Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 963 din 15 iunie 2004 privind aplicarea in luna iulie 2004 a ultimei etape de recorelare a pensiilor din sistemul public, prevazuta de Hotararea Guvernului nr. 1.315/2001
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 21 iunie 2004
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicatã, al art. 168 alin. (3), (4) şi (5) şi al <>art. 180 alin. (3^1 ), (5) şi (5^1 ) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
În luna iulie 2004, prin aplicarea ultimei etape, se finalizeazã procesul de recorelare a pensiilor prevãzut de <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.315/2001 privind mãsuri suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii.
ART. 2
La data de 1 iulie 2004, în vederea aplicãrii ultimei etape de recorelare a pensiilor, punctajul mediu anual cuvenit la data de 30 iunie 2004 pensionarilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, ale cãror drepturi s-au deschis anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se corecteazã prin raportarea cuantumului pensiei aflate în platã sau cuvenite la data de 30 iunie 2004 la valoarea punctului de pensie valabilã în luna iunie 2004.
ART. 3
(1) De mãsurile suplimentare de recorelare a pensiilor, acordate potrivit prezentei hotãrâri, beneficiazã pensionarii pentru limitã de vârstã cu vechime integralã şi pensionarii urmaşi, ale cãror drepturi de pensie s-au deschis pânã la data de 1 ianuarie 1999 şi al cãror punctaj mediu anual, corectat conform prevederilor <>art. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.315/2001 , este mai mic de 3 puncte.
(2) Recorelarea pensiilor în aceastã etapã se efectueazã prin adãugarea unui numãr suplimentar de puncte la punctajul mediu anual corectat conform prevederilor art. 2.
(3) În cazul persoanelor prevãzute la alin. (1) numãrul suplimentar de puncte care se adaugã în ultima etapã de recorelare se determinã ca diferenţã între numãrul total de puncte prevãzute a fi acordate în anul 2004 şi numãrul de puncte prevãzute a fi acordate în a cincea etapã de recorelare, conform prevederilor <>art. 3 alin. (3) şi (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.433/2003 privind aplicarea în luna ianuarie 2004 a celei de-a cincea etape de recorelare a pensiilor din sistemul public.
(4) Persoanele ale cãror drepturi de pensie pentru limitã de vârstã cu vechime integralã sau de pensie de urmaş s-au deschis la data de 1 ianuarie 1998 beneficiazã de acelaşi numãr suplimentar de puncte acordat prin mãsura de recorelare a pensiilor, potrivit prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.315/2001 , ca şi pensionarii ale cãror drepturi s-au deschis în cursul anului 1997.
(5) În cazul persoanelor prevãzute la alin. (1), care, prin adãugarea unor stagii de cotizare realizate dupã pensionare sau nevalorificate la calculul iniţial al pensiei, au îndeplinit condiţiile pentru pensia de limitã de vârstã cu vechime integralã în intervalul 1 ianuarie 2004 - 30 iunie 2004, acordarea recorelãrii se va face doar cu aceastã etapã, corespunzãtor punctajului mediu anual corectat conform prevederilor <>art. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.315/2001 .
ART. 4
(1) De mãsurile suplimentare de recorelare a pensiilor, acordate potrivit prevederilor prezentei hotãrâri, beneficiazã şi pensionarii proveniţi din sistemul de asigurãri sociale ale agricultorilor, ale cãror drepturi de pensie au fost stabilite anterior datei de 29 iulie 1992.
(2) Pentru pensionarii prevãzuţi la alin. (1) procedura de recorelare este cea stabilitã de <>art. 7 lit. a)-g) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.315/2001 .
(3) Numãrul suplimentar de puncte care se acordã în ultima etapã de recorelare se determinã ca diferenţã între punctajul suplimentar stabilit conform procedurii de recorelare prevãzute la alin. (2) şi punctajul suplimentar total acordat în cele 5 etape de recorelare.
ART. 5
La stabilirea numãrului suplimentar de puncte acordat în aceastã etapã de recorelare se utilizeazã 5 zecimale.
ART. 6
(1) Pentru pensionarii prevãzuţi la <>art. 180 alin. (3^1 ) din Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, punctajul mediu anual corectat conform prevederilor art. 2 sau, dupã caz, punctajul mediu anual rezultat în urma aplicãrii prevederilor art. 3 şi 5 nu poate fi mai mic decât cel calculat la data de 1 aprilie 2001.
(2) În situaţia în care pensionarii prevãzuţi la <>art. 180 alin. (3^1 ) din Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, au beneficiat de una sau mai multe recalculãri dupã data de 1 aprilie 2001, prin adãugarea unor stagii de cotizare realizate dupã pensionare sau nevalorificate la calculul iniţial al pensiei, punctajul mediu anual corectat conform prevederilor art. 2 sau, dupã caz, punctajul mediu anual rezultat în urma aplicãrii prevederilor art. 3 şi 5, din care se deduce punctajul mediu anual aferent perioadelor adãugate, nu poate fi mai mic decât cel calculat la data de 1 aprilie 2001.
ART. 7
(1) În luna iulie 2004 cuantumul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, prevãzute la art. 2, se determinã în condiţiile <>art. 76 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin înmulţirea valorii unui punct de pensie, egal cu 2.759.141 lei, cu punctajul mediu anual cuvenit la data de 30 iunie 2004, corectat conform prevederilor art. 2, sau, dupã caz, cu punctajul mediu anual rezultat în urma aplicãrii prevederilor art. 3-6.
(2) La determinarea cuantumului pensiei, conform prevederilor alin. (1), fracţiunile de leu se întregesc la un leu, în favoarea pensionarului.
ART. 8
Punctajul mediu anual obţinut dupã aplicarea prevederilor art. 2-7 este punctaj mediu anual final, obţinut ca urmare a aplicãrii mãsurilor de recorelare prevãzute de <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.315/2001 şi a prevederilor <>art. 180 alin. (3^1 ) şi (5^1 ) din Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care se va utiliza la determinarea cuantumului pensiei în baza prevederilor <>art. 76 din Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 9
În situaţia în care din aplicarea prevederilor prezentei hotãrâri rezultã un cuantum al pensiei recorelate mai mic decât cel cuvenit sau aflat în platã, se pãstreazã în platã cuantumul avantajos.
ART. 10
Sumele rezultate în urma aplicãrii mãsurilor suplimentare de recorelare prevãzute de prezenta hotãrâre se suportã din bugetul asigurãrilor sociale de stat.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei,
Elena Dumitru
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 15 iunie 2004.
Nr. 963.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: