Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 60 din 14 august 2007  pentru aprobarea   Normei nr. 28/2007 privind prospectul schemei de pensii facultative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 60 din 14 august 2007 pentru aprobarea Normei nr. 28/2007 privind prospectul schemei de pensii facultative

EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 29 august 2007
În temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, ale art. 23 lit. f) şi ale <>art. 24 lit. a) şi g) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobatã cu modificãri completãri prin <>Legea nr. 313/2005 ,
conform <>Hotãrârii Parlamentului României nr. 24/2006 privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
având în vedere prevederile art. 30, 31, 33, 34, 36, ale art. 86 alin. (2) şi ale <>art. 103 alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative,
în baza hotãrârii luate în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din data de 14 august 2007,

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emite urmãtoarea hotãrâre:

ART. 1
Se aprobã <>Norma nr. 28/2007 privind prospectul schemei de pensii facultative, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 2
Prezenta hotãrâre şi norma menţionatã la art. 1 se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www. csspp.ro).
ART. 3
Departamentul autorizare-reglementare împreunã cu Secretariatul tehnic şi cu directorul general vor urmãri ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotãrâri.

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
Mircea Oancea

Bucureşti, 14 august 2007.
Nr. 60.


ANEXĂ
<>NORMA Nr. 28/2007
privind prospectul schemei de pensii facultative

Având în vedere prevederile art. 30, 31, 33, 34, 36, ale art. 86 alin. (2) şi ale <>art. 103 alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative,
în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, ale art. 23 lit. f) şi ale <>art. 24 lit. a) şi g) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 313/2005 ,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumitã în continuare Comisie, emite prezenta normã.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta normã reglementeazã conţinutul şi procesul de autorizare ale prospectului schemei de pensii facultative.
ART. 2
Prospectul schemei de pensii facultative, denumit în continuare prospect, este elaborat şi propus de cãtre un administrator şi se adreseazã participanţilor la un fond de pensii facultative, denumit în continuare fond.
ART. 3
Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normã au semnificaţiile prevãzute la <>art. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, denumitã în continuare Lege.

