Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicatã, şi al <>art. 87 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezenta hotãrâre reglementeazã condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi procedura de autorizare a societãţilor comerciale care urmeazã sã îşi desfãşoare activitatea ca agent de muncã temporarã. ART. 2 (1) Potrivit prevederilor prezentei hotãrâri, pot angaja persoane în scopul efectuãrii unor misiuni de muncã temporarã în folosul şi la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la <>art. 87 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, numai societãţile comerciale autorizate. (2) Salariatul temporar este persoana care îndeplineşte condiţiile de angajare prevãzute în <>Legea nr. 53/2003 , încadratã la un angajator agent de muncã temporarã, pus la dispoziţie unui utilizator, pe durata solicitatã, în vederea îndeplinirii unor anumite sarcini precise şi cu caracter temporar. (3) Pot fi încadraţi la un angajator agent de muncã temporarã şi cetãţenii strãini sau apatrizii, cu domiciliul sau reşedinţa în România. (4) Un utilizator poate apela la agenţi de muncã temporarã numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevãzute la <>art. 88 din Legea nr. 53/2003 . CAP. II Condiţiile de înfiinţare şi de autorizare a agentului de muncã temporarã ART. 3 În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare ca agenţi de muncã temporarã, societãţile comerciale trebuie sã îndeplineascã cumulativ urmãtoarele condiţii: a) sã fie constituite potrivit legii şi sã aibã prevãzut în actul constitutiv, ca obiect de activitate, "Selecţia şi plasarea forţei de muncã"; b) sã nu înregistreze debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale sau provenind din neplata contribuţiilor de asigurãri sociale, contribuţiilor de asigurãri pentru şomaj, contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurãri sociale de sãnãtate; c) sã nu figureze în evidenţele cazierului fiscal cu fapte sancţionate de reglementãrile financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiarã; d) sã nu aibã aplicate sancţiuni pentru încãlcarea prevederilor legislaţiei muncii, comerciale şi fiscale; e) sã constituie o garanţie financiarã. ART. 4 (1) Autorizarea societãţilor comerciale se face de cãtre Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, prin direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socialã judeţene sau a municipiului Bucureşti, în a cãror razã teritorialã îşi au sediul, denumite în continuare direcţii pentru dialog, familie şi solidaritate socialã. (2) În scopul obţinerii autorizaţiei de funcţionare, societãţile comerciale depun la direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socialã o cerere însoţitã de un dosar de autorizare care trebuie sã conţinã urmãtoarele documente: a) actul constitutiv sau actul adiţional la actul constitutiv, dupã caz, în care sã fie menţionat obiectul de activitate, prevãzut la art. 3 lit. a), în copie legalizatã; b) certificatul de înmatriculare în registrul comerţului, emis de oficiul registrului comerţului, în copie legalizatã; c) cazierul fiscal; d) certificate eliberate de instituţiile competente, care sã ateste îndeplinirea condiţiei prevãzute la art. 3 lit. b); e) certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului, care trebuie sã cuprindã menţiuni din care sã rezulte cã societãţile comerciale nu se aflã în procedurã de reorganizare sau faliment, potrivit legii; f) dovada constituirii garanţiei financiare; g) dovada achitãrii taxei de autorizare sau de prelungire a autorizaţiei, dupã caz. (3) Filialele se supun separat procedurii de autorizare. ART. 5 (1) Garanţia financiarã se constituie prin depunerea unei sume într-un cont distinct deschis la o bancã din România, care sã acopere contravaloarea a 25 de salarii de bazã minime brute pe ţarã, garantate în platã, la care se adaugã contribuţiile datorate de cãtre angajator bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului asigurãrilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, potrivit legii. (2) Garanţia financiarã se poate utiliza numai pentru plata de cãtre agentul de muncã temporarã a drepturilor de naturã salarialã, a celorlalte drepturi bãneşti negociate cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncã, respectiv a contractului individual de muncã, precum şi a contribuţiilor datorate de cãtre angajator bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului asigurãrilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. (3) La data scadenţei obligaţiilor prevãzute la alin. (2), agentul de muncã temporarã este obligat sã le execute, iar în cazul în care fondurile proprii nu acoperã aceste obligaţii, se va utiliza garanţia financiarã constituitã potrivit alin. (1). (4) În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligaţiile privind plata salariului şi cele privind contribuţiile şi impozitele au devenit scadente şi exigibile, iar agentul de muncã temporarã nu deţine fondurile necesare sau garanţia nu este suficientã pentru acoperirea acestora, ele vor fi plãtite de utilizator, în baza solicitãrii salariatului temporar sau a inspectorului de muncã. (5) Solicitarea salariatului temporar se formuleazã în scris, însoţitã de dovada neplãţii drepturilor salariale. (6) Dovada neplãţii drepturilor salariale se poate face prin orice mijloc de probã, respectiv prin copie a statului de platã, extras de cont etc. (7) Agentul de muncã temporarã este obligat sã menţinã suma reprezentând garanţia financiarã la nivelul prevãzut la alin. (1), prin completarea acesteia în termen de 5 zile de la data micşorãrii acesteia. ART. 6 (1) Taxa de autorizare sau de prelungire a autorizaţiei prevãzute la art. 4 alin. (2) lit. g) se stabileşte potrivit legii. (2) Taxa de autorizare sau de prelungire a autorizaţiei constituie venit la bugetul de stat. ART. 7 (1) Pe baza documentaţiei prevãzute la art. 4 alin. (2), direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã va evalua îndeplinirea condiţiilor de autorizare şi va soluţiona cererea de autorizare în termen de 30 de zile de la data înregistrãrii acesteia. (2) În situaţia în care se constatã cã documentele depuse la dosarul de autorizare nu sunt complete sau conform celor prevãzute la art. 4 alin. (2), direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã procedeazã la respingerea motivatã a cererii de autorizare, în termen de 30 de zile de la data înregistrãrii acesteia. (3) În cazul respingerii dosarului de autorizare, taxa depusã iniţial pentru obţinerea autorizaţiei nu se restituie. ART. 8 (1) Dacã se constatã cã societatea comercialã îndeplineşte condiţiile de autorizare, direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã elibereazã autorizaţia de funcţionare în cel mult 30 de zile de la data înregistrãrii cererii. (2) Direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socialã vor transmite Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, în termen de 15 zile de la eliberare, o copie a autorizaţiei de funcţionare. (3) Modelul autorizaţiei de funcţionare este prevãzut în anexa nr. 1. ART. 9 (1) Pentru înregistrarea agenţilor de muncã temporarã autorizaţi, Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei înfiinţeazã Registrul naţional de evidenţã a agenţilor de muncã temporarã autorizaţi. (2) Înregistrarea agenţilor de muncã temporarã autorizaţi în Registrul naţional de evidenţã a agenţilor de muncã temporarã autorizaţi se face la data primirii de cãtre Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei a copiilor autorizaţiilor de funcţionare. (3) Modelul Registrului naţional de evidenţã a agenţilor de muncã temporarã autorizaţi este prevãzut în anexa nr. 2. (4) Lista cuprinzând agenţii de muncã temporarã autorizaţi şi pe cei cãrora li s-a retras sau care au depus autorizaţia se publicã trimestrial în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi se afişeazã pe pagina de Internet a Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei. ART. 10 (1) Societatea comercialã a cãrei cerere de autorizare a fost respinsã în condiţiile art. 7 alin. (2) poate înainta contestaţie, în termen de 30 de zile de la data comunicãrii respingerii cererii, la Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, care are obligaţia sã o soluţioneze în termen de 30 de zile de la înregistrare. (2) Societatea comercialã poate introduce acţiune, conform legii, la instanţa de contencios administrativ, în cel mult 30 de zile de la data primirii rezoluţiei motivate privind contestaţia sau, în cazul în care nu primeşte rãspuns, de la data expirãrii perioadei de soluţionare a contestaţiei. ART. 11 (1) Autorizaţia de funcţionare prevãzutã la art. 8 alin. (1) este valabilã 2 ani, putând fi prelungitã la sfârşitul perioadei de valabilitate cu încã 2 ani. (2) Autorizaţia de funcţionare se acordã pe perioadã nelimitatã agenţilor de muncã temporarã care şi-au desfãşurat activitatea neîntrerupt o perioadã de 4 ani, în condiţiile prezentei hotãrâri. (3) Prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare se acordã la cererea agentului de muncã temporarã, depusã la direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socialã cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, însoţitã de documentele prevãzute la art. 4 alin. (2) lit. c)-g). (4) Procedura de aprobare a prelungirii valabilitãţii autorizaţiei de funcţionare a agentului de muncã temporarã se realizeazã în condiţiile şi la termenele prevãzute la art. 6-8. ART. 12 În perioada de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare, agentul de muncã temporarã are obligaţia de a comunica direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socialã orice modificare privind denumirea, sediul, înfiinţarea de subunitãţi fãrã personalitate juridicã, precum şi modificarea condiţiilor prevãzute la art. 3 lit. a)-d), în termen de 5 zile de la data producerii acestora. ART. 13 (1) La încetarea activitãţii, agentul de muncã temporarã este obligat sã depunã autorizaţia de funcţionare, în termen de 5 zile, la direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã. (2) Începând cu data prevãzutã la alin. (1), agentul de muncã temporarã va duce la îndeplinire, dupã caz, obligaţiile stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 51/2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor şi/sau deţinãtorilor de documente, persoane juridice, care s-au desfiinţat şi prin <>Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. CAP. III Funcţionarea agenţilor de muncã temporarã ART. 14 (1) Agentul de muncã temporarã încheie cu salariatul un contract de muncã temporarã, în scris, care trebuie sã cuprindã elementele prevãzute la <>art. 93 din Legea nr. 53/2003 , dupã cum urmeazã: a) datele de identificare a pãrţilor; b) misiunea de muncã temporarã pentru care a fost angajat salariatul temporar, atunci când contractul de muncã temporarã se încheie pe durata unei singure misiuni de muncã temporarã; c) tipul de activitate pentru care este angajat salariatul temporar, atunci când contractul de muncã temporarã se încheie pentru mai multe misiuni de muncã temporarã; d) identitatea şi sediul utilizatorului; e) locul executãrii misiunii de muncã temporarã sau posibilitatea ca salariatul temporar sã-şi desfãşoare activitatea, succesiv, la diverşi utilizatori; f) pregãtirea profesionalã şi abilitãţile salariatului temporar; g) data de la care contractul de muncã temporarã urmeazã sã-şi producã efectele; h) durata misiunii de muncã temporarã şi condiţiile în care aceasta poate fi prelungitã; i) condiţiile concrete în care urmeazã sã se desfãşoare munca în cadrul misiunii de muncã temporarã, respectiv riscurile specifice postului; j) concediul de odihnã la care salariatul temporar are dreptul; k) eventuala perioadã de probã, stabilitã în condiţiile legii; l) condiţii de acordare a preavizului; m) drepturile salariale şi modalitãţile de remunerare a salariatului temporar, precum şi periodicitatea plãţii; n) durata normalã a muncii; o) informaţiile necesare în cazul în care salariatul temporar urmeazã sã-şi desfãşoare activitatea în strãinãtate, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 53/2003 ; p) clauze privind încetarea raporturilor de muncã din iniţiativa agentului de muncã temporarã, la sesizarea utilizatorului. (2) Contractul de muncã temporarã se încheie, în condiţiile legii, de regulã, pe durata unei singure misiuni de muncã temporarã. (3) Contractul de muncã temporarã se poate încheia şi pentru mai multe misiuni de muncã temporarã, fãrã ca durata acestuia sã depãşeascã 18 luni. (4) Pentru fiecare nouã misiune de muncã temporarã, între pãrţi se încheie un act adiţional la contractul de muncã temporarã, în care vor fi precizate toate elementele prevãzute la alin. (1). (5) Contractul de muncã temporarã încheiat pentru mai multe misiuni de muncã temporarã înceteazã la terminarea ultimei misiuni de muncã temporarã pentru care a fost încheiat. ART. 15 (1) Agentul de muncã temporarã pune la dispoziţia utilizatorului un salariat temporar, în baza unui contract de punere la dispoziţie încheiat în formã scrisã. (2) Contractul de punere la dispoziţie trebuie sã cuprindã, potrivit <>art. 90 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 , urmãtoarele: a) motivul şi scopul pentru care este necesarã utilizarea unui salariat temporar; b) termenul misiunii de muncã temporarã şi, dacã este cazul, posibilitatea modificãrii acestuia; c) caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesarã, locul executãrii misiunii de muncã temporarã şi programul de lucru; d) condiţiile concrete de muncã; e) echipamentele individuale de protecţie şi de muncã pe care salariatul temporar trebuie sã le utilizeze; f) orice alte servicii şi facilitãţi în favoarea salariatului temporar; g) valoarea contractului de care beneficiazã agentul de muncã temporarã, precum şi remuneraţia la care are dreptul salariatul; h) obligaţia utilizatorului de a efectua instructajul de sãnãtate şi securitate a muncii. (3) În cazul în care misiunea de muncã temporarã oferitã de agentul de muncã temporarã poate pune în pericol viaţa, integritatea fizicã şi psihicã a salariatului temporar, acesta este îndreptãţit sã refuze misiunea de muncã temporarã. (4) Refuzul salariatului se face în formã scrisã şi nu poate constitui motiv de sancţiune sau concediere. ART. 16 (1) Agenţii de muncã temporarã au obligaţia de a ţine evidenţa contractelor de muncã temporarã şi de a le înregistra, în termenul prevãzut de legislaţia în vigoare, la inspectoratele teritoriale de muncã în a cãror razã teritorialã sunt autorizaţi. (2) Contractele de muncã temporarã se înregistreazã în Registrul general de evidenţã a salariaţilor, la rubrica "Durata contractului individual de muncã" înscriindu-se durata contractului, urmatã de menţiunea "CMT". ART. 17 Agenţii de muncã temporarã sunt obligaţi sã menţioneze în mijloacele de promovare şi informare a activitãţilor desfãşurate elementele necesare care sã permitã identificarea lor ca agent de muncã temporarã, inclusiv seria, numãrul şi data emiterii autorizaţiei de funcţionare, precum şi numãrul de înregistrare în Registrul naţional de evidenţã a agenţilor de muncã temporarã autorizaţi. ART. 18 (1) Autorizaţia de funcţionare a agentului de muncã temporarã se retrage în situaţia în care agentul de muncã temporarã se aflã în procedurã de faliment sau de lichidare. (2) Autorizaţia de funcţionare a agentului de muncã temporarã se retrage şi în urmãtoarele situaţii: a) au fost aplicate, în mod repetat, sancţiuni pentru încãlcarea prevederilor prezentei hotãrâri; b) agentul de muncã temporarã nu respectã prevederile art. 5 alin. (6). (3) În situaţia retragerii autorizaţiei de funcţionare, taxa de autorizare nu se restituie. ART. 19 (1) Autorizaţia de funcţionare a agenţilor de muncã temporarã se retrage de cãtre Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, prin direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã, la solicitarea motivatã a inspectorilor de muncã sau, dupã caz, a altor organe de control. (2) Retragerea autorizaţiei de funcţionare se comunicã agentului de muncã temporarã, în scris, în termen de 15 zile de la data constatãrii de cãtre direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã a situaţiilor prevãzute la art. 18, şi poate fi contestatã la instanţa de contencios administrativ competentã, potrivit legii. (3) Decizia motivatã de retragere a autorizaţiei de funcţionare se comunicã Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, în termen de 15 zile de la data emiterii de cãtre direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã. (4) Agentul de muncã temporarã cãruia i s-a retras autorizaţia de funcţionare poate solicita o nouã autorizaţie, în condiţiile prezentei hotãrâri, numai dupã o perioadã de un an de la data retragerii acesteia. ART. 20 (1) Contractele de punere la dispoziţie şi contractele de muncã temporarã, aflate în executare în momentul retragerii autorizaţiei de funcţionare, se deruleazã pânã la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate, cu respectarea dispoziţiilor <>art. 95 din Legea nr. 53/2003 , fãrã a prejudicia drepturile contractuale ale salariaţilor temporari sau ale utilizatorilor. (2) În aceastã situaţie, impozitul pe venit şi contribuţiile datorate de cãtre salariatul temporar bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului asigurãrilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, dupã caz, urmeazã sã fie plãtite de cãtre utilizator, care are dreptul la acţiune directã împotriva agentului de muncã temporarã, în vederea recuperãrii prejudiciilor cauzate. ART. 21 Utilizatorul salariaţilor temporari are urmãtoarele obligaţii: a) sã informeze salariaţii temporari cu privire la toate locurile de muncã vacante existente, în vederea asigurãrii egalitãţii de şanse cu ceilalţi angajaţi cu contract individual de muncã pe duratã nedeterminatã la utilizator, pentru obţinerea unui loc de muncã permanent, prin afişarea unui anunţ într-un loc accesibil tuturor salariaţilor care îşi desfãşoarã activitatea la utilizatorul respectiv; b) sã asigure salariatului temporar accesul la cursurile de pregãtire profesionalã pe care le organizeazã pentru salariaţii sãi; c) sã punã la dispoziţia reprezentanţilor salariaţilor informaţiile cu privire la utilizarea salariaţilor temporari, în cadrul informãrii generale privind ocuparea forţei de muncã. ART. 22 (1) Utilizatorul poate încheia cu salariatul temporar un contract individual de muncã pe perioadã nedeterminatã numai dupã încetarea misiunii. (2) Orice clauzã prin care se interzice angajarea de cãtre utilizator a salariatului temporar dupã îndeplinirea misiunii este nulã. (3) Un astfel de contract poate fi încheiat şi în perioada misiunii, cu acordul expres al agentului de muncã temporarã. ART. 23 Numãrul salariaţilor temporari va fi luat în considerare la stabilirea pragului minim pentru care sunt aleşi reprezentanţii salariaţilor, în condiţiile legii, la agentul de muncã temporarã. CAP. IV Rãspunderea contravenţionalã ART. 24 (1) Încãlcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6), art. 12, art. 13 alin. (1), art. 16 alin. (2) şi art. 17 constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amendã de la 20.000.000 lei la 40.000.000 lei. (2) Desfãşurarea activitãţilor specifice agentului de muncã temporarã de cãtre o societate comercialã neautorizatã constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei. ART. 25 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre inspectorii de muncã. (2) Contravenţiilor prevãzute la <>art. 24 li se aplicã dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile ulterioare. CAP. V Dispoziţii finale ART. 26 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 27 Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la 60 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemneazã:
────────────────
p. Ministrul muncii,
solidaritãţii sociale şi familiei,
Marian Sârbu,
ministrul delegat pentru
relaţiile cu partenerii sociali
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu
Bucureşti, 10 iunie 2004.
Nr. 938.
ANEXA 1
Direcţia pentru
Dialog, Familie şi
Solidaritate Socialã
..............................
MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI FAMILIEI
Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socialã
..............................................
AUTORIZAŢIE DE FUNCŢIONARE
Nr. ..................
Seria ..............
.........................
Data ................
Societatea Comercialã ......, cu sediul în ......, înregistratã la oficiul registrului comerţului sub numãrul de ordine ....., cod fiscal .........., cod unic de înregistrare (C.U.I.) ......., se autorizeazã ca agent de muncã temporarã, în condiţiile legii.
Semnãtura
..................
Director executiv,
..................
(semnãtura şi ştampila)
Semnãtura Seria ..... nr. ...........
de primire Data ...................
..........
Falsificarea acestui document se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.
ANEXA 2
REGISTRUL NAŢIONAL
de evidenţã a agenţilor de muncã temporarã autorizaţi
Judeţul ......................
┌─┬─────────┬──────┬──────┬────────┬───────┬───────────┬────────────┬──────────┐
│N│Denumirea│Adresa│Codul │ Codul │Nr. de │Numarul, │ Data │ Data │
│r│agentului│ │fiscal│unic de │telefon│seria si │prelungirii │retragerii│
│ │de munca │ │ │inregis-│ fax │data │autorizatiei│autoriza- │
│c│temporara│ │ │trare │ │eliberarii │ de │tiei de │
│r│ │ │ │ │ │autoriza- │functionare │functiona-│
│t│ │ │ │ │ │tiei de │ │re │
│ │ │ │ │ │ │functionare│ │ │
├─┼─────────┼──────┼──────┼────────┼───────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│1│ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼──────┼──────┼────────┼───────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│2│ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼──────┼──────┼────────┼───────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│3│ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼──────┼──────┼────────┼───────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼──────┼──────┼────────┼───────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼──────┼──────┼────────┼───────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼──────┼──────┼────────┼───────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴─────────┴──────┴──────┴────────┴───────┴───────────┴────────────┴──────────┘
__________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.