Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 70 din 12 februarie 1996  pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 456/1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 70 din 12 februarie 1996 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 456/1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 39 din 23 februarie 1996
    Guvernul României hotărăşte:

    ART. 1
    Hotărârea Guvernului nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 18 august 1994, astfel cum a fost modificată prin Hotărîrea Guvernului nr. 354/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 5 iunie 1995, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 2 punctul (27) se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "(27) exercita controlul de stat cu privire la respectarea regimului de autorizare a construcţiilor şi la aplicarea unitară a prevederilor sistemului calităţii în construcţii, în toate etapele şi componentele acestuia; controlul de stat se exercita de către Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, organizată în cadrul ministerului ca inspecţie centrala, şi de către inspectiile în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului judeţene şi a municipiului Bucureşti, subordonate acesteia, care funcţionează ca servicii publice descentralizate ale ministerului;"
    2. După alineatul (8) al articolului 3 se introduce alineatul (9), care va avea următorul cuprins:
    "(9) Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului şi inspectiile teritoriale din subordinea acesteia se organizează şi funcţionează potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 3."
    3. Articolul 6 se completează cu alineatele (2) şi (3), care vor avea următorul cuprins:
    "(2) Inspectiile în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, judeţene şi a municipiului Bucureşti, au în dotare, în medie, cîte 4 autovehicule cu un consum lunar de carburanţi de 450 litri/luna/autovehicul, repartizate prin decizie a inspectorului de stat şef.
    (3) Autovehiculele utilizate de Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului şi cele din dotarea inspectiilor teritoriale din subordinea acesteia vor purta însemnele Inspecţia de stat în construcţii."
    4. După articolul 6 se introduce articolul 6^1, care va avea următorul cuprins:
    "Art. 6^1 - (1) Prefecturile împreună cu consiliile judeţene şi consiliile locale vor sprijini asigurarea spaţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii inspectiilor teritoriale din subordinea Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului.
    (2) In localităţile în care aceste inspecţii nu dispun de spaţii corespunzătoare, consiliile locale vor asigura, în condiţiile legii, amplasamente în vederea construirii de sedii proprii. Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului va prevedea în programul de investiţii al inspectiilor teritoriale fonduri pentru construirea unor astfel de obiective."
    5. Articolul 7 se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 7 - Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărîre."
    6. Articolul 8 alineatul (1) se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 8 - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri se abroga Hotărîrea Guvernului nr. 795/1992 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, republicată în temeiul art. 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 491/1993, Hotărîrea Guvernului nr. 734/1991 privind dotarea cu mijloace de transport a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi Hotărîrea Guvernului nr. 680/1991 privind unele măsuri de finanţare a activităţii de control al statului asupra calităţii construcţiilor, lucrărilor publice, urbanismului şi amenajării teritoriului."
    ART. 2
    Hotărîrea Guvernului nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cu modificările şi completările ulterioare, se va republica în Monitorul Oficial al României, dîndu-se articolelor o noua numerotare.

            PRIM-MINISTRU
          NICOLAE VACAROIU

                     Contrasemnează:
              Ministrul lucrărilor publice si
                 amenajării teritoriului,
                  Marin Cristea

                  Ministru de stat,
                ministrul finanţelor,
                 Florin Georgescu

    ANEXA 1

            REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCŢIONARE
a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului şi a inspectiilor teritoriale din subordinea acesteia

    ART. 1
    (1) Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului exercita controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism şi amenajarea teritoriului şi la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor, în toate etapele de concepere, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora şi în toate componentele sistemului calităţii în construcţii.
    (2) Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului are în subordine inspectiile în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    ART. 2
    Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului are următoarele atribuţii generale:
    1. organizează şi conduce întreaga activitate privind controlul de stat al disciplinei în urbanism şi amenajarea teritoriului şi al calităţii în construcţii;
    2. efectuează controale de importanta majoră, împreună cu alte organe de control ale statului, prin atragerea specialiştilor din domeniu;
    3. efectuează controale tematice dispuse de conducerea ministerului;
    4. participa, alături de organele abilitate, la acţiunile de urgenta determinate de calamitaţi naturale, dezastre sau accidente tehnice care pot avea repercusiuni asupra stării şi siguranţei construcţiilor sau care pun în pericol viaţa şi bunurile oamenilor;
    5. propune periodic corecţiile necesare componentelor sistemului calităţii în construcţii privind conţinutul reglementărilor tehnice, acordarea agrementelor tehnice pentru produse şi procedee, expertizarea şi recepţia construcţiilor etc., ca rezultat al constatărilor din timpul controalelor efectuate în teritoriu, al analizelor şi sintezelor realizate;
    6. colaborează cu alte organe de control ale statului, cu prefecturile, cu instituţiile de învăţămînt superior şi cu specialiştii din domeniu, în vederea respectării disciplinei în urbanism şi amenajarea teritoriului şi a sistemului calităţii în construcţii, precum şi pentru elaborarea de reglementări tehnice cu scop de protejare a populaţiei.
    ART. 3
    Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului are următoarele atribuţii specifice:
    1. stabileşte sistemul de aplicare unitară a prevederilor legale din domeniile sale de activitate, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale şi a agenţilor economici controlaţi;
    2. elaborează metodologiile, instrucţiunile şi procedurile de inspecţie care se utilizează la investitori, la unităţile: de proiectare, de execuţie, de exploatare şi de postutilizare a construcţiilor, precum şi la organele de specialitate ale administraţiei publice locale cu atribuţii în eliberarea autorizaţiilor de construire/desfiinţare a construcţiilor;
    3. efectuează inspecţii în toate etapele şi componentele sistemului calităţii în construcţii şi cu privire la autorizarea executării construcţiilor, constata contravenţiile şi aplica sancţiunile sau amenzile prevăzute de reglementările legale;
    4. dispune oprirea executării lucrărilor realizate necorespunzător sau a celor realizate nelegal, precum si, după caz, desfiinţarea construcţiilor realizate în aceste condiţii;
    5. îndruma şi controlează activitatea inspectiilor teritoriale din subordine;
    6. participa la acţiunile de punere în siguranţa a fondului construit existent şi de apărare impotriva dezastrelor, prin colaborare cu consiliile judeţene şi cu cele locale;
    7. emite, după caz, la cererea proprietarilor, acorduri de modificare a construcţiilor existente;
    8. autorizează pe şefii compartimentelor de control tehnic al calităţii, pe diriginţii de specialitate şi pe personalul care efectuează urmărirea specială din unităţile participante la procesul de concepere, realizare şi exploatare a construcţiilor;
    9. autorizează sau, după caz, acreditează laboratoarele de încercări în construcţii, autorizează personalul acestora şi asigura secretariatul comisiei centrale de autorizare;
    10. urmăreşte valorificarea informaţiilor de la punctele de observare seismologica din teritoriul tarii, prelucrate de Institutul de Cercetare în Construcţii şi Economia Construcţiilor - INCERC;
    11. realizează programul de informatizare a activităţii proprii şi asigura dotarea cu aparatura tehnica şi de control de interes general, necesare domeniilor sale de activitate;
    12. editează publicaţii de specialitate şi de informare tehnica, specifice domeniilor sale de activitate;
    13. propune, în cazuri motivate, suspendarea atestării specialiştilor verificatori de proiecte, responsabili tehnici cu execuţia şi experţi tehnici de calitate;
    14. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative sau dispuse de conducerea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în domeniile sale de activitate;
