Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se desemneazã Ministerul Culturii şi Cultelor ca unic titular pentru obiectivul de investiţii "Biblioteca Naţionalã", aflat în proprietatea publicã a statului, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 (1) Ansamblul distinct "Corpul de clãdire AULA", situat în municipiul Bucureşti, Bd. Unirii nr. 22, sectorul 3, compus din corpurile G, H şi I, în suprafaţã construitã de 3.006 mp, se transmite din administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor. (2) Predarea-preluarea ansamblului "Corpul de clãdire AULA", a documentaţiilor tehnico-economice, precum şi a altor documente referitoare la ansamblu se realizeazã pe bazã de protocol încheiat între cele douã pãrţi, în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. ART. 3 (1) Beneficiarul obiectivului de investiţii "Biblioteca Naţionalã", aflat în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, este Biblioteca Naţionalã a României. (2) Fondurile necesare pentru finalizarea investiţiei se asigurã de Ministerul Culturii şi Cultelor. ART. 4 Pentru integrarea ansamblului prevãzut la art. 2 într-un unic concept funcţional şi arhitectural al Bibliotecii Naţionale, Ministerul Culturii şi Cultelor va organiza, în condiţiile legii, un concurs de soluţii de arhitecturã pentru obiectivul de investiţii "Biblioteca Naţionalã", cu sprijinul de specialitate al corpurilor profesionale academice şi de creaţie ale arhitecţilor şi urbaniştilor. ART. 5 În urma finalizãrii lucrãrilor la obiectivul de investiţii "Biblioteca Naţionalã", imobilul va fi înscris în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. ART. 6 Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abrogã <>Hotãrârea Guvernului nr. 336/1996 privind nominalizarea titularilor de investiţie la obiectivul "Biblioteca Naţionalã", publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 20 mai 1996. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã:
────────────────
Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu
Ministrul educaţiei şi cercetãrii,
Mihail Hãrdãu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu
Bucureşti, 26 iulie 2006.
Nr. 960.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE
ale obiectivului de investiţii "Biblioteca Naţionalã"
Titular: Ministerul Culturii şi Cultelor
Beneficiar: Biblioteca Naţionalã a României
Amplasament: Municipiul Bucureşti, Bd. Unirii nr. 22, sectorul 3
Capacitãţi:
- suprafaţa totalã desfãşuratã = 99.706 mp
din care:
- "Corpul de clãdire AULA" = 3.006 mp
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.