Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. I Dupã articolul 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.259/2010 privind stabilirea unor mãsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plãţile transfrontaliere în Comunitate şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu urmãtorul cuprins: "Art. 7^1. - În vederea aplicãrii regulamentului şi operaţiunilor de platã efectuate în lei, Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor emite, prin ordin comun, criterii de identificare a categoriilor de plãţi naţionale care corespund unor plãţi transfrontaliere." ART. II În termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, instituţiile responsabile vor emite criteriile de identificare a categoriilor de plãţi naţionale care corespund unor plãţi transfrontaliere. ART. III Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU MIHAI-RÃZVAN UNGUREANU Contrasemneazã:
─────────────────
Ministrul economiei, comerţului şi
mediului de afaceri, interimar,
Lucian Nicolae Bode
Preşedintele Autoritãţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor,
Constantin Cerbulescu
Ministrul afacerilor europene, interimar,
Leonard Orban
Ministrul finanţelor publice, interimar,
Bogdan Alexandru Drãgoi
Bucureşti, 2 mai 2012.
Nr. 386.
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.