    15. îndruma şi sprijină din punct de vedere metodologic activitatea compartimentelor de resort, abilitate sa efectueze controlul de stat pentru construcţii din cadrul obiectivelor cu caracter secret ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii.
    ART. 4
    Inspectiile în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii specifice:
    1. exercita controlul de stat în toate etapele şi componentele sistemului calităţii în construcţii, pe baza metodologiilor, instrucţiunilor şi a procedurilor elaborate de Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului;
    2. verifica, la organele de specialitate ale administraţiei publice locale, respectarea legalităţii privind emiterea autorizaţiilor de construire/desfiinţare;
    3. constata contravenţiile şi aplica sancţiunile sau amenzile prevăzute de reglementările în vigoare cu privire la calitatea construcţiilor şi la autorizarea executării acestora, în toate cazurile în care aceasta competenta o are Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului;
    4. dispun oprirea executării lucrărilor realizate necorespunzător sau a celor realizate nelegal, precum si, după caz, desfiinţarea construcţiilor realizate în aceste condiţii;
    5. avizează fazele determinante pentru rezistenta şi stabilitatea construcţiilor stabilite de proiectantii lucrărilor şi autorizează, după caz, continuarea lucrărilor ajunse în faze determinante;
    6. urmăresc respectarea reglementărilor privind modul de tratare a accidentelor tehnice produse la construcţii, care pot avea repercusiuni asupra stării şi siguranţei acestora;
    7. emit, după caz, la cererea proprietarilor, acorduri de modificare a construcţiilor existente;
    8. verifica la proprietari respectarea prevederilor legale privind instituirea şi realizarea urmăririi speciale a construcţiilor pe care le deţin;
    9. urmăresc realizarea programului de măsuri de urgenta privind creşterea siguranţei în exploatare a construcţiilor şi a instalaţiilor care prezintă surse de mare risc;
    10. efectuează controlul tehnic în teritoriu al activităţilor de punere în siguranţa a fondului construit existent, afectat de seisme;
    11. participa la acţiunea de punere în siguranţa a fondului construit existent, cu destinaţia de locuinţa, afectat de seisme, prin:
    - vizarea listei clădirilor care urmează a fi expertizate;
    - vizarea deconturilor justificative pentru expertizare;
    - vizarea listei clădirilor expertizate, propuse pentru acordarea de credite necesare proiectării şi executării lucrărilor de punere în siguranţa;
    - vizarea situaţiilor de lucrări privind stadiile fizice realizate;
    - verificarea modului în care beneficiarii de subvenţii executa lucrările de consolidare;
    12. urmăresc aplicarea măsurilor stabilite de comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de prevenire, intervenţie operativă şi refacere în cazul dezastrelor;
    13. verifica respectarea prevederilor legale care revin investitorilor, proprietarilor şi utilizatorilor de construcţii cu privire la recepţia construcţiilor, întocmirea, păstrarea şi completarea cărţilor tehnice ale construcţiilor;
    14. urmăresc respectarea prevederilor legale privind asigurarea activităţii metrologice în construcţii;
    15. asigura secretariatul comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de încercări în construcţii;
    16. verifica respectarea prevederilor legale privind funcţionarea laboratoarelor de încercări în construcţii;
    17. îndeplinesc orice atribuţii stabilite prin acte normative sau, după caz, de către conducerea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului sau a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, în domeniile lor de activitate.
    ART. 5
    Atribuţiile detaliate, răspunderile şi competentele individuale ale personalului din Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului şi din inspectiile teritoriale din subordinea acesteia se stabilesc prin fişa postului, semnată de şeful ierarhic superior şi de titular.
    ART. 6
    (1) Inspectorul de stat şef al Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului este subordonat ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.
    (2) Inspectiile în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului judeţene şi a municipiului Bucureşti sînt în subordinea Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, funcţionează ca servicii publice descentralizate ale ministerului, la nivel de direcţie, şi sînt conduse de cîte un inspector şef.
    (3) Structura organizatorică şi numărul de posturi de execuţie şi de conducere pentru Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi pentru inspectiile teritoriale din subordinea acesteia, se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.
    (4) In exercitarea atribuţiilor de conducere, inspectorul de stat şef şi inspectorii şefi ai inspectiilor teritoriale emit decizii.
    ART. 7
    (1) Cheltuielile de achiziţie, funcţionare, întreţinere şi reparaţii ale autovehiculelor din parcul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, aprobate pentru activitatea specifica a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, se asigura din veniturile extrabugetare constituite la aceasta prin cota de participare a inspectiilor teritoriale pentru cheltuielile de interes general al controlului de stat; conducătorii auto respectivi sînt angajaţi ai ministerului.
    (2) Cheltuielile de personal, cheltuielile materiale şi cele de capital ale inspectiilor teritoriale se suporta din veniturile extrabugetare constituite la dispoziţia acestora potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.
    (3) Salarizarea personalului din inspectiile teritoriale se face potrivit anexei nr. 9 la Legea nr. 40/1991, republicată.
    ART. 8
    Activitatea financiară a inspectiilor teritoriale se supune dispoziţiilor legale privind finanţele publice, în care sens:
    1. veniturile extrabugetare se încasează, se administrează şi se contabilizeaza de către fiecare inspecţie judeţeana si, respectiv, a municipiului Bucureşti;
    2. din veniturile realizate conform legii, inspectiile teritoriale păstrează la dispoziţia lor 60% şi virează Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului:
    - 30% în contul deschis pentru elaborarea reglementărilor tehnice;
    - 10% în contul deschis pentru Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, în vederea suportării cheltuielilor materiale şi de capital în interesul general al controlului de stat, precum şi pentru editarea publicaţiilor de specialitate specifice;
    3. în afară veniturilor constituite în baza prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, inspectiile teritoriale pot realiza venituri şi din activităţile desfăşurate pe baza de contract pentru autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de încercări în construcţii, autorizarea specialiştilor din activitatea de control al calităţii, editarea de publicaţii de specialitate şi pregătirea profesională a personalului din domeniile calităţii construcţiilor şi disciplinei în urbanism, în care caz tarifele şi preţurile pentru serviciile executate se stabilesc prin negociere de către conducătorul fiecărei inspecţii teritoriale, cu avizul inspectorului de stat şef;
    4. bugetele de venituri şi cheltuieli ale inspectiilor teritoriale se aproba în condiţiile prevăzute la art. 6 lit. d) din Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice;
    5. utilizarea veniturilor constituite la dispoziţia inspectiilor teritoriale, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului şi cele pentru elaborarea reglementărilor tehnice, prevăzute la pct. 2, inclusiv cele rezultate potrivit prevederilor pct. 3, se urmăreşte prin personalul de specialitate economică al fiecărui beneficiar. Pentru raportarea execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli, beneficiarii de venituri extrabugetare întocmesc o dare de seama contabila pe care o depun la direcţia de specialitate economică din minister la termenele şi pe formularele aprobate prin lege;
    6. disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie.
    ART. 9
    Personalul de specialitate din Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului şi din inspectiile teritoriale răspunde de:
    1. exercitarea controlului de stat cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor, în toate etapele şi în toate componentele sistemului calităţii în construcţii;
    2. exercitarea controlului cu privire la respectarea regimului de autorizare a construcţiilor;
    3. constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege si, după caz, oprirea lucrărilor realizate necorespunzător din punct de vedere al calităţii construcţiilor;
    4. constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor corespunzătoare si, după caz, oprirea executării lucrărilor realizate nelegal sau desfiinţarea construcţiilor realizate în aceste condiţii;
    5. urmărirea îndeplinirii, la termenul stabilit, a măsurilor cuprinse în actele de control întocmite;
    6. exercitarea altor atribuţii stabilite prin fişa postului.
    ART. 10
    In exercitarea controlului de stat, personalul de specialitate cu atribuţii de control din inspectiile teritoriale în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului beneficiază de echipament de protecţie, aprobat potrivit normativelor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
    ART. 11
    Pe baza prezentului regulament se vor întocmi noile fise ale posturilor pentru întregul personal din Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului şi din inspectiile teritoriale.
                             -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016