Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 680 din 4 septembrie 2013 privind aplicarea de corectii financiare in cadrul Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (POSDRU) 2007-2013 conform solicitarii Comisiei Europene
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 10 septembrie 2013
Având în vedere:
- Raportul de audit al Comisiei Europene (CE) A- Rep. no. 1.554/2013;
- Scrisoarea Comisiei Europene Ares (2013)179.193/12.02.2013,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 57^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă aplicarea procentului de 25% pentru cheltuielile care se vor declara Comisiei Europene, pentru perioada de programare 2007-2013, realizate în cadrul proiectelor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", selectate conform procedurilor anterioare Instrucţiunii nr. 62/2012 emise de Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", cheltuieli efectuate atât înainte, cât şi după aplicarea Instrucţiunii nr. 62/2012, care nu intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.212/2012 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane".
ART. 2
Se autorizează Autoritatea de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze deducerea procentuală definitivă din declaraţiile de cheltuieli care se vor transmite Comisiei Europene, pentru perioada de programare 2007-2013, potrivit prevederilor art. 1 şi metodologiei de calcul aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.212/2012.
ART. 3
Aplicarea prevederilor art. 57^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, nu exclude obligaţia Autorităţii de management pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" de a aplica prevederile legale în vigoare privind constatarea, recuperarea creanţelor bugetare şi stabilirea debitorilor, inclusiv pentru cheltuielile realizate în cadrul proiectelor finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", selectate conform vechilor proceduri (oricăror instrucţiuni anterioare Instrucţiunii nr. 62/2012) şi care includ cheltuieli efectuate atât înainte, cât şi după apariţia Instrucţiunii nr. 62/2012, dar verificate după procedurile îmbunătăţite.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
--------------
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale
şi persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
p. Ministrul delegat pentru buget,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
Bucureşti, 4 septembrie 2013.
Nr. 680.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: