Guvernul României hotărăşte: ART. 1 Se aprobă, pentru anul 1995, Nomenclatorul agenţilor economici, al sectoarelor şi al categoriilor profesionale din sectorul producţiei de apărare, care beneficiază de prevederile art. 6 din Legea nr. 78/1995 privind protecţia personalului şi a patrimoniului din sectorul producţiei de apărare, redat în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Plata indemnizaţiei prevăzute la art. 6 din Legea nr. 78/1995 se face începând cu luna în care aceasta lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, constituit potrivit prevederilor Legii nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este autorizat să introducă modificările corespunzătoare ce decurg din prezenta hotărâre în structura bugetului asigurărilor sociale de stat - bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj. PRIM-MINISTRU NICOLAE VĂCĂROIU Contrasemnează: --------------- Ministrul industriilor, Dumitru Popescu p. Ministrul apărării naţionale, general-locotenent Popa Florentin p. Ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, Dorel Mustăţea, secretar de stat Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Bucureşti, 11 august 1995. Nr. 617. ANEXA 1
NOMENCLATORUL
agenţilor economici, al sectoarelor şi al categoriilor profesionale care
beneficiază de prevederile art. 6 din Legea nr. 78/1995 privind
protecţia personalului şi a patrimoniului din sectorul producţiei de apărare
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Agentul economic Sectorul Categoria profesională
crt.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2 3
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Regia Autonomă
"Giara" Bucureşti
1.1.- Uzina Mecanică Mizil Secţii de producţie (ate- Categoriile profesiona-
liere independente): le sunt comune tuturor
- secţia reparaţii motoare; agenţilor economici,
- secţia fabricaţii, moder- după cum urmează:
nizari maşini de lupta ingineri, economişti,
uşoare pe senile şi repara- jurişti, alte specia-
ţii autospeciale; lităţi cu studii su-
- secţia fabricaţii, moder- perioare, subingineri,
nizări, pregătirea primară tehnicieni şi asimi-
a producţiei; laţi, maiştri, con-
- secţia reparaţii maşini tabili, muncitori, de-
de luptă şi maşini grele senatori tehnici, ana-
pe şenile; lişti, programatori şi
- secţia mecanoenergetica; operatori a căror ac-
*) Compartimente funcţio- tivitate este direct
nale. implicată în producţia
de apărare.
1.2.- Uzina Mecanică Secţii (ateliere) de pro- - " -
Bucureşti ducţie independente;
- atelierul prototipuri;
- atelierul sculărie;
- secţia uzinaj;
- secţia subansambluri;
- secţia montaj;
- atelierul probe şi rodaj
maşini de luptă - Mihai
Bravu
- atelierul reparaţii ma-
terial rulant;
- atelierul mecanoenergetic;
*) Compartimente funcţionale.
1.3 - Uzina Mecanică Reşita Secţii (ateliere) de produc-
ţie independente: - " -
- secţia scularie;
- secţia prelucrări mecanice
şi montaj;
- secţia mecanoenergetica;
- atelierul de tratamente
termice şi galvanizare;
*) Compartimente funcţţionale.
1.4. - Şantierul Naval Secţii (ateliere) de produc-
Mangalia ţie independente: - " -
- secţia construcţii şi re-
paraţii nave;
- secţia motoare şi montaj
bord;
- secţia electrică şi ame-
najari;
- secţia mecanoenergetica;
*) Compartimente funcţionale.
1.5. - Uzina "Aerofina" Secţii (ateliere) de produc-
Bucureşti ţie independente: - " -
- atelierul de modele şi
prototipuri;
- secţia prelucrări mecanice;
- secţia montaj;
- atelierul echipamente spe-
ciale;
- atelierul prelucrări spe-
ciale;
- atelierul întreţinere şi
reparaţii;
- atelierul SDV;
*) Compartimente funcţionale.
1.6. - Uzina "Electrome- Secţii (ateliere) de produc-
canica" Ploieşti ţie independente: - " -
- atelierul scularie;
- secţia mecanoenergetică-
investiţii;
- secţia fabricaţii acumu-
latoare;
- secţia prelucrări meca-
nice;
- secţia fabricaţii modu-
le şi secţiuni;
- secţia reparaţii şi mo-
dernizari;
- atelierul prototipuri
şi producţie de conversie;
*) Compartimente funcţionale.
1.7. - Fabrica de Incal- Secţii (ateliere) de produc- - " -
taminte Militară ţie independente:
Bacău - secţia încălţăminte;
- atelier creaţie;
- secţia tăbăcărie;
- secţia talpă artificială
fibrotex;
- atelierul prelucrare mase
plastice;
- atelier creaţie semifa-
bricate;
- atelier prestări servicii;
- atelier mecanic central;
- atelier mecanic intreti-
nere secţii producţie;
- formatia întreţinere me-
canica secţii chimice de
fabricaţie;
- atelierul energetic-me-
trologic;
*) Compartimente funcţionale.
1.8. - Fabrica de Confecţii Secţii (ateliere) de produc- - " -
Militare Râmnicu ţie independente:
Sărat - atelier mecanic autoutili-
tare şi reparaţii;
- centrala termică şi staţia
de compresoare;
- atelier întreţinere elec-
tromecanică şi termică;
- secţia confecţii I;
- secţia confecţii II;
- secţia confecţii III;
- atelier confecţii 4;
- atelier confecţii 5;
- atelier confecţii Buzău;
*) Compartimente funcţionale.
1.9. - Fabrica de Confecţii Secţii (ateliere) de produc-
Militare Strehaia ţie independente: - " -
- atelierul de producţie nr.1;
- atelierul de producţie nr.2;
- atelierul de producţie nr.3;
- formaţia mecanoenergetica;
*) Compartimente funcţionale.
1.10.- Centrul de Cercetări Ateliere, laboratoare: - " -
şi Proiectări Radio- - laboratorul nr. 1 de cer-
electronice cetare electronică de diri-
Bucureşti jare;
- laboratorul nr. 2 de cer-
cetare focoase de proximitate
şi microunde;
- laboratorul nr. 3 de cer-
cetare coordonatoare de ţintă;
- laboratorul nr. 4 de cer-
cetare minirobotică;
- atelierul nr. 1 de lucrări
experimentale constructive
şi întreţinere;
*) Compartimente funcţionale.
1.11. - Institutul de Cer- Secţii, ateliere de cercetare, - " -
cetări şi Proiec- laboratoare:
tări Electromeca- - atelierul de cercetare teh-
nice Ploieşti nologica şi prelucrări meca-
nice pentru modele experimen-
tale şi prototipuri;
- atelierul de electronică si
electrotehnică pentru modele
experimentale şi prototipuri;
- atelierul de tâmplarie me-
talică şi produse ceramice;
- secţia de cercetare-dezvol-
tare pentru rachete de
aviaţie;
- secţia de cercetare-dezvol-
tare pentru rachete antiaerie-
ne;
- secţia de cercetare-dezvol-
tare pentru echipamente spe-
ciale;
- atelierul de cercetare-dez-
voltare pentru secţiuni de
luptă;
- atelierul de cercetare-dez-
voltare pentru instalaţii
complexe;
- laboratorul de aerodinamică
a zborului;
- atelierul de proiectare
tehnologică şi editare documen-
tatii;
*) Compartimente funcţionale.
2. Regia Autonomă
"Ratmil" Bucureşti
2.1. - Uzina Mecanică Secţiile: 1, 2, 3, 10, 20, 30 - " -
Cugir 32, 33, 34, 37, 38, 40, 65, 110,
111, 1001, 1002, 1014, 1016,
1020, 1021, 1030, 1031, 1033,
1035, 1040, 1050, 1061, 1070,
1080, 1090, 1100, 1200, 1300,
2010, 2015, 2020, 2021, 2030,
2031, 3016, 4000, 4007, 5010,
5020, 5030, 5040, 5050, 6010,
6020, 6030, 7010, 7020, 7030,
7040, 7050, 7060, 7070;
*) Compartimente funcţionale.
2.2. - Uzina "Tohan" Direcţia 1, direcţia 2, direc- - " -
Zărneşti tia 3, direcţia 4, direcţia 5,
direcţia 6, direcţia 7, direc-
tia 8, direcţia 9;
*) Compartimente funcţionale.
2.3. - Uzina "Carfil" Secţiile: 551, 501, 216, 215, - " -
Braşov 214, 208, 203, 202, 201, 543,
542, 541, 540, 533, 532, 531,
530, 515, 513, 131, 114, 063,
061, 060, 052, 051, 043, 042,
041, 034, 033, 032, 031, 028,
022, 016, 015, 014, 013, 012,
011, 010;
*) Compartimente funcţionale.
2.4. - Uzina "Metrom" Secţiile: 204, 205, 206, 207,
Braşov 208, 209, 210, 211, 212;
*) Compartimente funcţionale.
2.5. - Uzina "Automecanica" Secţiile: 822, 823, 824, 835, - " -
Moreni 825, 801, 802, 803, 805, 808,
826, 829, 832, 833, 834, 861,
863, 864, 865, 881, 882, 892;
*) Compartimente funcţionale.
2.6. - Uzina Mecanică Atelierele: 01, 110, 111, - " -
Dragomireşti 112, 115, 103P, 103F, 03,1,
103 I;
*) Compartimente funcţionale.
2.7. - Uzina Mecanică Secţiile: 701, 702, 731, 732, - " -
Mija 733, 204, 252, 254, 256, 206,
501, 502, 503, 601;
*) Compartimente funcţionale.
2.8. - Uzina Mecanică Secţiile: 13.01, 13.02, 13.03, - " -
Filiaşi 13.04, 13.05, 13.06, 13.07,
13.08, 13.09;
*) Compartimente funcţionale.
2.9. - Uzina Mecanică Secţiile: 110, 120, 130, 150, - " -
Sadu 160, 170, 210, 220, 230, 240,
250, 260, 270, 280, 310, 320,
327, 328, 329, 330, 332, 335,
336, 340, 345, 350, 360, 410,
430, 440, 517, 521, 522, 601,
610, 620, 630, 640, 650, 680,
711, 720;
*) Compartimente funcţionale.
2.10. - Uzina Mecanică Secţiile:101, 102, PT 202, - " -
Orăştie SC 08, DT 02;
Atelierele: 606, FSFT;
*) Compartimente funcţionale.
2.11. - Uzina Mecanică Secţiile: 16, 17, 18, 19, 20, - " -
Plopeni 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27,
39, 43, 51, 52, 53, 54, 57,
59;
Atelierele: 44, 47;
*) Compartimente funcţionale.
2.12. - Uzina Mecanică Atelierele: 02.201, 02.2011,
Vălenii de Munte 02.202, 02.2022, 02.203,
02.204, 02.2041, 02.2042,
02.205, 02.2052, 02.207,
02.208, 02.221;
*) Compartimente funcţionale.
2.13. - Uzina Mecanică Secţiile: 740, 750, 770, 780, - " -
Marsa 790, 070, 071, 072, 073, 074,
075, 076, 077, 078, 701, 704;
*) Compartimente funcţionale.
2.14. - Uzina Mecanică Secţiile: 10, 20, 30, 40, 60, - " -
Băbeni 70, 80, 90, 100;
*) Compartimente funcţionale.
2.15. - Uzina Mecanică Secţiile: 105, 110, 120, 130, - " -
Râmnicu Valcea 220, 240, 260, 300, 340, 410,
420, 425, 430, 510, 520;
*) Compartimente funcţionale.
2.16. - Uzina Mecanică Atelierele: 10.01, 10.02, - " -
Drăgăşani 10.03, 10.04, 10.05, 10.06,
10.07, 10.08;
Birourile: 01.1, 01.2, 01.3,
01.4, 01.5, 01.6, 01.7, 01.8,
01.9, 01.10, 01.11, 01.12;
*) Compartimente funcţionale.
2.17. - I.C.D.E.M. Atelierele: 1, 2, 3, 4; - " -
Laboratoare: 1, 2, 3;
Colectivele: 1, 2, 3, 4, 5, 6,
7, 8, 9;
Birourile: 05, 07;
*) Compartimente funcţionale.
2.18. - I.P.D.T.U. Colectivele: 01, 02, 03, 04, - " -
05, 06, 07, 08, 09;
*) Compartimente funcţionale.
3. Regia Autonomă
"Rompiro" Făgăraş
3.1. - Sucursala Făgăraş Secţiile: 430, 432, 434; - " -
Agenţie de producţie specială
*) Compartimente funcţionale.
3.2. - Sucursala Victoria Secţiile: 1, 2, MEA; - " -
Dispeceratul;
*) Compartimente funcţionale.
3.3.- Sucursala Orăştie Secţiile: I, II, III, IV; - " -
*) Compartimente funcţionale.
4. Societatea Comercială Secţiile: 5000, 6000, 7010, - " -
"Turbomecanica" - S.A. 7020, 7030, 7040, 7050, 8010,
Bucureşti 8020, 8030, 9110, 9120, 9130,
9910, 9920, 9940, 9980, 9990;
*) Compartimente funcţionale.
5. Societatea Comercială Secţiile: I, II; - " -
"Areca" - S.A.
Bucureşti *) Compartimente funcţionale.
6. Societatea Comercială Secţia electronica; - " -
"Elcomp" - S.A. *) Compartimente funcţionale.
Bucureşti
7. Societatea Comercială Secţia prelucrări mecanice - " -
"I.O.R." - S.A. Secţia de semifabricate;
Bucureşti Secţia prelucrări optice;
Secţia montaj;
Secţia scularie;
Secţia proiectare constructivă;
Secţia proiectare tehnologică;
Atelierul prototipuri;
Atelierul reparaţii;
*) Compartimente funcţionale.
