Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 357 din 11 aprilie 2007  pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea in domeniile geodeziei, cartografiei si cadastrului si a Programului de colaborare intre Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie din Romania si Agentia Nationala Cadastru, Resurse Funciare si Geodezie din Republica Moldova in domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotogrammetriei si teledetectiei, semnate la Chisinau la 29 aprilie 1999, si a Acordului convenit prin schimb de note verbale dintre Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si Ambasada Republicii Moldova la Bucuresti, la 28 iunie 2000 si, respectiv, la 4 august 2000, pentru modificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea in domeniile geodeziei, cartografiei si cadastrului si a Programului de colaborare intre Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie din Romania si Agentia Nationala Cadastru, Resurse Funciare si Geodezie din Republica Moldova in domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotogrammetriei si teledetectiei, semnate la Chisinau la 29 aprilie 1999    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 357 din 11 aprilie 2007 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea in domeniile geodeziei, cartografiei si cadastrului si a Programului de colaborare intre Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie din Romania si Agentia Nationala Cadastru, Resurse Funciare si Geodezie din Republica Moldova in domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotogrammetriei si teledetectiei, semnate la Chisinau la 29 aprilie 1999, si a Acordului convenit prin schimb de note verbale dintre Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si Ambasada Republicii Moldova la Bucuresti, la 28 iunie 2000 si, respectiv, la 4 august 2000, pentru modificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea in domeniile geodeziei, cartografiei si cadastrului si a Programului de colaborare intre Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie din Romania si Agentia Nationala Cadastru, Resurse Funciare si Geodezie din Republica Moldova in domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotogrammetriei si teledetectiei, semnate la Chisinau la 29 aprilie 1999

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 7 mai 2007
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
Se aprobã Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea în domeniile geodeziei, cartografiei şi cadastrului şi Programul de colaborare între Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova în domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotogrammetriei şi teledetecţiei, semnate la Chişinãu la 29 aprilie 1999.
ART. 2
Se aprobã Acordul convenit prin schimb de note verbale dintre Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, la 28 iunie 2000 şi, respectiv, la 4 august 2000, pentru modificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea în domeniile geodeziei, cartografiei şi cadastrului şi a Programului de colaborare între Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova în domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotogrammetriei şi teledetecţiei, semnate la Chişinãu la 29 aprilie 1999.
ART. 3
Cheltuielile necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor acordului şi programului de colaborare prevãzute la art. 1 se vor efectua în conformitate cu prevederile legale, din bugetul anual al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
---------------
Ministrul internelor şi
reformei administrative,
Cristian David

Ministrul afacerilor externe,
Adrian Mihai Cioroianu

Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian

Bucureşti, 11 aprilie 2007.
Nr. 357.


ACORD
între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova
cu privire la colaborarea în domeniile geodeziei,
cartografiei şi cadastrului

Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, denumite în continuare pãrţi,
având în vedere atât legãturile tradiţionale, cât şi bunele relaţii existente, manifestându-şi nãzuinţa pentru dezvoltarea bazelor organizatorice şi tehnico-ştiinţifice, precum şi colaborarea şi întrajutorarea reciprocã în domeniile geodeziei, cartografiei şi cadastrului,
convinse de importanţa stabilirii unui cadru juridic corespunzãtor privind desfãşurarea în bune condiţii a cooperãrii în domeniile geodeziei, cartografiei şi cadastrului,
prin instituţiile lor de coordonare a acestor activitãţi - Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova,

au convenit urmãtoarele:

ART. 1
În cadrul prezentului acord, pãrţile vor coopera în urmãtoarele domenii de activitate:
- geodezie, astronomie geodezicã, gravimetrie;
- topografie;
- fotogrammetrie şi teledetecţie;
- cartografie şi cartoeditare a planurilor topografice şi a hãrţilor;
- cadastru;
- sistemele informaţionale geografice (GIS) şi teritoriale (LIS);
- acordare de consultanţã tehnicã;
- pregãtirea cadrelor în domeniile de activitate specifice şi perfecţionarea specialiştilor în aceste domenii;
- colaborare tehnicã şi ştiinţificã între instituţiile de specialitate din subordinea organelor de coordonare pe ţarã a activitãţilor sus-menţionate;
- schimburi de materiale de literaturã tehnicã şi ştiinţificã de specialitate.
Modalitãţile practice de desfãşurare a cooperãrii în domeniile prevãzute la alin. 1 sunt cele prevãzute în Programul de colaborare între Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova.
ART. 2
Cele douã pãrţi vor colabora în domeniile prevãzute la art. 1, ţinând seama de prevederile prezentului acord, de legislaţia internã a fiecãrei pãrţi, precum şi pe baza Programului de colaborare între Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova, încheiat pe baza prezentului acord.
ART. 3
Instituţiile împuternicite sã punã în aplicare prevederile prezentului acord pe teritoriile ţãrilor lor sunt:
- pentru România - Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie;
- pentru Republica Moldova - Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie.
ART. 4
În vederea îndeplinirii prevederilor prezentului acord, pãrţile, prin organele de coordonare menţionate la art. 3, vor constitui comisii mixte de specialitate, pentru buna desfãşurare a activitãţilor înscrise în Programul de colaborare. Organizarea şi funcţionarea acestora se va stabili de cãtre cele douã pãrţi, pentru fiecare domeniu de colaborare în parte.
Cheltuielile necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului acord vor fi suportate de fiecare parte, cu respectarea legislaţiei sale interne.
ART. 5
Pãrţile îşi vor acorda sprijin reciproc pentru realizarea prezentului acord, precum şi a eventualelor înţelegeri ce vor fi încheiate în viitor pe baza acestuia.
ART. 6
Eventualele divergenţe care ar putea apãrea în legãturã cu interpretarea şi aplicarea prezentului acord, precum şi a Programului de colaborare se vor soluţiona pe calea consultãrilor şi a negocierilor între pãrţi.
ART. 7
Prevederile prezentului acord vor continua sã se aplice şi dupã încetarea valabilitãţii lui, în ceea ce priveşte contractele sau lucrãrile care sunt în curs de executare la data încetãrii valabilitãţii.
ART. 8
Prezentul acord poate fi modificat sau completat în scris de cãtre pãrţi, pe baza înţelegerii dintre acestea.
ART. 9
Prezentul acord se încheie pentru o perioadã de 5 ani. Valabilitatea lui se va prelungi în mod automat pentru urmãtoarele noi perioade de câte 5 ani, dacã niciuna dintre pãrţi nu va înştiinţa cealaltã parte, pe cãi diplomatice, cu cel puţin 6 luni înainte, despre expirarea valabilitãţii prezentului acord şi despre intenţia sa de a-l denunţa.
ART. 10
Prezentul acord intrã în vigoare la data ultimei notificãri, pe cãi diplomatice, privind îndeplinirea de cãtre pãrţi a procedurilor lor interne necesare intrãrii în vigoare a acestuia.
Încheiat la Chişinãu la 29 aprilie 1999, în douã exemplare originale, redactate în limba românã, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României,
Nicolae Petre Popescu

Pentru Guvernul Republicii Moldova,
Ion Stratulat



PROGRAM DE COLABORARE
între Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi
Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru,
Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova
în domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului,
fotogrammetriei şi teledetecţiei

Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova, denumite în continuare pãrţi, au convenit urmãtoarele:
ART. 1
Scopul Programului
Scopul Programului de colaborare în domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotogrammetriei şi teledetecţiei, elaborat de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi de Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova, denumit în continuare Program, constã în realizarea cooperãrii în domeniul cercetãrii ştiinţifice şi dezvoltãrii acestor domenii, al schimbului de date şi documente nesecrete de specialitate, de materiale de literaturã tehnicã de specialitate, precum şi în pregãtirea şi perfecţionarea specialiştilor.
ART. 2
Domeniile colaborãrii tehnico-ştiinţifice
Cele douã pãrţi îşi propun realizarea unei colaborãri tehnico-ştiinţifice, dupã cum urmeazã:
1. Pãrţile sunt de acord cu realizarea unui program de colaborare tehnico-ştiinţificã în urmãtoarele domenii:
a) cercetarea ştiinţificã privind reţelele geodezice GPS şi gravimetrice, precum şi prelucrarea datelor obţinute pe baza acestora;
b) perfecţionarea tehnologiilor actuale, precum şi introducerea de tehnologii noi privind întocmirea, actualizarea şi editarea planurilor topografice şi a hãrţilor;
c) cercetãrile privind sistemele informatice adecvate cadastrului;
d) studiile privind sistemele informaţionale geografice (GIS) şi teritoriale (LIS), în vederea adoptãrii unor soluţii optime de realizare şi implementare a lor în activitatea curentã;
e) editarea în comun a unor produse cartografice;
f) acordarea de consultanţã tehnicã de specialitate;
g) pregãtirea cadrelor în domeniile de activitate specifice, precum şi perfecţionarea modului de pregãtire al specialiştilor;
h) colaborarea tehnicã şi ştiinţificã între instituţiile de specialitate din subordinea celor douã pãrţi, respectiv Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru din Bucureşti şi Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru şi Institutul de Proiectãri pentru Organizarea Teritoriului din Chişinãu;
i) schimburile de materiale de literaturã tehnicã şi ştiinţificã de specialitate.
2. Pãrţile vor constitui comisii proprii de specialişti, care urmeazã sã ducã la îndeplinire prevederile prezentului program.
Întâlnirile de lucru ale comisiilor vor avea loc de regulã anual, alternativ la Bucureşti şi la Chişinãu, pe baza principiului reciprocitãţii. Comisiile vor întocmi un program detaliat, care va intra în vigoare dupã semnarea lui de cãtre reprezentanţii autorizaţi ai fiecãrei pãrţi.
Analiza rezultatelor şi stabilirea direcţiilor de desfãşurare a colaborãrii tehnico-ştiinţifice, la nivelul conducerii celor douã instituţii, vor avea loc la fiecare 2 ani, alternativ în România şi în Republica Moldova, pe baza principiului reciprocitãţii.
3. Pãrţile convin sã înfiinţeze o comisie mixtã de specialitate, care se va întâlni la solicitarea oricãreia dintre ele şi de comun acord, alternativ, în capitala fiecãrei ţãri, în scopul promovãrii şi dezvoltãrii colaborãrii tehnico-ştiinţifice de specialitate, în conformitate cu obiectivele şi în spiritul prezentului program.
Comisia mixtã de specialitate va avea ca sarcini specifice analizarea modului de desfãşurare a relaţiilor de colaborare din domeniile de specialitate ale celor douã pãrţi, prezentând instituţiilor abilitate sau guvernelor lor propuneri de mãsuri apte sã contribuie la schimbul de informaţii de specialitate bilaterale.
4. Evaluarea contribuţiei materiale a fiecãrei pãrţi în privinţa lucrãrilor abordate în comun se va face în cadrul întâlnirilor anuale ale specialiştilor, pe baza criteriilor care vor fi puse de acord în cadrul acestor întâlniri. Colaborarea se va desfãşura în principal în echivalenţã, fãrã a se avea în vedere decontarea reciprocã între pãrţi.
5. Oricare dintre pãrţi poate transmite rezultatele cercetãrilor şi lucrãrilor comune cãtre o terţã parte numai cu acordul scris al celeilalte pãrţi.
6. Pãrţile se vor informa reciproc asupra desfãşurãrii propriilor manifestãri ştiinţifice şi vor sprijini participarea specialiştilor celeilalte pãrţi la aceste manifestãri, prin scutiri reciproce de plata taxelor de participare sau prin alte înlesniri.
7. Cheltuielile necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor Programului vor fi suportate de fiecare parte contractantã, cu respectarea legislaţiei sale interne.
ART. 3
Informaţii, materiale cartografice, literatura de specialitate şi pregãtirea cadrelor
1. Pãrţile pot pune la dispoziţie, la cerere, sub formã de schimb echivalent sau dupã cum se convine:
- planuri topografice, hãrţi topografice generale sau tematice, alte materiale convenite, toate acestea având caracter nesecret;
- date şi informaţii nesecrete din domeniile proprii de activitate, convenite în comisii şi aprobate de cele douã pãrţi;
- publicaţii de specialitate în domeniile de activitate proprii (cãrţi, manuale, instrucţiuni, reviste, comunicãri ştiinţifice etc.).
Costurile privind ambalarea şi expedierea acestora vor fi suportate de cãtre furnizor.
2. Anual, pãrţile se vor informa reciproc asupra ediţiilor de hãrţi şi a publicaţiilor de specialitate nou-apãrute şi le vor pune la dispoziţie la cerere, în 3 exemplare, gratuit.
3. Datele, documentele şi hãrţile care fac obiectul schimbului sunt protejate prin dreptul de autor, în conformitate cu legislaţia internã a pãrţilor.
4. Pãrţile sunt de acord sã se informeze reciproc asupra programelor de învãţãmânt, în domeniul lor de activitate, atât la nivel mediu, cât şi la nivel universitar.
5. Pãrţile îşi vor acorda sprijin reciproc în instruirea unor specialişti pe echipamentele moderne achiziţionate, în cazul în care au acumulat experienţa necesarã pentru exploatarea acestora.
Instruirea se va face pe bazã de reciprocitate sau în virtutea ajutorului pe care şi-l acordã pãrţile, conform programelor convenite de specialişti.
ART. 4
Colaborarea dintre instituţiile din subordinea celor douã pãrţi
1. Colaborarea dintre instituţiile din subordinea celor douã pãrţi va fi asiguratã şi coordonatã prin Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, pentru România, şi prin Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie, pentru Republica Moldova.
Instituţiile din subordine pot promova iniţiative de colaborare cu acordul propriilor organe coordonatoare.
Colaborãrile dintre instituţiile din subordine vor putea fi perfectate cu aprobarea organelor coordonatoare, în urma înţelegerilor dintre pãrţi.
2. Colaborãrile dintre instituţiile din subordine se vor desfãşura în conformitate cu prevederile prezentului program.
Pentru orice altã colaborare care nu este prevãzutã în prezentul program trebuie sã se obţinã avizele necesare conform legislaţiei celor douã pãrţi şi conform acordurilor sau tratatelor bilaterale.
ART. 5
Ajutoare acordate între pãrţi
1. În funcţie de hotãrârile la nivel prezidenţial, parlamentar sau guvernamental şi în baza actelor normative care se vor elabora, cele douã pãrţi îşi vor acorda ajutoare tehnice, lucrative sau bãneşti.
2. Ajutoarele prevãzute de cele douã pãrţi prin acte normative, aşa cum se prevede la paragraful 1, vor fi nominalizate de partea care acordã ajutorul conform posibilitãţilor proprii în limitele şi respectând restricţiile prevãzute de actele normative prin care se acordã acest ajutor, în conformitate cu cerinţele şi necesitãţile celeilalte pãrţi. În acest sens, cele douã pãrţi vor încheia convenţii prin care se vor nominaliza obiectul, modul în care se acordã ajutorul, precum şi obligaţiile pãrţilor referitoare la ajutorul acordat.
ART. 6
Aprobarea, intrarea în vigoare, modificãri şi încetare
1. Prezentul program se elaboreazã pe baza acordului încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, intrã în vigoare concomitent cu acesta şi are aceeaşi perioadã de valabilitate.
2. Programul poate înceta oricând prin acordul ambelor pãrţi sau la cererea oricãreia dintre pãrţi, prin notificare transmisã celeilalte pãrţi cu 6 luni înainte de data efectivã a încetãrii valabilitãţii.
3. Prezentul program poate fi modificat sau completat în scris de cãtre pãrţi, pe baza înţelegerii dintre acestea. Semnat la Chişinãu la 29 aprilie 1999, în douã exemplare originale, redactate în limba românã, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Oficiul Naţional de
Cadastru, Geodezie şi Cartografie
din România,
Nicolae Petre Popescu

Pentru Agenţia Naţionalã Cadastru,
Resurse Funciare şi Geodezie
din Republica Moldova,
Ion Stratulat


Nr. D6/2.281
Ministerul Afacerilor Externe al României prezintã salutul sãu Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti şi, referindu-se la Nota verbalã a Ambasadei nr. 644 din 13 aprilie 2000, are onoarea a-i propune ca textele Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea în domeniile geodeziei, cartografiei şi cadastrului şi ale Programului de colaborare între Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova, semnate la Chişinãu la 29 aprilie 1999, sã se modifice dupã cum urmeazã:
- la art. 2 şi 4 din acord, expresia "legislaţia internã a fiecãrei pãrţi" sã fie înlocuitã cu "legislaţia internã a fiecãrui stat";
- la Programul de colaborare sã fie înlocuitã expresia "legislaţiei sale interne" (art. 2 pct. 7) şi "legislaţiei interne a pãrţilor" (art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 2) cu expresia "legislaţia internã a fiecãrui stat".
Ministerul Afacerilor Externe al României propune ca prezenta notã verbalã şi nota de rãspuns a Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti sã constituie un acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind modificarea textului acordului şi al programului sus-menţionate.
Ministerul Afacerilor Externe al României foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti asigurarea înaltei sale consideraţii.

Bucureşti, 28 iunie 2000.


AMBASADEI REPUBLICII MOLDOVA
- în oraş -


AMBASADA REPUBLICII MOLDOVA ÎN ROMÂNIA
Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 40, tel. 230 04 74; fax 230 77 90

Nr. 1.299 din 4 august 2000


Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti prezintã salutul sãu Ministerului Afacerilor Externe al României şi are onoarea sã-i confirme primirea Notei sale verbale nr. D6/2.281 din 28 iunie 2000, cu urmãtorul conţinut:
"Ministerul Afacerilor Externe al României prezintã salutul sãu Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti şi, referindu-se la Nota verbalã a Ambasadei nr. 644 din 13 aprilie 2000, are onoarea a-i propune ca textele Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la colaborarea în domeniile geodeziei, cartografiei şi cadastrului şi ale Programului de colaborare între Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din România şi Agenţia Naţionalã Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie din Republica Moldova, semnate la Chişinãu la 29 aprilie 1999, sã se modifice dupã cum urmeazã:
- la art. 2 şi 4 din acord, expresia «legislaţia internã a fiecãrei pãrţi» sã fie înlocuitã cu «legislaţia internã a fiecãrui stat»;
- la Programul de colaborare sã fie înlocuitã expresia «legislaţiei sale interne» (art. 2 pct. 7) şi «legislaţiei interne a pãrţilor» (art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 2) cu expresia «legislaţia internã a fiecãrui stat».
Ministerul Afacerilor Externe al României propune ca prezenta notã verbalã şi nota de rãspuns a Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti sã constituie un acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind modificarea textului acordului şi al programului sus-menţionate.
Ministerul Afacerilor Externe al României foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti asigurarea înaltei sale consideraţii."
Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti are onoarea sã comunice Ministerului Afacerilor Externe al României cã Guvernul Republicii Moldova este de acord ca nota verbalã a Ministerului Afacerilor Externe al României şi prezenta notã verbalã de rãspuns a Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti sã constituie un acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind modificarea acordului şi a programului sus-menţionate.
Ambasada Republicii Moldova foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ministerului Afacerilor Externe al României sentimentul înaltei sale consideraţii.

MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE AL ROMÂNIEI
DIRECŢIA JURIDICĂ ŞI TRATATE


-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016