Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 44 din 13 februarie 2013  privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 44 din 13 februarie 2013 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 15 februarie 2013

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    (1) Secretariatul de Stat pentru Culte se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
    (2) Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor în domeniul vieţii religioase.
    (3) Secretariatul de Stat pentru Culte are sediul în municipiul Bucureşti, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2.
    ART. 2
    În activitatea sa, Secretariatul de Stat pentru Culte asigură respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, consacrate de Constituţia României, republicată, şi de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, în ceea ce priveşte libertatea conştiinţei şi a credinţelor religioase, şi se conduce după principiul fundamental conform căruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome şi egale în faţa autorităţilor statului.
    ART. 3
    Secretariatul de Stat pentru Culte are ca obiectiv general dezvoltarea parteneriatului dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi cultele recunoscute de lege, în domeniul social, cultural şi educaţional, prin promovarea în beneficiul întregii societăţi a relaţiei de respect şi cooperare între cultele recunoscute de lege.
    ART. 4
    (1) Secretariatul de Stat pentru Culte are următoarele atribuţii:
    1. asigură relaţiile statului cu toate cultele şi asociaţiile religioase din România;
    2. sprijină toate cultele şi asociaţiile religioase, potrivit statutelor de organizare şi funcţionare ale acestora, în vederea participării lor la viaţa socială şi spirituală a ţării, urmăreşte ca în relaţiile dintre culte şi asociaţii religioase să fie excluse orice forme, mijloace şi acţiuni de învrăjbire religioasă;
    3. participă la soluţionarea amiabilă a conflictelor dintre culte şi dintre culte şi asociaţii religioase;
    4. monitorizează aplicarea actelor normative interne şi internaţionale referitoare la respectarea libertăţii religioase;
    5. asigură legătura dintre cultele recunoscute de lege şi ministere, celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, în vederea respectării libertăţii şi autonomiei cultelor, a prevenirii şi înlăturării oricăror abuzuri, prin aplicarea legii; sprijină autorităţile administraţiei publice locale pentru rezolvarea problemelor specifice care apar în raporturile lor cu cultele şi asociaţiile religioase şi totodată acordă asistenţă cultelor şi asociaţiilor religioase, la solicitarea acestora, în soluţionarea problemelor pe care acestea le supun autorităţilor administraţiei publice locale;
    6. analizează cererile de înfiinţare de noi culte, întocmeşte documentaţiile cerute de lege şi face propuneri Guvernului în vederea recunoaşterii acestora;
    7. acordă aviz consultativ în vederea obţinerii calităţii de asociaţie religioasă;
    8. propune Guvernului recunoaşterea statutului de utilitate publică pentru organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul vieţii religioase, cu respectarea normelor legale;
    9. eliberează avizul necesar acordării vizei de lungă şedere pentru activităţi religioase sau prelungirii dreptului de şedere temporară pentru activităţi religioase străinilor care urmează să desfăşoare sau desfăşoară astfel de activităţi pe teritoriul României;
    10. ţine evidenţa şi efectuează plata contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru personalul monahal al cultelor recunoscute de lege, care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;
    11. colaborează cu sistemul educaţional şi ia act de planurile de învăţământ şi programele analitice pentru predarea religiei, elaborate de cultele recunoscute de lege;
    12. sprijină cultele recunoscute în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă şi socială în armată, penitenciare, spitale, în cămine de bătrâni, case de copii şi în alte instituţii, precum şi în familii care se confruntă cu nevoi speciale;
    13. sprijină cultele recunoscute în activitatea de evidenţă, păstrare, conservare, restaurare şi punere în valoare a bunurilor culturale mobile şi imobile, aflate în proprietatea sau în folosinţa cultelor, în condiţiile legii;
    14. ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmează să ocupe funcţii de conducere, precum şi a personalului clerical şi laic din cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din învăţământul teologic neintegrat în învăţământul public, în vederea alocării sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului cultelor, potrivit legii;
    15. ţine evidenţa unităţilor de cult ale cultelor recunoscute care solicită sprijin pentru salarizarea personalului clerical;
    16. iniţiază acţiuni de relaţii externe cu instituţii de stat similare din alte ţări şi organizaţii internaţionale neguvernamentale care se ocupă de garantarea şi respectarea libertăţii religioase, precum şi a celorlalte drepturi fundamentale ale omului şi participă la manifestările organizate de acestea;
    17. elaborează studii şi sinteze documentare referitoare la viaţa religioasă din România, precum şi despre activitatea cultelor şi organizaţiilor religioase din alte ţări; organizează dezbateri, cu participarea specialiştilor români şi străini, privind teoria şi practica laică şi ecleziastică în acest domeniu;
    18. gestionează resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical şi neclerical, potrivit legii;
    19. acordă sprijin financiar, în condiţiile legii, pentru:
    a) construirea, în condiţiile aprobării documentaţiilor tehnico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum şi repararea lăcaşurilor de cult care aparţin cultelor recunoscute de lege;
    b) restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult care sunt monumente istorice şi care aparţin cultelor recunoscute de lege;
    c) restaurarea şi conservarea bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil ale cultelor recunoscute de lege;
    d) completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri;
    e) amenajarea şi întreţinerea muzeelor deţinute ori pe care le administrează unităţile de cult;
    f) achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţilor unităţilor de cult şi de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea;
    g) sprijinirea activităţilor de asistenţă socială şi medicală organizate de cultele recunoscute de lege în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni şi alte forme de asistenţă;
    h) susţinerea unor acţiuni cu caracter intern şi internaţional realizate de cultele recunoscute de lege;
    i) construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult;
    j) construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
    k) construirea şi repararea sediilor unităţilor de învăţământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute de lege;
    20. controlează modul de utilizare a fondurilor primite de către culte de la bugetul de stat, potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea prevederilor legale;
    21. sprijină cultele, la cerere, în organizarea evidenţei contabile, statistice, în concordanţă cu legislaţia de specialitate, asigurând colaborarea acestora cu instituţiile de sinteză.
    (2) Secretariatul de Stat pentru Culte îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, precum şi însărcinări date de prim-ministru.
    ART. 5
    Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează proiecte de acte normative din domeniul vieţii religioase şi avizează proiecte de acte normative elaborate de ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu implicaţii în viaţa cultelor şi asociaţiilor religioase.
    ART. 6
    (1) Conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte se exercită de către un secretar de stat numit prin decizie a prim-ministrului.
    (2) Secretarul de stat are calitatea de ordonator terţiar de credite.
    (3) Secretarul de stat conduce întreaga activitate a Secretariatului de Stat pentru Culte şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate.
    (4) În exercitarea atribuţiilor sale secretarul de stat emite ordine, avize şi instrucţiuni.
    ART. 7
    Personalul necesar desfăşurării activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual, care sunt numiţi, respectiv angajaţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita numărului maxim de posturi prevăzut la art. 10 alin. (1).
    ART. 8
    Finanţarea activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
    ART. 9
    Preluarea patrimoniului aferent atribuţiilor în domeniul cultelor se face printr-un protocol de predare-preluare, încheiat între Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii şi Secretariatul de Stat pentru Culte, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    ART. 10
    (1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu este de 33, exclusiv demnitarul şi cabinetul acestuia.
    (2) Structura organizatorică a Secretariatului de Stat pentru Culte este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (3) Statul de funcţii, structura organizatorică detaliată şi regulamentul de organizare şi funcţionare propriu se aprobă prin ordin al secretarului de stat.
    ART. 11
    Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al secretarului de stat, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    ART. 12
    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 22/2010 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.

                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                       Secretarul general al Guvernului,
                                   Ion Moraru

                               Viceprim-ministru,
                         ministrul finanţelor publice,
                                 Daniel Chiţoiu

                        Ministrul delegat pentru buget,
                                  Liviu Voinea

                          Ministrul muncii, familiei,
                  protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
                                Mariana Câmpeanu

                          Viceprim-ministru, ministrul
                dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                             Nicolae-Liviu Dragnea

                         Ministrul afacerilor interne,
                                   Radu Stroe

                         Ministrul afacerilor externe,
                                Titus Corlăţean

                         Ministrul educaţiei naţionale,
                                 Remus Pricopie

                     p. Ministrul delegat pentru învăţământ
                       superior, cercetare ştiinţifică şi
                            dezvoltare tehnologică,
                                Tudor Prisecaru,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 13 februarie 2013.
    Nr. 44.

    ANEXĂ

                            STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
                     a Secretariatului de Stat pentru Culte

                                  Numărul maxim de posturi: 33,
                                  exclusiv demnitarul şi cabinetul acestuia

              ┌──────────────────┐
              │ Secretar de Stat │
              └────────┬─────────┘
          ┌────────────┼──────────────────┐
    ┌─────┴────┐ ┌─────┴──────┐ ┌─────────┴──────────┐
    │ DIRECŢIA │ │ SERVICIUL │ │ SERVICIUL ECONOMIC │
    │ RELAŢII │ │ ASISTENŢĂ, │ │ RESURSE UMANE ŞI │
    │ CULTE │ │ ÎNVĂŢĂMÂNT │ │ ADMINISTRATIV │
    └──────────┘ └────────────┘ └────────────────────┘


                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016