Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 625 din 24 septembrie 1998  privind organizarea si functionarea Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R.    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 625 din 24 septembrie 1998 privind organizarea si functionarea Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R.

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 1 octombrie 1998

În temeiul prevederilor <>art. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, ale <>art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 73/1998 , şi ale <>art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor,

Guvernul României hotãrãşte:

ART. 1
(1) Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R., denumita în continuare A.R.R., este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor pentru transportul rutier, desemnat sa asigure, în principal, inspecţia şi controlul, în trafic, al stãrii tehnice a autovehiculelor rutiere şi remorcilor, precum şi al îndeplinirii condiţiilor de operare a transporturilor rutiere, inspecţia şi controlul respectãrii reglementãrilor interne şi internaţionale privind condiţiile de siguranta a transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului, licentierea operatorilor de transport rutier, punerea în aplicare a normelor tehnice şi a reglementãrilor specifice transporturilor rutiere, controlul constituirii Fondului special al drumurilor publice şi executarea silitã a creanţelor la bugetul Fondului special al drumurilor publice, pe baza împuternicirii date de Ministerul Transporturilor.
(2) Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale A.R.R. sunt cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare prevãzut în anexa nr. 1.
(3) Încasarea creanţelor prevãzute la alin. (1) şi, dupã caz, executarea silitã a acestora pot fi realizate şi prin personal angajat de A.R.R. prin convenţii civile de prestãri de servicii, încheiate în condiţiile <>art. 2 lit. c) din Legea nr. 83/1995 privind unele mãsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca.
(4) A.R.R. este instituţie publica finanţatã integral din venituri extrabugetare realizate din prestaţiile de servicii specifice, precum şi din desfãşurarea altor activitãţi privind valorificarea unor produse din activitãţi proprii şi conexe, chirii, prestaţii editoriale, alte prestãri de servicii, exploatãri ale unor bunuri pe care le au în administrare etc., pe baza de tarife stabilite în condiţiile legii.
ART. 2
(1) Patrimoniul A.R.R. se constituie prin preluarea în administrare a activului şi a pasivului Oficiului Rutier Central, rezultate din darea de seama contabila încheiatã la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, precum şi prin preluarea în administrare, din dotarea Ministerului Transporturilor, a unor bunuri aflate în folosinta Inspectoratului rutier, a cãror valoare este prevãzutã în anexa nr. 2.
(2) Valoarea patrimoniului aflat în administrarea Ministerului Transporturilor se diminueazã cu valoarea bunurilor prevãzute în anexa nr. 2.
(3) Predarea-preluarea bunurilor prevãzute la alin. (1) se face pe baza de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri.
(4) Bunurile preluate potrivit alin. (1) sunt bunuri proprietate privatã a statului, date în administrare A.R.R. pe toatã durata de existenta a acesteia şi pot fi înstrãinate în condiţiile legii.
(5) Pentru exercitarea atribuţiilor specifice de inspecţie, control şi supraveghere, parcul normat al A.R.R. este de 55 de autoturisme, cu o norma de consum de combustibil de 300 litri pe luna şi pe autoturism. Nu se considera depasiri ale consumului normat pe autoturism consumul care, la nivelul anului, se încadreazã în cantitatea de combustibil normata în raport cu numãrul de autoturisme aprobat pentru A.R.R.
ART. 3
A.R.R. preia toate drepturile şi obligaţiile Oficiului Rutier Central care decurg din activitatea curenta şi din contractele încheiate cu persoane fizice sau juridice, romane sau strãine, şi se substituie acestuia în litigiile în curs de judecata.
ART. 4
(1) Conducerea A.R.R. este asigurata de cãtre un consiliu de conducere format din 9 persoane.
(2) Preşedintele consiliului de conducere este directorul general - inspector de stat şef.
ART. 5
Preşedintele şi ceilalţi membri ai consiliului de conducere sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului transporturilor.
ART 6
(1) Personalul preluat de la Oficiul Rutier Central şi de la Inspectoratul rutier din cadrul Ministerului Transporturilor se considera transferat la A.R.R.
(2) Personalul transferat beneficiazã de salariile şi drepturile avute anterior pana la încheierea contractului colectiv de munca al personalului de la A.R.R., precum şi de alte drepturi prevãzute în legislaţia în vigoare. Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de munca.
(3) Contractul colectiv de munca va fi negociat şi înregistrat la direcţia generalã de munca şi protecţie socialã în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri.
(4) Salarizarea personalului se face potrivit reglementãrilor stabilite pentru instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare.
(5) Personalul A.R.R. cu atribuţii de inspecţie şi de control poarta uniforma de serviciu cu însemne specifice.
(6) Forma, însemnele specifice şi modul de acordare a uniformelor se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, la propunerea Consiliului de conducere al A.R.R.
ART. 7
(1) A.R.R. întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.
(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se avizeazã de Consiliul de conducere al A.R.R. şi se aproba de Ministerul Transporturilor, în condiţiile legii.
(3) Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al A.R.R. rãmân la dispoziţia acesteia şi se folosesc în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie.
(4) A.R.R. poate realiza şi poate dispune de venituri şi de cheltuieli în valuta, în condiţiile prevãzute de actele normative în vigoare.
(5) A.R.R. propune modalitãţile de finanţare a dotãrii cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garanţia statului, în lei şi în valuta, rambursabile din veniturile extrabugetare prevãzute în bugetul de venituri şi cheltuieli.
ART. 8
În exercitarea atribuţiilor specifice de inspecţie şi control, personalul A.R.R. are drept de control asupra autovehiculelor rutiere în trafic, inclusiv la punctele de control de trecere a frontierei deschise traficului rutier, precum şi la sediile operatorilor de transport rutier, pe baza legitimatiei speciale emise şi în condiţiile stabilite de Ministerul Transporturilor.
ART. 9
Creditele bugetare aprobate prin bugetul Ministerului Transporturilor pe anul 1998 pentru finanţarea Inspectoratului rutier din cadrul Ministerului Transporturilor, rãmase neutilizate la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, se vireazã la Fondul de rezerva bugetarã la dispoziţia Guvernului.
ART. 10
Se autorizeaza Ministerul Finanţelor sa efectueze modificãrile corespunzãtoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 1998, rezultate din aplicarea prevederilor art. 9.
ART. 11
<>Hotãrârea Guvernului nr. 44/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 7 martie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modifica dupã cum urmeazã:
a) din cuprinsul art. 3 alin. (1) se elimina sintagma "Inspectoratul rutier";
b) din organigrama Ministerului Transporturilor prevãzutã în anexa nr. 1 se elimina "Inspectoratul rutier";
c) poziţia nr. 34 din anexa nr. 2 va avea urmãtorul cuprins:
"34. Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R.";
d) poziţia A1 "Inspectoratul rutier" din anexa nr. 3 se abroga, cu modificarea corespunzãtoare a totalului, de la 7 la 2.
ART. 12
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 13
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abroga prevederile art. 2 alin. 4, ale <>art. 3 şi 4 din Hotãrârea Guvernului nr. 223/1992 privind normele de organizare şi efectuare a transporturilor auto internaţionale de persoane şi mãrfuri, a transporturilor auto de persoane în trafic interjudetean şi judeţean şi a transporturilor auto de mãrfuri agabaritice şi periculoase, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 13 aprilie 1994, cu modificãrile ulterioare, poziţia nr. 6 din anexa la <>Hotãrârea Guvernului nr. 579/1997 privind înfiinţarea şi organizarea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale în judeţul Ilfov, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 7 octombrie 1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare.


PRIM-MINISTRU
RADU VASILE


Contrasemneazã:
--------------
Ministrul transporturilor,
Traian Basescu

p. Ministrul finanţelor,
Dan Radu Rusanu,
secretar de stat

Ministrul muncii
şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu


ANEXA 1


REGULAMENTUL
de organizare şi funcţionare a Autoritãţii Rutiere Romane - A.R.R.

CAP. 1
Prevederi generale

ART. 1
Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R., denumita în continuare A.R.R., este înfiinţatã potrivit prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor.
ART. 2
A.R.R. este instituţie publica cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Transporturilor, finanţatã integral din venituri extrabugetare obţinute din prestaţii de servicii specifice şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit reglementãrilor în vigoare şi ale prezentului regulament.
ART. 3
A.R.R. are sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.

CAP. 2
Atribuţii

ART. 4
A.R.R. este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor şi are urmãtoarele atribuţii:
a) exercita inspecţia şi controlul de stat privind respectarea reglementãrilor interne şi internaţionale specifice transporturilor rutiere, referitoare la condiţiile de siguranta a transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului;
b) acorda licenţe de transport şi de execuţie pentru operatorii de transport şi licenţe pentru activitãţi conexe transportului rutier, conform prevederilor legale;
c) controleazã respectarea normelor obligatorii de securitate rutiera, stabilite de Ministerul Transporturilor;
d) controleazã existenta autorizaţiilor de transport la autovehiculele în trafic internaţional de mãrfuri şi de cãlãtori în punctele de control de trecere a frontierei, conform legislaţiei în vigoare;
e) controleazã respectarea normelor de calitate a serviciilor publice de transport rutier de cãtre operatorii de transport;
f) controleazã, în trafic, starea tehnica a autovehiculelor şi remorcilor, precum şi legalitatea transporturilor, în comun cu Direcţia Generalã a Poliţiei Rutiere şi cu Registrul Auto Roman, dupã caz;
g) controleazã activitatea comisiilor de clasificare a autocarelor şi autobuzelor pe stele şi categorii;
h) controleazã punerea în aplicare a normelor şi reglementãrilor specifice transporturilor rutiere de cãtre operatorii de transport;
i) asigura controlul, conform actelor normative în vigoare, al achitãrii de cãtre contribuabili a obligaţiilor privind constituirea Fondului special al drumurilor publice;
j) asigura executarea silitã a creanţelor la bugetul Fondului special al drumurilor publice;
k) controleazã starea fizica a infrastructurii rutiere şi propune mãsuri de inlaturare a pericolelor privind securitatea rutiera;
l) controleazã modul de utilizare a licenţelor de transport şi de execuţie şi a autorizaţiilor de transport internaţional ale operatorilor de transport;
m) atribuie licenţe pentru trasee judeţene, dupã avizarea lor de cãtre Delegaţia permanenta a consiliului judeţean, pentru trasee interjudetene, precum şi licenţe pentru transportul public rutier internaţional de persoane prin servicii regulate;
n) elaboreazã programe de transport rutier public de persoane prin servicii regulate;
o) înregistreazã operatorii de transport în Registrul operatorilor de transport rutier;
p) tine evidenta deţinãtorilor de licenţe pentru executarea de transporturi rutiere şi/sau de activitãţi conexe acestuia, centralizeazã şi valorifica informaţiile, în vederea întocmirii unei baze de date privind operatorii de transport;
q) propune spre aprobare Ministerului Transporturilor normele ce definesc sistemul calitãţii prestaţiilor de transport rutier şi controleazã respectarea acestora de cãtre operatorii de transport;
r) avizeazã îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a şcolilor de pregãtire a conducãtorilor auto, precum şi a programei şcolare;
s) avizeazã programa de pregãtire şi perfecţionare profesionalã a personalului care efectueazã transporturi periculoase, agabaritice şi perisabile şi programa de pregãtire şi perfecţionare profesionalã a persoanelor desemnate sa conducã activitãţi de transport rutier, conform reglementãrilor în vigoare;
s) atesta persoanele desemnate sa conducã activitãţi de transport rutier, în baza reglementãrilor emise de Ministerul Transporturilor;
t) efectueazã verificarea şi atestarea profesionalã periodicã a instructorilor şi profesorilor din cadrul procesului de pregãtire şi perfecţionare profesionalã a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere şi a persoanelor desemnate sa conducã permanent şi efectiv activitatea de transport rutier şi/sau activitãţile conexe acestuia;
t) analizeazã şi rezolva reclamaţiile, sesizãrile şi propunerile privind calitatea serviciilor publice şi modul de acordare a licenţelor de transport, a licenţelor de execuţie şi a autorizaţiilor de transport internaţional;
u) analizeazã şi sancţioneazã, în limita competentelor, abaterile de la reglementãrile în vigoare din domeniul transporturilor rutiere şi ia mãsuri de retragere a licenţelor de transport sau de execuţie în cazuri justificate;
v) acorda consultanţa în probleme privind normele şi reglementãrile interne şi internaţionale din domeniul transporturilor rutiere şi servicii de informare şi îndrumare a operatorilor de transport rutier;
w) colaboreazã cu alte organisme de specialitate, în vederea initierii unor programe de prevenire a evenimentelor rutiere, şi participa la activitatea de cercetare a evenimentelor deosebite şi a situaţiilor de pericol, pentru limitarea lor;
x) colaboreazã cu alte organe de specialitate, în vederea soluţionãrii reclamatiilor, sesizarilor, şi analizeazã propunerile privind calitatea serviciilor şi a siguranţei transporturilor, a protecţiei mediului înconjurãtor, precum şi pentru asigurarea condiţiilor unui mediu concurential normal;
y) colaboreazã cu instituţii şi organisme naţionale şi internaţionale la organizarea unor acţiuni de cunoaştere şi aplicare a reglementãrilor în domeniul transporturilor rutiere;
z) exercita alte atribuţii date în competenta sa de cãtre Ministerul Transporturilor.

CAP. 3
Patrimoniul

ART. 5
Patrimoniul este constituit din bunuri proprietate privatã a statului, date în administrarea A.R.R. pe toatã durata de existenta a acesteia, care pot fi înstrãinate în condiţiile legii.
CAP.4
Structura organizatoricã
ART. 6
Structura organizatoricã a A.R.R. se aproba prin ordin al ministrului transporturilor.
ART. 7
Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, la nivel central şi în teritoriu, A.R.R. poate avea în structura sa organizatoricã agenţii şi puncte de control.
ART. 8
A.R.R. are în structura sa organizatoricã Inspectoratul rutier, organizat la nivel de direcţie.
CAP. 5
Organele de conducere
ART. 9
(1) Conducerea A.R.R. este asigurata de cãtre un consiliu de conducere compus din 9 persoane.
(2) Preşedintele consiliului de conducere este directorul general - inspector de stat şef.
ART. 10
Preşedintele şi ceilalţi membri ai consiliului de conducere sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului transporturilor.
ART. 11
Salarizarea directorului general - inspector de stat şef, precum şi indemnizaţiile membrilor consiliului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
ART. 12
Consiliul de conducere îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare.
ART. 13
Consiliul de conducere are, în principal, urmãtoarele atribuţii şi competente;
a) aproba regulamentul propriu de organizare şi funcţionare;
b) aproba regulamentul de ordine interioarã;
c) aproba strategia de dezvoltare sau modernizare a A.R.R.;
d) propune spre aprobare Ministerului Transporturilor structura organizatoricã a A.R.R.;
e) numeşte şi revoca personalul de conducere al A.R.R.;
f) asigura negocierea contractului colectiv de munca cu reprezentanţii salariaţilor, în condiţiile legii;
g) avizeazã bugetul de venituri şi cheltuieli şi îl supune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi asigura execuţia acestuia dupã aprobare;
h) aproba sau propune spre aprobare, dupã caz, documentaţiile tehnico-economice aferente investiţiilor ce urmeazã a se realiza de cãtre A.R.R., în condiţiile legii;
i) propune modalitãţi de finanţare a dotãrii cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garanţia statului, pe care le poate derula în condiţiile legii;
j) propune majorarea sau diminuarea patrimoniului A.R.R., în condiţiile legii;
k) stabileşte şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor tarifele pentru prestaţiile de servicii;
l) analizeazã raportul trimestrial al A.R.R. privind activitatea desfasurata şi stabileşte mãsuri pentru continuarea activitãţii în condiţii de echilibrare a bugetului;
m) aproba rapoartele periodice, conform legii, ale compartimentelor de control din cadrul A.R.R.;
n) analizeazã şi propune Ministerului Transporturilor proiecte de noi acte normative sau modificãri ale celor existente, pentru a fi supuse aprobãrii, potrivit legii;
o) aproba închirierea de clãdiri, spaţii şi terenuri aflate în administrarea A.R.R.;
p) aproba scoaterea din funcţiune şi valorificarea, în condiţiile legii, a bunurilor din patrimoniul A.R.R.;
q) elaboreazã şi/sau avizeazã, dupã caz, şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor norme şi reglementãri specifice obiectului sau de activitate;
r) exercita orice atribuţii care îi revin din reglementãrile în vigoare, din regulamentul sau de organizare şi funcţionare şi din dispoziţiile Ministerului Transporturilor.
ART. 14
Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de conducere poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare, urmând ca activitatea acestora sa fie recompensata material, conform înţelegerii, pe baza de convenţie civilã.
ART. 15
Preşedintele consiliului de conducere are, în principal, urmãtoarele atribuţii şi competente;
a) asigura conducerea operativã a A.R.R.;
b) reprezintã A.R.R. în relaţiile cu terţii şi semneazã actele ce o angajeazã fata de aceştia, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de conducere şi ale celor conferite de legislaţia în vigoare;
c) propune numirea şi, dupã caz, revocarea directorilor A.R.R.;
d) numeşte şi, dupã caz, revoca personalul din conducerea compartimentelor A.R.R.;
e) angajeazã şi, dupã caz, concediazã personalul de execuţie din cadrul A.R.R.;
f) exercita orice atribuţii care îi revin din hotãrârile consiliului de conducere, precum şi din prevederile legale.
ART. 16
(1) Consiliul de conducere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor sãi.
(2) şedinţa este prezidata de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de cãtre vicepreşedinte sau de un membru al consiliului de conducere, delegat de cãtre preşedinte.
(3) şedinţele consiliului de conducere se desfãşoarã în prezenta a cel puţin jumãtate plus unul dintre membrii acestuia.
(4) Hotãrârile consiliului de conducere se iau cu majoritatea voturilor membrilor acestuia.
ART. 17
Consiliul de conducere prezintã, anual, conducerii Ministerului Transporturilor un raport asupra activitãţii din perioada expiratã şi asupra programului de activitate pentru perioada în curs.

CAP. 6
Bugetul de venituri şi cheltuieli

ART. 18
(1) A.R.R. întocmeşte, anual, bugetul de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.
(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli al A.R.R. se avizeazã de cãtre consiliul de conducere şi se aproba de Ministerul Transporturilor, în condiţiile legii.
ART. 19
Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetului A.R.R. rãmân la dispoziţia acesteia şi se folosesc în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie.

CAP. 7
Personalul

ART. 20
(1) Personalul A.R.R. este supus prevederilor regulamentului de ordine interioarã al A.R.R.
(2) Personalul A.R.R. cu atribuţii de inspecţie şi control poarta uniforma de serviciu.
(3) Forma, însemnele specifice şi modul de acordare a uniformelor se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, la propunerea Consiliului de conducere al A.R.R.
(4) Salarizarea personalului se face potrivit reglementãrilor stabilite pentru instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare.

CAP. 8
Relaţiile A.R.R.

ART. 21
A.R.R. poate sa încheie contracte sau convenţii cu alte organisme similare şi cu agenţi economici, din ţara şi din strãinãtate, în vederea colaborãrii şi cooperãrii pe plan naţional sau internaţional în domeniul sau de activitate.

ANEXA 2

SITUAŢIA
bunurilor (mijloace fixe şi obiecte de inventar) ce urmeazã a fi preluate
de Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R.



──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Valoarea de inventar
crt. Bunurile (lei)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Mijloace fixe 16.417.298
2. Obiecte de inventar 1.890.308
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 18.107.606
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016