi slabirea treptata a monopolului celor care mai rãmîn. - Divizarea unora dintre regiile autonome şi privatizarea unor activitãţi din cadrul acestora. Guvernul considera ca stimularea mediului concurential presupune elaborarea şi implementarea de politici în domeniul protecţiei consumatorului. În acest sens, Guvernul are în vedere urmãtoarele: - Creşterea capacitãţii de elaborare şi implementare a politicilor guvernamentale în domeniu, inclusiv în cel al intaririi cadrului institutional de aplicare a reglementãrilor. - Extinderea cadrului legislativ în acord cu directivele Comisiei Europene. - Programe de educare şi informare a consumatorilor. - Diversificarea instrumentelor de finanţare a programelor. - Consolidarea organizaţiilor neguvernamentale care activeazã în domeniu şi a dialogului social la nivel naţional şi local. - Dezvoltarea resurselor umane (în special în domeniile administraţiei publice, sistemului de drept şi al justiţiei), inclusiv prin programe speciale menite sa conducã la extinderea activismului civic. - Dezvoltarea parteneriatului internaţional (cu prioritate CEFTA şi Uniunea Europeanã). Politicile vizind stimularea concurentei, inclusiv cele de protecţie a consumatorilor, vor conduce la creşterea exigenţelor fata de calitatea produselor ofertate pe piata interna şi internationala. În aceste condiţii, Guvernul va acorda atentie politicilor din domeniile standardizarii şi metrologiei legale, urmãrind stimularea transferului tehnologic şi a difuziei inovarii în vederea alinierii, în perspectiva, a standardelor şi verificãrii metrologice legale la niveluri compatibile cu cele utilizate frecvent ca referinta în cadrul schimburilor internaţionale.
b. Flexibilizarea pieţei muncii Politica Guvernului de stimulare a concurentei între firme, pe piata produselor, implica asigurarea unui cadru favorabil manifestãrii concurentei pe piata muncii. În prezent, pe piata muncii exista rigiditati care ingradesc manifestarea concurentei şi, deci, conduc la o eficienta scãzutã a utilizãrii miinii de lucru. În aceste condiţii Guvernul va aplica o politica de flexibilizare a pieţei muncii, ceea ce va influenta pozitiv evoluţia productivitatii muncii, a salariului mediu şi a ratei somajului. În scopul flexibilizarii pieţei muncii, politicile Guvernului vor include, în principal: - Stimularea mobilitatii miinii de lucru. Un rol însemnat în asigurarea mobilitatii miinii de lucru îl vor avea funcţionarea eficienta a pieţei locuinţelor şi eliminarea restrictiilor privind angajarile şi concedierile, inclusiv modificãri în Codul Muncii. - Flexibilizarea salariilor relative. Gradul redus de flexibilitate a salariilor relative contribuie la intirzierea restructurarilor în domeniul ocupãrii. În acest stadiu al reformei, se impune renunţarea pe viitor la controlul asupra fondului de salarii - cu excepţia agenţilor economici din sectorul public - sau înlocuirea acestuia cu mecanisme mai flexibile, cum ar fi controlul asupra salariului mediu negociat. În politica Guvernului un rol esenţial îl va juca politica salariului minim garantat. Dialogul cu sindicatele şi patronatul va avea o importanta covirsitoare, baza acestuia constituind-o legatura dintre nivelul salariului minim şi protejarea atingerii echilibrului pe piata muncii. Se impune analizarea şi actualizarea raportului dintre salariul mediu în sectorul bugetar şi cel mediu pe economie. - Flexibilizarea legãturii dintre serviciile sociale şi locul de munca. Unele întreprinderi (îndeosebi regii autonome) oferã numeroase servicii sociale angajaţilor. Aceste servicii constituie un obstacol în calea mobilitatii miinii de lucru deoarece schimbarea locului de munca echivaleaza cu pierderea serviciilor respective.
2. Politici industriale, de privatizare şi restructurare Guvernul respinge conceptiile traditionale conform cãrora statul intervine discretionar pentru a dezvolta una sau alta dintre industrii. În condiţiile în care pieţele se globalizeaza iar dezvoltarea economicã depinde fundamental de capacitatea, în general, a economiei de a exporta, este preferabila o politica bazatã pe neutralitatea stimulentelor economice între industrii, pe asigurarea unui mediu competitiv pentru întreprinderi, pe libertatea acestora de a se adapta la pieţe şi pe promovarea agresiva a exporturilor.
a) Politica industriala Adoptarea de cãtre Guvern a unor politici industriale bazate pe neutralitatea stimulentelor între industrii este în acord cu experienta Uniunii Europene, a ţãrilor cu dezvoltare economicã durabila, care, cu industrii competitive, infrunta concurenta strãinã chiar pe piata interna şi care exporta, însã, mai mult decît importa. Guvernul accepta intervenţia directa în scopul restructurãrii industriilor ineficiente, însã, în acest caz, numai pe termen scurt şi doar ca expresie a politicilor de protecţie socialã. Ca urmare, ţinînd seama de condiţiile specifice României şi prin particularizarea orientarii europene la acestea, politica industriala a Guvernului se defineste pe baza urmãtoarelor elemente: - Sprijinirea ajustarii întreprinderilor mari din industriile cele mai ineficiente care nu au perspective imediate de privatizare, au probleme financiare, prezintã un grad redus de utilizare a capacitãţilor de producţie şi deţin o pondere însemnatã în ocuparea miinii de lucru dintr-o regiune; dezvoltarea dialogului social; promovarea de politici regionale şi locale de dezvoltare; - Oferta serviciilor de sprijin: legislaţie adecvatã; servicii informationale; - Oferta infrastructurilor de baza; aprovizionarea cu energie şi apa; reţele de transport şi telecomunicaţii; - Oferta serviciilor de învãţãmînt (inclusiv recalificarea şi reconversia profesionalã a miinii de lucru) şi de ocrotire a sãnãtãţii; - Sprijinirea exportului, în general pe baza principiului neutralitatii stimulentelor între industrii; sprijin financiar; negocieri strategice la nivel interguvernamental. Definirea politicii industriale în conformitate cu direcţiile menţionate anterior corespunde orientarii actuale a Uniunii Europene şi se încadreazã în prevederile Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeanã. Acordul permite interventionismul pe termen scurt doar în scopul restructurãrii industriilor ineficiente, caz în care intervenţia trebuie interpretatã ca mãsura de protecţie socialã.
b. Privatizarea şi restructurarea întreprinderii
Privatizarea Obiectivul finalizarii procesului de privatizare a societãţilor comerciale de stat poate fi atins într-o perioada scurta de timp dacã se acţioneazã simultan în doua direcţii: - Accelerarea progresului cantitativ al privatizãrii; vinderea de urgenta prin toate metodele, pînã în august 1998, a patrimoniului administrat de FPS; demararea procesului de demonopolizare şi privatizare a regiilor autonome şi utilitãţilor publice; - Îmbunãtãţirea calitãţii procesului de privatizare, în special prin: dezvoltarea pieţelor de capital (în primul rind, a pieţei OVER-THE- COUNTER); creşterea transparenţei şi liberalizarea accesului investiţiilor strãine de portofoliu pe piata de capital; stimularea apariţiei şi dezvoltãrii de fonduri mutuale şi societãţi de investiţii; mãsuri pentru concentrarea actionariatului; transformarea FPP-urilor; desfiinţarea FPS pînã în august 1998.
Restructurarea întreprinderilor Privatizarea este strins legatã de restructurarea întreprinderii, prin aceasta din urma asigurindu-se insanatosirea şi competitivitatea producţiei naţionale, modernizarea tehnologiilor, îmbunãtãţirea performantelor economice ale întreprinderilor, şi pe aceste baze, sporirea salariilor şi a veniturilor. În România, restructurarea întreprinderii a fost mult prea mult amînatã, costurile acesteia marindu-se în plan social. Datoritã acestor implicaţii sociale. Guvernul considera restructurarea întreprinderii ca fiind procesul cel mai dificil al perioadei de guvernare. Accelerarea restructurãrii întreprinderii implica întãrirea disciplinei financiare a întreprinderilor şi aplicarea ferma a reglementãrilor privind incapacitatea de plata. Pornind de la aceste realitati şi de la obiectivul dezvoltãrii economice durabile, Guvernul considera ca accelerarea restructurãrii întreprinderii în România este posibila în condiţiile existenţei unei concepţii clare asupra desfãşurãrii procesului de restructurare, a transparenţei actului de guvernare, a extinderii dialogului real cu principalele structuri sociale implicate, în primul rind sindicatele, şi a adoptãrii unor politici industriale şi de dezvoltare regionala şi localã viabile. Guvernul are în vedere crearea unui mediu economic favorabil şi stimulator pentru accelerarea privatizãrii, pe baza reformelor pe care le va întreprinde prin: adincirea liberalizarii preţurilor; consolidarea liberalizarii comerţului exterior; eliminarea subvenţiilor implicite şi a creditelor discretionare; promovarea unor politici guvernamentale viabile privind protecţia concurentei şi incapacitatea de plata; reasezarea vinzarilor de active între metodele principale de privatizare; inasprirea condiţiilor pentru obţinerea intervenţiei guvernamentale s.a. Totodatã, în scopul consolidãrii condiţiilor pentru aplicarea efectivã a disciplinei de piata Guvernul va acţiona pentru accelerarea restructurãrii financiare a întreprinderilor şi îmbunãtãţirea practicilor de management, un demers realist constind în urmãtoarele elemente: - Accelerarea privatizãrii înainte de realizarea restructurãrii financiare. - Dezvoltarea pieţei capitalului în scopul fluidizarii circulaţiei capitalului şi al îmbunãtãţirii, pe aceasta baza, a calitãţii managementului de întreprindere. - Creşterea rolului sistemului bancar în coordonarea eventualelor restructurari financiare înainte de privatizare. - Întãrirea bãncilor comerciale prin recapitalizare pe mãsura progresului restructurãrii industriale. În conceptia Guvernului se impune stimularea abilitatii întreprinderilor de a genera fluxuri de lichiditate (cash-flow-uri) pozitive întrucît, viabilitatea procesului de restructurare este asigurata numai în condiţiile în care implicarea financiarã a guvernului este minima. Finanţarea restructurãrii întreprinderii va avea, deci, ca sursa principala, fluxul de lichiditate al întreprinderilor. Din aceasta perspectiva, politicile economice ale Guvernului vor urmãri: - Stimularea disponibilitatii managerilor de a reinvesti fluxurile de lichiditate. - Relaxarea impozitãrii activitãţilor lucrative. - Crearea cadrului institutional al pieţei capitalului care sa asigure posibilitatea consolidãrii fluxului de capital prin mãrirea capitalului social. - Ajustarea sistemului contabil şi a metodologiilor pentru calcularea obligaţiilor fiscale prin creşterea relevantei elementelor de flux de lichiditate. - Abrogarea reglementãrilor privind formarea preţurilor pe seama costurilor istorice.
3. Politica de dezvoltare regionala şi localã; întreprinderile mici şi mijlocii
Politica industriala a Guvernului, de intervenţie în ajustarea industriilor ineficiente, se va corela cu politica de dezvoltare regionala şi localã precum şi cu cea de protecţie socialã, întrucît, deşi Guvernul considera ca, în general, nu este necesar ca statul sa intervinã în sprijinirea industriilor cu potenţial de viabilitate, totuşi, accepta implicarea pe termen scurt a statului în cazul industriilor ineficiente a cãror ajustare are efecte semnificative pe plan social într-o anumitã zona geograficã. Implicarea Guvernului va respecta urmãtoarele principii: a) Aportul financiar al guvernului va fi interpretat în aceste cazuri ca mãsura de protecţie socialã. Implicarea guvernului în aceste acţiuni nu este o forma de reorientare a fondurilor bugetare spre alte prioritati. Din aceasta perspectiva, finanţarea aferentã va fi aprobatã în conformitate cu rigorile analizei cost-beneficiu şi suportatã în mod transparent din fondurile bugetare corespunzãtoare. b) Implicarea guvernului în restructurarea industriilor va avea la baza extinderea dialogului social atît cu sindicatele cît şi cu sectorul privat, care va fi stimulat sa participe la co-finanţarea proiectelor de restructurare şi dezvoltare localã. Prin extinderea dialogului social Guvernul urmãreşte: - Descentralizarea concretizarii şi aplicãrii programelor naţionale de restructurare şi corelare cu cele de dezvoltare regionala/localã. - Transparenta intenţiilor guvernamentale. - Obţinerea sprijinului sindicatelor în conceperea şi aplicarea programelor. - Sprijinul comunitãţii de afaceri în co-finanţare şi materializarea programelor. - Sprijinul autoritãţilor locale. - Sprijinul structurilor societãţii civile. - Medierea între diverse instituţii şi organizaţii neguvernamentale care pot avea interese în industriile respective. - Armonizarea acţiunilor guvernamentale cu cele neguvernamentale şi autoritãţile publice locale. Tematica de dialog va reflecta în mod adecvat problemele critice ale programelor de restructurare. c) Implicarea Guvernului în ajustarea industriilor este o forma de extindere a colaborãrii cu autoritãţile locale şi de creştere a capacitãţii acestora din urma de a elabora şi aplica politici de dezvoltare localã. Vor fi create programe şi fonduri pentru (co-)finanţarea de proiecte de dezvoltare regionala şi localã, în condiţiile în care se vor aplica principiile descentralizãrii şi subsidiaritãţii, caz în care autoritãţile publice locale vor fi un partener privilegiat de dialog. Programele naţionale de restructurare se vor corela cu proiectele de dezvoltare regionala şi localã. Ca urmare, va fi stimulata adoptarea de variante de dezvoltare localã şi regionala care reflecta nevoile reale ale comunitãţilor locale, urmãrindu-se, în principal: - Creare de noi locuri de munca. - Programe de mãsuri active pentru combaterea somajului. - Noi întreprinderi private cu potenţial în perspectiva, mai ales de export. - Programe de recalificare şi reorientare a miinii de lucru. - Infrastructuri adecvate creãrii şi dezvoltãrii de întreprinderi mici şi mijlocii. - Dezvoltarea satului prin crearea de infrastructuri şi activitãţi neagricole. - Dezvoltarea parteneriatului internaţional. - Stimularea spiritului intreprinzator. - Privatizarea de active, în special cãtre salariaţii marilor întreprinderi ce se restructureaza. - Crearea de zone speciale de dezvoltare economicã. d) În condiţiile caracterului limitat al resurselor bugetare, este necesarã diversificarea şi descentralizarea finanţãrii programelor naţionale de restructurare.
Dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii În conceptia Guvernului, stimularea dezvoltãrii industriilor naţionale, consolidarea mecanismelor concurentiale şi dezvoltarea localã se realizeazã în condiţiile sprijinirii dezvoltãrii sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii. Relansarea economicã pe care o propune Guvernul ia în considerare tocmai nevoile întreprinzãtorilor privati de a beneficia de un mediu economic stabil, de o politica comercialã stimulativa pentru exporturi, de o concurenta realã chiar şi cu firme mari, dar private şi nu de stat, pentru a putea dezvolta afacerile, a reinvesti şi a crea, astfel, locuri de munca şi bunastare. Politica Guvernului pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii în România vizeazã: a) creşterea capacitãţii administraţiei publice centrale şi locale de a elabora şi aplica politici economice de dezvoltare a sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii precum şi de a corela aceste politici prin: - Creşterea transparenţei actului de guvernare. - Simplificarea procedurilor fiscale şi a altor activitãţi care favorizeazã manifestarea unor comportamente birocratice ale administraţiei publice. - Întãrirea controlului şi prevenirea evaziunii fiscale. - Implicarea într-o mãsura mai mare a organizaţiilor neguvernamentale de sprijinire a sectorului privat în implementarea programelor guvernamentale. - Asigurarea unor mecanisme transparente de implementare a restrictiilor Acordului de Asociere la Uniunea Europeanã astfel încît sa se evite discriminarile în defavoarea întreprinderilor mici şi mijlocii. - Modificãri sau noi iniţiative în domeniul legislativ şi consultarea prealabilã a reprezentanţilor comunitãţii de afaceri. b) crearea unui nou climat şi tesut social, favorabil dezvoltãrii afacerilor: - Creşterea transparenţei şi a credibilitatii datelor statistice oficiale. - Reforme în sistemul de învãţãmînt, în vederea stimulãrii spiritului intreprinzator şi a cunoştinţelor necesare conducerii unei întreprinderi. - Întãrirea asociaţiilor de întreprinzãtori şi extinderea dialogului cu administraţia publica centrala şi localã, sindicatele şi alte organizaţii neguvernamentale. - Creşterea numãrului de proiecte co-finanţate de la buget (central şi local) şi de sectorul privat. - Sprijinirea (co-finanţarea) unor programe dedicate dezvoltãrii spiritului intreprinzator la categorii expuse excluderii sociale: someri, femei, tineri, persoane cu handicap, minoritãţi. Stimularea perceptiei întreprinzãtorului de cãtre populaţie într-un mod pozitiv. c) stimularea creãrii/extinderii unor instrumente adecvate dezvoltãrii afacerilor prin: - Reţele de centre de consultanţa, instruire, transfer de cunoştinţe şi diseminare de informaţii despre oportunitati de afaceri. - Credite pentru investiţii şi stimularea exporturilor. - Sprijin pentru apariţia de noi instituţii financiare (în special fonduri de garantare şi de investiţii). Instrumente financiare (credite pe termen lung; participare la capital; micro-credite; ajutoare nerambursabile pentru demararea afacerilor; leasing; factoring etc.). - Dezvoltarea pieţei capitalului/piata finantarilor pe termen lung. - Stimularea parteneriatului internaţional în afaceri (intilniri de afaceri; tîrguri şi expoziţii; schimb de informaţii; societãţi mixte). - Programe pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii care introduc noi tehnologii/utilizeazã rezultate ale cercetãrii-dezvoltãrii; în vederea difuzãrii inovarii în economie. - Stimularea infiintarii de zone speciale de dezvoltare economicã. - Asistarea întreprinderilor mici şi mijlocii în implementarea standardelor de calitate în conformitate cu exigenţele integrãrii în Uniunea Europeanã. - Concentrarea unei pãrţi a sprijinului acordat României pentru dezvoltarea sectorului privat şi co-finanţarea de cãtre guvern, în vederea infiintarii unui fond de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii care sa constituie germenele apariţiei capitalului de risc în România. - Investiţii strãine.
4. Politici energetice Efectul pozitiv al ajustarii preţurilor resurselor energetice şi al restructurãrii industriei şi a întreprinderii va fi diminuarea sensibila a consumurilor energetice şi reducerea intensitatii energetice a producţiei naţionale. Pe aceste baze va fi posibila soluţionarea "crizei" de energie cu care se confrunta România şi satisfacerea mai buna a consumului casnic. Guvernul va adopta, în principal, urmãtoarele politici în domeniul sectorului energetic (inclusiv petrol): - Crearea unui cadru concurential în producţie şi distribuţie: * privatizarea în producţia (sînt vizate centrale termo-electrice) şi distribuţia de energie; * demonopolizarea; * restructurarea Regiei Autonome de Electricitate (RENEL); * descentralizarea sistemelor de termoficare a localitãţilor (crearea responsabilitãţii administraţiei publice locale); * transformarea unitãţilor de producţie, distribuţie, reparaţii sau activitãţi conexe, în societãţi comerciale; * concesionari. - (Co)finanţarea unor proiecte cu caracter de lucrãri publice (unitatea 2 la centrala atomo-electrica Cernavoda; terminal de gaze lichefiate la Constanta; reabilitarea reţelelor de transport, etc.). - (Co)finanţarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare (în special: prospectare geologica; surse neconventionale; energie atomica). - Stimularea parteneriatului internaţional: * investiţii strãine * afiliere la sistemul european de transport (UCPTE) * racordare la reţeaua europeanã de transport al gazelor naturale * transfer de cunoştinţe şi tehnologic - Stimularea elaborãrii de programe de lucrãri de întreţinere preventivã şi predictiva. - Stimularea introducerii de noi tehnologii, inclusiv în urmãrirea şi gestiunea consumului. - Alinierea la standardele europene în domeniu (inclusiv de mediu). - Stimularea dezvoltãrii resurselor umane în domeniu (extinderea serviciilor de consultanţa; instruire şi educare).
5. Politici în domeniul utilizãrii capitalului natural
O politica economicã realista, stabilã şi predictibila în ceea ce priveşte capitalul natural, care sa rezolve atît responsabilitãţile de mediu din trecut), cît şi noile probleme ale deprecierii potenţialului natural al tarii şi care sa armonizeze sistemul de interese publice şi private cu obiectivele dezvoltãrii economice şi sociale, este superioarã unor strategii bazate pe finanţarea preferentiala a activitãţilor de protecţie a mediului şi de combatere a degradãrii acestuia. Guvernul considera ca necesarul de finanţare pentru activitãţile de mediu se va reduce semnificativ prin consolidarea reformelor economice (liberalizarea preţurilor, reformele fiscale şi monetare, privatizarea, etc.). Un rol însemnat în aceasta direcţie îl vor avea şi accelerarea restructurãrii industriale, liberalizarea comerţului exterior şi expansiunea investiţiilor strãine directe. Cerinta realizãrii unei dezvoltãri durabile din perspectiva capitalului natural poate fi îndeplinitã pe baza respectãrii criteriilor privind finanţarea durabila a activitãţii de protecţie a mediului înconjurãtor şi de combatere a degradãrii acestuia. Politica guvernamentalã de utilizare eficienta a capitalului natural va urmãri rezolvarea situaţiilor corespunzãtoare de esec al pieţelor prin internalizarea graduala în costurile de producţie a prevenirii, diminuãrii şi compensãrii efectelor legate de mediul înconjurãtor. Principalele coordonate ale politicii Guvernului privind capitalul natural constau în: - Perfecţionarea sistemului statistic şi a celui de monitorizare a problemelor de mediu. - Elaborarea studiilor pentru evaluarea realista a costurilor factorilor naturali. - Elaborarea unor planuri speciale de management a zonelor puternic contaminate şi cu grad mare de periculozitate pentru sãnãtatea populaţiei. - Introducerea unor standarde realiste de mediu şi delimitarea clara a rolului şi a obiectului reglementãrilor diverselor instituţii de standardizare. - Informarea ampla şi corecta a populaţiei cu privire la starea mediului. - Realizarea de acorduri şi programe cu producãtorii şi distribuitorii de produse cu risc ecologic, pentru limitarea efectelor negative, inclusiv prin acordarea sau reinoirea autorizaţiilor de mediu agenţilor economici. - Aplicarea unor programe viabile de conformare, inclusiv prin restrictii şi, la limita, interdicţii asupra agenţilor economici. - Utilizarea instrumentelor economice (taxe şi impozite de mediu, tarife de utilizare etc.) pentru conturarea unei structuri adecvate a stimulentelor de utilizare eficienta a capitalului natural; - Definirea prioritatilor pentru investiţiile publice de mediu prin aplicarea analizei cost-beneficiu. - Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor solide. - Dezvoltarea infrastructurii pentru reciclarea sau depozitarea în siguranta a deşeurilor. - Reglementarea reţelei de arii protejate şi a modului de gestionare a acestora. - Perfecţionarea managementului resurselor umane; programe formale şi informale de educaţie ecologica. - Creşterea gradului de implicare a organizaţiilor neguvernamentale în domeniu şi dezvoltarea parteneriatului la nivel naţional şi internaţional. - Amendarea Legii mediului în vederea constituirii Fondului de mediu şi subvenţionarea proiectelor care vizeazã plata datoriei pentru mediu de cãtre unitãţile economice şi comunitatile locale.
6. Politici agricole şi de dezvoltare ruralã
6.1. Introducere În prezent, România deţine unul dintre primele locuri în Europa în ceea ce priveşte potenţialul agricol şi, pe de alta parte, unul dintre ultimele locuri în ceea ce priveşte utilizarea acestui potenţial. Lumea ruralã este imbatrinita şi saracita. Astfel, 66% din populaţia ruralã este în virsta de peste 65 de ani, iar veniturile celor de la sate sînt cu 50% mai mici decît cele din mediul urban, în condiţiile în care 70% dintre aceştia lucreazã în sectorul agricol. Strategia de guvernare în domeniul agricol trebuie sa vizeze corectarea acestei situaţii pe baza consolidãrii proprietãţii private şi asigurãrii preponderentei mecanismelor de piata. Se porneşte de la principiul ca agricultura sa devinã un sector generator de valoare adãugatã şi stimulator de creştere economicã. Crearea pieţei funciare este elementul primordial în relansarea unei reforme viabile în agricultura. 6.2. Obiective Relansarea producţiei agricole se poate realiza prin formarea exploatatiei agricole familiale comerciale, cu dimensiuni eficiente. Mediul economic trebuie sa fie reprezentat de mecanismele şi instituţiile pieţei, atît în sfera organizãrii producãtorilor (cooperative, sindicate, asociaţii profesionale), cît şi în sfera organizãrii serviciilor. Agricultura va fi din ce în ce mai antrenata în filierele agroalimentare. Susţinerea agricultorilor privati va avea în vedere, în mod special, performanta şi competitivitatea. Obiectivul strategic al securitãţii alimentare va fi susţinut de performanţele economiei agroalimentare. Politicile de echitate şi de sustinere a consumatorilor ce fac parte din categorii sociale defavorizate urmeazã sa fie susţinute prin politica socialã desfasurata de Guvern. Obiectivele politicilor agricole vor urmãri cele patru categorii economice sectoriale, şi anume: economia alimentara, agroalimentara, agrarã şi ruralã. Economia alimentara şi cea agroalimentara sînt determinante pentru economia agriculturii. Economia ruralã este loc de desfãşurare al celorlalte trei categorii economice sectoriale. Modelul societãţilor naţionale şi transnationale este cel mai avantajos sistem al functionarii economiei agroalimentare. 6.3. Constringeri Elaborarea unor politici realiste în domeniul agricol presupune buna cunoaştere şi înţelegere a constringerilor actuale, armonizarea soluţiilor de urgenta pentru depãşirea crizei cu pachetul de mãsuri necesar pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu şi lung. Principalele constringeri sînt: * lipsa de resurse financiare proprii ale producãtorilor din agricultura; * deficiente grave în domeniul infrastructurii, atît în ceea ce priveşte infrastructura generalã a tarii, cît şi cea specifica agriculturii; slabã inzestrare cu mijloace de transport şi forta motrice; * organizare institutionala defectuoasã reliefata prin: persistenta unor structuri monopoliste atît în amonte (furnizori de material semincer sau alte servicii conexe), cît şi în aval (sisteme de preluare-distribuţie de produse); * sisteme de finanţare necorespunzãtor, caracterizat prin lipsa de transparenta, generator de presiuni inflationiste, alocare greşit directionata, ineficienta în folosirea resurselor; * lipsa unei strategii clare privind integrarea producţiei agricole (finanţe-producţie-comerţ) care a favorizat apariţia şi dezvoltarea unor intermediari inutili, cu influente directe asupra preţurilor finale. Astfel, în locul unei necesare inzestrari a producãtorilor agricoli, cu utilitãţi şi a unui ajutor de ordin logistic şi informatic, s-a ajuns la saracirea intensa a acestora, pe de o parte, precum şi la crearea unui grup extrem de avut de intermediari, de cealaltã parte; * lipsa unei concepţii strategice coerente, cu privire la rolul agriculturii în asigurarea unei politici de creştere economicã durabila, politicile practicate pînã în prezent fiind orientate exclusiv cãtre asigurarea unui consum de subzistenta. 6.4. Principii Pornind de la constringerile existente, Guvernul îşi propune abordarea politicii în domeniul agricol în baza urmãtoarelor principii: - Agricultura va reprezenta unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei româneşti, precum şi un factor de stimulare a creşterii economice agregate. Acest principiu se va realiza prin îndeplinirea urmãtoarelor cerinţe, întrucît agricultura este: * principalul producãtor de alimente şi de asigurare a cererii interne de produse alimentare; * furnizorul de materie prima pentru industriile specifice; * participant la realizarea exportului şi în acest mod, la realizarea echilibrului balanţei comerciale şi a balanţei de plati externe; * creator de venituri convenabile pentru producãtorii agricoli. - Dezvoltarea producţiei şi a comerţului cu produse agricole se va realiza pe principii de piata prin eliminarea controlului preţurilor pe cale administrativã, precum şi prin liberalizarea comerţului intern şi extern cu produse agricole şi alimentare. Aceasta se va realiza prin: * reducerea diferenţiatã a taxelor vamale de import şi o mai mare uniformitate în aplicare acestora * reducerea interdictiilor referitoare la exporturi şi stabilirea unui regim comercial care sa respecte legile în vigoare. Cu alte cuvinte, se vor lua mãsuri de stimulare a exporturilor şi de creare a unui sistem neutral de stimulente; * o politica de stimulare a concurentei în subramurile agriculturii; - preluarea surplusurilor de produse agricole strategice prin creare unui sistem de fonduri tampon. - Diminuarea substantiala a finanţãrii centralizate a producţiei agricole şi asigurarea mecanismelor adecvate, care vor stimula finanţarea cu resurse reale, preponderent atrase din sectorul privat intern şi extern în condiţii de competitivitate. - Asigurarea unei integrari corespunzãtoare pe fluxul finanţare-producţie-comercializare, pe baze private, prin instituirea mecanismelor stimulative necesare. Aceasta nu înseamnã eliminarea integratorilor de stat din sistem, nici acordarea subvenţiilor sau renunţarea, într-o forma sau alta, la privatizare, la demonopolizarea şi stimularea concurentei în activitãţile în aval şi în amonte pentru a elimina reformarile de preţuri induse de acestea asupra producţiei agricole (în mod deosebit se au în vedere: Comcereal, Semrom şi Unisem, Comsuin, Avicola, Agromec). - Crearea posibilitãţilor de libera circulaţie a fondului funciar şi stimularea dezvoltãrii proprietãţilor agricole individuale. - Dezvoltarea unei clase de mijloc în mediu rural prin stimularea apariţiei şi extinderii întreprinderilor mici şi mijlocii în domeniul serviciilor conexe şi a micii producţii din agricultura şi industria alimentara. - Introducerea unui cadru legislativ coerent şi sprijinirea dezvoltãrii instituţionale adecvate în ceea ce priveşte circulaţia produselor agricole şi formarea preţurilor pe principii de piata. - Dezvoltarea politicilor în domeniul agriculturii prin armonizarea necesitãţilor interne şi avantajelor comparative pe terţe pieţe (CSI, Orientul Mijlociu etc.) cu tendintele şi criteriile politicii agricole a Uniunii Europene, avîndu-se în vedere intentiile şi perspectivele de integrare. 6.5. Mãsuri a) Pregãtirea pachetului legislativ necesar pentru asigurarea unei reforme de substanta care sa permitã realizarea obiectivelor pe termen şi lung. b) Pentru liberalizarea comerţului intern şi extern cu produse agricole, cît şi a integrãrii pe relaţia finanţare-producţie-comercializare, se va institui un sistem de acordare a licenţelor generale cãtre cei care vor putea asigura finanţarea producţiei, a colectãrii, cît şi a vinzarii acesteia, astfel ca, în fiecare toamna, se vor acorda licenţe de comercializare, pentru anul urmãtor, pe baze competitive pentru orice persoana fizica sau juridicã sau pentru o asociere (consortiu) a acestora. c) Stimulentele dezvoltãrii producţiei agricole. În scopul realizãrii acestei mãsuri, Guvernul are în vedere crearea unui sistem sustenabil de finanţare prin: * diminuarea urgenta a rolului şi volumului creditului directionat şi - pînã la eliminarea sa - finanţarea explicita a acestuia prin bugetul public; * un sistem de garantare specifica agriculturii de creditare (ca efect al dreptului de vînzare-cumpãrare a pãmîntului); * dezvoltarea unui sistem de credit mutual ca baza a sistemului de credit agricol şi subventionare pe o baza regresiva a cheltuielilor de înfiinţare/operare a sistemului în primii ani, cunoscindu-se gradul de risc mai ridicat al activitãţilor şi investiţiilor în agricultura; * facilitãţi pentru export; * promovarea unui sistem de asigurãri contra factorilor de risc; * crearea unui sistem de îndrumare şi consultanţa pe baze concurentiale; * crearea de reţele de informare (diseminare a rezultatelor cercetãrilor agricole, a standardelor europene în domeniu, a oportunitatilor de afaceri etc.); * adoptarea de proiecte de cercetare ştiinţificã axate pe dezvoltarea de tehnologii adecvate exploataţiilor de tip ferma individualã, în vederea promovãrii exporturilor; * facilitarea formãrii de asociaţii de tip mutual ale producãtorilor agricoli în domeniile aprovizionarii şi desfacerii; * reduceri de impozite şi prin perfecţionarea metodologiilor de impozitare, prin crearea de facilitãţi (inclusiv credit fiscal) pentru utilizarea în regim de leasing a echipamentelor şi utilajelor agricole. d) Redefinirea rolului ministerului şi al întregului sistem al administraţiei publice din agricultura, în sensul creşterii capacitãţii acestora de a elabora şi a pune în aplicare politici agricole. Ministerul trebuie sa creeze şi sa pregãteascã condiţiile pentru ca agricultura sa prospere acordind atentie în mod special nevoilor micilor fermieri şi nu unitãţilor cu capital integral sau majoritar de stat. e) Realizarea unui program special de privatizare şi restructurare a societãţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, cît şi a altor organizaţii comerciale şi necomerciale controlate de stat. f) Reanalizarea structurilor functionale şi instituţionale din domeniul unitãţilor speciale din agricultura (staţiuni experimentale, de cercetare etc.), ca şi a legãturilor acestora cu administraţia localã şi centrala, în scopul evitãrii constituirii unor structuri monopoliste şi a asigurãrii pe baze concurentiale şi transparente a accesului la resurse. g) Introducerea cadrului corespunzãtor şi stimularea dezvoltãrii creditului rural, inclusiv prin înfiinţarea de cooperative de credit ale micilor producãtori. h) Introducerea de mãsuri stimulative pentru dezvoltarea burselor de mãrfuri specializate prin: * încurajarea producãtorilor agricoli de a participa la comerţul de bursa; * legiferarea instrumentelor derivate necesare comerţului de bursa cu produse agricole care sa faciliteze asigurarea resurselor financiare pentru producţia agricolã; * sprijinirea de cãtre stat a organizãrii burselor de mãrfuri, cît şi pentru asigurarea consultantei de specialitate pentru producãtorii agricoli. i) O baza larga de dezvoltare agricolã. Acesta este un domeniu al cãrui pondere trebuie sa creascã preocupational. Multitudinea de fatete ale acestui obiectiv implica dezvoltarea reţelei drumurilor, alimentarii cu apa, şcolilor, clinicilor şi telecomunicatiilor, pe lîngã eforturile legate de ridicarea veniturilor în agricultura şi crearea locurilor de munca neagricole. Se cere ca MAA sa-şi aducã partea sa de contribuţie în cadrul "Grupului de lucru interministerial" pentru probleme de dezvoltarea ruralã. Prin urmare, Guvernul are în vedere: - Crearea unui sistem de programe (cu sustinere financiarã) centrale, regionale şi locale pentru finanţarea de proiecte de dezvoltare localã în mediul rural corelat cu o cofinantare din sectorul privat şi cu stabilirea criteriilor şi prioritatilor în finanţarea proiectelor care sa sigure: * infrastructuri adecvate (electrificare, drumuri, comunicaţii etc.); * înfiinţarea şi dezvoltarea de mici întreprinderi în sectorul neagricol (cu deosebire în domeniul prelucrãrii produselor agricole); * creşterea numãrului de locuri de munca (inclusiv sezoniere); * stimularea exporturilor şi dezvoltarea parteneriatului internaţional; * informaţii şi consultanţa; * creşterea gradului de ocupare a femeilor şi tinerilor; * protecţia mediului; * atragerea de investiţii strãine. - Asigurarea de facilitãţi pentru întreprinzãtorii care investesc în mediul rural; - Crearea unui sistem specific de asigurãri sociale pentru ţãrani, precum şi creştere a pensiilor. i) Cooperatia Pentru crearea premiselor redefinirii sistemului cooperatist (de tip economic mutual), în vederea asigurãrii gradului de acoperire a comunitãţilor rurale şi urbane, şi a creşterii gradului de ocupare şi de desfãşurare a unor activitãţi eficiente care sa asigure creşterea economicã, durabila, care va conduce la reinfiintarea cooperativelor de credit de tip mutual. În acest scop, va trebui sa se creeze baza legalã pentru înfiinţarea şi dezvoltarea acestora. Actuala legislaţie (Decretul-Lege nr. 66/1990 şi Legea nr. 109/1996 care abroga Decretul-Lege nr. 67/1990 şi Legea nr. 36/1996) nu respecta principiile cooperatiste: de întrajutorare, de administrare, de respectare a principiului mutualist care a fost denaturat în actuala forma de organizare, în special în cooperatia de consum. Obiectivele majore ale dezvoltãrii de tip mutual-cooperatist vor avea în vedere realizarea unor politici rurale, precum şi evaluarea actualelor schimbãri pentru a identifica şi aloca resurse financiare destinate dezvoltãrii rurale pentru o integrare efectivã la toate nivelurile. Iniţierea unor activitãţi ce vizeazã o mai mare coerenta a politicii cooperaţiei la nivel local, zonal şi naţional în activitatea de comerţ (cooperative de consum), prestãri de servicii (pe meserii şi mica industrie), bancar (cooperative de credite etc.), financiar (cooperative de revizori), asigurãri, agricultura (asociaţii şi societãţi pentru cultivarea pãmîntului, zootehnie, pescuit, exploatãri forestiere, apicultura etc.), transporturi, cît şi în alte sectoare economice. Organizarea cadrului institutional prin înfiinţarea de federaţii şi confederatii în vederea reprezentãrii cooperativelor la nivel naţional şi internaţional.
7. Politici pentru dezvoltarea infrastructurilor Creşterea economicã se va repercuta în direcţia agravarii problemelor create de locurile inguste ale ofertei de infrastructuri (transportul resurselor energetice, comunicaţii, drumuri, poduri etc.). În condiţiile constringerilor bugetare impuse de cerinţele stabilitatii macroeconomice şi ale aplicãrii principiilor subsidiaritãţii şi descentralizãrii în domeniul dezvoltãrii locale, asigurarea participãrii sectorului privat în sectoarele de infrastructura, devine esenţialã. Întrucît, în general, sectoarele de infrastructura se caracterizeazã prin prezenta monopolurilor naturale - de regula, utilitãţi publice - datoritã economiilor de scara, Guvernul va acţiona în direcţia separarii utilitãţilor publice în segmente care sînt monopoluri naturale şi segmente pentru care concurenta este posibila. În acest din urma caz, va adopta o strategie de privatizare. Totodatã, Guvernul va urmãri ca managementul monopolurilor naturale sa se realizeze pe principii comerciale, fixind obiective financiare şi raspunderi clare. În perspectiva anilor 1997-2000, prioritãţile Guvernului în domeniul infrastructurilor vizeazã: A. Modernizarea comunicaţiilor prin: - Crearea unei infrastructuri de transport al informatiei la nivel european prin: * stimularea investiţiilor, inclusiv cofinantarea proiectelor regionale şi locale, privind infrastructurile publice de transport al informatiei (centrale numerice şi fibre optice); * dezvoltarea de reţele independente pentru transportul informatiei (reţeaua CFR, apãrare nationala etc.); * stimularea concurentei în domeniul sistemelor de telecomunicaţii, consecinta fiind reducerea eforturilor financiare pentru accesul la aceste sisteme; * Accesul echitabil şi nediscriminatoriu la bazele de date ale autoritãţilor publice; * Acordarea legislaţiei romane în domeniu cu cea a Uniunii Europene; * Revitalizarea Regiei Autonomiei Posta Romana prin investiţii private şi guvernamentale pentru dezvoltarea acesteia pe principii profitabile. B. Transporturi eficiente şi moderne prin: - Reabilitarea şi modernizarea cu prioritate a reţelei de drumuri naţionale şi cai ferate existente. - Relansarea programului de relansare şi dezvoltare a porturilor şi aeroporturilor. - Relansarea programului de relansare şi dezvoltare a flotei maritime, fluviale şi aeriene prin revenirea în sistemul internaţional de finanţare. - Relansarea programului de dotare a SNCFR cu material rulant modern, la nivelul exigenţelor transportului internaţional de cãlãtori şi mãrfuri. - Reabilitarea, consolidarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de urmãrire şi supraveghere a transporturilor aeriene, navale, feroviare şi rutiere pentru diminuarea pierderilor materiale şi de vieţi omeneşti în domeniul transporturilor. - Lansarea programului de modernizare a sistemelor de siguranta a navigaţiei pe Dunare, astfel încît, acestea sa devinã compatibile cu normele europene, ca singura soluţie de creştere accelerata a traficului de mãrfuri pe relaţia Constanta-Rotterdam, utilizînd coridorul de transport fluvial Canal Dunare-Marea Neagra-Dunare-Main-Rhin-Rotterdam. - Lansarea programelor de ecologizare a tuturor sistemelor de transporturi. - Stimularea dezvoltãrii accelerate a transporturilor containerizate de mãrfuri. - Lansarea programelor de autostrazi şi cai ferate, situate pe marile coridoare de transport N-S şi E-V. - Dezvoltarea sistemelor de transport combinat. - Stimularea dezvoltãrii activitãţilor comerciale în zonele libere deja existente în porturi şi aeroporturi. - Finanţarea externa a construcţiei şi concesionarea pe termen lung a exploatãrii de autostrazi, canale navigabile (Canalul Dunare-Bucureşti), dezvoltãrii portuare şi aero-portuare, ca unica soluţie a conectarii rapide a infrastructurilor naţionale de transport la infrastructurilor europene, ca premisa esenţialã a integrãrii României în structurile Uniunii Europene.
8. Politica în domeniul turismului
Pentru oprirea declinului şi începerea dezvoltãrii turismului din România, Guvernul va urmãri realizarea urmãtoarelor obiective principale: - Creşterea volumului activitãţilor turistice prin stimularea diversificãrii ofertei turistice de calitate, respectiv a manifestãrii cererii interne şi internaţionale pentru produsele turistice. - Tratarea turismului ca activitate de export indirect şi dublarea veniturilor realizate. - Organizarea activitãţilor turistice şi crearea mecanismelor de funcţionare a acestora conform cerinţelor economiei de piata. - Crearea condiţiilor de integrare a turismului din România în tendintele de dezvoltare est-europene şi mondiale. Realizarea obiectivelor propuse va fi posibila prin: - Evaluarea realã a resurselor şi a potenţialului turistic. - Privatizarea rapida a societãţilor de turism, cu precãdere cãtre investitori institutionali recunoscuţi pe plan internaţional. În cazul obiectivelor turistice, fosta proprietate privatã, privatizarea acestora se va face dupã clarificarea dreptului de proprietate. - Corelarea programelor naţionale, regionale şi locale de dezvoltare, dîn diferite domenii, respectînd condiţia de utilizare eficienta a resurselor turistice. - Dezvoltarea unui parteneriat real între sectoarele public şi privat, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale la nivel naţional, regional şi local. - Crearea unor centre turistice model şi dezvoltarea altora, în diferite zone şi domenii specifice, cu sprijin financiar din partea administraţiei centrale şi locale, precum şi prin investiţii de pe pieţele internaţionale de capital. - Sprijinirea prioritara a agroturismului ca forma complementara a turismului social. - Încurajarea unor politici promotionale active, atît în plan intern, cît şi internaţional. - Dezvoltarea unor programe pentru educarea, formarea şi perfecţionarea profesionalã a personalului din turism; - Regindirea cadrului juridic existent, pentru simplificarea şi armonizarea lui cu normele Organizaţiei Mondiale a Turismului şi ale Uniunii Europene.
CAP. 5 Politica socialã
1. Relaţiile de munca Guvernul României considera ca o realã dezvoltare economicã include folosirea într-o mãsura cît mai mare a forţei de munca, adicã oferirea unui numãr cît mai mare de oportunitati pe piata muncii, pentru toate categoriile profesionale. Dezvoltarea economicã durabila trebuie sa însemne cu prioritate şi ameliorarea condiţiilor de munca, stabilitatea serviciului, salariu decent pentru toţi cetãţenii. În acest scop, ea va asigura, printr-un grad ridicat de adaptabilitate, absorbtia unui numãr cît mai mare de persoane apte de munca, va stimula activitãţi profesionale cît mai diferite, va determina o mobilitate teritorialã şi profesionalã adecvatã dezvoltãrii tehnologice, va garanta protecţia juridicã a salariatului şi va promova un regim echitabil şi nediscriminatoriu al venitului salarial. Politica Guvernului se va orienta cu precãdere în direcţia creãrii unui cadru legislativ şi institutional care sa incurajeze angajarile, sa stimuleze negocierea libera a condiţiilor de munca şi a salariului, cu respectarea nivelurilor minime prevãzute de lege, sa ofere oportunitati egale tinerilor în dobindirea unui loc de munca şi sa susţinã constant, prin mijloace financiare, reconversia profesionalã. Statutul juridic al salariatului trebuie sa fie rezultatul negocierii partenerilor sociali. "Lumea muncii" trebuie sa fie creaţia libera şi reciproc profitabila a celor care muncesc şi a celor care oferã de lucru. Statul este moderatorul dialogului social şi cel care garanteazã echivalenta şi echitatea prestaţiilor. Realizarea acestor obiective presupune adoptarea unor mãsuri legislative şi instituţionale, atît pe termen scurt şi mediu, cît şi pe termen lung. a). Utilizarea forţei de munca, prin: - defiscalizarea forţei de munca, prin: * reducerea sau scutirea plãţii impozitului pe profit a angajatorilor care creazã noi locuri de munca pe o perioada de 1-3 ani şi proporţional cu numãrul de locuri de munca nou create; * reducerea impozitului pe salariu; b) Ameliorarea regimului de salarizare, prin: - redefinirea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile bugetare prin: * stabilirea unui raport între salariul mediu din instituţiile bugetare şi salariul mediu din economie (ţinînd seama inclusiv de salariul mediu din sistemul privat); * luarea în calcul a ponderii şi importantei anumitor categorii profesionale în structura personalului din instituţiile bugetare; * instituirea unui sistem de salarizare specific pentru functionarii publici; * adoptarea prin lege sau printr-un mecanism institutionalizat de negociere între partenerii sociali a principiului indexãrii automate a salariilor în raport cu o anumitã rata a inflaţiei, precizatã ca atare prin lege sau acord colectiv de munca. * abrogarea prevederilor art. 8 şi 9 din Legea nr. 14/1991; aplicarea integrala a principiului negocierii libere a salariilor în societãţile comerciale cu capital de stat şi în regiile autonome; * salariul minim garantat şi obligatoriu (inclusiv în sectorul privat). c) Realizarea protecţiei juridice a salariatului prin: - adoptarea legislaţiei privind inspecţia de munca; - adoptarea unei legislaţii în domeniul muncii pe fracţiuni de norma, prin care se asigura: * o utilizare mai larga a forţei de munca existente pe piata; * garantarea unei flexibilitati a întreprinderii în momente de criza economicã, în condiţiile existenţei unor compensaţii sociale, mai ales în domeniul alocaţiilor familiale; - modificarea legislaţiei muncii în domeniul raporturilor colective de munca, precum: * contractele colective de munca; * conflictele colective de munca; * funcţionarea sindicatelor; - reglementãri generale privind relaţiile de munca, inclusiv sub forma unui cod al muncii. d) Institutionalizarea dialogului social prin: * înfiinţarea Consiliului Economic şi Social; * constituirea unor organisme cu structura tripartita (patronat, sindicate, Guvern) sau bipartita (patronat, sindicate), abilitate în domeniul negocierii indexãrii salariilor (cuantum); * constituirea la nivelul Ministerului Muncii a unui Comitet Consultativ alcãtuit din reprezentanţii asociaţiilor patronale şi sindicale.
2. Asigurãrile sociale Asigurãrile sociale reprezintã mijlocul cel mai important pentru realizarea protecţiei sociale, prin apelul la spiritul de prevedere al fiecãrei persoane şi la solidaritatea umanã pentru obţinerea de venit, în situaţii specifice, cu garanţia statului. Ele sînt destinate sa rãspundã acelor evenimente din viata persoanelor active, ce atrag pierderea totalã sau parţialã, definitiva sau temporarã, a mijloacelor de trai. Opţiunea noastrã este reafirmarea fezabilitatii asigurãrilor sociale de tip redistributiv la nivel intra şi inter generational, în care resursele se constituie şi se consuma în flux. Asigurarea prin constituirea de fonduri cu acumulare de capital poate fi o forma de asigurare complementara, care, însã, nu va înlocui asigurarea obligatorie. Sistemul de asigurãri sociale urmãreşte: * stimularea responsabilitãţii şi a solidaritãţii civice; * stabilirea unui raport cît mai echitabil între prestaţii şi cotizatii; * corelarea echitabila a contribuţiei salariaţilor şi a patronatului la constituirea fondului de asigurãri sociale; * diversificarea prestaţiilor în funcţie de nevoi şi de contribuţia la constituirea resurselor de asigurãri sociale; * crearea unor resurse alternative de finanţare a cheltuielilor de asigurãri sociale, prin combinarea sistemului bazat pe contribuţii cu cel bazat pe impozitare; * extinderea drepturilor de asigurãri sociale la toate categoriile populaţiei. Reformarea sistemului de pensii se va face prin: * asigurarea unei pensii de baza pentru toţi salariaţii, indiferent de vechimea în munca; * calcularea pensiilor pe baza de procent pe venituri; * desfiinţarea caracterului obligatoriu al pensiei suplimentare; * acordarea pensiilor de invaliditate, indiferent de vechimea în munca a persoanei îndreptãţite; * recunoaşterea dreptului pensionarilor de a-şi incasa pensiile şi atunci cînd domiciliazã în strãinãtate; * stabilirea unor sisteme de asigurãri sociale care sa permitã obţinerea unor pensii egale cu venitul din munca, combinarea sistemului contributiv cu cel al impozitãrii în privinta finanţãrii cheltuielilor cu plata pensiilor; * uniformizarea drepturilor la pensie între salariaţi şi liber-profesionisti; * recunoaşterea dreptului la pensie socialã în favoarea cetãţenilor lipsiţi de resurse materiale; * crearea Casei Autonome a Pensiilor ca unic organism de gestionare a fondurilor de pensii, condus de un consiliu de administraţie alcãtuit din reprezentanţi ai sindicatelor, patronatului şi Guvernului.
3. Somajul A. Obiectivele Guvernului în domeniul somajului sînt de ordin profilactic şi indemnitar. Ele vizeazã: - pãstrarea numãrului de someri în limite suportabile, care sa nu producã disfunctionalitati sociale, urmãrind stabilizarea numãrului şomerilor, corelat cu evoluţia restructurãrii la un procent de circa 5-6% pînã în anul 2000; - crearea unui sistem care sa faciliteze angajarea şomerilor şi a celor aflaţi în pericol iminent de a-şi pierde locul de munca, prin: * suportarea din fondul de şomaj a unei pãrţi din salariul angajaţilor - someri pe o perioada de 1-2 ani. Aceasta mãsura se va aplica cu precãdere tinerilor absolvenţi şi celor care au urmat cursurile de reconversie profesionalã, calificindu-se în meserii cautate pe piata forţei de munca. Se vor acorda facilitãţi bãneşti pentru finanţarea agenţilor economici care participa la reconversia profesionalã a şomerilor; * asigurarea unei compensaţii bãneşti pentru pierderea fortuita - fãrã vina salariatului - a serviciului, care sa asigure un venit suficient traiului decent.
B. În domeniul reducerii somajului, inclusiv al facilitãrii angajãrii, avem în vedere: * defiscalizarea costului forţei de munca prin reducerea contribuţiei la asigurãrile sociale şi la fondul de şomaj (reducerea contribuţiei la fondul de plata a ajutorului de şomaj la 3,5% pentru angajatori şi la 5% pentru angajat); * subvenţionarea salariilor din fondul de plata a salariaţilor care provin din rindul şomerilor şi a beneficiarilor ajutorului de integrare profesionalã; * mãrirea perioadei de subventionare pînã la 12-18 luni; * mãrirea partii subvenţionate din salariu la nivelul salariului minim pe economie cu asumarea de cãtre angajator a obligaţiei de a garanta stabilitatea în munca a persoanelor în cauza, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Vor fi avuti prioritar în vedere absolvenţii de învãţãmînt (debutantii în profesie) şi persoanele ce au urmat cursuri de reconversie profesionalã, dobindind calificarea în meserii cu oferta pe piata forţei de munca; * institutionalizarea unei agenţii naţionale de plasare a forţei de munca cu o componenta tripartita (sindicate, patronat, Guvern); * aplicarea unor politici de încadrare a salariaţilor pe fracţiuni de norma. C. În domeniul indemnizaţiilor avem în vedere modificarea Legii nr. 1/1991 în urmãtoarele privinte: - mãrirea ajutorului de şomaj în felul urmãtor: * 80% din venitul de referinta, indiferent de vechimea în munca în primele 6 luni; * proporţional cu vechimea în munca, la un procent din venitul de referinta care sa asigure o suma cel puţin egala cu salariul minim pe economie, pe urmãtoarele 3 luni; - acordarea unei alocaţii de sprijin într-un cuantum stabilit procentual din venitul de referinta şi care, în valoare absolutã, sa fie mai mic decît nivelul corespunzãtor pragului de venit în raport cu care se acorda ajutorul social pe o perioada determinata de timp; - acordarea dintr-o data a ajutorului de şomaj, drept capital de pornire, acelor persoane care doresc sa înceapã o activitate pe cont propriu.
4. Asistenta socialã - Obiectivele asistenţei sociale constau în: * dezvoltarea şi diversificarea prestaţiilor şi serviciilor sociale; * specializarea institutionala în acordarea asistenţei sociale pe baza identificarii şi comensurarii nevoilor sociale; * deplasarea spre comunitatile locale a responsabilitãţii acordãrii asistenţei sociale; * creşterea ponderii serviciilor sociale în detrimentul prestaţiilor în bani; * creşterea accentului pus pe prestaţiile în natura în raport cu ajutoarele bãneşti; * stimularea participãrii structurilor societãţii civile (fundaţii, sindicate etc.) la activitãţile sociale; * institutionalizarea unor forme de voluntarism pentru sprijinirea acţiunii sociale. Realizarea acestor obiective impune adoptarea unor mãsuri pe termen scurt şi lung, atît în plan legislativ cît şi institutional, dupã cum urmeazã: - În domeniul indemnizaţiilor şi serviciilor sociale: * reglementarea alocaţiei familiale, reprezentind o indemnizaţie care sa acopere cheltuielile determinate de creşterea şi educarea copiilor (cheltuieli pentru hrana, insertie şcolarã, îmbrãcãminte şi supraveghere); aceasta alocatie familialã va înlocui alocaţia de stat şi se va acorda atît în bani cît şi în natura, mai ales prin acordarea gratuita de îmbrãcãminte şi manuale şcolare şi prin gratuitatea serviciilor oferite în grãdiniţele de copii; prestaţiile în natura cuvenite cu titlu de alocatie familialã se vor acorda corespunzãtor veniturilor familiale şi numãrului de copii; * reglementarea functionarii în subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale a unor instituţii specializate, avînd ca obiectiv de activitate asistenta socialã în urmãtoarele domenii: protecţia juridicã a handicapaţilor, a familiilor cu copii, a copiilor orfani; * crearea unui serviciu naţional de asistenta socialã avînd în principal un rol de coordonare metodologicã a organismelor abilitate în plan local sa aplice politicile sociale; primãriile vor dezvolta servicii specializate de asistenta socialã, a cãror activitate se va finanta cu precãdere din bugetul local; * facilitarea, prin mecanismele legislative şi instituţionale, a angajãrii în viata activa, a persoanelor cu handicap, prin introducerea unui sistem de cotare (numãr minim de persoane cu handicap care trebuie sa fie angajat), care sa asigure, prin acordarea unor stimulente fiscale, interesul angajatorilor în aceasta privinta (mãsura se va aplica cu precãdere în sectorul public); * susţinerea din bugetul naţional, precum şi dintr-o parte a excedentelor bugetelor asigurãrilor sociale, a tinerilor, în vederea construirii de locuinţe pe baza de credit.
CAP. 6 Politica de parteneriat cu societatea civilã
Politica de parteneriat
1. Principii generale - Asigurarea libertãţii de asociere, atît pe plan naţional, cît şi regional; - Asigurarea cadrului de participare publica la procesul de luare a deciziilor, inclusiv la elaborarea politicilor şi strategiilor naţionale şi sectoriale; - Asigurarea dreptului de a accede la finanţare publica (subvenţii), prin competiţie, în mod specific pentru societatea civilã; - Asigurarea accesului la informaţie (prevazind şi definirea secretului de stat), în scopul constituirii unei resurse indispensabile progresului şi stabilitatii; - Asigurarea transparenţei politicii bugetare.
2. Principii specifice protecţiei minoritãţilor - Respectarea, aplicarea şi interpretarea cu buna-credinţa a reglementãrilor juridice internaţionale şi preluarea lor în mod corespunzãtor în legislaţia interna; - Protecţia minoritãţilor naţionale impotriva asimilarii forţate şi a schimbãrii proportiilor structurilor etnice în zonele în care ele trãiesc; - Crearea cadrului juridic adecvat care sa sigure cetãţenilor romani de alte nationalitati sa-şi pãstreze, sa-şi cultive şi sa-şi dezvolte identitatea etnicã, culturalã, lingvistica şi religioasã.
3. Principii specifice privind politica asociaţiilor şi fundaţiilor - Asigurarea unui cadru legislativ stimulator pentru activitãţile asociaţiilor şi fundaţiilor; - Acordarea legitimitatii procesuale active asociaţiilor şi fundaţiilor (dupã modelul adoptat de organizaţiile de protecţie a mediului).
4. Relativ la protecţia minoritãţilor naţionale pe plan institutional - Constituirea ca o structura executivã a Departamentului pentru Protecţia Minoritãţilor Naţionale, coordonat de un ministru fãrã portofoliu subordonat primului-ministru, avînd ca sarcina elaborarea strategiei politicii în domeniu, pregãtirea proiectelor de reglementãri juridice necesare aplicãrii acesteia, monitorizarea aplicãrii reglementãrilor; - Constituirea Departamentului Romanilor de Dincolo de Granita, însãrcinat cu sprijinirea activitãţilor menite sa contribuie la pãstrarea, cultivarea şi dezvoltarea identitãţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a romanilor care trãiesc în afarã tarii; - Constituirea unui Oficiu Naţional pentru Integrarea Socialã a Rromilor, structura executivã subordonata Departamentului pentru Protecţia Minoritãţilor Naţionale.
5. Relativ la asociaţii şi fundaţii - pe plan institutional - Constituirea Fondului pentru Dezvoltarea Societãţii Civile, bugetar în gestiunea Ministerului de Finanţe, avînd activitãţi specifice în cadrul fiecãrui minister; - Constituirea unor Centre de Acreditare în cadrul fiecãrui minister, pentru activitãţi de formare continua de resurse umane, de cãtre asociaţii şi fundaţii; - Constituirea unui Grup de Lucru Inter-ministerial, pentru societatea civilã, cu activitate permanenta şi caracter consultativ, avînd rolul de a stabili cuantumul bugetar anual în raport cu programul de alocare pentru proiecte comune; - Constituirea Consiliului Superior al Asociaţiilor şi Fundaţiilor, ca structura executivã subordonata ministrului însãrcinat cu reforma, avînd ca rol principal monitorizarea activitãţii asociaţiilor şi fundaţiilor.
6. De ordin general legislativ - Adoptarea Legii privind accesul la informaţie; - Adoptarea Legii privind protecţia minoritãţilor naţionale. - Adoptarea Legii cultelor care sa consfinţeascã drepturile egale ale tuturor confesiunilor religioase recunoscute prin lege.
Mãsuri legislative specifice
7. Relativ la protecţia minoritãţilor naţionale - Vor fi eliminate restricţiile privitoare la învãţãmîntul tehnic şi profesional - inclusiv cel universitar - în limba maternã, identificind resursele financiare necesare; - Se va reintroduce dreptul de sustinere a examenului de admitere în învãţãmîntul superior în limba folositã în timpul şcolarizãrii; - Vor fi încurajate acţiunile interculturale care promoveazã cooperarea interetnica.
8. Relativ la asociaţii şi fundaţii Modificarea Legii persoanelor juridice (asociaţiuni şi fundatiuni) nr. 21 din 1924, în scopul armonizarii acesteia cu ansamblul de reglementãri legislative şi fiscale ale statului roman şi ale euroregiunii din care acesta face parte; - Includerea în proiectul de Lege a finanţelor publice a unui capitol privind accesul la fondurile bugetului centralizat de stat, specific pentru asociaţii şi fundaţii şi alocarea de fonduri pentru cofinantarea programelor internaţionale pentru societatea civilã, inclusiv cu precizarea surselor de constituire a Fondului pentru Dezvoltarea Societãţii Civile; - Includerea unui articol în Legea rãspunderii ministeriale, privind capacitatea ministerelor de a accede la fondurile bugetare pentru dezvoltarea proiectelor în parteneriat cu societatea civilã; - Includerea unui articol în Legea administraţiei locale, privind capacitatea Consiliilor Locale de a accede la fondurile bugetare pentru dezvoltarea proiectelor în parteneriat cu societatea civilã; - Modificarea Legii sponsorizarii, redefinind categoriile de sponsori şi sponsorizati şi urmãrind crearea unui sistem de mãsuri de stimulare a activitãţilor de sponsorizare, mai ales prin facilitãţi de ordin fiscal.
CAP. 7 Politici privind capitalul uman
1. Sãnãtate Reforma sanitarã trebuie sa reflecte ideea ca responsabilitatea pãstrãrii sãnãtãţii cade nu doar în seama medicului ci şi în seama colectivitãţii însãşi, precum şi asupra sistemului de educaţie şi a factorilor de decizie politica. Pãstrarea sãnãtãţii individului este nu doar o necesitate de baza, socialã, ci şi un drept fundamental al personalitãţii umane. Consideram, deci, ca ingrijirile medicale, serviciile de sãnãtate şi politica sanitarã, sînt mijloacele prin care se garanteazã acest drept fundamental. Guvernul considera ca reforma în domeniul ocrotirii sãnãtãţii vizeazã urmãtoarele prioritati: 1. Finalizarea şi aplicarea rapida a Legii Asigurãrilor Sociale de Sãnãtate. 2. Deblocarea constituirii Colegiului Medicilor din România. 3. Creşterea accesibilitatii serviciilor medicale pentru cetãţeni. Se va asigura dispersia serviciilor medicale pe întreg teritoriul tarii, prin activitatea decizionala a Colegiului Medicilor din România. 4. Finalizarea Legii Colegiului Farmacistilor din România. 5. Descentralizarea coordonarilor activitãţilor medicale, cu reducerea personalului şi atribuţiilor Ministerului Sãnãtãţii. Dezvoltarea rolului strategic al Ministerului Sãnãtãţii în locul celui de gestiune directa, cu revizuirea actelor normative care perpetueaza sistemul centralizat. 6. Finanţarea sistemului de sãnãtate: * Diversificarea surselor de finanţare a ocrotirii sãnãtãţii. Creşterea ponderii cheltuielilor bugetare pentru sãnãtate în raport cu Produsul Intern Brut. * Constituirea Fondului Naţional al Asigurãrilor de Sãnãtate şi administrarea lui de cãtre Casa Nationala a Asigurãrilor de Sãnãtate. 7. Accelerarea privatizãrii asistenţei medicale primare. 8. Acordarea de credite pe termen lung şi cu dobinzi mici pentru practica medicalã în sistem particular. 9. Asigurarea unor programe cu participare internationala, dedicate formãrii specialiştilor în management sanitar. 10. Dezvoltarea unor programe de sãnãtate specifice pentru o serie de boli cu risc sau incidenta crescute: boli cardio-vasculare, tuberculoza, SIDA, neoplazii etc. 11. Dezvoltarea unor programe specifice zonale, concordante cu patologia existenta în plan teritorial. 12. Dezvoltarea unei reţele accesibile de asistenta medico-chirurgicala de urgenta pe tot teritoriul tarii. 13. Elaborarea unui program naţional de sustinere a sãnãtãţii familiei, dezvoltarea reţelei de planning familial care sa contribuie la armonizarea vieţii cuplului şi la reducerea numãrului de sarcini nedorite. 14. Sporirea eficientei acţiunilor de prevenire a bolilor acute şi transmisibile prin: * Mãsuri care ţin de sectorul sanitar * Mãsuri care ţin de colectivitatile umane şi administraţie localã. 15. Derularea unor programe de sãnãtate pentru populaţia defavorizatã (persoane cu handicap, virstnici, bolnavi cronici etc.) 16. Sprijinirea organizaţiilor neguvernamentale (a asociaţiilor profesionale) care au ca scop promovarea programelor de sãnãtate. 17. Satisfacerea necesarului de medicamente de baza: * Simplificarea procedurilor de eliberare a medicamentelor compensate. * Extinderea dreptului de eliberare a medicamentelor compensate pentru toate farmaciile. * Relansarea producţiei interne de medicamente. 18. Reluarea programului de reabilitare a dispensarelor şi spitalelor cu sprijinul Programelor PHARE şi al Bãncii Mondiale. 19. Autonomia învãţãmîntului medical universitar. Încheierea unui protocol privitor la învãţãmîntul medical postuniversitar pentru realizarea colaborãrii între Ministerul Sãnãtãţii şi Ministerul Învãţãmîntului. 20. Stimularea cercetãrii medicale, în special la nivelul centrelor universitare prin cercetare contractualã. 21. Redefinirea salarizarii medicilor prin introducerea sistemelor de plata în funcţie de calitatea actului medical, prin norme comune ale Colegiului Medicilor şi ale Casei de Asigurãri Medicale.
2. Învãţãmînt Învãţãmîntul romanesc reprezintã o prioritate nationala şi este conceput ca sistem deschis şi democratic, bazat pe valori ştiinţifice, culturale şi morale, informativ şi formativ, prin imbinarea factorilor educationali - familia, şcoala, Biserica şi comunitatea localã. Strategia reformei educaţionale: restructurarea şi modernizarea.
Obiectivele politicii educaţionale * Structurarea unui profil uman complex, capabil de adaptare la dinamica tranzitiei cãtre o societate democratica, bazatã pe economia de piata cu caracter participativ - social, şi, totodatã, vector al dezvoltãrii durabile (cetãţean cu o bogata cultura generalã, bun specialist, deschis şi adaptabil la nou, dinamic, inzestrat cu putere de discernamint, capabil de decizie şi acţiune, solidar cu semenii lui). * Redefinirea calitãţii şi a eficientei procesului educaţional în concordanta cu cerinţele tranzitiei, a integrãrii europene şi cu caracteristicile unei societãţi deschise, dinamice, democratice. * Democratizarea sistemului naţional de învãţãmînt, în plan vertical (ameliorarea selecţiei şi descentralizarea decizionala corelate cu creşterea competentei) şi în plan orizontal (extinderea şi diversificarea ofertei educaţionale, optimizarea structurilor organizationale). * Redimensionarea rolului social al educaţiei prin redefinirea poziţiei instituţiei şcolare în cadrul comunitãţii locale şi al societãţii.
Principiile politicii educaţionale * Prioritatea reformei educaţionale în contextul reformei generale din România. * Subsidiaritatea, prin descentralizarea administrativã, pedagogica şi financiarã, pe baza delegarii graduale de responsabilitãţi, în cadrul unui mecanism interactiv funcţional. * Egalitatea sanselor la educaţie şi diferentierea individualã a performantelor. * Parteneriat educaţional şi social, prin crearea şi dezvoltarea legãturilor fireşti ale sistemului naţional de învãţãmînt cu societatea civilã. * Introducerea şi dezvoltarea sistemului colegial participativ şi a profilului liderului educaţional în cadrul organizaţiei şcolare. * Reforma organizationala, miza strategica a restructurãrii şi modernizãrii sistemului educaţional (trecerea de la organizaţia de tip mecanicist-birocratic la cea de tip democratic-participativ; echilibrarea componentelor instructiv-educativ, informativ-formativ; trecerea de la învãţãmîntul de tip custodial la cel de tip umanist, de la constringere la motivare; eliminarea formalismului). * Coerenta acţiunilor, functionalitatea şi asigurarea capacitãţii de autoreglare a sistemului educaţional. * Asumarea responsabilitãţilor decizionale şi asigurarea transparenţei acţiunilor (principiul raportarii pe verticala şi pe orizontala în dublu sens). * Diversificarea surselor de finanţare a sistemului educaţional (buget de stat, bugete locale, agenţi economico-financiari, venituri proprii, donaţii, sponsorizãri, surse externe, alte surse). * Educaţia permanenta, inclusiv prin forme de învãţãmînt deschis şi la distanta.
Principalele elemente ale reformei educaţionale * Baza materialã: optimizarea alocãrii resurselor, modernizarea şi adaptarea la cerinţele politicii educaţionale. * Managementul educaţiei: descentralizarea şi multiplicarea decizionala (responsabilitate, eficienta, echilibru, contract de management, redefinirea tipologiei centrelor de decizie). * Redimensionarea şi restructurarea planurilor şi programelor şcolare, în conformitate cu standardele politicii educaţionale (funcţionalitate, interdisciplinaritate, eficacitate). * Politica de personal: selecţia, formarea, integrarea, perfecţionarea, motivarea. * Evaluarea activitãţii educaţionale: evaluarea şi autoevaluarea ca procese complexe continue şi obiective. * Circulaţia informatiei: informatizarea, fluxuri informationale şi comunicationale verticale, orizontale şi transversale, crearea bãncilor de date cu specific educaţional. * Salarizarea personalului: asigurarea unui prag minim de trai decent institutionalizat, salarizare diferenţiatã în funcţie de criterii valorice obiective. * Parteneriatul pentru educaţie: deschiderea şcolii cãtre mediul comunitar, crearea şi dezvoltarea legãturilor intra şi intercomunitare, apelarea la dialogul social bazat pe principiul responsabilitãţii. * Finanţarea educaţiei: multiplicarea şi diversificarea surselor (fonduri echivalente cu cel puţin 6% din PIB), formule de alocare, responsabilitãţi. * Integrarea europeanã: standarde cantitative şi calitative, costuri, adaptare, responsabilitãţi, ţinînd seama de tradiţie şi specificul naţional.
3. Cultura În evoluţia României, oamenii de cultura şi creaţia de valori spirituale au îndeplinit în chip firesc, un rol de liant istoric şi de fundament al afirmarii identitãţii naţionale. Astãzi, este evident ca nu o criza a culturii româneşti, ci o criza a administraţiei culturale este realitatea cãreia Guvernul va trebui sa-i ofere soluţii şi raspunsuri urgente. O politica responsabilã în acest domeniu trebuie, de asemenea, sa urmãreascã, în acelaşi timp, stimularea creativitatii culturale în toate formele sale, afirmarea şi explorarea permanenta a traditiilor, edificarea continua a identitãţii noastre şi stimularea dialogului cu celelalte culturi ale lumii. Nivelul de dezvoltare a culturii este un indicator important al calitãţii vieţii. Afirmam, în consecinta, ca Guvernul îşi asuma ca datorie a sa fata de viitorul tarii, asigurarea accesului cît mai larg al cetãţenilor la productiile culturale din ţara şi strãinãtate. Misiunea Guvernului este aceea de a adopta mãsurile care sa garanteze stimularea creativitatii individuale, protejarea patrimoniului cultural şi încurajarea dezvoltãrii vieţii spirituale a colectivitãţilor în toatã diversitatea acestora. Principiul de baza al strategiei Guvernului va fi restructurarea sistemului institutional, corelata cu descentralizarea structurilor şi a actului decizional, în spiritul subsidiaritãţii, Totodatã, cultura va fi una din prioritãţile cheltuielilor bugetare. Guvernul afirma ca prioritati ale strategiei sale în domeniu, urmãtoarele: * Apropierea fenomenului cultural de comunitatile locale beneficiare; * Instituirea unui sistem concurential deschis, bazat pe proiecte, pentru selecţia, promovarea şi finanţarea actului de cultura care sa-l facã independent de condiţionarea politica; * Încurajarea iniţiativei private în protejarea moştenirii culturale istorice şi a creatiei culturale vii; * Gestiunea flexibila a instituţiilor culturale; * Protecţia şi promovarea creatiei originale; * Construirea unei "imagini a României" veridice, printr-o noua politica culturalã externa, care sa promoveze valori autentice şi competitive, şi sa le susţinã în dialogul cu producţia culturalã internationala. În acest context este necesarã o reforma a structurilor şi mecanismelor de funcţionare existente, prin: * Reintoarcerea tuturor instituţiilor de cultura de interes local sub autoritatea şi finanţarea autoritãţilor locale; * Acordarea unei cît mai largi autonomii decizionale instituţiilor de cultura, în limitele atribuţiilor şi competentelor specifice şi în afarã oricãror ingerinţe de natura politica; * Parteneriatul cu structurile societãţii civile şi cu autoritãţile locale; * Reglementarea statutului juridic al creatorului şi artistului, al profesiunilor liberale de tip cultural şi renunţarea la conceptul de "artist-funcţionar de stat". Strategia legislativã a Guvernului în acest domeniu are în vedere promovarea cu prioritate a urmãtoarelor acte normative: * Legea patrimoniului cultural naţional; * Legea instituţiilor de spectacole; * Legea bibliotecilor publice; * Legea muzeelor şi colectiilor publice; * Legi privind statutul profesional al creatorului şi artistului. Guvernul va promova, de asemenea, interesele oamenilor de arta şi cultura, cu ocazia modificãrii unor acte normative privind sponsorizarea, finanţele publice, impozitele şi taxele, timbrele culturale, protecţia socialã.
4. Culte Instituţiile de stat vor susţine şi stimula prin toate mijloacele dezvoltarea vieţii religioase, grav afectatã în anii dictaturii comunist-atee, pentru ca Biserica Ortodoxa Romana, celelalte Biserici şi culte religioase din România, sa se poatã manifesta în condiţii optime, avîndu-se mereu în vedere întãrirea şi menţinerea credinţei, traditiilor şi datinilor culturii naţionale, specifice spaţiului carpato-danubiano-pontic, precum şi a celor din cadrul comunitãţilor româneşti de pretutindeni, urmãrindu-se ca tel nobil şi ca obligaţie morala conservarea personalitãţii religioase, culturale, lingvistice, a obiceiurilor stravechi şi maiestriei artistice specifice. Statutul cultelor şi rolul statului roman în sprijinirea cultelor religioase: - Adoptarea de cãtre Parlamentul României a Legii Cultelor, lege menita sa reglementeze toate problemele referitoare la activitatea religioasã şi socialã a Bisericilor, cultelor şi asociaţiilor religioase, la relaţiile acestora cu instituţiile laice; - Constituirea unui cadru normativ adecvat, prin adoptarea, schimbarea şi perfecţionarea legislaţiei referitoare la învãţãmîntul religios, clerul militar, asistenta social-religioasã din armata, spitale, penitenciare, azile, orfelinate, conservarea patrimoniului religios. Regimul economic al instituţiilor de cult religios din România: - Regindirea în sensul unei îmbunãtãţiri a sistemului de subventionare a personalului de cult de la bugetul de stat; - Respectarea prevederilor legale asupra drepturilor exclusive ale cultelor religioase referitoare la producerea şi comercializarea cãrţilor de rit religios proprii şi a obiectelor religioase specifice; - Aplicarea corecta a Legii Fondului Funciar, în ceea ce priveşte improprietarirea unitãţilor de cult din mediul rural şi extinderea ei în mediul urban în situaţiile specifice; - Formarea şi dezvoltarea unei reţele de turism cu caracter religios şi cultural-istoric, de interes naţional şi internaţional, imbinata armonios cu cel rural din regiunea montanã, afiliatã la reţelele europene; - Sprijinirea efectivã a reconstructiei şi a restaurarii în prima urgenta, a patrimoniului religios, aflat în mare pericol, reconstructia bisericilor patrimoniale demolate (ex: cele 28 de spaţii ecleziale şi spaţii adiacente din Bucureşti, acolo unde condiţiile fac raţional şi posibil acest lucru); - Susţinerea cu fonduri de la bugetul de stat şi de la bugetul unor firme particulare (prin aplicarea legislaţiei sponsorizarii) a construirii de noi lacasuri de cult, necesare desfãşurãrii normale a vieţii religioase; În concluzie, în numele ecumenismului religios, chemam toate Bisericile şi cultele de pe teritoriul României la o conlucrare pe baza moralei religioase, considerind ca fundamentul credinţei religioase este respectarea de toate confesiunile crestine şi necrestine, ca deosebirile sînt doar de nuanta, provocate de lipsa de cunoaştere reciprocã, ceea ce genereazã neînţelegere şi intoleranta. Vom sprijini efectiv prin toate modalitãţile cuvenite şi toate mijloacele morale şi materiale ca viata religioasã sa contribuie la menţinerea şi dezvoltarea spiritului moral în România, fapt care ar ajuta, totodatã, şi la propulsarea procesului de integrare a tarii noastre în structurile democratice euro-atlantice.
5. Cercetare Principalele obiective ale politicii Guvernului în domeniul cercetãrii ştiinţifice sînt; - Creşterea capacitãţii de elaborare şi implementare a politicilor în domeniu şi corelarea acestora cu celelalte politici guvernamentale. - Sporirea ofertei de informaţii; iniţierea de reţele de informaţii. - Stimularea inovarii şi a difuziei acesteia; crearea de instrumente instituţionale şi financiare menite sa asigure absorbtia inovarii (centre de incubare şi inovare; sprijin financiar, în special firmelor mici şi mijlocii ce au potenţial inovativ şi stimularea exporturilor produselor acestora). - Reforma finanţãrii bugetare, în principal prin finanţare de proiecte şi acces la finanţare prin licitaţii. - Stabilirea de prioritati în alocarea fondurilor bugetare; sînt avute în vedere, în special, urmãtoarele domenii: ocrotirea sãnãtãţii, energie, agricultura, mediu, infrastructura, cercetare economicã, domenii ale cercetãrii fundamentale. - Diversificarea surselor de finanţare a programelor şi proiectelor; extinderea cofinanţãrii proiectelor de cercetare (fonduri publice/fonduri private). - Transparenta repartizãrii şi administrãrii fondurilor cercetãrii. - Reforma institutionala a sistemului cercetãrii; încurajarea concurentei şi a privatizãrii. - Stimularea implicarii organizaţiilor neguvernamentale în implementarea diverselor programe. - Întãrirea legãturii dintre învãţãmînt şi cercetare. - Folosirea cadrului legal privind protecţia proprietãţii intelectuale pentru protejarea mai eficienta a creativitatii româneşti. - Dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniu, în special prin participarea la programele europene. - Dezvoltarea resurselor umane.
6. Tineret şi sport Consecvent principiilor asumate prin "Contractul cu tinara generaţie", în spiritul respectãrii diversitatii culturilor, democraţiei, solidaritãţii şi tolerantei, Guvernul se angajeazã sa urmeze o politica europeanã, bazatã pe: - Constientizarea tinerilor ca cetãţeni responsabili. - Promovarea condiţiilor pentru integrarea şi participarea tinerilor în societate. - Dezvoltarea spiritului de solidaritate. - Promovarea mobilitatii. - Recunoaşterea şi dezvoltarea politicilor de participare a tinerilor la procesul de luare a deciziilor. Promovarea politicii de evitare a excluderii sociale, va transforma ministerul de resort într-o structura moderna, flexibila, apta sa susţinã activitãţile de/şi pentru tineret, în parteneriat cu structurile asociative de tineret. Guvernul va iniţia un program de studii şi cercetãri privind starea tineretului, considerat ca o certitudine a realizãrii schimbãrii, ce trebuie evaluat în conformitate cu potenţialul pe care îl reprezintã. Considerind ca politica de tineret trebuie abordata global şi ca principiile sale trebuie integrate în politici sectoriale coordonate, Guvernul va promova initiativele legislative necesare sustinerii tinerilor - actori sociali implicaţi responsabil în schimbarea societãţii româneşti. Guvernul va garanta respectarea principiilor cogestiunii decizionale ca baza de elaborare a sistemelor de licenţe şi licitaţii, menite sa reprezinte pirghiile de realizare a parteneriatului social. Prin politici globale şi integrate, Guvernul va urmãri dezvoltarea, în urmãtorii patru ani, a programelor ce au ca obiective informarea şi consultanţa, creşterea mobilitatii, promovarea unui sistem de valori morale, dezvoltarea spiritului intreprinzator, stimularea participãrii tinerilor la activitãţile comunitãţii, acordarea de facilitãţi operatorilor care asigura desfãşurarea activitãţilor de tineret, institutionalizarea dialogului social. Respectarea angajamentelor fata de tinara generaţie impune: - Realizarea studiilor de cercetare în vederea identificarii raporturilor reale între nevoile societãţii şi necesitãţile tinerilor şi prognozarea dinamicii pieţei de munca în perioada 1997-2000. - Promovarea programului naţional pentru prevenirea excluderii sociale a copiilor şi tinerilor. - Lansarea programului guvernamental pentru sprijinirea tinerei familii. - Înfiinţarea reţelei naţionale de Centre de Informare şi Consultanţa pentru tineri. - Acordarea de facilitãţi fiscale pentru agenţii economici care angajeazã tineri absolvenţi. - Înfiinţarea bursei de locuri de munca pentru tineri. - Înfiinţarea Fondului Naţional de Locuinţe şi elaborarea sistemului de creditare pentru procurarea de locuinţe. - Promovarea unui sistem de asistenta medicalã integrat sistemului de învãţãmînt şi înfiinţarea Fondului Asigurãrilor de Tineret. - Acordarea de facilitãţi fiscale pentru agenţii economici care oferã burse de specializare. - Acordarea de facilitãţi fiscale pentru ţinerii întreprinzãtori. - Integrarea în sistemele internaţionale ale facilitãţilor de transport. - Înfiinţarea reţelei naţionale de hoteluri pentru tineret. - Înfiinţarea serviciului militar alternativ. - Realizarea cadrului de parteneriat cu administraţia publica localã. - Perfecţionarea gradului legislativ pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea structurilor asociative de şi pentru tineret. - Constituirea structurilor specifice pentru integrarea în Uniunea Europeanã. - Integrarea în sistemele internaţionale de facilitãţi privind accesul la manifestãrile culturale şi sportive. Activitãţile fizice şi sportive constituie un factor important de echilibru, de sãnãtate, de progres al fiecãruia, ele fiind un element fundamental al educaţiei, al culturii şi al vieţii sociale. Guvernul va asigura: - Promovarea unui program naţional pentru susţinerea activitãţilor sportive de masa. - Continuarea procesului de democratizare a activitãţilor federaţiilor şi cluburilor sportive. - Actualizarea şi iniţierea de acte normative referitoare la desfãşurarea activitãţii sportive în concordanta cu legislaţia interna şi acordurile internaţionale în domeniul sportiv. - Promovarea liberei circulatii a sportivilor la competitiile internaţionale. - Structurarea organizaţiilor sportive prin imbinarea formelor publice cu cele private. - Modernizarea procesului de pregãtire sportiva şi concurs. - Iniţierea de mãsuri legislative pentru finanţarea activitãţilor sportive şi dezvoltarea bazei materiale prin sustinere financiarã privatã, bugetarã, extrabugetara. - Extinderea relaţiilor sportive internaţionale.
CAP. 8 Politici de reforma a administraţiei publice
1. Administraţia publica centrala Pornind de la cele doua funcţii ale guvernului, aceea de a realiza politica interna şi externa a tarii şi aceea de a conduce administraţia publica, se defineste modul de abordare a activitãţilor pe care aceasta instituţie le va realiza. Astfel, ca al doilea element al puterii executive, alãturi de Presedintie, guvernul va organiza executarea şi va executa în concret programul politic stabilit de cãtre majoritatea parlamentarã, în principal prin: a) iniţiative legislative care sa punã în practica strategia politica agreatã de majoritatea parlamentarã; b) adaptarea programului de guvernare la necesitaţi şi cerinţe noi ce pot aparea pe perioada mandatului sau; c) comunicarea permanenta cu Parlamentul; d) garantarea şi promovarea executãrii legilor şi a celorlalte acte normative de cãtre sistemul organelor administraţiei publice; e) controlul activitãţii autoritãţilor administraţiei publice. În aplicarea prevederilor Constituţiei şi a Legii administraţiei publice locale, guvernul îşi propune sa delege autoritãţilor locale, toate acele competente care îşi pot gãsi o manifestare în mod real eficienta la nivelul structurilor locale, pãstrînd în administrarea proprie numai acele activitãţi care nu pot fi îndeplinite decît de cãtre guvern. În acest sens, guvernul îşi propune sa initieze cadrul legislativ clar şi coerent pentru a putea realiza practic procesul descentralizãrii, urmãrind totodatã acele semnale provenind din sfera administraţiei publice locale care definesc structura activitãţilor ce pot fi conduse eficient la acest nivel. Guvernul, ca administrator, va purta un dialog permanent cu acele segmente ale societãţii civile care reprezintã interese ale unor grupuri sociale semnificative, urmãrind evoluţia şi soluţionarea problemelor acestora. La nivelul organizãrii structurii administraţiei publice centrale se impune crearea unui aparat flexibil care sa aibã capacitatea de a interveni eficace în propriul program, în funcţie de modificãrile apãrute în sfera necesitãţilor şi cerinţelor corpului social. Debirocratizarea promovata de cãtre guvern va genera introducerea unor criterii de performanta la nivelul administraţiei publice centrale şi delegarea autoritãţii, cu scopul sporirii eficientei mecanismului administrativ. În limita resurselor alocate şi a strategiei adoptate, funcţionarul public va avea libertatea de a-şi alege tactici şi de a distribui resurse, cu condiţia evaluãrii periodice a relatiei resurse-obiective strategice-rezultate şi a respectãrii criteriilor de performanta. De asemenea, administraţia publica devine un prestator de servicii pentru cetãţeni. Pînã acum, guvernele au fost mai degraba orientate înspre realizarea propriilor obiective, decît înspre satisfacerea nevoilor legitime ale cetãţenilor. Treptat însã, "consumatorul" de "servicii" guvernamentale - cetãţeanul - a devenit mult mai coerent în exprimarea cererilor sale şi asteapta ca - în schimbul taxelor şi impozitelor plãtite - serviciile prestate de administraţia publica centrala sa fie comparabile cu cele prestate de sectorul privat. O alta direcţie a administraţiei o reprezintã îmbunãtãţirea managementului resurselor umane. În principal, guvernul propune o deconcentrare a politicilor de resurse umane, în favoarea agentiilor şi departamentelor specializate şi ale administraţiei publice locale, îmbunãtãţirea managementului funcţionarilor publici superiori, lansarea unor politici mult mai flexibile în domeniul salarizarii şi al condiţiilor de angajare. În scopul promovãrii coerente a actelor normative şi a iniţiativelor legislative, astfel încît ele sa se subsumeze unei politici generale de dezvoltare, se intenţioneazã o creştere substantiala a rãspunderii Secretariatului General al Guvernului în ceea ce priveşte determinarea statutului şi rolului funcţionarilor publici, a standardelor profesionale necesare la nivelul organismelor administraţiei publice centrale, precum şi în ceea ce priveşte corelarea sub aspect conceptual a activitãţii ministerelor, astfel încît proiectele de acte normative pe care acestea le iniţiazã sa întruneascã, încã din faza iniţialã, condiţiile de acuratete şi fundamentare necesare unui demers cît mai rapid şi mai oportun sub aspectul procedurilor de adoptare. Secretariatul General al Guvernului va depãşi astfel condiţia de simpla cancelarie a Cabinetului şi va deveni o prezenta mult mai consistenta în activitatea tuturor organismelor administraţiei centrale. S.G.G. va fi, totodatã, direct responsabil de coerenta şi ritmul activitãţii generale a executivului. Reorganizarea aparatului S.G.G. va avea în vedere şi crearea unei structuri permanente, al carei rol principal va fi dezvoltarea şi creşterea performantelor administraţiei publice centrale.
2. Administraţia publica localã
Procesul democratizarii societãţii româneşti, crearea statului de drept, modernizarea economiei şi realizarea unei economii de piata, integrarea României în structurile europene şi euro-atlantice sînt condiţionate de reforma administraţiei publice locale, a instituţiilor economice, sociale şi culturale, de realizarea unei autonomii locale corespunzãtoare principiilor din Carta Europeanã a Autonomiei Locale. Pornind de la principiul conform cãruia individul, grupul sau colectivitatea îşi hotãrãsc destinul, atunci cînd acţioneazã într-o societate pluralista, în care este intronat respectul fata de lege, se va urmãri atingerea urmãtoarelor obiective ale reformei în administraţia publica localã, componente ale sistemului general de obiective ale reformei administraţiei naţionale.
A. Obiectivele reformei din administraţia publica localã * asigurarea unor resurse financiare suficiente şi proporţionale cu competentele şi responsabilitãţile care revin consiliilor locale şi judeţene; * definirea patrimoniului public al comunitãţilor locale care trebuie sa se afle în gestiunea consiliilor locale sau judeţene, dupã caz; * eliminarea tutelei administrative şi exercitarea controlului strict în privinta asigurãrii respectului legalitãţii; * garantarea unui statut al aleşilor locali, astfel încît suspendarea sau demiterea acestora sa se facã strict pe considerentele legale; * garantarea drepturilor prin care colectivitatile locale sa poatã invoca şi apara - prin recursul la contenciosul administrativ şi Curtea Constituţionalã - autonomia localã asa cum este ea definitã de Constituţie şi de Legea nr. 69/1991; * dreptul de asociere al colectivitãţilor locale în plan naţional şi internaţional.
B. Stadiul reformei în administraţia publica localã Principala problema a reformei administraţiei locale este legatã de golurile existente în actualul sistem legislativ care nu a reuşit sa acopere probleme deosebit de importante cum sînt autonomia financiarã şi patrimonialã. De asemenea, intirzierea punerii în practica a reformei administraţiei locale pe considerentul unor ratiuni macroeconomice, a adus prejudicii chiar în domeniul reformei economice, prin lipsa cadrului institutional adecvat, ca şi prin menţinerea tuturor presiunilor financiare şi, în general, din domeniul resurselor, la nivelul administraţiei centrale de stat. Legea nr. 69/1991 republicatã a fost pe unele direcţii inoperantã, în lipsa unor reglementãri, instituţii şi pirghii economico-financiare care sa asigure o autonomie realã, efectivã şi eficienta a autoritãţilor administraţiei publice locale alese în teritoriu. România se afla într-o situaţie în care instituţiile democratice locale coexista cu puternice structuri de tip centralizat, aparţinînd vechiului sistem, fiind nevoite sa funcţioneze într-un cadru institutional, legislativ şi economic inoperant. Aceasta situaţie a generat compromiterea aleşilor locali care, lipsiţi de mijloace, sînt perceputi de cãtre cetãţeni ca incapabili sa rezolve interesele comunitãţilor locale, ceea ce în ultima instanta a condus la compromiterea autonomiei locale, ca o componenta a democraţiei. Acest blocaj s-a materializat în urmãtoarele doua fenomene deosebit de grave: * lipsa de cooperare a instituţiilor guvernamentale şi a organelor administraţiei locale desconcentrate în teritoriu, cu consiliile locale şi judeţene, în detrimentul comunitãţilor locale şi al sistemului social în general; * menţinerea într-un stadiu subdezvoltat al societãţii civile şi al procesului de democratizare în general.
C. Schimbãri vizind deblocarea procesului reformei în administraţia publica localã Schimbãrile necesare presupun: * crearea cadrului legislativ şi a mecanismelor caracteristice unei autentice autonomii locale; * punerea de acord a reglementãrilor existente şi adoptarea unor noi reglementãri care sa respecte şi sa punã în practica prevederile Constituţiei şi ale Cartei Europene a Autonomiei Locale, mai ales în privinta finanţelor şi patrimoniului local; * crearea şi trecerea unor servicii desconcentrate sub directa autoritate a comunitãţilor locale; * administrarea domeniului public şi privat al unitãţilor teritorial-administrative nemijlocit de cãtre acestea; * proiectarea unui sistem de criterii la care sa se poatã raporta eficacitatea activitãţilor; * stabilirea unor elemente precise, obiective în realizarea transferurilor bugetare; * stabilirea unor proceduri clare de aplicare a prevederilor legale şi simplificarea procedurilor administrative, îndeosebi în domeniile financiar şi investitional, unde exista o serie intreaga de documente cu caracter de lege, care insumate anuleazã practic autonomia localã; * reproiectarea întregului sistem al serviciilor publice cu analiza oportunitãţii transferului anumitor activitãţi în sfera concurentiala; * creşterea profesionalismului funcţionarilor publici; * descentralizarea, din punct de vedere al deciziilor şi responsabilitãţii, pînã la nivelul local, pentru asigurarea operativitatii şi eficientei pe probleme cum sînt: - urmãrirea aplicãrii politicilor de interes local la nivelul regiilor şi societãţilor care asigura serviciile publice; - organizarea şi dezvoltarea urbanistica; - asigurarea desfãşurãrii activitãţilor de învãţãmînt, asistenta sanitarã şi socialã; - protejarea mediului înconjurãtor; - pãstrarea ordinii şi liniştii publice; - realizarea transparenţei fata de public şi crearea unei relaţii de parteneriat cu societatea civilã.
CAP. 9 Politici privind justiţia şi ordinea publica
1. Justiţia
1.1. Principii generale Politica Guvernului în domeniul justiţiei se întemeiazã pe urmãtoarele principii: - Garantarea independentei şi a imparţialitãţii justiţiei; - Continuarea şi accelerarea procesului de reforma a justiţiei; - Autoritatea legii; creşterea autoritãţii instanţelor judecãtoreşti în raporturile cu Ministerul Public şi cu organele de poliţie; - Corelarea legislaţiei interne cu Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi celelalte reglementãri ale Consiliului Europei la care România este parte; - Sincronizarea legislaţiei interne cu reglementãrile Uniunii Europene în scopul îndeplinirii condiţiilor de aderare a României la aceasta organizaţie europeanã; - Apãrarea drepturilor şi a libertãţilor persoanei în raporturile cu autoritãţile publice.
1.2. Mãsuri pentru continuarea şi accelerarea reformei justiţiei Pentru ca justiţia sa devinã o realã putere în stat, independenta şi distinctã, dar egala cu celelalte puteri, vor fi adoptate mãsuri în urmãtoarele direcţii: organizare, legislaţie, resurse umane şi mentalitati, resurse materiale şi financiare.
A. În domeniul organizãrii justiţiei vor fi luate urmãtoarele mãsuri pentru corectarea erorilor sãvîrşite de guvernarile anterioare şi pentru adoptarea legilor necesare consolidãrii justiţiei ca instituţie fundamentalã a statului de drept: - Modificarea Legii de organizare judecãtoreascã, a Codului de procedura penalã şi a Codului de procedura civilã, în scopul creşterii calitãţii şi a celeritatii actului de justiţie, al consolidãrii statutului magistratului şi al refacerii credibilitatii justiţiei; - Reintroducerea instituţiei judecãtorului de instrucţie.
B. În domeniul legislaţiei, vor fi elaborate urmãtoarele proiecte de acte normative, ţinînd seama de standardele existente în cadrul Consiliului Europei şi al Uniunii Europene: - Proiectul de lege privind perfecţionarea cadrului normativ al economiei de piata libera; - Proiectul de lege privind persoanele fizice şi juridice; - Proiectul de lege privind organizaţiile neguvernamentale fãrã scop lucrativ; - Proiectul de lege privind garantarea şi apãrarea drepturilor consumatorului; - Proiectul de lege privind Codul muncii; - Proiectul de lege privind funcţionarul public; - Proiectul de lege privind contravenţiile; - Proiectul de lege privind prescripţia extinctiva; - Proiectul de lege privind executarea pedepselor; - Proiectul de lege pentru crearea, respectiv completarea cadrului normativ necesar exercitãrii profesiilor liberale.
C. În domeniul resurselor umane şi al mentalitatilor vor fi adoptate urmãtoarele mãsuri: - Corelarea numãrului magistraţilor şi al celorlalţi salariaţi cu volumul de munca din fiecare instanta de judecata şi din fiecare parchet; - Dezvoltarea şi consolidarea Institutului Naţional pentru Pregãtirea şi Perfecţionarea Magistraţilor, ca unica instituţie pentru selecţia şi formarea profesionalã a magistraţilor, în acord cu principiul independentei şi al imparţialitãţii justiţiei, precum şi cu exigenţele reformei legislative. În acest scop, vor fi modificate dispoziţiile corespunzãtoare din Legea de organizare judecãtoreascã şi vor fi asigurate condiţiile materiale şi de personal pentru buna funcţionare a acestui Institut; - Promovarea în funcţie şi acordarea treptelor superioare de salarizare se vor face numai pe baza de concurs sau pe baza de examen; - Sprijinirea extinderii şi consolidãrii asociaţiilor de magistraţi.
D. În domeniul resurselor materiale şi financiare vor fi adoptate urmãtoarele mãsuri: - Corelarea salariilor magistraţilor cu cele ale demnitarilor care funcţioneazã în structurile puterii legislative şi executive; - Dotarea instanţelor judecãtoreşti şi a parchetelor cu sedii corespunzãtoare în scopul asigurãrii solemnitatii actului de judecata şi al creşterii prestigiului justiţiei; - Dezvoltarea procesului de informatizare a activitãţii de judecata; - Identificarea resurselor financiare pentru aplicarea tuturor mãsurilor privind reforma justiţiei. În principal, baza financiarã a reformei justiţiei va fi asigurata chiar din contribuţia instanţelor judecãtoreşti la formarea bugetului statului. Totodatã, vor fi adaptate taxele pentru diferitele servicii prestate de justiţie, fãrã a se îngrãdi, prin aceasta, liberul acces la justiţie.
2. Ordinea publica
2.1. Obiective Obiectivele principale ale politicii în domeniul ordinii publice sînt urmãtoarele: - Protecţia exercitãrii drepturilor şi a libertãţilor individuale; - Siguranta cetãţeanului şi a bunurilor sale; - Reducerea ratei criminalitatii; - Asigurarea climatului de ordine necesar pentru buna funcţionare a instituţiilor statului.
2.2. Direcţiile reformei Ministerului de Interne Reforma Ministerului de Interne, ca instituţie principala care acţioneazã în domeniul ordinii publice, se va desfasura în urmãtoarele direcţii: - Perfecţionarea structurilor Ministerului de Interne în acord cu tradiţiile româneşti şi cu principiile de organizare a instituţiilor similare din sistemul democratiilor occidentale; - Transformarea Ministerului de Interne într-o instituţie fundamental civilã, care are în componenta sa şi structuri cu caracter militar; - Asigurarea caracterului pur administrativ, tehnic şi profesionist al Ministerului de Interne, fãrã nici o implicare politica, atît prin interzicerea apartenentei angajaţilor sãi la organizaţiile politice, cît şi, mai ales, prin conceptia cãtre sta la baza activitãţii sale şi modul de realizare a atribuţiilor legale; - Asigurarea transparenţei structurilor şi activitãţii Ministerului de Interne în raporturile cu publicul şi mass-media, cu respectarea specificului metodelor de combatere a criminalitatii.
2.3. Mãsuri organizatorice Pentru îndeplinirea obiectivelor politicii în domeniul ordinii publice şi a direcţiilor reformei Ministerului de Interne, ca instituţie aflatã în serviciul cetãţenilor şi al comunitãţii, vor fi adoptate urmãtoarele mãsuri organizatorice: - Delimitarea competentelor structurilor Ministerului de Interne de competentele altor instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii, liniştii publice şi combaterii criminalitatii (cum sînt Ministerul Public, Garda Financiarã) şi îmbunãtãţirea sistemului de cooperare între aceste instituţii; - Crearea şi/sau perfecţionarea structurilor poliţiei pentru combaterea crimei organizate (trafic de arme, stupefiante şi materiale radioactive, falsificarea de moneda şi documente de identitate, spalarea banilor, reţele de prostituţie, trafic de valori din patrimoniul cultural naţional); - Consolidarea instituţiei jandarmeriei ca principala forta de ordine publica, mai ales în zonele rurale, potrivit traditiei româneşti; - Constituirea unor unitãţi mobile de intervenţie rapida pentru combaterea manifestãrilor de violenta în viata familialã, a huliganismului, distrugerii de bunuri şi atacurilor inarmate; - Creşterea numãrului de specialişti în cadrul structurilor de poliţie, jandarmerie, graniceri şi pompieri, precum şi dotarea corespunzãtoare a acestor structuri; - Perfecţionarea sistemului de selectare şi promovare a personalului pe criterii de valoare, competenta şi capacitate de sporire a performantelor, precum şi înlocuirea persoanelor compromise sau plafonate profesional; - Reevaluarea raportului dintre personalul de comanda, personalul operativ şi cel de execuţie pentru eliminarea structurilor paralele, reducerea aparatului central şi a celui de conducere la dimensiuni normale, precum şi pentru întãrirea structurilor de execuţie; - Înfiinţarea unui institut de cercetare a fenomenului criminalitatii în scopul elaborãrii studiilor ştiinţifice şi a programelor de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen antisocial, cu referire specialã la criminalitatea economico-financiarã şi la crima organizatã; - Restructurarea UM 0215 pentru a exclude orice preocupãri de poliţie politica şi transformarea ei într-o structura specifica Ministerului de Interne; - Îmbunãtãţirea echiparii personalului şi asigurarea unei salarizari corespunzãtoare în raport cu efortul depus, importanta şi gradul de pericol al activitãţii desfãşurate; - Crearea şi dezvoltarea cadrului institutional pentru cooperarea între structurile Ministerului de Interne şi cele ale societãţii civile şi comunitãţilor locale, în scopul asigurãrii ordinii şi liniştii publice; - Educarea cetãţenilor în spiritul respectãrii legii; - Iniţierea unor programe pentru protejarea victimelor infracţiunilor, pentru protejarea martorilor şi pentru reinsertia socialã a persoanelor care au suferit condamnãri penale. Aplicarea acestor mãsuri impune elaborarea unor proiecte de lege privind statutul politistului şi organizarea Jandarmeriei.
3. Combaterea coruptiei Politica în domeniul justiţiei şi al ordinii publice are ca obiectiv comun prevenirea şi combaterea coruptiei. Mass-media a semnalat în mod neobosit cazurile în care au existat şi exista încã suspiciuni puternice cu privire la corupţia unor funcţionari de stat. Instituţiile justiţiei, inclusiv Ministerul Public, precum şi organele de poliţie, au reactionat lent sau au ignorat aceste semnale. Ca urmare, credibilitatea autoritãţilor publice este pusã sub semnul intrebarii de societatea civilã. Refacerea imaginii acestor autoritãţi depinde de adoptarea şi aplicarea cu consecventa a urmãtoarelor mãsuri: - Respectarea stricta a principiului constituţional, care afirma ca nimeni nu este mai presus de lege, şi utilizarea procedurilor constituţionale ori de cîte ori exista temeiuri suficiente pentru ridicarea imunitatii parlamentare a senatorilor şi a deputaţilor; - Elaborarea proiectului de lege privind responsabilitatea ministerialã; - Crearea Departamentului anticoruptie subordonat direct Primului Ministru; - Crearea unor structuri guvernamentale pentru prevenirea şi combaterea coruptiei din interiorul instituţiilor justiţiei, inclusiv ale Ministerului Public, precum şi din cadrul Ministerului de Interne; - Înfiinţarea unui institut de cercetare a fenomenului coruptiei, în scopul identificarii cauzelor coruptiei şi întocmirii programelor adecvate de prevenire şi combatere a coruptiei; - Colaborarea cu Avocatul Poporului, dupã intrarea în vigoare a legii privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii, în scopul de a da rãspuns prompt şi eficace tuturor mesajelor primite din partea societãţii civile în legatura cu existenta unor cazuri de corupţie; - Dezvoltarea cooperãrii cu instituţiile din sistemul democratiilor occidentale care au atribuţii de prevenire şi combatere a coruptiei.
CAP. 10 Politica externa şi de securitate nationala
1. Politica externa
A. Obiectivele prioritare ale politicii externe româneşti Principalele obiective ale politicii externe a Guvernului sînt: - garantarea securitãţii naţionale prin integrarea tarii în structuri de securitate sau apãrare colectivã şi dezvoltarea de relaţii paşnice, în special cu statele vecine; - consolidarea mecanismelor democratice şi facilitarea accesului tarii la prosperitate prin integrarea ei în structurile comunitare politice şi economice ale statelor dezvoltate; - întãrirea relaţiilor cu romanii din afarã graniţelor tarii şi sprijinirea acestora în vederea pãstrãrii identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase; - desavirsirea idealului naţional prin asigurarea condiţiilor pentru regasirea tuturor romanilor din teritoriile istorice în cadrul unei Europe unite; - afirmarea spiritualitatii româneşti precum şi propagarea unei imagini reale şi pozitive a României în lume;
B. Continuitatea orientarii strategice a politicii externe Guvernul va considera orientarea tarii cãtre vest ca pe un factor esenţial al destinului nostru naţional. În acest sens, integrarea europeanã şi euro-atlantica va reprezenta unica alternativa de politica externa a României. Guvernul va acţiona în asa fel încît: - România sa îndeplineascã toate condiţiile admiterii printre primele tari în NATO, estimatã a avea loc în anul 1999; - România sa îndeplineascã toate condiţiile admiterii în Uniunea Europeanã, la orizontul anilor 2000. În acest context, Guvernul este constient ca integrarea europeanã şi euro-atlantica depind, în afarã progreselor şi reformelor de realizat pe plan intern, de îmbunãtãţirea şi, dupã caz, de normalizarea relaţiilor cu vecinii, de participarea la soluţionarea eventualelor litigii din zona, astfel încît România sa se dovedeascã a fi nu numai consumator de securitate, ci şi furnizor de securitate, nu numai gata sa cistige drepturi, ci şi capabilã sa-şi asume obligaţii pe plan internaţional.
C. Abordari noi şi un stil nou în politica externa Guvernul va trece de la diplomatia defensiva, reactiva, formalista şi ineficienta la o politica externa activa, imaginativa, energica şi pragmatica. Politica externa nu va mai fi conceputã ca o scuza pentru o politica interna gresita, sau ca o metoda pentru infrumusetarea imaginii celor care deţin puterea. Guvernul va promova o politica externa care sa sintetizeze şi sa armonizeze interesele europene şi euro-atlantice în România, cu interesele României în spaţiul european şi euro-atlantic. În acest sens, politica de integrare va insemna nu numai import de standarde occidentale, ci şi participarea activa a României la definirea, proiectarea şi realizarea structurilor normative şi instituţionale în care integrarea urmeazã a avea loc. În conceperea şi desfãşurarea politicii externe, Guvernul va apara cu fermitate principiile fundamentale pe care se bazeazã astãzi relaţiile internaţionale şi va elimina orice duplicitate, va abandona incercarile menite a abate atenţia partenerilor strãini de la deficientele vieţii politice, economice şi sociale interne. România nu poate fi slujita prin minciuna, ci numai prin adevãr, consecventa, cinste, realism şi spirit constructiv. Politica externa se va caracteriza prin transparenta şi responsabilitate şi va fi proiectata în conlucrare cu reprezentanţii societãţii civile.
D. Relaţiile cu Estul Europei Odatã definitã prioritatea strategica a orientarii României cãtre Vest, se impune ca Guvernul sa prezinte modul în care concepe relaţiile României, parte integrantã a Europei Centrale, cu Estul continentului (în primul rind cu Federaţia Rusa, dar şi cu celelalte tari desprinse din fosta URSS, dintre care Ucraina are o importanta aparte pentru noi). Relaţiile cu celãlalt stat romanesc din Est, Republica Moldova, reprezintã o realitate care trebuie tratata pe temeiul fraternitatii şi al respectului reciproc. Pe aceasta baza, în relaţiile cu Federaţia Rusa, Guvernul va acţiona pentru: - construirea unui sistem de încredere între România şi Rusia care sa o convingã pe aceasta ca o Romanie puternica reprezintã pentru ea un factor de securitate, statul roman neintelegind vreodata sa se asocieze vreunei acţiuni agresive anti-rusesti; - utilizarea tuturor instrumentelor existente pe plan internaţional precum şi a resurselor proprii disponibile spre a sprijini, fãrã imixtiune, instaurarea în Rusia a unei adevãrate şi durabile democratii politice şi economice, cu convingerea ca numai o Rusie democratica şi indestulata va renunţa la visurile imperiale şi la expansionism, incetind sa fie un pericol pentru vecinii sãi; - susţinerea pe toate cãile a independentei, suveranitãţii şi dezvoltãrii statelor membre ale CSI şi mai ales ale acelora care pot juca un rol de echilibru între România (Uniunea Europeanã, NATO) şi Federaţia Rusa; - negocierea unei largi şi reciproc avantajoase deschideri a pieţelor Rusiei pentru mãrfurile şi capitalurile româneşti, ca şi pentru produsele "joint-venture" occidentale în România. Politica României fata de Ucraina va urma, în principiu, aceleaşi coordonate ca şi politica fata de Federaţia Rusa. În relaţiile cu Ucraina, elementul de pragmatism trebuie sa capete prioritate. Încheierea unui tratat de baza cu Ucraina este urgenta şi esenţialã. Din motive ţinînd de o realista ordonare a prioritatilor, apãrarea identitãţii şi intereselor minoritãţilor româneşti din Ucraina trebuie sa precumpaneasca asupra aspectelor teritoriale în litigiu. Guvernul va cauta şi va conveni cai de cooperare cu Ucraina, în vederea recunoaşterii statutului de populaţie bastinasa pentru romanii din aceasta ţara, a repatrierii şi despãgubirii celor care au fost deportati ori a urmaşilor lor, precum şi pentru dezvoltarea regiunilor locuite de ei. Acestor romani trebuie sa li se acorde integral drepturile pe care "Recomandarea 1201" a Consiliului Europei le prevede pentru persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale. Relaţiile cu Republica Moldova au un caracter cu totul special şi ele trebuie definite şi conduse, în contextul redesteptarii conştiinţei naţionale, al creãrii unui spaţiu cultural şi economic comun, precum şi al integrãrii europene a celor doua state româneşti.
E. Politici regionale Guvernul va relua, pe baze reînnoite, acţiunea diplomaticã cu privire la o serie de proiecte regionale cãrora, din diverse motive, guvernarea anterioarã nu le-a acordat atenţia cuvenitã. Succesul unor asemenea proiecte şi rolul activ pe care România l-ar juca în legatura cu el, vor consolida sansele româneşti în atingerea obiectivelor noastre strategice şi vor garanta individualitatea bine conturata şi eficienta acţiunii României în politica globalã. Principalele proiecte regionale în care Guvernul se va implica activ sînt: - asocierea cu toate drepturile la "Initiativa Central Europeanã" şi consolidarea acesteia; - cooperarea în bazinul Dunãrii; - cooperarea în zona Marii Negre; - cooperarea în bazinul Marii Mediterane; - cooperarea în Balcani. Tot în context regional, Guvernul va dezvolta parteneriatul politic cu Ungaria, în optica integrãrii europene, ţinînd seama de interesele strategice şi geopolitice convergente ale celor doua tari. Guvernul va defini şi promova mult mai consistent prioritãţile şi politica României în bazinul Pacificului (zona de cel mai înalt dinamism şi potenţial economic al viitorului secol) şi totodatã va revitaliza relaţiile cu America Latina, Africa şi Asia, cu ţãrile în curs de dezvoltare în general, care vor reveni cu un impact puternic în constiinta şi preocuparile de dialog şi cooperare ale lumii euro-atlantice. Asocierea României, ţara cu o buna tradiţie a legãturilor cu aceste regiuni la un asemenea dialog, va face ca însuşi interesul Vestului dezvoltat pentru noi sa creascã şi totodatã ne-ar aduce avantaje din punct de vedere economic şi politico-diplomatic.
2. Politica de integrare euro-atlantica România aparţine spaţiului de civilizatie şi cultura european, cu care impartaseste valori comune: democraţia, statul de drept, drepturile omului şi economia de piata. Aceste valori constituie fundamentul politicii de integrare euro-atlantica şi europeanã. Guvernul îşi va asuma, fãrã rezerve, costurile şi responsabilitãţile ce decurg firesc din aceasta. Atingerea acestor obiective majore se va realiza şi pe baza largului sprijin popular, deja exprimat, şi a angajamentului tuturor forţelor politice din România.
A. Aderarea la NATO În virtutea vocaţiei României de pace şi stabilitate regionala, Guvernul priveşte aderarea la NATO din dubla perspectiva a asigurãrii securitãţii naţionale şi a creşterii încrederii şi cooperãrii în zona. Guvernul va acţiona în vederea admiterii simultane în NATO a tuturor ţãrilor care aparţin aceleiaşi regiuni strategice şi care şi-au exprimat dorinta de a fi membre ale Aliantelor Nord-Atlantice. Se vor intensifica cooperarea în cadrul Parteneriatului pentru Pace şi participarea României la acţiunile umanitare şi de menţinere a pãcii. În cel mai scurt timp, vor fi asigurate gradul necesar de interoperabilitate cu structurile militare nord-atlantice şi compatibilitatea cu armatele statelor membre ale NATO.
B. Integrarea în Uniunea Europeanã Politica de integrare europeanã va evolua pe baza Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeanã. Guvernul va grãbi procesul de restructurare şi de aderare, conform marilor sale optiuni: consolidarea democraţiei, a statului de drept şi dezvoltarea competitivitatii economice. Guvernul va acţiona de asemenea pentru a asigura: - accelerarea procesului de armonizare a legislaţiei româneşti cu cea comunitara şi aplicarea ei. O atentie particularã se va acorda liberei concurente; - încurajarea schimburilor economice pe baza liberalizarii comerciale asigurate prin Acordul de Asociere; - intensificarea cooperãrii în domeniul justiţiei, afacerilor interne şi a relaţiilor umane.
3. Politica de securitate nationala Politica de securitate nationala trebuie sa asigure protejarea intereselor naţionale fundamentale şi promovarea intereselor strategice ale României - aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeanã. Politica de securitate trebuie sa fie adaptatã la noul context internaţional şi sa ofere raspunsuri eficiente la noua gama de riscuri generata de dubla tranzitie traversata: tranzitia de la un tip de sistem internaţional, la un altul nou, încã incomplet definit şi tranzitia proprie a României de la totalitarism la democratie şi economie de piata. Politica de securitate nationala a tarii noastre va fi îndeaproape corelata cu eforturile internaţionale de realizare a unei noi arhitecturi de securitate europeanã şi auro-atlantica, România trebuind sa devinã, în viitorul apropiat, producãtor european de securitate. În mod special se va urmãri coordonarea eficace a tuturor instituţiilor statului cu rol în domeniul securitãţii naţionale, asigurindu-se astfel îndeplinirea cu costuri realiste a obiectivelor politicii de securitate. Din punct de vedere al cadrului legislativ, vor exista doua direcţii principale: - punerea de acord cu prevederile constituţionale a unor legi anterioare adoptãrii Constituţiei (Legea privind siguranta nationala; Legea de înfiinţare şi organizare a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii; Legea de înfiinţare şi funcţionare a SRI; Legea organizãrii şi functionarii M.Ap.N); - completarea cadrului legislativ prin elaborarea celorlalte legi necesare în acest domeniu (Legea de înfiinţare şi funcţionare a SIE; Legea Jandarmeriei; Legea stãrii de asediu; Legea stãrii de urgenta), precum şi prin adoptarea Cãrţii Albe a Securitãţii Naţionale.
A. Politica de apãrare nationala Scopul politicii de apãrare nationala este descurajarea agresiunilor armate impotriva tarii, iar în cazul producerii acestora, prezervarea, prin mijloace militare, a intereselor naţionale fundamentale ale României. - Obiectivele strategice * creşterea capacitãţii de apãrare a tarii; * asigurarea interoperabilitatii cu structurile militare ale NATO şi UEO. - Misiunile armatei Armata este componenta de baza a forţelor armate, cãreia îi revin, în cooperare cu celelalte forte ale sistemului naţional de apãrare, urmãtoarele misiuni principale: * apãrarea teritoriului, populaţiei şi drepturilor României impotriva oricãrei agresiuni armate, pentru garantarea suveranitãţii, independentei şi a unitãţii statului, a integritãţii teritoriale a tarii şi a democraţiei constituţionale; * participarea la misiunile în serviciul pãcii şi al securitãţii organizate sub mandatul ONU sau al OSCE, potrivit responsabilitãţilor asumate de România; * conducerea şi participarea la protecţia civilã - dezvoltarea dialogului şi a cooperãrii cu alte armate, pentru consolidarea pãcii în Europa şi în lume. - Situaţia actuala a armatei Armata a fost şi rãmîne un factor de stabilitate important şi respectat în societatea noastrã. Armata este angajata într-un proces amplu de reforma a conceptiilor, organizãrii, structurilor, instruirii şi inzestrarii, proces marcat însã de insuficienta cronica a resurselor financiare alocate prin bugetul de stat care, în ultimii patru ani, s-au redus sub 25% din necesar. Calitatea inzestrarii cu armament şi tehnica, starea de operativitate a acestora, precum şi nivelul de instruire a militarilor sînt componentele capacitãţii de lupta a armatei celei mai afectate de insuficienta resurselor financiare. Doar o parte foarte mica din tehnica de lupta, armament şi dotãrile logistice ale armatei sînt compatibile cu standardele de interoperabilitate ale NATO. Creşterea numãrului de unitãţi şi mari unitãţi tactice de baza, realizatã prin reorganizarea armatei, s-a fãcut fãrã a se putea asigura condiţiile de logistica şi infrastructura corespunzãtoare, îndeosebi în ceea ce priveşte cazarmile, reţelele de transmisiuni, depozitele şi locuintele pentru cadrele militare. Numirea unor demnitari "fãrã uniforma" în conducerea Ministerului Apãrãrii Naţionale este un pas important pentru întãrirea controlului democratic asupra forţelor armate, dar numãrul acestora este prea mic, iar puterea lor de influenta, de decizie şi de control în problemele politicii de apãrare trebuie consolidata şi mai bine legiferata. Armata şi-a demonstrat vointa şi capacitatea de reforma dar îndeplinirea tuturor obiectivelor acesteia este condiţionatã de sporirea resurselor financiare ce se vor asigura îndeosebi pentru achiziţionarea de tehnica de lupta şi armament cu performanţe superioare precum şi pentru modernizarea şi exploatarea celor din inzestrare.
- Direcţii de acţiune în domeniul politicii de apãrare nationala - Mãsuri de creştere a capacitãţii de lupta a armatei: * organizarea funcţionalã a conducerii armatei şi creşterea flexibilitatii şi capacitãţii de adaptare la diferite tipuri de criza; * dislocarea proporţionalã a forţelor armate în raport cu mediul geografic şi valentele geostrategice ale teritoriului naţional; * micşorarea numãrului de unitãţi şi mari unitãţi cu grad redus de operativitate şi cu capacitate de lupta incompleta; * crearea unei componente a armatei pentru riposta rapida şi imediata; * sporirea capacitãţii de manevra, de intervenţie şi de lovire eficace, precisa şi la distanta mare, în orice zona de operaţii şi pe orice direcţie; * definitivarea reformei învãţãmîntului militar; * îmbunãtãţirea organizãrii şi a conceptiei de pregãtire şi întrebuinţare a forţelor de rezerva. - Mãsuri de imbunatatire a inzestrarii armatei: Cel puţin un sfert din unitãţile armatei vor fi dotate cu tehnica de lupta şi armament nou sau modernizat, la nivelul performantelor anului 2000. Prioritati: * sisteme pentru comanda, control, comunicaţii şi informaţii; * echipamente pentru lupta de noapte; * sisteme de recunoaştere "amic-inamic" pentru acţiunile aeriene; * sisteme de conducere a focului; * elicoptere de atac (antitanc); * sistemele pentru lupta radioelectrica; * echipament individual de protecţia militarilor. - Mãsuri de intensificare a profesionalizarii armatei: Se va trece la o instruire realista şi intensiva a militarilor pentru creşterea profesionalismului acestora, corespunzãtor caracteristicilor luptei moderne şi la nivelul practicat în armatele ţãrilor membre ale NATO. Prioritati: * tragerile reale; * antrenamentul piloţilor; * pregãtirea unitãţii de submarine; * acţiunile de lupta pe timp de noapte; * pregãtirea unitãţilor destinate pentru acţiuni de menţinere a pãcii; * aplicatiile în comun cu partenerii şi viitorii aliaţi. Se vor îndeplini condiţiile de interoperabilitate prevãzute de standardele NATO, în domeniile conducerii, comunicaţiilor, instruirii şi, parţial, în domeniile operational, al inzestrarii şi al logisticii. - Mãsuri de protejare a sectorului industriei de armament şi de tehnica de lupta: Pentru viabilitatea apãrãrii, precum şi din ratiuni economice, România trebuie sa-şi menţinã o capacitate adecvatã de cercetare şi producţie a tehnicii de lupta şi armamentelor. * strategia pentru domeniul producţiei pentru apãrare va fi inseratã strategiei generale privind industria şi cercetarea; * sectorul industriei pentru apãrare va fi restructurat pentru a corespunde contextului strategic, posibilitãţilor şi necesitãţilor reale ale României, precum şi, în funcţie de performanţele tehnologice ale agenţilor economic şi caracteristicile tehnico-tactice ale produselor acestora; * realizarea competitivitatii este unul din obiectivele fundamentale ale restructurãrii sectorului industriei de apãrare, exigenta impusa atît de cerinţele armatei privind calitatea şi performanţele armamentului şi tehnicii de lupta, cît şi de caracteristicile actuale ale pieţei internaţionale de echipamente militare; * programul de restructurare existent va fi reanalizat şi se vor aloca resursele financiare pentru îndeplinirea lui, pînã în anul 2000; * va fi reanalizata şi menţinutã independenta în domeniul producţiei de munitie, armament de infanterie şi artilerie, va creste cooperarea pentru producţia de nave, aeronave şi blindate şi se vor iniţia colaborãri pentru participare la realizarea unor sisteme de armament de inalta tehnologie; * agenţii economici din sectorul industriei pentru apãrare vor fi sprijiniti pentru racordarea la programele de cercetare şi producţie a armamentelor şi tehnicii de lupta care se desfãşoarã în cadrul NATO şi UEO, precum şi pentru cooperarea bilaterala cu alţi producãtori din acest domeniu. - Mãsuri de menţinere şi amplificare a relaţiilor militare cu armatele altor state şi cu organismele internaţionale, precum şi de sustinere a demersurilor întreprinse de România pentru sprijinirea continua a eforturilor comunitãţii internaţionale de edificare a unei noi arhitecturi de pace şi stabilitate. - Ministerul Apãrãrii Naţionale va continua îndeplinirea obligaţiilor asumate prin tratate şi acorduri internaţionale. Ca prima semnatara a Parteneriatului pentru Pace, România îşi va intensifica cooperarea şi participarea la exercitii comune. Prioritati: * continuarea participãrii României la operaţiuni ONU şi OSCE, umanitare sau de menţinere a pãcii; * sporirea numãrului şi a capacitãţii de acţiune a batalioanelor de tip "casti albastre". - Mãsuri de imbunatatire a statutului social şi a condiţiilor de viata ale personalului forţelor armate: Consideram ca militarul în slujba naţiunii merita şi trebuie sa fie respectat şi preţuit de cãtre aceasta. Se vor îmbunãtãţi condiţiile de viata ale personalului forţelor armate şi protecţia socialã a acestuia prin: * creşterea calitãţii hranei, a echipamentului şi a condiţiilor de cazarmare pentru militari; * construirea de apartamente de serviciu şi sprijinirea cadrelor militare active şi în rezerva pentru construirea de locuinţe proprii, prin acordarea de credite bancare în condiţii avantajoase, în funcţie de vechimea în serviciul militar şi de durata acestuia asumatã prin contract. - Mãsuri de asigurare a resurselor necesare apãrãrii: * pentru stoparea periculoasei degradari a capacitãţii de apãrare a tarii va fi schimbatã conceptia privind prioritãţile în repartiţia creditelor de la bugetul de stat, ponderea acestora pentru armata urmînd sa creascã treptat în urmãtorii patru ani; * vor fi valorificate corespunzãtor cadrele militare educate şi pregãtite în strãinãtate dupã 1990. - Mãsuri de dezvoltare a relatiei cu societatea civilã: Pentru ca, într-un stat democratic, politicile din orice domeniu trebuie adoptate de cãtre majoritatea populaţiei, vom dezvolta dialogul, relaţiile şi colaborarea cu societatea civilã, considerind ca numai prin comunicare şi transparenta raţionalã a acesteia vom putea promova şi menţine încrederea, înţelegerea şi respectul reciproc între armata şi aceasta. Se va consolida parteneriatul dintre serviciile pentru informare şi relaţii publice ale armatei şi presa, şi se vor diversifica formele de iniţiere şi pregãtire a jurnalistilor în cunoaşterea problemelor apãrãrii armate. Se va dezvolta colaborarea dintre armata şi instituţiile civile de învãţãmînt, pentru sporirea implicarii acestora în abordarea unor teme de cercetare privind politica de apãrare şi inzestrare a armatei. Se va incuraja organizarea de activitãţi în comun cu organizaţiile neguvernamentale, pentru aprofundarea conceptelor privind strategia apãrãrii, precum şi pentru înţelegerea şi reliefarea necesitãţilor şi a prioritatilor instituţiei militare.
B. Politica de siguranta nationala Obiectivul politicii de siguranta nationala îl reprezintã identificarea riscurilor şi amenintarilor la adresa securitãţii naţionale şi formularea în timp util de strategii eficiente de prevenire şi combatere a lor. Elementul central al acestei politici îl reprezintã informaţia. România trebuie sa posede o capacitate realã de culegere, analiza şi valorificare a informaţiilor pentru a reduce incertitudinile cu privire la pericolele ce vizeazã securitatea nationala. Politica de siguranta nationala va fi adaptatã noii game de riscuri şi ameninţãri, o atentie deosebita acordindu-se atît combaterii spionajului economic, terorismului, traficului de droguri şi crimei organizate, în special a celei economico-financiare, cît şi problemelor de protecţie a mediului. Se va acorda o atentie specialã înregistrãrii unui progres substanţial în exercitarea prerogativelor serviciilor de informaţii, urmãrindu-se ridicarea nivelului de profesionalism al personalului, accelerarea asimilarii unor metode moderne de munca şi asigurarea deplinei neutralitati politice. Activitatea serviciilor de informaţii se va desfasura strict în limitele legii şi sub control parlamentar. Prioritãţile vor fi stabilite în conformitate cu cerinţele situaţiei operative interne şi externe a României şi din perspectiva procesului de integrare euro-atlantica. -------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
