Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Alexandru Grigore - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea contestaţiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României la alegerile din 3 noiembrie 1996, depuse la Biroul Electoral Central, dupã cum urmeazã:
- nr. 3 din 5 septembrie 1996, a 50 de cetãţeni, depusa de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti;
- nr. 11 din 5 septembrie 1996, a domnului Petru Bucur-Volk;
- nr. 24 din 6 septembrie 1996, a Aliantei Civice, a doamnei Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), a domnilor Petre-Mihai Bacanu şi Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, a doamnei Dorana Cosoveanu şi a domnilor Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu şi Romulus Rusan;
- nr. 25 din 6 septembrie 1996, a doamnei Doina-Maria Cornea şi a domnului Leontin-Horatiu Iuhas;
- nr. 30 din 6 septembrie 1996, a domnului Marchidan Gheorghe;
- nr. 31 din 6 septembrie 1996, a doamnei Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica.
Contestaţiile au fost înaintate Curţii Constituţionale la data de 6 septembrie 1996 şi formeazã obiectul dosarelor nr. 162D/1996, nr. 163D/1996, nr. 164D/1996, nr. 165D/1996, nr. 166D/1996 şi nr. 167D/1996.
Curtea a decis soluţionarea contestaţiilor, fãrã citarea pãrţilor, avînd în vedere cerinta legalã a rezolvarii lor în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi <>art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedura civilã.
Magistratul-asistent prezintã obiectul contestaţiilor.
În motivarea contestaţiilor depuse de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti şi formulate de domnii Alexe Mihai, Andrei I. Nicolae, doamna Barbaneagra Florica, domnii Bucatariu Virgil, Burlau Elvis, Burtea Grigore, Barbosu Mihai Marcel, Barbatescu Constantin, Cepu Marian Nicolae, Cioata Nicolae, Ciobanu Ilie, Costescu Ştefan, Cristea Dumitru, doamna Cristea Sofia, domnii Damian Gelu, Epure D. Constantin, doamna Epure Simona, domnii Floroiu Florin, Gavrit Mihai Cristian, Georgescu N. Gheorghe, Giritoiu Aurel, Grec Vasile, Lazar Ion, doamna Luncan Lucica, domnii Lupu Anastase Cristian, Magiru Alexandru, Magiru Enache, Marcus Alex, Mercur Petrica, Modoran Ilie, Moraru Gheorghe, Minzatescu Ion, Nichifor Valeriu, Nichita Constantin, Oprea Vica, Oprinoi Gheorghe, Petcu Tudor, Petrescu Constantin, doamnele Petrescu Maria, Ploscariu Victoria, domnii Predutu Pirvu, Rosculet Ion, doamnele Rosculet Olimpia, Rosculet T. Sevastiana, domnul Rusu Ilie Daniel, doamna Sandu Valeria, domnii Sandu L. Vasile, Stanescu Corneliu, Varu Petre şi Zarzare Ion, ce formeazã obiectul dosarului nr. 162D/1996, care au un conţinut identic, înregistrate la Biroul Electoral Central ca o singura sesizare, se susţine, în esenta, ca: potrivit <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 , domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze, întrucît a îndeplinit de mai multe ori funcţia de Preşedinte al României; în decembrie 1989 a fost ales, ca "emanat al Revoluţiei", în funcţia de conducãtor al României, exercitind toate atribuţiile unui şef de stat; în februarie 1990 a fost ales ca Preşedinte al României de cãtre Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala; în mai 1990 a fost ales Preşedinte al României în urma alegerilor desfãşurate în baza Decretului-lege nr. 92/1990; în decembrie 1991 a fost confirmat în funcţia de Preşedinte al României potrivit art. 121 din Constituţie; în decembrie 1992 a fost confirmat pentru un nou mandat ca Preşedinte al României pentru a patra oara şi în noiembrie 1996 doreşte sa participe din nou la alegeri.
În motivarea contestaţiei, care formeazã obiectul dosarului nr. 163D/1996, domnul Petru Bucur-Volk invoca, în esenta, urmãtoarele: precedentele cu privire la mandatul presedintial care rezulta din hotãrîrile Curţii Constituţionale nr. 17, 18 şi 19 din 7 septembrie 1992, precum şi dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie; persistenta domnului Preşedinte Ion Iliescu de a nu se supune celor declarate de el însuşi la revoluţie şi, în citeva rinduri, în anul 1992, ca participa la alegeri pentru un al doilea mandat; încãlcarea <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 .
În motivarea contestaţiei, în dosarul nr. 164D/1996, Alianta Civicã, doamna Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), domnii Petre-Mihai Bacanu şi Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, doamna Dorana Cosoveanu şi domnii Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu, Romulus Rusan, dupã prezentarea situaţiei de fapt, invoca, în esenta, încãlcarea prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie şi ale <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 . Astfel, se susţine ca domnul Ion Iliescu a îndeplinit, anterior alegerilor preşedinţiale programate pentru 3 noiembrie 1996, doua mandate în funcţia de Preşedinte al României, dupã cum urmeazã: mai întîi între 20 mai 1990 şi 30 octombrie 1992, respectiv, între 20 mai 1990 şi 7 decembrie 1991, în aplicarea Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 şi a Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar între 8 decembrie 1991 şi 30 octombrie 1992, în aplicarea Constituţiei din 1991; a doua oara cu începere de la 30 octombrie 1992 şi pînã la depunerea jurãmîntului de cãtre preşedintele ce va fi desemnat prin alegerile din 3 noiembrie 1996. De aceea, înregistrarea propunerii pentru candidatura sa este realizatã cu încãlcarea acestor norme imperative, fiind lovitã de nulitate absolutã. În cuprinsul aceleiaşi contestaţii sînt examinate şi unele posibile contrrgumente la susţinerile de mai sus.
Obiectul dosarului nr. 165D/1996 îl formeazã contestaţia doamnei Doina-Maria Cornea şi a domnului Leontin-Horatiu Iuhas, reprezentaţi prin domnul avocat Lucian Mihai, ce are un conţinut absolut identic cu cel din dosarul nr. 164D/1996, astfel încît nu se mai impune reluarea nici chiar în esenta a motivarii contestaţiei.
Contestaţiile formulate de domnul Marchidan Gheorghe şi de doamna Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica - care fac obiectul dosarelor nr. 166D/1996 şi nr. 167D/1996 - au, de asemenea, un conţinut identic. În motivarea contestaţiilor se susţin, în esenta: încãlcarea prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie şi ale <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 ; inaplicabilitatea principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 din Constituţie, deoarece normele constituţionale care au guvernat România dupã Revoluţia din 1989 şi pînã la intrarea în vigoare a Constituţiei reglementau în acelaşi fel numãrul mandatelor pentru toate funcţiile eligibile; domnul Ion Iliescu candideazã pentru un al treilea mandat, sub imperiul actualei Constituţii; domnul Ion Iliescu nu are vocaţie la încã un mandat, chiar dacã s-ar invoca motivul ca primul a fost mai scurt de 4 ani, deoarece art. 83 alin. (1) din Constituţie stabileşte o limita maxima a mandatului şi Constituţia nu face distincţie între mandatele cu durata integrala şi cele cu durata mai scurta; admiterea candidaturii deschide posibilitatea pentru domnul Ion Iliescu sa exercite funcţia de Preşedinte al României pe o perioada de aproape 11 ani, ceea ce contravine Constituţiei; în timpul campaniei electorale din anul 1992, domnul Ion Iliescu a recunoscut ca acela era al doilea mandat pentru care candida.
Deoarece toate contestaţiile au acelaşi obiect, şi anume înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu, iar între motivele invocate exista o strinsa legatura, preşedintele Curţii Constituţionale, pentru mai buna administrare a justiţiei, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Procurorul este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 167D/1996, nr. 166D/1996, nr. 165D/1996, nr. 164D/1996 şi nr. 163D/1996 la dosarul nr. 162D/1996, care a fost primul înregistrat, urmînd a se pronunţa asupra tuturor contestaţiilor printr-o singura hotãrîre.
Procurorul, avînd cuvintul în fond, apreciazã ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, sustinind, în esenta, urmãtoarele: Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu şi tranzitoriu, care nu se referã la noţiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcţiei de Preşedinte al României; definirea notiunii de mandat presedintial se realizeazã pentru prima data prin <>Legea nr. 69/1992 , adoptatã în temeiul Constituţiei din anul 1991, de unde rezulta ca singurul mandat presedintial, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecinta, solicita respingerea contestaţiilor.
Dezbaterile au început în ziua de 7 septembrie 1996 şi au continuat astãzi, 8 septembrie, cînd s-a pronunţat prezenta hotãrîre.
CURTEA,
luind în dezbatere contestaţiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competenta sa le soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al <>art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .
Analizînd contestaţiile în raport cu prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine urmãtoarele:
În legatura cu principiul neretroactivitatii, se susţine în contestarea candidaturii domnului Ion Iliescu ca, potrivit art. 81 alin. (4) din Constituţie, este necesar sa se ţinã seama de funcţia îndeplinitã de cãtre acesta înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, în temeiul Decretului-lege nr. 92/1990.
Cu privire la aceasta sustinere, se constata ca, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Acest principiu, fiind de natura constituţionalã, se aplica insesi prevederilor Constituţiei.
Asa fiind, prevederile art. 81 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora funcţia de Preşedinte al României poate fi îndeplinitã pentru cel mult doua mandate, sînt inaplicabile perioadei anterioare Constituţiei. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Hotãrîrea nr. 18 din 7 septembrie 1992, în care s-a reţinut ca "orice judecata cu privire la logica, semnificatia şi implicatiile unor texte ale Constituţiei, inclusiv cele care privesc instituţia Preşedintelui României, se analizeazã şi se interpreteazã începînd cu situaţiile care apar dupã intrarea ei în vigoare", subliniindu-se ca "textul art. 81 alin. 4 (...) îşi gãseşte aplicarea numai pentru viitor"
Susţinerile, potrivit cãrora principiul neretroactivitatii nu şi-ar gãsi aplicarea, deoarece "normele constituţionale care au guvernat România dupã Revoluţia din 1989 şi pînã la intrarea în vigoare a actualei Constituţii reglementau în acelaşi fel numãrul mandatelor pentru toate funcţiile eligibile", sînt neintemeiate. Atît Comunicatul cãtre ţara al Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale din 22 decembrie 1989, cît şi preambulul Decretului-lege nr. 2/1989, în care sînt înscrise aceste principii programatice, aveau o valoare politica, cu caracter declarativ, pentru configurarea viitoarelor aşezãminte constituţionale ale tarii. De aceea institutionalizarea lor urma a fi infaptuita prin acte legislative ulterioare. Or, limitarea îndeplinirii funcţiei de Preşedinte al României la cel mult doua mandate şi-a gãsit consacrarea numai în prevederile art. 81 ali. (4) al Constituţiei din anul 1991.
De aceea, a atribui mandatului constituţional de Preşedinte al României efectele îndeplinirii, anterior Constituţiei, a funcţiei de Preşedinte al României, ar echivala cu o aplicare retroactivã a art. 81 alin. (4). Principiul aplicãrii imediate a Constituţiei impune ca dispoziţiile art. 81 alin. (4) sa priveasca numai mandatele de Preşedinte al României îndeplinite sub imperiul Constituţiei din anul 1991, întrucît, avînd un fundament constituţional, nu pot fi extinse la funcţia preşedinţialã anterioarã care, asa cum s-a arãtat, nu cuprindea o asemenea limitare. Între argumentele aduse în sprijinul mai multor contestaţii s-a invocat faptul ca, pe baza unor acte normative preconstitutionale, domnul Ion Iliescu a "îndeplinit" doua sau mai mult de doua mandate în "funcţia de Preşedinte al României", asa încît, fata de cele precizate de art. 81 alin. (4) din Constituţie, nu mai poate candida pentru dobindirea unui nou mandat.
În opinia unora dintre autorii contestaţiilor, ar trebui sa se ia în considerare perioada 20 mai 1990 pînã la 30 octombrie 1992, respectiv de la aceasta ultima data şi pînã la validarea mandatului noului preşedinte în urma actualelor alegeri preşedinţiale. În opinia altora, am fi în prezenta mai multor "mandate" îndeplinite deja, cuprinse în perioada decembrie 1989 şi decembrie 1992, care, astfel cum ele au fost periodizate, ar conduce la concluzia ca a îndeplinit patru "mandate".
Indiferent însã de modul de periodizare, argumentul adus în atentie implica examinarea urmãtoarelor probleme: natura juridicã a actelor normative preconstitutionale, pe baza cãrora s-au îndeplinit presupusele mandate; instituţia mandatului presedintial şi raportul dintre aceasta şi funcţia de şef al statului, îndeplinitã anterior.
S-au invocat, asadar, explicit sau implicit, prevederile Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 şi cele ale Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, acte normative preconstitutionale, care, între altele, au cuprins şi reglementãri cu privire la instituţia de şef al statului.
