Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al art. 42 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" (Giurgiu Oraş, Alexandria, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Reşiţa-Sud, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Zalãu, Bistriţa, Piatra-Neamţ, Botoşani, Vaslui, Brãila, Cãlãraşi, Slobozia), prevãzuţi în anexele nr. 1-16, care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 Finanţarea obiectivelor de investiţii menţionate la art. 1 se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii rãspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prezentei hotãrâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemneazã: --------------- Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 11 mai 2011. Nr. 470. ANEXA 1 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Giurgiu Oraş - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Giurgiu, reşedinţa judeţului Giurgiu Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 21.000*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 15.619
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 11.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 8.000
● Anul II INV. mii lei 10.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 7.619
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.554
2. peroane mý 1.900
3. copertine mý 2.150
4. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 950
5. platforme parcare şi acces mý 3.281
6. cãlãtori procesaţi pers./zi 468
Durata de realizare a investiţiei luni 24
-----------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 2 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Alexandria - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 21.719*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 16.630
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 12.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 9.000
● Anul II INV. mii lei 9.719
──── ─────── ──────
C+M mii lei 7.630
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.070
2. peroane mý 2.073
3. copertine mý 2.010
4. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 1.000
5. platforme parcare şi acces mý 1.990
6. cãlãtori procesaţi pers./zi 825
Durata de realizare a investiţiei luni 24
--------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 3 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Slatina - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament Municipiul Slatina, reşedinţa judeţului Olt Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 26.466*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 20.461
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 13.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 10.000
● Anul II INV. mii lei 13.466
──── ─────── ──────
C+M mii lei 10.461
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.523
2. peroane mý 2.040
3. copertine mý 1.320
4. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 570
5. platforme parcare şi acces mý 3.990
6. cãlãtori procesaţi pers./zi 1.455
Durata de realizare a investiţiei luni 24
-----------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 4 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România - staţia Râmnicu Vâlcea - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului Vâlcea Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 49.462*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 38.538
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 25.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 19.000
● Anul II INV. mii lei 24.462
──── ─────── ──────
C+M mii lei 19.538
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.000
2. peroane mý 5.269
3. copertine mý 3.900
4. pasaje pietonale subterane mý 580
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 1.250
6. platforme parcare şi acces mý 2.694
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 2.069
Durata de realizare a investiţiei luni 24
---------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 5 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Piteşti - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Piteşti, reşedinţa judeţului Argeş Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 82.698*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 60.172
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 27.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 20.000
● Anul II INV. mii lei 27.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 20.000
● Anul III INV. mii lei 28.698
──── ─────── ──────
C+M mii lei 20.172
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 3.462
2. peroane mý 3.525
3. copertine mý 2.225
4. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 4.500
5. platforme parcare şi acces mý 12.000
6. cãlãtori procesaţi pers./zi 1.825
Durata de realizare a investiţiei luni 36
--------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 6 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Reşiţa-Sud - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Resiţa, reşedinţa judeţului Caraş-Severin Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 27.708*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 20.373
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 14.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 10.000
● Anul II INV. mii lei 13.708
──── ─────── ──────
C+M mii lei 10.373
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 514
2. peroane mý 2.840
3. copertine mý 1.300
4. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 2.150
5. platforme parcare şi acces mý 3.440
6. cãlãtori procesaţi pers./zi 240
Durata de realizare a investiţiei luni 24
--------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 7 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Sfântu Gheorghe - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Sfântu Gheorghe, reşedinţa judeţului Covasna Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 57.151*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 44.079
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 29.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 22.000
● Anul II INV. mii lei 28.151
──── ─────── ──────
C+M mii lei 22.079
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.666
2. peroane mý 3.700
3. copertine mý 2.600
4. pasaje pietonale subterane mý 265
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 3.310
6. platforme parcare şi acces mý 3.000
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 1.274
Durata de realizare a investiţiei luni 24
---------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 8 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Târgu Mureş - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Târgu Mureş, reşedinţa judeţului Mureş Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 62.260*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 48.087
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 31.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 24.000
● Anul II INV. mii lei 31.260
──── ─────── ──────
C+M mii lei 24.087
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.621
2. peroane mý 4.500
3. copertine mý 2.521
4. pasaje pietonale subterane mý 231
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 2.710
6. platforme parcare şi acces mý 5.000
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 2.061
Durata de realizare a investiţiei luni 24
-----------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 9 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Zalãu - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Zalãu, reşedinţa judeţului Sãlaj Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 49.112*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 37.663
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 25.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 19.000
● Anul II INV. mii lei 24.112
──── ─────── ──────
C+M mii lei 18.663
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 2.661
2. peroane mý 3.314
3. copertine mý 2.507
4. pasaje pietonale subterane mý 257
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 2.200
6. platforme parcare şi acces mý 6.250
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 925
Durata de realizare a investiţiei luni 24
---------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 10 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Bistriţa - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Bistriţa, reşedinţa judeţului Bistriţa-Nãsãud Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 77.765*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 57.790
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 39.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 29.000
● Anul II INV. mii lei 38.765
──── ─────── ──────
C+M mii lei 28.790
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 3.890
2. peroane mý 5.730
3. copertine mý 4.800
4. pasaje pietonale subterane mý 200
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 1.820
6. platforme parcare şi acces mý 2.200
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 3.502
Durata de realizare a investiţiei luni 24
------------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 11 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Piatra-Neamţ - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Piatra-Neamţ, reşedinţa judeţului Neamţ Indicatorii tehnico-economici
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 34.633*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 26.014
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 17.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 13.000
● Anul II INV. mii lei 17.633
──── ─────── ──────
C+M mii lei 13.014
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.300
2. peroane mý 3.094
3. copertine mý 1.657
4. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 2.700
5. platforme parcare şi acces mý 916
6. cãlãtori procesaţi pers./zi 1.226
Durata de realizare a investiţiei luni 24
-----------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 12 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Botoşani - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Botoşani, reşedinţa judeţului Botoşani Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 27.331*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii+montaj mii lei 19.301
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 14.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 10.000
● Anul II INV. mii lei 13.331
──── ─────── ──────
C+M mii lei 9.301
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 2.097
2. peroane mý 1.530
3. copertine mý 720
4. pasaje pietonale subterane mý 150
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 950
6. platforme parcare şi acces mý 2.700
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 458
Durata de realizare a investiţiei luni 24
-----------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 13 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Vaslui - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Vaslui, reşedinţa judeţului Vaslui Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 38.985*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 28.386
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 19.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 14.000
● Anul II INV. mii lei 19.985
──── ─────── ──────
C+M mii lei 14.386
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.540
2. peroane mý 4.550
3. copertine mý 2.850
4. pasaje pietonale subterane mý 140
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 1.150
6. platforme parcare şi acces mý 460
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 2.328
Durata de realizare a investiţiei luni 24
-----------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 14 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Brãila - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Brãila, reşedinţa judeţului Brãila Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 58.239*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 42.146
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 29.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 21.000
● Anul II INV. mii lei 29.239
──── ─────── ──────
C+M mii lei 21.146
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 2.821
2. peroane mý 3.600
3. copertine mý 3.300
4. pasaje pietonale subterane mý 205
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 1.410
6. platforme parcare şi acces mý 2.900
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 3.230
Durata de realizare a investiţiei luni 24
---------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 15 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Cãlãraşi - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Cãlãraşi, reşedinţa judeţului Cãlãraşi Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 36.543*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 26.337
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 18.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 13.000
● Anul II INV. mii lei 18.543
──── ─────── ──────
C+M mii lei 13.337
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.535
2. peroane mý 4.700
3. copertine mý 2.910
4. pasaje pietonale subterane mý 180
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 960
6. platforme parcare şi acces mý 1.500
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 706
Durata de realizare a investiţiei luni 24
---------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA 16 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale feratã din România" - staţia Slobozia - Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: Municipiul Slobozia, reşedinţa judeţului Ialomiţa Indicatorii tehnico-economici:
● Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 40.839*)
(1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010)
din care:
● construcţii + montaj mii lei 29.407
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
● Anul I INV. mii lei 20.000
──── ─────── ──────
C+M mii lei 15.000
● Anul II INV. mii lei 20.839
──── ─────── ──────
C+M mii lei 14.407
Capacitãţi
1. suprafaţa de modernizare clãdire cãlãtori mý 1.287
2. peroane mý 3.606
3. copertine mý 1.731
4. pasaje pietonale subterane mý 249
5. reabilitãri linii cf şi instalaţii
aferente acestora m 840
6. platforme parcare şi acces mý 1.285
7. cãlãtori procesaţi pers./zi 1.339
Durata de realizare a investiţiei luni 24
------------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeanã prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevãzute anual cu aceastã destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.