Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Pentru instituirea unui climat civilizat şi creşterea eficientei dezbaterilor, inspirindu-se din "Regulile polemicii civilizate" stabilite de Universitatea din Oxford în anul 1890, în baza regulamentului propriu, a practicii şi uzantelor parlamentare şi a Constituţiei,
Senatul adopta prezenta hotãrîre privind urmãtoarele reguli ale polemicii parlamentare:
ART. 1
În dezbaterile politice şi legislative, în interpelãri ori întrebãri, precum şi în orice alte luari de cuvint, din consideraţie reciprocã şi în spiritul bunelor traditii naţionale, vor fi respectate orientarea politica a celorlalţi vorbitori, dreptul la opinie şi solemnitatea şedinţei.
ART. 2
În orice dezbatere, discutiile trebuie sa se limiteze la date şi argumente care sînt concludente în rezolvarea problemei ce face obiectul dezbaterii.
ART. 3
Pãrţile în polemica, în spiritul propriei ideologii, sînt îndreptãţite a folosi drept argumente fie teorii ştiinţifice, fie fapte sau date de natura a elucida problema discutata.
ART. 4
Nici una dintre pãrţi nu are dreptul sa aducã în discuţie drept argumente sau în mod jignitor caracterul, temperamentul, aspectul fizic, trecutul personal, naţionalitatea sau originea etnicã a adversarului, deoarece acestea nu infirma şi nici nu confirma validitatea celor susţinute.
ART. 5
Pãrţile nu au dreptul sa punã în discuţie motivele care determina atitudinea şi opinia adversarului, deoarece astfel de aspecte abat discuţia de la problema în sine.
ART. 6
Calificarea jignitoare a adversarului prin referire la conceptia şi mentalitatea lui, la categoria sau clasa socialã, la profesie sau la pregãtirea profesionalã, la organizaţia socialã sau partidul din care face parte incalca regulile polemicii şi demonstreaza lipsa de argumente şi de putere de convingere, cît şi lipsa de respect pentru cealaltã parte.
ART. 7
În orice polemica purtata civilizat conteaza numai argumentele şi valoarea lor. Numai forta de convingere a argumentelor şi baza acestora sprijinã opinia exprimatã, iar nu ideologia în numele cãreia este abordat punctul de vedere.
ART. 8
Preşedintele Senatului sau preşedintele de şedinţa, dupã caz, este dator ca, în cazurile încãlcãrii de cãtre senatori a regulilor înscrise în articolele precedente, sa aplice sancţiunile prevãzute în Regulamentul Senatului.
Prezenta hotãrîre a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 23 martie 1994, cu votul majoritãţii senatorilor, conform prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: