Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al <>art. 3 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 324/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
Se aprobã Programul Cercetare de Excelenţã - CEEX, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 2
(1) Programul Cercetare de Excelenţã - CEEX, denumit în continuare Programul, are caracter multianual şi se deruleazã în perioada 2005-2008.
(2) Programul este finanţat de la bugetul de stat prin alocaţii, prevãzute cu aceastã destinaţie, în limita fondurilor aprobate prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii.
(3) Repartizarea fondurilor pe obiective specifice ale Programului se face prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii.
(4) Pentru realizarea obiectivelor specifice se finanţeazã proiecte.
ART. 3
(1) Conducerea Programului se exercitã de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii.
(2) Activitãţile desfãşurate în cadrul ministerului pentru conducerea de programe de cercetare-dezvoltare şi inovare se organizeazã pe lângã Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii ca activitãţi finanţate integral din venituri proprii.
(3) Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activitãţilor prevãzute la alin. (2) se aprobã o datã cu bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, conform prevederilor <>Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare.
(4) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se reporteazã în anul urmãtor.
(5) Execuţia de casã a bugetului de venituri şi cheltuieli a activitãţilor respective se realizeazã prin Trezoreria Statului, conform normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice şi prevederilor <>Legii nr. 500/2002 , cu modificãrile ulterioare.
(6) Raportarea execuţiei de casã a bugetului de venituri şi cheltuieli ale activitãţilor prevãzute la alin. (2) se efectueazã în conformitate cu instrucţiunile emise de Ministerul Finanţelor Publice.
(7) Pentru conducerea Programului se alocã pânã la 3% din bugetul anual al acestuia, pentru efectuarea de cheltuieli dintre categoriile prevãzute în <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.579/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activitãţi de cercetare-dezvoltare şi de stimulare a inovãrii, finanţate de la bugetul de stat.
ART. 4
Din sumele alocate pentru conducerea de Program, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii poate efectua cheltuieli şi pentru externalizarea unor servicii pentru implementarea programului, pe bazã de contract de finanţare încheiat conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cum sunt:
a) evaluarea propunerilor de proiecte;
b) contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea proiectelor selectate.
ART. 5
(1) Contractarea, finanţarea şi evaluarea proiectelor realizate în cadrul Programului se realizeazã conform prevederilor prezentei hotãrâri, completate cu prevederile normelor metodologice aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.265/2004 .
(2) Propunerile de proiecte depuse ca urmare a anunţului Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii pentru declanşarea competiţiei, întocmite conform pachetului de informaţii aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii, se grupeazã de cãtre acesta pe arii tematice ale programelor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare sau, dupã caz, ale programului de granturi şi se transmit la conducerile programelor aferente, care asigurã suportul logistic şi administrativ pentru evaluarea propunerilor de proiecte.
(3) Prin pachetul de informaţii al Programului, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii, se stabilesc modulele şi categoriile de proiecte pentru care evaluarea se desfãşoarã într-o singurã etapã sau cele pentru care nu este necesarã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 43 şi 51 din normele metodologice aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.265/2004 .
(4) Pentru implementarea Programului, serviciile externalizate cãtre unitãţile prevãzute la alin. (2) se contracteazã cu acestea de cãtre Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii prin extinderea activitãţilor de conducere a Programului, în condiţiile art. 9 pct. 2 lit. f) din normele metodologice aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.265/2004 .
(5) În baza caracterului de recurenţã al contractelor de finanţare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii conform prevederilor alin. (4) pentru finanţarea propunerilor de proiecte selectate ca urmare a evaluãrii acestora, se încheie contracte de finanţare între Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii sau unitãţile care au preluat extinderea de servicii, în calitate de autonomie contractantã, şi unitãţile care au propus proiectele selectate, în calitate de contractor.
(6) Sumele contractate din bugetul Programului cu unitãţile care au preluat extinderea de servicii, pentru serviciile realizate, precum şi pentru bugetul pentru proiecte, se evidenţiazã distinct.
(7) În cazul existenţei unor contracte ferme încheiate în condiţiile legii, autoritatea contractantã poate efectua plãţi în avans, în limitã de pânã la 30% din valoarea anualã a programului/proiectului prevãzutã în contract.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul educaţiei şi cercetãrii,
Mircea Miclea
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
Bucureşti, 28 aprilie 2005.
Nr. 368.
ANEXĂ
PROGRAMUL CERCETARE DE EXCELENŢĂ - CEEX
1. Scopul
Programul Cercetare de Excelenţã - CEEX, denumit în continuare Programul, stimuleazã dezvoltarea colaborãrii între unitãţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, universitãţi şi operatori economici care sã determine un impact în calitatea cercetãrii în România, în creşterea numãrului şi abilitãţii cercetãtorilor de a fi implicaţi în proiecte de înalt nivel, precum şi în diseminarea cunoştinţelor şi rezultatelor.
2. Durata: 2005-2008
Propunerile de proiecte pentru Program se depun la termenele şi în condiţiile precizate în apelurile lansate de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii pentru perioada 2005-2006.
3. Bugetul
Programul este finanţat de la bugetul de stat prin alocaţii prevãzute cu aceastã destinaţie, în limita fondurilor aprobate anual prin bugetul autoritãţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.
4. Obiectivele, conţinutul tematic şi structura Programului
4.1. Obiective generale:
- creşterea capacitãţii sistemului de cercetaredezvoltare şi inovare din România de a acumula cunoştinţe, rezultate şi experienţã de prim rang în domenii ştiinţifice şi tehnologice de vârf şi de a le difuza şi transfera cãtre mediul economic şi social intern pentru creşterea competitivitãţii acestuia;
- concentrarea şi valorificarea optimã a potenţialului ştiinţific şi tehnologic de înalt nivel existent în România;
- sprijinirea formãrii, dezvoltarea, integrarea şi consolidarea în domeniile vizate a unor reţele de cercetare a cãror activitate atinge nivelul de excelenţã recunoscut conform normelor internaţionale;
- accelerarea procesului de aliniere şi integrare tehnologicã a agenţilor economici conform cerinţelor şi reglementãrilor Uniunii Europene;
- creşterea capacitãţii României de a asigura parteneri performanţi în programele de colaborare ştiinţificã şi tehnicã şi în alianţele tehnologice internaţionale;
- integrarea şi consolidarea reţelelor de instituţii de cercetare-dezvoltare în domeniile vizate.
4.2. Obiective specifice:
- creşterea calitãţii activitãţii unitãţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din România, care sã asigure atragerea, dezvoltarea şi concentrarea de resurse umane şi materiale;
- susţinerea dezvoltãrii resurselor umane şi materiale ale reţelelor integrate de instituţii şi organisme specializate, acreditate şi recunoscute internaţional, care sã asigure competenţa ştiinţificã şi tehnicã şi dotãrile tehnice necesare dezvoltãrii unui sector/domeniu tehnologic şi care sã cuprindã: institute naţionale de cercetare-dezvoltare, centre/departamente de profil din universitãţi, laboratoare de experimentare şi testare, organisme pentru etalonare şi certificare;
- promovarea participãrii unitãţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din România la programele europene şi internaţionale de cercetare şi racordarea la aria europeanã de cercetare, inclusiv integrarea în platformele tehnologice la nivel european;
- dezvoltarea laboratoarelor de experimentare şi testare şi a organismelor de certificare, conform cerinţelor Uniunii Europene privind evaluarea conformitãţii cu reglementãrile tehnice.
4.3. Structura programului
Programul cuprinde urmãtoarele module:
(i) modulul proiecte de cercetare-dezvoltare complexe, prin care sunt susţinute proiecte de anvergurã pentru dezvoltarea activitãţii de cercetare, a potenţialului uman şi infrastructurilor de cercetare realizate în parteneriat naţional, regional şi internaţional şi care urmãresc:
● creşterea competitivitãţii economiei naţionale;
● atingerea unor obiective strategice în dezvoltarea tehnologiilor şi aplicaţiilor de vârf, în scopul racordãrii la prioritãţile şi obiectivele specifice ariei europene de cercetare;
● realizarea unor reţele tehnologice integrate în domenii specifice, care sã permitã integrarea în platformele tehnologice corespunzãtoare la nivel european;
● dezvoltarea de activitãţi şi infrastructuri de cercetare-dezvoltare la nivel regional, cu impact social şi economic;
(ii) modulul de dezvoltare a resurselor umane pentru formare, instruire, mobilitatea cercetãtorilor şi creşterea atractivitãţii carierei în cercetare, prin care sunt susţinute:
● proiecte de cercetare care vizeazã programe de pregãtire la nivel de doctorat şi postdoctorat;
● proiecte pentru atragerea şi dezvoltarea potenţialului uman pentru cercetare;
● proiecte de creştere şi susţinere a mobilitãţii intrasectoriale şi intersectoriale a cercetãtorilor şi specialiştilor pe plan naţional, atât între instituţii cu profil de cercetare-dezvoltare şi universitãţi, cât şi între sectorul de cercetare şi cel productiv;
● proiecte de formare şi perfecţionare în managementul de program/proiect;
● proiecte de formare şi perfecţionare a managerilor de cercetare;
(iii) modulul de promovare a participãrii la programele europene şi internaţionale de cercetare, prin care sunt susţinute:
● proiecte de creştere a vizibilitãţii internaţionale:
- organizarea de manifestãri ştiinţifice sau promoţionale cu participare internaţionalã reprezentativã;
- vizite de lucru şi stagii de lungã duratã ale unor personalitãţi ştiinţifice din strãinãtate;
- organizare/participare la activitãţi-suport în vederea integrãrii în proiecte de corelare a programelor naţionale la nivel european de tip ERA-NET sau în platforme tehnologice europene;
(iv) modulul de dezvoltare a infrastructurii pentru evaluarea şi certificarea conformitãţii, prin care sunt susţinute:
● proiecte de extindere şi îmbunãtãţire a infrastructurii, precum şi a serviciilor oferite de organisme aflate în curs de acreditare, reacreditare sau acreditate: laboratoare de experimentare şi testare, laboratoare de etalonare, organisme de certificare.
5. Rezultate estimate:
(i) asigurarea dezvoltãrii pe plan intern a reţelelor de instituţii şi organisme specializate, recunoscute şi active la nivel internaţional, care sã asigure poli de excelenţã, competenţã ştiinţificã şi tehnicã de referinţã în domenii ale tehnologiilor avansate:
● creşterea numãrului de centre/reţele de cercetare specializate în domenii ştiinţifice şi tehnologice de vârf, recunoscute la nivel internaţional şi integrate în parteneriate şi programe reprezentative pentru aria europeanã de cercetare;
● creşterea numãrului de reţele tehnologice integrate, realizate în domenii ale tehnologiilor de vârf şi integrate în platforme europene similare;
● creşterea ponderii unitãţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare şi a universitãţilor care dispun de echipamente şi aparaturã performante de cercetare şi informaţionale;
● creşterea numãrului agenţilor economici şi al domeniilor care beneficiazã de rezultatele proiectelor complexe;
(ii) întinerirea şi creşterea performanţelor pe plan intern şi internaţional ale personalului de cercetare:
● creşterea numãrului de cercetãtori tineri şi a numãrului de doctori în ştiinţe;
● creşterea numãrului de cercetãtori implicaţi în programe postdoctorat şi în proiecte şi colaborãri internaţionale pe termen lung;
● creşterea numãrului de cercetãtori care se reintegreazã în activitãţi de cercetere în România;
● creşterea numãrului de manageri specializaţi pentru programe, unitãţi şi instituţii de cercetare-dezvoltare;
(iii) creşterea vizibilitãţii internaţionale a instituţiilor şi programelor de cercetare:
● creşterea numãrului de unitãţi şi instituţii de cercetare-dezvoltare, precum şi de universitãţi care beneficiazã de programe de lungã duratã susţinute de personalitãţi ştiinţifice din strãinãtate;
● creşterea numãrului de programe naţionale de cercetare incluse în proiecte de corelare a acestora la nivel european de tip ERA-NET;
(iv) creşterea numãrului de organisme acreditate de evaluare şi certificare a conformitãţii, corespunzãtoare cerinţelor Uniunii Europene şi recunoscute la nivel internaţional;
(v) creşterea vizibilitãţii şi a impactului internaţional ale cercetãrii româneşti prin contribuţii ştiinţifice (de exemplu: publicaţii, patente, invenţii etc.) indexate sau înscrise în baze de date internaţionale.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: