Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 682 din 6 iulie 2011  pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 682 din 6 iulie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 8 iulie 2011

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art.15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogãlniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii,

    Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

     ARTICOL UNIC
    Se aprobã Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogãlniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

                                 PRIM-MINISTRU
                                    EMIL BOC

                                Contrasemneazã:
                                 --------------
                       p. Ministrul economiei, comerţului
                            şi mediului de afaceri,
                           Constantin Claudiu Stafie,
                                secretar de stat

                         Ministrul finanţelor publice,
                              Gheorghe Ialomiţianu

                          Preşedintele Agenţiei pentru
                           Implementarea Proiectelor
                      şi Programelor pentru Întreprinderi
                               Mici şi Mijlocii,
                                Cristian Haiduc

    Bucureşti, 6 iulie 2011.
    Nr. 682.


    ANEXÃ

                               NORME METODOLOGICE
           de aplicare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011
             privind aprobarea Programului Mihail Kogãlniceanu pentru
                        întreprinderi mici şi mijlocii


    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Prezentele norme metodologice reglementeazã modul de acordare a facilitãţilor aferente unei linii de credit, în valoare maximã de 125.000 lei/I.M.M./an, cu dobândã parţial subvenţionatã şi, dupã caz, cu garantarea creditului de cãtre stat, ce vizeazã sprijinirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii (I.M.M.-uri) la obţinerea de finanţãri pentru a suplini nevoile de lichiditate pe termen de un an în vederea desfãşurãrii activitãţii, cu posibilitatea prelungirii în condiţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogãlniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii.
    (2) Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, denumit în continuare M.E.C.M.A., prin Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, denumitã în continuare A.I.P.P.I.M.M., şi Ministerul Finanţelor Publice, denumit în continuare M.F.P., în parteneriat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., şi instituţiile de credit finanţatoare vor implementa prezentele norme metodologice pe baza unei convenţii de colaborare.

    CAP. II
    Bugetul şi durata programului

    ART. 2
    (1) În aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, se aprobã plafonul total al facilitãţilor, dupã cum urmeazã:
    a) bugetul total maxim al subvenţiei pe perioada de implementare a programului 2011-2013 este de 165.000 mii lei, repartizat pe ani astfel:


┌─────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┬─────────┐
│ │ 2011 │ 2012 │ 2013 │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Bugetul total maxim al subvenţiei - mii lei │ 24.000 │ 70.000 │ 71.000 │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Numãr estimat de beneficiari - I.M.M. │ 4.000 │ 12.000 │ 12.000 │
└─────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴─────────┘



    b) plafonul garanţiilor ce pot fi acordate în anul 2011 este de 400.000 mii lei.
    (2) Subvenţiile se acordã în limita bugetului anual alocat. De la data epuizãrii bugetului anual alocat nu se mai acordã facilitãţi în cadrul Programului Mihail Kogãlniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, denumit în continuare program, pentru noi beneficiari.

    CAP. III
    Descrierea liniei de credit şi a garanţiei

    ART. 3
    (1) Tragerile din linia de credit se pot efectua integral sau în mod fracţionat, în funcţie de necesitãţile de finanţare a activitãţii beneficiarului programului, la solicitarea scrisã a acestuia transmisã instituţiei de credit. Sumele trase din linia de credit se utilizeazã pentru cheltuielile prevãzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011.
    (2) Dacã beneficiarul programului înregistreazã restanţe la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat şi bugetului asigurãrilor sociale de stat, prima tragere va fi efectuatã pentru stingerea integralã a acestor datorii.
    ART. 4
    (1) Valoarea liniei de credit va fi stabilitã de instituţia de credit finanţatoare în conformitate cu normele şi procedurile sale interne de creditare, cu încadrarea în condiţiile programului.
    (2) Valoarea liniei de credit nu trebuie sã depãşeascã 30% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, în situaţia în care beneficiarul programului are în derulare şi alte facilitãţi de credit pe termen scurt.
    (3) Dacã beneficiarul programului nu are în derulare alte facilitãţi de credit pe termen scurt, valoarea maximã a liniei de credit acordate poate ajunge la 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni.

    CAP. IV
    Criterii de eligibilitate

    ART. 5
    (1) I.M.M. este eligibilã în cadrul programului dacã, la data aprobãrii creditului, îndeplineşte cumulativ criteriile prevãzute la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011.
    (2) Se considerã îndeplinitã condiţia prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 şi în cazul în care din verificarea în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare (C.R.B.) rezultã existenţa unui credit restant, iar beneficiarul programului prezintã documente din care sã reiasã cã a achitat restanţa.
    (3) Se considerã îndeplinitã condiţia prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 şi în cazul în care solicitantul figureazã cu incidente de platã accidentale, care nu denotã un comportament financiar defectuos, cu justificarea corespunzãtoare, acceptatã de instituţia de credit finanţatoare.
    ART. 6
    Nu sunt eligibile pentru a fi selectate în cadrul programului I.M.M.-urile care au desfãşurat şi/sau vor desfãşura activitãţi din sectorul/domeniul:
    a) intermedieri financiare şi asigurãri:
    1. 641 - Intermediere monetarã;
    2. 642 - Activitãţi ale holdingurilor;
    3. 643 - Fonduri mutuale şi alte entitãţi financiare similare;
    4. 649 - Alte activitãţi de intermedieri financiare, exclusiv activitãţi de asigurãri şi fonduri de pensii;
    5. 651 - Activitãţi de asigurãri;
    6. 652 - Activitãţi de reasigurare;
    7. 653 - Activitãţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurãri sociale);
    8. 661 - Activitãţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activitãţilor de asigurãri şi fonduri de pensii;
    9. 662 - Activitãţi auxiliare de asigurãri şi fonduri de pensii;
    10. 663 - Activitãţi de administrare a fondurilor;
    b) tranzacţii imobiliare:
    1. 681 - Cumpãrarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii;
    2. 682 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;
    3. 683 - Activitãţi imobiliare pe bazã de comision sau contract;
    c) 920 - Activitãţi de jocuri de noroc şi pariuri;
    d) producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope:
    1. 110 - Fabricarea bãuturilor (cu excepţia clasei 1107 - Producţia de bãuturi rãcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate);
    2. 1200 - Fabricarea produselor din tutun;
    3. 2540 - Fabricarea armamentului şi muniţiei;
    4. 2051 - Fabricarea explozivilor;
    5. 4635 - Comerţ cu ridicata al produselor din tutun;
    6. 4639 - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, bãuturi şi tutun;
    7. 4725 - Comerţ cu amãnuntul al bãuturilor, în magazine specializate;
    8. 4726 - Comerţ cu amãnuntul al produselor din tutun, în magazine specializat;
    e) excluse de normele europene, pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 379 din 28 decembrie 2006, respectiv:
    I. activitãţi de pescuit şi acvaculturã, prevãzute de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comunã a pieţelor în sectorul produselor pescãreşti şi de acvaculturã;
    II. activitãţi legate de producţia primarã a produselor agricole, aşa cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
    III. activitãţi de procesare şi marketing al produselor agricole, aşa cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în urmãtoarele cazuri:
    1. când cuantumul ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantitãţii produselor de acest tip cumpãrate de la producãtorii primari sau puse pe piaţã de operatorii economici respectivi;
    2. când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral cedat producãtorilor primari (fermieri);
    IV. activitãţi legate de export cãtre state terţe sau state membre, şi anume ajutoarele legate direct de cantitãţile exportate, de crearea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
    V. ajutoarele destinate utilizãrii produselor naţionale în detrimentul celor importate;
    VI. ajutoarele destinate operatorilor economici care activeazã în sectorul carbonifer, aşa cum sunt definite în Decizia Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cãrbune necompetitive (2010/787/UE);
    VII. ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfã acordate operatorilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfã contra cost.

    CAP. V
    Regula de cumul

    ART. 7
    (1) Ajutorul de minimis nu se cumuleazã cu ajutorul de stat acordat în legãturã cu aceleaşi costuri eligibile, în cazul în care o astfel de cumulare ar avea drept rezultat o intensitate a ajutorului care depãşeşte intensitatea ajutorului stabilitã pentru condiţiile speciale ale fiecãrui caz de un regulament de exceptare pe categorii sau de o decizie adoptatã de Comisia Europeanã.
    (2) Ajutorul de minimis va fi acordat numai dupã ce A.I.P.P.I.M.M. a verificat respectarea regulii cumulului, pe baza declaraţiei pe propria rãspundere a I.M.M.

    CAP. VI
    Etapele implementãrii programului

    Etapa I. Etapa înscrierii în program
    ART. 8
    (1) Înscrierea în program şi solicitarea acordului de principiu pentru subvenţionarea dobânzii se fac on-line pe site-ul www.aippimm.ro
    (2) Solicitãrile pentru înscrierea în program vor fi analizate şi selectate în limita bugetului alocat programului, în ordinea înscrierii în acesta.
    (3) Demararea implementãrii programului se va face în termen de 10 zile lucrãtoare de la data comunicãrii pe site-ul www.aippimm.ro a începerii procesului de înregistrare on-line în program, timp în care se vor desfãşura campanii de informare cu privire la facilitãţile acordate în cadrul programului.
    (4) Înscrierea on-line se desfãşoarã în sesiune continuã pânã la epuizarea bugetului alocat programului.
    (5) Solicitantul trebuie sã completeze on-line formularul de înscriere în program.
    (6) Aplicaţia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuãrii înregistrãrii, cu numãrul de înregistrare obţinut şi cu datele corespunzãtoare, completate de cãtre acesta.
    (7) A.I.P.P.I.M.M. verificã formularul de înscriere în program şi îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. a)-d), i) şi j), precum şi la art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011.
    (8) În urma verificãrilor, A.I.P.P.I.M.M. poate lua decizia de acceptare în program, caz în care transmite solicitantului notificarea privind acordul de principiu pentru subvenţionarea dobânzii. Dacã, prin verificãrile efectuate, A.I.P.P.I.M.M. constatã neîndeplinirea condiţiilor prevãzute prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 şi ale prezentelor norme metodologice, A.I.P.P.I.M.M. decide respingerea solicitãrii I.M.M. pentru subvenţionarea dobânzii în cadrul programului. Decizia de respingere cuprinde motivarea pentru care solicitantul este considerat neeligibil, precum şi cãile de atac prevãzute de lege. În toate cazurile, decizia se comunicã solicitantului în cel mult 30 de zile de la data mesajului de confirmare a efectuãrii înregistrãrii, prevãzut la alin. (6).
    (9) A.I.P.P.I.M.M. va întocmi listele cu I.M.M.-urile eligibile în program şi le va transmite instituţiei de credit finanţatoare.
    (10) Transmiterea listelor cu I.M.M.-urile eligibile în program la instituţia de credit se va face continuu pânã la epuizarea bugetului programului.

    Etapa II. Contractarea şi garantarea liniei de credit în cadrul programului
    ART. 9
    (1) Lista cu instituţiile de credit partenere care au fost selectate de cãtre A.I.P.P.I.M.M., conform legii, în vederea acordãrii liniilor de credit pentru beneficiarii eligibili, în condiţiile programului, se publicã pe pagina de web a A.I.P.P.I.M.M. şi a F.N.G.C.I.M.M. A.I.P.P.I.M.M. încheie convenţii de colaborare pentru implementarea programului cu instituţiile de credit selectate potrivit prevederilor prezentului alineat.
    (2) În vederea obţinerii linei de credit cu dobândã parţial subvenţionatã şi, dupã caz, garantatã de stat, solicitanţii declaraţi eligibili de cãtre A.I.P.P.I.M.M. se pot prezenta la oricare instituţie de credit din lista prevãzutã la alin. (1), cu formularul de înscriere în program semnat şi ştampilat de cãtre beneficiar şi cu notificarea privind acordul de principiu pentru subvenţionarea dobânzii în cadrul programului.

    Etapa III. Etapa acordãrii garanţiei de stat, dupã caz
    ART. 10
    Garanţia emisã de F.N.G.C.I.M.M. în numele şi în contul statului are urmãtoarele caracteristici principale:
    a) este irevocabilã - furnizorul protecţiei nu îşi poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garanţia sau de a creşte costul efectiv al garanţiei, cu excepţia cazului în care cumpãrãtorul protecţiei nu plãteşte la scadenţã costul protecţiei;
    b) este necondiţionatã - contractul prin care este furnizatã protecţia nu conţine nicio clauzã asupra cãreia beneficiarul protecţiei nu deţine controlul, clauzã care sã poatã scuti garantul de obligaţia de a plãti în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de cãtre F.N.G.C.I.M.M. a cererii de platã, fãrã însã a depãşi 90 de zile calendaristice de la data înregistrãrii restanţei, în cazul în care obligatul principal nu achitã la termen plata scadentã/plãţile scadente;
    c) este expresã - protecţia furnizatã de garanţie este legatã în mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel încât gradul de acoperire a protecţiei este clar definit şi nu poate fi pus la îndoialã;
    d) este directã;
    e) este plãtibilã la prima cerere scrisã a instituţiei de credit finanţatoare, realizatã în termenii şi condiţiile prevãzute în contractul de garantare;
    f) acoperã maximum 80% din principal, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiarul programului în baza contractului de credit;
    g) valoarea se reduce cu principalul rambursat de cãtre beneficiar, proporţional cu procentul de garantare.
    ART. 11
    (1) Dupã aprobarea liniei de credit de cãtre structurile sale competente, instituţia de credit finanţatoare, direct sau prin unitãţile sale teritoriale, se va adresa, dupã caz, F.N.G.C.I.M.M. în vederea obţinerii unei garanţii în condiţiile prevãzute în convenţiile de lucru încheiate de F.N.G.C.I.M.M. cu instituţiile de credit finanţatoare prevãzute la art. 9 alin. (1).
    (2) În vederea acordãrii garanţiei, pe baza informaţiilor furnizate de instituţia de credit finanţatoare, F.N.G.C.I.M.M. verificã îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevãzute prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 şi ale prezentelor norme metodologice şi efectueazã analiza situaţiei economico-financiare a solicitantului în conformitate cu normele proprii.
    ART. 12
    (1) În cazul în care se constatã cã sunt îndeplinite condiţiile de acordare, F.N.G.C.I.M.M. semneazã şi transmite instituţiei de credit finanţatoare contractul de garantare, contractul/contractele de fideiusiune şi contractul de garanţie realã mobiliarã privind constituirea gajului prevãzut la art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011.
    (2) Contractul de garantare va cuprinde, fãrã a se limita la acestea, identitatea pãrţilor, obiectul şi durata contractului, termenii şi condiţiile de acordare şi platã a garanţiei, obligaţiile pãrţilor, valoarea maximã a garanţiei acordate în monedã naţionalã, modalitatea de calcul şi termenele de platã ale comisionului de risc şi ale comisionului de administrare, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ale pãrţilor.
    (3) În aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, F.N.G.C.I.M.M., în calitate de mandatar al statului român, încheie contracte de fideiusiune cu cel puţin o persoanã fizicã sau juridicã, ce are calitatea de asociat/acţionar/administrator al beneficiarului, respectiv, cu cel puţin o persoanã fizicã ce organizeazã activitatea economicã a beneficiarului în condiţiile legii.
    ART. 13
    (1) Beneficiarii programului care obţin aprobarea garantãrii creditului de cãtre F.N.G.C.I.M.M., în numele şi contul statului, datoreazã o primã de garantare.
    (2) Condiţiile de acordare a garanţiilor în cadrul mecanismului trebuie sã se bazeze pe evaluarea riscurilor generate de operaţiune şi pe autofinanţarea mecanismului de garantare.
    (3) Prima de garantare plãtitã de solicitant trebuie sã acopere atât riscurile obişnuite ce rezultã din acordarea garanţiilor, costurile administrative ale schemei, cât şi finanţarea anualã a capitalului.
    ART. 14
    În aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, se acordã reprezentanţilor legali ai instituţiei de credit finanţatoare un mandat special, în vederea efectuãrii formalitãţilor de înscriere a garanţiei reale mobiliare în Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare.
    ART. 15
    Garanţia de stat intrã în vigoare la data semnãrii contractului de garantare, sub condiţia plãţii comisionului de risc, şi este valabilã pe durata finanţãrii, plus încã 75 de zile calendaristice, calculate de la data scadenţei principalului liniei de credit acordate în cadrul programului.

    Etapa IV. Etapa acordãrii facilitãţilor în cadrul programului
    ART. 16
    (1) Dupã ce beneficiarul face dovada plãţii comisionului de risc în contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativã Centralã, cod de identificare fiscalã 8609468, instituţia de credit şi beneficiarul semneazã contractul de garantare transmis de cãtre F.N.G.C.I.M.M. conform prevederilor art. 12 alin. (1).
    (2) În vederea constituirii garanţiei prevãzute la art. 9 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, instituţia de credit şi beneficiarul semneazã contractul de garanţie realã mobiliarã, iar fideiusorul beneficiarului semneazã contractul/contractele de fideiusiune transmis/transmise de F.N.G.C.I.M.M. în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1).
    (3) Dupã semnarea contractelor prevãzute la alin. (1) şi (2), instituţia de credit pune la dispoziţia beneficiarului linia de credit acordatã în condiţiile programului.
    (4) Predarea/primirea unui exemplar original al contractelor de garantare valabil, semnate potrivit prevederilor alin. (1), respectiv a contractelor de fideiusiune, precum şi a contractelor de garanţie realã mobiliarã se efectueazã lunar, centralizat, pânã cel mai târziu la data de 15 a fiecãrei luni calendaristice pentru luna precedentã, pe bazã de proces-verbal de predare/primire încheiat între instituţia de credit finanţatoare şi F.N.G.C.I.M.M.
    ART. 17
    În cazul beneficiarilor programului care au primit aprobarea creditului şi care nu solicitã garanţii din partea F.N.G.C.I.M.M., instituţia de credit va semna cu aceştia contractul de creditare şi contractele de garanţie accesorii creditului, cu respectarea normelor proprii de creditare, şi le va pune la dispoziţie linia de credit acordatã în condiţiile programului.
    ART. 18
    În cazul respingerii de cãtre instituţia de credit a solicitãrii de acordare a unei linii de credit în cadrul programului, solicitantul şi A.I.P.P.I.M.M. vor fi informaţi asupra deciziei de respingere, în termen de maximum 20 (douãzeci) de zile de la data primirii cererii de solicitare a creditului şi a documentelor solicitate de instituţia de credit finanţatoare.

    Etapa V. Etapa implementãrii, monitorizãrii şi recuperãrii facilitãţilor
    ART. 19
    Beneficiarii programului prevãzuţi la art. 16 alin. (1) şi art. 17 vor deschide un cont curent la instituţia de credit finanţatoare pentru derularea operaţiunilor de încasãri şi plãţi.
    ART. 20
    Beneficiarul creditului va efectua trageri din linia de credit în urma unei solicitãri scrise adresate instituţiei de credit finanţatoare, fãrã sã depãşeascã în niciun moment plafonul maxim aprobat. Instituţia de credit finanţatoare autorizeazã tragerile din plafon cu respectarea destinaţiilor prevãzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011. Rambursarea sau, dupã caz, reîntregirea plafonului se va putea face pe parcursul perioadei de derulare a contractului de credit. Toate sumele trase şi nerambursate devin scadente la data expirãrii valabilitãţii liniei de credit.
    ART. 21
    F.N.G.C.I.M.M. monitorizeazã garanţiile acordate. Monitorizarea reprezintã ansamblul de acţiuni întreprinse în perioada cuprinsã între acordarea garanţiei şi încetarea valabilitãţii acesteia, acţiuni constând în urmãrirea periodicã a stadiului derulãrii creditului garantat, pe baza situaţiilor furnizate de cãtre instituţia de credit finanţatoare, conform prevederilor contractului de garantare.
    ART. 22
    În cazul în care beneficiarul programului nu îşi îndeplineşte obligaţiile de platã care îi revin în baza contractului de credit, instituţia de credit poate solicita executarea garanţiei emise de F.N.G.C.I.M.M. Plata valorii de executare a garanţiei se efectueazã de M.F.P. din fondul de risc constituit conform art. 8 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011. Recuperarea sumelor plãtite ca urmare a executãrii garanţiilor acordate în cadrul programului se realizeazã de organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, în condiţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011.
    ART. 23
    (1) Cererea de platã se transmite de cãtre instituţia de credit finanţatoare în perioada de valabilitate a garanţiei, ulterior trecerii la restanţã a întregii finanţãri garantate, împreunã cu urmãtoarele documente:
    a) documentul/documentele de identitate al/ale beneficiarului şi fideiusorilor; se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia instituţiei de credit finanţatoare, în copie certificatã de instituţia de credit finanţatoare pentru conformitate cu originalul;
    b) contractul de credit, însoţit de toate actele adiţionale încheiate la acesta, în copie certificatã pentru conformitate cu originalul;
    c) un exemplar al contractului de garantare, în original;
    d) copia procesului-verbal de predare/primire a contractului de garantare, a contractului de fideiusiune şi a contractului de garanţie realã mobiliarã;
    e) dovada plãţii comisionului de risc cãtre M.F.P. pe toatã perioada de valabilitate a garanţiei, în copie certificatã pentru conformitate cu originalul;
    f) dovada înscrierii avizului de garanţie realã mobiliarã în Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare privind constituirea gajului fãrã deposedare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabil pânã la stingerea tuturor creanţelor datorate de beneficiar în baza contractului de garantare, în copie certificatã de instituţia de credit finanţatoare pentru conformitate cu originalul;
    g) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferent întregii perioade de derulare a finanţãrii garantate, din care sã reiasã fãrã echivoc întreaga valoare a finanţãrii garantate nerambursate şi data trecerii la restanţã a acesteia, în copie certificatã de instituţia de credit finanţatoare pentru conformitate cu originalul;
    h) notificarea instituţiei de credit finanţatoare cãtre beneficiarul finanţãrii garantate conform contractului de credit, cu privire la declararea exigibilitãţii anticipate a finanţãrii garantate, însoţitã de dovada transmiterii, în copii certificate de instituţia de credit finanţatoare pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie sã rezulte faptul cã notificarea a fost transmisã beneficiarului cu cel puţin 15 zile înainte de data declarãrii exigibilitãţii anticipate;
    i) declaraţia pe propria rãspundere a beneficiarului finanţãrii garantate, din care sã rezulte îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevãzute la art. 3 alin (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, în copii certificate de instituţia de credit finanţatoare pentru conformitate cu originalul;
    j) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, din care sa rezulte îndeplinirea condiţiei de eligibilitate prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, la aprobarea creditului, în copie certificatã de instituţia de credit finanţatoare pentru conformitate cu originalul;
    k) copia certificatã de instituţia de credit finanţatoare a rezultatului consultãrii Centralei Incidentelor de Plãţi (C.I.P.), din care sã rezulte îndeplinirea condiţiei de eligibilitate prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, la aprobarea creditului; în cazul în care beneficiarul figureazã cu incidente de platã accidentale, care nu denotã un comportament financiar defectuos, va fi prezentatã copia documentului din care rezultã justificarea corespunzãtoare, acceptatã de instituţia de credit finanţatoare;
    l) copia certificatã de instituţia de credit finanţatoare a rezultatului consultãrii C.R.B., însoţitã de documentele care atestã achitarea restanţelor, dupã caz, documente din care sã rezulte îndeplinirea condiţiei de eligibilitate prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, la aprobarea creditului.
    (2) Documentaţia care trebuie sã însoţeascã cererea de platã se depune la sediul social al F.N.G.C.I.M.M. într-un singur exemplar, îndosariat, paginat şi opisat.
    ART. 24
    (1) În termen de cel mult 15 zile calendaristice de la primirea cererii de platã, F.N.G.C.I.M.M. aprobã sau respinge cererea de platã.
    (2) F.N.G.C.I.M.M. aprobã cererea de platã a garanţiei, în condiţiile transmiterii de cãtre instituţia de credit finanţatoare a tuturor documentelor care însoţesc cererea de platã prevãzutã la art. 23 alin. (1) în perioada de valabilitate a garanţiei, asumãrii de cãtre instituţia de credit finanţatoare a verificãrii îndeplinirii obligaţiilor prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. f), h), i) şi j) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, respectãrii de cãtre beneficiar a obligaţiilor prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. e) şi g) din aceeaşi Ordonanţã de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, precum şi în condiţiile achitãrii primei de garantare.
    (3) F.N.G.C.I.M.M. respinge cererea de platã a garanţiei, în condiţiile transmiterii incomplete a documentelor care însoţesc cererea de platã prevãzutã la art. 23 sau în afara perioadei de valabilitate a garanţiei, neasumãrii de cãtre instituţia de credit finanţatoare a verificãrii îndeplinirii oricãrora dintre obligaţiile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. f), h), i) şi j) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, nerespectãrii de cãtre beneficiar a oricãrora dintre obligaţiile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. e) şi g) din aceeaşi Ordonanţã de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, precum şi în condiţiile neachitãrii primei de garantare.
    (4) Decizia de aprobare sau, dupã caz, de respingere a cererii de platã a garanţiei se comunicã instituţiei de credit finanţatoare şi M.F.P. cel mai târziu în ziua lucrãtoare imediat urmãtoare adoptãrii.
    (5) F.N.G.C.I.M.M. restituie cererea de platã şi documentele care o însoţesc, în cazul în care au fost transmise înainte ca beneficiarul sã înregistreze cel puţin 30 de zile de restanţã la plata principalului.
    (6) Plata garanţiei se face de cãtre M.F.P. într-un cont unic al instituţiei de credit finanţatoare, pe baza deciziei F.N.G.C.I.M.M. de aprobare a cererii de platã, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de cãtre F.N.G.C.I.M.M. a cererii de platã, fãrã însã a se depãşi 90 de zile calendaristice de restanţã a beneficiarului la plata principalului.
    (7) Sumele garantate de F.N.G.C.I.M.M. se plãtesc instituţiei de credit finanţatoare de cãtre M.F.P. de la fondul de risc şi se recupereazã de cãtre organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã de la beneficiarii finanţãrii garantate, în condiţiile legii.
    ART. 25
    (1) În termen de 5 zile lucrãtoare de la data plãţii valorii de executare a garanţiei, M.F.P. transmite F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuãrii plãţii.
    (2) F.N.G.C.I.M.M. întocmeşte un înscris prin care se individualizeazã creanţa bugetarã rezultatã prin platã, precum şi data scadenţei acesteia, care se transmite debitorului - beneficiar al finanţãrii garantate, prin poştã, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuãrii plãţii prevãzute la alin. (1).
    (3) Înscrisul prevãzut la alin. (2) împreunã cu dovada efectuãrii procedurii de transmitere cãtre debitorul - beneficiar al finanţãrii garantate, însoţite de contractul de garantare în original, contractul/contractele de fideiusiune în original, însoţit de copia documentului de identitate al fideiusorului, şi contractul de garanţie realã mobiliarã, însoţit de copia avizului de înscriere a contractului de garanţie realã mobiliarã în Arhiva Electronicã de Garanţii Reale, se înainteazã, în termen de 5 zile lucrãtoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, în vederea recuperãrii, în condiţiile legii.
    ART. 26
    (1) Dobânda aferentã liniei de credit se calculeazã de la data utilizãrii şi pânã la rambursarea integralã a creditului şi se plãteşte lunar astfel:
    a) maximum 70% din dobânda calculatã, dar nu mai mult de 6,5% pe an din soldul sumelor utilizate din linia de credit acordatã, se achitã instituţiei de credit finanţatoare de cãtre M.E.C.M.A., prin A.I.P.P.I.M.M., în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie;
    b) minimum 30% din dobânda calculatã de instituţia de credit finanţatoare se achitã lunar acesteia de cãtre beneficiarul programului.
    (2) Liniile de credit acordate de cãtre instituţia de credit finanţatoare vor avea pentru plata lunarã a dobânzii aceeaşi datã scadentã stabilitã prin contractele de credit încheiate cu beneficiarii programului. În cazul în care beneficiarii programului nu achitã la scadenţã partea de dobândã pe care o datoreazã, subvenţia de dobândã datoratã de stat, în condiţiile programului, pe luna respectivã nu se acordã.
    (3) Data pânã la care A.I.P.P.I.M.M. este înştiinţatã de cãtre instituţia de credit finanţatoare cu privire la situaţia beneficiarilor programului care şi-au achitat partea de dobândã, valoarea dobânzii subvenţionate ce urmeazã a fi viratã de A.I.P.P.I.M.M. instituţiei de credit finanţatoare, precum şi data pânã la care A.I.P.P.I.M.M. va vira partea de dobândã subvenţionatã se vor stabili prin convenţia de colaborare încheiatã între A.I.P.P.I.M.M. şi instituţiile de credit finanţatoare.
    (4) În vederea virãrii în contul instituţiei de credit finanţatoare a subvenţiei de dobândã, instituţia de credit va transmite la A.I.P.P.I.M.M. urmãtoarele documente:
    a) situaţia cu beneficiarii programului, care au îndeplinit obligaţiile contractului de credit, sumele aferente subvenţiei de dobândã ce urmeazã a fi virate de cãtre A.I.P.P.I.M.M. şi soldul sumelor utilizate din linia de credit;
    b) sumarul contractului de credit care conţine cheltuielile efectuate de beneficiarul programului din linia de credit;
    c) extrasul lunar de cont aferent liniei de credit.
    (5) La prima solicitare de subvenţie de dobândã pentru fiecare beneficiar al programului, instituţia de credit va transmite formularul de înscriere în program, semnat şi ştampilat de beneficiarul programului, şi o copie a contractului de credit.
    ART. 27
    (1) Subvenţia de dobândã reprezintã un ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevãzute de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006.
    (2) Programul prin care se acordã ajutorul de minimis prevãzut la alin. (1) nu intrã sub incidenţa obligaţiei de notificare cãtre Comisia Europeanã, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006.
    (3) Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor acordate în baza programului se fac în conformitate cu legislaţia europeanã şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007.
    (4) Furnizorul de ajutor de stat, respectiv A.I.P.P.I.M.M., pãstreazã evidenţa detaliatã a ajutoarelor acordate în baza programului pe o duratã de 10 ani de la data la care ultima alocare specificã a fost acordatã în baza acestuia. Aceastã evidenţã trebuie sã conţinã toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia europeanã în domeniul ajutorului de stat.
    (5) A.I.P.P.I.M.M. are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate, aflate în derulare, şi de a dispune mãsurile care se impun în cazul încãlcãrii condiţiilor impuse prin prezentele norme metodologice sau prin legislaţia naţionalã ori europeanã aplicabilã la momentul respectiv.
    (6) A.I.P.P.I.M.M. are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevãzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.
    (7) În cazul în care existã îndoieli serioase cu privire la datele transmise de cãtre A.I.P.P.I.M.M., Consiliul Concurenţei poate sã solicite date şi informaţii suplimentare şi, dupã caz, sã îi solicite acesteia sã facã verificãri la faţa locului.
    (8) A.I.P.P.I.M.M. informeazã în scris, prin intermediul notificãrii de acord de principiu pentru subvenţionarea dobânzii, operatorii economici beneficiari cu privire la pragul maxim al ajutorului şi la caracterul de minimis al acestuia, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006.
    (9) A.I.P.P.I.M.M. va acorda ajutorul de minimis dupã ce verificã, pe baza declaraţiei pe propria rãspundere a operatorului economic, cã este respectatã regula cumulului, respectiv cã ajutorul acordat în baza programului, împreunã cu suma totalã a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul ultimilor 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, din surse ale statului, ale autoritãţilor locale sau din surse europene, nu depãşeşte plafonul echivalent în lei al sumei de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro în sectorul transportului rutier.
    (10) Operatorii economici beneficiari de ajutor în cadrul programului vor ţine o evidenţã specificã a ajutoarelor primite conform programului, a altor scheme de minimis şi a altor ajutoare de stat. Aceştia sunt obligaţi sã arhiveze evidenţa specificã şi sã o pãstreze o perioadã de 10 ani.
    (11) Monitorizarea şi controlul beneficiarilor programului se va face de cãtre oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie, denumite în continuare O.T.I.M.M.C., aflate în subordinea A.I.P.P.I.M.M., pe baza procedurii de monitorizare şi control a programului.
    (12) În cazul în care, în urma controalelor efectuate sau la sesizarea organelor de control abilitate ale statului, se constatã cã beneficiarii au fãcut declaraţii incomplete şi/sau neconforme cu realitatea pentru a obţine credit şi subvenţionarea dobânzii la credit, se recupereazã total sau parţial ajutorul de minimis acordat.
    (13) Titlul executoriu prevãzut la art. 12 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, împreunã cu dovada comunicãrii cãtre debitorul beneficiar, se înainteazã de îndatã organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, în vederea recuperãrii.
    (14) Recuperarea ajutorului de minimis se realizeazã conform prevederilor art. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011.
    (15) Beneficiarii ajutorului de minimis au obligaţia de a raporta efectele participãrii la program cãtre O.T.I.M.M.C. de care aparţine judeţul în care este înregistratã I.M.M. solicitantã, pentru o perioadã de 3 ani, începând cu anul urmãtor acordãrii A.F.N.
    (16) Pe baza datelor şi informaţiilor furnizate de F.N.G.C.I.M.M. şi instituţiile de credit partenere, A.I.P.P.I.M.M., în calitate de autoritate de implementare, în cuprinsul raportului anual cu privire la desfãşurarea şi efectele programului, evalueazã condiţiile de acordare a facilitãţilor în cadrul programului pentru ultimele 12 luni de implementare anterioare.

    CAP. VII
    Dispoziţii finale

    ART. 28
    Valoarea maximã a subvenţiei care poate fi acordatã în cadrul programului se actualizeazã automat la modificarea plafoanelor stabilite pentru valoarea totalã a ajutoarelor de minimis, prevãzute în art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 .
    ART. 29
    (1) În aplicarea prezentelor norme metodologice, modelul convenţiei prevãzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, modelul convenţiei de colaborare prevãzute la art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011, modelul convenţiei de lucru prevãzute la art. 11 alin. (1) din prezentele norme metodologice, al contractului de garantare, al contractului de fideiusiune, al contractului de garanţie realã mobiliarã, precum şi al înscrisului prevãzut la art. 12 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2011 se aprobã prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri.
    (2) În aplicarea prezentelor norme metodologice, A.I.P.P.I.M.M., F.N.G.C.I.M.M. şi instituţiile de credit finanţatoare emit proceduri care se supun aprobãrii conducerii instituţiilor respective.


                                     --------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016