Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) În scopul asigurării necesarului de finanţare al autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din instrumente structurale în cadrul obiectivului convergenţă - Programul operaţional sectorial "Mediu" (POSM), Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POSCCE), Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (POSDRU), Programul operaţional regional (POR), Programul operaţional "Dezvoltarea capacităţii administrative" (PODCA) şi Programul operaţional "Asistenţă tehnică" (POAT), denumite în continuare programe operaţionale, aferent lunii martie 2013, în vederea efectuării plăţilor pentru proiectele finanţate în cadrul programelor operaţionale, pentru rambursarea cheltuielilor eligibile primite de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se aprobă alocarea temporară de către Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 1.200.000,00 mii lei, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din venituri din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului. (2) Ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management pentru programele operaţionale, care beneficiază de prevederile alin. (1), sunt cei prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) Sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi utilizate, vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până cel târziu la data de 20 decembrie 2013. ART. 2 (1) Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, efectuează transferul în limita sumei alocate potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), la solicitarea Autorităţii de certificare şi plată, din contul 65.01.01. "Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare" deschis la Trezoreria Operativă Centrală în contul 54.01.03.00 "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale", deschis la Trezoreria Operativă Centrală şi gestionat de Autoritatea de certificare şi plată, dar nu mai târziu de data de 25 martie 2013. (2) Autoritatea de certificare şi plată efectuează transferul în limita sumei alocate, în funcţie de disponibil, din contul prevăzut la alin. (1) în conturile de disponibil deschise pe numele ordonatorilor principali de credite cu rol de autorităţi de management, pe baza solicitării de fonduri transmise potrivit acordurilor privind managementul financiar şi controlul la nivelul programelor operaţionale încheiate de Autoritatea de certificare şi plată cu fiecare Autoritate de management. ART. 3 (1) Reconstituirea veniturilor din privatizare se realizează de ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management prin intermediul Autorităţii de certificare şi plată, din sumele primite de la Comisia Europeană, ca urmare a transmiterii către aceasta a aplicaţiilor de plată aferente programelor operaţionale. În acest sens, autorităţile de management pentru programele operaţionale au obligaţia transmiterii la Autoritatea de certificare şi plată, până la data de 15 mai 2013, a declaraţiilor lunare de cheltuieli eligibile, potrivit prevederilor cadrului legal naţional şi comunitar, a căror valoare totală aferentă finanţării din instrumente structurale să fie cel puţin egală cu valoarea sumei primite. (2) Reîntregirea veniturilor din privatizare utilizate se va efectua prin transferarea echivalentului în euro, determinat pe baza cursului Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării transferului sumelor în valută, din contul denominat în euro "Disponibil din contribuţia financiară a Uniunii Europene reprezentând fonduri externe nerambursabile postaderare", deschis la Banca Naţională a României pe numele Autorităţii de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în contul "Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO", deschis la Banca Naţională a României pe numele Ministerului Finanţelor Publice. (3) Sumele în euro încasate de Ministerul Finanţelor Publice potrivit alin. (2) se înregistrează ca venituri din privatizare în valută, la cursul Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării operaţiunii de transfer valutar prevăzute la alin. (2). Pe baza aceluiaşi curs valutar, Ministerul Finanţelor Publice stinge obligaţia de restituire a sumelor alocate din venituri din privatizare în lei a ordonatorilor principali de credite prevăzuţi în anexă. (4) În cazul în care sumele rambursate de Comisia Europeană, ca urmare a declaraţiilor de cheltuieli transmise de Autoritatea de certificare şi plată în baza declaraţiilor de cheltuieli primite de la autorităţile de management, potrivit dispoziţiilor alin. (1), nu acoperă integral sumele primite de ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management, reconstituirea veniturilor din privatizare până la sfârşitul perioadei prevăzute la art. 1 alin. (3) se asigură în lei din bugetul propriu al ordonatorilor principali de credite pe anul 2013. În acest sens, Autoritatea de certificare şi plată transmite, până la data de 31 iulie 2013, o notificare ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management pentru programele operaţionale, cu privire la sumele de recuperat. (5) Recuperarea sumelor prevăzute la alin. (4) se efectuează în lei, prin transferul sumelor menţionate în notificare, în contul 65.01.01 "Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare", deschispe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală. (6) Autorităţile de management restituie sumele primite şi neutilizate din vărsăminte din privatizare în contul prevăzut la alin. (5), până cel târziu la data de 5 aprilie 2013. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea p. Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Elena Dumitru, secretar de stat Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu p. Ministrul economiei, Adrian Ciocănea, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici Bucureşti, 6 martie 2013. Nr. 73. ANEXĂ REPARTIŢIA sumelor alocate temporar, pentru luna martie a anului 2013, din veniturile din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management
- mii lei -
┌───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│ Ordonator principal de credite - AM │Total necesar fonduri│
│ │ martie 2013 (FEN) │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Ministrul Economiei - AM POSCCE │ 178.227,00│
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Ministrul fondurilor europene - AM POAT │ 4.292,00│
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Ministrul mediului şi schimbărilor climatice - AM POS │ │
│Mediu │ 322.167,00│
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi │ │
│persoanelor vârstnice - AM POSDRU │ 258.691,00│
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei │ │
│publice - AM POR │ 407.922,00│
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei │ │
│publice - AM PODCA │ 28.701,00│
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│TOTAL: │ 1.200.000,00│
└───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┘
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.