Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere <>art. XVI al Titlului III din Cartea II din Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, cu modificãrile ulterioare, în temeiul art. 107 din Constituţie, al <>art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al <>art. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor mãsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, Guvernul României adopta prezenta hotãrâre. ART. 1 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea Guvernului. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului aplica strategia şi Programul de guvernare în domeniul educaţiei, învãţãmântului, cercetãrii ştiinţifice, dezvoltãrii tehnologice, inovarii şi tineretului. (3) Sediul central al Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului este în municipiul Bucureşti, str. General Berthelot nr. 28-30, sectorul 1. (4) Sediul Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului pentru activitatea de cercetare este în municipiul Bucureşti, str. D.I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1. (5) Sediul Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului pentru activitatea de tineret este în municipiul Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2. ART. 2 Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului conduce sistemul naţional de educaţie, învãţãmânt, cercetare şi tineret, exercitandu-şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate. ART. 3 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului exercita urmãtoarele funcţii: a) de strategie, prin care planifica strategic şi asigura elaborarea şi implementarea politicilor în domeniul învãţãmântului, cercetãrii, tehnologiei, inovarii şi tineretului; b) de administrare, prin care aloca, monitorizeazã şi evalueaza utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniu; c) de evaluare şi control al realizãrii politicilor în domeniul educaţiei, învãţãmântului, cercetãrii, tehnologiei, inovarii şi tineretului; d) de elaborare a cadrului normativ-metodologic, funcţional, operational şi financiar în care se realizeazã politicile în domeniu; e) de autoritate de stat, prin care asigura urmãrirea şi controlul respectãrii reglementãrilor din domeniul sau de activitate; f) de autoritate de management pentru Programul operational sectorial pentru cercetare, dezvoltare tehnologicã şi inovare; g) de reprezentare, prin care asigura, în numele Guvernului, reprezentarea în organismele şi în organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale, ca autoritate de stat pentru domeniul sau de activitate; h) de comunicare cu celelalte structuri ale administraţiei publice centrale şi locale şi cu societatea civilã; i) de cooperare internationala, prin care asigura aplicarea acordurilor internaţionale în domeniu şi promovarea de noi acorduri. ART. 4 (1) În domeniul educaţiei şi învãţãmântului, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului exercita urmãtoarele atribuţii: a) formuleazã politici şi elaboreazã programe de perspectiva în domeniile educaţiei şi învãţãmântului de toate gradele şi asigura implementarea lor în unitãţile şi instituţiile subordonate sau coordonate; b) evalueaza şi controleazã realizarea politicilor şi programelor în domeniu şi stabileşte sau propune, dupã caz, mãsuri de corectare a acestora; c) controleazã şi monitorizeazã aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea unitãţilor şi instituţiilor de învãţãmânt particular; d) elaboreazã cadrul normativ-metodologic, funcţional, operational şi economico-financiar în care se realizeazã politicile în domeniu; e) controleazã şi monitorizeazã respectarea reglementãrilor din domeniul sau de activitate; f) elaboreazã metodologii şi standarde naţionale de evaluare a elevilor şi a sistemului naţional de învãţãmânt; elaboreazã criterii generale de admitere în învãţãmântul superior; g) aproba reţeaua de învãţãmânt preuniversitar de stat; h) propune cifra de şcolarizare pentru învãţãmântul liceal şi superior de stat; i) efectueazã controale asupra modului în care se asigura protecţia socialã în învãţãmânt şi propune mãsuri corespunzãtoare Guvernului şi autoritãţilor publice locale abilitate; j) asigura cadrul legal şi monitorizeazã implicarea unitãţilor de învãţãmânt în procesul de educaţie continua a adulţilor; k) asigura şcolarizarea specializatã şi asistenta psihopedagogicã adecvate a elevilor şi a tinerilor cu deficiente fizice, senzoriale, mentale sau asociate; l) asigura funcţionarea consiliilor şi comisiilor naţionale şi consultative ale Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului; m) coordoneazã şi monitorizeazã buna desfãşurare a activitãţilor extraşcolare, cultural-artistice, sportive şi turistice ale elevilor şi studenţilor; n) comunica şi colaboreazã cu celelalte structuri ale administraţiei publice centrale şi locale şi cu societatea civilã în domeniile care vizeazã conţinutul procesului de educaţie şi învãţãmânt şi asigura condiţiile materiale şi financiare de desfãşurare a acestui proces; o) asigura, în numele Guvernului, reprezentarea în organismele şi în organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale, ca autoritate de stat pentru domeniul sau de activitate, şi asigura aplicarea acordurilor internaţionale în domeniu şi promovarea de noi acorduri; p) asigura armonizarea politicilor elaborate în domeniul învãţãmântului cu cele din legislaţia externa; q) participa la programele şi proiectele internaţionale, comunitare şi bilaterale în domeniu; r) iniţiazã, prin intermediul centrelor de excelenta, programe şi proiecte de dezvoltare a învãţãmântului pe plan local şi regional şi asigura cadrul organizatoric pentru selecţionarea şi pregãtirea adecvatã a elevilor cu aptitudini deosebite; s) coordoneazã şi controleazã funcţionarea sistemului informatic naţional pentru învãţãmânt, inclusiv prin cofinantare; iniţiazã funcţionarea unor reţele de comunicaţie pe domenii specifice între unitãţile şi instituţiile de învãţãmânt; s) asigura şi monitorizeazã modul de formare şi utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare necesare desfãşurãrii procesului de învãţãmânt şi educaţie; t) asigura editarea, tipãrirea şi difuzarea manualelor şi a materialului didactic pentru învãţãmântul preuniversitar; t) realizeazã şi promoveazã strategii şi tehnici moderne de instruire şi educaţie; u) stabileşte modalitãţi de recunoaştere şi de echivalare a diplomelor, a certificatelor şi a titlurilor ştiinţifice, eliberate în strãinãtate, pe baza unor norme interne, ţinând seama şi de înţelegerile şi convenţiile internaţionale. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de <>Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi de alte acte normative în vigoare. ART. 5 (1) Atribuţiile Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului pentru domeniul cercetãrii, dezvoltãrii tehnologice şi inovarii sunt urmãtoarele: a) fundamentarea, elaborarea şi actualizarea periodicã a politicilor şi strategiilor în domeniu; b) diseminarea de informaţii în domeniile cercetãrii-dezvoltãrii şi inovarii; asigurarea cadrului de reglementãri interne privind implementarea unui sistem de calitate aferent elaborãrii rapoartelor de cercetare, precum şi pentru clasificarea rezultatelor de interes strategic în domeniu şi gestionarea rezultatelor de interes public; c) stimularea transferului tehnologic, a valorificãrii rezultatelor, inovarii, a absorbtiei şi difuziei acestora în rândul agenţilor economici şi în economie în general; susţinerea brevetarii unor rezultate ca prima forma de valorificare; cofinantarea temelor care asigura parteneriate între centrele de cercetare şi agenţi economici; d) organizarea de seminarii şi mese rotunde, acţiuni promotionale de imagine şi diseminare de informaţii, traduceri, precum şi altele asemenea, în domeniul sau de activitate; e) stimularea şi, dupã caz, asigurarea editãrii, tipãririi şi difuzãrii de publicaţii sau de materiale specifice domeniului sau de competenta; publicarea de rapoarte, studii şi altele asemenea; f) urmãrirea armonizarii politicilor proprii cu cele din domeniul industriei, comerţului, sãnãtãţii, muncii, precum şi din alte domenii; g) elaborarea de acte normative şi de reglementãri în domeniu, precum şi crearea şi dezvoltarea cadrului institutional aferent; avizarea proiectelor de acte normative care conţin prevederi ce intra în domeniul sau de competenta; monitorizarea aplicãrii, dupã aprobare, a legilor şi reglementãrilor promovate; h) elaborarea de politici privind dezvoltarea resurselor umane pentru şi prin cercetare; i) susţinerea, prin cofinantare, a participãrii instituţiilor de învãţãmânt şi de cercetare la elaborarea strategiilor de ramura privind dezvoltarea economicã durabila; j) stimularea şi monitorizarea participãrii României la programe şi la proiecte internaţionale, europene, comunitare şi bilaterale în domeniu; k) atragerea, utilizarea, monitorizarea şi evaluarea asistenţei tehnice şi a consultantei interne şi internaţionale pentru domeniul sau specific de competenta; l) definirea politicilor de restructurare, modernizare şi de atragere a capitalului strãin în domeniu, împreunã cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale care au atribuţii specifice; m) stimularea dezvoltãrii regionale şi locale, prin programe şi proiecte de dezvoltare a învãţãmântului, cercetãrii, tehnologiei şi de stimulare a inovarii; stimularea şi iniţierea de centre de cercetare de excelenta; stimularea şi iniţierea infiintarii şi dezvoltãrii de parcuri ştiinţifice şi tehnologice, centre de inovare şi incubare în afaceri, centre de legãturi cu industria, de transfer tehnologic şi altele asemenea; sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii prin transferuri tehnologice selectate în prealabil pentru aplicare, la solicitarea ministerului de resort, cu aprobarea Guvernului; n) stimularea dialogului dintre comunitatea ştiinţificã şi alte structuri ale societãţii civile şi promovarea implicarii acestor structuri, în mod direct şi activ, inclusiv prin sustinere financiarã, în definirea şi implementarea politicilor în domeniul învãţãmântului, ştiinţei, tehnologiei şi inovarii; o) definirea procedurilor specifice de analiza, de monitorizare şi evaluare a sistemului cercetãrii, tehnologiei şi inovarii; realizarea de studii, analize, monitorizari, evaluãri şi alte activitãţi similare în domeniul cercetãrii, tehnologiei şi inovarii, pentru evaluarea şi controlul conducerii programelor şi proiectelor. Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului poate contracta servicii de consultanţa, expertiza, asistenta tehnica etc.; p) elaborarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pe perioade multianuale; evaluarea surselor necesare; stabilirea şi actualizarea obiectivelor strategiei urmãrite prin plan, în concordanta cu prioritãţile politicilor economice şi sociale ale Guvernului; r) evaluarea programelor cuprinse în planul naţional şi detalierea lor anuala; aprobarea prevederilor anuale ale planului naţional şi informarea Guvernului asupra realizãrii acestora; s) conducerea, finanţarea, monitorizarea şi implementarea de programe/proiecte de cercetare-dezvoltare, inginerie tehnologicã şi de stimulare a inovarii; atribuirea conducerii programelor cãtre agenţi economici, instituţii publice, instituţii şi unitãţi cu profil de cercetare-dezvoltare şi inovare, organizaţii neguvernamentale cu activitate de profil, în sistem competitional sau în mod direct, conform reglementãrilor în vigoare; s) prognozarea, planificarea şi programarea, dupã caz, în capitolul aferent cercetãrii din proiectul bugetului de stat, a resurselor financiare necesare în vederea realizãrii politicilor în domeniul sau de competenta şi utilizarea acestor resurse; t) implementarea sistemului informatic naţional pentru învãţãmânt, cercetare şi tehnologie, inclusiv prin cofinantare, elaborarea şi implementarea politicilor de dezvoltare a tehnologiilor informatice; crearea de reţele pe domenii specifice între institutele de cercetare, unitãţile şi instituţiile de învãţãmânt; t) armonizarea politicilor de dezvoltare a infrastructurilor pentru asigurarea calitãţii produselor, procedeelor şi serviciilor, în ceea ce priveşte activitãţile de standardizare, certificare, acreditare, metrologie, protecţia consumatorilor şi coordonarea asistenţei tehnice în acest domeniu; u) coordonarea de politici în domeniul proprietãţii intelectuale şi stimularea dezvoltãrii unui mediu favorabil inovarii; v) în vederea sustinerii efortului general de integrare se va putea întocmi şi finanta un program de traducere şi tehnoredactare a legislaţiei şi reglementãrilor comunitare; prioritate în realizarea acestor lucrãri vor avea serviciile de specialitate din cadrul institutelor de cercetare şi al instituţiilor de învãţãmânt; w) coordonarea activitãţii de participare a României la târguri, expoziţii şi la alte asemenea manifestãri interne şi internaţionale cu caracter tehnico-ştiinţific. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de <>Ordonanta Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, precum şi de alte acte normative în vigoare. ART. 6 În domeniul tineretului, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului are urmãtoarele atribuţii specifice: a) elaboreazã politica guvernamentalã în domeniul tineretului; fundamenteazã şi elaboreazã studii şi cercetãri, analize şi prognoze privind problemele tineretului, din instituţiile din subordine sau în colaborare cu persoane juridice ori fizice autorizate; b) colaboreazã cu structurile de şi pentru tineret legal constituite; c) finanţeazã acţiuni proprii, pe baza programelor aprobate de ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului; sprijinã financiar acţiunile structurilor asociative de tineret, care corespund obiectivelor cuprinse în programele ministerului; poate încheia contracte civile, respectiv convenţii civile de prestãri de servicii, direct sau prin unitãţile subordonate, cu persoane juridice ori cu persoane fizice pentru realizarea unor programe şi acţiuni privind tineretul şi implicarea acestuia în viata socialã; d) faciliteazã, pentru structurile asociative de tineret, stabilirea contactelor internaţionale directe, în vederea cunoaşterii reciproce şi a realizãrii de programe comune; e) asigura formarea şi perfecţionarea pregãtirii profesionale a personalului din domeniul tineretului, conlucrand în acest scop cu instituţiile şi organismele de specialitate din ţara şi din strãinãtate. ART. 7 Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului îndeplineşte şi alte atribuţii ce îi revin prin acte normative. ART. 8 (1) În cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului se organizeazã, la nivel de direcţie generalã, Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare. (2) Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare îndeplineşte atribuţiile stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.555/2002 privind desemnarea instituţiilor şi organismelor responsabile cu coordonarea, implementarea şi gestionarea asistenţei financiare comunitare prin instrumentele structurale. (3) Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare va deveni operationala începând cu anul 2004 şi va funcţiona cu un numãr de 90 de posturi în anul 2005, din care 30 de posturi în anul 2004. (4) Numãrul de posturi prevãzut la alin. (3) se asigura prin redistribuire în cadrul numãrului de posturi aprobat ministerului şi unitãţilor din subordine şi/sau prin suplimentarea acestui numãr, cu încadrarea în numãrul total de posturi aprobat prin legile bugetare anuale. (5) Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare are structura organizatoricã prevãzutã în anexa nr. 7. (6) Structura funcţiilor publice şi structura organizatoricã ale Autoritãţii de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare se definitiveaza pana la data de 1 septembrie 2003, în condiţiile legii. ART. 9 (1) În structura Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului funcţioneazã Agenţia Nationala pentru Energie Atomica, în coordonarea directa a ministrului. (2) Agenţia Nationala pentru Energie Atomica coordoneazã cercetarea ştiinţificã în domeniul energiei nucleare şi exercita, în domeniul utilizãrii fenomenelor şi proceselor atomice şi nucleare în scopuri paşnice, urmãtoarele atribuţii principale: a) elaborarea şi monitorizarea strategiei, politicilor şi a planului nuclear naţional pentru promovarea şi utilizarea fenomenelor şi proceselor atomice şi nucleare în scopuri paşnice; ia în considerare propunerile pe care le fac organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, agenţii economici, unitãţile de învãţãmânt şi de cercetare, dezvoltare, care au responsabilitatea de a aplica în practica activitãţile din domeniul atomic şi nuclear; b) elaborarea, implementarea şi monitorizarea strategiei, politicilor şi programelor guvernamentale de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniul nuclear; c) informarea cetãţenilor în legatura cu beneficiile şi riscurile asociate activitãţilor nucleare, precum şi crearea de atitudini şi comportamente adecvate; d) stimularea dezvoltãrii parteneriatului internaţional în domeniul sau de activitate prin încheierea de acorduri şi contracte de cercetare-dezvoltare, de asistenta tehnica, de expertiza, de informare şi/sau de specializare a personalului, cu avizele ministerelor de specialitate; e) colaborarea, împreunã cu Comisia Nationala pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, cu Agenţia Internationala pentru Energie Atomica de la Viena (A.I.E.A.) şi cu alte organizaţii internaţionale, regionale sau naţionale de profil din alte tari, precum şi reprezentarea României în relaţiile cu acestea; f) analizarea propunerilor privind activitãţile prioritare ale României în domeniul nuclear şi propunerea mãsurilor corective în cazul sesizãrii unor deficiente în aplicarea programelor în domeniu; g) propunerea anuala, împreunã cu Comisia Nationala pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, a componentei delegaţiei României la Conferinţa Generalã a A.I.E.A.; h) promovarea, împreunã cu Comisia Nationala pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, a participãrii agenţilor economici din domeniul nuclear la activitãţile pe profilul de activitate şi la cele care se desfãşoarã sub egida A.I.E.A.; i) monitorizarea sau, dupã caz, coordonarea activitãţii unor unitãţi de cercetare-dezvoltare de profil sau care sunt implicate în programe specifice în domeniu; j) asigurarea cadrului necesar în vederea corelãrii politicilor şi programelor industriale şi a celor de alta natura, care au relevanta pentru domeniul în cauza, cu politicile şi programele de cercetare-dezvoltare şi inovare de profil. (3) Atribuţiile Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, care, potrivit regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, sunt duse la îndeplinire de Agenţia Nationala pentru Energie Atomica, nu inlatura sau nu restrang competenta ce revine, potrivit legii, ministerelor, altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi agenţilor economici, unitãţilor de învãţãmânt, de cercetare, de sãnãtate, care desfãşoarã activitãţi în domeniul nuclear-atomic. ART. 10 (1) În structura organizatoricã a Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului funcţioneazã direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 161/2003 . (2) Structura organizatoricã a Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului este prevãzutã în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, pot fi organizate direcţii, servicii, birouri şi colective temporare de lucru, cu încadrarea în numãrul de posturi aprobat şi cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 161/2003 . (3) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti sunt organizate, ca organe descentralizate de specialitate ale ministerului, inspectorate şcolare cu structura aprobatã prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. (4) Inspectorii şcolari generali au calitatea de ordonatori secundari de credite. (5) Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, au în subordine unitãţi de învãţãmânt preuniversitar, unitãţi conexe acestora, unitãţi pentru activitatea extraşcolarã şi cluburi sportive şcolare. (6) Programele şi activitãţile de tineret se vor desfasura de cãtre personalul inspectoratelor şcolare angajat în acest scop. (7) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului poate constitui şi alte structuri organizatorice necesare în vederea realizãrii reformei învãţãmântului, cercetãrii şi activitãţilor de tineret, în conformitate cu Programul de guvernare, cu obligaţiile asumate prin acorduri cu organismele internaţionale şi prin programele pentru integrare europeanã, în condiţiile legii. ART. 11 (1) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului este sprijinit de organisme de nivel naţional în domeniul învãţãmântului, cercetãrii şi tineretului: consilii, comisii şi colegii prevãzute în anexa nr. 2. (2) Componenta acestor organisme de nivel naţional este stabilitã prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. (3) Atribuţiile organismelor de nivel naţional sunt stabilite prin regulamente de organizare şi funcţionare, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, conform reglementãrilor legale. (4) Organismele de nivel naţional pot avea câte un secretariat propriu format, de regula, din 1-3 persoane, care ajuta la elaborarea lucrãrilor şi pot folosi în activitatea lor un corp de experţi remunerat din fondurile programelor naţionale sau internaţionale de dezvoltare a învãţãmântului şi cercetãrii şi/sau din fondurile bugetare sau venituri proprii, potrivit legii. (5) Activitatea organismelor de nivel naţional este coordonata de ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului sau de un secretar de stat, cu excepţia Consiliului Naţional pentru Politica Ştiinţei, care este coordonat de primul-ministru. (6) Membrii organismelor de nivel naţional, precum şi alţi specialişti colaboratori ai acestora din afarã ministerului pot fi remuneraţi în condiţiile legii. ART. 12 (1) Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului se exercita de cãtre ministru, care are calitatea de ordonator principal de credite. (2) Ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului reprezintã ministerul în raporturile cu celelalte autoritãţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţara şi din strãinãtate, precum şi în justiţie. (3) Ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului rãspunde de intreaga activitate a ministerului în fata Guvernului, iar în calitate de membru al Guvernului, în fata Parlamentului. (4) Ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului îndeplineşte, în domeniul de activitate al ministerului, atribuţiile generale prevãzute la <>art. 53 din Legea nr. 90/2001 , precum şi orice alte atribuţii specifice, stabilite prin acte normative în vigoare. (5) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului emite ordine şi instrucţiuni în condiţiile legii. (6) Ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului poate delega unele dintre competentele sale în condiţiile legii. ART. 13 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului are un secretar general, ajutat de un secretar general adjunct, înalţi funcţionari publici, numiţi în condiţiile legii. (2) Secretarul general şi secretarul general adjunct asigura stabilitatea functionarii Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, continuitatea conducerii şi realizarea legãturilor functionale dintre structurile ministerului. (3) Secretarul general şi secretarul general adjunct îndeplinesc atribuţiile şi responsabilitãţile prevãzute la <>art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 . (4) Secretarul general şi secretarul general adjunct îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului sau prevãzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. ART. 14 (1) Numãrul maxim de posturi este de 400, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. (2) Structura organizatoricã pe compartimente, atribuţiile şi sarcinile aparatului propriu al ministerului sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. (3) Atribuţiile şi sarcinile secretarilor de stat sunt stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. (4) În cadrul ministerului şi unitãţilor subordonate se înfiinţeazã unitãţi de management pentru implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabila, conform legislaţiei în vigoare. ART. 15 Personalul care trece din instituţiile şi unitãţile de învãţãmânt sau de cercetare în aparatul propriu al Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului ori în serviciile publice descentralizate ale acestuia beneficiazã de rezervarea postului didactic sau de cercetare la instituţia sau la unitatea de la care provine. ART. 16 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului preia de la fostul Minister al Tineretului şi Sportului Agenţia Nationala pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor - ANSIT, care va funcţiona ca unitate în subordinea acestuia şi în coordonarea directa a ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. (2) Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor - ANSIT este asigurata de un director general, aflat în subordinea directa a ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. ART. 17 (1) Instituţiile şi unitãţile care funcţioneazã în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, exceptând unitãţile de cercetare ştiinţificã, sunt prevãzute în anexa nr. 3. (2) Casele de cultura studenţeşti şi cluburile sportive studenţeşti care funcţioneazã în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului sunt prevãzute în anexa nr. 4. (3) Instituţiile şi unitãţile de cercetare ştiinţificã, dezvoltare şi inovare care funcţioneazã în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului sunt prevãzute în anexa nr. 5. (4) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţioneazã în coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului sunt prevãzute în anexa nr. 6. (5) Instituţiile şi unitãţile pentru activitatea de tineret care funcţioneazã în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului sunt prevãzute în anexa nr. 8. (6) Structura organizatoricã a instituţiilor şi unitãţilor din subordinea sau din coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului este aprobatã prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. (7) Normativele de personal şi criteriile de constituire a compartimentelor pentru unitãţile şi instituţiile publice subordonate, finanţate de la bugetul de stat, precum şi atribuţiile acestora sunt stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, în baza <>Legii nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi a celorlalte dispoziţii legale în vigoare, precum şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 . ART. 18 Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului asigura, pe de o parte, elaborarea, aplicarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii şi inovarii, iar pe de alta parte, coordoneazã elaborarea, aplicarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor pentru lãrgirea patrimoniului naţional şi internaţional de cercetare, tehnologie şi inovare, dezvoltarea economicã durabila, accesul rezultatelor cercetãrii şi tehnologiilor dezvoltate pe piata interna şi internationala, realizarea societãţii informationale, satisfacerea nevoilor cetãţeanului şi creşterea calitãţii vieţii acestuia. ART. 19 (1) Structura organizatoricã, statele de funcţii şi regulamentele de organizare şi funcţionare pentru unitãţile subordonate prevãzute în anexa nr. 5 se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, la propunerea directorului general sau, dupã caz, a directorului unitãţii. (2) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorilor generali, a directorilor şi a membrilor consiliilor de administraţie ale unitãţilor prevãzute în anexele nr. 5 şi 6 se realizeazã prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, în condiţiile legii. ART. 20 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului va utiliza un parc auto propriu atât pentru aparatul central, cat şi pentru instituţiile şi unitãţile subordonate, potrivit legii, precum şi autovehicule destinate deplasarilor în teritoriu pentru monitorizare şi inspecţie, conform anexei nr. 9. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului va prelua, în condiţiile negociate în acorduri, parcul auto aflat în prezent în dotarea structurilor de reforma care aplica programele educaţionale sprijinite prin împrumuturi externe. ART. 21 Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului va prelua, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri, de la structurile fostului Minister al Tineretului şi Sportului, în condiţii stabilite prin protocoale, patrimoniul - spaţii, dotãri şi altele asemenea, corespunzãtor desfãşurãrii activitãţilor şi proceselor educative pentru tineret. ART. 22 Din taxele de la studenţii şi cursanţii strãini, încasate în baza <>art. 92 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se constituie un fond, la dispoziţia ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, pentru situaţii speciale şi neprevãzute, având un cuantum de cel mult 5% din încasãrile în valuta. ART. 23 (1) Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, asigura activitatea de distribuire a manualelor şcolare cãtre unitãţile de învãţãmânt din subordine, ca activitate organizatã pe lângã acestea, finanţatã din venituri proprii. (2) Veniturile înregistrate din activitatea prevãzutã la alin. (1) vor fi obţinute de la agenţii economici care şi-au asumat obligaţia de a edita, tipari şi difuza manualele şcolare sau vor fi virate direct de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului în cazul în care, prin contractul cu aceşti agenţi economici, s-au prevãzut reţinerea şi virarea de cãtre Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului a sumelor aferente difuzãrii manualelor şcolare de la inspectoratele şcolare la unitãţile de învãţãmânt. (3) Cheltuielile curente şi de capital aferente activitãţii se suporta din veniturile prevãzute la alin. (2). (4) Disponibilitãţile existente în cont la finele anului se reporteazã şi se utilizeazã în anul urmãtor pentru destinatiile prevãzute la alin. (3). ART. 24 Anexele nr. 1-9 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 25 Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abroga <>Hotãrârea Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2001, precum şi orice alte dispoziţii contrare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemneazã: --------------- Ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului, Alexandru Athanasiu Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, Elena Dumitru Ministrul integrãrii europene, Hildegard Carola Puwak Ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 3 iulie 2003. Nr. 741.
ANEXA 1
Numãrul total de posturi = 400,
exclusiv demnitarii şi posturile
aferente cabinetului ministrului
┌─────────────────────────┐
│ Ministrul Educaţiei, │
│Cercetãrii şi Tineretului│
├─────────────────────────┤
│ Cabinetul demnitarului │
└────────────┬────────────┘
│
│
┌────────────────┬─────────────┼─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │
┌──────┴───────┐ ┌─────┴─────┐ │ ┌─────┴─────┐ ┌────┴──────┐
│Secretar de │ │Secretar de│ │ │Secretar de│ │Secretar de│
│Stat pentru │ │Stat pentru│ │ │Stat pentru│ │Stat pentru│
│Învãţãmânt │ │Învãţãmânt │ │ │Cercetare │ │Tineret │
│Preuniversitar│ │Superior şi│ │ └───────────┘ └───────────┘
└──────────────┘ │Integrare │ │
│Europeanã │ │
└───────────┘ │ ┌─────────────────┐
│ │Direcţia Generalã│
┌──────────────┐ ├───┤Buget Finanţe │
│Direcţia Audit├────┤ └─────────────────┘
└──────────────┘ │ ┌───────────────────┐
┌─────────────────┐ ├───┤Direcţia Patrimoniu│
│Serviciul Relaţii│ │ │şi Investiţii │
│Publice şi ├───┤ └───────────────────┘
│Mass-Media │ │
└─────────────────┘ │
┌─────────────────┐ │
│Agenţia Nationala│ │
│pentru Energie ├───┤ ┌────────────────┐
│Atomica │ ├───┤Direcţia Juridic│
└─────────────────┘ │ └────────────────┘
│
│
┌───────┴────────┐
│Secretar General│
└───────┬────────┘
│
┌────────┴───────┐
│Secretar General│
│ Adjunct │
└────────┬───────┘
│
│
│
┌─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬──┴──┬─────┬─────┬─────┬─────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ : │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ : │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ : │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ : │ │
┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ .... ┌┴─┐ ┌┴─┐
│ 1│ │ 2│ │ 3│ │ 4│ │ 5│ │ 6│ │ 7│ │ 8│ : 9: │10│ │11│
└──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ .... └──┘ └──┘
1 = Direcţia Generalã pentru Învãţãmânt Preuniversitar 2 = Direcţia Generalã Învãţãmânt Superior 3 = Direcţia Generalã pentru Integrare Europeanã şi Relaţii Internaţionale 4 = Direcţia Educaţie Continua, Formarea şi Perfecţionarea Personalului Didactic şi de Cercetare 5 = Direcţia Generalã Evaluare, Prognoze, Strategii şi Programe pentru Învãţãmânt Preuniversitar 6 = Direcţia Generalã Logistica, Administrativ şi Resurse Umane 7 = Direcţia Generalã pentru Învãţãmânt în Limbile Minoritãţilor Naţionale şi Accesul la Educaţie 8 = Direcţia Programe pentru Tineret 9 = Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 10 = Direcţia Generalã Strategii, Programe de Cercetare-Dezvoltare, Evaluare şi Monitorizare 11 = Direcţia Inovare, Transfer Tehnologic şi Infrastructura de Cercetare-Dezvoltare Inovare
ANEXA 2
CONSILII CONSULTATIVE
ale Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului
A. Consilii consultative pentru educaţie
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea consiliului consultativ Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I. Consiliul Naţional pentru Reforma a Învãţãmântului Bugetul de stat
II. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Bugetul de stat
Diplomelor şi Certificatelor Universitare*)
III. Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învãţãmântului Bugetul de stat
Superior
IV. Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învãţãmântului
Preuniversitar de Stat Bugetul de stat
V. Consiliul Naţional al Cercetãrii Ştiinţifice Bugetul de stat
din Învãţãmântul Superior*)
VI. Consiliul Naţional al Bibliotecilor Venituri proprii
VIII. Consiliul Naţional al Rectorilor Venituri proprii
IX. Comisia nationala de Evaluare şi Acreditare
în Învãţãmântul Preuniversitar de Stat Venituri proprii
B. Consilii consultative pentru cercetare
I. Colegiul consultativ pentru cercetare,
dezvoltare şi inovare Bugetul de stat
II. Consiliul Naţional de Atestare şi Acreditare
pentru Cercetare Bugetul de stat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------- *) cu competente şi pentru activitatea de cercetare
ANEXA 3
INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE
care funcţioneazã în subordinea Ministerului Educaţiei,
Cercetãrii şi Tineretului, exceptând unitãţile
de cercetare ştiinţificã
A. Instituţii de învãţãmânt şi alte unitãţi subordonate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea unitãţii Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I Inspectorate şcolare judeţene şi Inspectoratul
Şcolar al Municipiului Bucureşti Bugetul de stat
Organe descentralizate de specialitate ale
Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului
în a cãror subordine funcţioneazã unitãţile conexe,
unitãţi pentru activitatea extraşcolarã şi cluburi
sportive şcolare.
II. Instituţii de învãţãmânt superior de stat:
1 Universitatea "Politehnica" din Bucureşti Venituri proprii
2 Universitatea Tehnica de Construcţii Bucureşti Venituri proprii
3 Universitatea de Arhitectura şi Urbanism
"Ion Mincu" din Bucureşti Venituri proprii
4 Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina
Veterinara din Bucureşti Venituri proprii
5 Universitatea din Bucureşti
6 Universitatea de Medicina şi Farmacie "Carol
Davila" din Bucureşti Venituri proprii
7 Academia de Studii Economice din Bucureşti Venituri proprii
8 Universitatea Nationala de Muzica din Bucureşti Venituri proprii
9 Universitatea Nationala de Arte din Bucureşti Venituri proprii
10 Universitatea Nationala de Arta Teatrala şi
Cinematografica "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti Venituri proprii
11 Academia Nationala de Educaţie Fizica şi
Sport din Bucureşti Venituri proprii
12 Şcoala Nationala de Studii Politice şi Administrative
din Bucureşti Venituri proprii
13 Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia Venituri proprii
14 Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad Venituri proprii
15 Universitatea din Bacau Venituri proprii
16 Universitatea de Nord din Baia Mare Venituri proprii
17 Universitatea "Transilvania" din Braşov Venituri proprii
18 Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca Venituri proprii
19 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina
Veterinara din Cluj-Napoca Venituri proprii
20 Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca Venituri proprii
21 Universitatea de Medicina şi Farmacie "Iuliu
Hatieganu" din Cluj-Napoca Venituri proprii
22 Academia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca Venituri proprii
23 Universitatea de Arta şi Design din Cluj-Napoca Venituri proprii
24 Universitatea "Ovidius" din Constanta*) Venituri proprii
25 Universitatea Maritima din Constanta Venituri proprii
26 Universitatea din Craiova Venituri proprii
27 Universitatea de Medicina şi Farmacie din Craiova Venituri proprii
28 Universitatea "Dunarea de Jos" din Galaţi Venituri proprii
29 Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iaşi Venituri proprii
30 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina
Veterinara "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi Venituri proprii
31 Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi Venituri proprii
32 Universitatea de Medicina şi Farmacie
"Grigore T. Popa" din Iaşi Venituri proprii
33 Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi Venituri proprii
34 Universitatea din Oradea Venituri proprii
35 Universitatea din Petrosani Venituri proprii
36 Universitatea din Pitesti Venituri proprii
37 Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti Venituri proprii
38 Universitatea "Eftimie Murgu" din Resita Venituri proprii
39 Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu Venituri proprii
40 Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava Venituri proprii
41 Universitatea "Valahia" din Targoviste Venituri proprii
42 Universitatea "Constantin Brancusi" din Targu-Jiu Venituri proprii
43 Universitatea "Petru Maior" din Targu-Mures Venituri proprii
44 Universitatea de Medicina şi Farmacie din Targu-Mures Venituri proprii
45 Universitatea de Arta Teatrala din Targu-Mures Venituri proprii
46 Universitatea "Politehnica" din Timişoara Venituri proprii
47 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina
Veterinara a Banatului din Timişoara Venituri proprii
48 Universitatea de Vest din Timişoara Venituri proprii
49 Universitatea de Medicina şi Farmacie
"Victor Babes" din Timişoara Venituri proprii
*) Universitatea "Ovidius" din Constanta are în structura Secretariatul Naţional Roman al Reţelei Universitatilor de la Marea Neagra III Biblioteci centrale universitare şi pedagogice
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea unitãţii Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Biblioteca Centrala Universitarã din Bucureşti Bugetul de stat
2 Biblioteca Centrala Universitarã "Mihai
Eminescu" din Iaşi Bugetul de stat
3 Biblioteca Centrala Universitarã "Lucian Blaga"
din Cluj-Napoca Bugetul de stat
4 Biblioteca Centrala Universitarã "Eugen Todoran"
din Timişoara Bugetul de stat
5 Biblioteca Pedagogica Nationala "I.C. Petrescu"
din Bucureşti Bugetul de stat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
IV Comisia Nationala a României pentru UNESCO Bugetul de stat
V Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare Bugetul de stat
VI Centrul Naţional pentru Programul de Formare
Profesionalã "Leonardo da Vinci" Bugetul de stat
VII Agenţia Nationala "Socrates" Bugetul de stat
VIII Agenţia Socialã a Studenţilor Bugetul de stat
IX Centrul Naţional de Excelenta Bugetul de stat
X Unitatea Executivã pentru Finanţarea Venituri proprii şi
Învãţãmântului Superior şi al Cercetãrii subvenţii acordate de
Ştiinţifice Universitare la bugetul de stat
XI Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XII Corul Naţional de Camera "Madrigal" Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XIII Oficiul Naţional al Burselor de Studii
în Strãinãtate Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XIV Centrul Naţional de Dezvoltare a
Învãţãmântului Profesional şi Tehnic Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XV Oficiul Naţional pentru Administrare şi
Operare al Infrastructurii de Comunicaţii
de Date "ROEDUNET" Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XVI Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XVII Agenţia Nationala a Taberelor şi Turismului
Şcolar din România Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XVIII Centrul Naţional de Formare a Personalului
din Învãţãmântul Preuniversitar Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XIX Centrul pentru Formarea Continua în Limba
Germanã (la Medias) Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XX Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi
Difuzarea Manualelor Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XXI Consiliul Naţional pentru Curriculum Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XXII Agenţia Nationala pentru Parteneriatul
Universitatilor cu Mediul Economico
Social (APART) Venituri proprii şi
subvenţii acordate de
la bugetul de stat
XXIII Agenţia Managerialã de Cercetare Ştiinţificã,
Inovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica
(AMCSIT-Politehnica) Venituri proprii
Alte unitãţi aflate în subordinea Ministerului Educaţiei,
Cercetãrii şi Tineretului
XXIV Casele universitarilor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea unitãţii Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Casa Universitarilor din Bucureşti Venituri proprii
2 Casa Universitarilor din Cluj-Napoca Venituri proprii
3 Casa Universitarilor din Iaşi Venituri proprii
4 Casa Universitarilor din Timişoara Venituri proprii
5 Casa Universitarilor din Braşov Venituri proprii
6 Casa Universitarilor din Craiova Venituri proprii
Unitãţi aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei,
Cercetãrii şi Tineretului
Regia Autonomã "Editura Didactica şi Pedagogica" Venituri proprii
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 4
CASE DE CULTURA STUDENŢEŞTI ŞI CLUBURI SPORTIVE STUDENŢEŞTI
care funcţioneazã în subordinea Ministerului Educaţiei
Cercetãrii şi Tineretului
I. Case de cultura studenţeşti:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea unitãţii Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Casa de Cultura Studenteasca din Bucureşti Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
2. Casa de Cultura Studenteasca din Cluj-Napoca Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
3. Casa de Cultura Studenteasca din Iaşi Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
4. Casa de Cultura Studenteasca din Timişoara Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
5. Casa de Cultura Studenteasca din Craiova Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
6. Casa de Cultura Studenteasca din Braşov Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
7. Casa de Cultura Studenteasca din Galaţi Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
8. Casa de Cultura Studenteasca din Petrosani Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
9. Casa de Cultura Studenteasca din Targu Mures Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
10. Casa de Cultura Studenteasca din Ploiesti Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
11. Casa de Cultura Studenteasca din Pitesti Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
12. Casa de Cultura Studenteasca din Alba Iulia Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
13. Casa de Cultura Studenteasca din Sibiu Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
14. Casa de Cultura Studenteasca din Resita Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
15. Complexul Cultural Sportiv Studentesc Venituri proprii şi
"Tei" din Bucureşti subvenţii acordate
de la bugetul de stat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Cluburi sportive studenţeşti:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea unitãţii Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Clubul "Sportul Studentesc" din Bucureşti Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
2. Clubul Sportiv "Academia Nationala de
Educaţie Fizica şi Sport" din Bucureşti Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
3. Clubul Sportiv "Universitatea" din Timişoara Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
4. Clubul Sportiv "Universitatea" din Cluj-Napoca Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
5. Clubul Sportiv "Universitatea" din Craiova Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
6. Clubul Sportiv "Universitatea" din Galaţi Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
7. Clubul Sportiv "Universitatea" din Braşov Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
8. Clubul Sportiv "Politehnica" din Iaşi Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
9. Clubul Sportiv "Ştiinţa" din Bacau Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
10. Clubul Sportiv "Ştiinţa" din Petrosani Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
11. Clubul Sportiv "Ştiinţa" din Constanta Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
12. Clubul Sportiv "Ştiinţa" din Baia Mare Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
13. Clubul Sportiv Universitar din Sibiu Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
14. Clubul Sportiv Universitar din Ploiesti Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
15. Clubul Sportiv Universitar din Targu Mures Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
16. Clubul Sportiv Universitar din Oradea Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
17. Clubul Sportiv Universitar din Pitesti Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
18 Clubul Sportiv Studentesc "Medicina" din
Timişoara Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 5
INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE
de cercetare ştiinţificã, dezvoltare tehnologicã şi inovare
care funcţioneazã în subordinea Ministerului Educaţiei,
Cercetãrii şi Tineretului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea unitãţii Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei Bugetul de stat
2 Centrul European UNESCO pentru Învãţãmântul
Superior (CEPES) Bugetul de stat
3 Institutul de Fizica Atomica din Bucureşti*) Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
4 Institutul Naţional de Informare şi Documentare
din Bucureşti**) Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
5 Centrul de Cercetãri Biologice din Jibou Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
6 Institutul Limbii Romane Venituri proprii şi
subvenţii acordate
de la bugetul de stat
7 Agenţia Spatiala Romana Venituri proprii
8 Institutul de Cercetãri în Chimie "Raluca
Ripan" din Cluj-Napoca Venituri proprii
9 Institutul Naţional de Inventica din Iaşi Venituri proprii
10 Centrul Regional de Inovare, Implementare şi
Aplicare a Inventiilor din Targu Mures Venituri proprii
11 Centrul de Cercetãri de Medicina Comparata - CCMC Venituri proprii
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------------- *) Un numãr maxim de 10 posturi pentru administrativ se finanţeazã de la bugetul de stat. **) Un numãr maxim de 20 de posturi pentru biblioteca se finanţeazã de la bugetul de stat.
ANEXA 6
INSTITUTE NAŢIONALE
de cercetare - dezvoltare care funcţioneazã în coordonarea
Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea unitãţii Sursa de finanţare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Optoelectronica - INOE 2000 Bucureşti Venituri proprii
2 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
Turbomotoare-COMOTI Bucureşti Venituri proprii
3 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în
domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi
Teledetectiei - IGR Bucureşti Venituri proprii
4 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Textile şi Pielarie - INCDTP Bucureşti Venituri proprii
5 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi
Industriei Alimentare - INMA Bucureşti Venituri proprii
6 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Fizica şi Inginerie Nucleara "Horia
Hulubei" - IFIN-HH Bucureşti Venituri proprii
7 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Fizica Laserilor Plasmei şi Radiatiei
- INFLPR Bucureşti Venituri proprii
8 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Fizica Tehnica - IFT Iaşi Venituri proprii
9 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Fizica Materialelor - INCDFM Bucureşti Venituri proprii
10 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Fizica Pãmântului - INCDFP Bucureşti Venituri proprii
11 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
Chimico-Farmaceutica - ICCF Bucureşti Venituri proprii
12 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Electrochimie şi Materie
Condensata - INCEMC Timişoara Venituri proprii
13 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Geologie şi Geoecologie Marina - GEOCOMAR
Bucureşti Venituri proprii
14 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Ştiinţe Biologice Bucureşti Venituri proprii
15 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti Venituri proprii
16 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI
Ramnicu Valcea Venituri proprii
17 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Tehnologii Izotopice şi Moleculare - INCOTIM
Cluj -Napoca Venituri proprii
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nota: 1. Numãrul maxim de posturi pentru unitãţile şi activitãţile din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului finanţate integral de la bugetul de stat este de 10.946. 2. Numãrul maxim de posturi pentru unitãţile de învãţãmânt, cercetare şi tineret care funcţioneazã în subordinea şi coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, inclusiv cel aferent cãminelor şi cantinelor studenţeşti, este de 6.791.
ANEXA 7
Structura Autoritãţii de Management pentru Programul Operational
Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare
┌───────────────────────────────────────────────────────┐
│ Autoritatea de Management pentru Programul Operational│
│ Sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare*) │
└─────────────────────────┬─────────────────────────────┘
│
│
│
┌──────────────────┬────────────┴────┬───────────────────┐
┌─────┴─────┐ ┌───────┴────┐ ┌────────┴───────┐ │
│Direcţia de│ │Direcţia de │ │Direcţia de │ │
│Programare │ │Monitorizare│ │Control şi Audit│ │
│şi Evaluare│ └────────────┘ └────────────────┘ │
└───────────┘ │
│
┌──────────────┴───────────┐
│Serviciul de Informatizare│
└──────────────────────────┘
*) Organizatã la nivel de direcţie generalã.
ANEXA 8
Instituţii şi unitãţi pentru activitatea de tineret
care funcţioneazã în subordinea
Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului
┌────┬─────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐
│Nr. │ Denumirea │ Sursa de finanţare │
│Crt.│ │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│1. │Agenţia Nationala pentru Sprijinirea │ Venituri proprii şi subvenţii │
│ │Iniţiativelor Tinerilor - ANSIT │ acordate de la bugetul de stat│
└────┴─────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘
ANEXA 9
PARCUL AUTO
pentru activitãţi specifice ale
Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului
┌────┬────────────────┬───────────────┬─────────┬───────────────────────┐
│ │ │ Tipul │ Numãrul │ │
│Nr. │ │ mijlocului │ maxim │ Consumul maxim de │
│crt.│Activitatea │ de transport │ (bucãţi)│ carburanţi/autovehicul│
│ │ │ │ │ (litri/luna) │
├────┼────────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────────┤
│ 1 │Monitorizare şi │ - autoturism │ 10 │ 450 │
│ │inspecţie │ - microbuz │ 3 │ 450 │
└────┴────────────────┴───────────────┴─────────┴───────────────────────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.