Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă transmiterea unui sector de drum naţional, aflat în proprietatea publică a statului şi identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine şi concesiunea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova. Contractul de concesiune având ca obiect sectorul de drum respectiv se modifică în mod corespunzător, potrivit legii. ART. 2 Predarea-preluarea sectorului de drum naţional transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 3 Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se modifică în mod corespunzător, în condiţiile legii. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ────────────────── Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan-Coman Şova p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Bucureşti, 18 septembrie 2013. Nr. 704. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale sectorului de drum naţional, aflat în proprietatea publică a statului, care se transmite din administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova
┌───────────────┬──────────────────────┬──────────────────────────┬───────────────┬────────────┬─────────┬───────┐
│ Adresa │ Indicativul şi │ Persoana juridică de la │ Persoana │Lungimea │Nr. MFP │ Cod │
│ │limitele sectorului de│care se transmite sectorul│juridică la │totală (km) │ │clasi- │
│ │drum care se transmite│ de drum │care se tran- │ │ │ficaţie│
│ │ │ │smite sectorul │ │ │ │
│ │ │ │ de drum │ │ │ │
├───────────────┼──────────────────────┼──────────────────────────┼───────────────┼────────────┼─────────┼───────┤
│Ţara: România; │DN 65C cuprins între │Departamentul pentru │Consiliul Local│L = 0,700 km│12250 │8.12.05│
│Judeţ: -; -; -;│intersecţia cu Strada │proiecte de infrastructură│al Municipiului│ │(parţial)│ │
│Nr.: -; │Toamnei până la │şi investiţii străine │ Craiova │ │ │ │
│Craiova-Horezu │Ocolitoarea de Nord │(CUI 31116081) │(CUI 4417214) │ │ │ │
│ │Craiova km 3+300-4+000│ │ │ │ │ │
└───────────────┴──────────────────────┴──────────────────────────┴───────────────┴────────────┴─────────┴───────┘
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.