Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al art. 8 alin. (1) şi al <>art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 (1) Se aprobã transmiterea, fãrã platã, a unui teren, aflat în concesiunea Societãţii Comerciale SERE - S.R.L., având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, în vederea realizãrii bd. Dem Rãdulescu. (2) Contractul de concesiune nr. 13/2003 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Societatea Comercialã SERE - S.R.L. se va modifica în mod corespunzãtor. ART. 2 Predarea-preluarea terenului prevãzut la art. 1 se face pe bazã de protocol încheiat între pãrţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã: -------------- Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale, Dacian Cioloş Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 26 martie 2008. Nr. 340. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE a terenului care se transmite din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Adresa terenului Persoana Persoana
Nr. care face juridicã de juridicã Caracteristicile tehnice
crt. obiectul la care se la care se ale imobilului
transmiterii transmite transmite
imobilul imobilul
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Municipiul Râmnicu Statul român, Municipiul Râmnicu - suprafaţa terenului -
Vâlcea, cartierul din administrarea Vâlcea, în 10.846,25 mp;
Ostroveni, judeţul Agenţiei administrarea - tarla nr. 379, arabil;
Vâlcea Domeniilor Consiliului Local - parcela cadastralã nr. 1;
Statului al Municipiului - teren situat în
Râmnicu Vâlcea, intravilanul municipiului
judeţul Vâlcea Râmnicu Vâlcea
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.