CAP. II
Conţinutul prospectului

ART. 4
Prospectul va conţine urmãtoarele:
1. Prima parte a prospectului prezintã informaţii/datele de identificare ale administratorului şi ale fondului:
a) data publicãrii, informaţie care se va completa dupã obţinerea autorizaţiei;
b) denumirea fondului;
c) denumirea administratorului fondului;
d) codul unic de înregistrare al administratorului;
e) numãrul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerţului;
f) numãrul şi data deciziei de autorizare ca administrator, dupã obţinerea acesteia;
g) numãrul şi data de înscriere în Registrul Comisiei, dupã obţinerea deciziei de la lit. f);
h) numãrul deciziei de autorizare a prospectului, dupã obţinerea acesteia, precum şi numãrul deciziilor ulterioare de autorizare a modificãrilor prospectului;
i) numãrul deciziei de autorizare a fondului, dupã obţinerea acesteia;
j) gradul de risc al fondului: ridicat/mediu/scãzut;
k) datele de contact ale administratorului fondului: adresã, telefon, fax, adresã de web, adresã de e-mail;
l) fraza: "Autoritatea competentã în domeniul reglementãrii şi supravegherii sistemului de pensii private din România este Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private."
2. Cuprinsul prospectului este urmãtorul:
a) definiţiile termenilor utilizaţi în prospectul schemei de pensii facultative, în mod special ale termenilor care definesc politica de investiţii, instrumentele financiare şi riscurile investiţiilor;
b) obiectivele fondului;
c) condiţiile de eligibilitate, modalitatea de aderare şi de dobândire a calitãţii de participant la un fond, potrivit prevederilor legale în vigoare;
d) frazele:
(i) "Aderarea la un fond de pensii facultative este o opţiune individualã, oferirea oricãrui fel de beneficii colaterale fiind interzisã.";
(ii) "Administratorul nu poate refuza semnarea actului individual de aderare niciunei persoane care are dreptul de a participa la fondul de pensii facultative.";
(iii) "Toţi participanţii la un fond de pensii facultative au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi li se aplicã un tratament nediscriminatoriu.";
e) informaţii privind contribuţia exprimatã în lei:
(i) limitele contribuţiei la fond, fãrã a depãşi limita maximã a contribuţiei prevãzutã de lege;
(ii) posibilitatea stabilirii contribuţiei în sumã fixã sau în procent din venitul brut al participantului;
(iii) modalitatea de platã a contribuţiei;
(iv) posibilitatea de a modifica contribuţia, fãrã a depãşi limita maximã prevãzutã de lege;
(v) posibilitatea suspendãrii sau încetãrii plãţii contribuţiei la fond, fãrã penalizarea participantului;
(vi) posibilitatea pentru participantul la un fond din România care a fost detaşat într-o altã ţarã de a plãti în continuare contribuţia la fond pe durata detaşãrii;
f) obligaţiile participantului:
(i) sã plãteascã contribuţia stabilitã de comun acord în actul individual de aderare, precum şi sã notifice în prealabil administratorului şi angajatorului, dacã este cazul, orice modificare, suspendare sau încetare a plãţilor;
(ii) sã comunice administratorului şi angajatorului orice modificare a datelor sale personale;
(iii) sã comunice administratorului în scris deschiderea dreptului de pensie facultativã;
g) declaraţia privind politica de investiţii;
h) modalitatea de schimbare a politicii de investiţii;
i) riscurile asociate structurii de portofoliu propuse;
j) pieţele financiare pe care investeşte administratorul;
k) structura portofoliului;
l) menţionarea în mod obligatoriu a frazelor:
(i) "Performanţele anterioare nu reprezintã o garanţie a realizãrilor viitoare.";
(ii) "Activele fondului de pensii facultative sunt organizate, evidenţiate şi administrate distinct de activele administratorului şi de celelalte fonduri de pensii pe care le administreazã";
(iii) "Autorizarea de cãtre Comisie a prospectului schemei de pensii facultative nu reprezintã o garanţie pentru realizarea obiectivelor investiţionale ale fondului de pensii.";
(iv) "Autorizarea de cãtre Comisie a prospectului schemei de pensii facultative nu implicã în niciun fel aprobarea sau evaluarea de cãtre Comisie a calitãţii plasamentului în instrumente financiare şi nu oferã nicio garanţie participantului.";
m) alte elemente pe care administratorul le considerã necesare;
n) regimul fiscal al operaţiunilor fondului;
o) procedura de calcul al valorii activului net şi al valorii unitãţii de fond sau menţiunea cã aceste proceduri sunt în conformitate cu normele Comisiei, precum şi modalitatea publicãrii acestor valori;
p) procedura de calcul al ratei anuale a rentabilitãţii fondului sau menţiunea cã aceastã procedurã este în conformitate cu normele Comisiei, precum şi modalitatea publicãrii acestei valori;
q) caracteristici ale contului individual al participanţilor, cu menţionarea în mod obligatoriu a textului: "Participantul este proprietarul activului personal din contul sãu. Activul personal nu poate face obiectul unei executãri silite sau al unei tranzacţii, sub sancţiunea nulitãţii actelor respective. Activul personal nu poate fi gajat sau cesionat, nu poate fi folosit pentru acordarea de credite sau pentru a garanta credite, sub sancţiunea nulitãţii.";
r) modalitatea de transformare în unitãţi de fond a contribuţiilor şi transferurilor de lichiditãţi în conturile individuale ale participanţilor;
s) resursele financiare ale fondului;
ş) cuantumul şi structura cheltuielilor, respectiv o prezentare detaliatã a comisioanelor şi taxelor suportate din contribuţii şi din activul fondului, precum şi modalitatea de percepere a acestora;
t) modalitãţile de transfer la un alt fond şi valoarea penalitãţilor;
ţ) condiţiile de acordare a prestaţiilor facultative în caz de invaliditate, precum şi condiţiile cumulative pe care trebuie sã le îndeplineascã participantul/beneficiarul, potrivit legii, pentru a obţine o pensie facultativã. Se va menţiona prevederea din lege potrivit cãreia se va adopta o lege specialã privind organizarea şi funcţionarea sistemului de platã a pensiilor reglementate şi supravegheate de Comisie;
u) garanţii oferite de administrator, în cazul în care acestea existã:
(i) structura garanţiilor;
(ii) constituirea provizioanelor tehnice;
v) obligaţiile de raportare şi informare ale administratorului, periodicitatea şi tipurile de informãri, informaţiile gratuite şi contra cost pe care le poate obţine participantul;
w) procedura de modificare a prospectului;
x) informaţii despre administrator:
(i) date despre membrii consiliului de administraţie, membrii comitetului de direcţie/conducãtori, conducãtorii departamentului sau direcţiei de investiţii şi, dupã caz, membrii comitetului de investiţii, analizã şi risc din structura organizatoricã a administratorului;
(ii) structura acţionariatului;
(iii) informaţii despre persoanele fizice şi/sau juridice care deţin, direct sau indirect, mai mult de 10% din acţiunile administratorului ori care ar putea sã exercite poziţie de control, dacã este cazul;
y) informaţii despre depozitar: denumirea, adresa sediului social, telefon, fax, e-mail, adresa de web, precum şi numãrul şi data avizului Comisiei;
z) informaţii despre auditorul financiar extern: denumirea, adresa sediului social, sedii secundare, telefon, fax, e-mail, website, numãrul şi data avizului Comisiei;
3. Contractul de administrare a fondului, întocmit în conformitate cu modelul contractului-cadru prevãzut în anexa nr. 1.

CAP. III
Autorizarea prospectului schemei de pensii facultative

SECŢIUNEA 1
Condiţii generale
ART. 5
Pentru a administra un fond, administratorul elaboreazã şi propune prospectul schemei de pensii facultative.
ART. 6
Administratorul trebuie sã obţinã autorizarea prospectului pentru fiecare fond de pensii facultative pe care intenţioneazã sã îl administreze.
ART. 7
(1) Decizia de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative se elibereazã în baza unei cereri al cãrei model este prevãzut în anexa nr. 2.
(2) Cererea de autorizare a primului prospect al schemei de pensii facultative, însoţitã de documentaţia completã, se depune şi se înregistreazã la Comisie odatã cu cererea de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative, de cãtre reprezentantul legal al societãţii de pensii, al societãţii de asigurare sau al societãţii de administrare a investiţiilor.
ART. 8
Cererea pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative este însoţitã de documentele prevãzute de Lege, precum şi de urmãtoarele:
a) schema de pensii facultative, în baza cãreia se elaboreazã prospectul, întocmitã în conformitate cu prevederile Legii;
b) proiectul contractului de administrare, întocmit în conformitate cu modelul-cadru prevãzut în anexa nr. 1;
c) împuternicire semnatã şi ştampilatã de cãtre reprezentantul legal al administratorului, în cazul în care acesta deleagã una sau mai multe persoane pentru a reprezenta societatea în relaţia cu reprezentanţii Comisiei, pe durata instrumentãrii cererii pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative.

SECŢIUNEA a 2-a
Procedura de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative
ART. 9
(1) Autorizarea prospectului schemei de pensii facultative se realizeazã în cadrul procesului de autorizare ca administrator al societãţii de pensii, al societãţii de asigurare sau al societãţii de administrare a investiţiilor.
(2) Comisia hotãrãşte cu privire la eliberarea deciziei de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative, în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(3) Decizia de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative se comunicã în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(4) Orice solicitare a Comisiei privind informaţii suplimentare sau modificarea documentelor prezentate iniţial întrerupe termenul prevãzut la alin. (2), un nou termen începând sã curgã de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificãri, depunere care nu poate fi fãcutã mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitãrii Comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii.
(5) În situaţia în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constatã depunerea acestora într-o formã necorespunzãtoare, precum şi lipsa unor documente, acestea sunt returnate solicitantului spre completare sau înlocuire, dupã caz.
ART. 10
(1) Neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevãzute în prezenta normã duce la respingerea cererii pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative.
(2) Decizia de respingere, scrisã şi motivatã, se comunicã solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(3) Decizia de respingere poate fi contestatã în termen de maximum 30 de zile de la data comunicãrii ei, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind contenciosul administrativ.

SECŢIUNEA a 3-a
Modificarea prospectului schemei de pensii facultative
ART. 11
Prospectul schemei de pensii facultative poate fi modificat doar dupã îndeplinirea procedurii prevãzute în prezenta normã.
ART. 12
Administratorul trebuie sã obţinã în prealabil avizul Comisiei pentru propunerile de modificare a prospectului schemei de pensii facultative, în conformitate cu procedura prevãzutã în prezenta normã.
ART. 13
Comisia autorizeazã modificarea prospectului schemei de pensii facultative numai dupã ce administratorul face dovada obţinerii acordului majoritãţii participanţilor la fondul a cãrui schemã se modificã.

SECŢIUNEA a 4-a
Procedura eliberãrii avizului prealabil pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative
ART. 14
Administratorul va propune modificarea prospectului schemei de pensii facultative în funcţie de evoluţia realã a fondului şi de schimbãrile legislative, precum şi pentru a adapta prevederile schemei de pensii facultative la condiţiile specifice pieţei.
ART. 15
(1) Decizia de avizare prealabilã a modificãrii prospectului schemei de pensii facultative se elibereazã în baza unei cereri de avizare prealabilã a modificãrii acestuia, al cãrei model este prevãzut în anexa nr. 3.
(2) Cererea, însoţitã de documentaţia completã, se depune şi se înregistreazã la Comisie de cãtre administratorul care intenţioneazã sã modifice schema de pensii a unui fond pe care îl administreazã.
ART. 16
Cererea pentru avizarea prealabilã a modificãrii prospectului schemei de pensii facultative este însoţitã de urmãtoarele documente:
a) modificãrile propuse şi nota de fundamentare a administratorului;
b) forma finalã a prospectului, ce urmeazã a fi difuzatã în cazul obţinerii avizului Comisiei pentru modificarea prospectului;
c) modalitatea de informare şi consultare a participanţilor şi beneficiarilor sau, dupã caz, a reprezentanţilor acestora, în conformitate cu prevederile prospectului ce urmeazã a fi modificat;
d) împuternicirea persoanei care reprezintã administratorul în relaţia cu reprezentanţii Comisiei;
e) cartea de identitate a persoanei împuternicite, în copie.
ART. 17
(1) Comisia hotãrãşte cu privire la eliberarea avizului prealabil de modificare a prospectului schemei de pensii facultative, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(2) Orice solicitare a Comisiei privind informaţii suplimentare sau modificarea documentelor prezentate iniţial întrerupe termenul prevãzut la alin. (1), un nou termen începând sã curgã de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificãri, depunere care nu poate fi fãcutã mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitãrii Comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii.
(3) În situaţia în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constatã depunerea acestora într-o formã necorespunzãtoare, precum şi lipsa unor documente, acestea sunt returnate solicitantului spre completare ori înlocuire, dupã caz.
ART. 18
(1) Neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevãzute în prezenta normã duce la respingerea cererii de eliberare a avizului prealabil.
(2) Decizia de respingere, scrisã şi motivatã, se comunicã solicitantului în termen de maximum 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(3) Decizia de respingere poate fi contestatã în termen de maximum 30 de zile de la data comunicãrii ei, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind contenciosul administrativ.
ART. 19
O nouã cerere de eliberare a avizului prealabil pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative poate fi adresatã Comisiei numai dupã ce au fost remediate deficienţele care au constituit motivele de respingere a cererii iniţiale.

SECŢIUNEA a 5-a
Procedura de obţinere a acordului majoritãţii participanţilor pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative
ART. 20
(1) În termen de maximum 10 zile calendaristice de la data obţinerii avizului prealabil de modificare a prospectului schemei de pensii facultative, administratorul informeazã participanţii şi beneficiarii acestora sau, dupã caz, reprezentanţii lor asupra propunerilor de modificare a prospectului, conform procedurii prevãzute în prospect.
(2) Administratorul, în termen de maximum 30 de zile de la data informãrii participanţilor, trebuie sã obţinã acordul majoritãţii acestora pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative, în conformitate cu procedura de consultare a participanţilor, prevãzutã în prospect.
(3) Participanţii care nu sunt de acord cu propunerile de modificare a prospectului aduc la cunoştinţã, în scris, administratorului acest fapt în termen de maximum 30 de zile de la data informãrii.
(4) În baza notificãrii prevãzute la alin. (3), participanţii care nu sunt de acord cu propunerile de modificare a prospectului schemei de pensii facultative se pot transfera, fãrã penalitãţi, la un alt fond.
ART. 21
(1) Administratorul va întocmi un proces-verbal în care va menţiona cã a obţinut acordul a jumãtate plus unu din numãrul participanţilor pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative.
(2) Procesul-verbal se întocmeşte nu mai devreme de 15 zile calendaristice de la data la care expirã termenul în care participanţii îşi pot exprima dezacordul faţã de modificãrile propuse.
(3) Înscrisurile care consemneazã opoziţia participanţilor la modificarea prospectului schemei de pensii facultative se vor pãstra în conformitate cu procedurile interne privind arhivarea.
(4) Procesul-verbal va fi semnat şi ştampilat de cãtre reprezentantul legal al administratorului.

SECŢIUNEA a 6-a
Procedura de autorizare a modificãrii prospectului schemei de pensii facultative
ART. 22
(1) Comisia autorizeazã modificarea prospectului schemei de pensii facultative în baza unei cereri de autorizare a modificãrii prospectului, al cãrei model este prevãzut în anexa nr. 4.
(2) Cererea se va depune însoţitã de procesul-verbal în care se specificã cã s-a obţinut acordul a jumãtate plus unu din numãrul participanţilor pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative.
ART. 23
(1) Comisia hotãrãşte cu privire la eliberarea autorizãrii modificãrii prospectului schemei de pensii facultative, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(2) Orice solicitare a Comisiei privind informaţii suplimentare sau modificarea documentelor prezentate iniţial întrerupe termenul prevãzut la alin. (1), un nou termen începând sã curgã de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificãri, depunere care nu poate fi fãcutã mai târziu de 30 de zile de la data solicitãrii Comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii.
ART. 24
(1) Neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevãzute în prezenta normã duce la respingerea cererii de autorizare a modificãrii prospectului schemei de pensii facultative.
(2) Decizia de aprobare sau de respingere, scrisã şi motivatã, se comunicã solicitantului în termen de maximum 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(3) Decizia de respingere poate fi contestatã în termen de maximum 30 de zile de la data comunicãrii ei, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind contenciosul administrativ.

CAP. IV
Dispoziţii finale

ART. 25
(1) Prospectul schemei de pensii facultative este pus în mod obligatoriu la dispoziţia publicului la sediul social şi la sediile secundare autorizate ale administratorului.
(2) Prospectul schemei de pensii facultative se publicã în mod obligatoriu pe pagina de web a administratorului.
ART. 26
(1) Prospectul schemei de pensii facultative modificat se publicã cu respectarea normei privind informaţiile conţinute în materiale publicitare referitoare la fondurile de pensii facultative şi administratorii acestora.
(2) Prospectul schemei de pensii facultative se republicã integral, pe pagina de web a administratorului, dupã fiecare modificare autorizatã de Comisie.
(3) Republicarea prospectului schemei de pensii facultative se anunţã cel puţin într-un cotidian naţional.
ART. 27
(1) În situaţia în care, în urma apariţiei unor acte normative, prospectul schemei de pensii facultative va necesita modificãri, acestea se vor realiza fãrã a mai fi necesarã îndeplinirea procedurilor de obţinere a acordului majoritãţii participanţilor.
(2) În termen de maximum 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unor acte normative care duc la modificarea unor prospecte ale schemelor de pensii facultative, administratorii au obligaţia de a solicita Comisiei autorizarea prospectului cu modificãrile operate.
(3) Administratorul, în situaţia prevãzutã la alin. (1), va depune o cerere de autorizare a modificãrii prospectului care va cuprinde numai modificãrile operate ca efect al schimbãrii cadrului legislativ.
(4) Pentru îndeplinirea prevederilor alin. (3) se aplicã procedura prezentatã la secţiunea a 6-a "Procedura de autorizare a modificãrii prospectului schemei de pensii facultative" a cap. III din prezenta normã, în mãsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentului articol.
ART. 28
Nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în prezenta normã se sancţioneazã cu:
a) suspendarea autorizaţiei de administrare conform art. 37 din Lege, cu aplicarea corespunzãtoare a prevederilor art. 58-70 din Lege privind administrarea specialã;
b) retragerea autorizaţiei de administrare potrivit prevederilor art. 38 lit. c) şi h) din Lege.
ART. 29
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezenta normã.
ART. 30
La data intrãrii în vigoare a prezentei norme se abrogã <>Norma nr. 6/2006 privind prospectul schemei de pensii facultative, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 8 septembrie 2006, aprobatã prin <>Hotãrârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 18/2006 , precum şi <>Norma nr. 13/2006 privind autorizarea prospectului schemei de pensii facultative, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 27 octombrie 2006, aprobatã prin <>Hotãrârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 25/2006 , precum şi orice alte dispoziţii contrare.