8. Societatea Comercială Fabrica de produse speciale - " -
"Electromagnetica" - *) Compartimente funcţionale.
S.A. Bucureşti
9. Societatea Comercială Fabrica de radiocomunicaţii; - " -
"Elprof"- S.A. Fabrica de radiolocatie;
Bucureşti Fabrica aeromaritimă;
Fabrica prototipuri autoutilare;
Atelier cablaje;
Atelier cercetare-dezvoltare;
Birou control tehnic de calitate;
*) Compartimente funcţionale.
10. Societatea Comercială Fabrica de motoare; - " -
"Faur" - S.A Bucureşti Fabrica de calde;
*) Compartimente funcţionale.
11. Societatea Comercială Secţia 600; - " -
"Hesper" S.A. Bucureşti *) Compartimente funcţionale.
12. Societatea Comercială Secţia A.M.C.-L; - " -
"Mecanică fina" - S.A. *) Compartimente funcţionale
Bucureşti
13. Societatea Comercială Secţiile: 211, 212, 214, 221, - " -
"Nuclear & Vacuum"-S.A. 230;
Bucureşti *) Compartimente funcţionale.
14. Societatea Comercială Secţia prese; - " -
"Promec" - S.A. Secţia strungarie;
Bucureşti Secţia mase plastice;
Secţia acoperiri;
Secţia microproducţie si
prototipuri;
Secţia sculărie;
*) Compartimente funcţionale.
15. Societatea Comercială Secţia microproducţie - " -
"Pro Optica" - S.A. *) Compartimente funcţionale.
Bucureşti
16. Societatea Comercială Atelierul de producţie - " -
"U.M.E.B." - S.A. specială
Bucureşti *) Compartimente funcţionale.
17. Societatea Comercială Secţiile: 111, 113, 115, 117, - " -
"Aerostar" - S.A. 382, 403, 501, 602, 603, 604,
Bacău 202, 210, 220, 303, 304, 306,
307, 309, 310, 311, 312, 313,
314, 318, 319, 321, 322, 323,
328, 331, 332, 339, 341, 348,
349, 350, 358, 359, 360, 381,
382, 403, 501, 602, 603, 604,
611, 631, 632, 633, 634, 639;
*) Compartimente funcţionale.
18. Societatea Comercială Secţia celuloza - " -
"Celohart" - S.A. *) Compartimente funcţionale.
Zărneşti
19. Societatea Comercială Secţia de producţie specială - " -
"Hidromecanica" - S.A. (transmisii hidromecanice si
Braşov turbosuflante);
*) Compartimente funcţionale.
20. Societatea Comercială Secţia montaj general aeronave; - " -
"I.A.R." - S.A. Secţia reparaţii aeronave;
Braşov Secţia fabricaţie piese de
schimb şi subansambluri;
Secţia sculărie;
Secţia mecanic şef;
Secţia fabricaţie piese de
schimb şi uzinate;
Secţia C.T.C.;
*) Compartimente funcţionale.
21. Societatea Comercială Secţia maşini speciale T 2000; - " -
"Tractorul" U.T.B.- S.A.Compartimentul C.T.C. T 59/20;
Braşov *) Compartimente funcţionale.
22. Societatea Comercială Secţia vizoare masca contra - " -
"Gerom" - S.A. Buzău gazelor, geamuri aviaţie şi
pentru transportoare blindate;
*) Compartimente funcţionale.
23. Societatea Comercială Secţia materiale de protecţie - " -
"Romcarbon" - S.A. Atelier cărbune activ;
Buzău Compartiment C.T.C.- laborator;
*) Compartimente funcţionale.
24. Societatea Comercială Secţia elemente mecanice - " -
"Felam" - S.A. Mediaş focoase;
*) Compartimente funcţionale.
25. Societatea Comercială Secţia uzinaj; - " -
"Avioane" - S.A. Secţia structuri;
Craiova Secţia echipare montaj;
Secţia armament;
Secţia logistică societate;
Secţia producţie complementară;
*) Compartimente funcţionale.
26. Societatea Comercială Secţia prelucrări mecanice; - " -
"Agmus" - S.A. Iaşi Secţia montaj;
Secţia mecanoenergetica;
*) Compartimente funcţionale.
27. Societatea Comercială Secţia de producţie specială - " -
"Fortus" - S.A. Iaşi (carcase şi turele).
*) Compartimente funcţionale.
28. Societatea Comercială Atelierul de producţie specială - " -
"Nicolina" - S.A. Iaşi (frâne);
*) Compartimente funcţionale.
29. Societatea Comercială Secţia prelucrări mecanice pe - " -
"Scudas" - S.A. maşini-unelte universale;
Secţia prelucrări mecanice pe
maşini-unelte specializate;
Atelierul pregătirea fabricaţiei
sectoare calde;
*) Compartimente funcţionale.
30. Societatea Comercială Secţia prelucrări, tratamente - " -
"Hidrojet" - S.A. termice şi galvanizare.
Breaza *) Compartimente funcţionale.
31. Societatea Comercială Secţia mecanică III; - " -
"Sterom" - S.A. *) Compartimente funcţionale.
Câmpina
32. Societatea Comercială Secţiile: 10, 20, 40;
"Electromotor" - S.A. Secţiile scularie;
Timişoara Atelier prototip;
*) Compartimente funcţionale.
33. Societatea Comercială Secţiile I, II; - " -
"Optica" -S.A. *) Compartimente funcţionale.
Bucureşti
34. Societatea Comercială Secţia mecanică; - " -
"Arpo" - S.A. Strehaia *) Compartimente funcţionale.
35. Societatea Comercială Secţia de producţie specială - " -
"Rom-Quartz" - S.A. (filtre şi oscilatoare cu cuart);
Bucureşti *) Compartimente funcţionale.
36. Societatea Comercială Modulul turnatorie; - " -
"Metav" - S.A. Modulul prelucrări mecanice;
Bucureşti Modulul roti;
Modulul oţelărie;
*) Compartimente funcţionale.
37. Societatea Comercială Fabrica de circuite integrate - " -
"I.P.E.E. - S.A. hibride;
Curtea de Argeş Fabrica de rezistoare;
Fabrica de condensatoare;
*) Compartimente funcţionale.
38. Societatea Comercială Atelierul de producţie specială; - " -
"Electrotehnica"- S.A. *) Compartimente funcţionale.
Bucureşti
39. Societatea Comercială Secţia trolii şi echipamente - " -
"Asam" - S.A. Iaşi speciale;
*) Compartimente funcţionale.
40. Institutul de Chimie Atelierul de metalizare fibre - " -
"Raluca Ripan" poliamidice.
Cluj-Napoca *) Compartimente funcţionale.
41. Societatea Comercială Secţia fabricaţie piese - " -
"Romaero" - S.A. primare metalice;
Bucureşti Secţia întreţinere, reparaţii,
modificări avioane;
Secţia T.T.S.C.A.;
Secţia prelucrări mecanice;
Secţia R.A.B.;
Secţia construcţii avioane BN 2;
Secţia mecanoenergetica;
Secţia pregătirea tehnica a
fabricaţiei;
Atelierul reparaţii motoare;
Atelierul elemente structurale
Boeing;
*) Compartimente funcţionale.
42. Societatea Comercială Secţia mecanică; - " -
"I.E.M.I.- S.A. Secţia radiotelefoane;
Bucureşti Secţia aparatura specială;
Secţia A.M.C.;
Secţia plachete;
Secţia S.T.A.;
Secţia mecanoenergetica;
*) Compartimente funcţionale.
43. Societatea Comercială Secţia aruncatoare 120 mm; - " -
"Umaro" -S.A. Roman *) Compartimente funcţionale.
44. Societatea Comercială Secţia prelucrări mecanice corpi; - " -
"Aro" - S.A. Câmpulung *) Compartimente funcţionale.
45. Societatea Comercială Secţia prelucrări mecanice - " -
"Saro" - S.A. ţevi artilerie;
Târgovişte *) Compartimente funcţionale.
46. Societatea Comercială Secţia prelucrări mecanice corpi; - " -
"Ecma"- S.A. Colibaşi *) Compartimente funcţionale.
47. Societatea Comercială Secţia parasute;
Secţia confecţii militare; - " -
"Condor" - S.A. *) Compartimente funcţionale.
Bucureşti
48. Societatea Comercială Secţia prelucrări mecanice - " -
"Isama"- Sfântu pentru transmisii speciale;
Gheorghe *) Compartimente funcţionale.
49. Societatea Comercială Secţia proiectare infrarosu; - " -
"Elba" - S.A.Timişoara *) Compartimente funcţionale.
50. Societatea Comercială Secţia ţesătorie; - " -
"Trainica" S.A.Pucioasa Secţia finisaj;
*) Compartimente funcţionale.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------- *) Compartimentele funcţionale includ activităţile de proiectare, cercetare, investiţii, aprovizionare, financiar-contabile şi altele, specifice agenţilor economici precizaţi în nomenclator, care participă la realizarea producţiei militare. ---------