Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 377 din 5 decembrie 2008  pentru aprobarea Normei privind emiterea, in numele si in contul statului, a garantiei pentru creditele de export (NI-CST-08-IV/0)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 377 din 5 decembrie 2008 pentru aprobarea Normei privind emiterea, in numele si in contul statului, a garantiei pentru creditele de export (NI-CST-08-IV/0)

EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANTARI, GARANTII SI ASIGURARI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 18 decembrie 2008

În baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, luând în analizã propunerea pentru aprobarea Normei privind emiterea, în numele şi în contul statului, a garanţiei pentru creditele de export (NI-CST-08-IV/0) şi ţinând seama de:
- <>Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Bãncii de ExportImport a României EXIMBANK - S.A., republicatã;
- Avizul de transmitere nr. 848/21 noiembrie 2008, întocmit de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;
- discuţiile şi propunerile formulate în şedinţa din data 5 decembrie 2008 de cãtre membrii Comitetului Interministerial de Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri,

Comitetul Interministerial de Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri, întrunit în plenul şedinţei din ziua de 5 decembrie 2008, hotãrãşte:

ARTICOL UNIC
Se aprobã Norma privind emiterea, în numele şi în contul statului, a garanţiei pentru creditele de export (NI-CST-08-IV/0), prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

p. Preşedintele Comitetului
Interministerial de Finanţãri,
Garanţii şi Asigurãri,
Ştefan Imre

Bucureşti, 5 decembrie 2008.
Nr. 377.

ANEXĂ
NORMĂ
privind emiterea, în numele şi în contul
statului, a garanţiei pentru credite de
export (NI-CST-08-IV/0)

Prezenta normã a fost elaboratã în conformitate cu <>Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Bãncii de ExportImport a României EXIMBANK - S.A., republicatã, şi cu <>Hotãrârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

CAP. I
Obiectul garantãrii

ART. 1
(1) Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., denumitã în continuare EximBank, garanteazã, în numele şi în contul statului, creditele acordate operatorilor economici pentru finanţarea producţiei şi/sau a serviciilor destinate exportului şi/sau a operaţiunilor legate de efectuarea exportului, inclusiv plata TVA de recuperat aferent exportului efectuat.
(2) Exportul se referã la operaţiuni de export atât în ţãri membre ale Uniunii Europene, cât şi în terţe ţãri.
ART. 2
(1) Sursa de realizare a acestor operaţiuni în numele şi în contul statului este, potrivit <>art. 10 lit. a) din Legea nr. 96/2000 , republicatã, "fondul pentru garanţii de export, pentru garantarea creditelor pentru bunuri şi servicii destinate exportului, a creditelor cumpãrãtor şi a investiţiilor româneşti în strãinãtate, precum şi a activitãţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilitãţilor de interes public, dezvoltare regionalã, susţinere a activitãţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurãtor, ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale".
(2) Fondul va putea fi angajat în limita maximã de expunere stabilitã de Comitetul Interministerial de Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri, denumit în continuare C.I.F.G.A.
ART. 3
Garanţia pentru credite de export, denumitã în continuare garanţie, nu constituie ajutor de stat, fiind elaboratã cu respectarea îndrumãrilor Comisiei Europene privind ajutorul de stat sub forma garanţiilor, Commission Notice on the Application of Articles 87 and 88 of the EC Treaty to State aid in the form of guarantees, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 155 din 20 iunie 2008.

CAP. II
Definiţii

ART. 4
În sensul prezentei norme se definesc urmãtorii termeni:
a) beneficiarul garanţiei - banca finanţatoare care acordã ordonatorului creditul de export în condiţiile prevãzute în contractul de credit;
b) convenţia de garantare - contractul în baza cãruia se emite scrisoarea de garanţie, în care sunt menţionate pãrţile implicate, obligaţiile pãrţilor, condiţiile de garantare specifice etc.;
c) garanţia - angajament asumat de EximBank, în calitate de garant, în numele şi în contul statului, materializat într-o scrisoare de garanţie, conform cãruia EximBank se obligã sã plãteascã beneficiarului garanţiei, potrivit prevederilor convenţiei de garantare, o parte din pierderea suportatã de acesta ca urmare a producerii riscului de credit.
d) ordonator - operator economic cu activitate de producţie şi/sau prestare de servicii cu care beneficiarul garanţiei încheie contractul de credit de export;
e) procent garantat - partea din credit (principal) care este acoperitã de garanţie, exprimat în valoare procentualã. Procentul garantat poate fi de maximum 80% din valoarea creditului (principalului) de rambursat;
f) riscul de credit - neplata, parţialã sau integralã, de cãtre ordonator a creditului (principalului) în condiţiile prevãzute în contractul de credit;
g) valoarea garanţiei - valoarea menţionatã în scrisoarea de garanţie, al cãrei nivel poate fi de maximum 80% din valoarea principalului creditului (principalului). Dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente contractului de credit, precum şi costurile aferente emiterii garanţiei nu sunt incluse în valoarea garanţiei.
h) valoarea de executare a garanţiei - suma ce urmeazã a fi plãtitã de cãtre EximBank beneficiarului garanţiei ca urmare a producerii riscului de credit, pânã la concurenţa valorii rezultate din aplicarea procentului garantat la valoarea soldului nerambursat al creditului (principalului) garantat.

CAP. III
Descrierea garanţiei

ART. 5
Garanţia respectã prevederile legislaţiei comunitare privind condiţiile care exclud existenţa ajutorului de stat, respectiv:
a) ordonatorul nu se aflã în dificultate financiarã, în conformitate cu prevederile Instrucţiunilor privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate*1);
-----
*1) Publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 244 din 1 octombrie 2004, seria C.

b) ordonatorul este, în principiu, capabil sã obţinã un credit în condiţii de piaţã de pe pieţe financiare, fãrã intervenţia statului;
c) acordarea garanţiei se realizeazã pe baza evaluãrii riscurilor generate de operaţiune, astfel încât comisioanele plãtite de ordonator sã asigure autofinanţarea schemei de garanţii;
d) comisioanele plãtite de ordonator acoperã atât riscurile obişnuite asociate cu acordarea garanţiilor, cât şi costurile administrative ale schemei şi permit obţinerea unui randament normal al capitalului iniţial, furnizat de stat, la demararea schemei;
e) schema de acordare a garanţiei va fi analizatã cel puţin o datã pe an.
ART. 6
Garanţia se acordã numai în completarea garanţiilor reale/personale constituite de ordonator/fidejusor la creditul pe care îl contracteazã cu beneficiarul garanţiei.
ART. 7
Scrisoarea de garanţie emisã de EximBank, în numele şi în contul statului, are urmãtoarele caracteristici principale:
a) este irevocabilã şi necondiţionatã;
b) este directã şi expresã;
c) este plãtibilã la prima cerere scrisã a beneficiarului garanţiei;
d) are valoare determinatã;
e) valoarea se reduce pro-rata pe mãsura îndeplinirii obligaţiilor de cãtre ordonator.
ART. 8
Perioada de valabilitate a garanţiei se coreleazã cu condiţiile creditului şi poate fi de maximum durata creditului plus o perioadã de pânã la 30 de zile calendaristice.
ART. 9
(1) Rãspunderea EximBank începe la data intrãrii în vigoare a scrisorii de garanţie.
(2) Rãspunderea EximBank înceteazã astfel:
a) în ziua rambursãrii integrale a creditului;
b) la data denunţãrii/încetãrii prin acordul pãrţilor/rezilierii contractului de credit dintre beneficiarul garanţiei şi ordonator, fãrã acordul prealabil al EximBank;
c) în cazul producerii riscului de credit, la data când EximBank plãteşte valoarea de executare a garanţiei;
d) prin restituirea originalului scrisorii de garanţie de cãtre beneficiarul garanţiei, înainte de încheierea perioadei de valabilitate, împreunã cu declaraţia acestuia cã aceasta a rãmas fãrã obiect;
e) automat la expirarea perioadei de valabilitate a garanţiei, indiferent dacã originalul scrisorii de garanţie emise în numele şi în contul statului este returnat sau nu.
ART. 10
Garanţia se acordã pentru credite pe termen scurt sau mediu, în moneda creditului.

CAP. IV
Criterii de eligibilitate
ART. 11
Pentru acordarea garanţiei, ordonatorul trebuie sã îndeplineascã cumulativ urmãtoarele criterii de eligibilitate la data depunerii Cererii de garantare:
a) nu se aflã în dificultate financiarã, în conformitate cu prevederile Instrucţiunilor privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate*2);
-----
*2) Publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 244 din 1 octombrie 2004, seria C.

b) nu figureazã cu credite restante în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare*3) şi nu figureazã cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plãţi*4);
-----
*3) În cazul în care din verificarea Centralei Riscurilor Bancare rezultã existenţa unui credit restant, iar solicitantul garanţiei prezintã documente din care sã reiasã cã a achitat restanţa, se considerã criteriul îndeplinit.
*4) În cazul în care solicitantul figureazã cu incidente de platã accidentale, care nu denotã un comportament financiar defectuos, se poate accepta la garantare, cu justificarea corespunzãtoare.

c) nu înregistreazã datorii restante cãtre bugetul general consolidat al statului, al cãror mod de platã nu a fost reglementat (convenţii de eşalonare, amânare, compensare cu TVA de recuperat etc.);
d) nu s-a instituit procedura judiciarã a insolvenţei, conform legislaţiei în vigoare;
e) prezintã bãncilor garanţii colaterale pentru cel puţin 20% din valoarea creditului;
f) nu se aflã în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, inclusiv Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi cu EximBank.
ART. 12
Sunt excluse de la garantare urmãtoarele:
a) activitãţile definite ca fiind ilegale sau dãunãtoare mediului ecologic, conform legislaţiei în vigoare;
b) activitãţile de producţie, comerţ şi servicii în domeniul armamentului;
c) producţia şi comerţul produselor din alcool şi tutun;
d) exportul de mãrfuri cuprinse în lista de mãrfuri de export care nu beneficiazã de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate de EximBank, stabilitã periodic*5) prin hotãrâre a Guvernului şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I;
-----
*5) Lista mãrfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin EximBank în vigoare la data aprobãrii prezentei norme a fost aprobatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 2.298/2004 privind stabilirea perioadei de fabricaţie a produselor cu ciclu lung de fabricaţie şi a valorii contractelor de export aferente acestora, precum şi a listei mãrfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.

e) exportul realizat cãtre filiale ale societãţii-mamã exportatoare sau operatori economici asociaţi. Prin excepţie, garanţia se poate acorda în cazul în care exportul se face cãtre un cumpãrãtor extern din afara grupului, prin intermediul filialei sau al operatorilor economici asociaţi.

CAP. V
Documentaţia, analiza şi aprobarea garantãrii
ART. 13
Ordonatorul depune la EximBank cererea de garantare completatã împreunã cu beneficiarul garanţiei, însoţitã de documentele necesare analizei solicitãrii de garantare.
ART. 14
La cererea ordonatorului, pe baza analizei situaţiei economico-financiare a acestuia, EximBank poate emite o scrisoare de intenţie.
ART. 15
(1) EximBank analizeazã solicitarea de garantare, potrivit reglementãrilor proprii, pe urmãtoarele coordonate:
a) situaţia economico-financiarã a ordonatorului;
b) prevederile contractului de credit/proiectului contractului de credit/ofertei de creditare;
c) prevederile contractului comercial de export, alte documente relevante;
d) riscurile asociate;
e) alte elemente relevante pentru acordarea garanţiei.
(2) EximBank are dreptul sã solicite ordonatorului/ beneficiarului garanţiei informaţii suplimentare în situaţia în care elementele cuprinse în cererea de garantare şi în documentaţia furnizatã nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea condiţiilor specifice ale operaţiunii de garantare.
ART. 16
În funcţie de clauzele contractului de credit şi în urma analizei riscurilor asociate tranzacţiei, EximBank stabileşte condiţiile de acordare a garanţiei referitor la obiect, valoare, procent garantat, perioada de valabilitate, comisione, alte condiţii specifice de garantare.
ART. 17
Acordarea garanţiei se realizeazã pe baza aprobãrilor C.I.F.G.A.
ART. 18
EximBank monitorizeazã garanţiile emise, prin acţiuni şi operaţiuni specifice, pe întreaga perioadã de valabilitate a acestora.

CAP. VI
Executarea garanţiei
ART. 19
Beneficiarul garanţiei este îndreptãţit la executarea garanţiei numai dacã s-a produs riscul de credit. Cererea de executare trebuie transmisã la EximBank în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei.
ART. 20
Beneficiarul garanţiei are dreptul la plata valorii de executare a garanţiei o singurã datã de la producerea riscului de credit, în termenii şi condiţiile prevãzute în convenţia de garantare.
ART. 21
(1) Dupã executarea garanţiei, EximBank va lua toate mãsurile necesare pentru recuperarea sumelor plãtite din fondurile statului, atât împotriva Ordonatorului, cât şi împotriva oricãrei alte persoane asupra cãreia ordonatorul şi-a transferat obligaţiile.
(2) Recuperarea prin executare silitã se efectueazã prin corpul executorilor fiscali al EximBank, conform prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sau prin alte legi speciale.

CAP. VII
Dispoziţii finale
ART. 22
În scopul aplicãrii prezentei norme, EximBank emite proceduri, care se supun aprobãrii C.I.F.G.A.
ART. 23
La data intrãrii în vigoare a prezentei norme se abrogã Hotãrârea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior nr. 15.646/2007 pentru aprobarea Normelor privind derularea activitãţii de emitere, în numele şi în contul statului, a Garanţiei pentru credite de export, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2007, cu modificãrile ulterioare.

-----




Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016