Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al Regulamentului (UE) nr. 1.114/2013 al Comisiei din 7 noiembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.857/2006 cu privire la perioada de aplicare a acestuia, precum şi al art. 4 lit. s) pct. 13, art. 6 şi art. 11 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Durata de aplicare a schemelor de ajutor de stat prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 756/2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare, Hotărârea Guvernului nr. 920/2010 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru producătorii agricoli din sectorul creşterii animalelor, în vederea colectării cadavrelor de animale, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 207/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la 30 iunie 2014. (2) Se aprobă ajutoarele de stat şi suma totală alocată ajutoarelor de stat, prevăzute la alin. (1), până la data de 30 iunie 2014, potrivit pct. 1, 2 şi 3 din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Se aprobă ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură şi suma totală alocată acestuia, până la data de 30 septembrie 2014, potrivit pct. 4 din anexă. ART. 3 Valoarea totală a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 1 şi 2 este de 520.484 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat Bucureşti, 4 decembrie 2013. Nr. 959. ANEXĂ AJUTOARE DE STAT care se acordă producătorilor agricoli în anul 2014 şi suma totală alocată acestor ajutoare de stat în anul 2014
┌────┬───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┬───────────┐
│Nr. │ │ Denumirea ajutorului │Suma totală│
│crt.│ Specificare │ de stat │ alocată │
│ │ │ │- mii lei -│
├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│ 1. │Ajutoare pentru sectorul creşterii │În sectorul creşterii animalelor,│ 1.453│
│ │animalelor [art. 10 lit. g) din │pentru colectarea cadavrelor de │ │
│ │Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, │animale │ │
│ │aprobată cu modificări şi completări │ │ │
│ │prin Legea nr. 74/2010, cu completările│ │ │
│ │ulterioare] │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│ 2. │Plata primelor de asigurare [art. 10 │Plata primelor de asigurare │ 31.000│
│ │lit. d) din Ordonanţa Guvernului │ │ │
│ │nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi │ │ │
│ │completări prin Legea nr. 74/2010, cu │ │ │
│ │completările ulterioare] │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│ 3. │Ajutoare pentru sectorul creşterii │Ajutoare de stat destinate │ 15.000│
│ │animalelor [art. 10 lit. g) din │acoperirii costurilor legate de │ │
│ │Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, │întocmirea şi menţinerea │ │
│ │aprobată cu modificări şi completări │registrului genealogic şi de │ │
│ │prin Legea nr. 74/2010, cu completările│determinarea calităţii genetice a│ │
│ │ulterioare] │raselor de animale │ │
├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│ 4. │Aplicarea Directivei 2003/96/CE a │Ajutor de stat pentru motorina │ 473.031│
│ │Consiliului din 27 octombrie 2003 │utilizată în agricultură │ │
│ │privind restructurarea cadrului │ │ │
│ │comunitar de impozitare a produselor │ │ │
│ │energetice şi a electricităţii, sub │ │ │
│ │formă de rambursare │ │ │
├────┴───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┼───────────┤
│TOTAL: │ 520.484│
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.