Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 82 din 6 martie 2013 privind reglementarea unor masuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbtie a fondurilor alocate pentru agricultura aferente schemelor de plati directe si pentru masuri de piata in agricultura
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 12 martie 2013
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autorizat să gestioneze contribuţia financiară a Comunităţii Europene conform plafoanelor anuale şi angajamentelor convenite prin Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Având în vedere:
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005 , (CE) nr. 247/2006 , (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 ;
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
(1) În vederea stimulării gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură în cadrul schemelor de plăţi directe pentru agricultură, a ajutoarelor specifice care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, se alocă temporar Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la finele anului 2013, suma de 2.700.000 mii lei, din vărsămintele obţinute din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.
(2) Sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi utilizate vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro din sumele restituite cu această destinaţie de către Uniunea Europeană, până la data de 30 decembrie 2013.
(3) Suma prevăzută la alin. (1) este destinată asigurării resurselor necesare efectuării cheltuielilor aferente schemelor de plată directe pe suprafaţă implicate în derularea FEGA, a ajutoarelor specifice şia măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, pentru anii agricoli 2012 şi 2013, inclusiv avansul reprezentând până la 50% din suma ce se va aproba a se acorda beneficiarilor schemei de plată directe unice pe suprafaţă, finanţată din FEGA, aferentă anului agricol 2013, pentru care se vor finaliza verificările condiţiilor de eligibilitate, potrivit prevederilor art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005 , (CE) nr. 247/2006 , (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 .
(4) Din suma prevăzută la alin. (1) se decontează doar cheltuielile eligibile aferente măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, ajutoarelor specifice, precum şi cele aferente schemelor de plată directe pe suprafaţă implicate în derularea FEGA, respectiv:
a) schema de plată directă unică pe suprafaţă;
b) schema de plată separată pentru zahăr.
ART. 2
Ministerul Finanţelor Publice virează sumele solicitate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, eşalonat, până la concurenţa sumei prevăzute la art. 1 alin. (1), într-un cont de disponibilităţi distinct, deschis în numele acestuia la Trezoreria Statului. Sumele se virează în termen de 5 zile lucrătoare de la data formulării cererii de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
ART. 3
(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale virează într-un cont distinct, deschis la Trezoreria Statului, pe numele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), sumele primite potrivit prevederilor art. 2.
(2) Decontarea plăţilor reprezentând cheltuieli aferente schemelor de plăţi directe, a ajutoarelor specifice şi măsurilor de piaţă şi intervenţie se efectuează de către APIA prin virament în contul beneficiarului până la data de 30 decembrie 2013.
(3) Beneficiarii plăţilor efectuate în cadrul schemelor de plăţi directe pentru agricultură sunt persoanele fizice şi/sau juridice prevăzute la art. 6 alin. (1) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare.
(4) APIA va restitui Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sumele neutilizate până la data de 2 decembrie 2013, urmând ca acesta să le restituie la rândul său Ministerului Finanţelor Publice până în data de 30 decembrie 2013.
ART. 4
(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are obligaţia ca, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării sumelor de la Comisia Europeană, să reconstituie vărsămintele din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului până la nivelul sumei acordate potrivit prevederilor art. 1 alin. (1).
(2) Reîntregirea vărsămintelor din privatizare utilizate se va efectua de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin transferarea echivalentului în euro, determinat pe baza cursului Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării transferului sumelor în valută, din contul analitic denominat în euro "Disponibil fonduri nerambursabile aferente politicii agricole comune şi a politicii comune de pescuit", deschis la Banca Naţională a României pe numele său, în contul Ministerului Finanţelor Publice "Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/euro", deschis la Banca Naţională a României.
(3) Sumele în euro încasate de Ministerul Finanţelor Publice de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale potrivit prevederilor alin. (2) se înregistrează ca vărsăminte din privatizare în valută, la cursul Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării operaţiunii de transfer valutar prevăzute la alin. (2). Pe baza aceluiaşi curs valutar, Ministerul Finanţelor Publice stinge obligaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de restituire a sumei alocate din vărsăminte din privatizare în lei.
(4) În cazul în care sumele restituite de Uniunea Europeană, reprezentând cheltuielile efectuate pe seama vărsămintelor din privatizare, sunt diminuate cu sumele corespunzătoare prevăzute la art. 6 lit. e)-g) şi i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol de dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare, reconstituirea vărsămintelor obţinute din privatizare până la sfârşitul perioadei prevăzute la art. 1 alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
ART. 5
În termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, se aprobă normele metodologice de aplicare a acesteia.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Bucureşti, 6 martie 2013.
Nr. 82.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: