Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 528 din 14 iulie 1995  privind acordarea, utilizarea si controlul alocatiilor, primelor, subventiilor, compensatiilor si altor forme de sprijin de la bugetul de stat, acordate producatorilor agricoli in baza Legii nr. 83/1993, precum si modificarea unor hotarari ale Guvernului emise in executarea acestei legi    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 528 din 14 iulie 1995 privind acordarea, utilizarea si controlul alocatiilor, primelor, subventiilor, compensatiilor si altor forme de sprijin de la bugetul de stat, acordate producatorilor agricoli in baza Legii nr. 83/1993, precum si modificarea unor hotarari ale Guvernului emise in executarea acestei legi

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 26 iulie 1995

    Guvernul României hotărăşte:

    ART. 1
    Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în vederea acoperirii contravalorii alocaţiilor, primelor, subvenţiilor, compensaţiilor şi altor forme de sprijin, acordate producătorilor agricoli în baza Legii nr. 83/1993, se asigură, se utilizează şi se controlează potrivit prevederilor prezentei hotărâri şi în condiţiile respectării prevederilor art. 33 din Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice.
    ART. 2
    (1) Acordarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor de natura celor prevăzute la art. I se face lunar, pe baza solicitărilor fundamentate ale direcţiilor generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene transmise, potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, care, după verificarea efectuată potrivit legii, înaintează Ministerului Finanţelor cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoţită de un centralizator, la nivelul întregii ţări, al acestor fundamentări.
    (2) Pe baza deconturilor justificative întocmite potrivit normelor metodologice în vigoare, direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie judeţeana va plăti, în termen de 5 zile de la prezentarea acestor documente, sumele cuvenite beneficiarilor formelor de sprijin de la bugetul de stat, în condiţiile legii.
    ART. 3
    Producătorii agricoli beneficiari ai sprijinului acordat de stat în baza Legii nr. 83/1993, direcţiile generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei răspund, potrivit legii, de utilizarea, gestionarea, acordarea şi controlul primelor, alocaţiilor, subvenţiilor şi celorlalte forme de sprijin prevăzute la art. I.
    ART. 4
    Normele prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 72/1994 privind declararea produselor agricole de importanta naţionala, stabilirea primelor ce se acordă producătorilor agricoli, a organismelor de stat mandatate să le acorde, precum şi a normelor de acordare, utilizare şi control al acestora, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

    1. Articolul 1 punctul 3 va avea următorul cuprins:
    "(3) Unităţile achizitoare prevăzute la art. 1 alin. (1) vor întocmi decadal deconturile justificative (model-anexa nr. 1 la norme) pe care le transmit direcţiei generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene, pentru a fi verificate şi avizate sub aspectul realităţii şi legalităţii primelor solicitate de la bugetul de stat."

    2. Articolul 1 punctul 4 alineatul 1 şi punctele 5 şi 6 se abrogă.

    3. Articolul 2 punctul 6 va avea următorul cuprins:
    "(6) Agenţii economici care achiziţionează lapte de vacă pentru industrializare de la producătorii agricoli, asa cum sunt definiţi în Legea nr. 83/1993, vor întocmi, decadal, deconturile justificative (model-anexa nr. 2 la norme), pe care le transmit direcţiilor generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene, pentru a fi verificate şi avizate sub aspectul realităţii şi legalităţii primelor solicitate de la bugetul de stat."

    4. Articolul 2 punctele 7, 8 şi 9 se abrogă.

    5. Articolul 3 punctul 13 va avea următorul cuprins:
    "(13) Direcţiile generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene vor verifica lunar, sub aspectul realităţii şi legalităţii, listele (model-anexa nr. 3 la norme) primite de la oficiile judeţene de reproducţie şi selecţie a animalelor."

    6. Articolul 3 punctele 14, 16 şi 17 se abrogă.

    7. Tipizatul deconturilor justificative (model-anexa nr. 1 şi 2 la norme) nu va mai conţine avizul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.

    8. Anexa nr. 4 la norme se abrogă.
    ART. 5
    Normele metodologice prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 139/1994 privind acordarea, utilizarea şi controlul utilizării subvenţiilor de la bugetul de stat destinate acoperirii parţiale a dobânzii aferente creditelor bancare pe termen scurt acordate producătorilor agricoli pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor şi pentru creşterea păsărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 1 aprilie 1994, se modifică după cum urmează:

    1. Punctul 10 alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "10. Producătorii agricoli vor întocmi şi vor depune lunar, la direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie judeţeană, în vederea verificării şi avizării în condiţiile legii, decontul justificativ (model-anexa), avizat în prealabil de banca comercială creditoare."

    2. Punctul 12 va avea următorul cuprins:
    "12. Direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie judeţeană verifică realitatea şi legalitatea subvenţiilor solicitate prin deconturile justificative, efectuînd controale la producătorii agricoli şi controlul conturilor acestora din băncile comerciale creditoare."

    3. Punctele 13 şi 14 se abrogă.

    4. Decontul justificativ tipizat (model-anexa) nu va mai conţine avizul direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeană.
    ART. 6
    Normele prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 768/1994 pentru aprobarea Normelor privind acordarea, utilizarea şi controlul utilizării primelor de la bugetul de stat pentru porcine şi păsări vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 17 noiembrie 1994, se modifică după cum urmează:

    1. Punctul 4 alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "4. (1) În vederea încasării de la bugetul de stat a primelor plătite producătorilor agricoli, agenţii economici care achiziţionează porcine şi păsări vii pentru tăiere sau care sacrifică porcine şi păsări vii din producţia proprie vor întocmi chenzinal deconturile justificative, potrivit modelului anexat, pe care le depun la direcţiile generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru a fi verificate şi avizate sub aspectul realităţii şi legalităţii lor."

    2. Punctul 4 alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Obligaţiile agenţilor economici şi ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei privind acordarea, utilizarea şi controlul utilizării primelor pentru porcine şi păsări vii sunt cele stabilite la art. 2 alin. (5) şi (10) din normele prevăzute în anexa nr. II la Hotărârea Guvernului nr. 72/1994, republicată*)."

    3. Decontul justificativ tipizat (model-anexa) nu va mai conţine avizul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    ART. 7
    Normele prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 154/1995 referitoare la acordarea de alocaţii de la bugetul de stat producătorilor agricoli, în vederea procurării de efective matca, reproducatori şi pentru menţinerea în exploatare de efective matca de vaci şi bivoliţe, precum şi cu privire la aprobarea normelor de acordare, utilizare şi control al utilizării alocaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 martie 1995, se modifică după cum urmează:

    1. Articolul 1 alineatul (9) litera c) va avea următorul cuprins:
    "c) direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie judeţeană verifică lunar realitatea şi legalitatea fiecărei solicitări a producătorilor agricoli pentru acordarea de alocaţii de la bugetul de stat, pentru procurarea de efective matca şi reproducători din listele (model-anexa nr. 1)."

    2. Articolul 1 alineatul (9) litera d) va avea următorul cuprins:
    "d) Direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie judeţeană verifică legalitatea solicitării alocaţiilor prin controale efectuate la direcţiile sanitar-veterinare, la oficiile de reproducţie şi selecţie a animalelor, precum şi la producătorii agricoli."

    3. Articolul 1 alineatul (9) literele e) şi f) se abrogă.

    4. Articolul 3 alineatul (7) se abrogă.

    5. Articolul 3 alineatul (8) va avea următorul cuprins:
    "(8) Direcţiile generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene vor verifica îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea alocaţiilor cuprinse în listele (model-anexa nr. 3) şi prin controale efectuate la producătorii agricoli.
    Direcţiile generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene vor efectua controale şi în cursul anului asupra respectării reglementărilor legale referitoare la acordarea de la bugetul de stat a alocaţiilor pentru întreţinerea a cel puţin 3 vaci de lapte sau a 3 bivoliţe."

    6. Articolul 3 alineatele (9) şi (10) se abrogă.

    7. Anexele nr. 2 şi 4 la norme se abrogă.
    ART. 8
    Se abrogă punctele 9 şi 10 din normele metodologice prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 352/1995 privind subvenţionarea, în proporţie de 70%, a dobânzii aferente creditelor bancare acordate de băncile comerciale producătorilor agricoli în temeiul art. 7 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 83/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 2 iunie 1995.
    ART. 9
    Hotărârea Guvernului nr. 72/1994, Hotărârea Guvernului nr. 139/1994, Hotărârea Guvernului nr. 768/1994 şi Hotărârea Guvernului nr. 154/1995, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se republică în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.
    ART. 10
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

                    PRIM-MINISTRU
                  NICOLAE VĂCĂROIU

                  Contrasemnează:
                  ---------------
         Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
                  Valeriu Tabără

         Ministru de stat, ministrul finanţelor,
                   Florin Georgescu

    Bucureşti, 14 iulie 1995.
    Nr. 528


    ANEXA 1

    DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURĂ ŞI ALIMENTAŢIE

                      FUNDAMENTARE
privind solicitarea de alimentare a contului direcţiei generale pentru
  agricultură şi alimentaţie judeţene pentru plata primelor de la
    bugetul de stat potrivit Legii nr. 83/1993
──────────────────────────────────────────────────────────────────────
                            Cantitatea Preţul de Prima Suma ce
                            (mii tone) achiziţie sau urmează a
 Nr. (lei/U.M.) alocaţia se primi
crt. Specificaţie aprobată de la bu-
                        U.M. potrivit getul de
                                                    legii stat
                                                 (lei/U.M.) (mil. lei)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────
 1. Prime pentru carne
    de porc în viu
 2. Prime pentru carne
    de pasare în viu
 3. Prime pentru lapte
 4. Prime pentru grâu
 5. Prime pentru viţei
 6. Alocaţii pentru
    procurări animale
 7. Alocaţii pentru
    întreţinere animale
──────────────────────────────────────────────────────────────────────

           Director general, Director economic,
                                   VIZAT PENTRU CONTROL
                                    FINANCIAR PREVENTIV



    ANEXA 2

    DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURĂ ŞI ALIMENTAŢIE

                   FUNDAMENTARE
privind solicitarea de alimentare a contului direcţiei generale pentru
agricultură şi alimentaţie judeţene pentru subvenţionarea diferenţei
de dobândă aferentă creditelor utilizate potrivit Legii nr. 83/1993

───────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                                        Suma ce urmează
                                               % a se primi de la
 Nr. Specificaţie Sold Dobânda subvenţionare bugetul de stat
crt. credite lunară dobândă (mil. lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
 1. Alocaţii pentru subvenţionarea
    dobânzii aferente creditelor
    angajate pentru creşterea
    păsărilor şi porcilor
 2. Alocaţii pentru subvenţionarea
    dobânzii aferente creditelor
    angajate pentru procurarea de
    tractoare şi maşini agricole
 3. Alocaţii pentru subvenţionarea
    dobânzii aferente creditelor
    angajate pentru realizarea
    producţiei vegetale
───────────────────────────────────────────────────────────────────────

            Director general, Director economic,
                                       VIZAT PENTRU CONTROL
                                        FINANCIAR PREVENTIV



                                       ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016