Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Claudia Miu - prim-magistrat-asistent
În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) şi ale art. 146 lit. f) din Constituţie, precum şi cu dispoziţiile <>art. 25 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea Constituţionalã s-a întrunit în plenul sãu, potrivit <>art. 37 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în vederea validãrii alegerii Preşedintelui României,
examinând dosarul candidaturii, procesele-verbale încheiate de Biroul Electoral Central, dosarele birourilor electorale de circumscripţie şi hotãrârile acestei Curţi, prin care s-au stabilit rezultatele celor douã tururi de scrutin, care au avut loc la 28 noiembrie 2004, şi, respectiv, la 12 decembrie 2004,
constatând cã au fost respectate dispoziţiile <>art. 81 din Constituţie şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României,
ţinând seama de faptul cã la al doilea tur de scrutin, care a avut loc la data de 12 decembrie 2004, domnul Traian Bãsescu a obţinut cel mai mare numãr de voturi din cele valabil exprimate, precum şi de faptul cã prin <>Hotãrârea nr. 34 din 15 decembrie 2004 Curtea Constituţionalã a constatat cã domnul Traian Bãsescu este ales în funcţia de Preşedinte al României,
în temeiul art. 82 alin. (1) din Constituţie, precum şi al <>art. 25 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Valideazã alegerea domnului Traian Bãsescu în funcţia de Preşedinte al României.
Un exemplar al hotãrârii se prezintã Parlamentului în vederea depunerii jurãmântului prevãzut la art. 82 alin. (2) din Constituţie, iar un alt exemplar al acesteia se înmâneazã Preşedintelui ales al României, domnul Traian Bãsescu.
Hotãrârea este definitivã şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: