Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi având în vedere prevederile Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeanã şi ale Liniilor directoare privind ajutorul de stat naţional, adoptate de Comisia Europeanã la 21 decembrie 2005, publicate în Jurnalul Oficial al Comunitãţii Europene nr. C 54 din 4 martie 2006,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
Prezenta hotãrâre are ca scop determinarea, în aplicarea prevederilor Liniilor directoare privind ajutorul de stat naţional regional, a intensitãţii maxime admisibile a ajutorului de stat regional pentru investiţii iniţiale, ce poate fi acordat în România întreprinderilor care nu se încadreazã în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în reglementãrile în domeniul ajutorului de stat.
ART. 2
În conformitate cu prevederile art. 87 alin. (3) lit. a) din Tratatul privind constituirea Comunitãţii Europene, beneficiazã de derogare de la regula instituitã prin art. 87 alin. (1) urmãtoarele regiuni de dezvoltare din România:
a) Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, care grupeazã judeţele Bacãu, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;
b) Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, care grupeazã judeţele Brãila, Buzãu, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea;
c) Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, care grupeazã judeţele Argeş, Cãlãraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman;
d) Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, care grupeazã judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea;
e) Regiunea de Dezvoltare Vest, care grupeazã judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş;
f) Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, care grupeazã judeţele Bihor, Bistriţa-Nãsãud, Cluj, Sãlaj, Satu Mare şi Maramureş;
g) Regiunea de Dezvoltare Centru, care grupeazã judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu;
h) Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov, care grupeazã municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
ART. 3
Intensitatea maximã admisibilã a ajutorului de stat pentru investiţii iniţiale în scopul dezvoltãrii regionale, ce poate fi acordat în România întreprinderilor care nu se încadreazã în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în reglementãrile în domeniul ajutorului de stat, este:
a) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est;
b) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Sud-Est;
c) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia;
d) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia;
e) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Vest;
f) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest;
g) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Centru;
h) 40% în cazul Regiunii de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov.
ART. 4
În aplicarea prezentei hotãrâri, Consiliul Concurenţei va întocmi şi va transmite cãtre Comisia Europeanã, prin Misiunea României la Uniunea Europeanã, notificarea privind harta ajutorului de stat regional a României.
ART. 5
(1) Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã, cu excepţia prevederilor art. 4 care intrã în vigoare la data publicãrii prezentei hotãrâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prezenta hotãrâre se aplicã pânã la data de 31 decembrie 2013.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
p. Ministrul integrãrii europene,
Adrian Ciocãnea,
secretar de stat
Bucureşti, 19 iulie 2006.
Nr. 946.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: