Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. I Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 9, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu este de 88, exclusiv preşedintele." 2. Anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN)" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. II (1) Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi se face cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al preşedintelui, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (2) Aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor se realizează în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. III Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- p. Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Daniel Bogdan Crăciunoiu Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu Bucureşti, 30 iulie 2013. Nr. 540. ANEXĂ (Anexa nr. 1 la regulament) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare Total posturi: 88, cu excepţia demnitarului
┌──────────────┐
│ PREŞEDINTE │
└───────┬──────┘
┌──────────────────────────────────┐ │ ┌───────────────────────────────────────────────┐
│ Consiliul Autorizări ├──┼──┤ Comitetul pentru Situaţii de urgenţă │
└──────────────────────────────────┘ │ └───────────────────────────────────────────────┘
┌────────┴─────────┐
│ SECRETAR GENERAL │
└────────┬─────────┘
┌───────────────────────┴────────────┬────────────────────────────┐
│ │ │
┌──────┴───┬──────────┐ ┌─────┴──┐ ┌─────────┬───┴─────┬────────┬──────────┐
┌──────┴──┐┌──────┴───┐┌─────┴──────┐ ┌──────┴──┐┌────┴────┐ ┌────┴───┐┌────┴───┐┌────┴───┐┌───┴────┐┌────┴────┐
│Direcţia ││Direcţia ││Direcţia │ │Serviciul││Serviciul│ │Compar- ││Compar- ││Compar- ││Compar- ││Compar- │
│ciclul ││autorizare││supraveghere│ │relaţii ││manage- │ │timentul││timentul││timentul││timentul││timentul │
│combusti-││utilizare ││utilizare │ │interna- ││mentul │ │relaţii ││juridic ││audit ││control ││documente│
│bilului ││radiaţii ││radiaţii │ │ţionale ││resurse- │ │publice ││ ││intern ││manage- ││clasifi- │
│nuclear ││ionizante ││ionizante │ │ ││lor │ │ ││ ││ ││rial ││cate-in- │
│ ││ ││ │ │ ││ │ │ ││ ││ ││ ││formatică│
└─────────┘└──────────┘└────────────┘ └─────────┘└─────────┘ └────────┘└────────┘└────────┘└────────┘└─────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.