Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE nr. 762 din 16 iulie 2008 pentru aprobarea Strategiei nationale de prevenire a situatiilor de urgenta
HOTĂ?RÂRE nr. 762 din 16 iulie 2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţã EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 28 iulie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã Strategia naţionalã de prevenire a situaţiilor de urgenţã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU CÃLIN POPESCU-TÃRICEANU Contrasemneazã: --------------- Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Ministrul apãrãrii, Teodor Viorel Meleşcanu Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 16 iulie 2008. Nr. 762. ANEXÃ STRATEGIA NAŢIONALÃ de prevenire a situaţiilor de urgenţã I. Introducere Strategia naţionalã de prevenire a situaţiilor de urgenţã reprezintã documentul de planificare pe termen lung şi mediu, elaborat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Documentul respectiv defineşte ordinea şi siguranţa publicã şi interesul naţional în acest domeniu, evalueazã starea actualã de prezenţã şi manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul României, formuleazã principiile şi direcţiile prioritare de acţiune şi prevede resursele necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţã. Elaborarea prezentei strategii este determinatã de necesitatea asigurãrii unui mediu optim de muncã şi viaţã pentru cetãţenii României. Practica mondialã şi naţionalã a demonstrat cã evenimentele generatoare de situaţii de urgenţã nu pot fi întotdeauna evitate, însã acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un proces sistematic ce implicã stabilirea de mãsuri şi acţiuni menite sã contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene. Caracteristic managementului situaţiilor de urgenţã este faptul cã predictibilitatea locului de manifestare a situaţiilor respective determinã posibilitatea avertizãrii populaţiei din zonele potenţial a fi afectate, precum şi a autoritãţilor administraţiei publice centrale şi/sau locale. Managementul situaţiilor de urgenţã înseamnã aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora astfel încât comunitãţile umane şi cetãţenii sã poatã trãi, munci şi sã îşi satisfacã trebuinţele şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil. Elaborarea prezentei strategii a fost impusã şi de modificarea radicalã a cadrului normativ de nivel superior, de necesitatea conformizãrii practicii şi procedurilor în materie de situaţii de urgenţã şi, mai ales, de solicitarea imperativã de a oferi un rãspuns adecvat la creşterea aşteptãrilor comunitãţii faţã de prestaţia profesionalã a componentelor Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţã. II. Informaţii generale relevante Apãrarea în domeniul situaţiilor de urgenţã se realizeazã prin mãsuri generale, de naturã economicã, socialã şi politicã, precum şi prin mãsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Din analiza evenimentelor petrecute numai în ultimii 2 ani rezultã menţinerea vulnerabilitãţii comunitãţilor la manifestarea situaţiilor de urgenţã, deşi capacitatea de rãspuns a instituţiilor specializate a crescut. Capacitatea de rezistenţã naţionalã în faţa unor posibile situaţii de urgenţã este datã de: a) capacitatea de rezistenţã a comunitãţilor locale, amplificarea implicãrii şi participãrii acestora; b) activitãţile de prevenire a situaţiilor de urgenţã, inclusiv pentru reducerea vulnerabilitãţilor; c) capabilitatea de management al situaţiilor de urgenţã; d) capacitatea de înlãturare a urmãrilor şi de revenire rapidã la normalitate. În acest context se impune amplificarea mãsurilor de menţinere a nivelului de siguranţã al persoanelor, colectivitãţilor şi bunurilor, în scopul identificãrii, înregistrãrii şi evaluãrii tipurilor de risc, pentru înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, limitarea, înlãturarea sau contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a impactului produs de evenimentele excepţionale respective. În ultimii ani se constatã creşterea frecvenţei manifestãrii riscurilor care ameninţã viaţa şi sãnãtatea populaţiei, mediul înconjurãtor şi valorile patrimoniului naţional, precum şi apariţia unor noi riscuri, generate îndeosebi de schimbãrile climatice şi de diversificarea activitãţilor economice care utilizeazã, produc şi comercializeazã substanţe/materiale periculoase. Este, astfel, evident cã securitatea naţionalã poate fi pusã în pericol de o serie de fenomene grave, de naturã geofizicã, meteoclimaticã ori asociatã, inclusiv ca urmare a unor activitãţi umane periculoase, dãunãtoare sau iresponsabile. Între acestea se pot înscrie catastrofele naturale, industriale, ecologice ori posibilitatea crescutã a producerii unor pandemii. Totodatã, inundaţiile care au afectat în ultimii ani întinse regiuni ale ţãrii au scos în evidenţã vulnerabilitatea comunitãţilor umane expuse riscului, manifestatã prin slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului şi de a se reface dupã trecerea acestuia. Toate acestea sunt argumente pentru schimbarea opticii asupra modului de abordare a problemelor managementului situaţiilor de urgenţã şi de a se trece de la conceptul de acţiune de tip reactiv la o atitudine proactivã, de prevenire a manifestãrii riscurilor ori de limitare a pagubelor potenţiale. III. Prioritãţi, politici şi cadru juridic existente Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţã formeazã documentul-cadru pentru pregãtirea şi adoptarea unor mãsuri şi acţiuni specifice având ca scop reducerea impactului produs de manifestarea factorilor de risc specifici asupra populaţiei, bunurilor şi mediului printr-o planificare, la nivel naţional şi local, pe termen mediu şi lung, a unui set de acţiuni şi mãsuri specifice. Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţã a fost elaboratã în baza Strategiei de securitate naţionalã a României, a Cartei albe a securitãţii şi apãrãrii naţionale şi a delimitãrilor conceptuale instituţionale în domeniu. Cadrul juridic existent, perfectibil printr-o permanentã armonizare cu reglementãrile europene şi cu evoluţia situaţiei operative, cuprinde în prezent: 1. în ceea ce priveşte situaţiile de urgenţã: a) <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 15/2005; b) <>Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; c) <>Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 363/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; d) <>Hotãrârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizãrii principalelor funcţii de sprijin pe care le asigurã ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã; e) <>Hotãrârea Guvernului nr. 547/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de protecţie civilã; f) <>Hotãrârea Guvernului nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unitãţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de tipurile de riscuri specifice; g) <>Hotãrârea Guvernului nr. 501/2005 pentru aprobarea Criteriilor privind asigurarea mijloacelor de protecţie individualã a cetãţenilor; 2. în ceea ce priveşte riscurile naturale: a) <>Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea a V-a "Zone de risc natural"; b) <>Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind mãsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicatã; c) <>Hotãrârea Guvernului nr. 2.288/2004 ; d) <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.854/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii; e) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului mediului şi gospodãririi Apelor nr. 638/420/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţã generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluãri accidentale; f) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.995/1.160/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã specifice riscului la cutremure şi/sau alunecãri de teren; g) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului educaţiei şi cercetãrii nr. 1.508/2.058/5.709/2006 pentru realizarea şi implementarea în sistemul educaţional a Programului naţional de educaţie antiseismicã a elevilor; h) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 171/319/2007 privind unele mãsuri pentru avertizarea populaţiei din zonele expuse riscului la cutremur; i) Manualul prefectului şi primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţã în caz de inundaţii; 3. în ceea ce priveşte riscurile tehnologice: a) <>Hotãrârea Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase; b) <>Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 647/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea planurilor de urgenţã în caz de accidente în care sunt implicate substanţe periculoase; c) <>Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului nr. 142/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate privind activitãţile care prezintã pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase; d) <>Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului nr. 1.084/2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activitãţilor care prezintã pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi, respectiv, a accidentelor majore produse; e) <>Ordinul ministrului mediului şi gospodãririi apelor nr. 251/2005 pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind controlul activitãţilor care prezintã pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase; f) <>Ordinul ministrului mediului şi gospodãririi apelor nr. 1.299/2005 privind aprobarea Procedurii de inspecţie pentru obiectivele care prezintã pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase; g) Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului, al ministrului transportului, construcţiilor şi turismului şi al ministrului economiei şi comerţului nr. 2/211/118/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; h) <>Legea nr. 6/1991 privind aderarea României la Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminãrii acestora, întocmitã la 20-22 martie 1989; 4. în ceea ce priveşte riscurile nucleare: a) Decizia Consiliului 87/600 EURATOM din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitarã de schimb rapid de informaţii în caz de urgenţã radiologicã; b) <>Legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã, reglementarea, autorizarea şi controlul activitãţilor nucleare, republicatã; c) <>Hotãrârea Guvernului nr. 916/2002 privind aprobarea Listei detaliate a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive; d) <>Decretul nr. 223/1990 privind aderarea României la Convenţia cu privire la notificarea rapidã a unui accident nuclear, şi la Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţã radiologicã; e) <>Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 684/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind planificarea, pregãtirea şi intervenţia în caz de accident nuclear sau urgenţã radiologicã; f) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 683/2005 privind aprobarea Procedurilor generice pentru colectarea datelor, validare şi rãspuns pe timpul unei urgenţe radiologice; g) <>Ordinul ministrului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului nr. 242/1993 pentru aprobarea Normelor republicane de securitate nuclearã privind planificarea, pregãtirea şi intervenţia la accidente nucleare şi urgenţe radiologice; h) Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare nr. 274/2004 pentru aprobarea Normelor privind desemnarea organismelor notificate pentru domeniul nuclear; 5. în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor: a) <>Legea nr. 307/2006 privind apãrarea împotriva incendiilor; b) <>Hotãrârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã (transpune Directiva produselor pentru construcţii 89/106/CEE ); c) <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajãri care se supun avizãrii şi/sau autorizãrii privind securitatea la incendiu; d) <>Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006 pentru aprobarea Regulamentul de planificare, organizare, pregãtire şi desfãşurare a activitãţii de prevenire a situaţiilor de urgenţã, cu modificãrile ulterioare; e) <>Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apãrare împotriva incendiilor; f) <>Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 585/2005 pentru aprobarea unor mãsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de recunoaştere a organismelor pentru atestarea conformitãţii produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei securitate la incendiu, cu modificãrile ulterioare; g) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului de stat, ministrul administraţiei şi internelor nr. 1.822/394/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; h) <>Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 607/2005 pentru aprobarea Metodologiei de control privind supravegherea pieţei produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. IV. Definirea problemei Ansamblul activitãţilor de apãrare a comunitãţilor locale, infrastructurii şi proprietãţii împotriva ameninţãrilor de naturã nonmilitarã se integreazã activitãţii generale de protecţie a cetãţeanului şi se subsumeazã asigurãrii securitãţii interne - care priveşte atât siguranţa cetãţeanului, cât şi securitatea publicã -, incluzând, deci, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului. Prevenirea situaţiilor de urgenţã este componentã a sistemului de securitate naţionalã şi reprezintã un ansamblu integrat de activitãţi specifice cu caracter tehnic şi operativ, planificate şi executate pentru eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor în scopul protejãrii vieţii, mediului şi bunurilor împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţã. Are caracter anticipativ, rezultatul constând în mãsuri graduale stabilite pentru prevenirea producerii evenimentelor vizate. Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţã s-a înfiinţat şi funcţioneazã pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã, asigurarea şi coordonarea, prin mecanisme manageriale perfecţionate, a resurselor umane, materiale, financiare şi de altã naturã, necesare apãrãrii vieţii şi sãnãtãţii populaţiei, a mediului înconjurãtor, a valorilor materiale şi culturale importante, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţã, precum şi restabilirii stãrii de normalitate. Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţã gestioneazã riscurile nonmilitare. În conformitate cu Glosarul internaţional al termenilor de bazã, specific managementului dezastrelor, editat de Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA) - Geneva 1992, 1993, 1996, sub egida ONU, şi adoptat în legislaţia statelor membre al Uniunii Europene se aplicã urmãtoarele definiţii: - risc este estimarea matematicã a probabilitãţii producerii de pierderi umane şi pagube materiale pe o perioadã de referinţã, respectiv viitoare şi într-o zona datã, pentru un anumit tip de dezastru. Riscul este definit ca produs între probabilitatea de producere a fenomenului generator de pierderi umane/pagube materiale şi valoarea pagubelor produse; - vulnerabilitate reprezintã gradul de pierderi, de la 0% la 100%, rezultat dintr-un fenomen susceptibil de a produce pierderi umane şi materiale; - hazard natural reprezintã posibilitatea de apariţie, într-o zonã şi pe o perioadã determinatã, a unui fenomen natural ce poate genera distrugeri; - hazard antropic se referã la acele fenomene a cãror variaţie aleatoare este modificatã ca urmare a acţiunii omului. Riscurile pot fi clasificate în riscuri naturale, tehnologice şi biologice. Un risc de tip special, prin frecvenţã şi consecinţe, îl reprezintã cel de incendiu. Din punctul de vedere al ariei de manifestare, riscurile pot fi transfrontaliere, naţionale, regionale, judeţene şi locale. Riscurile transfrontaliere sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţã pãrţi din sau teritoriul a douã sau mai multe state. Riscurile naţionale sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţã peste 50% din teritoriul naţional. Riscurile regionale sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţã pãrţi din sau teritoriul a douã ori mai multe judeţe. Riscurile judeţene sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţã pãrţi din sau teritoriul unui singur judeţ (douã sau mai multe localitãţi). Riscurile locale sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţã teritoriul unei singure localitãţi. În funcţie de frecvenţa şi de consecinţele situaţiilor de urgenţã generate de tipurile de riscuri specifice, riscurile pot fi principale sau secundare. Elementele caracteristice ale principalelor tipuri de riscuri sunt prezentate în continuare. 1. Riscuri naturale Riscurile naturale se referã la evenimente în cadrul cãrora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de la normal cãtre pericol, cauzate de fenomene meteo periculoase, în cauzã ploi şi ninsori abundente, variaţii de temperaturã - îngheţ, secetã, caniculã - furtuni şi fenomene distructive de origine geologicã, respectiv cutremure, alunecãri şi prãbuşiri de teren. În ultima perioadã s-a constatat o creştere îngrijorãtoare, atât în lume, cât şi în România, a manifestãrii riscurilor naturale şi, în special, a inundaţiilor, alunecãrilor şi prãbuşirilor de teren, fapt ce a condus la pierderi de vieţi omeneşti, precum şi la pagube materiale importante. Deşi apariţia celor mai multe riscuri naturale nu poate fi împiedicatã, efectele acestora pot fi reduse printr-o gestionare corectã de cãtre autoritãţile competente la nivel local, regional şi central, cu atât mai mult cu cât, în general, zonele de manifestare a acestora pot fi cunoscute. Diminuarea riscului asociat fenomenelor naturale la un nivel acceptabil necesitã o sumã de mãsuri şi acţiuni, concretizate în politici de prevenire şi în programe de reducere a impactului, care, însã, depinde de posibilitãţile economice de aplicare practicã. În acest context, activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţã generate de riscurile naturale a fost şi rãmâne o necesitate, concretizându-se în iniţiative conjugate de reducere a vulnerabilitãţii societãţii la nivel mondial (International Strategy for Disaster Reduction - ISDR), european (Directiva privind inundaţiile), regional (acorduri bilaterale, Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est etc.) şi naţional (strategia privind inundaţiile, programul de reducere al riscului seismic etc). 2. Riscuri tehnologice Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor negative care au drept cauzã depãşirea mãsurilor de siguranţã impuse prin reglementãri, ca urmare a unor acţiuni umane voluntare sau involuntare, defecţiunilor componentelor sistemelor tehnice, eşecului sistemelor de protecţie etc. Riscurile tehnologice sunt asociate activitãţilor industriale. În mileniul III ritmul schimbãrilor în ceea ce priveşte tehnologiile este în continuã creştere, cu efecte benefice evidente. De regulã, efectele negative ale dezvoltãrii tehnologice sunt decalate în timp şi spaţiu faţã de momentul şi locul acţiunii cauzei care le-a generat. Conştientizarea problemelor privind pericolul asociat tehnologiei, efectele asupra factorilor de mediu şi implicaţiile sociale au apãrut ca urmare a unor accidente grave, care au demonstrat necesitatea abordãrii integrate a domeniului. În contextul global de îngrijorare privind problematica accidentelor industriale, preocupãri şi acţiuni în domeniu au apãrut încã din anii 1980, concretizate în iniţiative la nivel mondial, european şi naţional, prin adoptarea unor reglementãri specifice privind prevenirea, protecţia şi intervenţia în situaţii de urgenţã generate de riscurile tehnologice. Riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, poate fi controlat şi redus pe mai multe cãi, necesitând însã un management mult mai elaborat şi personalizat pe fiecare categorie. Dintre evenimentele generatoare de situaţii de urgenţã pot fi menţionate: a) accidente în industrie; b) accidente de transport; c) accidente nucleare; d) prãbuşirea de construcţii, instalaţii sau amenajãri; e) eşecul utilitãţilor publice - avarii; f) cãderi de obiecte din atmosferã sau din cosmos; g) muniţie rãmasã neexplodatã. 3. Riscuri biologice Riscurile biologice se referã la urmãrile negative asupra colectivitãţilor de oameni, animale şi asupra plantelor, cauzate de îmbolnãviri sau de alte evenimente în relaţie cu sãnãtatea şi care afecteazã un numãr neobişnuit de mare de indivizi. Evenimentele generatoare de situaţii de urgenţã sunt: a) epidemii; b) epizootii; c) zoonoze. 4. Riscul de incendiu Riscul de incendiu este cel mai frecvent risc care se manifestã pe teritoriul naţional, producerea lui reprezentând o situaţie de urgenţã de tip special, fenomen care afecteazã domenii importante ale activitãţii vieţii economice şi sociale, precum construcţii, instalaţii, amenajãri, pãduri, mijloace de transport, culturi agricole etc. Ca urmare, securitatea la incendiu a constituit şi va constitui o preocupare majorã pentru fiecare comunitate. Securitatea la incendiu este definitã ca managementul riscurilor specifice de incendiu la toate nivelurile, prin prevenirea incendiilor, protejarea populaţiei faţã de efectele lor şi optimizarea intervenţiei. În prezent, reprezintã o cerinţã esenţialã de proiectare a construcţiilor, incendiul fiind factorul determinant în dimensionarea construcţiilor de importanţã excepţionalã şi deosebitã. Abordarea tehnicã a securitãţii la incendiu constã în aplicarea unor principii tehnice şi metode specifice de calcul pentru a evalua nivelul minim de protecţie şi pentru a proiecta şi calcula mãsurile de siguranţã necesare, acestea fiind cuprinse în reglementãri specifice, stabilite pe plan european prin Directiva referitoare la produse pentru construcţii şi prin documentele subsecvente, în principal deciziile CE referitoare la euroclasele de reacţie la foc şi de rezistenţã la foc, reglementãri deja preluate în legislaţia naţionalã. Incendiul este socotit un risc de gravitate micã, dar frecvenţa manifestãrii îi conferã un efect cumulat. Din analizele statistice rezultã cã în ţara noastrã ponderea peste 75% o reprezintã incendiile la gospodãrii cetãţeneşti. Deşi raportat la populaţie numãrul incendiilor este cel mai mic din Europa, în România se înregistreazã anual, în medie, peste 200 de persoane decedate în incendii, din cauza neglijenţei acestora. Aceastã realitate dovedeşte cu multã claritate lipsa culturii de securitate la un segment semnificativ de populaţie, mai ales în mediile cu un grad ridicat de sãrãcie. V. Obiective 1. Obiectivul fundamental şi obiective generale Obiectivul fundamental al prezentei strategii îl reprezintã consolidarea capacitãţii instituţiilor specializate şi a autoritãţilor administraţiei publice locale şi naţionale pentru prevenirea producerii situaţiilor de urgenţã, precum şi pentru gestionarea acestora. Activitatea de prevenire are ca obiectiv fundamental cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie unicã, a mãsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de protecţie a populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţã, în scopul eliminãrii sau limitãrii pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului. Obiectivele prezentei strategii sunt economice, sociale şi de mediu. Obiectivele economice urmãresc protecţia împotriva situaţiilor de urgenţã a infrastructurii economice existente şi garantarea satisfacerii oportunitãţilor economice ale generaţiilor viitoare. Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei şi a comunitãţilor umane împotriva situaţiilor de urgenţã, prin asigurarea unui nivel de educaţie preventivã, instruire şi protecţie a populaţiei. Obiectivele de mediu urmãresc ca prin realizarea prezentei strategii sã se atingã obiectivele socioeconomice, cu pãstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico-socialã şi protejarea mediului. Sintetic, obiectivele generale ale prezentei strategii sunt: a) prevenirea situaţiilor de urgenţã prin organizarea unui sistem modern de avertizare şi comunicaţii, date şi informaţii; b) salvarea de vieţi omeneşti prin intervenţie operativã şi profesionistã în caz de situaţii de urgenţã; c) crearea unui sistem integrat de rãspuns la situaţiile de urgenţã prin organizarea din timp a comunitãţilor locale din zonele de risc pentru gestionarea situaţiilor de urgenţã; d) creşterea calitãţii vieţii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a manifestãrii situaţiilor de urgenţã; e) diminuarea impactului factorilor distructivi prin asigurarea unui management adecvat de înştiinţare, alarmare şi, la nevoie, evacuare a populaţiei din zonele de risc; f) creşterea rolului autoritãţilor administraţiei publice locale prin descentralizarea deciziei şi rãspunderii şi optimizarea capacitãţii de autoprotecţie şi rãspuns în caz de situaţii de urgenţã; g) utilizarea adecvatã a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor şi a mãsurilor de prevenire, intervenţie şi reabilitare a zonelor afectate; h) menţinerea unor activitãţi economice minimale şi asigurarea supravieţuirii populaţiei în zonele grav afectate; i) asigurarea bunei funcţionãri a infrastructurii critice. 2. Obiective specifice 2.1. Prevenirea situaţiilor de urgenţã generate de riscuri naturale Activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţã generate de riscuri naturale presupune un efort conjugat şi multidisciplinar, implicând resurse umane şi materiale deosebite. Cum împiedicarea manifestãrii acestor riscuri nu este posibilã, activitatea de prevenire are în vedere influenţarea caracteristicilor legate în primul rând de vulnerabilitatea populaţiei, bunurilor materiale şi proprietãţii, prin mãsuri şi acţiuni de apãrare. Obiectivele definite sunt: a) identificarea şi delimitarea zonelor expuse riscului; b) întreţinerea lucrãrilor şi amenajãrilor de apãrare şi realizarea unora noi în zonele expuse riscului; c) implementarea sistemelor de prognozã, avertizare şi alarmare; d) întocmirea planurilor de apãrare în vederea unei gestionãri eficiente a situaţiilor de urgenţã determinate de manifestarea riscului specific: 1. planuri de intervenţie; 2. planuri de înştiinţare-alarmare a populaţiei; 3. planuri de evacuare a populaţiei în cazul situaţiilor de urgenţã; 4. asigurarea logisticã în cazul situaţiilor de urgenţã; e) elaborarea hãrţilor de risc pentru localitãţile vulnerabile; f) elaborarea politicilor de amenajare a teritoriului în concordanţã cu hãrţile de risc; g) implementarea unor sisteme de asigurãri obligatorii pentru locuinţele din zonele de risc; h) pregãtirea populaţiei şi a autoritãţilor privind responsabilitãţile şi modul de acţiune în fazele predezastru, dezastru şi postdezastru; i) elaborarea unor programe naţionale şi locale care sã vizeze strãmutarea comunitãţilor din zonele de risc major, în care nu se pot aplica alte mãsuri de reducere a riscului sau acestea nu sunt viabile din punctul de vedere al costurilor. 2.2. Prevenirea situaţiilor de urgenţã generate de riscuri tehnologice Din punctul de vedere al riscurilor tehnologice, activitatea de prevenire are drept obiectiv evitarea manifestãrii acestora prin aplicarea unor mãsuri şi acţiuni încã din etapa de proiectare, continuând în fazele de exploatare şi dezafectare în condiţii de siguranţã. 2.2.1. Accidente industriale Prevenirea accidentelor industriale reprezintã un aspect deosebit de important, fiind reglementatã printr-o serie de acte normative, în conformitate cu reglementãrile existente la nivelul Uniunii Europene, şi presupune obiective concrete şi responsabilitãţi pentru toate componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţã. Obiectivele definite sunt: a) identificarea şi realizarea unui inventar unic cu operatorii economici de tip Seveso; b) elaborarea unor politici eficiente de prevenire a accidentelor majore şi aplicarea practicã a acestora; c) reducerea riscului tehnologic prin utilizarea celor mai sigure tehnici disponibile şi retehnologizare; d) reducerea impactului negativ asupra comunitãţilor şi mediului prin politici coerente de amenajare şi utilizare a teritoriului; e) implementarea unui sistem de management de siguranţã, la nivelul operatorului economic, care sã conducã la o gestionare mai eficientã a accidentelor pe amplasamente; f) elaborarea unor planuri de urgenţã externã viabile şi care sã ofere un instrument eficient autoritãţilor administraţiei publice locale pentru limitarea şi înlãturarea efectelor accidentelor industriale în exteriorul amplasamentelor; g) dezvoltarea cooperãrii dintre comunitãţile locale şi operatorii economici, pentru asigurarea mãsurilor de protecţie a populaţiei în zonele de planificare la urgenţã; h) elaborarea unor programe pentru conştientizarea populaţiei expuse, prin îmbunãtãţirea comunicãrii cu publicul şi implicarea mass-media; i) îmbunãtãţirea colaborãrii în context transfrontalier, în vederea mai bunei gestionãri a situaţiilor de urgenţã declanşate de accidente industriale în care sunt implicate substanţe periculoase. 2.2.2. Accidente nucleare şi radiologice Prevenirea accidentelor nucleare şi a urgenţelor radiologice constã în identificarea şi monitorizarea surselor potenţial generatoare de urgenţe radiologice, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei iniţiale, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor optime pentru reducerea efectelor produse de radiaţiile ionizante concomitent cu îmbunãtãţirea continuã a capabilitãţii de a utiliza şi a asigura managementul deşeurilor, al materialelor radioactive şi al combustibilului nuclear, într-o manierã care sã asigure protecţia sãnãtãţii publicului şi securitatea mediului. Obiectivele definite sunt: a) asigurarea securitãţii nucleare, a protecţiei sãnãtãţii publicului şi a mediului; b) asigurarea utilizãrii si gospodãririi materialelor radioactive în condiţii de protecţie fizicã; c) menţinerea şi îmbunãtãţirea continuã a capacitãţilor proprii de intervenţie în caz de situaţii de urgenţã; d) asigurarea unei pregãtiri sistematice a personalului implicat în evaluarea situaţiilor de urgenţã; e) menţinerea dotãrii corespunzãtoare cu echipamente şi modernizarea centrelor de rãspuns la urgenţã, aflate pe amplasament, precum şi în zona de excludere; f) organizarea de exerciţii, pe baza unor scenarii de accident realiste, cu implicarea organizaţiilor locale şi/sau naţionale care au responsabilitatea de a interveni în cazul producerii unui eveniment real, în scopul verificãrii eficienţei modului de organizare, a mijloacelor de comunicare şi a mãsurilor prevãzute pentru atenuarea consecinţelor unui accident; g) folosirea evaluãrilor exerciţiilor de rãspuns la urgenţã pentru identificarea acţiunilor necesar a fi implementate pentru îmbunãtãţirea planului de rãspuns la urgenţã; h) realizarea educãrii şi informãrii corecte a populaţiei şi autoritãţilor în probleme specifice prevenirii urgenţelor nucleare şi radiologice; i) stabilirea şi menţinerea unor relaţii de deschidere, transparenţã şi încredere cu mass-media; j) implementarea Deciziei Consiliului nr. 87/600/EURATOM privind procedura comunitarã de schimb rapid de informaţii în caz de urgenţã radiologicã şi a Acordului între EURATOM şi statele nemembre ale Uniunii Europene privind participarea acestora la acţiunile Comunitãţii pentru schimbul anticipat de informaţii în caz de urgenţã radiologicã; k) îmbunãtãţirea sistemului de alarmare în zonele de risc nuclear, care sã asigure alarmarea şi informarea populaţiei în eventualitatea producerii unui accident nuclear sau a unei urgenţe radiologice. 2.2.3. Accidente pe timpul transportului materialelor periculoase Prevenirea accidentelor pe timpul transportului materialelor periculoase constituie o activitate de interes naţional şi este reglementatã prin legislaţie specificã, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte. Obiectivele definite sunt: a) realizarea hãrţilor de risc cu rutele cele mai susceptibile la accidente de transport în care sunt implicate materiale şi deşeuri periculoase; b) realizarea unui sistem de monitorizare a transporturilor de materiale periculoase în vederea asigurãrii unei intervenţii oportune şi operative în caz de accidente; c) elaborarea unor planuri judeţene de rãspuns la accidente de transport în vederea unei gestionãri adecvate. 2.3. Prevenirea incendiilor În vederea asigurãrii compatibilitãţii structurilor industriale din ţara noastrã cu cele existente la nivel european, Guvernul României are ca obiectiv strategic al politicii industriale creşterea competitivitãţii industriei autohtone în vederea dezvoltãrii unei economii de piaţã capabile sã facã faţã concurenţei existente în cadrul Pieţei Unice Europene. Potrivit legislaţiei specifice, apãrarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public naţional, la care sunt obligate sã participe autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi toate persoanele fizice şi juridice din România. Ţinând cont de obiectivele strategiei Guvernului şi strategiei sectoriale a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, corelate cu îndeplinirea cerinţelor de aderare la Uniunea Europeanã, precum şi de tendinţele actuale de pe plan european, se impune stabilirea unei strategii de apãrare împotriva incendiilor, cu obiective şi responsabilitãţi pentru punerea ei în aplicare, cu urmãtoarele prioritãţi: 1. exercitarea autoritãţii de stat în domeniul apãrãrii împotriva incendiilor prin activitãţi de reglementare, avizare, autorizare, atestare, control, organizarea apãrãrii împotriva incendiilor, supravegherea pieţei, recunoaşterea şi desemnarea organismelor pentru atestarea conformitãţii produselor cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu, auditul de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice atestate, stabilirea rãspunderii juridice şi sancţionarea persoanelor vinovate de încãlcarea prevederilor legii; 2. optimizarea activitãţii de avizare a proiectelor pentru anumite categorii de construcţii şi autorizarea la punerea în funcţiune a acestora în vederea asigurãrii cerinţei esenţiale de securitate la incendiu a construcţiilor şi instalaţiilor aferente şi potrivit exigenţelor utilizatorilor; 3. implementarea codurilor de proiectare bazate pe performanţã şi a metodelor ingineriei securitãţii la incendiu în domeniul proiectãrii şi realizãrii investiţiilor. Totodatã, se va acţiona pentru cunoaşterea prevederilor reglementãrilor privind noua clasificare europeanã a produselor pentru construcţii din punctul de vedere al comportãrii la foc de cãtre producãtori, patroni, utilizatori şi proiectanţi, pentru a asigura un nivel competitiv pentru produsele şi serviciile de proiectare naţionale; 4. operaţionalizarea serviciilor publice voluntare pentru situaţii de urgenţã la nivelul comunitãţii locale în vederea reducerii numãrului mare de victime şi incendii la gospodãriile populaţiei; 5. crearea unui cadru legislativ adecvat în vederea înfiinţãrii, echipãrii, dotãrii şi pregãtirii serviciilor private pentru situaţii de urgenţã, având în vedere tendinţa dezvoltãrii aglomerãrilor competitive în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, în consonanţã cu iniţiativele europene de politicã industrialã; 6. planificarea şi desfãşurarea activitãţilor de prevenire a incendiilor de cãtre Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţã, preponderent la instituţii publice, operatori economici cu risc mare şi foarte mare de incendiu, ori obiective în care se desfãşoarã activitãţi socioeconomice şi culturale la care participã un numãr mare de persoane; 7. elaborarea unei noi concepţii privind statistica incendiilor, bine definitã şi de înaltã calitate, care va determina optimizarea mãsurilor preventive şi îmbunãtãţirea calitãţii produselor de protecţie la incendii; 8. elaborarea unor metode de evaluare a riscului de incendiu, armonizate cu reglementãrile europene specifice; 9. crearea unei culturi a prevenirii incendiilor prin informarea publicului asupra riscurilor existente şi educarea populaţiei cu privire la mãsurile practice pe care le poate lua pentru reducerea vulnerabilitãţii; 10. dezvoltarea la nivel naţional a unei concepţii integrate de conştientizare a publicului, precum şi a factorilor de decizie şi a celorlalţi actori implicaţi, pentru cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri specifice, a mãsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului de adoptat în cazul producerii lor. O astfel de concepţie este necesarã pentru a crea o societate informatã şi rapidã în reacţii, capabilã sã îşi reducã vulnerabilitatea la dezastre; 11. crearea unei mentalitãţi adecvate la nivelul comunitãţilor locale prin angrenarea în acest efort a celorlalţi factori educaţionali: şcoala, biserica, organizaţiile nonguvernamentale etc. VI. Principii generale Prezenta strategie are la bazã urmãtoarele principii: 1. Dezvoltarea durabilã Prevenirea situaţiilor de urgenţã se subsumeazã dezvoltãrii durabile, dezvoltare conceputã ca ansamblu coordonat de procese care permit progresul permanent pe baza planificãrii şi mobilizãrii resurselor existente, conciliind obiective economice, sociale şi de mediu ale societãţii, pe termen scurt şi lung, datoritã punerii în aplicare a unor strategii care se susţin reciproc. 2. Complementaritatea prevenirii şi reacţiei Prevenirea şi reacţia sunt complementare, au caracter de proces şi se constituie într-o activitate permanentã, de importanţã şi rãspundere naţionalã şi internaţionalã, planificatã şi coordonatã organizatoric, financiar şi logistic de componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţã, potrivit obligaţiilor legale. Activitatea preventivã se desfãşoarã permanent - premergãtor producerii evenimentelor generatoare de situaţii de urgenţã, în timpul derulãrii acţiunilor de protecţie şi salvare, precum şi în perioada reabilitãrii şi înlãturãrii efectelor. În faza predezastru (starea de normalitate) prevenirea are ca obiectiv primordial eliminarea/reducerea riscurilor şi pregãtirea pentru intervenţie a forţelor specializate şi a întregii populaţii pentru situaţiile în care producerea riscurilor nu poate fi înlãturatã, iar pe timpul dezastrului şi în faza postdezastru obiectivul principal este reducerea pierderilor de vieţi, a pagubelor materiale şi protecţia mediului. 3. Primordialitatea prevenirii situaţiilor de urgenţã Întrucât este îndeobşte recunoscut, în plan internaţional, cã prevenirea este de cel puţin 8 ori mai puţin costisitoare decât reacţia la evenimentele produse, prevenirea situaţiilor de urgenţã trebuie sã constituie o activitate prioritarã a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţã, a comitetelor ministeriale/similare, judeţene şi locale pentru situaţii de urgenţã, a tuturor persoanelor fizice şi juridice de pe teritoriul naţional. 4. Obligativitatea prevenirii situaţiilor de urgenţã Sarcina prevenirii situaţiilor de urgenţã este complexã şi interdependentã. Ea implicã responsabilitãţi din partea cetãţenilor, comunitãţilor locale, operatorilor economici şi autoritãţilor administraţiei publice şi este gestionatã de toate componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţã, potrivit funcţiilor de sprijin stabilite în competenţã, fiind coordonatã, la nivel naţional, de cãtre Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã. Ca urmare a abordãrii conjugate, a prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţã, a fost implementat cadrul legal şi mecanismele manageriale specifice, menite sã asigure prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã la un nivel de calitate compatibil cu cel european. Sistemul adoptat în domeniul managementului situaţiilor de urgenţã are urmãtoarele avantaje: a) permite o abordare interinstituţionalã şi multidisciplinarã a problematicii situaţiilor de urgenţã în toate cele 3 etape: predezastru, pe timpul producerii şi postdezastru; b) asigurã premisele gestionãrii eficiente a situaţiilor de urgenţã, întrucât, prin deconcentrarea/descentralizarea instituţionalã, luarea deciziilor şi asigurarea resurselor la nivel local, efortul este orientat spre riscurile zonale specifice; c) eliminã verigile intermediare prin implicarea în coordonarea şi conducerea acţiunilor preventive şi de intervenţie în situaţii de urgenţã a prefecţilor, preşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor; d) asigurã participarea comunitãţilor locale, prin componenta preventivã a serviciilor publice voluntare pentru situaţii de urgenţã, la stabilirea şi aplicarea mãsurilor de prevenire specifice în funcţie de riscurile locale, precum şi la pregãtirea acestora pentru eventualele intervenţii. 5. Identificarea, evaluarea şi ierarhizarea riscurilor Identificarea, evaluarea şi ierarhizarea riscurilor sunt principii care stau la temelia planificãrii şi organizãrii acţiunilor preventive. În acest proces de identificare, evaluare şi ierarhizare a riscurilor, întemeiat pe o profundã cunoaştere, trebuie sã se ţinã seama de nivelul maxim de manifestare a acestora, de simultaneitatea şi desfãşurarea lor în lanţ, aspecte care determinã ca planificarea sã aibã în vedere atât fiecare risc, cât şi situaţiile de manifestare combinatã sau intercondiţionatã, în vederea asigurãrii unui rãspuns rapid de pregãtire, protecţie şi reducere a efectelor. Prevenirea are ca suport ansamblul principiilor, criteriilor de performanţã, cerinţelor şi condiţiilor tehnice impuse şi reglementate pentru asigurarea unui nivel cuantificat de securitate în desfãşurarea normalã a vieţii sociale şi economice, precum şi de pregãtire pentru înlãturarea efectelor dezastrelor asupra vieţii, mediului şi bunurilor materiale. Obligaţia identificãrii riscurilor, stabilirii mãsurilor preventive graduale, elaborãrii cadrului normativ şi planurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţã, respectãrii normelor şi aplicãrii mãsurilor de prevenire, asigurãrii condiţiilor necesare de intervenţie revine patronilor şi deţinãtorilor de construcţii, de terenuri şi amenajãri, proiectanţilor, antreprenorilor, contractorilor, operatorilor economici şi autoritãţilor administraţiei publice locale şi centrale. 6. Specializarea Identificarea riscurilor, reglementarea, planificarea şi organizarea îndeplinirii mãsurilor preventive se asigurã de cãtre ministere şi alte organisme, în raport cu funcţiile de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã stabilite prin reglementãri. 7. Gradualitatea Conform acestei importante cerinţe în domeniul prevenirii şi gestionãrii situaţiilor de urgenţã, deciziile se iau pe mai multe paliere, respectiv la nivel local, regional şi naţional. Întãrirea capacitãţii de prevenire şi rãspuns la nivel local este o prioritate. 8. Supremaţia protecţiei cetãţenilor Potrivit prevederilor constituţionale, cetãţenii români se bucurã de protecţia statului, atât pe teritoriul naţional, cât şi în strãinãtate, iar prevenirea situaţiilor de urgenţã este o funcţie specializatã a statului, reprezentat, în acest domeniu, de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã, autoritatea naţionalã în domeniu. Exercitarea autoritãţii de stat în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţã se realizeazã prin activitãţi de reglementare, avizare, autorizare, atestare, recunoaştere, desemnare, informare preventivã, control şi asistenţã tehnicã de specialitate, coordonarea organizãrii şi a pregãtirii serviciilor voluntare şi a populaţiei, asigurarea intervenţiilor în situaţii de urgenţã a serviciilor profesioniste, coordonarea intervenţiilor la nivel naţional, control şi sancţionarea încãlcãrii prevederilor legale. VII. Direcţii de acţiune Direcţiile principale de acţiune sunt: - elaborarea de cãtre autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale a programelor proprii în domeniul de competenţã, în vederea: a) întãririi capacitãţilor de evaluare, expertizã şi cercetare în domeniul riscurilor naturale şi antropice; b) dezvoltãrii politicilor de prevenire; c) informãrii populaţiei, pregãtirii acesteia şi formãrii unui comportament preventiv; d) supravegherii respectãrii modului de aplicare a reglementãrilor în domeniul gestionãrii dezastrelor, constatãrii şi sancţionãrii nerespectãrii acestora; - pregãtirea autoritãţilor, instituţiilor, organelor şi organismelor potrivit atribuţiilor legale pe care le au în domeniul situaţiilor de urgenţã; - reconstrucţia şi învãţarea din experienţa anterioarã pentru prevenirea producerii unor situaţii similare; - corelarea elementelor compatibile ale strategiei româneşti cu cele ale strategiei europene de dezvoltare durabilã şi fixarea obiectivelor şi planurilor de acţiune specifice pentru România. VIII. Rezultatele politicilor publice 1. Cetãţenii Dezvoltarea unui sistem eficient de management al situaţiilor de urgenţã trebuie sã se bazeze, într-o mãsurã mult mai mare, pe contribuţia comunitãţilor locale şi a fiecãrui cetãţean. Cetãţeanul, ca principal beneficiar al politicii de securitate, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidianã, printr-un comportament participativ şi responsabil. Cetãţeanul are dreptul de a fi informat cu privire la riscurile la care este supus în cadrul comunitãţii şi la mãsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã. Obligaţia primordialã a cetãţenilor în acest domeniu este aceea de a avea un comportament preventiv, de a participa activ la prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã în cadrul comunitãţii locale. Comportamentul preventiv cuprinde totalitatea acţiunilor pe care cetãţeanul le realizeazã pentru a preîntâmpina producerea de evenimente negative ce pot genera pierderi. Primul nivel al acestui tip de comportament este eliminarea neglijenţelor. Cel de-al doilea nivel îl constituie o metodologie de prevenire bazatã pe redundanţã, adicã o dublare a acţiunii umane cu sisteme automate de prevenire şi control. Întrucât redundanţa este costisitoare, mãsurile specifice trebuie analizate prin prisma eficienţei, respectiv prin punerea în balanţã a gravitãţii şi probabilitãţii producerii evenimentului alãturi de costurile implementãrii. 2. Ministere şi instituţii centrale, consilii locale şi judeţene şi primãrii Ministerele, instituţiile centrale, autoritãţile administraţiei publice locale trebuie sa fie pregãtite sã facã faţã gestionãrii situaţiilor de urgenţã prin comitetele ministeriale, judeţene sau, dupã caz, locale pe care le conduc. Comitetele locale şi cele judeţene sunt primele care iau contact cu fenomenul şi care asigurã aplicarea mãsurilor din planurile proprii, pânã la intervenţia altor autoritãţi şi structuri. Rãspunsul la factorii de risc trebuie sã urmeze principiul gradualitãţii, astfel cã deciziile iniţiale trebuie luate la acest nivel, context în care creşterea capacitãţii de prevenire şi rãspuns locale constituie prioritatea esenţialã. 3. Instituţii şi operatori economici Instituţiile publice şi operatorii economici au un rol important în ceea ce priveşte prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã. Pe de o parte, pot suferi un impact direct ca urmare a manifestãrii unui anumit risc, iar pe de altã parte, în numeroase cazuri, reprezintã chiar sursa de risc şi punctul de declanşare a unei situaţii de urgenţã. 4. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţã Potrivit legii, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţã, ca organism interministerial de management, are ca principalã obligaţie asigurarea îndeplinirii, în România, a obiectivelor strategiei internaţionale de reducere a dezastrelor. Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţã trebuie sã menţinã permanent capacitatea de a rãspunde eficient şi adecvat la orice formã de manifestare evolutivã a riscurilor naturale, tehnologice şi biologice. Un bun management al situaţiilor de urgenţã este rezultatul unor activitãţi intersectoriale, interdisciplinare, care cuprind managementul riscurilor, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbanã, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilã, protecţia infrastructurii critice, protecţia comunitarã şi individualã, fiecãrui nivel revenindu-i atribuţii specifice. La aceastã activitate participã componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţã, structuri ale administraţiei publice centrale şi locale şi ale operatorilor economici şi instituţiilor, componentele preventive ale serviciilor publice, voluntare şi private pentru situaţii de urgenţã. Atribuţiile ce revin factorilor implicaţi în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã fac obiectul procedurilor stabilite conform repartizãrii principalelor funcţii de sprijin pe care le asigurã ministerele, celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã. Ca integratori ai sistemului naţional/judeţean pentru situaţii de urgenţã, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã, respectiv inspectoratele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţã au obligaţia legalã de a asigura, prin Inspecţia de prevenire şi inspecţiile teritoriale, în zonele de competenţã, coordonarea unitarã, îndrumarea şi controlul activitãţilor de prevenire atât pe timpul stãrii de normalitate, cât şi în situaţii de urgenţã. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã coordoneazã structurile participante la managementul situaţiilor de urgenţã, activitate care include şi managementul riscurilor, definit ca totalitatea operaţiunilor prin care se urmãreşte limitarea pierderilor şi asigurarea continuitãţii vieţii pe plan naţional. IX. Rezultatele acţiunilor 1. Cetãţenii Toate mãsurile de comportament preventiv necesar a fi adoptate de cetãţeni trebuie sã constituie un ansamblu coerent sub forma politicii de securitate, conceputã ca ansamblul procedurilor de prevenirea pierderilor, respectiv pentru: a) informarea generalã şi permanentã/periodicã şi a concetãţenilor asupra riscurilor specifice care le pot afecta viaţa şi proprietatea; b) formarea comportamentului preventiv, dezvoltarea culturii de securitate şi eliminarea/reducerea neglijenţelor din conduitã; c) dezvoltarea spiritului civic şi de solidaritate în comunitatea localã; d) adoptarea de mãsuri proprii pentru reducerea riscurilor asupra familiei, bunurilor, locuinţei şi anexelor gospodãreşti, cu respectarea cadrului legal privind construirea şi locuirea; e) respectarea, cunoaşterea şi aplicarea deciziilor organelor cu atribuţii şi responsabilitãţi în gestionarea situaţiilor de urgenţã privind protecţia, intervenţia, evacuarea şi restabilirea stãrii de normalitate în comunitatea respectivã, în cazul producerii unor situaţii de urgenţã; f) participarea ca voluntari la acţiunile preventive, de salvareevacuare a populaţiei afectate de situaţiile de urgenţã, precum şi la acţiunile de intervenţie şi de refacere; g) încheierea contractelor de asigurãri pentru cazuri de dezastre; h) cunoaşterea modului de comportare înainte, în timpul şi dupã trecerea dezastrelor; i) respectarea mãsurilor stabilite de organele în drept şi protejarea lucrãrilor cu rol de apãrare împotriva dezastrelor. 2. Ministerele şi instituţiile centrale a) în faza predezastru: 1. identificã, localizeazã şi inventariazã sursele de risc pe baza metodologiilor elaborate; 2. monitorizeazã pericolele şi riscurile specifice, precum şi efectele negative ale acestora; 3. coordoneazã elaborarea planurilor şi reglementãrilor privind prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţã generate de riscurile specifice; 4. elaboreazã strategii şi programe de prevenire a situaţiilor de urgenţã, ghiduri/manuale, conţinând activitãţile şi responsabilitãţile autoritãţilor locale în domeniul gestionãrii situaţiilor de urgenţã şi modul de acţiune; 5. elaboreazã programe de educare şi pregãtire a populaţiei privind riscurile specifice, modul de comportare şi rolul protecţiei individuale în caz de situaţii de urgenţã; 6. sprijinã autoritãţile administraţiei publice locale în vederea elaborãrii propriilor strategii de protecţie împotriva dezastrelor; 7. elaboreazã normele de securitate la incendiu specifice domeniului de competenţã; 8. stabilesc metode şi proceduri pentru identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu specifice domeniului de competenţã şi asigurã bãncile de date necesare; b) pe timpul producerii dezastrului: 1. disemineazã mesajele de avertizare în cazul situaţiilor de urgenţã şi avertizarea populaţiei şi salariaţilor prin sisteme şi mijloace tehnice de avertizare şi alarmare publicã; 2. coordoneazã, sub aspect tehnic de specialitate, acţiunile de intervenţie operativã; 3. asigurã expertiza tehnicã de specialitate pentru evaluarea situaţiei de urgenţã, pentru evaluarea evoluţiei situaţiei de urgenţã în timp, pentru evaluarea consecinţelor asupra populaţiei şi asupra mediului şi formuleazã recomandãri cu privire la mãsurile de protecţie a populaţiei, ce trebuie implementate de autoritãţi; c) în faza postdezastru: 1. participã la reabilitarea zonei afectate cu/pentru obiectivele din coordonarea/subordonarea sau de sub autoritatea ministerului/instituţiei centrale; 2. participã la elaborarea unor studii de evaluare a impactului economic, social şi de mediu ca urmare a dezastrelor; 3. analizeazã modul de comportare a infrastructurilor de apãrare împotriva situaţiilor de urgenţã; 4. sprijinã finanţarea lucrãrilor cu rol de apãrare împotriva situaţiilor de urgenţã; 5. asigurã expertiza tehnicã de specialitate pentru reabilitarea zonelor afectate. 3. Consiliile locale, judeţene şi primarii a) în faza predezastru: 1. instituie mãsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţã, analizeazã anual şi ori de cate ori este nevoie activitatea desfãşuratã şi adoptã mãsuri pentru îmbunãtãţirea acesteia; 2. aprobã organizarea activitãţii de apãrare împotriva situaţiilor de urgenţã la nivelul unitãţii administrativ-teritoriale; 3. hotãrãsc înfiinţarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţã, aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora, asigurã încadrarea cu personal, dotarea şi finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionarea acestora în condiţii de operativitate şi eficienţã, în conformitate cu criteriile minime de performanţã; 4. aprobã planurile anuale şi de perspectivã pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare destinate prevenirii şi gestionãrii situaţiilor de urgenţã; 5. elaboreazã planurile urbanistice generale, corelate cu hãrţile de risc, şi asigurã respectarea prevederilor acestor documentaţii; 6. determinã necesitãţile comunitãţii locale privind resursele mobilizabile, materiale, utilaje, şi cele financiare în caz de dezastre; 7. asigurã mobilizarea populaţiei la acţiunile de apãrare împotriva situaţiilor de urgenţã şi organizeazã exerciţii şi aplicaţii, sub conducerea organelor abilitate, în vederea pregãtirii intervenţiei operative; 8. asigurã organizarea şi instruirea grupurilor de voluntari în vederea participãrii la acţiunile de salvare-evacuare a populaţiei afectate de dezastre; b) pe timpul dezastrului: 1. desfãşoarã activitãţile cuprinse în legislaţia în vigoare privind managementul situaţiilor de urgenţã; 2. menţine în stare de funcţionare drumurile şi accesurile în zonele calamitate; 3. coordoneazã acţiunile de ajutor; 4. înfiinţeazã centre de informare în zona în care s-a produs dezastrul, care sã îndeplineascã şi funcţia de transmitere a avertizãrii individuale a cetãţenilor, în cazul în care sistemele de înştiinţare-alarmare nu sunt disponibile, pe durata situaţiei de urgenţã; 5. asigurã condiţiile necesare pentru acordarea asistenţei medicale; 6. asigurã evacuarea persoanelor sau bunurilor periclitate, potrivit planurilor întocmite, şi condiţiile corespunzãtoare de trai, evidenţa populaţiei evacuate, asigurarea primirii şi cazãrii persoanelor evacuate, instalarea taberelor de evacuaţi, recepţia şi depozitarea bunurilor evacuate, securitatea şi paza zonelor evacuate; 7. coordoneazã acţiunile pentru asigurarea necesitãţilor esenţiale ale persoanelor sau comunitãţilor izolate; c) în faza postdezastru: 1. participã la acţiunile de înlãturare a efectelor dezastrelor, de refacere a locuinţelor şi gospodãriilor afectate de dezastre; 2. coordoneazã acţiunile de aprovizionare cu hranã şi îmbrãcãminte şi de distribuire a acestora, precum şi pentru cazarea în locuinţe temporare; 3. asigurã condiţiile pentru asistenţa sanitarã; 4. coordoneazã activitãţile de reconstrucţie şi restaurare a activitãţii normale; 5. organizeazã activitãţi de ajutor financiar. 4. Instituţiile şi operatorii economici Din punctul de vedere al accidentelor industriale în care sunt implicate substanţe periculoase, operatorii economici au urmãtoarele obligaţii: a) sã notifice autoritãţilor competente inventarul de substanţe; b) sã întocmeascã politica de prevenire a accidentelor majore, respectiv raportul de securitate; c) sã elaboreze un plan de urgenţã internã; d) sã informeze imediat autoritãţile competente în cazul producerii unui accident major; e) sã informeze corect şi complet populaţia din zonele de planificare la urgenţã; f) sã desfãşoare exerciţii de verificare a planurilor şi de pregãtire a forţelor proprii de intervenţie; g) sã permitã inspecţia autoritãţilor competente; h) sã ia toate mãsurile necesare pentru a preveni producerea accidentelor şi pentru a limita, în cazul producerii, consecinţele acestora asupra sãnãtãţii populaţiei şi a calitãţii mediului. Din punctul de vedere al accidentelor nucleare sau radiologice, instituţiile publice şi operatorii economici au urmãtoarele obligaţii principale: a) monitorizarea radioactivitãţii mediului; b) întocmirea prognozelor şi predicţiilor cu privire la contaminarea radioactivã a mediului, a produselor agroalimentare şi a populaţiei din zonele potenţial contaminate; c) notificarea autoritãţilor asupra accidentului; d) elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear/radiologic; e) desfãşurarea de exerciţii de urgenţã pe şi în afara amplasamentului. Din punctul de vedere al prevenirii incendiilor, instituţiile publice şi operatorii economici trebuie sã îndeplineascã obligaţiile prevãzute în legislaţia specificã şi în Normele generale de apãrare împotriva incendiilor. 5. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţã, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã, va acţiona pentru: a) abordarea europeanã integratã pentru anticiparea situaţiilor de urgenţã; b) participarea la dezvoltarea sistemelor europene de avertizare timpurie privind dezastrele provocate de condiţiile meteorologice şi de monitorizare a mediului şi condiţiilor de siguranţã ale cetãţenilor; c) realizarea unui sistem de informare şi înştiinţare clar pentru cetãţeni privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţã; d) stabilirea limitelor cooperãrii civili-militari în cadrul operaţiunilor de asistenţã umanitarã, potrivit concepţiei europene privind rolul complementar al mijloacelor militare de intervenţie pentru limitarea costurilor generate de intervenţiile de urgenţã; e) coordonarea elaborãrii de cãtre componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţã a reglementãrilor preventive specifice funcţiilor de sprijin date în competenţã; f) dezvoltarea participãrii la programele internaţionale şi implementarea rapidã a concluziilor şi reglementãrilor astfel adoptate; g) construirea şi rãspândirea unei culturi a prevenirii la nivel naţional şi local; h) promovarea de proiecte durabile şi de iniţiative care sã încorporeze prevenirea efectivã, mãsuri de reducere a riscului de producere unui dezastru şi de restrângere a ariilor de risc, precum şi de proiecte orientate cãtre educaţia adecvatã a comunitãţilor din ariile cu risc de producere a unui dezastru, pe linia pregãtirii pentru rãspuns sau a informãrii cu anticipare şi responsabilitate a autoritãţilor competente. X. Indicatori Datoritã specificitãţii activitãţii, în care posibilitatea previzionãrii unor situaţii de urgenţã este minimã, nu pot fi stabiliţi indicatori mãsurabili pentru a evalua gradul de atingere a rezultatelor propuse. XI. Implicaţii pentru buget Costurile prevenirii sunt actuale, iar beneficiile viitoare. Având în vedere faptul cã prevenirea este o activitate permanentã, logistica trebuie sã asigure derularea tuturor etapelor apãrãrii împotriva dezastrelor, astfel: 1. asigurarea finanţãrii programelor pentru diminuarea/eliminarea riscurilor asupra vieţii şi sãnãtãţii populaţiei, mediului înconjurãtor, valorilor materiale şi culturale; 2. asigurarea finanţãrii şi derulãrii programelor de îmbunãtãţire a dotãrii pentru gestionarea dezastrelor; 3. asigurarea resurselor necesare funcţionãrii structurilor cu activitate în domeniul prevenirii şi gestionãrii dezastrelor; 4. finanţarea programelor pentru pregãtirea autoritãţilor şi populaţiei; 5. constituirea, prin bugete, de fonduri pentru intervenţie la dispoziţia autoritãţilor cu atribuţii în managementul dezastrelor; 6. constituirea şi împrospãtarea stocurilor de materiale necesare în situaţii de dezastre. În gestionarea situaţiilor de urgenţã sunt constituite organisme şi structuri dupã cum urmeazã: a) Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţã; b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã; c) comitetele ministeriale pentru situaţii de urgenţã; d) inspectoratele pentru situaţii de urgenţã judeţene/al municipiului Bucureşti; e) comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţã; f) comitetele locale pentru situaţii de urgenţã; g) centrele operative cu activitate permanentã; h) centrele operative cu activitate temporarã; i) celulele de urgenţã; j) serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţã; k) serviciile private pentru situaţii de urgenţã; l) serviciile private de urgenţã constituite ca societãţi comerciale. Finanţarea acţiunilor preventive, de intervenţie şi reabilitare se face, potrivit legii, prin bugetul de stat, bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, precum şi ale instituţiilor şi operatorilor economici, din alte surse interne şi internaţionale. Finanţarea mãsurilor şi acţiunilor de protecţie şi supravieţuire a populaţiei pe timpul şi dupã producerea situaţiilor de urgenţã se face astfel: 1. prin bugetele locale, dacã situaţia de urgenţã s-a produs la nivelul unitãţii administrativ-teritoriale respective; 2. prin bugetul de stat, dacã situaţia de urgenţã s-a produs la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe; 3. operatorii economici şi instituţiile publice au obligaţia prevederii în bugetele proprii a fondurilor necesare protecţiei şi supravieţuirii salariaţilor pentru asigurarea continuitãţii activitãţii pe timpul situaţiilor de urgenţã. Resursele materiale sunt asigurate potrivit normelor de dotare emise de cãtre ministere pe domenii de activitate, autoritãţile centrale şi locale ale administraţiei publice, cu avizul inspectoratului general şi al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţã judeţene/al municipiului Bucureşti. Este necesarã realizarea unor baze de date şi a unor programe informatice care sã fundamenteze alegerea prioritãţilor în activitatea preventivã şi pentru gestionarea resurselor disponibile la diferite niveluri de suport tehnic pentru intervenţie, în cazul producerii situaţiilor de urgenţã. XII. Proceduri de monitorizare Personalul specializat din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţã va urmãri realizarea obiectivelor generale şi specifice prin activitãţi de control. Activitatea de control şi autoritatea statului în domeniul situaţiilor de urgenţã sunt exercitate de inspecţia de prevenire şi inspecţiile judeţene de prevenire din cadrul Inspectoratului General şi, respectiv, al inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţã. Activitatea de control cuprinde: a) verificarea respectãrii actelor normative şi reglementãrilor privind apãrarea împotriva incendiilor şi protecţia civilã la proiectarea, executarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajãrilor; b) verificarea organizãrii activitãţii privind depistarea pericolelor potenţiale generatoare de riscuri pe timpul exploatãrii construcţiilor, instalaţiilor şi amenajãrilor; c) verificarea concepţiei de apãrare împotriva evenimentelor generatoare de situaţii de urgenţã, în scopul menţinerii riscurilor în limite acceptabile, stabilindu-se, dupã caz, mãsuri în condiţiile legii; d) controlul activitãţilor care prezintã pericole de accidente majore, în care sunt implicate substanţe periculoase; e) coordonarea şi controlul realizãrii pregãtirii şi instruirii specifice a populaţiei şi salariaţilor, a modului de însuşire de cãtre aceştia a regulilor şi mãsurilor specifice, precum şi a comportamentului pe timpul manifestãrii unei situaţii de urgenţã; f) înştiinţarea autoritãţilor responsabile în managementul riscului despre existenţa, dimensiunea şi consecinţele riscului identificat în domeniul respectiv; g) îndrumarea, controlul şi coordonarea serviciilor publice voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţã; h) verificarea utilizãrii produselor, substanţelor şi mijloacelor certificate conform legii. XIII. Etape ulterioare şi instituţii responsabile 1. Planuri, programe şi parteneriate Pentru implementarea prezentei strategii componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţã, instituţiile şi operatorii economici elaboreazã planuri şi programe, respectiv: a) programe de prevenire şi eliminare/diminuare a riscurilor în domeniul situaţiilor de urgenţã, elaborate anual de cãtre comitetele ministeriale în domeniul de competenţã, care vor fi supuse spre aprobare Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţã. Coordonarea îndeplinirii mãsurilor stabilite în programele de prevenire revine, la nivel naţional, inspectoratului general, iar la nivel teritorial, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţã; b) planuri de analizã şi acoperire a riscurilor, de intervenţie şi cooperare în domeniul situaţiilor de urgenţã; c) planuri de susţinere financiarã, materialã şi umanã a activitãţilor în domeniul situaţiilor de urgenţã; d) planuri de evacuare a populaţiei, animalelor şi bunurilor în cazul producerii situaţiilor de urgenţã; e) programe de management pe termen scurt, mediu şi lung; f) programe de promovare şi stimulare a voluntariatului şi a ONG-urilor cu activitãţi în domeniul prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţã; g) parteneriate cu mass-media, organizaţii neguvernamentale de utilitate publicã şi cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţã, asigurarea sãnãtãţii populaţiei, educaţia în diverse domenii etc.; h) parteneriate cu structuri private care deţin forţe, mijloace şi utilaje ce pot fi folosite în gestionarea situaţiilor de urgenţã. 2. Activitãţi pe termen mediu: a) elaborarea Programului naţional de asigurare cu resurse necesare prevenirii, intervenţiei şi înlãturãrii efectelor situaţiilor de urgenţã; b) elaborarea programelor naţionale pe tipuri de situaţii de urgenţã; c) elaborarea procedurilor de prevenire şi intervenţie pe tipuri de dezastre; d) instituirea, funcţionarea şi perfecţionarea unui sistem viabil şi adecvat de pregãtire a structurilor specializate, a populaţiei, economiei şi teritoriului pentru a face faţã situaţiilor de urgenţã; e) elaborarea legislaţiei naţionale în acord cu directivele europene. 3. Activitãţi pe termen lung: a) perfecţionarea cadrului normativ şi organizatoric propriu şi a celui conceptual, remodelarea misiunilor, metodelor şi procedurilor de acţiune; b) dezvoltarea interoperabilitãţii şi cooperãrii cu structuri similare din alte state; c) realizarea sistemului naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei; d) elaborarea planului centralizat (naţional) de evacuare a populaţiei şi bunurilor materiale; e) elaborarea planurilor de înştiinţare şi alarmare şi a planurilor de intervenţie la nivelul tuturor inspectoratelor judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţã; f) elaborarea metodologiilor de investigare a zonelor de risc şi implementare a planurilor naţionale; g) încadrarea şi dotarea corespunzãtoare a serviciilor profesioniste şi voluntare la nivelul cerinţelor europene. Strategia naţionalã de prevenire a situaţiilor de urgenţã poate fi dezvoltatã, conţinutul sãu va putea fi completat, modificat şi ideile perfecţionate, în raport cu evoluţia situaţiei operative pe plan naţional, precum şi pe mãsura acumulãrii experienţei ca urmare a contactelor europene şi internaţionale. Viitoarea legislaţie naţionalã şi europeanã specificã managementului situaţiilor de urgenţã, precum şi experienţa ulterioarã, rezultat al activitãţilor preventive desfãşurate pentru gestionarea adecvatã a situaţiilor de urgenţã, vor putea constitui importante surse de perfecţionare a acesteia. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
