Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicatã, şi al <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 72/1999 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socialã al Consiliului Europei, semnat la Paris la 29 iulie 1999, aprobatã prin <>Legea nr. 55/2000 , cu modificãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ARTICOL UNIC Se aprobã Amendamentul convenit prin schimb de scrisori semnate la Bucureşti la 30 ianuarie 2004 şi la Paris la 22 martie 2004 între Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socialã al Consiliului Europei, devenit ulterior Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 29 iulie 1999, ratificat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 72/1999 , aprobat prin <>Legea nr. 55/2000 , cu modificãrile ulterioare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemneazã: ---------------- Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tãnãsescu p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat p. Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu, secretar de stat Bucureşti, 3 iunie 2004. Nr. 869. ROMÂNIA MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Cãtre: Domnul Raphael Alomar Guvernatorul Bãncii de Dezvoltare a Consiliului Europei De la: Enache Jiru Secretar de stat Ref.: Împrumut nr. 1310 (1998) - Spitalul Gura Ocniţei Data: 30 ianuarie 2004 Stimate domn, În ceea ce priveşte Acordul de împrumut menţionat mai sus, am dori sã aducem în atenţia dumneavoastrã unele probleme apãrute pe parcursul implementãrii proiectului: În concordanţã cu anexa nr. 1 - Sinteza proiectului - la Acordul de împrumut individual, proiectul ar fi trebuit finalizat la 30 decembrie 2003, în conformitate cu ultimul amendament la Acordul-cadru de împrumut. Pe parcursul derulãrii lucrãrilor au fost unele mici modificãri tehnice care au condus la unele modificãri în programul lucrãrilor. Pânã acum proiectul este finalizat în proporţie de 86,10%. Datoritã acestor modificãri, pentru a se putea asigura timpul necesar finalizãrii proiectului, este necesarã o extindere a proiectului pânã la 31 iulie 2004. Având în vedere schimbãrile privind soluţiile tehnice, existã unele modificãri între sumele pe componente. În acest sens, sumele pe componente vor fi realocate dupã cum urmeazã: 1. Suma de la componenta "Planificarea şi managementul proiectului" va scãdea de la 398.719 dolari S.U.A. la 271.119 dolari S.U.A. 2. Suma de la componenta "Pregãtirea amplasamentului" va creşte de la 462.279 dolari S.U.A. la 470.093 dolari S.U.A. 3. Suma de la componenta "Clãdiri" va creşte de la 3.744.591 dolari S.U.A. la 3.793.047 dolari S.U.A. 4. Suma de la componenta "Infrastructura" va creşte de la 736.626 dolari S.U.A. la 807.956 dolari S.U.A. 5. Suma de la componenta "Cheltuieli neprevãzute şi contingente" nu se va schimba. Costul total al proiectului rãmâne acelaşi: 5.532.665 dolari S.U.A. În acest sens, vã rugãm respectuos sã fiţi de acord cu modificãrile anexei nr. 1 "Sinteza proiectului - acord de împrumut individual", la acordul de împrumut, care va avea conţinutul prezentat în anexã. În speranţa cã solicitarea noastrã se va bucura de sprijinul şi înţelegerea dumneavoastrã, aşteptãm cât mai curând posibil rãspunsul dumneavoastrã. Al dumneavoastrã sincer, Enache Jiru, secretar de stat ANEXA 1 la Acordul-cadru de împrumut
SINTEZA PROIECTULUI
Acord de împrumut individual
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fond/Proiect 1310 (1998)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Beneficiar Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatricã
Gura Ocniţei-Ochiuri
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Împrumutat România
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Aprobat de cãtre 28 ianuarie 1999
consiliul de
administraţie
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Suma aprobatã 1.670.000 USD
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Domeniul Sãnãtate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Lucrãri planificate Extinderea Centrului de Recuperare şi Reabilitare
Neuropsihiatricã Gura Ocniţei-Ochiuri:
1) Construirea a 6 noi clãdiri: 4 clãdiri pentru
spitalizare; o clãdire de izolare; o clãdire cuprinzând
bucãtãrii, cantinã, bibliotecã, camerã de recreere, salã
de gimnasticã, 4 cabinete medicale, o unitate de
radiologie, un laborator medical, sãli de aşteptare, un
cabinet stomatologic şi un atelier de ergoterapie
2) Construirea a 5 locuinţe de serviciu
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Localizarea Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Costul total estimat Estimat iniţial la aprobarea proiectului - 3.340.000 USD
al proiectului Estimat în actul adiţional pânã la finalizarea proiec-
tului - 5.532.665 USD
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Costul distribuit Planificarea şi managementul
pe componente proiectului 271.119 USD 4,9%
Pregãtirea amplasamentului 470.093 USD 8,5%
Clãdiri 3.793.047 USD 68,6%
Infrastructurã 807.956 USD 14,6%
Cheltuieli neprevãzute
şi contingente 190.450 USD 3,4%
TOTAL (exclusiv T.V.A) 5.532.665 USD 100,0%
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Planul de finanţare Împrumut BDCE: 30%, Împrumutat (inclusiv contribuţia
estimat autoritãţilor locale): 70%
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 TOTAL
BDCE - 556700 527000 - - 419578 166722 1670000
Impr. 609380 516457 442965 308506 - 1383540 601817 3862665
TOTAL 609380 1073157 969965 308506 - 1803118 768539 5532665
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Stadiul proiectului 16% din lucrãri, finalizate conform cheltuielilor
în momentul prezen- angajate
tãrii iniţiale a
cererii de împrumut
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Graficul lucrãrilor 1998 - 31 iulie 2004
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Efecte sociale Capacitatea spitalului va fi suplimentatã de la 280 la
estimate: 475 de paturi. Spitalul va putea, de asemenea, sã preia
80 de tineri cu handicap de la Spitalul Neuropsihiatric
Ţuicani-Moreni, care au împlinit vârsta de 18 ani şi nu
mai pot fi spitalizaţi în continuare. Dupã încheierea
proiectului vor fi create 110 noi locuri de muncã
permanente:
a) 32 de posturi pentru personalul administrativ;
b) 78 de posturi pentru personalul medical.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei Cãtre: Domnul Enache Jiru, secretar de stat Ministerul Finanţelor Publice De la: Juan F. Seco Guillot, director Departamentul pentru Finanţarea Proiectului Data: 22 martie 2004 Subiect: F/P 1310 (1998): Spitalul Gura Ocniţei: confirmarea modificãrii datei finalizãrii proiectului. Stimate domnule Jiru, Urmare solicitãrii dumneavoastrã din data de 30 ianuarie 2004 şi dupã consultarea cu serviciile implicate ale BDCE, am plãcerea sã vã informez cã BDCE nu are nici o obiecţie în a confirma cã au fost realocate costurile estimate pe componente ale proiectului F/P 1310(1998) "Spitalul Gura Ocniţei", dupã cum a fost indicat în comunicarea dumneavoastrã: - "Planificarea şi managementul proiectului" - 271.119 dolari SUA. - "Pregãtirea amplasamentului" - 470.093 dolari SUA. - "Clãdiri" - 3.793.047 dolari SUA. - "Infrastructura" - 807.956 dolari SUA. - Cheltuieli neprevãzute şi contingente" - 190.450 dolari SUA. Costul total estimat al proiectului rãmâne neschimbat - 5.532.665 dolari SUA. În plus, confirmãm cã data estimatã a finalizãrii proiectului este acum 31 iulie 2004, în loc de 2003, aşa cum a fost indicatã în Actul adiţional nr. 1 la Acordul-cadru de împrumut din 29 iulie 1999. Vã rog sã nu ezitaţi sã mã contactaţi oricând, dacã veţi avea nevoie de informaţii suplimentare în aceastã problemã sau în orice altã problemã. Al dumneavoastrã sincer, Juan F. Seco Guillot ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.