Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 33 din 30 mai 2011 cu privire la propunerea de Regulament al Consiliului privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materia regimurilor matrimoniale COM (2011) 126 final
EMITENT: SENATUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 14 iunie 2011
Având în vedere Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãţi şi validãri nr. 273 din 19 mai 2011,
în temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicatã, şi ale Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeanã şi a Tratatului de instituire a Comunitãţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
Senatul adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
Senatul constatã cã propunerea de Regulament al Consiliului privind competenţa, legea aplicabilã, recunoaşterea şi executarea hotãrârilor judecãtoreşti în materia regimurilor matrimoniale respectã atât principiul subsidiaritãţii, cât şi principiul proporţionalitãţii, dar în urma evaluãrii fondului propunerii au fost adoptate urmãtoarele amendamente:
1. La articolul 1 alineatul 3, dupã litera (a) se introduce o nouã literã, litera (a^1), cu urmãtorul cuprins:
"(a^1) existenţa, valabilitatea sau recunoaşterea unei cãsãtorii;".
2. La articolul 18 alineatul 1, partea introductivã va avea urmãtorul cuprins:
"Dupã cel puţin un an de la încheierea cãsãtoriei, soţii pot sã supunã regimul lor matrimonial unei alte legi decât cea aplicabilã pânã în acel moment. Aceştia nu pot desemna decât una dintre urmãtoarele legi:".
ART. 2
Opinia cuprinsã în prezenta hotãrâre se transmite cãtre instituţiile europene şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Aceastã hotãrâre a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 30 mai 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANÃ
Bucureşti, 30 mai 2011.
Nr. 33.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: