Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 462 din 5 aprilie 2006  pentru aprobarea programului Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 462 din 5 aprilie 2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate si eficienta" si infiintarea Unitatii de management al proiectului

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 3 mai 2006

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al <>art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al <>art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificãrile ulterioare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
Se aprobã programul "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã", având ca scop eficientizarea sistemului centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice, prevãzut în anexa nr. 1.
ART. 2
(1) Se înfiinţeazã Unitatea de management al proiectului pentru implementarea şi monitorizarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã", denumitã în continuare UMP - Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã.
(2) UMP - Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã se constituie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi îşi desfãşoarã activitatea sub coordonarea executivã a secretarului de stat pentru comunitãţi locale.
(3) Se aprobã structura de organizare a UMP - Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã prevãzutã în anexa nr. 2.
(4) Numãrul de personal prevãzut în anexa nr. 2 se asigurã în limita numãrului de posturi aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2006.
(5) Regulamentul de funcţionare al UMP - Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã şi numirea directorului sãu se fac cu avizul ministrului de stat pentru coordonarea activitãţilor din domeniul economic şi se aprobã prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
ART. 3
(1) Se aprobã suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2006, din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, cu suma de 1.802,6 mii lei (RON), pentru finanţarea cheltuielilor UMP - Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã, potrivit prevederilor anexei nr. 3.
(2) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sã introducã, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificãrile corespunzãtoare în structura bugetului de stat pe anul 2006 şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2006.
ART. 4
(1) Programul "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" va fi condus de o comisie interministerialã de coordonare, constituitã conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, în coordonarea Consiliului interministerial pentru probleme economice, politici fiscale şi comerciale, piaţa internã, competitivitate, mediul de afaceri.
(2) Ministrul de stat pentru coordonarea activitãţilor din domeniul economic va conduce Comisia interministerialã de coordonare a programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã", având funcţia de preşedinte al acesteia.
ART. 5
(1) Regulamentul privind implementarea programului se elaboreazã de UMP - Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã, se avizeazã de Comisia interministerialã de coordonare a programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" şi se aprobã prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
(2) Proiectul Regulamentului privind implementarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" se notificã Consiliului Concurenţei înainte de aprobarea acestuia prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. În vederea asigurãrii compatibilitãţii mãsurilor de natura ajutorului de stat cu mediul concurenţial normal, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicatã, şi cu regulamentele şi instrucţiunile emise în aplicarea acesteia, Regulamentul va conţine criteriile de eligibilitate prevãzute în legislaţia secundarã privind ajutorul de stat.
ART. 6
Comisia interministerialã de coordonare a programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" va fi formatã dintr-un preşedinte şi 6 membri, câte un membru cu funcţie de secretar de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerului Mediului şi Gospodãririi Apelor, Cancelariei Primului-Ministru, stabiliţi prin ordin al ministrului, respectiv prin ordin al şefului Cancelariei Primului-Ministru.
ART. 7
(1) Ministerul Economiei şi Comerţului va prezenta spre aprobare în Guvern, pânã la data de 30 iunie 2006, actele normative de transfer cãtre unitãţile administrativ-teritoriale al acelor centrale electrice de termoficare care produc prioritar energie termicã pentru sistemul centralizat de producere şi distribuţie de energie termicã şi care nu afecteazã stabilitatea şi funcţionarea în condiţii de siguranţã a sistemului electroenergetic naţional.
(2) În cazul în care existã acorduri de împrumut ai cãror beneficiari finali sunt centralele prevãzute la alin. (1), transferul cãtre unitãţile teritoriale se va realiza dupã obţinerea avizului finanţatorului.
ART. 8
Anexele nr. 1-3 fac parte din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
---------------
Ministrul de stat pentru
coordonarea activitãţilor
din domeniul economic,
Gheorghe Pogea

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Frâncu

Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga

Ministrul economiei şi comerţului,
Codruţ Ioan Şereş

Ministrul mediului şi gospodãririi apelor,
Sulfina Barbu

Ministrul transporturilor,
construcţiilor şi turismului,
Gheorghe Dobre

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu

Bucureşti, 5 aprilie 2006.
Nr. 462.


ANEXA 1

Programul "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã"

Conceptul dezvoltãrii durabile în domeniul alimentãrii cu energie termicã a localitãţilor presupune aplicarea unor soluţii tehnice performante capabile sã asigure, pe de o parte, condiţii normale de viaţã şi de muncã comunitãţilor locale şi satisfacerea nevoilor sociale ale acestora în condiţii de rentabilitate economicã şi eficienţã energeticã şi, pe de altã parte, conservarea resurselor primare, protecţia şi conservarea mediului, fãrã a afecta echilibrul ecosferei şi accesul generaţiilor viitoare la resursele energetice primare.
În acest context scopul programului de investiţii "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" este reprezentat de eficientizarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie energie termica, având ca obiectiv final reducerea consumului de resurse energetice primare pentru producerea energiei termice, cu cel puţin 10 mil. Gcal/an, faţa de consumul de resurse energetice primare consumat în anul 2004, cu scopul producţiei de energie termicã (în centrale termice-CT şi centrale termoelectrice-CTE), în condiţiile asigurãrii creşterii calitãţii serviciului de termoficare.

Sistemul centralizat de producere şi distribuţie energie termicã, conţine:
1. Unitatea (unitãţile) de producţie agent termic;
2. Reţeaua de transport agent termic primar (apã fierbinte);
3. Punctele de termoficare sau module termice la nivel de imobil, acolo unde se justificã economic;
4. Reţeaua de distribuţie a apei calde şi a agentului termic de încãlzire,
5. Contorizarea la nivel de imobil;

Corelate cu componentele consumatorului final:
6. Reţeaua interioarã de alimentare a imobilului, cu apã caldã şi cu agent termic de încãlzire;
7. Contorizarea individualã împreunã cu robinetele termostatate;
8. Reabilitarea termicã a anvelopei clãdirilor, respectiv a faţadelor, teraselor şi a tâmplãriei exterioare.
Din punct de vedere administrativ activitatea corespunzãtoare componentelor 1-5, va fi desfãşuratã prin coordonarea Consiliului local, conform Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termicã a localitãţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 882/2004 .
Pentru implementarea componentelor 1-7 se va înfiinţa Unitatea de Management a Proiectului în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Pentru implementarea componentei 8 se va înfiinţa Unitatea de Management a Proiectului în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Coordonarea activitãţii de implementare a componentelor 1-8 se va realiza printr-o Comisie interministerialã constituitã în baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 750/2005 .
Sistemul centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice trebuie sã respecte urmãtoarele condiţii obligatorii:
a) Necesarul de energie termicã se va asigura astfel:
1. vârful curbei de consum - prin echipamente producãtoare agent termic de vârf;
2. consumul din perioada asigurãrii încãlzirii urbane - prin instalaţie în cogenerare, cu capacitate care sã poatã prelua variaţii de consum termic de ±10% din capacitatea nominalã;
3. consumul aferent asigurãrii apei calde menajere, - prin instalaţie în cogenerare, cu capacitate care sã poatã prelua variaţii de consum termic de ±10% din capacitatea nominalã;
b) Capacitatea de producţie a unitãţii de producţie agent termic va fi proiectatã pentru consumul actual şi cel previzionat;
c) Randamentul energetic anual al unitãţii de producţie agent termic ((energie termicã+energie electricã evacuatã pentru valorificare)/resurse energetice primare consumate pentru obţinerea energiei termice şi electrice))trebuie sã fie de cel puţin 80%, excepţie pot face doar unitãţile de producţie care utilizeazã biomasa ca resursã energeticã primarã, unde randamentul energetic total trebuie sã fie de cel puţin 70%;
d) reducerea pierderilor tehnologice în reţelele de transport agent termic primar şi de distribuţie, la valori sub 15%;
e) creşterea eficienţei energetice a punctelor termice;
f) utilizarea modulelor termice la nivel de imobil, acolo unde se justificã economic;
g) contorizare la nivel de imobil şi la nivel de puncte termice;
h) reducerea pierderilor de energie termicã şi apã din reţelele interioare ale imobilelor;
i) contorizare individualã şi montarea robinetelor termostatate la consumatorilor finali;
j) introducerea sistemelor de automatizare şi dispecerizare astfel încât sã poatã fi asiguratã monitorizarea şi controlul permanent al funcţionãrii instalaţiilor în cadrul parametrilor optimi, de la producere panã la utilizator;
În vederea evaluãrii situaţiei şi identificãrii soluţiei tehnico-economice optime pentru fiecare autoritate localã, se vor elabora Strategii de alimentare cu energie termica precum şi Studii de fezabilitate necesare investiţiilor.
La elaborarea Strategiilor de alimentare cu energie termica se vor avea în vedere şi urmãtoarele considerente privind resursele regenerabile şi protecţia mediului:
● Utilizarea tuturor tipurilor de resurse de energie cum ar fi: biomasa, deşeurile biodegradabile, incinerarea şi coincinerarea deşeurilor;
● Reducerea poluãrii cu posibilitatea controlului reducerii noxelor/emisiilor, eliminarea depozitãrii lichide a zgurii şi cenuşii rezultate din arderea cãrbunilor si reducerea suprafeţelor de depozitare a deşeurilor rezultate prin arderea combustibililor fosili (cãrbune) prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru producerea energiei;
● Potenţialul energetic rezultat din proiectele de extragere a biogazului care rezulta din depozitele municipale existente.
Strategiile locale de alimentare cu energie termica vor ţine cont de obiectivele şi mãsurile Planului National de Dezvoltare 2007-2013, a programelor operaţionale sectoriale relevante şi a Programelor operaţionale regionale.
În baza Strategiilor de alimentare cu energie termicã, consiliile locale vor aproba prin hotãrâre definirea sistemului centralizat de producţie şi distribuţie energie termicã şi a zonelor unde se asigurã exclusiv serviciul de termoficare, având în vedere aplicarea treptatã a principiului "o clãdire un singur sistem de asigurare energie termicã".
De asemenea, conform Strategiei Naţionale în domeniul eficienţei energetice, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împreunã cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice vor susţine acţiunile de reabilitare termicã a clãdirilor, realizate de cãtre proprietari/asociaţii de proprietari în parteneriat cu autoritãţile administraţiei publice locale.
Consiliile locale pe baza principiului autonomiei locale pot decide asupra soluţiei de investiţie atât în cazul reabilitãrii termice a clãdirilor cât şi în cazul sistemului centralizat de producţie şi distribuţie energie termicã, care poate fi: participarea la programul "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţa", parteneriat public privat - PPP sau alte forme de investiţii.
Ministerul Economiei şi Comerţului va realiza, prin Planurile sectoriale, Strategia privind asigurarea resurselor energetice primare disponibile regional în paralel cu Strategiile de alimentare cu energie termicã.
Soluţiile propuse în Strategii vor trebui:
● sã respecte legislaţia de mediu,
● sã se încadreze în Strategia energeticã naţionalã,
● sã fie eficiente energetic şi economic şi
● sã permitã administrarea în condiţii de autonomie localã.
Pentru realizarea investiţiilor necesare eficientizãrii sistemelor centralizate de producere şi distribuţie energie termicã, în baza programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" se stabilesc urmãtoarele condiţii:
1. investiţiile eligibile pentru aceastã schemã de finanţare vor fi pentru reabilitarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie energie termicã care sunt în domeniul public şi/sau privat (100 % proprietate) al autoritãţii locale şi pentru susţinerea reabilitãrii termice a anvelopei clãdirilor, respectiv a faţadelor, teraselor şi a tâmplãriei exterioare pentru clãdirile unde se asigurã energia termicã prin sistemul de termoficare;
2. administrarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie energie termicã se va realiza de cãtre un agent economic (operator) unde autoritatea localã deţine cel puţin 95% din acţiuni sau pãrţi sociale;
3. autoritãţile locale îşi vor menţine proprietatea a cel puţin 95% din acţiuni sau din pãrţile sociale, ale agentului economic (operator) care administreazã sistemul centralizat de producere şi distribuţie energie termicã cel puţin 5 ani, de la punerea în funcţiune a ultimei investiţii finanţatã prin acest program de finanţare;
4. finanţarea Programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" se va face prin contractarea de cãtre Ministerul Finanţelor Publice a unor împrumuturi, pentru minim 15 ani, în conformitate cu <>Legea nr. 313/2004 a datoriei publice. Valoarea de, investiţii estimatã a Programului, este de 13.419,4 milioane de lei (inclusiv taxele si impozitele plãtite pe teritoriul României), iar valoarea împrumuturilor, este de aproximativ 12.172,3 milioane de lei eşalonat, prin care se va sigura finanţarea Programului în perioada 2006-2009, în funcţie de rezultatele din Strategiile de alimentare cu energie termicã şi a Studiilor de fezabilitate realizate de cãtre autoritãţile locale (diferenţa de 1.247,1 milioane de lei este asiguratã ca surse proprii pentru anul 2006 şi 2007 conform <>Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr. 48/2004 pentru adoptarea unor mãsuri privind furnizarea energiei termice populaţiei, pentru încãlzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare);
5. Beneficiarul împrumuturilor pentru componentele 1-7 va fi Ministerul Administraţiei şi Internelor, care va efectua şi plata serviciului datoriei publice contractate.
6. Beneficiarul împrumuturilor pentru componenta 8 va fi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care va efectua şi plata serviciului datoriei publice contractate.
7. Rambursarea împrumutului pentru componentele 1-5 din structura sistemului centralizat de producere şi distribuţie energie termicã se va suporta dupã cum urmeazã:
● Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor va rambursa în procent de 50% (aproximativ 4.011,7 milioane de lei), la care se adaugã dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente împrumutului;
● Consiliile Locale care beneficiazã de acest program vor rambursa 50% (aproximativ 4,011,7 milioane de lei), corespunzãtor investiţiilor realizate, la care se adaugã dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente împrumutului;
8. Pentru componentele 6-7, rambursarea împrumutului, în valoare de aproximativ 2.748,9 milioane de lei, la care se adaugã dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente împrumutului, se va suporta de cãtre proprietarii clãdirilor care beneficiazã de prezentul program, conform schemei de finanţare şi procedurilor care vor fi elaborate în cadrul Regulamentului privind implementarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţa";
9. Pentru componenta 8 rambursarea împrumutului, în valoare de aproximativ 1.400 milioane de lei, la care se adaugã dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente împrumutului, se va suporta de cãtre proprietarii clãdirilor care beneficiazã de prezentul program, conform schemei de finanţare şi procedurilor care vor fi elaborate în cadrul Regulamentului privind implementarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã";
10. Consiliile locale vor coordona realizarea investiţiilor corespunzãtoare componentelor 6-8, conform procedurilor care vor fi stabilite prin Regulamentul de implementare a programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã";
11. Valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de serã va reprezenta sursã de venituri pentru rambursarea împrumuturilor pentru Guvernul României şi pentru Consiliile Locale;
Valoarea estimatã de 13.419,4 milioane de lei este rezultatul analizei Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termicã a localitãţilor prin sisteme de producere si distribuţie centralizate.


Plan de acţiuni
pentru Programul "Termoficare 2006-2009 colitate si eficienţã"



┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│Nr.│ Acţiuni │Responsabilitate│ Termen │
│crt│ │ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────┤
│ 1│Infiinţarea Unitãţii de Management a │ │ │
│ │Proiectului pentru componentele 1-7 │MAI │ 31.05.06│
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘
┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│ 2│Infiinţarea Unitãţii de Management a │ │ │
│ │Proiectului pentru componenta 8 │MTCT │ 31.05.06│
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘
┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│ 3│Elaborarea Regulamentului privind implementarea│ │ │
│ │Programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi │ │ │
│ │eficienţã" │UMP │ 31.07.06│
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘
┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│ 4│Includerea în Planurile Sectoriale a analizei │ │ │
│ │soluţiei de resurse energetice primare, pentru │ │ │
│ │unitãţile de producere agent termic avizate de │ │ │
│ │Ministerul Mediului şi Gospodãririi Apelor │MEC │ 31.05.06│
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘
┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│ 5│Modificarea corespunzãtoare a metodologiei de │ │ │
│ │aprobare tarife la energia termicã şi la │ │ │
│ │energia electrica pentru unitãţile de producţie│ANRE │ 31.07.06│
│ │energie termicã in cogenerare │ │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘
┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│ 6│Elaborarea de Strategii privind alimentarea cu │ │ │
│ │energie termicã şi Studii de fezabilitate având│ │ │
│ │în vedere: │CL, UMP │ 30.06.08│
│ │* aprobarea de cãtre Consiliile Locale a │ │ │
│ │Strategiilor privind alimentarea cu energie │ │ │
│ │termicã │ │ │
│ │* aprobarea de cãtre Consiliile Locale a │ │ │
│ │zonelor în care funcţioneazã sistemul de │ │ │
│ │termoficare centralizat │ │ │
│ │* aprobarea de cãtre Consiliile Locale a │ │ │
│ │studiilor privind reproiectarea sistemului de │ │ │
│ │termoficare centralizat │ │ │
│ │* analiza eficientei economice a investiţiilor │ │ │
│ │necesare │ │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘
┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│ 7│Asigurarea surselor de finanţare necesare │ │ │
│ │pentru modernizarea sistemului centralizat de │ │ │
│ │producere şi distribuţie energie termicã: │MFP, MAI │2006-2009│
│ │* surse proprii din sumele defalcate din taxa │ │ │
│ │pe valoare adãugata │ │ │
│ │* împrumut │ │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘
┌───┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┐
│ 8│Managementul integrat al proiectului │UMP │2006-2009│
└───┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┘



Realizarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţa" pe ani si surse de finanţare





Mil. Lei
┌─────────────────┬───────────────────┬───────────────────┬───────────────────┬─────────────────────────┐
BUGETUL DE STAT │ 2006 │ 2007 │ 2008 │ 2009 │ Total 2006-2009 │
┌─┬─────────────────┼─────┬─────┬─────┼──────┬─────┬──────┼──────┬─────┬──────┼──────┬─────┬──────┼────────┬───────┬────────┤
│N│Componentele │Total│Buget│Im- │Total │Buget│Im- │Total │Buget│Im- │Total │Buget│Im- │Necesar │Buget │Im- │
│r│programului │ │de │pru- │ │de │pru- │ │de │pru- │ │de │pru- │2006- │de │pru- │
│c│ │ │Stat*│mu- │ │Stat*│mu- │ │Stat │mu- │ │Stat │mu- │2009 │Stat │mu- │
│r│ │ │ │turi │ │ │turi │ │ │turi │ │ │turi │ │ │turi │
│t│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│1│Strategii, Studii│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de Fezabilitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │(SF) si PT pentru│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │sistemul de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │termoficare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │centralizat │ 10,6│ 10,6│ 0,0│ 10,4│ 10,4│ 0,0│ 0,0│ 0,0│ 0,0│ 0,0│ 0,0│ 0,0│ 21,00│ 21,0│ 0,0│
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│2│Unitãţi de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │producţie agent │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │termic: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │modernizarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │centralelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │existente sau │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │centrale noi, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dupa caz │151,7│151,7│ 0,0│1534,6│490,5│1044,1│1680,0│ 0,0│1680,0│1250,8│ 0,0│1250,8│ 4617,10│ 642,2│ 3974,9│
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│3│Reţele de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │distribuţie │135,1│135,1│ 0,0│1197,4│149,9│1047,5│ 740,0│ 0,0│ 740,0│ 673,2│ 0,0│ 673,2│ 2745,60│ 284,9│ 2460,7│
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│4│Modernizarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │punctelor termice│199,8│199,8│ 0,0│ 839,7│ 99,2│ 740,5│ 518,0│ 0,0│ 518,0│ 329,3│ 0,0│ 329,3│ 1886,80│ 299,0│ 1587,8│
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│5│Sistem individual│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de masura a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │termoficãrii/ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │sistem de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │repartitoare de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │caldura │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │împreunã cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │robinetele │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │termostatate │222,0│ 0,0│222,0│ 300,0│ 0,0│ 300,0│ 377,5│ 0,0│ 377,5│ 430,0│ 0,0│ 430,0│ 1329,50│ 0,0│ 1329,5│
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│6│Modernizarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │reţelei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │interioare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de termoficare │ 0,0│ 0,0│ 0,0│ 414,0│ 0,0│ 414,0│ 510,0│ 0,0│ 510,0│ 495,4│ 0,0│ 495,4│ 1419,40│ 0,0│ 1419,4│
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│7│Izolarea termicã │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │exterioarã a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │clãdirilor │ 0,0│ 0,0│ 0,0│ 400,0│ 0,0│ 400,0│ 600,0│ 0,0│ 600,0│ 400,0│ 0,0│ 400,0│ 1400,0│ 0,0│ 1400,0│
├─┼─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────────┼───────┼────────┤
│8│Total │719,2│497,2│222,0│4696,1│750,0│3946,1│4425,5│ 0,0│4425,5│3578,7│ 0,0│3578,7│13419,40│1247,10│12172,30│
└─┴─────────────────┴─────┴─────┴─────┴──────┴─────┴──────┴──────┴─────┴──────┴──────┴─────┴──────┴────────┴───────┴────────┘


-------------
* surse alocate prin Bugetul de stat pe anul 2006 si 2007 din transferuri conform OUG 48/2004
Prin aprobarea Comisiei Interministeriale de coordonare se vor putea realoca sumele prevãzute în tabelul de mai sus cu excepţia sumelor pentru punctul 7


ANEXA 2

Structura de organizare a UMP - "Termoficare 2006-2009 calitate si eficienta" din cadrul MAI



┌──────────────────┐
│ Comisia │
│interministeriala │
│ de coordonare │
│ a programului │
│"Termoficare 2006-│
│2009 calitate si │
│ eficienta" │
└───────┬──────────┘

┌────────┴──────────┐
│ MAI │
│ Secretar de Stat │
│pentru comunitatile│
│ locale │




| ┌────┴─────┐ |
| UMP │ Director │ |
| │ de │ |
| │ proiect │ |
| └────┬─────┘ |
| │ |
| ┌─────────────┬───────────┬──────┴───────┬───────────┬───────────┐ |
|┌────┴──────┐┌─────┴─────┐┌────┴──────┐┌──────┴────┐┌─────┴─────┐┌────┴──────┐|
|│Comparti- ││Comparti- ││Comparti- ││Comparti- ││Comparti- ││Comparti- │|
|│ment ││ment ││ment ││ment ││ment ││ment │|
|│evaluare ││evaluare ││economic ││contractare││achizitii ││implementa-│|
|│tehnica ││economica ││ ││ ││ ││re componen│|
|│ ││ ││ ││ ││ ││tele 1-7 │|
|│ 4 ││ 2 ││ 2 ││ 3 ││ 3 ││6 │|
|│specialisti││specialisti││specialisti││specialisti││specialisti││specialisti│|
|└───────────┘└───────────┘└───────────┘└───────────┘└───────────┘└───────────┘|




ANEXA 3

CHELTUIELI NECESARE
înfiinţãrii şi funcţionãrii U.M.P -
"Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţã" în anul 2006


- mii lei (RON) -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea indicatorului 2006
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Cheltuieli de capital 468,0
2. Cheltuieli de personal 729,6
3. Bunuri şi servicii 605,0
4. Cheltuieli totale 1.802,6
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016