Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 680 din 28 iunie 2007  pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 680 din 28 iunie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 20 iulie 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 22 alin. (8) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ARTICOL UNIC
Se aprobã Normele metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
--------------
p. Ministrul muncii, familiei şi egalitãţii de şanse,
Akos Derzsi,
secretar de stat

Preşedintele Autoritãţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap,
Silviu George Didilescu

p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buzaşu,
secretar de stat

Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian

Bucureşti, 28 iunie 2007.
Nr. 680.


ANEXĂ

NORME METODOLOGICE
privind modalitatea de acordare a drepturilor la
transport interurban gratuit persoanelor cu handicap


ART. 1
Potrivit prevederilor <>art. 22 alin. (1)-(5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, beneficiazã de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, urmãtoarele categorii de persoane:
a) persoanele cu handicap grav;
b) persoanele cu handicap accentuat;
c) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora;
d) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav;
e) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora;
f) persoanele cu afecţiuni renale care necesitã hemodializã în alte localitãţi decât cele de domiciliu;
g) asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care au afecţiuni renale care necesitã hemodializã în alte localitãţi decât cele de domiciliu.
ART. 2
Persoanele cu handicap grav şi accentuat care beneficiazã de facilitãţi pentru transportul interurban pe calea feratã, auto sau fluvial, atât în baza <>Legii nr. 448/2006 , cât şi potrivit altor prevederi legale, nu pot cumula aceste facilitãţi.
ART. 3
Pentru cãlãtoria gratuitã pe calea feratã, la alegere, cu tren de persoane sau accelerat, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, persoanele cu handicap, precum şi asistenţii personali sau însoţitorii acestora vor utiliza biletele de cãlãtorie emise de cãtre organismele abilitate.
Asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap cãlãtoresc în baza biletelor speciale de cãlãtorie gratuitã acordate persoanei cu handicap, pe care se înscrie menţiunea "asistent personal", respectiv "însoţitor".
ART. 4
Operatorii de transport interurban vor încheia convenţii privind transportul de cãlãtori cu fiecare direcţie generalã de asistenţã socialã şi protecţia copilului judeţeanã sau localã a sectoarelor municipiului Bucureşti, denumite în continuare DGASPC, cu respectarea prevederilor prezentei hotãrâri.
ART. 5
Biletele de cãlãtorie gratuitã pentru transportul interurban se tipãresc de cãtre operatorii de transport, costul tipãririi fiind suportat din bugetul DGASPC.
ART. 6
(1) Cãlãtoriile gratuite pe calea feratã se efectueazã pe baza biletului de cãlãtorie gratuitã, dus-întors, acordat în baza <>Legii nr. 448/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, de DGASPC, al cãrui model este prevãzut în anexa nr. 1.
(2) Biletele de cãlãtorie gratuitã pe calea feratã sunt tipãrite pe hârtie de culoare galbenã, cu filigran "CFR Cãlãtori" în masa hârtiei, nominale, netransmisibile şi anuale. Biletele de cãlãtorie gratuitã au tipãrite aceeaşi serie, care reprezintã iniţialele judeţului, şi acelaşi numãr pe fiecare dintre pãrţile componente, în casetã oranj, care devine fluorescentã sub acţiunea razelor UV, precum şi numele judeţului sau al sectorului de care aparţine beneficiarul. Anul calendaristic de valabilitate este tipãrit în întregime.
(3) În anul 2007 se utilizeazã în paralel şi biletele prevãzute în anexa nr. 2, care au anul 2007 tipãrit sau aplicat prin ştampilare.
(4) Biletele de cãlãtorie gratuitã sunt valabile şi în prima lunã calendaristicã - luna ianuarie a anului urmãtor celui pentru care au fost distribuite beneficiarilor.
(5) Biletele de cãlãtorie gratuitã pe calea feratã sunt valabile numai pentru tren de persoane, clasa a II-a, şi tren accelerat, clasa a II-a. Folosirea acestor bilete la clasa I, clasa business sau la trenurile de rang superior: rapid, intercity, la vagon de dormit, vagon cuşetã sau pe o altã rutã decât cea înscrisã pe bilet se face numai cu plata integralã a diferenţelor tarifare corespunzãtoare, inclusiv a tichetelor de rezervare.
ART. 7
(1) Biletul de cãlãtorie gratuitã dã dreptul la întreruperea cãlãtoriei de pânã la 5 zile.
(2) În cazul în care posesorul biletului de cãlãtorie gratuitã renunţã la cãlãtorie, acesta va solicita unitãţii de transport viza de neutilizare şi restituirea cuponului statistic, pe care îl poate folosi pentru o altã cãlãtorie, dar numai pentru ruta înscrisã iniţial. Solicitarea de restituire se poate face numai în cursul lunii în care s-a dorit cãlãtoria iniţialã, la unitatea unde s-a prezentat biletul de cãlãtorie gratuitã pentru vizã.
(3) Tariful biletului de cãlãtorie gratuitã este cel din ziua efectuãrii cãlãtoriei sau din ziua emiterii biletului pentru legitimaţiile de cãlãtorie eliberate cu anticipaţie.
(4) Operatorul de transport de cãlãtori întocmeşte "Decontul prestaţiilor efectuate pentru beneficiarii <>Legii nr. 448/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru judeţul/sectorul .... pe luna ..... anul .... ", decont care, împreunã cu centralizatorul însoţit de cupoanele statistice şi factura, se înainteazã cãtre DGASPC pânã la data de 25 a lunii în curs pentru luna expiratã.
(5) În vederea asigurãrii transferului de la bugetul Autoritãţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap al sumelor aferente decontãrii prestaţiilor efectuate de cãtre operatorii de transport interurban, DGASPC vor depune necesarul de fonduri pânã la data de 30 a lunii în curs pentru luna expiratã.
(6) Cheltuielile aferente prestaţiilor efectuate cu transportul interurban se deconteazã din bugetul DGASPC, din transferuri de la bugetul Autoritãţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
ART. 8
(1) Însoţitorii sau asistenţii personali ai persoanelor cu handicap cãlãtoresc astfel:
a) în baza biletelor de cãlãtorie gratuitã acordate conform prevederilor legale în vigoare, pe care emitentul a bifat cu X categoria "însoţitor" sau "asistent personal" pentru biletele de cãlãtorie gratuitã prevãzute în anexa nr. 1;
b) în baza biletelor de cãlãtorie gratuitã acordate conform prevederilor legale în vigoare, pe care se înscrie menţiunea "pentru însoţitor", respectiv "pentru asistent personal" la rubrica rezervatã numelui, cu semnãtura şi ştampila unitãţii emitente, pentru biletele de cãlãtorie gratuitã prevãzute în anexa nr. 2.
(2) Însoţitorii cãlãtoresc numai însoţindu-l pe titular, iar asistenţii personali pot cãlãtori fãrã sã însoţeascã persoana cu handicap. Asistenţii personali se legitimeazã cu actul de identitate.
ART. 9
(1) Biletul de cãlãtorie gratuitã pentru persoanele cu handicap şi asistenţii personali sau însoţitorii acestora, precum şi cupoanele statistice se completeazã de cãtre utilizator, cu cernealã sau pix cu pastã, cu numele şi prenumele persoanei beneficiare, staţia de plecare şi staţia de destinaţie şi se prezintã pentru vizã la casele de bilete ale staţiilor sau agenţiilor de voiaj de cale feratã, fluvial sau auto înainte de începerea cãlãtoriei.
Casierul staţiei sau agenţiei de voiaj de cale feratã, fluvial sau auto va reţine cuponul statistic şi va elibera biletul de cãlãtorie gratuitã.
(2) Biletul de cãlãtorie gratuitã şi cupoanele statistice vor purta ştampila DGASPC care le elibereazã.
(3) La controlul biletelor de cãlãtorie, utilizatorul va prezenta atât biletul de cãlãtorie gratuitã, cât şi actul de identitate.
Persoanele care nu pot justifica utilizarea biletelor speciale de cãlãtorie gratuitã sunt considerate ca fiind fãrã legitimaţie de cãlãtorie şi vor fi tratate în conformitate cu reglementãrile în vigoare.
ART. 10
(1) Decontarea biletelor de cãlãtorie gratuitã pentru transportul interurban se va efectua lunar de DGASPC care au eliberat biletele, pe baza decontului şi a centralizatorului însoţit de cupoanele statistice, la tarifele sau în cuantumul stabilit prin convenţia încheiatã cu societãţile comerciale de transport interurban.
(2) Operatorii de transport interurban rãspund de realitatea şi exactitatea datelor prezentate, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 11
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentele norme metodologice.


ANEXA 1
la normele metodologice


NOTĂ(CTCE)
Faţa si versoul biletului de cãlãtorie gratuitã, acordat în baza <>Legii nr. 448/2006 , se gãsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 487 din 20 iulie 2007, la paginile 4 şi 5 (a se vedea imaginile asociate).



ANEXA 2
la normele metodologice


NOTĂ(CTCE) Faţa si versoul biletului de cãlãtorie gratuitã, acordat în baza <>Legii nr. 519/2002 , se gãsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 487 din 20 iulie 2007, la pagina 6 (a se vedea imaginile asociate).


-------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016