Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã transmiterea unui imobil, compus din teren şi construcţie, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Serviciului Român de Informaţii în domeniul public al statului şi în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxã Românã a Covasnei şi Harghitei. ART. 2 Predarea-preluarea imobilului prevãzut la art. 1 se face pe bazã de protocol încheiat între pãrţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. ART. 3 Patrimoniul Serviciului Român de Informaţii se diminueazã, iar patrimoniul Secretariatului de Stat pentru Culte se majoreazã cu valoarea de inventar a imobilului prevãzut la art. 1. ART. 4 Secretariatul de Stat pentru Culte împreunã cu Ministerul Finanţelor Publice vor asigura includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului transmis potrivit art. 1. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemneazã: --------------- Directorul Serviciului Român de Informaţii, George-Cristian Maior Secretarul de stat pentru culte, Nicolae Adrian Lemeni Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 7 septembrie 2011. Nr. 902. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se transmite din domeniul privat al statului şi din administrarea Serviciului Român de Informaţii în domeniul public al statului şi în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxã Românã a Covasnei şi Harghitei
┌───────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│Locul unde este│ Persoana juridicã │ Persoana juridicã │ Caracteristicile tehnice │
│situat imobilul│ de la care se │ la care se │ ale imobilului │
│ │ transmite imobilul │ transmite imobilul │ │
├───────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Comuna Valea │Statul român - domeniul │Statul român - domeniul │- Imobil compus din teren şi │
│Crişului, │privat, din administrarea│public, în administrarea│construcţie, având: │
│judeţul Covasna│Serviciului Român de │Secretariatului de Stat │- suprafaţa construitã = 44,5 mý │
│ │Informaţii │pentru Culte, pentru │- suprafaţa desfãşuratã = 89 mý │
│ │ │Episcopia Ortodoxã │- suprafaţa terenului = 595 mý │
│ │ │Românã a Covasnei şi │- nr. cadastral 23780, │
│ │ │Harghitei │Cartea funciarã 23780 - Valea │
│ │ │ │Crişului │
└───────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.