ANEXA 1
la normã


CONTRACT-CADRU DE ADMINISTRARE
- model -

Prezentul contract se încheie între:
Societatea de administrare a fondului de pensii facultative ..............,
(denumirea)
cu sediul în ........................, persoanã juridicã românã, înregistratã
la oficiul registrului comerţului sub nr. ........................., cod unic
de înregistrare ........................, cod IBAN .........................,
deschis la .............................., nr. şi data Deciziei de autorizare
ca administrator emise de cãtre Comisie ....................., nr. şi data de
înscriere în Registrul Comisiei ..............................., reprezentatã
legal prin ....................................................
(numele, prenumele, C.I./B.I. seria.... nr. ......), în calitate de
..........................., denumitã în continuare ........................,
şi participanţii ................................................
(numele ..............., prenumele .................., cetãţenia ...........,
cu domiciliul în ..............., C.I./B.I. seria ...... nr. ...............,
CNP .....................).
Obiectul contractului
Art. 1. - (1) Obiectul prezentului contract îl constituie administrarea
fondului de pensii facultative .............................................
............................................................................
(2) Prin administrare, în sensul prezentului contract, pãrţile înţeleg
.....................................
(3) Participantul la fondul de pensii facultative împuterniceşte administra-
torul în vederea realizãrii obiectului prezentului contract.
(4) Principiile schemei de pensii facultative sunt:
............................................................................
(5) Administratorul fondului de pensii facultative este obligat sã respecte
eventualele limitãri ce ar decurge din prevederile prezentului contract.
Durata contractului
Art. 2. - Durata prezentului contract este ...............................
Preţul contractului; modalitãţi de platã
Art. 3. - Pentru administrarea fondului de pensii facultative, administra-
torul va reţine un comision de administrare care se compune dintr-un procent
de............% aplicat la contribuţiile plãtite de cãtre participant,
înainte de convertirea acestora în unitãţi de fond, şi un procent de ......%
pe lunã aplicat la activul net total al fondului de pensii facultative.
Art. 4. - Metoda de calcul şi de percepere a comisioanelor este ..........
............................................................................
Obligaţiile administratorului
Art. 5. - Obligaţiile administratorului fondului de pensii facultative
sunt: ......................................................................
Art. 6. - În vederea ducerii la îndeplinire a obligaţiilor ce îi revin,
administratorul fondului de pensii facultative va acţiona numai în interesul
participanţilor la fond şi va lua toate mãsurile necesare pentru prevenirea,
înlãturarea, limitarea pierderilor, precum şi pentru exercitarea şi încasarea
drepturilor cuvenite aferente activelor din portofoliul administrat.
Art. 7. - Evidenţele administratorului referitoare la participanţi, contri-
buţii, investiţii şi pensii facultative .....................................
Art. 8. - Procedurile privind modalitãţile de constatare şi soluţionare a
sesizãrilor şi reclamaţiilor, precum şi procedurile de remediere a
deficienţelor ..................................
Art. 9. - Administratorul va comunica participanţilor la fondul de pensii
facultative orice informaţie cerutã de aceştia şi având legãturã cu obiectul
prezentului contract, conform <>Legii nr. 204/2006 privind pensiile
facultative.
Drepturile participanţilor
Art. 10. - Drepturile participanţilor la fondul de pensii facultative sunt
............................................................................
Obligaţiile participanţilor
Art. 11. - Obligaţiile participanţilor la fondul de pensii facultative
sunt .......................................................................
Rãspunderea pãrţilor
Art. 12. - Administratorul fondului de pensii facultative rãspunde pentru
orice prejudiciu produs participanţilor prin:
a) încãlcarea actelor normative şi/sau a reglementãrilor speciale în vigoare;
b) dol;
c) neexecutarea sau executarea defectuoasã a obligaţiilor asumate prin
prezentul contract.
Depozitarea
Art. 13. - Administratorul este împuternicit prin prezentul act sã încheie
un contract cu o societate de depozitare avizatã de Comisie, care sã fie
responsabilã pentru ţinerea în siguranţã a tuturor activelor fondului de
pensii facultative, precum şi pentru îndeplinirea tuturor celorlalte
obligaţii legale în legãturã cu activitatea de depozitare.
Art. 14. - Nivelul comisionului de depozitare este .............., calculat
din valoarea medie lunarã a activului net.
Auditul
Art. 15. - Administratorul este împuternicit prin prezentul act sã încheie
un contract cu persoane fizice sau juridice, persoane active, avizate de
Comisie, care sã fie responsabile pentru auditarea situaţiilor financiar-con-
tabile ale fondului de pensii facultative, precum şi pentru îndeplinirea
tuturor celorlalte obligaţii legale în legãturã cu activitatea de audit.
Art. 16. - Preţul contractului de audit este .............................
Art. 17. - Modalitãţile de control exercitate de cãtre auditori
....................................................
Forţa majorã
Art. 18. - Forţa majorã înlãturã rãspunderea, dacã este comunicatã în
termen de... zile de la data apariţiei şi demonstratã în termen de ..........
zile de la data apariţiei.
Modificarea contractului
Art. 19. - Modificarea prezentului contract se va face prin act adiţional,
cu acordul pãrţilor.
Încetarea contractului
Art. 20. - (1) Prezentul contract înceteazã de plin drept şi fãrã interven-
ţia instanţei de judecatã în cazurile prevãzute de lege şi de reglementãrile
speciale privind pe oricare dintre pãrţi.
(2) Transferul activelor conturilor individuale ale participanţilor se va
realiza conform prevederilor legale.
Litigii
Art. 21. - (1) Modul de rezolvare a litigiilor ............................
(2) Instanţa competentã este ..............................................



