Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE nr. 982 din 29 decembrie 1998 privind restructurarea Regiei Nationale a Padurilor
În temeiul <>art. 11 alin. 3 din Codul silvic - Legea nr. 26/1996 şi al <>art. 38 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale,
Guvernul României hotãrãşte: ART. 1 (1) Regia Nationala a Pãdurilor este persoana juridicã, cu sediul central în municipiul Bucureşti şi funcţioneazã pe baza de gestiune economicã şi autonomie financiarã, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic, în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare prevãzut în anexa nr. 1. (2) Regia Nationala a Pãdurilor funcţioneazã sub autoritatea Ministerului Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului. ART. 2 (1) Regia Nationala a Pãdurilor se restructureaza în teritoriu, prin reducerea numãrului unitãţilor din structura sa. Unitãţile fãrã personalitate juridicã din componenta Regiei Naţionale a Pãdurilor sunt prevãzute în anexa nr. 2. (2) Structurile organizatorice şi functionale ale unitãţilor prevãzute în anexa nr. 2 se aproba de cãtre Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pãdurilor. ART. 3 (1) La data de 31 octombrie 1998 patrimoniul net al Regiei Naţionale a Pãdurilor era în valoare de 770,65 miliarde lei, fiind constituit prin însumarea patrimoniilor unitãţilor din structura sa. (2) Patrimoniul şi personalul unitãţilor desfiinţate se preiau de unitãţile din structura Regiei Naţionale a Pãdurilor, prevãzute în anexa nr. 2, conform aprobãrii Consiliului de administraţie al Regiei Naţionale a Pãdurilor. (3) Personalul care se preia de la unitãţile desfiinţate se considera transferat în interesul serviciului. ART. 4 Regia Nationala a Pãdurilor are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii pentru pãdurile pe care le primeşte în administrare şi acţioneazã pentru apãrarea, conservarea şi dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietate publica a statului, precum şi pentru gospodãrirea fondurilor de vanatoare şi de pescuit, atribuite conform legii, pentru recoltarea şi valorificarea, prin acte şi fapte de comerţ, a produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, în condiţii de eficienta economicã. ART. 5 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 6 (1) Prevederile prezentei hotãrâri intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1999. (2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abroga <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.112/1996 privind reorganizarea Regiei Autonome a Pãdurilor "Romsilva" în Regia Nationala a Pãdurilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 13 noiembrie 1996, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE
Contrasemneazã: --------------- Ministrul apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului, Romica Tomescu
Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes
Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu
ANEXA 1
REGULAMENT privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pãdurilor
CAP. 1 Prevederi generale
ART. 1 Denumirea regiei este Regia Nationala a Pãdurilor. ART. 2 Regia Nationala a Pãdurilor este persoana juridicã şi funcţioneazã pe baza de gestiune economicã şi autonomie financiarã, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic. ART. 3 Sediul central al Regiei Naţionale a Pãdurilor este în municipiul Bucureşti, bd. Magheru nr. 31, sectorul 1.
CAP. 2 Scopul şi obiectul de activitate
ART. 4 (1) Regia Nationala a Pãdurilor are ca scop gospodãrirea unitarã, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publica a statului, în vederea creşterii contribuţiei pãdurilor la îmbunãtãţirea condiţiilor de mediu şi la asigurarea economiei naţionale cu lemn, cu alte produse ale pãdurii şi cu servicii specifice. (2) Regia Nationala a Pãdurilor poate gospodari, pe baza principiilor enunţate la alin. (1), şi suprafeţe de fond forestier, proprietate privatã sau aparţinând unitãţilor administrativ-teritoriale, pe baza de contract. ART. 5 (1) Regia Nationala a Pãdurilor are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii pentru pãdurile pe care le primeşte în administrare şi acţioneazã pentru apãrarea, conservarea şi dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietate publica a statului, precum şi pentru gospodãrirea fondurilor de vanatoare şi de pescuit atribuite potrivit legii, pentru recoltarea şi valorificarea, prin acte şi fapte de comerţ, a produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, în condiţii de eficienta economicã, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic. (2) Produsele specifice fondului forestier, precum şi celelalte bunuri care se recolteaza, se prelucreaza şi se valorifica din fondul forestier proprietate publica a statului sunt: - masa lemnoasã pe picior sau provenitã din tãieri de produse principale, secundare, accidentale şi de igiena ale pãdurii şi sub forma de sortimente rezultate prin prelucrarea primara a lemnului; - alte produse lemnoase: arbori şi arbuşti ornamentali, puieţi forestieri, rachita şi impletituri din rachita; - produsele nelemnoase specifice din fondul forestier, cum sunt: vanatul din crescatorii şi din cuprinsul fondurilor de vanatoare, peştele din apele de munte, din pastravarii, balti şi iazuri din fondul forestier, fructele de padure, seminţele forestiere, ciupercile comestibile din flora spontana, plantele medicinale şi aromatice, rasina şi altele similare.
CAP. 3 Atribuţiile
ART. 6 Regia Nationala a Pãdurilor are urmãtoarele atribuţii: - asigura integritatea fondului forestier proprietate publica a statului, precum şi a celui aparţinând altor deţinãtori, pe care le are în administrare, şi gospodãrirea durabila a pãdurilor din cuprinsul acestora; - asigura finanţarea lucrãrilor necesare în vederea gospodãririi rationale a fondului forestier al statului şi a desfãşurãrii normale a activitãţii, în condiţiile prevãzute de lege; - organizeazã cadastrul pentru fondul forestier proprietate publica a statului şi întocmeşte periodic inventarul acestuia, cu respectarea normelor tehnice şi a prevederilor legale în vigoare; - stabileşte mãsuri de lichidare a enclavelor din fondul forestier şi de corectare a perimetrului pãdurilor prin schimburi ori prin cumpãrare de terenuri, pe baza de acte autentice, în condiţiile legii; - aproba sau avizeazã, dupã caz, potrivit prevederilor legale, efectuarea de schimburi de terenuri, scoaterea definitiva sau temporarã a unor terenuri din circuitul silvic; - îndeplineşte atribuţiile prevãzute de lege referitoare la exercitarea dreptului de preemţiune în cazul tuturor vânzãrilor de bunãvoie sau silite, la preţ şi în condiţii egale, pentru enclavele din fondul forestier proprietate publica a statului şi pentru terenurile limitrofe acestuia, precum şi pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestierã; - poate cumpara terenuri degradate proprietate privatã sau poate prelua asemenea terenuri, în cazul donarii lor de cãtre proprietari, în vederea impaduririi, cu respectarea prevederilor legale şi cu suportarea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pãdurilor; - preia în administrare terenurile degradate proprietate publica a statului, incluse în perimetrele de ameliorare şi prevãzute a fi împãdurite potrivit legii; cheltuielile pentru lucrãrile necesare se suporta din fondul de ameliorare a fondului funciar sau din alocaţii de la bugetul de stat, potrivit legii; - organizeazã şi executa paza fondului forestier pe care îl administreazã impotriva taierilor ilegale de arbori, furturilor, distrugerilor, degradãrilor, pasunatului, braconajului şi altor fapte pãgubitoare, precum şi mãsurile de prevenire şi de stingere a incendiilor de pãduri, asigurând în acest sens dotarea tehnica necesarã; - organizeazã şi executa, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice, ale studiilor sumare de amenajare sau ale altor studii de specialitate, lucrãrile de regenerare şi de reconstrucţie ecologica a pãdurilor, precum şi cele de îngrijire a arboreturilor ţinere şi de întreţinere a semintisurilor şi plantaţiilor; - asigura realizarea şi urmãrirea, prin sistem informaţional adecvat, a compozitiilor de regenerare stabilite prin amenajamentele silvice sau prin alte studii de specialitate; - urmãreşte protejarea terenurilor din fondul forestier impotriva eroziunii şi altor forme de degradare şi asigura execuţia lucrãrilor de corectare a torenţilor din fondul forestier; - asigura starea fitosanitara corespunzãtoare a pãdurilor pe care le administreazã, organizând acţiunile necesare pentru depistarea, prevenirea şi combaterea bolilor şi a dãunãtorilor; în acest sens poate deţine aeronave utilitare, în scopul utilizãrii lor pentru combaterea aviochimica, executarea aerofotogramelor şi pentru patrulare aero; - amplaseaza şi pune în valoare masa lemnoasã care urmeazã a se recolta anual din pãdurile statului, destinatã agenţilor economici şi populaţiei, în conformitate cu posibilitatea pãdurilor, stabilitã prin amenajamentele silvice; - exercita controlul respectãrii regulilor silvice de exploatare a lemnului în pãdurile pe care le administreazã, pentru prevenirea prejudicierii semintisurilor şi arborilor pe picior, degradãrii solului, declasarii lemnului, precum şi pentru prevenirea altor fapte asemãnãtoare şi ia mãsuri pe baza legislaţiei în vigoare, sanctionand abaterile constatate; - controleazã provenienta materialelor lemnoase şi a celorlalte produse specifice fondului forestier, legalitatea circulaţiei acestora şi urmãreşte sancţionarea neregulilor constatate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; - asigura