În legatura cu Decretul-lege nr. 2/1989 trebuie sa se constate ca, prin nici una dintre prevederile acestuia, nici mãcar nu se indica funcţia de şef al statului sau mandatul presedintial. Art. 5 din acest act normativ se referã la preşedintele Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale, stabilindu-i sumar atribuţiile, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui şef de stat, altele însã neavînd nimic comun cu asemenea prerogative. Mai mult, însã, unele atribuţii dintre cele care ar fi putut aparţine unui şef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din acest act normativ, Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale, ca organ colegial de putere.
Prin Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit într-adevãr funcţia de şef al statului, sub denumirea "Preşedintele României". În condiţiile date, reglementarea acestei instituţii se remarca prin elemente specifice esenţiale, diferite de Constituţie, îndeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 81 şi 82 din acest act, privind virsta minima pentru a fi ales, interdicţia pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii şi momentul de la care cel ales este declarat preşedinte, precum şi cele care au stabilit atribuţiile preşedintelui şi raporturile sale cu celelalte autoritãţi publice. Mai mult decît atît, este de observat ca Decretul-lege nr. 92/1990 nu a stabilit durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte. Comparind acele reglementãri cu reglementãrile constituţionale actualmente în vigoare, avînd ca obiect instituţia de Preşedinte al României, cuprinse la art. 35 şi la art. 80-100 din Constituţie, rezulta ca, deşi, formal, cît priveşte denumirea instituţiei, s-ar pãrea ca sintem în prezenta uneia şi aceleiaşi autoritãţi, în realitate cele doua instituţii sînt esenţial diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezulta, asadar, ca sub aceeaşi denumire au fost reglementate instituţii de autoritate publica esentialmente diferite, prima avînd un caracter tranzitoriu, cealaltã în condiţii de stabilitate constituţionalã.
Cele doua acte normative, Decretul-lege nr. 2/1989 şi Decretul-lege nr. 92/1990, au avut, neîndoielnic, caracterul unor acte cu valoare constituţionalã. Dar tot atît de neîndoielnic este şi constatarea ca ele nu au fost constituţii. Chiar Decretul-lege nr. 92/1990, în art. 99, evoca perspectiva adoptãrii unei constituţii.
Indiscutabil, respectivele acte normative au avut un caracter tranzitoriu. În acest sens sînt relevante prevederile "tranzitorii" de la art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990: "Prezentul decret-lege se aplica pînã la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituţii". Constituţia României a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementãrilor anterioare. Astfel art. 150 alin. (1) a prevãzut ca legile şi toate celelalte acte normative rãmîn în vigoare numai în mãsura în care nu contravin Constituţiei. Art. 151 alin. (1) a precizat, de asemenea, ca instituţiile republicii, existente la data intrãrii în vigoare a Constituţiei, rãmîn în funcţiune numai pînã la constituirea celor noi. Deşi textul constituţional se referã la "instituţiile republicii", aceasta locutiune implica neîndoielnic şi normele care au stat la baza organizãrii şi functionarii acelor instituţii, o "instituţie", ca structura organizatoricã şi funcţionalã, neputind exista în afarã cadrului juridic care o reglementeazã. De altfel, prin <>art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa încît nici una dintre reglementãrile cuprinse în acest decret-lege nu poate fi revitalizata decît artificial şi anacronic, în afarã rigorilor juridice.
O alta constatare însã este deplin pertinenta şi concludenta pentru formularea unei judecati de valoare în problema litigioasa asupra cãreia urmeazã a se pronunţa Curtea Constituţionalã, şi anume ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra instituţia mandatului presedintial. Aceasta instituţie este pentru prima oara reglementatã prin Constituţia din anul 1991.
Mandatul presedintial are determinãri constituţionale specifice şi inedite fata de reglementãrile anterioare. Acestea privesc mai ales funcţiile ce deriva din mandat, condiţiile de dobîndire, de validare şi de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitãţile şi imunitãţile pe care le antreneaza, atribuţiile ce deriva din mandat şi, implicit, raporturile în care se afla deţinãtorul acestuia cu celelalte autoritãţi publice, rãspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta funcţie, dobindita pe baza unor reglementãri anterioare Constituţiei, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa încît trebuie admis ca prevederile Constituţiei României marcheaza o soluţie de ruptura sau de reasezare esenţial diferita a instituţiei de şef al statului. Pe cale de consecinta, mandatul presedintial reglementat de Constituţia României nu poate fi aşezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte al României, anterioare intrãrii în vigoare a legii fundamentale.
Art. 81 alin. (4) din Constituţie prevede: "Nici o persoana nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decît pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi şi succesive".
Pentru a se demonstra ilegitimitatea constituţionalã a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, se face referire constanta numai la aceasta "funcţie", ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementãrii cuprinse la art. 81 alin. (4), anume instituţia "mandatului". Or, "funcţia de preşedinte" nu poate fi abstrasa din cuprinsul reglementãrii, netinindu-se seama de conceptul de "mandat". Cu alte cuvinte, pentru compararea instituţiei de şef al statului, în reglementarea actuala, cu situaţii anterioare, trebuie sa se observe ca instituţia Preşedintelui României este definitã între altele şi prin mandatul constituţional. În lipsa unui astfel de "mandat", anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei, orice asociere cu situaţii juridice premergãtoare Constituţiei este nefondata.
Un alt motiv pentru contestarea înregistrãrii candidaturii domnului Ion Iliescu este acela ca, dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, de la data de 8 decembrie 1991 şi pînã la alegerile din septembrie 1992, acesta a îndeplinit un mandat constituţional care, deci, ar fi primul în succesiunea celor doua mandate permise de art. 81 alin. (4) din Constituţie. În susţinerea acestui argument sînt invocate prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Instituţiile republicii, existente la data intrãrii în vigoare a prezentei Constituţii, rãmîn în funcţie pînã la constituirea celor noi".
Prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţie au asigurat continuitatea vieţii statale a tarii prin prorogarea functionarii autoritãţilor publice existente pînã la constituirea celor noi, dupã regulile stabilite în Constituţie. În aceste condiţii şi-au desfãşurat activitatea Preşedintele României, Parlamentul, Guvernul, instanţele judecãtoreşti, organele de procuratura etc. Cît priveşte autoritãţile publice cu caracter electiv - Parlamentul şi Preşedintele României -, acestea şi-au continuat activitatea, în temeiul art. 151 alin. (1) din Constituţie, pe baza legitimãrii conferite anterior, în temeiul scrutinului din 20 mai 1990, conform Decretului-lege nr. 92/1990.
În consecinta, numai prin alegerile din 1992, organizate înãuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituţiei, prevãzut de art. 80 alin. (2) combinat cu art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990, aceste autoritãţi publice s-au constituit pentru prima oara ca instituţii noi, în sensul art. 151 din Constituţie.
Desigur, în ce priveşte atribuţiile acestor autoritãţi, Constituţia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituţional, al acestor autoritãţi, avînd semnificatia unei rupturi fata de legitimitatea lor anterioarã, este, fãrã indoiala, consecinta alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsã între intrarea în vigoare a Constituţiei şi alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituţional prevãzut de art. 81 alin. (4) din Constituţie.
S-a susţinut în contestaţii ca, dacã ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depãşi limita maxima a doua mandate de 4 ani prevãzut de art. 81 alin. (4) şi art. 83 alin. (1) din Constituţie, fãrã a se tine însã seama ca, în realitate, a fost exercitat un singur mandat constituţional, în urma alegerilor din septembrie 1992.
În unele contestaţii s-a susţinut ca, prin hotãrîrile nr. 17 şi 19 din 7 septembrie 1992, Curtea Constituţionalã a stabilit ca, potrivit Constituţiei, persoana care candideazã la funcţia de Preşedinte al României trebuie sa îndeplineascã în mod cumulativ mai multe condiţii, între care şi pe aceea de a nu fi exercitat anterior doua mandate în aceasta funcţie, indiferent de durata sau constituţionalitatea lor. S-a invocat, de asemenea, ca, prin Hotãrîrea nr. 18 din 7 septembrie 1992, aceeaşi instanta de control constituţional a validat mandatele preşedinţiale anterioare Constituţiei, deoarece funcţia de Preşedinte al României a fost instituitã prin Decretul-lege nr. 92/1990.
Este adevãrat, asa cum s-a mai arãtat, ca mandatele pe care le poate exercita Preşedintele României sînt cel mult doua, dar aceasta numai în condiţiile cuprinse în legea fundamentalã a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridicã limitãrii respective.
Cît priveşte considerentele Hotãrîrii nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, acestea trebuie raportate la obiectul contestaţiei soluţionate prin hotãrîre, şi anume acela ca domnul Ion Iliescu a exercitat, dupã 22 decembrie 1989, prerogativele şefului statului, întîi în Consiliul Frontului Salvãrii Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, fiind din nou ales la 20 mai 1990. Considerentul din Hotãrîrea nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, invocat în argumentarea contestaţiei, da expresie faptului ca înainte de Decretul-lege nr. 92/1990 nu a existat funcţia de Preşedinte al României, ci aceea de preşedinte al consiliilor menţionate, reglementarea funcţiei de Preşedinte al României fiind data pentru prima oara prin decretul-lege amintit.
Prin urmare, Curtea Constituţionalã nu s-a referit niciodatã, în hotãrîrile sale, la existenta unor mandate constituţionale înaintea celui început dupã alegerile din septembrie 1992.
În sprijinul contestaţiilor s-au invocat şi prevederile <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, potrivit cãrora: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României".
Invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constituţionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, abstractie fãcînd de dispoziţiile legii fundamentale, chiar dacã este pertinenta, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestaţiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispoziţii din Constituţie, imprima litigiilor cu care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã trãsãturile contenciosului constituţional. Or, în contenciosul constituţional, Curtea, garant al supremaţiei Constituţiei, trebuie sa se raporteze la dispoziţiile acesteia, nu la cele ale unor acte subsecvente şi inferioare acestora.
Pe de alta parte, chiar dacã s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, socotindu-se ca ne aflam în prezenta unui simplu contencios electoral, avînd în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, este de la sine înţeles ca norma legalã nu poate fi opusã normei constituţionale. Fiind vorba de un text adoptat dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, prevederile sale nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie, referindu-se la aceeaşi interdicţie ce priveşte, astfel cum s-a reţinut deja, exclusiv mandatul constituţional de Preşedinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reţinutã, chiar dacã, sub aspect literal, textul ar permite-o.
În sfîrşit, în sprijinul contestaţiilor se invoca şi declaraţii ale domnului Ion Iliescu sau ale altor oameni politici, consideratii de ordin filosofic, moral ori politic, precum şi opinii exprimate în presa. Acestea toate pot fi reţinute ca argumente juridice în fata Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţa în numele legii". Pe de alta parte, art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale precizeazã explicit şi imperativ: "Curtea nu statueazã decît asupra problemelor de drept".
Fata de cele arãtate, rezulta ca mandatul de Preşedinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituţional al domnului Ion Iliescu. În consecinta, contestaţiile ce fac obiectul judecaţii de fata urmeazã sa fie respinse.
Pentru considerentele arãtate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a) şi ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi <>art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulate de domnii Alexe Mihai, Andrei I. Nicolae, doamna Barbaneagra Florica, domnii Bucatariu Virgil, Burlau Elvis, Burtea Grigore, Barbosu Mihai Marcel, Barbatescu Constantin, Cepu Marian Nicolae, Cioata Nicolae, Ciobanu Ilie, Costescu Ştefan, Cristea Dumitru, doamna Cristea Sofia, domnii Damian Gelu, Epure D. Constantin, doamna Epure Simona, domnii Floroiu Florin, Gavrit Mihai Cristian, Georgescu N. Gheorghe, Giritoiu Aurel, Grec Vasile, Lazar Ion, doamna Luncan Lucica, domnii Lupu Anastase Cristian, Magiru Alexandru, Magiru Enache, Marcus Alex, Mercur Petrica, Modoran Ilie, Moraru Gheorghe, Minzatescu Ion, Nichifor Valeriu, Nichita Constantin, Oprea Vica, Oprinoi Gheorghe, Petcu Tudor, Petrescu Constantin, doamnele Petrescu Maria, Ploscariu Victoria, domnii Predutu Pirvu, Rosculet Ion, doamnele Rosculet Olimpia, Rosculet T. Sevastiana, domnul Rusu Ilie Daniel, doamna Sandu Valeria, domnii Sandu L. Vasile, Stanescu Corneliu, Varu Petre şi Zarzare Ion, în Dosarul nr. 162D/1996; de domnul Petru Bucur-Volk în Dosarul nr. 163D/1996; de Alianta Civicã, doamnele Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), Dorana Cosoveanu şi domnii Petre-Mihai Bacanu, Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu, Romulus Rusan în Dosarul nr. 164D/1996; de doamna Doina-Maria Cornea şi domnul Leontin-Horatiu Iuhas în Dosarul nr. 165D/1996; de domnul Marchidan Gheorghe în Dosarul nr. 166D/1996 şi de doamna Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica în Dosarul nr. 167D/1996.
Hotãrîrea este definitiva şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
