Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 107 din Constituţie, al <>art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, cu completãrile ulterioare, şi al <>art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, Guvernul României adopta prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aproba transmiterea unui imobil situat în municipiul Carei, judeţul Satu Mare, trecut în domeniul public al statului prin Hotãrârea Consiliului Local al Municipiului Carei nr. 110/2002, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Carei în administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare. ART. 2 Imobilul are datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre şi va avea destinaţia de sediu al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Carei. ART. 3 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe baza de protocol încheiat între pãrţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemneazã: --------------- Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca Bucureşti, 18 aprilie 2003. Nr. 472.
ANEXA 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului situat în municipiul Carei,
judeţul Satu Mare, care se transmite din administrarea
Consiliului Local al Municipiului Carei în administrarea
Ministerului Finanţelor Publice
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Locul unde Persoana juridicã Persoana juridicã Caracteristicile Numãr
este situat de la care se la care se tehnice de
imobilul transmite imobilul transmite imobilul ale imobilului inventar
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Municipiul Consiliul Local al Ministerul Finanţelor - Carte Va fi
Carei, Municipiului Carei, Publice - Direcţia funciarã atribuit
Str. judeţul Satu Mare Generalã a nr. 13.476; de
Caplenilor, Finanţelor - numãr Ministerul
Cartierul Publice a Judeţului cadastral Finanţelor
Republicii, Satu Mare 237/1 şi Publice
Judeţul 238/4
Satu Mare - suprafata
construitã
= 363 mp
- suprafata
desfasurata
= 726 mp
- suprafata
totalã a
terenului,
inclusiv
construcţiile
= 751 mp
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.