valorificarea, în condiţii de eficienta economicã, a masei lemnoase aprobate pentru recoltare din pãdurile statului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; - executa în regie proprie sau prin agenţi economici specializaţi lucrãri de exploatare a masei lemnoase din pãdurile statului, în condiţiile legii, în scopul gospodãririi rationale a acestora şi al valorificãrii superioare a lemnului, asigurãrii regenerarii la timp a arboreturilor şi al evitãrii declasarii lemnului; - stabileşte şi asigura realizarea reţelei de drumuri forestiere necesare accesibilizarii bazinelor forestiere, pentru exploatarea masei lemnoase, mai buna gospodãrire a pãdurilor, a vânatului şi pentru turism, în condiţiile legii; - executa lucrãri de construire, întreţinere şi reparaţii ale drumurilor şi cãilor ferate forestiere pe care le administreazã, în regie proprie sau prin agenţi economici de specialitate; - poate deţine nave fluviale pentru asigurarea pazei şi a gospodãririi pãdurilor amplasate în lungul Dunãrii şi al unor râuri interioare; - gospodareste fondurile de vanatoare şi cele de pescuit din apele de munte, care îi sunt atribuite în gestiune directa, rãspunzând de realizarea efectivelor optime de vanat, pe fiecare fond de vanatoare, prin acţiuni de selecţie a vânatului, de asigurare a hranei, a adapostului şi a zonelor de liniste şi de înmulţire a acestuia, a repopularii în unele fonduri, şi de recoltarea efectivelor aprobate prin programele anuale de prevenire şi combatere a braconajului; - organizeazã, în condiţiile legii, acţiuni de vanatoare şi de pescuit pentru cetãţeni strãini, pe fondurile de vanatoare şi de pescuit atribuite în gestiune; - îndeplineşte orice alte atribuţii prevãzute de lege, referitoare la gospodãrirea fondurilor de vanatoare şi a celor de pescuit din apele de munte; - administreazã şi gospodareste arii protejate (inclusiv parcuri naţionale), în condiţiile legii; - prelucreaza şi valorifica, în condiţii de eficienta economicã, produsele nelemnoase specifice fondului forestier - fructe de padure, ciuperci comestibile din flora spontana, plante medicinale, tehnice, aromatice şi altele asemenea; - presteazã, la cerere, contra cost, servicii de specialitate în pãdurile proprietate privatã sau aparţinând unitãţilor administrativ-teritoriale, precum şi pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã fondului forestier, cum sunt: lucrãri de marcare a arborilor care se pot recolta; inventarierea masei lemnoase; împãduriri; combaterea dãunãtorilor; cadastru de specialitate etc.; - asigura, potrivit legii, paza pãdurilor proprietate privatã, la cererea proprietarilor sau a asociaţiilor de proprietari legal constituite, contra cost, pe baza de contracte; - sprijinã deţinãtorii de terenuri din afarã fondului forestier în realizarea de plantaţii şi de perdele forestiere, colaborand cu aceştia în condiţiile legii; - executa, contra cost, în condiţiile legii, lucrãrile de regenerare a pãdurilor proprietate privatã, în cazul în care proprietarii nu îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin; - presteazã, contra cost, servicii, lucrãri şi transporturi pentru terţi, potrivit obiectului sau de activitate; - realizeazã intreaga gama de operaţiuni de comerţ interior şi exterior, în vederea valorificãrii eficiente a produselor specifice fondului forestier, potrivit legii; - stabileşte relaţii în domeniul sau de activitate cu regii autonome, societãţi comerciale, precum şi cu terţe persoane juridice şi fizice, romane sau strãine, pentru realizarea în comun de activitãţi productive şi de comercializare, pe baze contractuale, în condiţiile economiei de piata, potrivit legii; - presteazã servicii de cazare şi masa pentru cetãţenii romani şi strãini, implicaţi în activitãţi aferente obiectului sau de activitate, în spaţiile cu asemenea destinaţie de care dispune; - acţioneazã, în condiţiile prevãzute de lege, pentru concesionarea sau închirierea unor bunuri din patrimoniul propriu; - asigura, în condiţiile legii, aprovizionarea tehnico-materialã necesarã desfãşurãrii normale a activitãţilor proprii prin agenţi economici din ţara şi din strãinãtate; - stabileşte tarife pentru lucrãri, produse şi servicii din domeniul sau de activitate, potrivit legii; - realizeazã politica de credite şi a altor surse de finanţare, de programare şi executare a activitãţii economico-financiare, întocmirea bugetului anual de venituri şi cheltuieli, urmãrirea şi analiza execuţiei acestuia, precum şi stabilirea destinaţiei profitului, potrivit legii; - stabileşte mãsurile necesare în vederea obţinerii de profit; - iniţiazã şi organizeazã acţiuni de cooperare tehnico-economicã şi ştiinţificã cu agenţi economici şi cu firme din ţara şi din strãinãtate, în condiţiile legii; - asigura realizarea cercetãrilor ştiinţifice de specialitate, a lucrãrilor de amenajare a pãdurilor şi proiectarea lucrãrilor de investiţii, precum şi realizarea asistenţei tehnice de specialitate prin unitãţile de profil atestate, în condiţiile prevãzute de lege; - urmãreşte aplicarea în domeniul silviculturii a rezultatelor cercetãrilor ştiinţifice, în scopul modernizãrii şi perfecţionãrii gospodãririi pãdurilor; - participa cu produse specifice fondului forestier la expoziţii şi târguri din ţara şi din strãinãtate, putând organiza, la rândul sau, asemenea manifestãri; - asigura desfãşurarea corespunzãtoare a activitãţii de propaganda, ziaristica şi publicitate, specifica sectorului silvic; - reprezintã în justiţie interesele statului în domeniile care constituie obiectul sau de activitate.
CAP. 4 Patrimoniul
ART. 7 Regia Nationala a Pãdurilor are în administrare fondul forestier proprietate publica a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice şi în raportul statistic - SILV 1, actualizat pe baza primirilor şi cedarilor de terenuri legal efectuate, inclusiv ca urmare a trecerii unor suprafeţe în proprietate privatã, conform legii. ART. 8 (1) Regia Nationala a Pãdurilor poseda, foloseşte şi dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în proprietate, în vederea realizãrii scopului pentru care a fost constituitã, în condiţiile prevãzute de lege. (2) Bunurile proprietate publica a statului, administrate de Regia Nationala a Pãdurilor, fiind inalienabile, se evidenţiazã în mod distinct în patrimoniul acesteia şi au regimul prevãzut de lege.
CAP. 5 Structura organizatoricã şi funcţionalã
ART. 9 (1) Regia Nationala a Pãdurilor are în structura sa unitãţi fãrã personalitate juridicã, dupã cum urmeazã: - direcţii silvice, asimilate ca filiale teritoriale ale acesteia; - Institutul de Cercetãri şi Amenajãri Silvice, ca unitate specializatã de cercetare-proiectare-dezvoltare; - Centrul de Documentare şi Perfecţionare a Pregãtirii Profesionale a Personalului de Specialitate. (2) Unitãţile din structura Regiei Naţionale a Pãdurilor menţionate la alin. (1) sunt conduse de cãtre un director şi un comitet director, ale cãror atribuţii se stabilesc prin regulament aprobat de consiliul de administraţie al acesteia. (3) În structura organizatoricã a unitãţilor din structura Regiei Naţionale a Pãdurilor menţionate la alin. (1) funcţioneazã, potrivit profilului de activitate, urmãtoarele subunitati: ocoale silvice; secţii şi alte subunitati pentru exploatarea pãdurilor şi prelucrarea primara a lemnului, precum şi pentru întreţinerea şi repararea drumurilor şi cãilor ferate forestiere; staţiuni, laboratoare şi secţii de cercetare şi amenajare silvicã; pepiniere silvice; crescatorii de vanat; pastravarii; secţii de producţie pentru impletituri din nuiele de rachita şi centre pentru recoltarea, prelucrarea şi valorificarea fructelor de padure, a ciupercilor comestibile din flora spontana şi a plantelor medicinale; magazine proprii de prezentare şi desfacere a produselor specifice fondului forestier; alte subunitati aferente obiectului sau de activitate. Înfiinţarea, respectiv încetarea activitãţii unor asemenea subunitati, se realizeazã la propunerea comitetelor directoare ale unitãţilor din structura Regiei Naţionale a Pãdurilor, cu aprobarea consiliului de administraţie al acesteia. ART. 10 În cadrul Regiei Naţionale a Pãdurilor funcţioneazã direcţii de specialitate, servicii, inspecţii, oficii, birouri. Numãrul şi atribuţiile acestora se stabilesc prin hotãrâre a consiliului de administraţie.
CAP. 6 Organele de conducere
ART. 11 Organele de conducere ale Regiei Naţionale a Pãdurilor sunt: - consiliul de administraţie; - directorul general. ART. 12 (1) Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pãdurilor este numit, în condiţiile prevãzute de lege, prin ordin al conducatorului autoritãţii publice centrale care rãspunde de silvicultura şi este compus din 15 persoane, dintre care una este directorul general, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie. (2) Din consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu reprezentanţi ai autoritãţii publice centrale care rãspunde de silvicultura şi ai Ministerului Finanţelor. Ceilalţi membri vor fi numiţi dintre inginerii, tehnicienii, economistii şi juristii specializaţi în domeniul de activitate al Regiei Naţionale a Pãdurilor şi dintre specialiştii din cercetarea silvicã şi din învãţãmântul superior de specialitate. (3) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pentru o perioada de 4 ani, iar pana la jumãtate din ei pot fi înlocuiţi la fiecare 2 ani. ART. 13 Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pãdurilor îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi cu cele ale propriului regulament de organizare şi funcţionare şi hotãrãşte în toate problemele privind activitatea Regiei Naţionale a Pãdurilor, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenta altor organe. ART. 14 Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pãdurilor are urmãtoarele atribuţii: - aproba structura organizatoricã şi funcţionalã a Regiei Naţionale a Pãdurilor şi a unitãţilor din cadrul acesteia; - hotãrãşte înfiinţarea sau, dupã caz, desfiinţarea unor subunitati din categoria celor prevãzute la art. 9 alin. (3); - analizeazã şi aproba, în corelare cu obiectivele strategiei naţionale în domeniul silviculturii, programele de activitate economicã, de cercetare, dezvoltare şi retehnologizare pe termen scurt, mediu şi lung, pentru care finanţarea este asigurata din sursele proprii ale Regiei Naţionale a Pãdurilor; - stabileşte competentele în domeniile tehnic, economico-financiar, juridic şi de personal pentru unitãţile din structura; - analizeazã şi hotãrãşte asocierea Regiei Naţionale a Pãdurilor cu alte regii şi societãţi comerciale sau cu terţe persoane fizice şi juridice, din ţara sau din strãinãtate, în condiţiile legii, pentru realizarea unor activitãţi de interes comun, corespunzãtoare obiectului sau de activitate; - examineazã şi avizeazã bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul şi contul de profit şi pierderi; - aproba nivelul creditelor necesare, fundamenteazã şi solicita subvenţii pentru investiţii pentru acţiuni de combatere a unor atacuri masive de daunatori etc.; - soluţioneazã contestaţiile salariaţilor din structura Regiei Naţionale a Pãdurilor impotriva mãsurilor disciplinare şi administrative aplicate potrivit competentelor prevãzute de lege; - stabileşte mãsuri pentru respectarea disciplinei tehnologice, pentru paza fondului forestier, precum şi a bunurilor Regiei Naţionale a Pãdurilor, actionand în acest scop potrivit prevederilor legale; - aproba orice alte mãsuri privind activitatea Regiei Naţionale a Pãdurilor, potrivit legii. ART. 15 Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pãdurilor se întruneşte în şedinţa ordinarã, lunar, la convocarea directorului general al acesteia şi ori de câte ori este necesar, la convocarea directorului general sau la cererea unei treimi din numãrul membrilor consiliului de administraţie. ART. 16 Consiliul de administraţie poate atrage în activitatea sa de analiza a unor probleme complexe specialişti din diferite sectoare. Activitatea acestora va putea fi compensata material, pe baza de convenţii civile, încheiate potrivit legii. ART. 17 Consiliul de administraţie prezintã autoritãţii publice centrale care rãspunde de silvicultura, în prima luna a fiecãrui an, un raport asupra activitãţii Regiei Naţionale a Pãdurilor în anul precedent, precum şi programul de activitate al acesteia pe anul în curs. ART. 18 Directorul general al Regiei Naţionale a Pãdurilor este numit în condiţiile prevãzute de lege. Drepturile şi obligaţiile acestuia sunt stabilite conform legii. ART. 19 Atribuţiile directorului general sunt: - asigura organizarea, conducerea şi gestionarea activitãţii curente a Regiei Naţionale a Pãdurilor; - rãspunde, în condiţiile legii, de aducerea la îndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanta ale Regiei Naţionale a Pãdurilor; - numeşte echipele manageriale de la nivelul Regiei Naţionale a Pãdurilor şi ale unitãţilor din structura acesteia; - selecteaza, angajeazã, suspenda şi, dupã caz, desface contractul de munca al personalului salariat al Regiei Naţionale a Pãdurilor; - stabileşte mãsuri, potrivit legii, pentru angajarea rãspunderii disciplinare, materiale, civile, penale sau contravenţionale a angajaţilor Regiei Naţionale a Pãdurilor, în cazul neîndeplinirii de cãtre aceştia a obligaţiilor de serviciu ce le revin; - negociaza şi încheie contractul colectiv de munca la nivelul Regiei Naţionale a Pãdurilor şi contractele individuale de munca ale salariaţilor din aparatul central al acesteia, precum şi ale conducerilor unitãţilor din subordine; - reprezintã Regia Nationala a Pãdurilor prin semnatura, în relaţiile cu terţi, în limita competentelor aprobate de consiliul de administraţie şi a celor prevãzute de lege.
CAP. 7 Bugetul de venituri şi cheltuieli
ART. 20 Regia Nationala a Pãdurilor asigura acoperirea cu venituri provenite din activitatea sa a tuturor cheltuielilor, inclusiv a dobânzilor, amortizarea investiţiilor şi rambursarea creditelor, precum şi obţinerea de profit. ART. 21 (1) Regia Nationala a Pãdurilor întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, dupã modelele stabilite de Ministerul Finanţelor. (2) Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi se supun spre aprobare, potrivit legii, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. ART. 22 Regia Nationala a Pãdurilor poate constitui, potrivit legii, fonduri necesare realizãrii obiectului sau de activitate. ART. 23 Regia Nationala a Pãdurilor poate beneficia de alocaţii de la bugetul de stat ori poate contracta credite bancare, în condiţiile prevãzute de lege. ART. 24 Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pãdurilor hotãrãşte cu privire la investiţiile care urmeazã a fi realizate potrivit obiectului sau de activitate şi care se finanţeazã din surse proprii şi din credite bancare potrivit legii. ART. 25 Operaţiunile de încasãri şi plati ale Regiei Naţionale a Pãdurilor se efectueazã în conturi deschise la bãnci, în limitele stabilite de Banca Nationala a României. Pentru necesitaţi curente Regia Nationala a Pãdurilor poate efectua operaţiuni de încasãri şi plati, în lei şi în valuta, în condiţiile legii, prin casieria proprie. Operaţiunile de încasãri şi plati cu strainatatea se vor efectua prin unitãţile bancare. ART. 26 Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie ale fiecãrui an. ART. 27 Controlul intern al activitãţii economico-financiare se realizeazã de cãtre organele de specialitate ale Regiei Naţionale a Pãdurilor.
CAP. 8 Dispoziţii finale
ART. 28 Relaţiile cu alte regii, cu societãţile comerciale din ţara şi din strãinãtate, precum şi cu terţe persoane fizice şi juridice se vor desfasura pe baze contractuale, în condiţiile legii. ART. 29 Personalul Regiei Naţionale a Pãdurilor nu poate exercita funcţii de reprezentare profesionalã în cadrul unitãţilor cu profil comercial care liciteaza, prelucreaza sau valorifica produse specifice fondului forestier. ART. 30 Prezentul regulament se completeazã cu dispoziţiile şi cu reglementãrile legale în domeniu.
ANEXA 2
UNITĂŢILE fãrã personalitate juridicã din structura Regiei Naţionale a Pãdurilor
Nr. crt. Unitãţi din structura Regiei Naţionale a Pãdurilor -------------------------------------------------------------------------------- I. Direcţii silvice 1. Alba Iulia 2. Arad 3. Bacau 4. Baia Mare 5. Bistrita 6. Braşov 7. Cluj-Napoca 8. Deva 9. Drobeta-Turnu Severin 10. Focsani 11. Miercurea-Ciuc 12. Oradea 13. Piatra Neamt 14. Pitesti 15. Ploiesti 16. Resita 17. Ramnicu Valcea 18. Sfantu Gheorghe 19. Sibiu 20. Slobozia 21. Suceava 22. Targoviste 23. Targu Jiu 24. Targu Mures 25. Tulcea
II Alte unitãţi de profil
26. Institutul de Cercetãri şi Amenajãri Silvice 27. Centrul de Documentare şi Perfecţionare a Pregãtirii Profesionale a Personalului de Specialitate.