Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 954 din 26 septembrie 2012 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justitiei, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Ministerului Public si Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 2 octombrie 2012
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 43 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei pe anul 2012 cu suma de 21.400 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 10 "Cheltuieli de personal", şi cu suma de 128 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale".
ART. 2
Se aprobă suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2012 cu suma de 798 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale".
ART. 3
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Public pe anul 2012 cu suma de 9.450 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale".
ART. 4
Se aprobă suplimentarea bugetului Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2012 cu suma de 226 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 10 "Cheltuieli de personal", şi cu suma de 52 mii lei, la capitolul 65.01 "Învăţământ", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale".
ART. 5
Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
ART. 6
Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2012.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul justiţiei,
Mona Maria Pivniceru
Viceprim-ministru,
ministrul finanţelor publice,
Florin Georgescu
Bucureşti, 26 septembrie 2012.
Nr. 954.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: