Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 863 lit. e) şi art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă transmiterea imobilului situat în municipiul Bucureşti, sectorul 1, str. Mendeleev, nr. 36-38, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Economiei în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. ART. 2 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat între părţile interesate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 3 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va asigura includerea imobilului prevăzut la art. 1 în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: -------------- Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul economiei, Varujan Vosganian Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Eugen Coifan Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu p. Ministrul delegat pentru buget, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 25 septembrie 2013. Nr. 740. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se transmite din domeniul privat al statului şi administrarea Ministerului Economiei în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
┌──────────────────┬──────────────────┬───────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│Adresa imobilului │Persoana juridică │Persoana juridică │Caracteristicile tehnice ale imobilului │
│care se transmite │ de la care se │ la care se │ │
│ │transmite imobilul│ transmite imobilul│ │
├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Municipiul │ Ministerul │ Agenţia Naţională │Construcţie din beton - S+P+10 etaje, │
│ Bucureşti, │ Economiei │ a Funcţionarilor │din anul 1972 │
│str. Mendeleev nr.│ │ Publici │- suprafaţa construită = 505,04 mc │
│36-38, sectorul 1 │ │ │- suprafaţa curţii = 146,81 mc │
│ │ │ │- spaţiu în exclusivitate = 2.602,84 mc │
│ │ │ │- dependinţe = 1.566,85 mc │
└──────────────────┴──────────────────┴───────────────────┴────────────────────────────────────────┘
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.