ANEXA 2
la normã


┌─────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
│ Datele de identificare │ Cerere │
│ ale solicitantului │pentru autorizarea prospectului schemei de pensii │
│ │ facultative │
├─────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┤
│1. Denumirea fondului de pensii facultative: │
│........................................................................... │
│2. Denumirea solicitantului - administrator: .............................. │
│3. Reprezentantul legal: .................................................. │
│ (numele, prenumele şi funcţia) (numãrul de telefon)│
│4. Persoana de contact: ................................................... │
│ (numele, prenumele şi funcţia) (numãrul de telefon)│
│5. Certificatul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului │
│ comerţului: │
│........................................................................... │
│ (seria, numãrul şi data emiterii) │
│6. Codul unic de înregistrare al administratorului la oficiul registrului │
│ comerţului: │
│ ........................................................................ │
│Prezenta cerere este însoţitã de opisul documentelor anexate şi de un numãr │
│de ............... documente, totalizând un numãr de ................ file. │
│ │
│Semnãtura reprezentantului legal ........................ │
│ │
│Data Ştampila administratorului │
│................ │
│ │
│ FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI │
│ ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘




ANEXA 3
la normã


┌─────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
│ Datele de identificare │ Cerere de avizare prealabilã │
│ ale solicitantului │ a modificãrii prospectului schemei de pensii │
│ │ facultative │
├─────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┤
│1. Denumirea fondului de pensii facultative: .............................. │
│2. Denumirea solicitantului - administrator: .............................. │
│3. Reprezentantul legal: .................................................. │
│ (numele, prenumele şi funcţia) (numãrul de telefon)│
│4. Persoana de contact: ................................................... │
│ (numele, prenumele şi funcţia) (numãrul de telefon)│
│5. Certificatul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului │
│ comerţului: │
│........................................................................... │
│ (seria, numãrul şi data emiterii) │
│6. Codul unic de înregistrare al administratorului la oficiul registrului │
│ comerţului: │
│ ........................................................................ │
│7. Numãrul deciziei de autorizare ca administrator al fondului de pensii │
│ facultative, emisã de Comisie │
│........................................................................... │
│ (numãrul şi data emiterii) │
│8. Numãrul deciziei de autorizare a prospectului schemei de pensii │
│ facultative, emisã de Comisie │
│........................................................................... │
│ (numãrul şi data emiterii) │
│Prezenta cerere este însoţitã de un proces-verbal şi un numãr de .......... │
│documente, totalizând un numãr de ................ file. │
│ │
│Semnãtura reprezentantului legal ........................ │
│ │
│Data Ştampila administratorului │
│.................. │
│ │
│ FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI │
│ ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘




ANEXA 4
la normã


┌─────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
│ Datele de identificare │ Cerere de autorizare │
│ ale solicitantului │ a modificãrii prospectului schemei de pensii │
│ │ facultative │
├─────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┤
│1. Denumirea fondului de pensii facultative: .............................. │
│2. Denumirea solicitantului - administrator: .............................. │
│3. Reprezentantul legal: .................................................. │
│ (numele, prenumele şi funcţia) (numãrul de telefon)│
│4. Persoana de contact: ................................................... │
│ (numele, prenumele şi funcţia) (numãrul de telefon)│
│5. Certificatul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului │
│ comerţului: │
│........................................................................... │
│ (seria, numãrul şi data emiterii) │
│6. Codul unic de înregistrare al administratorului la oficiul registrului │
│ comerţului: │
│ ........................................................................ │
│7. Numãrul deciziei de autorizare ca administrator al fondului de pensii │
│ facultative, emisã de Comisie │
│........................................................................... │
│ (numãrul şi data emiterii) │
│8. Numãrul deciziei de autorizare a prospectului schemei de pensii │
│ facultative, emisã de Comisie │
│........................................................................... │
│ (numãrul şi data emiterii) │
│9. Numãrul avizului prealabil pentru modificarea prospectului schemei de │
│ pensii facultative, emis de Comisie │
│........................................................................... │
│ (numãrul şi data emiterii) │
│Prezenta cerere este însoţitã de un proces-verbal şi un numãr de .......... │
│documente, totalizând un numãr de ................ file. │
│ │
│Semnãtura reprezentantului legal ........................ │
│ │
│Data Ştampila administratorului │
│.................. │
│ │
│ FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI │
│ ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016