Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 950 din 4 decembrie 2013 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.094/2009 privind conditiile introducerii pe piata a generatoarelor de aerosoli
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 9 decembrie 2013
Având în vedere art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Hotărârea Guvernului nr. 1.094/2009 privind condiţiile introducerii pe piaţă a generatoarelor de aerosoli, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Fără a afecta prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE , precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 , pe fiecare generator de aerosoli sau pe eticheta ataşată acestuia, atunci când informaţiile nu pot fi înscrise pe generatorul de aerosoli datorită dimensiunilor sale reduse, respectiv capacitatea maximă este mai mică sau egală cu 150 ml, trebuie înscrise, cu litere vizibile, lizibile şi de neşters, următoarele informaţii:".
2. La articolul 5 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) detaliile prevăzute la pct. 2.2 din anexă;"
3. La anexă, la punctul 1, după punctul 1.7 se introduc două noi puncte, punctele 1.7a şi 1.7b, cu următorul cuprins:
"1.7a. Substanţă - o substanţă, astfel cum este definită la art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
1.7b. Amestec - un amestec, astfel cum este definit la art. 2 pct. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008."
4. La anexă, la punctul 2, punctele 2.2 şi 2.3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"2.2. Etichetarea
Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008, pe fiecare generator de aerosoli trebuie înscrise în mod vizibil următoarele indicaţii în mod lizibil şi de neşters:
a) indiferent de conţinutul său:
(i) fraza de pericol H229: "Recipient sub presiune: poate exploda dacă este încălzit.";
(ii) frazele de precauţie P210 şi P251 prevăzute în tabelul 6.2, partea 1, anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008;
(iii) frazele de precauţie P410 şi P412 prevăzute în tabelul 6.4, partea 1, anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008;
(iv) fraza de precauţie P102 prevăzută în tabelul 6.1, partea 1, anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008, în cazul în care generatorul de aerosoli este destinat consumatorilor persoane fizice;
(v) orice informaţii privind măsuri de precauţie suplimentare de utilizare care atenţionează consumatorii cu privire la pericolele specifice ale produsului; dacă generatorul de aerosoli este însoţit de instrucţiuni de utilizare separate, acestea trebuie să conţină măsurile de precauţie suplimentare menţionate;
b) dacă aerosolul este clasificat ca neinflamabil potrivit criteriilor de la pct. 1.9, menţiunea de avertizare "Avertisment";
c) dacă aerosolul este clasificat ca inflamabil potrivit criteriilor de la pct. 1.9, menţiunea de avertizare "Avertisment" şi celelalte elemente de etichetare pentru "aerosoli inflamabili de categoria 2" prevăzute în tabelul 2.3.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008;
d) dacă aerosolul este clasificat ca extrem de inflamabil potrivit criteriilor de la pct. 1.9, menţiunea de avertizare "Pericol" şi celelalte elemente de etichetare pentru "aerosoli inflamabili de categoria 1" prevăzute în tabelul 2.3.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
2.3. Volumul fazei lichide
La temperaturi de 50°C, volumul fazei lichide nu trebuie să depăşească 90% din capacitatea netă."
5. La anexă, la punctul 2, punctul 2.4 se abrogă.
ART. II
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 19 iunie 2014 pentru generatoarele de aerosoli care conţin o substanţă şi la 1 iunie 2015 pentru generatoarele de aerosoli care conţin amestecuri.
ART. III
(1) Prin excepţie de la prevederile art. II, generatoarele de aerosoli care conţin amestecuri pot fi etichetate în conformitate cu art. I înainte de 1 iunie 2015.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. II, pentru generatoarele de aerosoli care conţin amestecuri şi care sunt introduse pe piaţă înainte de 1 iunie 2015 nu este necesară reetichetarea în conformitate cu art. I până la 1 iunie 2017.
Prezenta hotărâre transpune Directiva 2013/10/UE a Comisiei din 19 martie 2013 de modificare a Directivei 75/324/CEE a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la generatoarele de aerosoli în vederea adaptării dispoziţiilor privind etichetarea la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 77 din 20 martie 2013.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul economiei,
Andrei Dominic Gerea
p. Ministrul mediului
şi schimbărilor climatice,
Anne-Rose-Marie Jugănaru,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba,
secretar de stat
Bucureşti, 4 decembrie 2013.
Nr. 950.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: